Manastirea Plumbuita-Colentina Buc.

Manastirea Plumbuita este o manastire ortodoxa de calugari, cu hramul Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, situata in cartierul Colentina din Bucuresti, pe un mic deal de pe malul drept al raului Colentina.



Ctitorita de Petru Voda, fiul lui Mihnea si al Doamnei Chiajna, cu hramul de Sfantul Ioan Botezatorul, la data de 1 iulie 1564, Manastirea Plumbuita are o istorie zbuciumata, cu suisuri si coborasuri.


Prima ctitorire are loc in anul 1560, cand voievodul Petru cel Tanar (1559-1568), fiul lui Mircea Ciobanul si al Doamnei Chiajna, incepe constructia manastirii, care va fi terminata de domnitorul Mihnea Turcitul.




In 1585, acesta inchina asezamantul manastirii Xiropotamu, de la Muntele Athos. Biserica sufera mari distrugeri in anul 1595, iar in 1614 este grav afectata de un incendiu. Ajunge in forma sa actuala la a doua rectitorire, din anul 1647, cand biserica este rezidita din temelii din porunca domnitorului Matei Basarab, dupa modelul ctitoriei lui Radu cel Mare de la Dealu, pentru a comemora victoria din 1632 impotriva turcilor.


Atunci i se adauga Casa Domneasca si este intarita cu ziduri mari de aparare. Turnul-clopotnita este construit intre 1802-1806, de egumenul Dionisie din Ianina, dupa ce clopotnita manastirii fusese grav avariata de cutremurul din 1802.


Sfanta Manastire Plumbuita se afla in partea de est a orasului Bucuresti, in cartierul Colentina. Se pare ca insusi numele "Colentina" provine de la una din luptele desfasurate in aceste locuri. Desi nu s-au gasit dovezi stiintifice cu privire la acest lucru, exista o traditie locala conform careia numele cartierului ar proveni din urmatoarea conversatie: "Unde-i batusi, spatare, pe turci si pe tatari?", ar fi intrebat Matei Basarab, iar acesla ar fi raspuns: "Colea-n tina, Maria Ta".


Numele de Plumbuita i-a fost dat de localnici, datorita faptului ca biserica a fost multa vreme acoperita cu tabla de plumb. Exista si legende in jurul acestei denumiri.



Monografia Manastirii Plumbuita, aparuta in 2001, spune ca exista trei versiuni privind numele sfantului lacas. Una sustine ca aceasta manastire s-ar numi "Plumbuita" pentru ca Matei Basarab ar fi invelit-o cu plumb.




O a doua versiune sustine ca in timpul luptei din 1632 acoperisul bisericii a fost topit si transformat in proiectile de lupta. Matei Basarab, avand nevoie de ghiulele in timpul luptei, a dat la topit acoperisul de plumb al manastirii pentru a le fabrica.



Alta legenda spune ca batalia lui Matei Basarab cu Radu Ilias, care a avut loc sub zidurile Manastirii Plumbuita a fost atat de apriga, incat multimea ghiulelelor cazute pe acoperisul bisericii s-au topit printr-o minune si i-au dat invelitorii un luciu de plumb, de unde si denumirea.



Punctul comun ramane insa faptul ca acoprisul bisericii a fost acoperit candva cu plumb. Conform unei traditii pierdute, unii dintre domnitorii nostri inveleau ctitoriile lor cu plumb pentru a fi mai rezistente la intemperiile vremii, iar plumbul dadea un aspect mai bogat.



Biserica manastirii, rezidita de Matei Basarab in 1647, are plan triconc, cu turla pe naos, si prezinta atat caractere arhitecturale tipic muntenesti, cat si ancadramente de tip gotic la ferestre, care evidentiaza influenta arhitecturii moldovenesti.



Are ziduri foarte groase, de aproape un metru. Tabloul votiv al bisericii ii infatiseaza pe voievodul-ctitor Matei Basarab si pe Elena Doamna.



Casa Domneasca are arcade pe masive de zidarie la parter si arcade mai numeroase, sprijinite pe coloane cilindrice, la etaj, fiind unul dintre exemplarele rare de arhitectura civila anterioara secolului al XIX-lea care se pastreaza in Bucuresti.



Turnul-clopotnita este incorporat in zidul de incinta, in jumatatea laturii sudice a acestuia. Nivelul inferior este strapuns de tunelul intrarii, deasupra acestuia inaltandu-se camera clopotelor.



Situata intr-o pozitie strategica, la iesirea din Bucuresti, pe un mic deal de pe malul raului Colentina, manastirea joaca un rol important in apararea orasului. In anul 1632, langa manastire se da o batalie cu miza importanta, intre oastea Tarii Romanesti, condusa de Matei Basarab, si oastea turca, in frunte cu Radu Iliasi.



Acesta din urma fusese trimis de sultan pentru a il inlatura din scaun pe Matei Basarab, urmand sa sa instaleze in locul sau un domnitor numit de Poarta Otomana. Batalia este castigata de Matei Basarab, care ramane astfel pe tronul Tarii Romanesti.





In timpul Revolutiei de la 1821, Tudor Vladimirescu, ajungand cu oastea sa la Bucuresti, isi stabileste tabara la Plumbuita si pune santinele langa manastire, pentru a opri iesirea din oras a celor care incercau sa fuga din calea ostilor sale.



In timpul Revolutiei de la 1848, fara acordul autoritatilor bisericesti, manastirea este transformata in inchisoare politica. In luna octombrie a anului 1848, autoritatile vremii aresteaza si incarcereaza in beciurile de la Plumbuita o parte din capii Revolutiei.


Incepand cu secolul al XIX-lea, manastirea traverseaza o lunga perioada de decadere. Cutremurul din 1802 afecteaza grav manastirea si clopotnita, care au fost reparate de catre egumenul Dionisie din Ianina, fost egumen al Manastirii Xiropotamu din Sfantul Munte Athos.



Fiind inchinata inca din 1585, de catre domnitorul Mihnea Turcitul, Manastirii Xiropotamu, Plumbuita este jefuita sistematic de catre calugarii greci, averile ei luand calea Sfantului Munte.

Odata cu secularizarea averilor manastiresti, in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, toate averile manastirii trec in proprietatea statului. Manastirea este parasita, fiind transformata in biserica de mir. Plumbuita decade si ajunge in ruina pentru o lunga perioada de timp. Biserica este avariata grav de cutremurul din 1942.



In 1940, maresalul Ion Antonescu incepe o actiune de restaurare, dorind ca Plumbuita sa devina Panteonul National al eroilor cazuti in razboiul pentru reintregirea neamului, iar locul sau de veci sa fie in acest lacas.




Desfasurarea ulterioara a evenimentelor si rezultatul celui de-Al Doilea Razboi Mondial nu au permis finalizarea acestui proiect. Vitregia vremurilor si rezultatul celui de-al doilea razboi mondial nu i-au permis sa-si vada visul implinit.




Datorita preotului Ion Sachelarescu, care a publicat in 1940 Din istoria Bucurestiului. Plumbuita, biserica si cetatea lui Matei Basarab intra intr-un amplu proces de restaurare. Acesta nu este dus la bun sfarsit, restaurarea fiind reluata in anul 1953 si terminata prin grija Patriarhului Justinian in 1955.



Manastirea a fost tarnosita in data de 24 iunie 1958, staret fiind Parintele Arhimandrit Sofian Boghiu. Ansamblul actual al manastirii cuprinde: biserica manastirii, de plan triconc, cu turla pe naos, turnul clopotnita si chiliile.





In Casa Domneasca este amenajat un muzeu care cuprinde: obiecte de arta religioasa, 130 de busturi ale domnitorilor romani, sculptate in piatra de catre staretul Simeon Tatu, precum si picturi murale originale. Biblioteca manastirii, cunoscut muzeu de carte veche, cuprinde titluri valoroase, unele vechi de 500 de ani.


Manastirea Plumbuita gazduieste cu bucurie si moaste ale unor sfinti mult cinstiti de romani: Sfantul Mare Ierarh Nicolae, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Sfantul Mare Mucenic Pantelimon si Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava.


In cadrul manastirii functioneaza atelierele Sectiei de Pictura, Restaurare si Patrimoniu din cadrul Facultatii de Teologie din Bucuresti. Pana recent, manastirea dispunea de ateliere de sculptura, de tamplarie mecanica si manuala, de preparat tamaie si ateliere de prelucrare a obiectelor de cult din metal, inclusiv o sectie de turnat clopote.



Cel mai mare clopot turnat la Manastirea Plumbuita are 1.200 de kilograme si este in functiune la Manastirea Radu Voda din Bucuresti.



Descoperiri recente de vechi carti imprimate pe pamant romanesc atesta faptul ca la Bucuresti, in Manastirea Plumbuita, inca din 1573 se lucra la pregatirea matritelor.



Manastirea devine un monument de referinta pentru istoria culturala a Bucurestiului, incepand de la sfarsitul secolului al XVI-lea. In anul 1573, se infiinteaza aici prima tiparnita din Bucuresti, prin grija voievodului Alexandru al II-lea Mircea si a sotiei sale, Ecaterina Salvarezzo.



Aceasta este a treia tiparnita infiintata in Tara Romaneasca, dupa cea a ieromonahului Macarie, infiintata in 1508 la Manastirea Dealu si Radu cel Mare (1495-1508); si dupa cea intemeiata in 1544 sub Radu Paisie (1535-1545) la Targoviste, condusa de logofatul Dimitrie Liubavici, in care s-a format ca tipograf diaconul Coresi.



Tiparul, executat sub indrumarea monahului Lavrentie si a ucenicului Iovan, prezinta particularitati specifice, unice in istoria tiparului romanesc, care nu pot fi confundate cu alte caractere poligrafice din Transilvania sau Tara Romaneasca.



In 1582, apar aici primele carti tiparite in Bucuresti: doua Tetraevangheliare si o Psaltire (din care se pastreaza numai un fragment, in Biblioteca Nationala din Sofia), toate sub indrumarea monahului Lavrentie si a ucenicului Iovan.



In prezent, manastirea este supusa unei renovari ample. Muzeul din Casa Domneasca este inchis pentru lucrari de restaurare. Atelierele au fost mutate temporar in comuna Popesti-Leordeni. Este in constructie un nou drum de acces spre manastire, dinspre raul Colentina.


Manastirea sustine constant numeroase proiecte destinate familiilor defavorizate din comunitatea locala. In interiorul manastirii functioneaza un cabinet medical si o farmacie, infiintate si sustinute cu ajutorul sponsorilor, unde populatia cu venituri mici beneficiaza, in limita posibilitatilor, de asistenta medicala si medicamente gratuite.



Manastire Plumbuita are o obste care se afla sub obladuirea duhovniceasca a Parintelui Arhimandrit Visarion Marinescu. Obstea actuala a manastirii este compusa din sase calugari.




Parintele ne-a vorbit cu patos despre obstea sa, care are reguli stricte. "La 6 bate primul clopot, e trezirea, iar la 9 seara se inchide poarta manastirii, nu ne jucam", explica staretul care la Manastirea Antim a fost timp de 15 ani ucenicul parintelui Sofian.



In interior se afla moaste ale Sfantului Ierarh Nicolae si ale Sfintilor Mucenici Gheorghe, Pantelimon si Ioan cel Nou de la Suceava. Mai detinem o icoana a Sfantului Nicolae de secol XVIII, care este facatoare de minuni.



Ca un bun egumen, staretul a inceput restaurarea bisericii pe afara, operatiune care costa 45.000 de euro, iar in plan are o noua intrare spre manastire, pentru a evita "cartierul colorat", dar ca intotdeauna nu vointa sau elanul lipsesc, ci banii.



Pentru mai multe imagini cu manastirea, accesati Galeria de imagini - Manastirea Plumbuita

sursa:CrestinOrtodox.ro

DESPRE POCAINTA

Cel ce se pocaieste cum se cuvine nu va respinge osteneala pentru pacatele vechi, ci isi va castiga printr-insa indurarea lui Dumnezeu (Sf. Marcu Ascetul).




Nimeni nu e atat de bun si de milos ca Domnul; dar nici El nu iarta pe cel ce nu se pocaieste (Sf. Marcu Ascetul).



Cel ce a pacatuit nu va putea scapa de rasplata decat printr-o pocainta corespunzatoare cu greseala (Sf. Marcu Ascetul).



Precum mancam, bem, graim si auzim, tot asa de firesc suntem datori sa ne pocaim (Sf. Marcu Ascetul).



Pocainta este o intoarcere de la cele din afara de fire, la cele dupa fire; de la diavol la Dumnezeu (Sf. Ioan Damaschin).



Pocainta este o tocmeala intre om si Dumnezeu; omul da pacatul si Dumnezeu da iertarea (Sf. Ioan Hrisostom).



Pocainta este scara care ne urca de acolo de unde am cazut (Sf. Efrem Sirul).



Pocainta este o mare intelepciune (Pastorul lui Herma)



Pocainta trebuie sa se faca in cursul intregii vieti (Sf. Vasile cel Mare).



Nu vom fi pedepsiti si osanditi in veacul viitor pentru ca am pacatuit, ci fiindca, pacatuind, nu ne-am pocait si nu ne-am intors din calea cea rea la Domnul (Cuviosul Teognost).



Nu exista pacat de neiertat, in afara pacatul nepocait (Sf. Isaac Sirul).



Marturisirea faptelor rele este inceputul faptelor bune (Fericitul Augustin).



Daca sufletul se va invinovati inaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu il va iubi (Avva Pimen).



Daca n-ar fi pocainta, n-ar fi nici cei ce se mantuiesc (Avva Isaia Pustnicul).



Pacatul este un rau grozav, de altfel de netagaduit. Este un rau grozav pentru cel ce tine in sine pacatul, dar lesne de vindecat pentru cel ce-si scoate pacatul prin pocainta (Sf. Chiril al Ierusalimului).



Pocainta naste pazirea poruncilor; iar pazirea poruncilor aduce curatia sufletului (Sf. Talasie Libianul).



Sa fim niniviteni, iar nu sodomeni, sa ne pocaim de pacat, ca sa nu pierim cu pacatul (Sf. Grigorie Teologul).



Pocainta aduce viata, nepocainta aduce moartea (Pastorul lui Herma).



Pocainta are doua fete: ea priveste la cele trecute si la cele viitoare; la cele trecute ca sa-ti plangi pacatele facute, iar la cele viitoare ca sa nu le mai faci (Sf. Grigorie Teologul).



Pacatul marturisit devine mai mic, cel nemarturisit se face mai mare (Sf. Ioan Hrisostom).



Daca noi ne indureram pentru cei morti, atunci cine va fi atat de nesimtit sa nu-si planga sufletul sau mort ? (Sf. Ioan Pustnicul).



Cel mai sigur semn dupa care fiecare pacatos ce se pocaieste poate cunoaste daca intr-adevar pacatele lui sunt iertate de Dumnezeu este ura si scarba pe care o simtim fata de toate pacatele, in asa fel incat dorim mai bine sa murim decat sa pacatuim de buna voie inaintea lui Dumnezeu (Sf. Vasile cel Mare).



Orice pacat se savarseste pentru placere si orice iertare pentru pacate se dobandeste prin pocainta (Sf. Talasie Libianul).



Aprinde faclia pocaintei ! Pleaca-te cu ravna ! Cauta-ti comoara ascunsa printre patimile pamantesti. Cand o gasesti, ridic-o si pastreaz-o ! (Sf. Asterie al Amasiei).



Nu spune: "Astazi voi pacatui, iar maine ma voi pocai !" Mai bine e sa ne pocaim astazi, pentru ca nu stim de vom trai pana maine (Sf. Efrem Sirul).



Daca Dumnezeu isi amana pedeapsa, atunci tu nu-ti amana intoarcerea (Fericitul Augustin).



Cel ce iscodeste pacatele altora sau judeca din banuieli pe fratele sau inca nu a pus inceput pocaintei si cunoasterii pacatelor sale (Sf. Maxim Marturisitorul).



Cel ce se pocaieste dupa ce a gresit nu este vrednic de plans, ci vrednic de fericit, ca unul ce a trecut in ceata dreptilor (Sf. Ioan Hrisostom).



Pocainta este necesara, dupa cum sunt necesare medicamentele pentru cei bolnavi (Sf. Niceta de Rimesiana).



Sa te rusinezi de pacat, nu de pocainta; pacatul e rana, pocainta este vindecarea (Sf. Ioan Hrisostom).



Atat pentru cele mici, cat si pentru cele mari, pocainta ramane neterminata pana la moarte (Sf. Marcu Ascetul).



Cel care, in nadejdea ca se va pocai, va aluneca savarsind a doua oara pacatul de care s-a pocait, acela se poarta fata de Dumnezeu cu viclenie (Sf. Isaac Sirul).



Atunci este folositoare pocainta, cand are putere pocaitul sa se indrepteze (Sf. Asterie al Amasei).
 
 

OSANDIREA

Osandeste-te pe tine insuti si vei inceta de a osandi pe altii (Avva Ioan).




Nu osandi pe aproapele; tu ii cunosti pacatul, dar pocainta nu i-o cunosti (Avva Dorotei).



Iata una dintre cele mai scurte cai care duce la primirea iertarii pacatelor: sa nu osandim (Sf. Ioan Scararul).






Sa va fie frica sa osanditi pe cineva chiar in inima voastra, nu numai pe fata (Avva Isaia Pustnicul).



Cel ce osandeste pe altul pune pecetea pe faptele sale rele (Sf. Marcu Ascetul).



Cine isi simte greutatea pacatelor sale, acela nu se uita la pacatele aproapelui sau (Avva Moise).



Nu cauta sa observi faptele altora; se vor gasi si in tine multe din acele fapte de care iti banuiesti aproapele (Sf. Nil Sinaitul).



Nu invinui pe nimeni, ci zi: "Dumnezeu il stie pe fiecare" (Avva Moise).



Dragostea pentru aproapele se marturiseste prin neosandirea lui (Avva Isaia Pustnicul).



Inaintea sfarsitului nu ferici pe nimeni si inaintea mortii nu te deznadajdui de nimeni (Sf. Efrem Sirul).



Cine nu e predispus spre rau nu e capabil nici sa suspecteze (Sf. Grigorie Teologul).



Intelepteste-l pe cel ce pacatuieste, dar nu-l osandi pe cel cade; caci ultima este treaba vorbitorului de rau, iar prima, a celui ce voieste sa-l indrepte (Sf. Nil Sinaitul).



Daca cineva incepe sa-l judece pe aproapele, pleaca fata in jos. De indata ce vei face acest lucru, te vei dovedi prudent atat in fata lui Dumnezeu, cat si in fata lui (Sf. Isaac Sirul).



Atat virtutile cat si viciile orbesc mintea; primele o fac sa nu vada viciile aproapelui, celelalte sa nu-i vada virtutile (Avva Evagrie Ponticul).



Sa fim atenti cu noi insine si sa nu luam in deradere pe altii, pentru ca si in noi insine se afla multe din acelea pentru care radem de altii (Sf. Nil Sinaitul).



Suspina pentru aproapele care greseste, pentru ca, odata cu aceasta, sa suspini si pentru tine, fiindca toti suntem vinovati in ale pacatelor si toti suntem vrednici de pedeapsa (Sf Nil Sinaitul).



Omul care-i osandeste pe altii seamana cu oglinda care-i reflecta pe toti in ea, dar pe sine nu se vede (Sf. Dimitrie de Rostov).



Judecand pe altii, rapesti nerusinat dreptul lui Dumnezeu, iar osandind, iti pierzi sufletul (Sf. Ioan Scararul).



Tu judeci pe acelasi om, care acum este rau, iar peste un ceas este bun. Dumnezeu singur stie ce va fi. Lasa-L pe El sa judece (Fericitul Augustin).



Daca vrei sa ispitesti lucrurile altora, atunci cerceteaza lucrurile lor bune, iar nu pe cele rele (Sf. Ioan Hrisostom).



Cine are inima curata ii socoteste pe toti oamenii curati, dar cine are inima pangarita de patimi nu socoteste pe nimeni curat, ci socoteste ca toti sunt asemenea lui (Avva Isaia Pusnicul).

Viata in Hristos a Sfintei Maria Magdalena

Viata in Hristos a Sfintei Maria Magdalena

La 22 iulie calendarul ortodox pomeneste pe Sfanta Mironosita, cea intocmai cu Apostolii, Maria Magdalena. Femeile mironosite sunt praznuite de Biserica, laolalta, in a treia duminica dupa Invierea Domnului. Sfintele Evanghelii amintesc despre Maria (mama lui Iacob si Iosi), Maria lui Cleopa, Salomeea (mama fiilor lui Zevedei), Ioana (femeia lui Huza, iconomul lui Irod), Suzana, Marta si Maria (surorile lui Lazar din Betania) si Maria Magdalena. Au primit numele de mironosite intrucat Dumnezeu a randuit ca ele sa fie acele purtatoare de mir care, alaturi de Maica Domnului, au privegheat pe Mantuitorul Hristos in timpul Sfintelor Sale Patimi, cand era parasit chiar de cei mai apropiati.Maria Magdalena era din semintia lui Neftalim, din Magdala Galileei, un sat pescaresc de pe tarmul vestic al Lacului Ghenizaret, intre orasele Capernaum si Tiberiada. Evangheliile nu mentioneaza nimic despre anii tineretii fragede a Mariei, dar Traditia consemneaza ca era tanara, frumoasa la chip si instarita. Evanghelistul Luca noteaza ca Iisus Hristos a izbavit-o de sapte demoni, moment din care a inceput o noua viata, alaturandu-se celor ce-L urmau in propovaduirea Sa. Şi-a impartit averea saracilor si s-a alaturat grupului Mantuitorului, urmandu-L in cetatile din Iudeea si Galileea si ascultand cuvintele despre imparatia lui Dumnezeu.In relatarile evanghelistilor, numele Mariei Magdalena este amintit in fruntea celorlalte femei mironosite, probabil datorita ravnei cu care urma pe Iisus Domnul, alaturi de Maica Sa. Dincolo de momentele placute, in care alaturi de multimi savura cuvintele minunate ale lui Hristos si lua parte la minunile Sale savarsite in popor, Maria Magdalena si-a aratat dragostea si devotamentul in fata cumplitelor patimi la care Fiul lui Dumnezeu a fost supus. Cu un curaj atipic unei femei, nu s-a dezlipit de Fecioara Maria, fiindu-i sprijin in greaua incercare de a-si vedea Fiul si Mantuitorul osandit pe Cruce. Atunci cand chiar si apostolii L-au abandonat si s-au risipit in multime, ea Il urma. In curtea arhiereului, la procesul din fata lui Pilat, pe drumul Crucii, Ii era alaturi si primea chiar cuvinte de incurajare din partea Celui osandit. Iar la umbra Sfintei Cruci, pe Golgota, se gaseau doar Maria, mama lui Iisus, Ioan, ucenicul cel iubit, si Maria Magdalena. A ramas credincioasa lui Dumnezeu, nu numai in zilele de glorie, in care multimile Ii cantau Osana, Fiul lui David!, ci si atunci cand au strigat catre Pilat: Rastigneste-L!. Dupa cuvintele Sfantului Evanghelist Matei, a fost prezenta si la punerea Domnului in mormantul nou sapat in piatra. I-a fost dat sa vada cum Iosif din Arimateea si Nicodim, ucenicul Domnului, coboara trupul lui Iisus de pe Cruce, Il infasoara in giulgiu curat si Il depun in mormantul rece. Dupa ce piatra a fost pecetluita, femeile mironosite s-au intors in cetate impreuna cu Iosif si Nicodim, numai Maria Magdalena si cealalta Marie, Nascatoarea de Dumnezeu, au ramas langa mormant, sezand in preajma. Şi pentru era vineri, seara tarziu, iar Legea mozaica poruncea ca in ziua sambetei sa se odihneasca, s-au retras si au mers la casa lor, iar a doua zi s-au odihnit, respectand porunca Legii. Dupa odihna sabatului, au hotarat sa revina la mormant cu miresme pentru a imbalsama trupul Mantuitorului.Sfintele Evanghelii relateaza cum femeile mironosite, in grupuri, revin de mai multe ori la mormant, unde primesc vestea Invierii. Dintre toate, Sfanta Maria Magdalena este singura care s-a intors la mormant de patru ori, situatii prezentate succesiv de evanghelisti. Evanghelistul Ioan descrie cum, in ziua cea dintai a saptamanii, dis-de-dimineata, Maria Magdalena a venit la el si la Sfantul Apostol Petru, marturisindu-le ca a gasit piatra ridicata de pe mormant. Insotita de cei doi ucenici, au observat ca mormantul era gol, giulgiurile erau puse jos, iar mahrama era infasurata. Intorcandu-se Petru si Ioan la ai lor, Maria Magdalena a ramas singura in fata mormantului, tanguindu-se. Motivul lacrimilor reiese din raspunsul dat ingerilor in vesminte albe ce sedeau deasupra mormantului, intreband de ce plange: Ca au luat pe Domnul meu si nu stiu unde L-au pus. Şi intorcandu-se, inaintea ei statea Insusi Hristos Domnul cel Inviat, punandu-i aceeasi intreabre. Iar ea, crezand ca este gradinarul acelor locuri, L-a intrebat daca nu cumva L-a luat, sa-i spuna unde L-a pus, ca ea sa-L ridice. Milostivindu-se Iisus de suferinta ei, a chemat-o pe nume, iar ea, recunoscandu-L, a cazut la pamant, numindu-L Invatator. Şi indata a primit porunca misiunii de a deveni apostol al Apostolilor, vestind ucenicilor Sai ceea ce vazuse. Dupa ce, prin caderea Evei in ispita, a intrat pacatul in lume, si prin pacat, moartea, biruinta asupra mortii a fost randuita a fi vestita pentru prima data de o femeie.De la Invierea Domnului si pana la Inaltare, a ramas la Ierusalim, langa Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. Alaturi de Maica Domnului si de Sfintii Sai Apostoli va fi participat la minunea Inaltarii Domnului pe Muntele Maslinilor, dar si in casa cu foisor, in ziua Cincizecimii, cand Duhul Sfant cel fagaduit S-a pogorat in chip de limbi de foc peste cei prezenti. Traditia confirma ca Maria Magdalena si-a continuat misiunea apostoleasca de propovaduire a invataturii crestine in Biserica primara, facand calatorii misionare in Egipt, Fenicia, Siria, Galia si chiar la Roma. La Roma, Traditia spune ca a ajuns chiar in fata imparatului Tiberiu (14-37 d.Hr.), pe care l-a tamaduit, avand un ochi bolnav. In acele vremuri, cand cineva dorea sa apara in fata imparatului, trebuia sa aduca si un dar pentru el. Legenda spune ca Maria Magdalena s-a prezentat in fata imparatului Tiberiu doar cu un ou de gaina, conform obiceiului vremii de a se oferi oua drept daruri in prima zi din an sau cu ocazia zilei de nastere a cuiva. Oferindu-i oul imparatului, si-a prezentat salutul: Hristos a inviat!. Raspunsul imparatului a fost ca este greu de crezut ca se poate trezi cineva din moarte, asa cum oul pe care l-a primit de la ea nu-si poate schimba singur culoarea in rosu. In acel moment s-a petrecut minunea inrosirii oului in mana imparatului, devenit simbol al Invierii lui Hristos, iar Maria Magdalena se bucura de respectul Cezarului Romei. Apoi, i-a spus imparatului ca in provincia romana Iudeea, Iisus Galileeanul, un Om Sfant, tamaduitor si puternic prin puterea lui Dumnezeu in fata oamenilor, a fost executat dupa instigarile mai-marilor preotilor iudei, iar sentinta a fost confirmata de procuratorul Pontiu Pilat. Istoricul Eusebiu de Cezareea consemneaza ca Pontiu Pilat a fost destituit din functie in anul 36 si chemat sa raspunda in fata imparatului pentru slaba sa administratie, in timpul careia in Iudeea se inregistrasera provocari, violente si miscari populare, consemnand ca fie s-a sinucis, fie a fost executat. De asemenea, au fost convocati si arhiereii Ana si Caiafa. Caiafa si-a aflat sfarsitul in drum spre Roma, in Creta, iar Ana a fost torturat, fiind inchis intr-o piele de bivol. Revenita la Ierusalim, Maria Magdalena si-a continuat activitatea de propovaduire. Impreuna cu Sfantul Maxim, unul dintre cei 70 de ucenici ai Mantuitorului, au fost prinsi de iudei si abandonati, alaturi de alti crestini, in mijlocul marii, fara hrana, pe o corabie fara panze si fara vasle, naufragiind pana la Marsilia, in Galia. Acolo au debarcat vii si nevatamati, prin puterea lui Dumnezeu, insa s-au aflat tot in fata unor pagani ce ii dispretuiau. A inceput Sfanta Maria Magdalena a le vorbi despre singurul Dumnezeu adevarat, chiar in fata guvernatorului roman al provinciei, Ipatie, venit impreuna cu sotia sa pentru a jertfi idolilor, ca sa aiba un copil. Dupa mai multe cuvantari ale Sfintei, acesta a primit-o in palatul sau si i-a cerut sa-l povatuiasca in credinta crestina. Iar prin mijlocirea Mariei, a fost binecuvantat de Dumnezeu cu un prunc, insa sotia i-a murit cand l-a adus pe lume. Dupa o vizita la Roma si un pelerinaj la Ierusalim, s-a intors acasa si si-a aflat sotia vie, supravietuind prin rugaciunile si grija Sfintei Maria Magdalena. Dupa aceasta minune, Ipatie s-a botezat dimpreuna cu toata casa sa.Sfarsitul vietii Mironositei Maria Magdalena o gaseste pe aceasta in Efes, unde l-a regasit pe Sfantul Ioan, ucenicul cel iubit, ce o avea in grija pe Fecioara Maria, Maica Domnului. Continuand activitatea apostoleasca pana in cel din urma ceas, a trecut la cele vesnice, fiind ingropata la intrarea intr-o pestera, unde aveau sa adoarma si cei sapte tineri martirizati in Efes, pomeniti de Biserica noastra la 4 august. Acea pestera a devenit locas de binecuvantare si de tamaduire a multor neputinte, pana in anul 899, cand imparatul bizantin Leon al VI-lea Filosoful a poruncit stramutarea sfintelor sale moaste la Constantinopol, pentru a fi asezate in ctitoria sa, Manastirea Sfantul Lazar. Racla cu mana stanga a Sfintei Maria Magdalena este cinstita la Manastirea Simonos Petra din Sfantul Munte Athos. Desi, uneori, Sfanta Maria Magdalena este asimilata diferitelor femei pacatoase prezentate in Evanghelii, acest lucru nu este atestat nicaieri in Traditia bisericeasca, nici in imnologia cultica sau in scrierile Sfintilor Evanghelisti, care afirma doar ca Domnul a izbavit-o de sapte demoni ce o chinuiau, fara a face referire la viata sau moravurile sale dinaintea intalnirii Mantuitorului.

 Sursa: ziarullumina.ro

Iată câteva din titlurile (apelativele) pe care i le dă Biserica:

Apostol către Apostoli - "Apostolii au vestit învierea lui Hristos întregii lumi. Dar Maria a vestit învierea lui Hristos chiar Apostolilor: ea le-a fost apostol apostolilor!"1 p.15

Întocmai-cu-Apostolii - "Maria Magdalena este considerată de către Biserica crestină ca fiind "întocmai-cu-Apostolii", pentru că a fost primul sol trimis de Domnul Însusi să vestească învierea Sa."1 p.14

Mironosită (De-mir-purtătoare) - "Ea a cumpărat mir si mirodenii pentru a unge trupul Domnului îngropat, spre a-I aduce, potrivit obiceiului evreiesc, o cât mai mare cinstire. Această faptă, care este motivul pentru care Maria Magdalena a ajuns să fie cunoscută ca mironosită [femeie purtătoare de mir] i se potrivea, întrucât doi dintre Evanghelisti o asază cea dintâi între cele câteva femei care au urmat-o, făcând acelasi lucru, iar un al treilea o identifică numai pe ea ca săvârsind această vrednică faptă (cf. Matei [28,1]; Marcu [16,1]; Ioan [20,1])."1 p.9

Identitatea

Ea este adesea confundată cu alte femei din Noul Testament.

Frederica Mathewes-Green2 scrie: "Ea nu este Maria din Betania (o cetate la sud de Ierusalim), sora Martei si a lui Lazăr, care a uns capul lui Iisus. Nu este prostituata care a uns picioarele lui Iisus si le-a sters cu părul ei. Este de înteles că acestea sunt confundate, iar în Occident cele trei femei au fost în mod traditional luate împreună sub numele Mariei Magdalena]], confuzie perpetuată până la Ultima ispită a lui Iisus, Codul lui DaVinci si alte lucrări."

Karen Rae Keck (cf. Legături externe) scrie: "Se crede că Sfântul Grigorie Dialogul (Papa Grigorie cel Mare) este cel care a început această traditie în Biserica Occidentală, traditie neacceptată de Biserica Răsăriteană, care o identifică pe Sfânta Maria cu 'femeia păcătoasă' din capitolul al saptelea din Luca."

Apariţii în Scriptură

După ce Domnul scoate din ea sapte diavoli, urmează lui Hristos, slujindu-I:

Luca 8,2-3: "2 Şi unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni, şi Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod, şi Suzana şi multe altele care le slujeau din avutul lor."

Ea este de fată la Răstignirea Domnului şi la îngroparea Lui:

Matei 27,55-61: "Şi erau acolo multe femei, privind de departe, care urmaseră din Galileea pe Iisus, slujindu-I, între care era Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosi, şi mama fiilor lui Zevedeu. Iar făcându-se seară, a venit un om bogat din Arimateea, cu numele Iosif, care şi el era un ucenic al lui Iisus. Acesta, ducându-se la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit să i se dea. Şi Iosif, luând trupul, l-a înfăşurat în giulgiu curat de in, şi l-a pus în mormântul nou al său, pe care-l săpase în stâncă, şi, prăvălind o piatră mare la uşa mormântului, s-a dus. Iar acolo era Maria Magdalena şi cealaltă Marie, şezând în faţa mormântului".

Este prima care Îl vede pe Domnul înviat:

Marcu 16,1-10: "Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo îl veţi vedea, după cum v-a spus. Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau. Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni. Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau."

Ioan 20,1-18: " Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt. Deci a alergat şi a venit la Simon-Petru şi la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus, şi le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim unde L-au pus. Deci a ieşit Petru şi celălalt ucenic şi veneau la mormânt. Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat. A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos, iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc. Atunci a intrat şi celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut. Căci încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morţi. Şi s-au dus ucenicii iarăşi la ai lor.

Iar Maria stătea afară lângă mormânt plângând. Şi pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus. Şi aceia i-au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le-a zis: Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus. Zicând acestea, ea s-a întors cu faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus. Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica. Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: Rabuni! (adică, Învăţătorule). Iisus i-a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru. Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi acestea i-a zis ei".

Tradiţii

Slujirea apostolică

"Conform traditiei si mărturiei mai multora dintre Sfinţii Părinţi şi scriitori bisericeşti, sfânta Maria Magdalena l-a ajutat pe Sfântul Apostol si Evanghelist Ioan Teologul în slujirea sa evanghelică, rămânând acolo până ce ea însăsi a adormit în pace si a fost înmormântată în acea cetate."1 p.23

Ouăle pascale

Conform traditiei, în timpul unei cine cu împăratul Tiberius Caesar, Maria Magdalena vorbea despre Învierea Domnului. Împăratul a râs de ea, zicând că un om nu se poate scula din morti, după cum oul pe care îl tinea în mână nu se putea face rosu. Oul s-a înrosit imediat. Aceasta este una din explicatiile traditiei pascale a înrosirii de ouă cu ocazia sărbătorii Paştilor.

Imnografie

Tropar (glasul al 4-lea):

Lui Hristos, Cel ce pentru noi S-a născut din Fecioară, cinstită Marie Magdalena, ai urmat, si ai păzit îndreptările si legile Lui. Pentru aceasta astăzi preasfintită pomenirea ta prăznuind, te lăudăm cu credintă si te cinstim cu dragoste.

Condac (glasul al 4-lea):

Dumnezeu Cel mai presus de fiintă umblând în lume cu trup, mironosită, adevărată următoare te-a primit pe tine, ceea ce toată dragostea ta ti-ai dăruit-o către Dânsul. Pentru aceasta si tămăduiri prea multe ai făcut si, după ce te-ai mutat acum în ceruri, pentru lume te rogi pururea.

Condac (glasul al 3-lea) [1]:

Stând înaintea Crucii Mântuitorului, împreună cu Maica Domnului pătimind, preaslăvita Maria Magdalena, cu lacrimi adus-a rugăciune si a strigat: Ce este această străină minune? Cel ce tine lumea în mâinile Sale alege să pătimească: Slavă puterii Tale, Doamne!

Iconografie

Sfânta Mironosită Maria Magdalena, atunci când este zugrăvită singură, poartă în mână o cruce.

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, Bucuresti, 2000, pp. 116, 118, 127, 164, 210) indică scenele si chipurile în care poate apărea Sfânta Maria Magdalena în icoane.

Astfel, Sfânta se zugrăveste în icoana Răstignirii, în cea a Coborârii de pe Cruce a trupului Domnului, la plângerea Lui, la îngroparea lui, în icoana Învierii, într-o parte, apoi împreună cu femeile mironosite la mormânt, când îngerul le vesteste Învierea, apoi în reprezentarea venirii Apostolilor Petru si Ioan la mormânt.

Deoparte (si aceasta este poate cea mai cunoscută reprezentare) este zugrăvită atunci când Domnul i se arată îndeosebi ei, în grădină, după cum urmează:

[E zugrăvit] Mormântul si înăuntru doi îngeri sezând, îmbrăcati în haine albe; si Hristos, stând în picioare înaintea mormântului si tinându-si haina cu o mână, si cu cealaltă tinând o hârtie, grăieste: Marie, nu te atinge de Mine...!. si Maria, îngenuncheată înaintea Lui, căutând să-i apuce picioarele. (p. 118)

Sursa:OrthodoxWiki:Mary Magdalene

 Sfanta Maria s-a nascut in localitatea Magdala din tinutul Galileii, in apropierea Marii Tiberiadei si din aceasta cauza a fost numita “Magdalena”. Dupa ce Mantuitorul Hristos a scos sapte demoni din ea, demoni de care era posedata, a devenit unul dintre cei mai credinciosi si nedespartiti discipoli ai Mantuitorului Hristos. L-a urmat chiar si pe drumul Crucii si la mormant.

Dupa ce s-a intors la Ierusalim, impreuna cu celelalte femei mironosite, a pregatit miruri pentru a unge trupul Domnului. In ziua Domnului (duminica) a mers de dimineata la mormant, inainte de a aparea Ingerii care au propovaduit Invierea Domnului. Cand Maria Magdalena a vazut piatra data de pe mormant, a alergat si a vestit lui Petru si lui Ioan. Imediat dupa aceea, s-a intors la mormant si a fost prima mironosita care L-a vazut inviat din morti ; a cazut la picioarele Lui si a vrut sa Il atinga, dar Domnul i-a spus : « Nu Ma atinge ».Dupa Inaltarea Domnului la ceruri, nu se stie nimic sigur despre viata ei.

Unele scrieri relateaza ca a mers la Roma si mai tarziu s-a intors la Ierusalim ; de aici a mers la Efes, unde si-a sfarsit viata, propovaduindu-L pe Hristos. De multe ori se spune ca Sfanta Maria Magdalena a fost « femeia pacatoasa » a textelor evanghelice. Dar, nici in Traditia Bisericii, nici in imnologia sacra, sau chiar in textele evangheliilor, nu se aminteste decat faptul ca Domnul nostru a scos sapte demoni din ea, si nu ca era o femeie pacatoasa.

Aceasta Marie, numita Magdalena, a fost ucenica si mironosita a lui Hristos, cea dintai si cea mai mare dintre toate ucenicele si purtatoarele de mir. Era din Galilea, din cetatea Magdala, de la hotarele Galileii cu Siria, de unde si numele ei de Magdalena.

Fiind bantuita de patimi si de necurate duhuri, ea ducea o viata de desfrau si de ticalosie. Auzind, insa, de Hristos si de puterea propovaduirii Lui, cea aducatoare de mantuire, pentru tot neamul omenesc, in sufletul ei s-a nascut, ca o flacara sfioasa nadejdea ca va fi izbavita de Iisus. Deci, mergand El, s-a invrednicit de milostivirea Lui si El a tamaduit-o de toata stricaciunea luminandu-i cugetul cu lumina unei noi vieti, din dumnezeiasca dragoste.

Din clipa aceea, Maria s-a facut ucenica si urmatoare a lui Hristos si, impreuna cu alte sfinte femei, a slujit Domnul pe tot drumul greu al vietii Lui.

O traditie spune ca Maria Magdalena ar fi pacatoasa, care a uns cu mir picioarele Domnului, in casa lui Simon Leprosul, si ca era una si aceeasi persoana cu Maria, sora lui Lazar. In clipa cea mai grea, a rastignirii, cand Apostolii erau departe, Maria a ramas langa crucea Mantuitorului ei si al nostru. Iar atunci cand Sfantul trup al Domnului a fost asezat in mormant, Maria Magdalena l-a uns cu miresme, varsand multe lacrimi. In sufletul ei ardea puternic dorinta de a fi langa Hristos, de a-I arata, si dupa moarte, dragostea si recunostinta ei neclintita, implinind toate datinile si randuielile ce se faceau pe atunci mortilor. Cu nerabdare a asteptat trecerea sambetei.

Pentru multa ei credinta, Maria Magdalena s-a invrednicit a fi cea dintai, care a primit de la inger veste invierii Domnului. Si tot ea a fost cea dintai fiinta omeneasca, care L-a vazut pe Hristos, dupa dumnezeiasca Lui inviere din morti. Ea este cea dintai vestitoare a invierii si cel dintai martor al deplinei noastre mantuiri prin inviere.

Dupa inaltarea la cer a Domnului, Maria Magdalena a pornit alaturi de Sfintii Apostoli in lupta plina de primejdii, pentru raspandirea credintei semanand in suflete cuvantul dumnezeiesc, pe care-l auzise din insasi gura lui Hristos. O traditie ne spune ca in apostoleasca ei stradanie, Magdalena ar fi ajuns pana la Roma, unde l-ar fi luminat si pe imparatul Tiberiu despre Domnul Iisus, iar in drumul ei de intoarcere de la Roma s-ar fi oprit la Efes, slujind Sfantului Apostol Ioan, in ostenelile lui de raspanditor al cuvantului lui Dumnezeu.

Si asa, nevoindu-se aici, a adormit in Domnul.

AMIN