ICOANA POCAINTEI ADEVARATE

ICOANA POCAINTEI ADEVARATE

sâmbătă, 19 iunie 2010

1. Epistola părintelui Paisie Aghioritul către Patriarhul Ecumenic Atenagora.

1. Epistola părintelui Paisie Aghioritul către Patriarhul Ecumenic Atenagora.




( Această epistolă a fost trimisă în anul 1969, de fericitul Stareţ Paisie conducatorului duhovnicesc al Uniunii Ortodoxe a Grecilor de Pretutindeni (P.O.E) și al Ziarului Oρθόδοξος Τύπος (Modelul Ortodox) Arhimandritul Haralambos și a fost republicată în Oρθόδοξος Τύπος (O.T) , Nr. 1680/09.03.2007. )











Sfântul Munte, 23 Ianuarie 1969







Prea Cuvioase Părinte Haralambie,



Văzând marea furtună care a fost stârnită în Biserica noastră din pricina diferitelor mişcări filounioniste şi a legăturilor Patriar­hului [Atenagora] cu Papa, am fost cuprins şi eu de durere ca cel ce sunt şi eu fiu al ei şi am considerat că este bine ca, în afară de rugăciunile pe care le fac, să trimit şi eu o bucăţică de aţă – ca un monah sărac ce mă aflu – pentru a fi de folos, fie şi pentru a face o mică cusătură la veşmântul rupt în bucăţele al Maicii noastre. Cred că veţi face dragoste şi o veţi folosi, publicându-o în ziarul Sfinţiei Voastre. Vă mulţumesc.



Mai întâi, aş vrea să cer iertare de la toţi pentru că îndrăznesc să scriu ceva, deşi nu sunt nici sfânt, nici teolog. Cred că vor înţe­lege toţi că cele scrise de mine nu sunt altceva decât o durere pro­fundă a mea pentru, din păcate, poziţia şi iubirea lumească a Pa­triarhului nostru Atenagora. Precum se vede, el a iubit o altă fe­meie, una modernă, care se numeşte Biserica papistaşă, deoarece Bise­rica noastră Ortodoxă nu-i face nici un fel de impresie, fiindcă este foarte cuviincioasă.



Această dragoste, care s-a făcut auzită din Cetate [Constantinopol], a găsit ecou în rândul multora dintre fiii lui spi­rituali, care şi ei o trăiesc în cetăţi (oraşe)2. De altfel, acesta este duhul vre­mii noastre: familia să-şi piardă menirea ei sfântă din pricina unor astfel de iubiri, ce au drept scop dezbinarea, iar nu unirea…



Mânat cam de o astfel de dragoste lumească, şi Patriarhul nostru ajunge până la Roma. În vreme ce s-ar cuveni ca mai întâi să arate dragoste faţă de noi, copiii lui, şi faţă de Mama noastră Bi­serica, el, din păcate, şi-a trimis dragostea foarte departe. Rezul­tatul a fost că a odihnit pe fiii săi cei lumeşti, care iubesc lumea şi au această dragoste lumească, dar ne-a scandalizat profund pe noi, pe fiii Ortodoxiei, mari şi mici, care au frică de Dumnezeu.



Cu durere în suflet mărturisesc că, dintre toţi filounioniştii pe care i-am cunoscut, nu am văzut pe nici unul să aibă nu miez, dar nici măcar coajă duhovnicească. Cu toate acestea, ştiu să vorbească despre dragoste şi unire, deşi ei înşişi nu sunt uniţi cu Dumnezeu, fiindcă nu L-au iubit.



Aş vrea să-i rog cu căldură pe toţi fraţii noştri filounionişti: deoarece tema unirii Bisericilor este un lucru duhovnicesc, şi pen­tru asta avem trebuinţă de dragoste duhovnicească, să o lăsăm în seama celor care L-au iubit mult pe Dumnezeu şi sunt teologi pre­cum Părinţii Bisericii, iar nu funcţionari, în seama celor care s-au dăruit şi se dăruiesc în întregime pe ei înşişi slujirii Bisericii (în locul lumânării mari)3, pe care i-a aprins focul dragostei lui Dumnezeu şi nu bricheta paraclisierului.



Să nu uităm că nu există doar legi fizice, ci şi duhovniceşti. Prin urmare, viitoarea urgie a lui Dumnezeu nu poate fi înfruntată de o asociaţie de păcătoşi – căci atunci îndoită pedeapsă vom primi – ci de pocăinţă şi de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.



De asemenea, să nu uităm că Biserica Ortodoxă nu are nici o lipsă. Singurul ei neajuns este lipsa ierarhilor şi păstorilor serioşi cu principii patristice. Cei aleşi sunt puţini, dar aceasta nu trebuie să ne neliniştească, căci Biserica este a lui Hristos şi El o conduce. Nu este biserică care se zideşte din piatră, nisip şi var de către cre­dincioşi şi se distruge de focul barbarilor, ci este Însuşi Hristos. Şi „cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi” (Matei 21, 44). Atunci când va trebui, Domnul va ridica sfinţi, precum Marcu Eugenicul şi Grigorie Palama, ca să adune pe toţi fraţii noştri care au fost scandalizaţi, să mărturisească Credinţa Ortodoxă, să întărească Tradiţia şi astfel să pricinuiască bucurie mare Maicii noastre.



În vremurile noastre vedem că mulţi fii credincioşi ai Bisericii noastre, monahi şi mireni, din păcate, s-au desprins de Ea, din pricina filounioniştilor. Cred că nu este deloc bine să ne despărţim de Biserică de fiecare dată când Patriarhul greşeşte, ci fiecare are datoria şi obligaţia de a protesta şi de a lupta după puterile sale în sânul Bisericii. A întrerupe pomenirea Patriarhului, a te desprinde şi a crea propria Biserică, şi a continua să vorbeşti de rău pe patri­arh cred că este un lucru iraţional.



Dacă pentru o abatere sau alta a patriarhilor ne despărţim şi facem propriile noastre biserici – să ne ferească Dumnezeu! – îi vom întrece chiar şi pe protestanţi. Uşor se desparte cineva, însă greu se întoarce. Din nefericire, avem multe „biserici” în vremea noastră. Ele au fost create fie de grupuri mari, fie chiar şi de către o persoană. Deoarece s-a întâmplat ca în chilia lor să existe biserică (mă refer la cele ce se petrec în Sfântul Munte), unii au crezut că pot să facă şi propria lor Biserică independentă4. Dacă filounioniştii dau prima lovitură Bisericii, aceştia menţionaţi mai sus dau a doua lovitură.



Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne lumineze pe toţi, şi pe Patri­arhul nostru PF Atenegora, pentru ca mai întâi să se facă unirea acestor „biserici”, să se restabilească liniştea în rândul tuturor or­todocşilor scandalizaţi, pacea şi dragostea duhovnicească între Bi­sericile Ortodoxe Răsăritene, şi după aceea să se ia în atenţie şi unirea cu celelalte confesiuni, dacă şi întrucât doresc cu sinceritate să îmbrăţişeze învăţătura ortodoxă.



Aş vrea să mai spun că există şi o a treia grupare în Biserica noastră. Sunt acei fraţi care rămân fii credincioşi ai Ei, dar care nu au o înţelegere duhovnicească între ei. Sunt preocupaţi cu a face critică unul altuia, iar nu pentru binele luptei în general. Se urmăresc unul pe altul (mai mult decât pe propriul sine) spre a vedea ce va spune sau ce va scrie celălalt, ca pe urmă să-l lovească fără milă. În timp ce, dacă el însuşi ar fi spus sau ar fi scris acelaşi lucru, l-ar fi susţinut cu multe mărturii din Sfânta Scriptură sau de la Sfinţii Pă­rinţi. Răul care se face este mare, deoarece, pe de o parte îl nedrep­tăţeşte pe aproapele său, iar pe de alta îl şi doboară înaintea ochi­lor celorlalţi credincioşi. De multe ori împrăştie şi necredinţa în su­fletele celor slabi, fiindcă îi sminteşte. Din nefericire, mulţi dintre noi avem pretenţii nesăbuite de la ceilalţi. Vrem ca toţi să aibă acelaşi caracter duhovnicesc ca şi noi. Când cineva nu se potriveşte cu caracterul nostru, adică fie este puţin mai indulgent, fie puţin mai tăios, îndată tragem concluzia că nu este om duhovnicesc. Toţi sunt de trebuinţă Bisericii. Toţi Părinţii, atât cei cu un caracter blând, cât şi cei severi, i-au oferit slujirile lor. Aşa cum pentru tru­pul omului sunt absolut necesare şi cele dulci şi cele acre, chiar şi păpădia cea amară (fiecare are propriile sale substanţe hrănitoare şi vitamine), tot astfel este şi pentru Trupul Bisericii. Toţi sunt ab­solut necesari. Unul completează caracterul celuilalt şi toţi suntem datori să suportăm nu numai caracterul celuilalt, ci şi slăbiciunile pe care le are ca om.



Din nou cer iertare la toţi că am îndrăznit să scriu. Eu sunt un monah simplu şi lucrarea mea este să încerc, pe cât este cu putinţă, să mă dezbrac de omul cele vechi şi să ajut pe ceilalţi şi Biserica prin rugăciune. Dar fiindcă au ajuns până la sihăstria mea veşti triste despre Sfânta noastră Ortodoxie, m-a durut mult şi am con­siderat că este bine să scriu cele pe care le-am simţit.



Să ne rugăm cu toţii ca Dumnezeu să pogoare harul Său şi fie­care să ajute în felul său spre slava Bisericii noastre.



Cu mult respect fața de toți,



Un monah eremit



(Monahul Paisie)

joi, 17 iunie 2010

Iubiţilor, sfinţenia este o floare a cerului, care nu răsare doar într-un anume loc sau doar într-o anume epocă. Este o floare, care răsare în Răsărit şi în Apus, la Miazănoapte şi la Miazăzi, şi în orice epocă, în toate timpurile. Sfinţi pot să devină şi cei mai sălbatici oameni, chiar şi canibalii. Oriunde cade sămânţa Evangheliei şi găseşte o inimă care primeşte cuvântul lui Dumnezeu, acolo sămânţa cea cerească răsare, înfloreşte şi rodeşte. În felul acesta, avem sfinţi din toate locurile şi din toate timpurile.

luni, 14 iunie 2010

Inima mea strigă cu putere: Nu pot să tac! (Sf. Luca)




Viaţa Sfântului Ierarh Luca este o dovadă vie, izbitoare, a modului în care urmarea conştiinţei aduce după sine minunatul acoperământ al harului dumnezeiesc, care te păzeşte, întăreşte şi izbăveşte din toate năvălirile ispitelor şi primejdiilor. Mulţi ne întrebăm ce vom face în vremuri de prigoană, cum vom avea alături de noi ajutorul dumnezeiesc când necazul cel mare va veni. Viaţa Sf. Luca, doctorul fără de arginţi şi ierarhul mărturisitor, stă ca un răspuns strigat către noi: ascultaţi de conştiinţă, şi veţi avea harul lui Dumnezeu asupra voastră.


HRISTOS IN MIJLOCUL NOSTRU CU PACE SI BUCURIE,
NOUA TUTUROR SA NE FIE! AMIN!

vineri, 11 iunie 2010

Sfânta Ortodoxie, biruind toate ereziile, s-a întărit pe veci!
(zicere  a Sfantului Luca al Crimeei)

Mulţi învăţători mincinoşi, făcători de schisme şi eretici, a cunoscut creştinismul, începând din vechime. Unele erezii – cum ar fi cele ale lui Arie, Macedonie, Dioscor, Nestorie şi cea iconoclastă – au zguduit Biserica veacuri întregi. Ele au adus Bisericii suferinţe nenumărate şi foarte grele; mulţi au fost mărturisitorii şi mucenicii care şi-au vărsat sângele pentru adevărul Ortodoxiei în lupta cu aceşti învăţători mincinoşi şi eretici. Mulţi ierarhi mari au fost surghiuniţi, unii au fost chiar alungaţi de câteva ori de la catedrele lor – iar Flavian, Patriarhul de Constantinopol, a fost bătut atât de crunt la sinodul numit „tâlhăresc”, condus de către ereticul Dioscor, încât a murit după trei zile.
"Privind la Crucea Mîntuitorului, gîndeşte-te că pe ea a fost răstignită, pentru mîntuirea noastră, Iubirea însăşi şi mai cugetă la fericirea cea mare pentru care am fost mîntuiţi de Domnul şi la chinurile de care ne-a izbăvit, din ghearele cărei fiare ne-a scos şi Cărui Părinte ne-a încredinţat ! Ce iubire nemăsurată ! Ce răscumpărare nemăsurată ! Răscumparare de ameninţarea chinurilor veşnice ! Nemăsurată şi negrăită fericirea cea fără de sfărşit."
(Sf.Ioan de Cronştadt)

Axion Estin

CÂNTAREA AXIONULUI "AXION ESTIN"

Ia gânditi-va voi, daca o sfânta icoana a Maicii Domnului, facuta de un pictor, este asa de frumoasa, dar acolo unde sunt Heruvimii cei cu ochi multi si Serafimii cei cu câte sase aripi, care îi cânta Maicii Domnului imnuri, si cântarile cele dumnezeiesti, oare ce limba le poate grai? Cum zice Apostolul Pavel: Am auzit acolo cântari, care nu este cu putinta omului a le vorbi. Pâna la al treilea cer. Dar Maica Domnului este peste toate cerurile! Este lânga Sfânta Treime!

Ce este acolo? Câta slava are Maica Domnului! Nu auziti ce spune în Acatistul Sfântului Acopera-mânt: "Bucura-te, acoperamântul lumii, cel mai lat decât norul". Un nor poate sa acopere un oras, o tara, dar Maica Domnului cu acoperamântul si cu mila ei acopera toate popoarele lumii; ca atâta putere a primit de la Mântuitorul. Oricine si oriunde o cheama: în padure, în pustie, la câmp, în cetate, în casa, la închisoare, oriunde ar fi, ea aude, pentru ca este pusa acoperitoare si mijlocitoare a întregii lumi catre Dumnezeu.

Eram în Sfântul Munte Athos, unde traiesc numai calugari care duc viata în feciorie si în curatie. Acolo nimic nu traieste parte femeiasca. Este "Gradina Maicii Domnului", unde ea a predicat Evanghelia cu Sfântul Ioan Evanghelistul si Sfântul Apostol Marcu si cu Maria Magdalena. Acolo a fost oras de pagâni când a ajuns ea.

Când am mers la Protaton, în capitala Sfântului Munte, unde sunt cele mai vechi arhive ale Sfântului Munte de peste o mie de ani, acolo este o biserica foarte mare. În fata acelei biserici este o piatra lata de câtiva metri pe care nu se prinde nici ploaia, nici zapada niciodata. Nimic, nimic, nimic! Ramâne tot uscata. Îi zice piatra sângelui. De trei ori pe an izvoraste sânge dintr-însa si curge sângele siroaie si se duce la temelia bisericii.

Acolo, la anul 1274, în timpul împaratului Mihail al VIII-lea, Paleologul, când a intrat Papa Grigorie al X-lea în Sfântul Munte cu armata si a vrut sa-i treaca pe calugari cu sila la catolici, a taiat pe piatra aceea vreo câteva zeci de calugari. Si sângele dreptilor de trei ori pe an iese si atunci se fac slujbe. Curge sânge timp de câteva ore din piatra aceea. Dar apa nu se prinde de ea, zapada nu se prinde, nimic, nimic. Este o minune mare.

Tot acolo în biserica Protaton am vazut sfânta icoana Axionita - Maica Domnului cu doi îngeri care-i tin coroana. Axionita sau "Axion Estin" pe greceste înseamna Cuvine-se cu adevarat.

Aici ne-a povestit un parinte atonit istoria acestei icoane. În valea numita "Axion Estin", traia un mare sihastru care avea ucenic un calugar tânar, pe care-l crestea, ca sa ramâna în chiliuta lui. O chiliuta sub munte, în padure.

Ei aveau aceasta icoana vestita, Maica Domnului, în chilie. Odata calugarul cel batrân a plecat la priveghere la Manastirea Protaton. Sa stiti ca la Sfântul Munte, la toate praznicele împaratesti, privegherile sunt de toata noaptea. În tipicul mare al Sfântului Sava sunt puse 68 de privegheri de toata noaptea, în toate Duminicile si în cele 12 praznice împaratesti si la Sfântul Ioan Botezatorul.

Si batrânul i-a spus calugarului tânar:

- Eu ma duc la priveghere, tu ramâi acasa, fiule, si-ti fa pravila acasa, sa nu ramâna chilia singura.

Calugarul cel tânar a întrebat pe batrân:

- Ava, eu ce pravila sa fac?

Dar calugarul batrân i-a zis:

- Fiule, tu n-ai sa poti priveghea toata noaptea. Citeste la Psaltire doua-trei catisme si pe urma du-te la icoana Maicii Domnului si fa câteva metanii, sa nu-ti fie somn. Si de câte ori te duci la icoana Maicii Domnului, sa cânti cântarea asta: Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai slavita fara de asemanare decât serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvântul ai nascut, pe tine cea cu adevarat, Nascatoare de Dumnezeu, te marim. Pâna atunci nu se stia de rugaciunea "Cuvine-se cu adevarat". Numai atât se stia în Sfântul Munte. Nu stiau cum cânta îngerii în ceruri Maicii Domnului!

Atunci calugarul tânar a facut cum a zis batrânul: A citit câteva catisme la Psaltire, s-a dus la Maica Domnului si a facut câteva metanii. A mai aprins candela sa nu se stinga si iar a cântat: Ceea ce esti mai cinstita� Asa a facut pâna la miezul noptii, ca sa se lupte si el si sa privegheze macar atât; pe urma sa se culce sa doarma 3-4 ore, ca dimineata, când vine batrânul, sa se scoale iar la rugaciune.

Când a ajuns la miezul noptii, bate cineva în usa. Dar el stia ca batrânul nu vine niciodata în timpul noptii, ca era departe de biserica. Apoi cine sa vina în puterea noptii, sa-i bata în usa? N-a vrut sa dea drumul. Si aude un glas:

- Evloghite, pater! (Binecuvinteaza, parinte).

El, când a auzit ca cere blagoslovenie, a zis dinauntru:

- O Kirios! (Domnul sa te binecuvinteze).

Si numai a intrat un tânar foarte frumos, tot calugar, foarte luminat la fata, si l-a întrebat:

- Ce faci, frate?

- Ce sa fac? Merg sa ma culc, ca nu mai pot priveghea de oboseala!

- Ce pravila ai facut de aseara pâna acum?

- Asa mi-a spus batrânul, când a plecat la biserica, sa citesc la Psaltire doua-trei catisme si pe urma sa cânt Ceea ce esti mai cinstita� si sa fac câteva metanii.

Dar cel ce a venit i-a spus:

- Nu se cânta numai Ceea ce esti mai cinstita�

- Ba da! Asa se cânta în tot Sfântul Munte, la toate manastirile.

- Nu! Iata cum cântam noi: Cuvine-se cu adevarat, sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu; cea pururea fericita si preanevinovata si Maica Dumnezeului nostru, si pe urma cântam: Ceea ce esti mai cinstita�

Dar calugarul a zis:

- Eu asa n-am auzit. Daca vrei sa-mi scrii, ca vreau sa învat si eu rugaciunea asta.

- N-ai aici hârtie si creion?

- N-am! Dar tare as vrea sa o învat si eu!

- Du-te afara si adu-mi o lespede de piatra!

Ucenicul s-a dus afara si a luat o lespede, a curatat-o el si a spalat-o frumos.

- Am sa scriu pe dânsa.

Si cauta ceva, cu care sa zgârie pe piatra. Dar calugarul venit îl întreaba:

- Ce cauti?

- Caut un cui sa scriu, caci creion nu am!

- Nu-i nevoie sa scrii cu cuiul! Lasa ca scriu eu!

Si calugarul care a venit a început sa scrie pe piatra rugaciunea cu degetul lui, ca prin ceara moale. Si i-a scris foarte frumos pe greceste toata cântarea: Cuvine-se cu adevarat� (Axion Estin). Iar acesta a încremenit când a vazut ca acela mergea cu degetul prin marmura ca prin ceara moale si iesea scrisoarea asa de frumoasa. Si se gândea: "Ce om este acesta, de scrie cu degetul pe marmura?"

Si dupa ce i-a scris, a semnat: "Eu am scris acestea, Gavriil, mai-marele voievod al puterilor îngeresti", si a disparut din fata lui.

Atunci calugarul a aratat piatra batrânului când a venit, si i-a spus toata întâmplarea cu Arhanghelul Gavriil.

S-a împânzit în tot Sfântul Munte minunea aceasta si din clipa aceea, în toate bisericile si în toate cartile bisericesti, s-a introdus cântarea aceasta pe care o cântam pâna astazi: Cuvine-se cu adeva-rat, sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu; cea pururea fericita si preanevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decât heruvimii si mai slavita fara de asemanare decât serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu - Cuvântul ai nascut; pe tine cea cu adevarat, Nascatoare de Dumnezeu, te marim. Amin.

*

Cine poate spune toate minunile Maicii Dom-nului? Nimeni nu le poate spune, pentru ca sunt în tot pamântul si se lucreaza cu fiecare suflet. De aceea va rog sa aveti toti icoana Preasfintei Nasca-toarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria în casa. Sa va siliti cât mai mult sa laudati pe Dumne-zeu si, dupa Dumnezeu, pe Maica Domnului si apoi pe sfintii lui Dumnezeu, pentru ca Maica Domnului este ocrotitoarea si mijlocitoarea întregii lumi!

Când a fost Mântuitorul pe Cruce, nici acolo n-a lasat fara îngrijire pe mama lui. I-a spus Sfântului Ioan Evanghelistul: Fiule, iata maica ta! Si dintru acel ceas a luat-o ucenicul întru ale sale, ca cincisprezece ani a mai trait Maica Domnului, dupa Învierea Mântuitorului si dupa Înaltarea la cer. Si a stat la Efes, la casa Sfântului Ioan Evanghelistul, si el îi purta de grija.

Iar ei i-a zis: Maica, iata fiul tau! Spune Sfântul Ioan Gura de Aur: "Prin aceste cuvinte ale Mântuitorului de pe cruce, ne-a facut pe toti fii ai Maicii Domnului". Toti crestinii de pe fata pamântului suntem fiii ei, pentru ca ne-a lasat în ocrotirea Maicii Domnului. De aceea vedeti ca cele mai multe biserici din lume, din toate tarile, sunt facute în numele Maicii Domnului. Sa aveti mare credinta si evlavie în rugaciunile ei!



ACOPERAMÂNTUL MAICII DOMNULUI, OCROTIREA CRESTINILOR

În casele unora, dupa cum vine la urechea noastra, este mare tulburare. Nu se împaca sotul cu sotia, nu se iubesc fratii; se bat, se judeca, se cearta si este mare neorânduiala.

Si atunci, vazând biata mama atâta zbucium în familia ei, sau tata, sau bunicul, care este mai credincios, pune mâna pe un acatist al Maicii Domnului, îngenuncheaza undeva singur într-o camera si începe a se ruga: "Maica Domnului, linisteste casa noastra, linisteste pe tata, pe mama, pe copii, pe ceilalti si da-le întelegere, dragoste si alinare!"

Si asa s-a dus ura, s-a risipit iutimea, tulburarea, dorinta de razbunare si s-a linistit familia. Datorita cui? Maica Domnului cu mila ei, cu îndurarea ei, a coborât mila lui Dumnezeu peste acele suflete care o cheama în ajutor.

Pomenirea icoanei facatoare de minuni

La Schitul Protatos ce se afla langa Kareia, aproape de locul Manastirii Pantocrator, este o vale mare, care are multe chilii. La una din chiliile acelea, ce era cinstita in numele Adormirii de Dumnezeu Nascatoarei, locuia un ieromonah batran si imbunatatit, impreuna cu un ucenic al sau. Si fiindca era obicei a se face priveghere in fiecare duminica la acest Schit Protatos, intr-una din sambete, seara, vrand sa mearga batranul la priveghere, a zis ucenicului sau: Fiule, eu ma duc ca sa ascult privegherea dupa obicei, iar tu ramai la chilie si precum vei putea citeste-ti randuiala ta, si asa s-a dus. Dupa ce a trecut seara, iata ca bate cineva in usa chiliei; iar fratele a alergat si a deschis, si a vazut ca era un monah strain, necunoscut lui, care intrand a ramas in chilie in noaptea aceea. La vremea Utreniei, sculandu-se, au cantat amandoi randuiala Utreniei. si cand au ajuns la „Ceea ce esti mai cinstita...”, monahul cel de loc canta numai: „Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii...” si celelalte pana la sfarsit, adica obisnuita si vechea cantare a Sfantului Cosma Melodul. Iar monahul cel strain face alt inceput al cantarii, cantand asa: „Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru”. Apoi a impreunat si: „Ceea ce esti mai cinstita...”, pana in sfarsit. Auzind aceasta, monahul cel de loc a zis catre cel ce parea strain sa-i scrie si lui cantarea aceasta. Iar acela raspunzand, a zis: Adu-mi cerneala si hartie ca sa scriu. Si cel de loc a zis: Nu am nici cerneala, nici hartie. Iar monahul cel ce se parea strain i-a zis: Adu-mi o lespede. Deci monahul alergand, a aflat lespedea si i-a adus-o. Si luand-o strainul, a scris pe ea cu degetul sau cantarea: „Cuvine-se cu adevarat...” Si, o, minune!, atat de adanc s-au sapat literele pe lespedea aceea vartoasa, ca si cum s-ar fi scris in ceara moale. Apoi a zis fratelui: De acum inainte asa sa cantati si voi, ortodocsii. Si acestea zicand, s-a tacut nevazut. (...)



De atunci cantarea aceasta ingereasca s-a dat in toata lumea ca sa se cante Maicii lui Dumnezeu de catre toti ortodocsii. Iar sfanta icoana a Nascatoarei de Dumnezeu ce se afla in biserica chiliei aceleia in care s-a facut aceasta minune, a fost adusa de catre parintii Sfantului Munte Athos in biserica Protatos, si acolo se afla pana astazi, asezata in Sfantul Altar deasupra sfintitului scaun cel de sus. Pentru ca inaintea icoanei acesteia s-a cantat intai de catre Arhanghelul Gavriil cantarea aceasta. Iar chilia aceea a inceput a se numi: „Axion estin”, adica „Cuvine-se cu adevarat”, si valea aceea, in care se afla chilia, se numeste de catre toti pana astazi Adin, care insemneaza „a canta” sau „cantare”. Pentru ca in aceasta s-a cantat intai cantarea aceasta ingereasca a Maicii iui Dumnezeu.