Ce-i aia disperare si deznădejde?
Deznădejdea, disperarea ... e cel mai mare păcat!
Nu spune asa, că "eu n-am să mă mai mântuiesc, că eu degeaba mă rog" ... Nu!
Tu să spui asa: "De unde-s gândurile astea? Ba nu. Eu, cu ajutorul Măicutei Domnului, am să mă mântuiesc."
Uşa raiului e deschisă, tată. Numai noi să vrem să intrăm în el, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Mai aduce pe câte unul şi cu de-a sila, mai trimite o boală, un necaz, dar "pe dătătorul de bunăvoie îl iubeşte Dumnezeu".
Poate că scrie undeva: "Orice păcat e iertat, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată"...
D'apoi ce, e gândul tău? Nu! E hula lui, a vrăjmasului. Diavolul asta face - îti dă gânduri de hulă, ca să te aducă la disperare, si apoi tot el îti aminteste că hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată. Nu, tătucă, e hula lui. Dar tu vii la spovedanie şi spui ce ti-a venit în gând: "Părinte, am gânduri de hulă, am gânduri spurcate asupra Maicii Domnului, asupra lui Dumnezeu, asupra icoanelor, asupra călugărilor, asupra preotilor..."
Gândurile trebuie spuse din vreme. Ce-i aia disperare? Vii, spui si te ridici iar. Spovedania e al doilea botez. Prin Taina Spovedaniei te ridici iar. Şi tot timpul asta faci: cazi şi te ridici... Nu te laşi în disperare.
Cum nu-L iubesti pe Dumnezeu? Astea sunt gânduri de la diavolul... Taci din gură. Cum nu crezi? Dar cine te-a adus aici, la mânăstire? Ce asculti tu ce spune vrăjmasul? Şi de ce să nu te mântuiesti? Nu, tătucă... lasă, cu nădejdea la Maica Domnului, o să ne mântuim noi. Că dacă le-am putea face pe toate, ne-am mândri şi ar fi mai rău: "Rugăciunea mintii o am, milostenie fac..." Dar dacă vezi că nu poti face, te mai smeresti. "Puterea lui Dumnezeu întru neputinţe se desăvârşeşte." Tu fă tot ce depinde de tine. Mai te rogi, mai te spovedeşti, mai mergi la biserică, mai te împărtăşeşti - măcar la o lună... Şi nu te teme, că nu te duci în iad. Vinerea posteşte până când ti-e foame. Mai citeşte câte o carte, spune mereu "Doamne Iisuse" şi să n-o uiţi pe Maica Domnului. Ia şi caietul ăsta, "Urmarea lui Hristos" - îl mai cercetezi, îl mai studiezi. Aici e ca la spovedanie: te învaţă ce să faci şi cum să faci. Şi fă tot ce depinde de tine...
Asa, tătucă! Hai să punem şi noi de acum început bun. Noi trăim cu nădejdea vieţii de dincolo.
Eu, când eram copil, mămucuţa îmi spunea: "Postim, dragu' mamii, şi după ce se termină postul, să vezi ouă roşii şi pască şi sarmale..." Şi aşa rămânea. Posteam cu gândul la ce o să mănânc după ce se termină postul.
Ce drept ai tu asupra vieţii? Tu nu ai nici un drept asupra vieţii. Doamne fereşte...
ICOANA POCAINTEI ADEVARATE
duminică, 4 iulie 2010
RUGACIUNEA CUV.PAISIE
" Domnul Dumnezeu, PreaMilostivul, să vă binecuvinteze, Domnul să vă ajute, Domnul să vă miluiască, Domnul să vă păzească de tot răul, Domnul să va umple de bucurie duhovnicească, Domnul, ca un bun şi iubitor de oameni, să vă ierte de păcate şi în ceruri cu drepţii să vă primească ! Binecuvintează, Doamne, pe robii tăi aceştia şi rugăciunea lor, şi dragostea lor, şi credinţa lor, şi bucuria lor, şi smerenia lor, şi răbdarea lor. Binecuvintează, Doamne, osteneala lor, şi căsuţa lor, şi pâinea lor, şi copiii lor, şi viaţa lor, şi sfârşit bun le dăruieşte, iar dincolo un colţişor de rai le dăruieşte, că binecuvântat eşti în veci. Amin !"
DESPRE SFARSITUL LUMII
SFARSITUL LUMII va dura cât ţin cei şase psalmi (de la utrenie), câteva minute. În clipa în care vom fi judecaţi, în cer, îngerii vor cânta cei şase psalmi. Toţi oamenii care vor trăi în clipa aceea vor trece prin moarte instantaneu şi imediat după aceea vor învia, vom fi toţi cu trupurile noastre imateriale, nu vom ocupa spaţiu, unul va vedea trupul celuilalt şi toţi vor fi la vârsta de 33 de ani.
Domnul va ţine Cartea Vieţii, Evanghelia, şi imediat, vom merge singuri fie la dreapta, fie la stânga, deoarece vom şti dacă suntem pentru rai sau nu. De aceea, şi în tronul în care stă arhiereul, în icoana lui Hristos este deschisă cartea şi nu este candelă deasupra – arătând că nu există milă la A doua Venire. Dar în catapeteasmă, cartea pe care o ţine Hristos este închisă şi există candelă, pentru că încă avem milă.
6. Pentru că vin zile foarte grele pentru omenire, Dumnezeu a ales unii oameni de i-a făcut ofiţeri.
7. Lucrurile se vor derula foarte repede. Diavolul va stăpâni. Pe toţi aceia care se vor apropia de el îi va zdrobi. El nu are prieteni.
8. Să luaţi aminte, pentru că cel rău întinde curse. Nu râdeţi! Este lângă noi şi voi nu puteţi să-l vedeţi. Ascultaţi ce vă zic. Nu încetaţi să vă rugaţi!
Diavolul pune pe oameni să păcătuiască şi după păcat îi înfricoşează şi îi face să se ruşineze să se mărturisească.
Am fost un sfert de oră în iad şi am crezut că am fost trei ore.
9. Toţi cei care vor primi pecetea (lui Antihrist) nu-şi vor găsi nicio clipă de linişte. Trebuie să vă câştigaţi o credinţă puternică singuri, cu răbdare, cu bunătate, cu dreptate. Să nu ne pierdem credinţa! Credinţă statornică şi Dumnezeu ne va ajuta. Fără rugăciune ne pierdem. Nu vă gândiţi la viitor. Toate sunt în mâinile lui Dumnezeu. Să citiţi cărţile Sfinţilor Părinţi în fiecare zi câte puţin şi Dumnezeu vă va lumina. Ulterior mintea voastră se va întări.
10. Rugăciunea „Doamne, miluieşte” este ca o sabie, care taie în două pe satana.
Ne-am găsit noi, sărmanii, în vremurile din urmă, şi monahi şi mireni, dar lupta este luptă. Nu vei înceta lupta nicio secundă. Luptă până la sfârşit! Şi atunci Domnul, care îi încununează pe oameni şi îi restaurează veşnic, El îţi va dărui în ultimul ceas nu lucruri mincinoase şi deşarte ale acestei vieţi, ci te va face vrednică să împărăţeşti în Împărăţia lui Dumnezeu. Veşnic! Nu 1.000 de ani sau 100.000 de ani. Veşnic [înseamnă] nu are sfârşit.
11. Încă pe atât să fie pământul (ca populaţie), Dumnezeu poate să-l hrănească. De învierea trupurilor nu vă îndoiţi. Iată, sunt de 90 de ani. Acest trup trebuie să se topească în mormânt, ca să iasă unul nou, nestricăcios, veşnic, fără să se îmbolnăvească, fără să-l doară, fără să înseteze, fără să se încălzească, va fi ca trupurile îngereşti. Doar să nu cădem în păcat. Dumnezeu vrea să-I spunem că doar pentru El vom trăi. Dacă rămânem în păcat, atunci şi cele mai de jos (chinurile iadului) sunt veşnice. De acolo nu se mai schimbă situaţia, muncile, chinul, durerea, flăcările.
Vouă, la Facultatea de Teologie, aceste lucruri vi le spun moale. Nici Iacov, nici Porfirie nu le spuneau aspru. Aşa trebuiau să le spună, ca să le audă lumea şi să se pocăiască. Vine diavolul şi mă loveşte fără milă. Îmi zice: „Nu le mai spune atât de clar. Lasă-i să doarmă. Nu-i lăsa să se trezească”.
(traducere: M.L., sursa: http://vatopaidi.wordpress
Domnul va ţine Cartea Vieţii, Evanghelia, şi imediat, vom merge singuri fie la dreapta, fie la stânga, deoarece vom şti dacă suntem pentru rai sau nu. De aceea, şi în tronul în care stă arhiereul, în icoana lui Hristos este deschisă cartea şi nu este candelă deasupra – arătând că nu există milă la A doua Venire. Dar în catapeteasmă, cartea pe care o ţine Hristos este închisă şi există candelă, pentru că încă avem milă.
6. Pentru că vin zile foarte grele pentru omenire, Dumnezeu a ales unii oameni de i-a făcut ofiţeri.
7. Lucrurile se vor derula foarte repede. Diavolul va stăpâni. Pe toţi aceia care se vor apropia de el îi va zdrobi. El nu are prieteni.
8. Să luaţi aminte, pentru că cel rău întinde curse. Nu râdeţi! Este lângă noi şi voi nu puteţi să-l vedeţi. Ascultaţi ce vă zic. Nu încetaţi să vă rugaţi!
Diavolul pune pe oameni să păcătuiască şi după păcat îi înfricoşează şi îi face să se ruşineze să se mărturisească.
Am fost un sfert de oră în iad şi am crezut că am fost trei ore.
9. Toţi cei care vor primi pecetea (lui Antihrist) nu-şi vor găsi nicio clipă de linişte. Trebuie să vă câştigaţi o credinţă puternică singuri, cu răbdare, cu bunătate, cu dreptate. Să nu ne pierdem credinţa! Credinţă statornică şi Dumnezeu ne va ajuta. Fără rugăciune ne pierdem. Nu vă gândiţi la viitor. Toate sunt în mâinile lui Dumnezeu. Să citiţi cărţile Sfinţilor Părinţi în fiecare zi câte puţin şi Dumnezeu vă va lumina. Ulterior mintea voastră se va întări.
10. Rugăciunea „Doamne, miluieşte” este ca o sabie, care taie în două pe satana.
Ne-am găsit noi, sărmanii, în vremurile din urmă, şi monahi şi mireni, dar lupta este luptă. Nu vei înceta lupta nicio secundă. Luptă până la sfârşit! Şi atunci Domnul, care îi încununează pe oameni şi îi restaurează veşnic, El îţi va dărui în ultimul ceas nu lucruri mincinoase şi deşarte ale acestei vieţi, ci te va face vrednică să împărăţeşti în Împărăţia lui Dumnezeu. Veşnic! Nu 1.000 de ani sau 100.000 de ani. Veşnic [înseamnă] nu are sfârşit.
11. Încă pe atât să fie pământul (ca populaţie), Dumnezeu poate să-l hrănească. De învierea trupurilor nu vă îndoiţi. Iată, sunt de 90 de ani. Acest trup trebuie să se topească în mormânt, ca să iasă unul nou, nestricăcios, veşnic, fără să se îmbolnăvească, fără să-l doară, fără să înseteze, fără să se încălzească, va fi ca trupurile îngereşti. Doar să nu cădem în păcat. Dumnezeu vrea să-I spunem că doar pentru El vom trăi. Dacă rămânem în păcat, atunci şi cele mai de jos (chinurile iadului) sunt veşnice. De acolo nu se mai schimbă situaţia, muncile, chinul, durerea, flăcările.
Vouă, la Facultatea de Teologie, aceste lucruri vi le spun moale. Nici Iacov, nici Porfirie nu le spuneau aspru. Aşa trebuiau să le spună, ca să le audă lumea şi să se pocăiască. Vine diavolul şi mă loveşte fără milă. Îmi zice: „Nu le mai spune atât de clar. Lasă-i să doarmă. Nu-i lăsa să se trezească”.
(traducere: M.L., sursa: http://vatopaidi.wordpress
DESPRE BOLILE NOASTRE
“Milostivirea lui Dumnezeu fie cu dumneavoastra! Daca totul e de la Domnul, si boala dumneavoastra este tot de la El. Daca tot ce este de la Domnul e spre mai bine, inseamna ca si boala dumneavoastra. Vrajmasul va insufla: “Nu vei rezista”. Raspundeti-i: nici nu ma gandesc sa rezist de una singura, ci nadajduiesc ca Milostivul Domn nu ma va lasa singura, ci ma va ajuta sa tin piept cum m-a ajutat si pana acum. Iarasi boala! Sa va dea Domnul rabdare si seninatate, si sa va izbaveasca de cartirea cea pacatoasa! Nu priviti cu mohorare la neputinte. Ele arata mai degraba mila si luarea-aminte a lui Dumnezeu fata de noi decat lipsa Lui de bunavointa. Tot ce este de la Dumnezeu spre bine este.
Sunt boli a caror vindecare este oprita de Domnul – atunci cand El vede ca boala e mai de trebuinta ca sanatatea pentru mantuire. Nu pot sa spun ca asta nu s-ar intampla si in ceea ce ma priveste. Dumnezeu a trimis boala. Dati multumita Domnului, fiindca tot ce e de la Domnul spre bine este. Daca simtiti si vedeti ca insiva sunteti vinovata, incepeti cu pocainta si parere de rau inaintea Domnului pentru faptul ca n-ati pazit darul sanatatii, cel de la El primit. Iar apoi trebuie sa va ganditi doar ca boala e de la Domnul si ca nimic nu are loc intamplator. Si dupa aceea multumiti din nou Domnului. Boala smereste, inmoaie sufletul si-i usureaza obisnuita povara a grijilor de multe feluri.
*
V-ati imbolnavit! Ce este de facut? Rabdati si multumiti lui Dumnezeu, spunand in sinea dumneavoastra:
Aceasta boala este pentru pacatele mele mari si nenumarate. Domnul imi ia puterile ca prin aceasta sa ma faca mai infranat. El nu mai stie cum sa ma indrepte altfel. A incercat si cu mila, si cu necazurile, si nimic nu a folosit. Iar ceasul mortii se apropie – si, cand va veni, ce va face ticalosia mea? Doamne, Dumnezeul meu! Cruta zidirea Ta cea neputincioasa.
Cand omul e bolnav, fie si usor, moartea ii vine in minte ca sufletul sa cunoasca cu lucrul cat de adevarat este cuvantul inteleptului: Adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale. Si in veac nu vei pacatui (Sirah 7, 38).
*
Insufletiti-va! Priviti cu veselie in ochii bolii! Lasati-va insa mai putin in voia inchipuirilor… Va vor veni in cap multe nimicuri de tot felul.. Va veti certa cu toata lumea.. Toate astea in gand – dupa aceea va trece totul. Fiti senin! Pesemne ca in drum v-ar fi intampinat vreo primejdie – si iata ca Domnul v-a tintuit prin boala acasa… Dati multumita Domnului. Si, oricum, rugati-va ca sa binevoiasca a va face sanatos. Sa va mantuiasca Domnul! Domnul sa va binecuvanteze!
Gandurile dumneavoastra despre starea deznadajduita in care va aflati, sunt cu totul netrebnice. La mijloc e vrajmasul, care va tulbura. Cine poate sa spuna ce va fi? Unul e Dumnezeu – insa vrajmasul paganeste, dandu-se pe sine drept Dumnezeu, tulburand cu prorocia sa vicleana, clatinand credinta si alungand linistea din inima. Nu-l ascultati, ci stati neclintita in credinta ca boala e de la Dumnezeu si spre binele dumneavoastra, iar dupa ce-si va face treaba va pleca… si veti fi sanatoasa, si veti sluji Domnului intr-o manastire.
Pentru toate multumiti Domnului – si pentru boala multumiti. Mie, din afara, imi e usor sa vorbesc astfel; dumneavoastra poate ca in fapt nu va este usor sa simtiti asa. Oricum, vorbind despre rabdare ma si rog sa va dea Domnul a indura cu seninatate boala, si de asemenea sa trageti oarecare invataturi din ea.
Cine stie pentru ce v-a tintuit la pat Domnul? Neindoielnic este insa ca si lucrul acesta a fost ingaduit de El pentru ajutorarea felului de viata pe care vi l-ati ales si pe care va straduiti sa il pastrati cumva. Din aceasta latura nici nu mai trebuie iscodita boala dumneavoastra. Pentru a rabda cu seninatate in clipa intetirii suferintelor, cautati-va barbatie si in aducerea-aminte de rabdarea tuturor sfintilor, si mai ales a mucenicilor. Cat si cum au rabdat ei? Ne este greu si sa ne inchipuim. De altfel, tuturor “prin multe necazuri li se cuvine a intra intru Imparatia Cerurilor” (Fapte 14,22). Si ceea ce a fost fagaduit de Domnul se numeste cununa. De ce? Fiindca nu ne putem inalta la ea fara patimiri. Calea intr-acolo este crucea luata de buna voie sau trimisa de Dumnezeu.
*
Mila lui Dumnezeu fie cu dumneavoastra! V-ati imbolnavit? Dar slava lui Dumnezeu ca va inzdraveniti sau v-ati inzdravenit deja. Slava lui Dumnezeu si pentru ca ati indurat nu fara folos boala. Invataturile pe care le-ati primit din cele intamplate cu dumneavoastra sunt foarte insemnate si in viata lumeasca, cu atat mai mult in cea duhovniceasca.
Nu este nimic de asteptat din partea oamenilor si toata grija trebuie aruncata la Domnul; pe langa asta, trebuie sa asteptam mereu moartea in credinta ca Domnul ne mai lasa sa mai traim ca sa ne curatim de pacate, lucru spre care trebuie sa ne intoarcem toata grija. Aceste puncte sunt “parghiile” si “directiile” vietii duhovnicesti. Din punctul de vedere al refacerii puterilor, felul mancarii este un lucru secundar… Lucrul de capetenie il constituie mancarea proaspata, aerul curat… si mai presus de toate linistea duhului. Nelinistea duhului si patimile strica sangele si lovesc chiar in inima sanatatii. Postul si indeobste viata ascetica sunt cel mai bun mijloc de a pastra sanatatea si de a o face sa infloreasca.
Neamtul Gufeland a scris o carte despre prelungirea vietii, unde ridica in slavi si viata ascetica. Cei ce ridica in slavi stiinta trebuie sa asculte de el, iar noi avem alti dascali, mai de seama decat acest neamt. Rugaciunea inalta duhul pe taramul lui Dumnezeu, in care este radacina vietii – iar prin duh si trupul se impartaseste din aceasta viata. Duhul umilit, simtamintele si lacrimile de pocainta nu rapesc, ci dau putere omului, fiindca aseaza sufletul intr-o stare de bucurie. Bine ati facut ca nu v-ati supus indemnurilor lumesti.
*
Hristos a inviat! Puterile dumneavoastra, desi nu s-au refacut deplin, se arata indestulatoare totusi pentru ingrijirea unui bolnav care nu merita o asemenea ingrijire; insa Domnul Cel milostiv nu Se va uita la nevrednicia bolnavului si va tine in socoteala ingrijirea ca si cum I-ar fi fost data chiar Lui - iar dupa aceea va trimite in schimb mangaiere, sau deplina insanatosire, sau va pune deoparte rasplata cuvenita pentru veacul cel viitor.
*
Sunt foarte bucuros ca v-ati pus in cele din urma pe picioare. Omul care s-a insanatosit se simte indeobste innoit. Cred ca aveti acelasi simtamant. Trebuie sa faceti in asa fel ca innoirea trupeasca sa fie insotita de o innoire duhovniceasca. Dumnezeu v-a dat-o sau v-a aratat-o in scurta rugaciune pe care ati facut-o atunci. Mi-a si venit in minte sa va indemn: apucati-va de o rugaciune scurta si faceti-o mereu si la lucru si cand nu lucrati, si cand mergeti si cand sedeti, fara incetare.
La inceput va veti sili sa faceti aceasta mica rugaciune, iar dupa aceea se va spune de la sine. Doar apucati-va de ea si dati-va osteneala fara incetare… E rugaciunea: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa”. Iar cand faceti aceasta rugaciune sa va tineti luarea-aminte nu in cap, si nu in cer, ci in inima, acolo inauntru, sub sanul stang. Dupa ce o veti deprinde, veti alunga prin ea toata tulburarea si veti aduce pace in sufletul dumneavoastra.
*
Totul e de la Dumnezeu: si bolile, si sanatatea. Si de la Dumnezeu totul ni se da spre mantuirea noastra. Asa sa iti primesti si tu boala si sa dai multumita pentru ea lui Dumnezeu, Care Se ingrijeste de mantuirea ta. Cum anume slujeste spre mantuire boala trimisa tie de Dumnezeu poti sa nici nu incerci sa afli, fiindca se prea poate sa nici nu reusesti. Dumnezeu trimite boala uneori ca pe o pedeapsa, ca pe un canon, alteori spre invatare de minte, ca omul sa isi vina in fire, alteori ca sa il izbaveasca de un necaz ce ar cadea asupra lui de ar fi sanatos, alteori ca omul sa vadeasca rabdare si prin aceasta mai mare rasplata sa merite, iar alteori ca sa se curateasca de vreo patima, ca si din multe alte pricini.
*
Mila lui Dumnezeu fie cu dumneavoastra! Va tot vaitati, dar va vaitati in chip mantuitor, pentru lucrarea mantuirii. Sa binecuvanteze Domnul grijile dumneavoastra in aceasta privinta. Sunteti bolnava cu trupul, iar lucrarea mantuirii cere osteneli si lipsuri. Ce sa faceti? Rabdati cu seninatate sanatatea dumneavoastra subreda si multumiti pentru ea lui Dumnezeu – fiindca de n-ar fi ea poate ca ati umbla cu picioarele in sus, in vreme ce acum sedeti si umblati cum trebuie.
Alt folos este si acela ca daca ati fi fost sanatoasa ati fi fost nevoita, daca v-ati fi hotarat sa va dati osteneala pentru mantuirea dumneavoastra, sa tineti posturi aspre, sa faceti privegheri, rugaciuni lungi, sa stati la slujbele bisericesti de obste si inca alte lucruri anevoioase sa intreprindeti. Acum insa, in loc de toate acestea vi se socoteste rabdarea sanatatii subrede.
Rabdati deci, si de nimic nu va tulburati. Atata doar: sa tineti sufletul in starea cuviincioasa. Partea duhovniceasca va e intreaga. Ca atare, cu ea trebuie sa slujiti lui Dumnezeu intru toata deplinatatea: sa va trezviti si sa privegheati sa aveti duh infrant si smerit, sa petreceti in rugaciune (a mintii si a inimii, in a-L avea pe Domnul pururea inainte), sa alungati gandurile, sa hraniti smerenia, sa nu osanditi, sa va bucurati cu cei ce se bucura, sa va necajiti cu cei necajiti, sa va aduceti aminte de Dumnezeu si de ceasul mortii, si toate cele de acest fel. Iata-va mantuirea! Iar cat priveste cele ce mi-ati scris despre mancare si bautura, cu ele nu e nici o impiedicare daca totul este intrebuintat cu masura. Mantuiti-va!
*
Sanatatea dumneavoastra s-a subrezit. Sanatatea subrezita poate sa subrezeasca si mantuirea atunci cand din gura bolnavului se aud cuvinte de cartire si strigate de nemultumire. Sa va ajute Dumnezeu a va izbavi si de un necaz si de celalalt! Vedeti unde vreau sa ajung? La dumneavoastra se strecoara anumite cuvinte; cuvintele vin, fireste, din simtaminte si ganduri pe potriva, iar acestea din urma sunt de asa un fel, ca lucrarea mantuirii nu se poate implini cu ele. Binevoiti a lua aminte la aceasta si a va indrepta.
Sanatatea si boala sunt in mainile purtarii de grija a lui Dumnezeu mijloace pentru mantuire atunci cand atat una, cat si cealalta sunt folosite in duhul credintei. Dar ele duc la pierzanie atunci cand omul se poarta in privinta lor dupa toanele sale. Lucrul de care aveti deosebita nevoie este rabdarea senina si supusa lui Dumnezeu. Indata ce se va arata in sufletul dumneavoastra o asemenea asezare veti intra fara intarziere pe calea mantuirii, care duce la rai. Si – luati aminte! – sa prindeti suflet atunci.
*
Inca o durere pentru dumneavoastra – boala fiicei. Iata ce va voi spune: de vreme ce ati incercat deja toate mijloacele omenesti, nu mai ramane decat sa va impacati cu aceasta amaraciune si s-o purtati cu supunere fata de Dumnezeu, avand credinta ca aceasta boala e de neaparata trebuinta pentru mantuirea dumneavoastra si a fiicei dumneavoastra, precum si a sotului ei.
Dupa aceasta impacare, sa va pastrati linistea si tot cu liniste ajutati-va si fiica. Aduceti-va aminte ca cei ce rabda supusi lui Dumnezeu amaraciunile si durerile sunt in ceata mucenicilor. Aduceti-va aminte de mucenici, care uneori erau lasati in temnita, fiind chinuiti mereu, cativa ani – 5, 10, 20; insa rabdau cu supunere si seninatate, avand raiul inaintea ochilor pentru rabdare. Sa va binecuvanteze Domnul! Mantuiti-va!
*
Pentru faptul ca nu v-ati insanatosit inca imi pare rau. Sa va daruiasca Domnul insanatosire deplina… Totusi boala ne invata sa fim smeriti si supusi voii lui Dumnezeu. Fiti senina si pentru toate multumiti lui Dumnezeu cu incredintarea ca totul merge spre cel mai bun deznodamant, chiar daca asta nu se vede acum. Veti vedea dupa. In boala deprindeti smerenia, rabdarea, seninatatea si recunostinta fata de Dumnezeu.
In ce priveste faptul ca navaleste asupra-va nerabdarea, este omeneste sa fie asa. Daca vine, trebuie sa o alungati. Simtamantul de apasare pricinuit de boala este tocmai ca sa aveti ce rabda. Unde nu se simte apasare, acolo nu-i nici o rabdare; insa cand vine simtamantul de apasare impreuna cu dorinta de a o inlatura, nu e nici un pacat in asta. Este un simtamant firesc. Pacatul incepe cand in urma acestui simtamant sufletul se lasa prada nerabdarii si incepe sa se incline spre cartire.
*
Sanatate sa va daruiasca Dumnezeu; iar daca aceasta nu va este de folos acum, sa va dea rabdare plina de recunostinta. In ce priveste faptul ca intoarcerea launtrica spre Dumnezeu nu mai este aceeasi in boala, sa stiti ca este o urmare a slabiciunii. Cine isi simte netrebnicia inaintea lui Dumnezeu nu-si va ingadui simtaminte necuvenite nici in vremea bolii, inteleptiti-va! Sufletul neincercat prin ispite nu este bun de nimic.
Impliniti pravila facand rugaciunea lui Iisus in tacere. Totodata, daca puteti face matanii, faceti cate puteti; de nu, stati in picioare. Daca nu puteti sta in picioare, sedeti; daca nu puteti sedea, stati intinsa. Atata doar: nu incetati a fi cu mintea impreuna cu Domnul. V-ati imbolnavit atat de greu, incat va pregatiti de moarte. Intotdeauna trebuie sa ne pregatim de moarte, cu atat mai mult in vreme de boala. Dar daca veti muri sau inca vi se vor mai da zile de trait, lucrul acesta tine de voia lui Dumnezeu. Veti mai trai si va veti mai osteni. De-abia ati inceput.
*
Mila lui Dumnezeu fie cu dumneavoastra!
Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca acelora este Imparatia Cerurilor. Fericiti veti fi cand va vor ocari pe voi si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind pentru Mine. Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri.
Daca lumea va va uri, sa stiti ca pe Mine mai inainte M-a urat. Daca ati fi fost din lume, lumea ar fi iubit ce este al sau; dar fiindca nu sunteti din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, pentru aceasta va uraste pe voi lumea. Aduceti-va aminte de cuvantul pe care l-am grait voua: nu este sluga mai mare ca stapanul sau. Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni (Ioan 15,18 si urmatoarele).
In lume necazuri veti avea, dar indrazniti, ca Eu am biruit lumea (Ioan 16, 33).
Iubitilor nu va mirati de aprinderea care este intru voi, care se face voua spre ispita, ca si cum s-ar intampla voua ceva strain; ci intrucat va faceti partasi patimilor lui Hristos, bucurati-va, ca si intru aratarea slavei Lui sa va bucurati, veselindu-va (I Petru 4,12-13).
Pe cine iubeste Domnul cearta si bate pe tot fiul pe care il primeste. De veti suferi certarea, ca unor fii se va afla voua Dumnezeu (Evrei 12, 6).
Adaugati alte asemenea locuri din Scriptura, si sa le tot cititi. Ele vor curata ochiul inimii dumneavoastra si va vor invata cum sa priviti necazurile, stramtorarile, ocarile. Intariti-va intru incredintarea ca totul este de la Dumnezeu, chiar si cele mai mici lucruri care ni se intampla, si primiti tot ce se abate asupra dumneavoastra ca si cum ar veni chiar de la El.
Si fiti senina, si multumiti: fiindca totul e spre binele dumneavoastra, fie in chip vazut, fie in chip nevazut. Stiti cum se calesc lucrurile din fier? Dupa ce s-a incheiat faurirea lor, sunt incinse pana la alb si apoi varate in apa rece. Tocmai asta se savarseste acum cu dumneavoastra. Toate aceste lucruri nu sunt noi pentru dumneavoastra si deja le infaptuiti. Dar locurile acestea din Scriptura este bine sa le cititi. Din ele vine lumina si se risipeste intunericul. Stramtorarile sunt de la Dumnezeu. Sa le rabdam si sa multumim. Dar daca sunt la indemana mijloace de a le indeparta, si asta-i de la Dumnezeu, si nu-i nici un pacat sa ne folosim de ele ca sa ne slobozim din stramtorari. Aveti asemenea mijloace? Aveti.
*
Va simtiti foarte slabita si credeti ca va apropiati de iesirea sufletului din trup. Boala aminteste de moarte, insa nu proroceste ceasul ei. Totusi, de vreme ce ati primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit sa va pregatiti de ea. Dat fiindca sunteti mereu bolnava, nu va este greu sa va insusiti gandul la iesirea din trup, dupa pilda Cuviosului Nicanor – si aceasta iesire nu va va lua pe neasteptate. Fericita este pomenirea mortii; ea, impreuna cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei randuieli crestinesti a duhului.
Va plangeti de dumneavoastra insiva ca va rugati prost si nu va tineti de nevointe. In aceasta privinta va lamureste Sfintul Tihon de Zadonsk, care a zis:
“Ce rugaciune ii trebuie bolnavului? Multumire si suspinare”.
Acestea inlocuiesc orice nevointa. Deci, fiti senina! Nu puteti merge la biserica din pricina bolii, asa incat ati ramas la pravila de chilie. Impliniti-o dupa putere. Sa stiti ca pravila este de trebuinta din pricina neputintei noastre, nu pentru rugaciunea in sine, care se poate face si fara pravila. Stati cu gandul la Liturghie – nu ca un savarsitor, ci ca unul ce e de fata (prin mutarea cu gandul) la Liturghia savarsita de altul. Nu aveti ganduri prea vesele in ce va priveste? Era in Egipt un batran duhovnicesc, Apollo, mi se pare. Acesta le spunea cu tarie tuturor fratilor, si strainilor, de asemenea:
“Noua, crestinilor, nu ni se cuvine sa ne mahnim. Sa se mahneasca paganii si jidovii. Iar noi, cei mantuiti de Domnul, al nostru este raiul, a noastra este Imparatia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfantului Duh, Maica lui Dumnezeu, ostirile ceresti si sfintii toti”.
Aceste ganduri si cele asemanatoare lor sa le tineti in minte, iar pe cele de mahnire lepadati-le. Ce mare lucru ca trebuie sa stati in chilie, ca nu mergeti la biserica (nu din lenevie, ci din boala)? Cand va rugati, va faceti de fiecare data biserica lui Dumnezeu (II Cor. 6,16), fiindca Dumnezeu este pretutindeni. Cititi mai des Tatal nostru si Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-te. Dumnezeu este Tatal nostru, iar Nascatoarea de Dumnezeu este Maica noastra… Sfintele Taine sunt sanii prin care ea ne da laptele harului.
Asa sa va umpleti mintea. Sa mai aveti inaintea ochilor, deschise, Evanghelia, si Apostolul. Cititi cate un verset si straduiti-va sa cugetati la fiecare cuvant. Daca Dumnezeu va va da vreun gand ziditor, insemnati-l in scris. Sa aveti intotdeauna o foaie de hartie pe masa. Si celelalte ganduri bune sa vi le insemnati in scris. Sa binecuvanteze Domnul si va doresc toata mangaierea.
*
A va ruga pentru insanatosire nu este un pacat. Trebuie sa adaugati insa:
“Daca este voia Ta, Doamne!”
Deplina supunere fata de Domnul, cu primirea supusa a bolii trimise ca pe un lucru bun de la Domnul Cel bun da pace sufletului si il pleaca spre milostivire pe Domnul. Si El fie ca insanatoseste, fie ca umple de mangaiere, in ciuda stramtorarii pricinuite de boala. Pe sufletul dumneavoastra apasa mai mult decat orice boala fiicei. Indurerati-va pentru ea si cu durere strigati catre Domnul, si pe fiica dumneavoastra indemnati-o sa faca acelasi lucru, si pe toti casnicii dumneavoastra. Atunci toate rugaciunile pentru ea se vor impreuna si vor alcatui un glas de trambita, in stare sa atraga luarea-aminte a Domnului... S-o izbaveasca Domnul de neputinta ei!
*
Sa va ajute Dumnezeu! Bolile tin loc de canon. Rabdati cu seninatate: ele sunt pentru Dumnezeu ca sapunul pentru spalatorese. La biserica, fiind bolnava, nu sunteti indatorata sa mergeti. Strigati acasa mai des catre Dumnezeu! Daca nu faceti ceea ce nu va sta in putere, asta nu inseamna ca sunteti pentru Dumnezeu ca un copil vitreg.
*
Cereti ajutorul doctorului, dar totodata mai vartos rugati pe Domnul si pe sfintii Lui sa-i dea intelepciune doctorului. Si cereti mijlocirea oamenilor bineplacuti lui Dumnezeu si faceti tot ce fac oamenii evlaviosi in atare imprejurari (numai la vrajitoare sa nu mergeti).
Nu stiti dumneavoastra unde este ascuns ajutorul lui Dumnezeu pentru sora dumneavoastra. Poate ca Dumnezeu a gasit de cuviinta ca ea sa fie bolnava fiindca acest lucru e pentru ea mantuitor. Si atunci ea va ramane bolnava toata viata sa, ca sa se mantuiasca. Sau Dumnezeu i-a trimis aceasta boala pentru o vreme, ca sa puna la incercare credinta ei si a parintilor ei. Numai Dumnezeu stie cum stau de fapt lucrurile. Boala nu este un semn al lepadarii de catre Dumnezeu. Dimpotriva, este un semn al milei lui Dumnezeu.
De la Dumnezeu totul este mila si boala, si saracia, si necazul. Sora dumneavoastra sa se roage mai cu osardie lui Dumnezeu, dar rugandu-se sa nu spuna
“Da-mi sanatate”, ci “Fie voia Ta, Doamne! Slava Tie, Doamne! Daca asa este placut inaintea Ta, fie voia Ta! Cred ca si boala este buna, dupa cum este buna sanatatea, Iti multumesc, Milostivule Ziditor!”
Deprinde-o sa citeasca, si sa scrie, si sa faca lucru de mana, si asa sa se mantuiasca. Binecuvantarea lui Dumnezeu fie asupra ta!
*
E bine ca ati randuit sa se faca rugaciune pentru fiica dumneavoastra. Doua molifte pe saptamana si pomenire la proscomidie. S-ar parea ca este destul. Dar cine se roaga cu durere pentru bolnava? Dumnezeu ia aminte la rugaciune atunci cand pentru bolnav se roaga cineva cu sufletul. Daca nimeni nu suspina din suflet, slujba va fi o poliloghie, iar rugaciune adevarata pentru bolnava nu va fi.
La fel cu proscomidia, la fel si cu liturghia. Dumneavoastra mergeti la slujbele pe care le-ati comandat? Daca nu, credinta dumneavoastra este fara putere. Slujbele le-ati comandat – insa, dand bani ca sa se roage altii, dumneavoastra v-ati lepadat de pe umeri orice grija. Nu este nimeni care sa se indurereze pentru bolnava. Celor care savarsesc slujba nici prin minte nu le trece sa se indurereze cu sufletul inaintea Domnului pentru cei pe care ii pomenesc la slujbe. Si de unde sa se indurereze ei pentru toti?
Altceva este daca sunteti de fata la slujba atunci cand este pomenita. Atunci durerea dumneavoastra este purtata de rugaciunea Bisericii si inaltata mai grabnic la Scaunul lui Dumnezeu. Si face indurerata insasi rugaciunea Bisericii, chiar daca cei care slujesc nu sunt indurerati. Vedeti deci unde sta puterea! Mergeti la slujbe dumneavoastra insiva si indurerati-va cu sufletul pentru bolnava. Si treaba va iesi bine.
In biserica, la Liturghie, frangeti-va sufletul in vremea proscomidiei si mai ales cand dupa “Pe Tine Te laudam” se canta cantarea Nascatoarei de Dumnezeu: “Cuvine-se cu adevarat”. Atunci sunt pomeniti din nou viii si mortii. Pomenirea la Liturghie este mai puternica decat numai cea de la proscomidie, fiindca ea arata o mai puternica impreuna-patimire a dumneavoastra cu bolnava si totodata credinta si nadejdea cat se poate de tare ca Domnul nu va va lipsi de ajutorul Sau.
Unde sa dati Liturghii? Unde va trage sufletul, acolo sa dati. Lucrul cel mai insemnat este insa durerea sufletului dumneavoastra pentru bolnava. Si ajutati mai mult saracilor. Nu numai celor care umbla pe strada, ci dati usurare unei familii apasate de saracie. Rugaciunea ei va va usura povara de pe inima. Sa va binecuvanteze Dumnezeu pe voi, pe toti!
*
Ca nu este pacat sa te tratezi, in aceasta privinta nici nu incape vorba. Multi insa nu s-au folosit de acest mijloc, dupa credinta si rabdarea lor: nici acest lucru nu e lipsit de pret. In atare caz totusi este nevoie de rabdare senina pentru a nu cadea in cartire. Cartirea e deja pacat. Cine nu se simte plin de barbatie – asa cum suntem noi toti, pacatosii – mai bine sa ceara ajutorul doctorilor, asteptand insa ajutorul de la Dumnezeu: fiindca El da doctorilor pricepere.
Mila Lui Dumnezeu fie cu dumneavoastra! Sunteti tot bolnava… imi pare foarte rau. Sa va ajute Domnul fie sa va insanatositi, fie sa indurati cu seninatate boala. Sa fie nu precum voim noi, ci precum Dumnezeu vrea. Impotrivirea dumneavoastra la indicatiile doctorilor nu prea e vrednica de lauda. Dumnezeu a facut si doctorii si doctoriile – nu ca sa existe degeaba, ci ca de ei sa se foloseasca bolnavii. Totul e de la El; El ingaduie ca omul sa boleasca si tot El ne-a inconjurat cu mijloace de vindecare.
Daca a pazi darul dumnezeiesc al vietii este o datorie, tot datorie este si a te trata atunci cand esti bolnav. Poti sa nu te tratezi asteptand vindecarea de la Dumnezeu, dar asta presupune o mare indrazneala. Poti sa nu te tratezi, ca sa-ti calesti rabdarea, incredintandu-te voii lui Dumnezeu, dar acesta este un lucru foarte inalt, si atunci fiecare “of” i se socoate drept vina omului; aici are loc doar bucuria plina de recunostinta… Domnul sa va indrepteze ca sa aveti cea mai buna asezare sufleteasca!”
(Din: Sfantul Teofan Zavoratul, “Boala si moartea”, Editura Sophia, Bucuresti, 2002)
sursa transcrierii: Logos
Sunt boli a caror vindecare este oprita de Domnul – atunci cand El vede ca boala e mai de trebuinta ca sanatatea pentru mantuire. Nu pot sa spun ca asta nu s-ar intampla si in ceea ce ma priveste. Dumnezeu a trimis boala. Dati multumita Domnului, fiindca tot ce e de la Domnul spre bine este. Daca simtiti si vedeti ca insiva sunteti vinovata, incepeti cu pocainta si parere de rau inaintea Domnului pentru faptul ca n-ati pazit darul sanatatii, cel de la El primit. Iar apoi trebuie sa va ganditi doar ca boala e de la Domnul si ca nimic nu are loc intamplator. Si dupa aceea multumiti din nou Domnului. Boala smereste, inmoaie sufletul si-i usureaza obisnuita povara a grijilor de multe feluri.
*
V-ati imbolnavit! Ce este de facut? Rabdati si multumiti lui Dumnezeu, spunand in sinea dumneavoastra:
Aceasta boala este pentru pacatele mele mari si nenumarate. Domnul imi ia puterile ca prin aceasta sa ma faca mai infranat. El nu mai stie cum sa ma indrepte altfel. A incercat si cu mila, si cu necazurile, si nimic nu a folosit. Iar ceasul mortii se apropie – si, cand va veni, ce va face ticalosia mea? Doamne, Dumnezeul meu! Cruta zidirea Ta cea neputincioasa.
Cand omul e bolnav, fie si usor, moartea ii vine in minte ca sufletul sa cunoasca cu lucrul cat de adevarat este cuvantul inteleptului: Adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale. Si in veac nu vei pacatui (Sirah 7, 38).
*
Insufletiti-va! Priviti cu veselie in ochii bolii! Lasati-va insa mai putin in voia inchipuirilor… Va vor veni in cap multe nimicuri de tot felul.. Va veti certa cu toata lumea.. Toate astea in gand – dupa aceea va trece totul. Fiti senin! Pesemne ca in drum v-ar fi intampinat vreo primejdie – si iata ca Domnul v-a tintuit prin boala acasa… Dati multumita Domnului. Si, oricum, rugati-va ca sa binevoiasca a va face sanatos. Sa va mantuiasca Domnul! Domnul sa va binecuvanteze!
Gandurile dumneavoastra despre starea deznadajduita in care va aflati, sunt cu totul netrebnice. La mijloc e vrajmasul, care va tulbura. Cine poate sa spuna ce va fi? Unul e Dumnezeu – insa vrajmasul paganeste, dandu-se pe sine drept Dumnezeu, tulburand cu prorocia sa vicleana, clatinand credinta si alungand linistea din inima. Nu-l ascultati, ci stati neclintita in credinta ca boala e de la Dumnezeu si spre binele dumneavoastra, iar dupa ce-si va face treaba va pleca… si veti fi sanatoasa, si veti sluji Domnului intr-o manastire.
Pentru toate multumiti Domnului – si pentru boala multumiti. Mie, din afara, imi e usor sa vorbesc astfel; dumneavoastra poate ca in fapt nu va este usor sa simtiti asa. Oricum, vorbind despre rabdare ma si rog sa va dea Domnul a indura cu seninatate boala, si de asemenea sa trageti oarecare invataturi din ea.
Cine stie pentru ce v-a tintuit la pat Domnul? Neindoielnic este insa ca si lucrul acesta a fost ingaduit de El pentru ajutorarea felului de viata pe care vi l-ati ales si pe care va straduiti sa il pastrati cumva. Din aceasta latura nici nu mai trebuie iscodita boala dumneavoastra. Pentru a rabda cu seninatate in clipa intetirii suferintelor, cautati-va barbatie si in aducerea-aminte de rabdarea tuturor sfintilor, si mai ales a mucenicilor. Cat si cum au rabdat ei? Ne este greu si sa ne inchipuim. De altfel, tuturor “prin multe necazuri li se cuvine a intra intru Imparatia Cerurilor” (Fapte 14,22). Si ceea ce a fost fagaduit de Domnul se numeste cununa. De ce? Fiindca nu ne putem inalta la ea fara patimiri. Calea intr-acolo este crucea luata de buna voie sau trimisa de Dumnezeu.
*
Mila lui Dumnezeu fie cu dumneavoastra! V-ati imbolnavit? Dar slava lui Dumnezeu ca va inzdraveniti sau v-ati inzdravenit deja. Slava lui Dumnezeu si pentru ca ati indurat nu fara folos boala. Invataturile pe care le-ati primit din cele intamplate cu dumneavoastra sunt foarte insemnate si in viata lumeasca, cu atat mai mult in cea duhovniceasca.
Nu este nimic de asteptat din partea oamenilor si toata grija trebuie aruncata la Domnul; pe langa asta, trebuie sa asteptam mereu moartea in credinta ca Domnul ne mai lasa sa mai traim ca sa ne curatim de pacate, lucru spre care trebuie sa ne intoarcem toata grija. Aceste puncte sunt “parghiile” si “directiile” vietii duhovnicesti. Din punctul de vedere al refacerii puterilor, felul mancarii este un lucru secundar… Lucrul de capetenie il constituie mancarea proaspata, aerul curat… si mai presus de toate linistea duhului. Nelinistea duhului si patimile strica sangele si lovesc chiar in inima sanatatii. Postul si indeobste viata ascetica sunt cel mai bun mijloc de a pastra sanatatea si de a o face sa infloreasca.
Neamtul Gufeland a scris o carte despre prelungirea vietii, unde ridica in slavi si viata ascetica. Cei ce ridica in slavi stiinta trebuie sa asculte de el, iar noi avem alti dascali, mai de seama decat acest neamt. Rugaciunea inalta duhul pe taramul lui Dumnezeu, in care este radacina vietii – iar prin duh si trupul se impartaseste din aceasta viata. Duhul umilit, simtamintele si lacrimile de pocainta nu rapesc, ci dau putere omului, fiindca aseaza sufletul intr-o stare de bucurie. Bine ati facut ca nu v-ati supus indemnurilor lumesti.
*
Hristos a inviat! Puterile dumneavoastra, desi nu s-au refacut deplin, se arata indestulatoare totusi pentru ingrijirea unui bolnav care nu merita o asemenea ingrijire; insa Domnul Cel milostiv nu Se va uita la nevrednicia bolnavului si va tine in socoteala ingrijirea ca si cum I-ar fi fost data chiar Lui - iar dupa aceea va trimite in schimb mangaiere, sau deplina insanatosire, sau va pune deoparte rasplata cuvenita pentru veacul cel viitor.
*
Sunt foarte bucuros ca v-ati pus in cele din urma pe picioare. Omul care s-a insanatosit se simte indeobste innoit. Cred ca aveti acelasi simtamant. Trebuie sa faceti in asa fel ca innoirea trupeasca sa fie insotita de o innoire duhovniceasca. Dumnezeu v-a dat-o sau v-a aratat-o in scurta rugaciune pe care ati facut-o atunci. Mi-a si venit in minte sa va indemn: apucati-va de o rugaciune scurta si faceti-o mereu si la lucru si cand nu lucrati, si cand mergeti si cand sedeti, fara incetare.
La inceput va veti sili sa faceti aceasta mica rugaciune, iar dupa aceea se va spune de la sine. Doar apucati-va de ea si dati-va osteneala fara incetare… E rugaciunea: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa”. Iar cand faceti aceasta rugaciune sa va tineti luarea-aminte nu in cap, si nu in cer, ci in inima, acolo inauntru, sub sanul stang. Dupa ce o veti deprinde, veti alunga prin ea toata tulburarea si veti aduce pace in sufletul dumneavoastra.
*
Totul e de la Dumnezeu: si bolile, si sanatatea. Si de la Dumnezeu totul ni se da spre mantuirea noastra. Asa sa iti primesti si tu boala si sa dai multumita pentru ea lui Dumnezeu, Care Se ingrijeste de mantuirea ta. Cum anume slujeste spre mantuire boala trimisa tie de Dumnezeu poti sa nici nu incerci sa afli, fiindca se prea poate sa nici nu reusesti. Dumnezeu trimite boala uneori ca pe o pedeapsa, ca pe un canon, alteori spre invatare de minte, ca omul sa isi vina in fire, alteori ca sa il izbaveasca de un necaz ce ar cadea asupra lui de ar fi sanatos, alteori ca omul sa vadeasca rabdare si prin aceasta mai mare rasplata sa merite, iar alteori ca sa se curateasca de vreo patima, ca si din multe alte pricini.
*
Mila lui Dumnezeu fie cu dumneavoastra! Va tot vaitati, dar va vaitati in chip mantuitor, pentru lucrarea mantuirii. Sa binecuvanteze Domnul grijile dumneavoastra in aceasta privinta. Sunteti bolnava cu trupul, iar lucrarea mantuirii cere osteneli si lipsuri. Ce sa faceti? Rabdati cu seninatate sanatatea dumneavoastra subreda si multumiti pentru ea lui Dumnezeu – fiindca de n-ar fi ea poate ca ati umbla cu picioarele in sus, in vreme ce acum sedeti si umblati cum trebuie.
Alt folos este si acela ca daca ati fi fost sanatoasa ati fi fost nevoita, daca v-ati fi hotarat sa va dati osteneala pentru mantuirea dumneavoastra, sa tineti posturi aspre, sa faceti privegheri, rugaciuni lungi, sa stati la slujbele bisericesti de obste si inca alte lucruri anevoioase sa intreprindeti. Acum insa, in loc de toate acestea vi se socoteste rabdarea sanatatii subrede.
Rabdati deci, si de nimic nu va tulburati. Atata doar: sa tineti sufletul in starea cuviincioasa. Partea duhovniceasca va e intreaga. Ca atare, cu ea trebuie sa slujiti lui Dumnezeu intru toata deplinatatea: sa va trezviti si sa privegheati sa aveti duh infrant si smerit, sa petreceti in rugaciune (a mintii si a inimii, in a-L avea pe Domnul pururea inainte), sa alungati gandurile, sa hraniti smerenia, sa nu osanditi, sa va bucurati cu cei ce se bucura, sa va necajiti cu cei necajiti, sa va aduceti aminte de Dumnezeu si de ceasul mortii, si toate cele de acest fel. Iata-va mantuirea! Iar cat priveste cele ce mi-ati scris despre mancare si bautura, cu ele nu e nici o impiedicare daca totul este intrebuintat cu masura. Mantuiti-va!
*
Sanatatea dumneavoastra s-a subrezit. Sanatatea subrezita poate sa subrezeasca si mantuirea atunci cand din gura bolnavului se aud cuvinte de cartire si strigate de nemultumire. Sa va ajute Dumnezeu a va izbavi si de un necaz si de celalalt! Vedeti unde vreau sa ajung? La dumneavoastra se strecoara anumite cuvinte; cuvintele vin, fireste, din simtaminte si ganduri pe potriva, iar acestea din urma sunt de asa un fel, ca lucrarea mantuirii nu se poate implini cu ele. Binevoiti a lua aminte la aceasta si a va indrepta.
Sanatatea si boala sunt in mainile purtarii de grija a lui Dumnezeu mijloace pentru mantuire atunci cand atat una, cat si cealalta sunt folosite in duhul credintei. Dar ele duc la pierzanie atunci cand omul se poarta in privinta lor dupa toanele sale. Lucrul de care aveti deosebita nevoie este rabdarea senina si supusa lui Dumnezeu. Indata ce se va arata in sufletul dumneavoastra o asemenea asezare veti intra fara intarziere pe calea mantuirii, care duce la rai. Si – luati aminte! – sa prindeti suflet atunci.
*
Inca o durere pentru dumneavoastra – boala fiicei. Iata ce va voi spune: de vreme ce ati incercat deja toate mijloacele omenesti, nu mai ramane decat sa va impacati cu aceasta amaraciune si s-o purtati cu supunere fata de Dumnezeu, avand credinta ca aceasta boala e de neaparata trebuinta pentru mantuirea dumneavoastra si a fiicei dumneavoastra, precum si a sotului ei.
Dupa aceasta impacare, sa va pastrati linistea si tot cu liniste ajutati-va si fiica. Aduceti-va aminte ca cei ce rabda supusi lui Dumnezeu amaraciunile si durerile sunt in ceata mucenicilor. Aduceti-va aminte de mucenici, care uneori erau lasati in temnita, fiind chinuiti mereu, cativa ani – 5, 10, 20; insa rabdau cu supunere si seninatate, avand raiul inaintea ochilor pentru rabdare. Sa va binecuvanteze Domnul! Mantuiti-va!
*
Pentru faptul ca nu v-ati insanatosit inca imi pare rau. Sa va daruiasca Domnul insanatosire deplina… Totusi boala ne invata sa fim smeriti si supusi voii lui Dumnezeu. Fiti senina si pentru toate multumiti lui Dumnezeu cu incredintarea ca totul merge spre cel mai bun deznodamant, chiar daca asta nu se vede acum. Veti vedea dupa. In boala deprindeti smerenia, rabdarea, seninatatea si recunostinta fata de Dumnezeu.
In ce priveste faptul ca navaleste asupra-va nerabdarea, este omeneste sa fie asa. Daca vine, trebuie sa o alungati. Simtamantul de apasare pricinuit de boala este tocmai ca sa aveti ce rabda. Unde nu se simte apasare, acolo nu-i nici o rabdare; insa cand vine simtamantul de apasare impreuna cu dorinta de a o inlatura, nu e nici un pacat in asta. Este un simtamant firesc. Pacatul incepe cand in urma acestui simtamant sufletul se lasa prada nerabdarii si incepe sa se incline spre cartire.
*
Sanatate sa va daruiasca Dumnezeu; iar daca aceasta nu va este de folos acum, sa va dea rabdare plina de recunostinta. In ce priveste faptul ca intoarcerea launtrica spre Dumnezeu nu mai este aceeasi in boala, sa stiti ca este o urmare a slabiciunii. Cine isi simte netrebnicia inaintea lui Dumnezeu nu-si va ingadui simtaminte necuvenite nici in vremea bolii, inteleptiti-va! Sufletul neincercat prin ispite nu este bun de nimic.
Impliniti pravila facand rugaciunea lui Iisus in tacere. Totodata, daca puteti face matanii, faceti cate puteti; de nu, stati in picioare. Daca nu puteti sta in picioare, sedeti; daca nu puteti sedea, stati intinsa. Atata doar: nu incetati a fi cu mintea impreuna cu Domnul. V-ati imbolnavit atat de greu, incat va pregatiti de moarte. Intotdeauna trebuie sa ne pregatim de moarte, cu atat mai mult in vreme de boala. Dar daca veti muri sau inca vi se vor mai da zile de trait, lucrul acesta tine de voia lui Dumnezeu. Veti mai trai si va veti mai osteni. De-abia ati inceput.
*
Mila lui Dumnezeu fie cu dumneavoastra!
Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca acelora este Imparatia Cerurilor. Fericiti veti fi cand va vor ocari pe voi si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind pentru Mine. Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri.
Daca lumea va va uri, sa stiti ca pe Mine mai inainte M-a urat. Daca ati fi fost din lume, lumea ar fi iubit ce este al sau; dar fiindca nu sunteti din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, pentru aceasta va uraste pe voi lumea. Aduceti-va aminte de cuvantul pe care l-am grait voua: nu este sluga mai mare ca stapanul sau. Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni (Ioan 15,18 si urmatoarele).
In lume necazuri veti avea, dar indrazniti, ca Eu am biruit lumea (Ioan 16, 33).
Iubitilor nu va mirati de aprinderea care este intru voi, care se face voua spre ispita, ca si cum s-ar intampla voua ceva strain; ci intrucat va faceti partasi patimilor lui Hristos, bucurati-va, ca si intru aratarea slavei Lui sa va bucurati, veselindu-va (I Petru 4,12-13).
Pe cine iubeste Domnul cearta si bate pe tot fiul pe care il primeste. De veti suferi certarea, ca unor fii se va afla voua Dumnezeu (Evrei 12, 6).
Adaugati alte asemenea locuri din Scriptura, si sa le tot cititi. Ele vor curata ochiul inimii dumneavoastra si va vor invata cum sa priviti necazurile, stramtorarile, ocarile. Intariti-va intru incredintarea ca totul este de la Dumnezeu, chiar si cele mai mici lucruri care ni se intampla, si primiti tot ce se abate asupra dumneavoastra ca si cum ar veni chiar de la El.
Si fiti senina, si multumiti: fiindca totul e spre binele dumneavoastra, fie in chip vazut, fie in chip nevazut. Stiti cum se calesc lucrurile din fier? Dupa ce s-a incheiat faurirea lor, sunt incinse pana la alb si apoi varate in apa rece. Tocmai asta se savarseste acum cu dumneavoastra. Toate aceste lucruri nu sunt noi pentru dumneavoastra si deja le infaptuiti. Dar locurile acestea din Scriptura este bine sa le cititi. Din ele vine lumina si se risipeste intunericul. Stramtorarile sunt de la Dumnezeu. Sa le rabdam si sa multumim. Dar daca sunt la indemana mijloace de a le indeparta, si asta-i de la Dumnezeu, si nu-i nici un pacat sa ne folosim de ele ca sa ne slobozim din stramtorari. Aveti asemenea mijloace? Aveti.
*
Va simtiti foarte slabita si credeti ca va apropiati de iesirea sufletului din trup. Boala aminteste de moarte, insa nu proroceste ceasul ei. Totusi, de vreme ce ati primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit sa va pregatiti de ea. Dat fiindca sunteti mereu bolnava, nu va este greu sa va insusiti gandul la iesirea din trup, dupa pilda Cuviosului Nicanor – si aceasta iesire nu va va lua pe neasteptate. Fericita este pomenirea mortii; ea, impreuna cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei randuieli crestinesti a duhului.
Va plangeti de dumneavoastra insiva ca va rugati prost si nu va tineti de nevointe. In aceasta privinta va lamureste Sfintul Tihon de Zadonsk, care a zis:
“Ce rugaciune ii trebuie bolnavului? Multumire si suspinare”.
Acestea inlocuiesc orice nevointa. Deci, fiti senina! Nu puteti merge la biserica din pricina bolii, asa incat ati ramas la pravila de chilie. Impliniti-o dupa putere. Sa stiti ca pravila este de trebuinta din pricina neputintei noastre, nu pentru rugaciunea in sine, care se poate face si fara pravila. Stati cu gandul la Liturghie – nu ca un savarsitor, ci ca unul ce e de fata (prin mutarea cu gandul) la Liturghia savarsita de altul. Nu aveti ganduri prea vesele in ce va priveste? Era in Egipt un batran duhovnicesc, Apollo, mi se pare. Acesta le spunea cu tarie tuturor fratilor, si strainilor, de asemenea:
“Noua, crestinilor, nu ni se cuvine sa ne mahnim. Sa se mahneasca paganii si jidovii. Iar noi, cei mantuiti de Domnul, al nostru este raiul, a noastra este Imparatia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfantului Duh, Maica lui Dumnezeu, ostirile ceresti si sfintii toti”.
Aceste ganduri si cele asemanatoare lor sa le tineti in minte, iar pe cele de mahnire lepadati-le. Ce mare lucru ca trebuie sa stati in chilie, ca nu mergeti la biserica (nu din lenevie, ci din boala)? Cand va rugati, va faceti de fiecare data biserica lui Dumnezeu (II Cor. 6,16), fiindca Dumnezeu este pretutindeni. Cititi mai des Tatal nostru si Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-te. Dumnezeu este Tatal nostru, iar Nascatoarea de Dumnezeu este Maica noastra… Sfintele Taine sunt sanii prin care ea ne da laptele harului.
Asa sa va umpleti mintea. Sa mai aveti inaintea ochilor, deschise, Evanghelia, si Apostolul. Cititi cate un verset si straduiti-va sa cugetati la fiecare cuvant. Daca Dumnezeu va va da vreun gand ziditor, insemnati-l in scris. Sa aveti intotdeauna o foaie de hartie pe masa. Si celelalte ganduri bune sa vi le insemnati in scris. Sa binecuvanteze Domnul si va doresc toata mangaierea.
*
A va ruga pentru insanatosire nu este un pacat. Trebuie sa adaugati insa:
“Daca este voia Ta, Doamne!”
Deplina supunere fata de Domnul, cu primirea supusa a bolii trimise ca pe un lucru bun de la Domnul Cel bun da pace sufletului si il pleaca spre milostivire pe Domnul. Si El fie ca insanatoseste, fie ca umple de mangaiere, in ciuda stramtorarii pricinuite de boala. Pe sufletul dumneavoastra apasa mai mult decat orice boala fiicei. Indurerati-va pentru ea si cu durere strigati catre Domnul, si pe fiica dumneavoastra indemnati-o sa faca acelasi lucru, si pe toti casnicii dumneavoastra. Atunci toate rugaciunile pentru ea se vor impreuna si vor alcatui un glas de trambita, in stare sa atraga luarea-aminte a Domnului... S-o izbaveasca Domnul de neputinta ei!
*
Sa va ajute Dumnezeu! Bolile tin loc de canon. Rabdati cu seninatate: ele sunt pentru Dumnezeu ca sapunul pentru spalatorese. La biserica, fiind bolnava, nu sunteti indatorata sa mergeti. Strigati acasa mai des catre Dumnezeu! Daca nu faceti ceea ce nu va sta in putere, asta nu inseamna ca sunteti pentru Dumnezeu ca un copil vitreg.
*
Cereti ajutorul doctorului, dar totodata mai vartos rugati pe Domnul si pe sfintii Lui sa-i dea intelepciune doctorului. Si cereti mijlocirea oamenilor bineplacuti lui Dumnezeu si faceti tot ce fac oamenii evlaviosi in atare imprejurari (numai la vrajitoare sa nu mergeti).
Nu stiti dumneavoastra unde este ascuns ajutorul lui Dumnezeu pentru sora dumneavoastra. Poate ca Dumnezeu a gasit de cuviinta ca ea sa fie bolnava fiindca acest lucru e pentru ea mantuitor. Si atunci ea va ramane bolnava toata viata sa, ca sa se mantuiasca. Sau Dumnezeu i-a trimis aceasta boala pentru o vreme, ca sa puna la incercare credinta ei si a parintilor ei. Numai Dumnezeu stie cum stau de fapt lucrurile. Boala nu este un semn al lepadarii de catre Dumnezeu. Dimpotriva, este un semn al milei lui Dumnezeu.
De la Dumnezeu totul este mila si boala, si saracia, si necazul. Sora dumneavoastra sa se roage mai cu osardie lui Dumnezeu, dar rugandu-se sa nu spuna
“Da-mi sanatate”, ci “Fie voia Ta, Doamne! Slava Tie, Doamne! Daca asa este placut inaintea Ta, fie voia Ta! Cred ca si boala este buna, dupa cum este buna sanatatea, Iti multumesc, Milostivule Ziditor!”
Deprinde-o sa citeasca, si sa scrie, si sa faca lucru de mana, si asa sa se mantuiasca. Binecuvantarea lui Dumnezeu fie asupra ta!
*
E bine ca ati randuit sa se faca rugaciune pentru fiica dumneavoastra. Doua molifte pe saptamana si pomenire la proscomidie. S-ar parea ca este destul. Dar cine se roaga cu durere pentru bolnava? Dumnezeu ia aminte la rugaciune atunci cand pentru bolnav se roaga cineva cu sufletul. Daca nimeni nu suspina din suflet, slujba va fi o poliloghie, iar rugaciune adevarata pentru bolnava nu va fi.
La fel cu proscomidia, la fel si cu liturghia. Dumneavoastra mergeti la slujbele pe care le-ati comandat? Daca nu, credinta dumneavoastra este fara putere. Slujbele le-ati comandat – insa, dand bani ca sa se roage altii, dumneavoastra v-ati lepadat de pe umeri orice grija. Nu este nimeni care sa se indurereze pentru bolnava. Celor care savarsesc slujba nici prin minte nu le trece sa se indurereze cu sufletul inaintea Domnului pentru cei pe care ii pomenesc la slujbe. Si de unde sa se indurereze ei pentru toti?
Altceva este daca sunteti de fata la slujba atunci cand este pomenita. Atunci durerea dumneavoastra este purtata de rugaciunea Bisericii si inaltata mai grabnic la Scaunul lui Dumnezeu. Si face indurerata insasi rugaciunea Bisericii, chiar daca cei care slujesc nu sunt indurerati. Vedeti deci unde sta puterea! Mergeti la slujbe dumneavoastra insiva si indurerati-va cu sufletul pentru bolnava. Si treaba va iesi bine.
In biserica, la Liturghie, frangeti-va sufletul in vremea proscomidiei si mai ales cand dupa “Pe Tine Te laudam” se canta cantarea Nascatoarei de Dumnezeu: “Cuvine-se cu adevarat”. Atunci sunt pomeniti din nou viii si mortii. Pomenirea la Liturghie este mai puternica decat numai cea de la proscomidie, fiindca ea arata o mai puternica impreuna-patimire a dumneavoastra cu bolnava si totodata credinta si nadejdea cat se poate de tare ca Domnul nu va va lipsi de ajutorul Sau.
Unde sa dati Liturghii? Unde va trage sufletul, acolo sa dati. Lucrul cel mai insemnat este insa durerea sufletului dumneavoastra pentru bolnava. Si ajutati mai mult saracilor. Nu numai celor care umbla pe strada, ci dati usurare unei familii apasate de saracie. Rugaciunea ei va va usura povara de pe inima. Sa va binecuvanteze Dumnezeu pe voi, pe toti!
*
Ca nu este pacat sa te tratezi, in aceasta privinta nici nu incape vorba. Multi insa nu s-au folosit de acest mijloc, dupa credinta si rabdarea lor: nici acest lucru nu e lipsit de pret. In atare caz totusi este nevoie de rabdare senina pentru a nu cadea in cartire. Cartirea e deja pacat. Cine nu se simte plin de barbatie – asa cum suntem noi toti, pacatosii – mai bine sa ceara ajutorul doctorilor, asteptand insa ajutorul de la Dumnezeu: fiindca El da doctorilor pricepere.
Mila Lui Dumnezeu fie cu dumneavoastra! Sunteti tot bolnava… imi pare foarte rau. Sa va ajute Domnul fie sa va insanatositi, fie sa indurati cu seninatate boala. Sa fie nu precum voim noi, ci precum Dumnezeu vrea. Impotrivirea dumneavoastra la indicatiile doctorilor nu prea e vrednica de lauda. Dumnezeu a facut si doctorii si doctoriile – nu ca sa existe degeaba, ci ca de ei sa se foloseasca bolnavii. Totul e de la El; El ingaduie ca omul sa boleasca si tot El ne-a inconjurat cu mijloace de vindecare.
Daca a pazi darul dumnezeiesc al vietii este o datorie, tot datorie este si a te trata atunci cand esti bolnav. Poti sa nu te tratezi asteptand vindecarea de la Dumnezeu, dar asta presupune o mare indrazneala. Poti sa nu te tratezi, ca sa-ti calesti rabdarea, incredintandu-te voii lui Dumnezeu, dar acesta este un lucru foarte inalt, si atunci fiecare “of” i se socoate drept vina omului; aici are loc doar bucuria plina de recunostinta… Domnul sa va indrepteze ca sa aveti cea mai buna asezare sufleteasca!”
(Din: Sfantul Teofan Zavoratul, “Boala si moartea”, Editura Sophia, Bucuresti, 2002)
sursa transcrierii: Logos
joi, 1 iulie 2010
Apoftegme profetice ale stareţului Ambrozie din Mănăstirea Dadiu
Cei care pleacă în Săptămâna Patimilor, se duc direct sus. Este binecuvântat omul care moare sâmbăta şi este îngropat duminica. Drumul către rai este deschis (pag. 214).
Uneori demonii i se arătau şi nu puţine au fost cazurile în care s-a ciocnit cu ei, pentru a apăra vreun om, iar uneori chiar îl loveau. Dar lucrul acesta nu-l descoperea cu uşurinţă. De pildă, odată, i s-a arătat un demon uriaş la trup, care i-a dat un pumn în faţă, iar stareţul, care atunci era drept şi Bătrân, n-a ezitat şi i l-a întors. Semnele loviturilor de pe trup erau uneori vizibile, ca atunci când l-a muşcat de mâna dreaptă, între degetul mare şi arătător, iar fericitul Episcop Antonie de Sisanios şi Siatisti, care a văzut, s-a întors şi a spus unui fiu duhovnicesc care îl însoţea:
– Ai văzut ce i-a făcut satana?
Altădată, când de-acum era la pat şi nu putea nici măcar să spovedească, medicul Th. Duros căuta duhovnic şi stareţul l-a spovedit, însă noaptea a suferit din partea atacurilor demonilor care l-au lovit, pentru că luase asupra sa păcatele medicului. Dar atunci când uneori vreun fiu duhovnicesc îi cerea să-l ierte pentru că i-a adus atât necaz după spovedanie, el îl odihnea:
– Asta este slujba mea, copilul meu – a spus (p. 89).
Stareţul s-a dus într-o mănăstire cu un preot tânăr, copil de-al său duhovnicesc, ca să se închine. La arhondaricul unde stăteau, exista o fotografie veche cu monahii din mănăstire. În timp ce serveau cafeaua, a luat fotografia şi i-a spus la ureche, arătând un monah din cei cca. 20, care erau înfăţişaţi:
– Îi vezi? Doar acesta s-a mântuit (p.107).
Cu doi ani înainte de adormirea sa, i-a spus unui fiu de-al său duhovnicesc, pe care îl preţuia mult, când acela i-a propus să îl ducă într-o scurtă plimbare ca să se distindă, la puţin timp după ieşirea lui din spitalul “Attico”:
– Eu, Gheorghe, de aici, de unde sunt, merg pretutindeni. Le văd pe toate.
Unele întâmplări cunoscute sunt revelatoare pentru această harismă pe care i-a dat-o Dumnezeu, în principal în ultimii trei ani din viaţă. De pildă, odată ne-a destăinuit că se afla într-o peşteră şi că făcea Liturghia împreună cu primii creştini.
Însă călătoriile sale duhovniceşti, nu se refereau doar la trecut. Putea să se deplaseze duhovniceşte şi să afle despre diferite lucruri care se desfăşurau în prezent sau în viitor. Odată, de pildă, a destăinuit că fusese în Creta şi slujise împreună cu un preot, iubit fiu duhovnicesc de-al său, şi că era foarte mulţumit de ceea ce trăise (p.124).
După cum îşi vor aminti toţi, în dimineaţa zilei de 11 septembrie 2004 s-a prăbuşit în regiunea maritimă a Golfului Singhiticos, la opt mile navale de Sfântul Munte, elicopterul Sinuk, care îl transporta pe Patriarhul Petru al Alexandriei şi pe cei şaisprezece oameni care îl însoţeau, clerici şi laici. În aceeaşi seară, stareţul s-a aflat într-o rugăciune îndelungată. Vedea unde sunt şi suferea pentru ceea ce vedea, pentru că faţa lui se strângea şi făcea grimase. A dezvăluit doar că oamenii au plecat muceniceşte, pentru că au înţeles că mor şi s-au necăjit foarte mult.
Cineva l-a întrebat:
– Gheronda, de ce în acest fel, în acest loc şi atât de mulţi?
– I-a strâns pe toţi Dumnezeu, copilul meu, pentru că aşa a fost voia Lui, a răspuns.
Dar după câteva zile, când au discutat iarăşi despre aceasta, a adăugat şi următoarele:
– Felul în care au murit îi duce pe toţi în rai (p.124).
(trad. M.L.; http://vatopaidi.wordpress.com/2010/05/21/προφητικά-αποφθέγματα-του-γέροντα-αμ/)
Uneori demonii i se arătau şi nu puţine au fost cazurile în care s-a ciocnit cu ei, pentru a apăra vreun om, iar uneori chiar îl loveau. Dar lucrul acesta nu-l descoperea cu uşurinţă. De pildă, odată, i s-a arătat un demon uriaş la trup, care i-a dat un pumn în faţă, iar stareţul, care atunci era drept şi Bătrân, n-a ezitat şi i l-a întors. Semnele loviturilor de pe trup erau uneori vizibile, ca atunci când l-a muşcat de mâna dreaptă, între degetul mare şi arătător, iar fericitul Episcop Antonie de Sisanios şi Siatisti, care a văzut, s-a întors şi a spus unui fiu duhovnicesc care îl însoţea:
– Ai văzut ce i-a făcut satana?
Altădată, când de-acum era la pat şi nu putea nici măcar să spovedească, medicul Th. Duros căuta duhovnic şi stareţul l-a spovedit, însă noaptea a suferit din partea atacurilor demonilor care l-au lovit, pentru că luase asupra sa păcatele medicului. Dar atunci când uneori vreun fiu duhovnicesc îi cerea să-l ierte pentru că i-a adus atât necaz după spovedanie, el îl odihnea:
– Asta este slujba mea, copilul meu – a spus (p. 89).
Stareţul s-a dus într-o mănăstire cu un preot tânăr, copil de-al său duhovnicesc, ca să se închine. La arhondaricul unde stăteau, exista o fotografie veche cu monahii din mănăstire. În timp ce serveau cafeaua, a luat fotografia şi i-a spus la ureche, arătând un monah din cei cca. 20, care erau înfăţişaţi:
– Îi vezi? Doar acesta s-a mântuit (p.107).
Cu doi ani înainte de adormirea sa, i-a spus unui fiu de-al său duhovnicesc, pe care îl preţuia mult, când acela i-a propus să îl ducă într-o scurtă plimbare ca să se distindă, la puţin timp după ieşirea lui din spitalul “Attico”:
– Eu, Gheorghe, de aici, de unde sunt, merg pretutindeni. Le văd pe toate.
Unele întâmplări cunoscute sunt revelatoare pentru această harismă pe care i-a dat-o Dumnezeu, în principal în ultimii trei ani din viaţă. De pildă, odată ne-a destăinuit că se afla într-o peşteră şi că făcea Liturghia împreună cu primii creştini.
Însă călătoriile sale duhovniceşti, nu se refereau doar la trecut. Putea să se deplaseze duhovniceşte şi să afle despre diferite lucruri care se desfăşurau în prezent sau în viitor. Odată, de pildă, a destăinuit că fusese în Creta şi slujise împreună cu un preot, iubit fiu duhovnicesc de-al său, şi că era foarte mulţumit de ceea ce trăise (p.124).
După cum îşi vor aminti toţi, în dimineaţa zilei de 11 septembrie 2004 s-a prăbuşit în regiunea maritimă a Golfului Singhiticos, la opt mile navale de Sfântul Munte, elicopterul Sinuk, care îl transporta pe Patriarhul Petru al Alexandriei şi pe cei şaisprezece oameni care îl însoţeau, clerici şi laici. În aceeaşi seară, stareţul s-a aflat într-o rugăciune îndelungată. Vedea unde sunt şi suferea pentru ceea ce vedea, pentru că faţa lui se strângea şi făcea grimase. A dezvăluit doar că oamenii au plecat muceniceşte, pentru că au înţeles că mor şi s-au necăjit foarte mult.
Cineva l-a întrebat:
– Gheronda, de ce în acest fel, în acest loc şi atât de mulţi?
– I-a strâns pe toţi Dumnezeu, copilul meu, pentru că aşa a fost voia Lui, a răspuns.
Dar după câteva zile, când au discutat iarăşi despre aceasta, a adăugat şi următoarele:
– Felul în care au murit îi duce pe toţi în rai (p.124).
(trad. M.L.; http://vatopaidi.wordpress.com/2010/05/21/προφητικά-αποφθέγματα-του-γέροντα-αμ/)
URARE PENTRU DUHOVNIC
Celui ce ne-a născut în Hristos,
părintelui nostru duhovnic,
în ceas de sărbătoare, îi dorim multă sănătate, şi ne rugăm ca Sfântul Leontie să-l ocroteasca şi, prin mijlocirile lui, să primească belşug de daruri duhovniceşti. Noi, fiii lui duhovniceşti, stim ce dar preţios am primit de la Dumnezeu, aşa că suntem datori să ne rugam permanent, să mărturisim săltând de bucurie alături de duhovnicul nostru, scumpa noastră Ortodoxie al cărui cap este Hristos.
La multi si vesnici ani,plini de bunatate,cu sanatate si sfanta intelepciune,sa ne traiesti si bine sa ne pastoresti toti anii nostri,spre Calea Mantuitoare,la Hristos sa ne intalnim,iertati si mantuiti,slava sa-I inaltam pururea.Amin!
părintelui nostru duhovnic,
în ceas de sărbătoare, îi dorim multă sănătate, şi ne rugăm ca Sfântul Leontie să-l ocroteasca şi, prin mijlocirile lui, să primească belşug de daruri duhovniceşti. Noi, fiii lui duhovniceşti, stim ce dar preţios am primit de la Dumnezeu, aşa că suntem datori să ne rugam permanent, să mărturisim săltând de bucurie alături de duhovnicul nostru, scumpa noastră Ortodoxie al cărui cap este Hristos.
La multi si vesnici ani,plini de bunatate,cu sanatate si sfanta intelepciune,sa ne traiesti si bine sa ne pastoresti toti anii nostri,spre Calea Mantuitoare,la Hristos sa ne intalnim,iertati si mantuiti,slava sa-I inaltam pururea.Amin!
SFANTUL IERARH LEONTIE DE LA RADAUTI
Sfântul Leontie s-a născut la începutul sec. al XIV-lea, în oraşul Rădăuţi,
din părinţi binecredincioşi, care i-au dat o educaţie aleasă, curată şi sfântă, legându-l cu inima şi cugetul de Dumnezeu. Astfel, Sfântul iubea de mic slujbele bisericeşti, ţinea posturile, practica rugăciunea în taină şi se simţea legat de toţi oamenii, mai ales de copii mici şi orfani, cu care împărţea hrana şi bucuriile vârstei. Pentru aceea era iubit de către toţi, fiind socotit un „copil bătrân”.
În anii 1359-1365, primul domnitor al Moldovei, Bogdan I, a ctitorit la Rădăuţi mânăstirea Bogdana, cu hramul „Sf. Nicolae”.
Văzând aceasta, râvnitorul Leontie a intrat şi el în nevoinţa călugărească, în scurt timp uimind pe vieţuitorii de aici prin smerenia şi ascultarea sa.
Văzând acestea,
egumenul mânăstirii la tuns pe Leontie în monahism, cu numele de Lavrentie. La scurt timp după aceea, râvnind pentru desăvârşire, va cere binecuvântare şi se va retrage în sihăstrie, în codrii Rădăuţilor, pe valea Putnei. Acolo se aflau câţiva călugări vestiţi, care i-au fost povăţuitori şi părinţi duhovniceşti tânărului Lavrentie.
Astfel, bine-vieţuind în rânduiala monahală, în scurt timp în jurul chiliei Cuviosului Lavrentie au început să se adune ucenici iubitori de viaţă sihăstrească, iar mai târziu, numărul acestora înmulţindu-se, aceştia îl rugau să le fie lor egumen şi părinte duhovnicesc. Din dragoste, Cuviosul a acceptat, şi a construit într-o poiană o mică biserică de lemn, pe care a sfinţit-o mitropolitul locului, Iosif Muşat. Cu această ocazie, Cuviosul Lavrentie a fost hirotonit ieromonah, şi numit egumen al primei sihăstrii înfiinţate în nordul Moldovei, cunoscută sub numele de „Schitul lui Lavrentie” sau „Schitul Laura”. Potrivit tradiţiei, la acest schit se va retrage mai târziu şi Sfântul Daniil Sihastrul, sub povăţuirea egumenului Lavrentie.
Întemeind Alexandru cel Bun episcopia Rădăuţilor, biserica mânăstirii Bogdana a fost transformată în catedrală episcopală. Auzind domnitorul de viaţa şi faptele minunate ale Cuviosului Lavrentie, împreună cu mitropolitul Sucevei şi cu tot clerul, l-au ales pe acesta ca întâistătător în scaunul de la Rădăuţi. Acesta a trebuit să se supună hotărârii, deşi era împotriva voinţei sale, şi ca urmare a lăsat pe ucenicul său cel mai râvnitor, Daniil, ca egumen peste schitul Laura.
Slujind vreme de mai mulţi ani în calitate de episcop al Rădăuţilor, Fericitul Lavrentie s-a arătat a fi un păstor al dragostei, al rugăciuni şi al faptelor bune, împărţind zilnic săracilor şi văduvelor ajutoare şi cuvinte de mângâiere. Ajungând la vârsta bătrâneţilor, s-a retras din scaunul episcopal, şi s-a retras la schitul său mult îndrăgit, unde s-a nevoit în continuare cu rânduiala pustnicească. Astfel, Cuviosul ajunsese la măsura desăvârşirii, cunoscând cele viitoare şi vindecând multe boli şi suferinţe omeneşti. Cunoscându-şi mai dinainte şi sfârşitul său, a cerut să fie tuns în marele şi îngerescul chip al schimniciei, primind astfel numele de schimonahul Leontie. Apoi, chemând pe toţi fraţii şi ucenicii, le-a dat ultima sărutare şi aşa şi-a dat cu pace sufletul în mâinile Domnului. A fost înmormântat de ucenicii săi în biserica de lemn a schitului, ctitoria sa, iar la mormântul lui se săvârşeau multe şi minunate vindecări de boli.
Auzind despre aceste vindecări. credincioşii şi clerul episcopiei de la Rădăuţi au cerut mitropolitului Moldovei binecuvântare ca să strămute sfintele moaşte ale Cuviosului în catedrala episcopală. Mitropolitul a încuviinţat acest lucru, şi astfel sfintele moaşte au fost strămutate în catedrala din Rădăuţi, în partea dreaptă a naosului. Zilnic veneau la sfintele moaşte mulţi credincioşi, care primeau vindecare de boli şi ajutor în necazuri, astfel că vestea despre Cuviosul Leontie se răspândise chiar şi peste hotarele Moldovei, fiind menţionat şi de ieromonahul Zaharia Kopâstenski,un vestit teolog ucrainean, în cartea sa numită Palinodia: „În Rădăuţi, în episcopie, Sfântul Leontie făcătorul de minuni zace cu trupul întreg..."
Racla cu Sfintele moaste ale
Sfantului Ierarh Leontie de la Radauti si a
Sfantului Ierarh Teodosie de la Brazi:
În anul 1639, oraşul Rădăuţi a fost prădat de tălhari, iar moaştele sale au fost ascuse de călugări pentru a fi ferite de profanare chiar sub locul unde erau aşezate, în naos, în faţa tabloului votiv al ctitorilor mănăstirii. Abia în urma cercetărilor arheologice din perioada 1974-1977 au fost găsite moaştele Sf. Leontie, ele fiind aşezate într-o raclă abia în 1991. Acum racla se afla în Paraclisul „Sfântul Leontie” al Mănăstirii Bogdana din judeţul Suceava, pentru a fi cinstite de credincioşi. Lăcaşul, care îşi sărbătoreşte hramul, păstrează şi parte din moaştele Sfântului Ierarh Teodosie de la Mănăstirea Brazi. Construcţia paraclisului a început în anul 1998, iar în urmă cu 5 ani a avut loc slujba de sfinţire a lăcaşului.
Prin nevoinţa sa bineplăcută lui Dumnezeu, Sfântul Leontie a înnoit deopotrivă viaţa de sihăstrie cât şi cea de obşte, preoţia şi arhieria, ajutând la mântuirea multor suflete. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în anul 1992, trecerea acestui Ierarh al Bisericii noastre în rândurile sfinţilor, cu zi de prăznuire la data de 1 iulie, conform zilei de cinstire de care se bucura în vechime, în cetatea Rădăuţilor.
Sursa: cidadededeus.wordpress.com
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
