Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Secu - Cipriota
Icoana Maicii Domnului numita "Cipriota", o icoana indeobste cunoscuta ca facatoare de minuni, este asezata in biserica cea mare din Manastirea Secu. Aflata la o distanta de numai 4 kilometri de soseaua Targu Neamt - Pipirig, la poalele Muntelui Vasan, avand infatisarea unei cetati medievale, cu ziduri groase si turnuri de aparare, Manastirea Secu este o vatra monahala de intensa traire duhovniceasca a carei vechime se ridica la aproape 500 de ani.
Primii sihastri de pe pamantul actual al manastirii apar in jurul anului 1500, ei asezandu-se pe valea pustie a parului Secu unde, in anul 1530 sau 1564, vor si infiinta Schitul Zosima. Abia in anul 1602, vornicul Nestor Ureche, tatal cronicarului Grigore Ureche, impreuna cu sotia sa, Mitrofana, ctitoresc manastirea de piatra, in forma de cetate, cu biserica cea mare, careia i-au pus drept hram Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul.
Manastirea Secu - Icoana Maicii Domnului Cipriota
"Unele icoane sunt vindecatoare de boli, izgonitoare de duhuri rele, iar altele sunt aducatoare de ploi binecuvantate si protectoare ale manastirilor si familiilor credincioase. Fara indoiala, toate icoanele sunt facatoare de minuni si ajutatoare credinciosilor. Dar unele poarta o harisma speciala, pe care o simte numai cel ce se roaga mult si cu lacrimi in fata sfintelor icoane" (Arhimandritul Ioanichie Balan).
Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Secu - Cipriota
Icoana Maicii Domnului Indrumatoarea - Hodighitira, cunoscuta si sub denumirea de "Cipriota" a fost daruita de catre domnitorul Vasile Lupu renumitului carturar al vremii, Sfantului mitropolit Varlaam al Moldovei, ca semn de pretuire deosebita, in anul 1647. Numele icoanei se trage de la faptul ca icoana este adusa de domnitor din Insula Cipru, unde este posibil sa fi fost pictata intre anii 1541-1546.
Manastirea Secu - Icoana Maicii Domnului Cipriota
Intre anii 1647-1718, icoana Maicii Domnului a stat in Biserica Sfantul Nicolae din Cetatea Neamtului, supusa canonic, din anul 1646, de catre acelasi domnitor, Manastirii Secu. Deoarece in anul 1718 Cetatea Neamtului a fost distrusa din ordinul turcilor, in vremea domnitorului Mihail Racovita, obiectele mai importante ale Bisericii Sfantul Nicolae au fost aduse la Manastirea Secu, printre ele aflandu-se si Icoana Maicii Domnului Cipriota.
Icoana Maicii Domnului a fost asezata in biserica Schitului Sfantul Nifon, unde a stat pana in anul 1758, cand aceasta este adusa in biserica cimitirului manastirii. Mult mai tarziu, abia in anul 1876, icoana va fi asezata in biserica cea mare, unde se afla si in prezent.
La data de 20 iulie 1879, icoana Maicii Domnului Cipriota a fost imbracata in argint de catre boierul Nicolae Albu si sotia sa Maria, din Piatra Neamt. Tot in aceasta perioada, icoana va primi si o strana de lemn, in care ea se afla asezata si astazi, lucrata din fier si lemn bogat ornamentat, in stil baroc.
Manastirea Secu - Icoana Maicii Domnului Cipriota
Cea mai importanta restaurare a icoanei a avut loc intre anii 2003-2005, cu binecuvantarea Preasfintitului Daniel, Mitropolit al Moldovei si Bucovinei. Lucrarile au fost savarsite de catre un colectiv de restauratori din Atelierele de Restaurare-Conservare Patrimoniu, de la Manastirile Sucevita si Putna. Comisia hotaraste indepartarea definitiva a imbracamintei din argint, pentru o mai buna punere in valoare a acestei opere de arta liturgica.
In data de 26 august 2005, Icoana Maicii Domnului Cipriota a fost adusa in procesiune, de la Atelierele de Restaurare, de la Manastirea Putna, si pana in marea biserica a Manastirii Secu. Pelerinajul a fost unul insotit de mare bucurie, nenumarati crestini inchinandu-i-se.
La praznicele Maicii Domnului de peste an, cat si la hramul manastirii, icoana era impodobita cu salbe pe care erau cusute monede din aur si argint daruite de binecredinciosii crestini in semn de multumire pentru vindecarile si minunile savarsite prin rugaciune inaintea ei. Cu timpul, aceasta traditie s-a pierdut, insa nu si rugaciunile si cantarile de multumire.
Manastirea Secu - Moastele Sfantului Varlaam al Moldovei
Credinciosii din zona pastreaza din generatie in generatie traditia conform careia, cu ani in urma, icoana Maicii Domnului de la Manastirea Secu se schimba la fata. Uneori avea chipul mai deschis, iar alteori o gaseau cu chipul mai intunecat.
In biserica cea mare a Manastirii Secu se afla si Moastele Sfantului Ierarh Varlaam al Moldovei.
Sursa: CrestinOrtodox.ro
Manastirea Secu - Icoana Maicii Domnului Cipriota
ICOANA POCAINTEI ADEVARATE
marți, 6 iulie 2010
ICOANA MAICII DOMNULUI DE LA AGAPIA
Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Agapia Noua, numita si Agapia din Vale, este o icoana facatoare de minuni mult iubita de credinciosii ce trec pragul manastirii nemtene. Icoana este asezata in biserica cea mare a manastirii, in centrul naosului, in partea dreapta, intr-o strana de lemn, frumos sculptata si impobobita cu candele si broderii.
"Unele icoane sunt vindecatoare de boli, izgonitoare de duhuri rele, iar altele sunt aducatoare de ploi binecuvantate si protectoare ale manastirilor si familiilor credincioase. Fara indoiala, toate icoanele sunt facatoare de minuni si ajutatoare credinciosilor. Dar unele poarta o harisma speciala, pe care o simte numai cel ce se roaga mult si cu lacrimi in fata sfintelor icoane.
(Arhimandritul Ioanichie Balan).
Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Agapia Noua
Manastirea Agapia este situata pe valea paraului Agapia - Topolita, la poalele culmii Magura, la numai noua kilometri distanta de Targu Neamt. Aceasta manastire este singura asezare monahala din tara care poarta numele de "dragoste crestina", dupa cuvantul grecesc "agapis". Manastirea si-a preluat numele de la Sihastrul Agapie care, conform traditiei ar fi ridicat in secolul al XIV-lea, in aceasta zona a Neamtului, o bisericuta din lemn.
SURSA:CRESTIN ORTODOX.RO
"Unele icoane sunt vindecatoare de boli, izgonitoare de duhuri rele, iar altele sunt aducatoare de ploi binecuvantate si protectoare ale manastirilor si familiilor credincioase. Fara indoiala, toate icoanele sunt facatoare de minuni si ajutatoare credinciosilor. Dar unele poarta o harisma speciala, pe care o simte numai cel ce se roaga mult si cu lacrimi in fata sfintelor icoane.
(Arhimandritul Ioanichie Balan).
Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Agapia Noua
Manastirea Agapia este situata pe valea paraului Agapia - Topolita, la poalele culmii Magura, la numai noua kilometri distanta de Targu Neamt. Aceasta manastire este singura asezare monahala din tara care poarta numele de "dragoste crestina", dupa cuvantul grecesc "agapis". Manastirea si-a preluat numele de la Sihastrul Agapie care, conform traditiei ar fi ridicat in secolul al XIV-lea, in aceasta zona a Neamtului, o bisericuta din lemn.
SURSA:CRESTIN ORTODOX.RO
PURTAREA URATA A COPIILOR
Una dintre problemele cu care ne confruntam este purtarea urata a copiilor: nu au respect, sunt indiferenti, vorbesc urat, nu se supun etc. Sunt de vina copiii, e de vina mediul, suntem noi de vina?
Pr. V. Thermos: Uitati, aici este necesar sa tragem linia despartitoare intre om si faptele sale, ceea ce ar trebui sa facem mereu si in viata duhovniceasca. Faptul ca spunem ca acest copil are in ultima vreme un comportament urat este o realitate, nu o putem ignora. Problema e sa nu trecem mai departe si sa spunem ca acest copil care se poarta urat e pierdut, ca nu mai e copilul pe care il stiam, ca este un copil rau. Aceasta creeaza de regula problemele, deoarece, punand un anumit calificativ unui copil, acest lucru poate sa-l insingureze, iar schimbarea calificativului se face foarte greu, si starea lui provizorie poate deveni definitiva.
Parintii Bisericii sunt iubitori de semeni si, deosebind lucrurile, au spus ca in realitate nu exista oameni rai. Exista oameni care lucreaza cele rele si urate intr-un anumit moment sau constant, pe parcursul intregii lor vieti. Urmatoarea fraza este dintr-un text patristic: si cel ce se poarta in cel mai rau fel, dar doreste viata desavarsita, prin viata cea mai urata o cere in adanc pe cea deplina, viata adevarata, pe care nu stie unde sa o caute. O cauta in felul acesta stricat, in mijlocul pacatelor cauta viata adevarata, cauta sa intalneasca chipul lui Iisus. Este un adevar teologic care cred ca are o mare insemnatate pentru viata familiei, deoarece deseori o fapta rea, o purtare urata, este o incercare de comunicare. Si ajungem acum exact la ceea ce cunostintele si cercetarile stiintifice ne confirma. Cercetarile arata ca intr-o mare masura copiii care se poarta urat - si nu mai repetam exemplele - sunt copii care se simt neglijati. Simt ca nu primesc destula dragoste, destul interes, atentie, si, cel putin la inceput, purtarea urata este o incercare de a comunica, o incercare de a atrage atentia parintelui, asa incat acesta sa se preocupe de el si sa vada ce i se intampla. Desigur, in timp, acest comportament inceteaza de a fi o incercare de comunicare si ia alte forme, de exemplu, de a arata furia copilului fata de parinti sau fata de frati. Sau de a-si pedepsi parintii sau fratii pentru ca se simte neglijat.
De multe ori noi avem impresia ca ne tratam copiii in mod egal, dar in practica se vede ca asta nu functioneaza mereu, nu se conformeaza intentiilor noastre. Noi putem fi absolut siguri ca ii tratam pe copii in mod egal, dar in realitate unul sa se simta neglijat. Este o diferenta intre realitatea obiectiva si cum simte un copil.
In practica, am vazut copii care au oarecare dreptate in ceea ce simt, nefiind pe deplin numai imaginatia lor ca sunt neglijati. Chiar si atunci cand parintii se jura ca ii trateaza pe copii in mod egal si ca nu il lipsesc pe nici unul de grija lor.
De multe ori se recunoaste, ca sa iau partea parintilor, ca se neglijeaza un copil, dar ca exista un motiv, de exemplu, un alt copil e bolnav sau are oarecare probleme mari, si astfel parintii sunt nevoiti sa-si dea mai mult interes cu acel copil. Iar celalalt, implicit, se va simti neglijat. Credeti ca, daca ii explicam copilului situatia, va intelege? Sau trebuie, oricum, sa-i oferim timpul alocat lui si preocuparea fata de el in mod egal cu a copilului bolnav?
Intr-adevar, ceea ce spuneti constituie o problema familiala serioasa, iar cand auzim de copii care intampina probleme grave de sanatate, ramanand mult timp in spital, sau care fac tratamente indelungate, suntem indurerati cu totii si ne gandim cat sufera acestia. Faptul ca noi, ca straini, ca spectatori, ne gandim in mod automat la copilul aflat in suferinta, si nu si la ceilalti, este foarte potrivit pentru a intelege cum reactioneaza si parintii. Omul este atras automat de acest fel de a reactiona, de a se ingriji de cel care sufera. Va pot spune ca foarte des copiii care raman acasa - cand mama se duce la spital la celalalt sau in cazul in care unul este acasa bolnav si are parte de mai multa atentie din partea parintilor -, ceilalti frati adica, se simt mult mai nefericiti decat cel bolnav exact pentru acest motiv, pentru ca sunt neglijati. Ce sa faci daca timpul parintilor este limitat, daca nu este infinit, iar cel bolnav are nevoie de mult timp?!
Uneori parintii nu doar ca ofera mai mult timp celui bolnav, dar cer si participarea celorlalti copii. Este corect sa procedeze asa?
Uitati, cand se intampla asta, porneste de la o intentie buna, intentia de a-i obisnui sa se poarte cu dragoste, cu compatimire si cu grija fata de frati si de ceilalti copii. Are, pe langa folosul practic, si un folos pedagogic. Dupa parerea mea, nu este gresit si foloseste daca copiii nu se simt lipsiti din cauza bolii fratelui lor, daca nu se simt neglijati, daca sunt indestulati. Atunci le putem cere asta, dar cu masura, dupa putintele lor, atunci foloseste. Daca insa copiii se simt neglijati, atunci durerea se dubleaza, greutatea, la fel. Pe de o parte ne duc lipsa, pe de alta ii mai si incarcam cu responsabilitati fata de cel bolnav, sa-i ofere grija si dragoste, in timp ce ei nu primesc - dupa sentimentul lor. Drept urmare, e nevoie de mare grija, nu cred ca e imposibil de realizat, poate e chiar de dorit, cu conditia ca mai inainte sa-i fi dat fiecarui copil timp si atentia necesara. Asta nu inseamna neaparat mult timp. Ceea ce ii ajuta pe copii este sa le oferim putin timp fiecaruia. Adica sa fim prezenti doar pentru acel copil in momentul respectiv. Pentru o discutie de interes general, pentru o problema pe care o au, pentru o treaba, o joaca, ori in casa, ori afara. Dar sa fim special pentru el, pentru fiecare in parte.
Parinte Vasile, ajung 5-10 minute atunci cand un copil are nevoie? In timp ce pentru celalalt, pentru cel bolnav, este nevoie poate de mai multe ore?
Intr-adevar, poate exista o mare diferenta intre timpul alocat fiecaruia. In practica, observam ca ajunge si putin timp, daca prezenta noastra este reala, daca acest timp ii este destinat exclusiv lui. Adica sa nu fim cu ochii pe ceas, iar preocuparea sa nu fie de rutina, ca asa trebuie, deoarece si rational vorbind stim ca trebuie sa petrecem cu fiecare copil cate putin in fiecare zi. Daca legatura noastra in acel moment este reala, copilul primeste mesajul ca dragostea noastra pentru el nu s-a micsorat din cauza problemei fratelui, ca exista interes in continuare si pentru el, si ca avem disponibilitatea de a-i fi aproape in cazul in care va avea nevoie.
Daca insa cadem si ne agatam de copilul bolnav - asa cum din nefericire se intampla cu parintii de la noi cand unul din copii are probleme de sanatate -, de multe ori din cauza angoasei prezentam si noi diferite simptome si chiar ne imbolnavim. Atunci exista pericolul de a le neglija pe toate celelalte, de a ajunge in situatia dureroasa ca ceilalti copii sa ne spuna: Mai ocupati-va si de noi, avem si noi anumite nevoi! Si de multe ori ni se spune asta pe o alta limba, nu pe cea fireasca, deoarece aceasta nu a "prins", nu a dat rezultate.
De multe ori descoperim la copiii care se simt neglijati si care se poarta urat nu numai o imagine urata despre sine, ci chiar o stare interioara care ajunge pana la deprimare. Deseori vad copii deprimati. Asta se intampla de regula la adolescenta, alteori chiar si la varsta copilariei, iar parintii nici nu inteleg ce se intampla, nici nu se ingrijesc, nici nu apeleaza la un specialist. Iar modul in care reactioneaza omul la aceasta afectiune, la durerea si greutatea psihica ce o insoteste, modul cu care se impotriveste deprimarii, ca aceasta sa nu-l inghita, il constituie de cele mai multe ori comportamentul urat. Multor tineri acest comportament urat - numit comportament delincvent sau, medical, deviant, le da o anume vitalitate, le aminteste ca traiesc, nu-i lasa sa se scufunde in melancolia interioara care-i apasa. Desigur, cand aceasta se petrece in adolescenta, este rodul simptomelor ce au inceput cu mult mai devreme, care nu au fost depistate si s-au inmultit, adaugandu-se unul celuilalt.
Exista situatia in care noi, parintii, nu reusim sa formulam reguli si norme in care sa functioneze familia, din care cauza se instaureaza in viata familiei dezordinea. Asta se poate intampla din cauza ca nu ne-am gandit la asta niciodata, in familia din care provenim nu s-a auzit de asa ceva. Se poate intampla si daca in familia noastra s-a cazut in cealalta extrema, iar noi, copii fiind, am fost fortati sa ne supunem unor reguli exagerate, iar acum, ca parinti, nu putem pune deloc norme si limitari. Asa incat copiii nu gasesc nici o limita in privinta oricarei dorinte sau a vreunei abateri, si viata familiei se mentine in haos. Nu exista nimic care sa canalizeze coerent puterile copiilor, actiunile lor, si ajung sa se poarte urat nu din rea intentie, ci pentru ca traiesc fara nici o lege, fara un rost al vietii lor si al familiei. Si stim bine ca acolo unde nu exista lege exista anarhie, iar acolo unde este exces de lege este dictatura. Combinarea legii cu libertatea este singura varianta in care se poate trai atat in familie, cat si in societate.
Deci, daca am adus in discutie cauzele pentru care nu suntem capabili sa punem reguli si limite, sa ne referim si la situatia opusa. De multe ori asta se poate baza pe vinovatia pe care o simtim fata de copii. De exemplu, deoarece se intampla sa lipsim foarte mult timp de acasa fiind la serviciu, ori multe ore pe zi, ori multe zile pe an, si, din cauza vinovatiei, incercam, pe langa darurile pe care le facem, sa depasim si uneori sa desfiintam regulile familiei, crezand ca astfel stergem sau inlocuim durerea despartirii. Consideram ca regulile si limitele ii vor traumatiza pe copii. Astfel insa copilul nu este ajutat in comportamentul sau. Se poarta „cum ii vine", nu are o norma interioara, respecta norme exterioare, definite de gruparea la care adera sau pe cele pe care le vede la televizor, dar care nu se potrivesc cu ceea ce dorim noi de la familie si asa incepe purtarea cea rea. Asta este o cauza, si daca acest fapt se intampla ar trebui sa ne cercetam bine pe noi insine ca sa ne vedem vinovatiile, iar daca sunt fundamentate sa intelegem ca, lipsind mult de langa copii, nu vom putea acoperi golul asa, ci printr-o relatie personala in timpul pe care il avem la dispozitie, atat cat putem sa fim alaturi de ei.
Exista si cealalta situatie, in care parintii instituie reguli si limite, dar ei nu sunt in stare sa le respecte in fata altora, din afara, sau chiar in fata copiilor lor. Adica, in familie trebuie sa fie acceptate limite, dar chiar parintii sa fie cei ce le incalca. Este cazul in care parintele cere copiilor respectarea unor reguli pe care ei le incalca la serviciu, iar familia cunoaste asta. Minte la serviciu, face tot felul de combinatii, furturi, arata ca acolo nu respecta legea. Iar copilul invata incet-incet ca legile nu sunt ceva important - si nu ma refer la legile statului, ci la cele morale, la legea interioara pe care o avem fiecare dintre noi, a constiintei - si incepe si el sa le incalce atunci cand poate.
Asta se poate petrece chiar in familie. Adica parintii au pretentia ca sa-i respecte copiii, sa nu le vorbeasca urat, dar ei le vorbesc copiilor urat, ii injura etc. Sau cer sa nu fie intrerupti de copii cand vorbesc, dar ei ii intrerup. In aceasta situatie avem de-a face cu o inconsecventa care submineaza importanta legii in ochii copiilor. Si cata vreme copilul este mic si asculta de frica, de teama pedepsei, purtarea urata nu se arata. Dar, crescand, incet-incet, cand simte ca si puterile sale cresc, se poate purta urat, cu obraznicie, cu nesupunere, cu lipsa de respect, cu impotrivire, si sa se manifeste diferit de copilul cu care ne obisnuiseram.
Asa ca propunerea mea e sa incercam sa intelegem intai de ce se petrec aceste fapte, si apoi sa facem schimbarile necesare, pentru noi sau pentru copiii nostri, prin fapte, cuvinte, situatii etc.
Interviu cu parintele Vasile Thermos
Comportamentul copiilor, adolescentilor este o reflectare a comportamentului parintilor, dar si a societatii ( scoala, pe strada, in afara casei). Acasa, copiii nostri ne au pe noi ca modele;noi, parintii trebuie sa veghem la dezvoltarea lor armonioasa, sa fim mereu alaturi de ei, sa fim afectuosi,sa vedem in compania cui isi petrece timpul, sa ii invatam sa nu depinda de noi tot timpul(pentru unii)pentru a putea sa duca o viata normala. Copiii trebuie sa fie intelesi, sa comunici cu ei despre orice problema, trebuie sa le creezi increderea in ei si in tine ca parinte. Toate acestea sunt de natura spirituala.
*
daniela lia ilienescuPostat la 2010-07-05 13:46
O analiza corecta si complexa din punct de vedere psihopedagogic, cu atat mai utila, cu cat vine din partea unui parinte duhovnicesc. Cred ca aceste lucruri ar trebui sa le cunoasca atat parintii, cat si profesorii. Este necesar ca astfel de sfaturi sa fie publicate mai des, spre folosul tuturor. Uneori gresim din nestiinta, chiar daca ne iubim foarte mult copiii. Asteptam cu interes materiale in care sa ni se prezinte cum se poate indrepta o situatie in care copilul neglijat a ajuns adult, dar manifesta aceleasi simptome.
Adauga comentariu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.
Scrie pe CrestinOrtodox.ro
Fii alaturi de cei afectati de inundatii!
o Sanatatea copiilor si faptele parintilor Sanatatea copiilor si faptele parintilor
Biblia si Sfintii Parinti deosebesc mai multe pricini duhovnicesti ale bolii si...
o Abuzurile asupra copiilor Abuzurile asupra copiilor
Desi ar trebui sa abordez acest subiect in calitate de teolog, am ales sa scriu...
*
o Purtarea urata a copiilor Purtarea urata a copiilor
Una dintre problemele cu care ne confruntam este purtarea urata a copiilor: nu...
o Interviu cu I.P.S. Dr. Serafim Joanta Interviu cu I.P.S. Dr. Serafim Joanta
Inaltpreasfintia Voastra, Va desfasurati activitatea de mai bine de douazeci in...
o Interviu cu Parintele Iustin Parvu - Dezmostenirea Ortodoxiei Interviu cu Parintele Iustin Parvu -...
Asa trebuie sa marturisim: indreptand degetul spre noi, nu spre...
*
o Despre Parintele ARSENIE BOCA - marturii de la Prislop Despre Parintele ARSENIE BOCA - marturii de la...
Cu gandul la cele cateva zile libere de la sfarsit de noiembrie - inceput de...
o Despre grijile vietii Despre grijile vietii
Exista griji mantuitoare. „Toata grija cea lumeasca de la noi s-o lepadam...
o Depre farmece, vrajitorie, astrologie si magie Depre farmece, vrajitorie, astrologie si magie
Prin cuvantul vrajitorie intelegem invocarea puterii demonice in ajutorul...
(PRELUARE DIN CRESTIN ORTODOX.RO)
Pr. V. Thermos: Uitati, aici este necesar sa tragem linia despartitoare intre om si faptele sale, ceea ce ar trebui sa facem mereu si in viata duhovniceasca. Faptul ca spunem ca acest copil are in ultima vreme un comportament urat este o realitate, nu o putem ignora. Problema e sa nu trecem mai departe si sa spunem ca acest copil care se poarta urat e pierdut, ca nu mai e copilul pe care il stiam, ca este un copil rau. Aceasta creeaza de regula problemele, deoarece, punand un anumit calificativ unui copil, acest lucru poate sa-l insingureze, iar schimbarea calificativului se face foarte greu, si starea lui provizorie poate deveni definitiva.
Parintii Bisericii sunt iubitori de semeni si, deosebind lucrurile, au spus ca in realitate nu exista oameni rai. Exista oameni care lucreaza cele rele si urate intr-un anumit moment sau constant, pe parcursul intregii lor vieti. Urmatoarea fraza este dintr-un text patristic: si cel ce se poarta in cel mai rau fel, dar doreste viata desavarsita, prin viata cea mai urata o cere in adanc pe cea deplina, viata adevarata, pe care nu stie unde sa o caute. O cauta in felul acesta stricat, in mijlocul pacatelor cauta viata adevarata, cauta sa intalneasca chipul lui Iisus. Este un adevar teologic care cred ca are o mare insemnatate pentru viata familiei, deoarece deseori o fapta rea, o purtare urata, este o incercare de comunicare. Si ajungem acum exact la ceea ce cunostintele si cercetarile stiintifice ne confirma. Cercetarile arata ca intr-o mare masura copiii care se poarta urat - si nu mai repetam exemplele - sunt copii care se simt neglijati. Simt ca nu primesc destula dragoste, destul interes, atentie, si, cel putin la inceput, purtarea urata este o incercare de a comunica, o incercare de a atrage atentia parintelui, asa incat acesta sa se preocupe de el si sa vada ce i se intampla. Desigur, in timp, acest comportament inceteaza de a fi o incercare de comunicare si ia alte forme, de exemplu, de a arata furia copilului fata de parinti sau fata de frati. Sau de a-si pedepsi parintii sau fratii pentru ca se simte neglijat.
De multe ori noi avem impresia ca ne tratam copiii in mod egal, dar in practica se vede ca asta nu functioneaza mereu, nu se conformeaza intentiilor noastre. Noi putem fi absolut siguri ca ii tratam pe copii in mod egal, dar in realitate unul sa se simta neglijat. Este o diferenta intre realitatea obiectiva si cum simte un copil.
In practica, am vazut copii care au oarecare dreptate in ceea ce simt, nefiind pe deplin numai imaginatia lor ca sunt neglijati. Chiar si atunci cand parintii se jura ca ii trateaza pe copii in mod egal si ca nu il lipsesc pe nici unul de grija lor.
De multe ori se recunoaste, ca sa iau partea parintilor, ca se neglijeaza un copil, dar ca exista un motiv, de exemplu, un alt copil e bolnav sau are oarecare probleme mari, si astfel parintii sunt nevoiti sa-si dea mai mult interes cu acel copil. Iar celalalt, implicit, se va simti neglijat. Credeti ca, daca ii explicam copilului situatia, va intelege? Sau trebuie, oricum, sa-i oferim timpul alocat lui si preocuparea fata de el in mod egal cu a copilului bolnav?
Intr-adevar, ceea ce spuneti constituie o problema familiala serioasa, iar cand auzim de copii care intampina probleme grave de sanatate, ramanand mult timp in spital, sau care fac tratamente indelungate, suntem indurerati cu totii si ne gandim cat sufera acestia. Faptul ca noi, ca straini, ca spectatori, ne gandim in mod automat la copilul aflat in suferinta, si nu si la ceilalti, este foarte potrivit pentru a intelege cum reactioneaza si parintii. Omul este atras automat de acest fel de a reactiona, de a se ingriji de cel care sufera. Va pot spune ca foarte des copiii care raman acasa - cand mama se duce la spital la celalalt sau in cazul in care unul este acasa bolnav si are parte de mai multa atentie din partea parintilor -, ceilalti frati adica, se simt mult mai nefericiti decat cel bolnav exact pentru acest motiv, pentru ca sunt neglijati. Ce sa faci daca timpul parintilor este limitat, daca nu este infinit, iar cel bolnav are nevoie de mult timp?!
Uneori parintii nu doar ca ofera mai mult timp celui bolnav, dar cer si participarea celorlalti copii. Este corect sa procedeze asa?
Uitati, cand se intampla asta, porneste de la o intentie buna, intentia de a-i obisnui sa se poarte cu dragoste, cu compatimire si cu grija fata de frati si de ceilalti copii. Are, pe langa folosul practic, si un folos pedagogic. Dupa parerea mea, nu este gresit si foloseste daca copiii nu se simt lipsiti din cauza bolii fratelui lor, daca nu se simt neglijati, daca sunt indestulati. Atunci le putem cere asta, dar cu masura, dupa putintele lor, atunci foloseste. Daca insa copiii se simt neglijati, atunci durerea se dubleaza, greutatea, la fel. Pe de o parte ne duc lipsa, pe de alta ii mai si incarcam cu responsabilitati fata de cel bolnav, sa-i ofere grija si dragoste, in timp ce ei nu primesc - dupa sentimentul lor. Drept urmare, e nevoie de mare grija, nu cred ca e imposibil de realizat, poate e chiar de dorit, cu conditia ca mai inainte sa-i fi dat fiecarui copil timp si atentia necesara. Asta nu inseamna neaparat mult timp. Ceea ce ii ajuta pe copii este sa le oferim putin timp fiecaruia. Adica sa fim prezenti doar pentru acel copil in momentul respectiv. Pentru o discutie de interes general, pentru o problema pe care o au, pentru o treaba, o joaca, ori in casa, ori afara. Dar sa fim special pentru el, pentru fiecare in parte.
Parinte Vasile, ajung 5-10 minute atunci cand un copil are nevoie? In timp ce pentru celalalt, pentru cel bolnav, este nevoie poate de mai multe ore?
Intr-adevar, poate exista o mare diferenta intre timpul alocat fiecaruia. In practica, observam ca ajunge si putin timp, daca prezenta noastra este reala, daca acest timp ii este destinat exclusiv lui. Adica sa nu fim cu ochii pe ceas, iar preocuparea sa nu fie de rutina, ca asa trebuie, deoarece si rational vorbind stim ca trebuie sa petrecem cu fiecare copil cate putin in fiecare zi. Daca legatura noastra in acel moment este reala, copilul primeste mesajul ca dragostea noastra pentru el nu s-a micsorat din cauza problemei fratelui, ca exista interes in continuare si pentru el, si ca avem disponibilitatea de a-i fi aproape in cazul in care va avea nevoie.
Daca insa cadem si ne agatam de copilul bolnav - asa cum din nefericire se intampla cu parintii de la noi cand unul din copii are probleme de sanatate -, de multe ori din cauza angoasei prezentam si noi diferite simptome si chiar ne imbolnavim. Atunci exista pericolul de a le neglija pe toate celelalte, de a ajunge in situatia dureroasa ca ceilalti copii sa ne spuna: Mai ocupati-va si de noi, avem si noi anumite nevoi! Si de multe ori ni se spune asta pe o alta limba, nu pe cea fireasca, deoarece aceasta nu a "prins", nu a dat rezultate.
De multe ori descoperim la copiii care se simt neglijati si care se poarta urat nu numai o imagine urata despre sine, ci chiar o stare interioara care ajunge pana la deprimare. Deseori vad copii deprimati. Asta se intampla de regula la adolescenta, alteori chiar si la varsta copilariei, iar parintii nici nu inteleg ce se intampla, nici nu se ingrijesc, nici nu apeleaza la un specialist. Iar modul in care reactioneaza omul la aceasta afectiune, la durerea si greutatea psihica ce o insoteste, modul cu care se impotriveste deprimarii, ca aceasta sa nu-l inghita, il constituie de cele mai multe ori comportamentul urat. Multor tineri acest comportament urat - numit comportament delincvent sau, medical, deviant, le da o anume vitalitate, le aminteste ca traiesc, nu-i lasa sa se scufunde in melancolia interioara care-i apasa. Desigur, cand aceasta se petrece in adolescenta, este rodul simptomelor ce au inceput cu mult mai devreme, care nu au fost depistate si s-au inmultit, adaugandu-se unul celuilalt.
Exista situatia in care noi, parintii, nu reusim sa formulam reguli si norme in care sa functioneze familia, din care cauza se instaureaza in viata familiei dezordinea. Asta se poate intampla din cauza ca nu ne-am gandit la asta niciodata, in familia din care provenim nu s-a auzit de asa ceva. Se poate intampla si daca in familia noastra s-a cazut in cealalta extrema, iar noi, copii fiind, am fost fortati sa ne supunem unor reguli exagerate, iar acum, ca parinti, nu putem pune deloc norme si limitari. Asa incat copiii nu gasesc nici o limita in privinta oricarei dorinte sau a vreunei abateri, si viata familiei se mentine in haos. Nu exista nimic care sa canalizeze coerent puterile copiilor, actiunile lor, si ajung sa se poarte urat nu din rea intentie, ci pentru ca traiesc fara nici o lege, fara un rost al vietii lor si al familiei. Si stim bine ca acolo unde nu exista lege exista anarhie, iar acolo unde este exces de lege este dictatura. Combinarea legii cu libertatea este singura varianta in care se poate trai atat in familie, cat si in societate.
Deci, daca am adus in discutie cauzele pentru care nu suntem capabili sa punem reguli si limite, sa ne referim si la situatia opusa. De multe ori asta se poate baza pe vinovatia pe care o simtim fata de copii. De exemplu, deoarece se intampla sa lipsim foarte mult timp de acasa fiind la serviciu, ori multe ore pe zi, ori multe zile pe an, si, din cauza vinovatiei, incercam, pe langa darurile pe care le facem, sa depasim si uneori sa desfiintam regulile familiei, crezand ca astfel stergem sau inlocuim durerea despartirii. Consideram ca regulile si limitele ii vor traumatiza pe copii. Astfel insa copilul nu este ajutat in comportamentul sau. Se poarta „cum ii vine", nu are o norma interioara, respecta norme exterioare, definite de gruparea la care adera sau pe cele pe care le vede la televizor, dar care nu se potrivesc cu ceea ce dorim noi de la familie si asa incepe purtarea cea rea. Asta este o cauza, si daca acest fapt se intampla ar trebui sa ne cercetam bine pe noi insine ca sa ne vedem vinovatiile, iar daca sunt fundamentate sa intelegem ca, lipsind mult de langa copii, nu vom putea acoperi golul asa, ci printr-o relatie personala in timpul pe care il avem la dispozitie, atat cat putem sa fim alaturi de ei.
Exista si cealalta situatie, in care parintii instituie reguli si limite, dar ei nu sunt in stare sa le respecte in fata altora, din afara, sau chiar in fata copiilor lor. Adica, in familie trebuie sa fie acceptate limite, dar chiar parintii sa fie cei ce le incalca. Este cazul in care parintele cere copiilor respectarea unor reguli pe care ei le incalca la serviciu, iar familia cunoaste asta. Minte la serviciu, face tot felul de combinatii, furturi, arata ca acolo nu respecta legea. Iar copilul invata incet-incet ca legile nu sunt ceva important - si nu ma refer la legile statului, ci la cele morale, la legea interioara pe care o avem fiecare dintre noi, a constiintei - si incepe si el sa le incalce atunci cand poate.
Asta se poate petrece chiar in familie. Adica parintii au pretentia ca sa-i respecte copiii, sa nu le vorbeasca urat, dar ei le vorbesc copiilor urat, ii injura etc. Sau cer sa nu fie intrerupti de copii cand vorbesc, dar ei ii intrerup. In aceasta situatie avem de-a face cu o inconsecventa care submineaza importanta legii in ochii copiilor. Si cata vreme copilul este mic si asculta de frica, de teama pedepsei, purtarea urata nu se arata. Dar, crescand, incet-incet, cand simte ca si puterile sale cresc, se poate purta urat, cu obraznicie, cu nesupunere, cu lipsa de respect, cu impotrivire, si sa se manifeste diferit de copilul cu care ne obisnuiseram.
Asa ca propunerea mea e sa incercam sa intelegem intai de ce se petrec aceste fapte, si apoi sa facem schimbarile necesare, pentru noi sau pentru copiii nostri, prin fapte, cuvinte, situatii etc.
Interviu cu parintele Vasile Thermos
Comportamentul copiilor, adolescentilor este o reflectare a comportamentului parintilor, dar si a societatii ( scoala, pe strada, in afara casei). Acasa, copiii nostri ne au pe noi ca modele;noi, parintii trebuie sa veghem la dezvoltarea lor armonioasa, sa fim mereu alaturi de ei, sa fim afectuosi,sa vedem in compania cui isi petrece timpul, sa ii invatam sa nu depinda de noi tot timpul(pentru unii)pentru a putea sa duca o viata normala. Copiii trebuie sa fie intelesi, sa comunici cu ei despre orice problema, trebuie sa le creezi increderea in ei si in tine ca parinte. Toate acestea sunt de natura spirituala.
*
daniela lia ilienescuPostat la 2010-07-05 13:46
O analiza corecta si complexa din punct de vedere psihopedagogic, cu atat mai utila, cu cat vine din partea unui parinte duhovnicesc. Cred ca aceste lucruri ar trebui sa le cunoasca atat parintii, cat si profesorii. Este necesar ca astfel de sfaturi sa fie publicate mai des, spre folosul tuturor. Uneori gresim din nestiinta, chiar daca ne iubim foarte mult copiii. Asteptam cu interes materiale in care sa ni se prezinte cum se poate indrepta o situatie in care copilul neglijat a ajuns adult, dar manifesta aceleasi simptome.
Adauga comentariu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.
Scrie pe CrestinOrtodox.ro
Fii alaturi de cei afectati de inundatii!
o Sanatatea copiilor si faptele parintilor Sanatatea copiilor si faptele parintilor
Biblia si Sfintii Parinti deosebesc mai multe pricini duhovnicesti ale bolii si...
o Abuzurile asupra copiilor Abuzurile asupra copiilor
Desi ar trebui sa abordez acest subiect in calitate de teolog, am ales sa scriu...
*
o Purtarea urata a copiilor Purtarea urata a copiilor
Una dintre problemele cu care ne confruntam este purtarea urata a copiilor: nu...
o Interviu cu I.P.S. Dr. Serafim Joanta Interviu cu I.P.S. Dr. Serafim Joanta
Inaltpreasfintia Voastra, Va desfasurati activitatea de mai bine de douazeci in...
o Interviu cu Parintele Iustin Parvu - Dezmostenirea Ortodoxiei Interviu cu Parintele Iustin Parvu -...
Asa trebuie sa marturisim: indreptand degetul spre noi, nu spre...
*
o Despre Parintele ARSENIE BOCA - marturii de la Prislop Despre Parintele ARSENIE BOCA - marturii de la...
Cu gandul la cele cateva zile libere de la sfarsit de noiembrie - inceput de...
o Despre grijile vietii Despre grijile vietii
Exista griji mantuitoare. „Toata grija cea lumeasca de la noi s-o lepadam...
o Depre farmece, vrajitorie, astrologie si magie Depre farmece, vrajitorie, astrologie si magie
Prin cuvantul vrajitorie intelegem invocarea puterii demonice in ajutorul...
(PRELUARE DIN CRESTIN ORTODOX.RO)
duminică, 4 iulie 2010
EMINESCIANA
Rugăciune
Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie:
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată,
Şi pururea fecioară,
Marie!
Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!
*
Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie:
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată,
Şi pururea fecioară,
Marie!
Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!
*
MIHAI EMINESCU
Glossă
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.
Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.
Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.
Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.
Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.
De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.
Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.
Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.
Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.
Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.
Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.
De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.
Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.
DOCTOR FARA DE ARGINTI,SFANTUL LUCA AL CRIMEEI (NUMELE PURTAT CA MEDIC,ERA, V A L E N T I N !FIE-I SA OCROTEASCA PE NOI!)
“Inima daruieste-o Domnului si El va turna in ea toate vitaminele si toata energia de a nu te prabusi… Curaj, curaj, iubite Serghei, privirea sus, si vei vedea pe Domnul, cand vei plange, cand vei cauta infrigurat, cand vei sangera poate, vei vedea pe El cum iti intinde cununi cu mana-I iubitoare si mangaietoare…
Fa orice ca sa-L traiesti pe El, sa-L asezi in inima ta; sa se inmoaie inimioara ta, Serghei, copilul meu, de atingerea harului, la fiece clipa cand te gandesti la cat de mult te iubeste Domnul si cat te-a ferit el de moarte. Nu numai de moartea trupului, ci mai cu seama de moartea sufletului, pazindu-te de murdariile si nenorocirile aduse de demoni in mintile oamenilor mai ales in vreme de razboi.
Preadulcele Iisus sa-ti fie o permanenta in gandurile tale, un liman la care revii iarasi si iarasi... Preasfanta Lui Maica deasemenea, nu pregeta a o chema in ajutor si a-i pomeni numele la necaz si nu numai.
O, copilul meu Serghei, iata, nu stim ce vremuri vor mai veni. Eu incep sa vad din ce in ce mai putin. Minune adevarata este ca acum, cand apostazia e hrana oamenilor, sunt totusi oameni ce o varsa din gura lor, instinctiv, ca pe o otrava, cautand dupa hrana cea adevarata si vie care e cuvantul Domnului. Tu ai hotarat sa traiesti afierosit Domnului, chiar daca vei intra intr-o manastire, chiar daca nu. Asa sa fie, eu te binecuvintez pentru aceasta si tu, peste ani si ani, cand eu voi fi pamant, sa-i blagoslovesti la aceasta pe cei ce simt in inima lor aceasta chemare, aceasta harisma. Caci nu toti pot intelege starea fecioriei. Doar cei carora le este dat sa inteleaga, fie prin niste experiente amare din trecut, fie prin izbavirea lor din niste ispite iuti si grozave, cum e izbavirea din moartea naprasnica.
Vei vedea, Serghei, copilul meu drag, ca vor veni si vremuri bune, cand se vor ridica iarasi biserici, se vor scrie carti, se vor inalta cantari, dar povatuitori purtatori de Duh se vor gasi atat de putini, incat multi ii vor cauta cu disperare mare. Ce va fi atunci? Mare saracie duhovniceasca… Dar cine va dori pe Domnul in acea vreme si va lupta sa-si pastreze sufletul si trupul neintinate, rasplata lui va fi foarte mare. Nespus de mare… Dar eu nu voi mai fi atunci, tu insa vei prinde acele vremi.“
Despre viata Sfântului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist înzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta în temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: “Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul.”.
Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu în anii terorii bolsevice. După anii petrecuti în închisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord în timpul războiului cu Germania nazistă, episcopul-chirurg salvează vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicină face ocolul lumii.
La adânci bătrâneti, lipsit de vederea trupească avea să răspundă mirării stârnite de liturghisirea lui fără gres prin următoarele cuvinte: „Cel ce si-a închinat viata Domnului nu poate fi niciodată orb fiindcă Dumnezeu îi dă lumină la fel cu cea de pe Tabor”.
Viaţa Sfântului Ierarh Luca este o dovadă vie, izbitoare, a modului în care urmarea conştiinţei aduce după sine minunatul acoperământ al harului dumnezeiesc, care te păzeşte, întăreşte şi izbăveşte din toate năvălirile ispitelor şi primejdiilor. Mulţi ne întrebăm ce vom face în vremuri de prigoană, cum vom avea alături de noi ajutorul dumnezeiesc când necazul cel mare va veni. Viaţa Sf. Luca, doctorul fără de arginţi şi ierarhul mărturisitor, stă ca un răspuns strigat către noi: ascultaţi de conştiinţă, şi veţi avea harul lui Dumnezeu asupra voastră.
„Nou sfânt al Mângâietorului te-a arătat pe tine, Luca, harul, în vremuri de necazuri şi prigoană, că bolile ca un doctor le-ai tămăduit şi sufletele ca un păstor le-ai călăuzit, Părinte cinstite, pildă a călugărilor şi a mirenilor, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre”.
(Troparul Sfantului)
Alte referințe:
http://www.razbointrucuvant.ro/2009/06/11/sfantul-ierarh-luca-al-crimeei-minunea-constiintei-marturisitoare/
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/06/11/din-minunile-sfantului-luca-al-crimeei-ierarhul-doctor-fara-de-arginti-11-iunie/
Fa orice ca sa-L traiesti pe El, sa-L asezi in inima ta; sa se inmoaie inimioara ta, Serghei, copilul meu, de atingerea harului, la fiece clipa cand te gandesti la cat de mult te iubeste Domnul si cat te-a ferit el de moarte. Nu numai de moartea trupului, ci mai cu seama de moartea sufletului, pazindu-te de murdariile si nenorocirile aduse de demoni in mintile oamenilor mai ales in vreme de razboi.
Preadulcele Iisus sa-ti fie o permanenta in gandurile tale, un liman la care revii iarasi si iarasi... Preasfanta Lui Maica deasemenea, nu pregeta a o chema in ajutor si a-i pomeni numele la necaz si nu numai.
O, copilul meu Serghei, iata, nu stim ce vremuri vor mai veni. Eu incep sa vad din ce in ce mai putin. Minune adevarata este ca acum, cand apostazia e hrana oamenilor, sunt totusi oameni ce o varsa din gura lor, instinctiv, ca pe o otrava, cautand dupa hrana cea adevarata si vie care e cuvantul Domnului. Tu ai hotarat sa traiesti afierosit Domnului, chiar daca vei intra intr-o manastire, chiar daca nu. Asa sa fie, eu te binecuvintez pentru aceasta si tu, peste ani si ani, cand eu voi fi pamant, sa-i blagoslovesti la aceasta pe cei ce simt in inima lor aceasta chemare, aceasta harisma. Caci nu toti pot intelege starea fecioriei. Doar cei carora le este dat sa inteleaga, fie prin niste experiente amare din trecut, fie prin izbavirea lor din niste ispite iuti si grozave, cum e izbavirea din moartea naprasnica.
Vei vedea, Serghei, copilul meu drag, ca vor veni si vremuri bune, cand se vor ridica iarasi biserici, se vor scrie carti, se vor inalta cantari, dar povatuitori purtatori de Duh se vor gasi atat de putini, incat multi ii vor cauta cu disperare mare. Ce va fi atunci? Mare saracie duhovniceasca… Dar cine va dori pe Domnul in acea vreme si va lupta sa-si pastreze sufletul si trupul neintinate, rasplata lui va fi foarte mare. Nespus de mare… Dar eu nu voi mai fi atunci, tu insa vei prinde acele vremi.“
Despre viata Sfântului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist înzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta în temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: “Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul.”.
Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu în anii terorii bolsevice. După anii petrecuti în închisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord în timpul războiului cu Germania nazistă, episcopul-chirurg salvează vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicină face ocolul lumii.
La adânci bătrâneti, lipsit de vederea trupească avea să răspundă mirării stârnite de liturghisirea lui fără gres prin următoarele cuvinte: „Cel ce si-a închinat viata Domnului nu poate fi niciodată orb fiindcă Dumnezeu îi dă lumină la fel cu cea de pe Tabor”.
Viaţa Sfântului Ierarh Luca este o dovadă vie, izbitoare, a modului în care urmarea conştiinţei aduce după sine minunatul acoperământ al harului dumnezeiesc, care te păzeşte, întăreşte şi izbăveşte din toate năvălirile ispitelor şi primejdiilor. Mulţi ne întrebăm ce vom face în vremuri de prigoană, cum vom avea alături de noi ajutorul dumnezeiesc când necazul cel mare va veni. Viaţa Sf. Luca, doctorul fără de arginţi şi ierarhul mărturisitor, stă ca un răspuns strigat către noi: ascultaţi de conştiinţă, şi veţi avea harul lui Dumnezeu asupra voastră.
„Nou sfânt al Mângâietorului te-a arătat pe tine, Luca, harul, în vremuri de necazuri şi prigoană, că bolile ca un doctor le-ai tămăduit şi sufletele ca un păstor le-ai călăuzit, Părinte cinstite, pildă a călugărilor şi a mirenilor, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre”.
(Troparul Sfantului)
Alte referințe:
http://www.razbointrucuvant.ro/2009/06/11/sfantul-ierarh-luca-al-crimeei-minunea-constiintei-marturisitoare/
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/06/11/din-minunile-sfantului-luca-al-crimeei-ierarhul-doctor-fara-de-arginti-11-iunie/
BINECUVANTAREA PR.PAISIE DE LA SIHASTRIA
"Domnul Dumnezeu, Preamilostivul să vă binecuvânteze; Domnul să vă ajute, Domnul să vă păzească de tot răul, Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească; Domnul, ca un bun si iubitor de oameni, să vă ierte de păcate și în Rai cu drepții să vă primească!
Binecuvintează, Doamne, pe robii Tăi aceştia şi rugăciunea lor, și dragostea lor, şi credinţa lor, şi bucuria lor, şi smerenia lor şi răbdarea lor! Binecuvintează, Doamne, osteneala lor şi căsuţa lor, şi pâinea lor, şi copiii lor, şi viaţa lor, şi sfârşit bun le dăruieşte, iar dincolo un colţişor de Rai le rânduieşte, că binecuvântat esti în veci. Amin!
Drum bun, mergeţi sănatoşi! Să ne întâlnim la uşa Raiului!"
Părintele Paisie Olaru,Manastirea Sihastria
"Dă-le, Doamne, un colțișor de rai!"
AMIN,AMIN!
Binecuvintează, Doamne, pe robii Tăi aceştia şi rugăciunea lor, și dragostea lor, şi credinţa lor, şi bucuria lor, şi smerenia lor şi răbdarea lor! Binecuvintează, Doamne, osteneala lor şi căsuţa lor, şi pâinea lor, şi copiii lor, şi viaţa lor, şi sfârşit bun le dăruieşte, iar dincolo un colţişor de Rai le rânduieşte, că binecuvântat esti în veci. Amin!
Drum bun, mergeţi sănatoşi! Să ne întâlnim la uşa Raiului!"
Părintele Paisie Olaru,Manastirea Sihastria
"Dă-le, Doamne, un colțișor de rai!"
AMIN,AMIN!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
