Predică la Duminica Samarinencii - Sf.Teofan Zavoratul

 

Sfantul Teofan Zavoratul - Predică la Duminica Samarinencii:

[Fapte 11, 19-26, 29-30; In. 4, 5-42]. Cei din cetatea samarinencei, după ce Mântuitorul a petrecut la ei două zile, grăiau către dânsa: „De acum credem nu numai pentru cuvântul tău, fiindcă noi înşine am auzit si am cunoscut că acesta este Mântuitorul lumii, Hristosul”.



Aşa este cu toţi: Mai întâi sunt chemaţi la Domnul prin cuvânt din afară sau, ca la noi acum, pe calea naşterii; iar mai apoi, gustă în fapt ce este viata în Domnul, deja nu se mai ţin de Domnul prin obştea creştinească, ci prin unirea lăuntrică cu El.



Acest lucru trebuie să-l aibă ca lege toţi cei care se nasc în obşti creştine, să nu se mărginească, adică, a ţine de Domnul numai pe dinafară, ci să se îngrijească a se uni cu El lăuntric, pentru ca mai apoi să poarte deja în sine mărturia statornică a faptului că stă întru adevăr.



De ce este nevoie însă pentru asta ? Este nevoie să întrupăm în noi înşine adevărul lui Hristos, iar adevărul lui Hristos este scularea celui căzut.

Aşadar, dezbracă-te de omul cel vechi, care putrezeşte în ghearele poftelor amăgitoare şi îmbracă-te în omul cel nou, zidit după Dumnezeu întru dreptate şi preacuvioşia adevărului, şi vei cunoaşte în tine însuţi că Domnul Iisus Hristos e, cu adevărat, Mântuitorul nu doar al lumii îndeobşte, ci şi al tău anume.

(din „Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an”, Sfantul Teofan Zavoratul)

Sursa:http://acvila30.wordpress.com/

TELEVIZORUL&SCHIZOFRENIA

Schizofrenia este boala mentala in care omul nu mai poate percepe lumea exterioara si realitatea asa cum sunt acestea de fapt, ci distorsionat, intr-un grad mai mare sau mai mic, in functie de gravitatea bolii. Schizofrenicul traieste si judeca dupa lumea din mintea lui, alta decat cea reala. "Dupa definitia lui P. Janet si a lui C. G. Jung, devenita de acum incolo clasica, schizofrenia se caracterizeaza prin reducerea nivelului mental, printr-un scurtcircuit intre existenta onirica si existenta diurna, intre lumea fantasmelor noastre interioare (subconstient sau inconstient) si lumea reala".


Schizofrenia ca si drogurile psihedelice opereaza o deschidere intre constient si subconstient, permitand inundarea orizontului mintii constiente cu imagini si fantasme ce izvorasc din inconstient. Este vorba de o stare alterata de constiinta, in care mintea se afla situata intre lumea exterioara pe care o percepe prin vedere si cea a fantasmelor inconstientului. Datorita insa asaltului primit prin poarta lasata deschisa lumii inconstientului, mintea isi pierde partial sau total capacitatea de a mai lua contact constient cu lumea exterioara. Fata constiintei este intunecata de multimea nalucirilor care nu o mai lasa sa vada dincolo de ele.

Boala nu este noua, dar poate ca niciodata in istorie raspandirea ei nu a fost atat de mare ca astazi. De altfel, daca afectiunile neurologice predominau in patologia bolilor mentale a secolului al XlX-lea, cele psihice, intre care schizofrenia este una dintre cele mai grave, sunt afectiunile caracteristice vremurilor noastre. Pentru schizofren nu se mai poate pune problema daca vrea sau nu sa aiba o experienta fantastica, precum se intampla cu cel care aprinde televizorul sau cu cel care se drogheaza. El nu cauta o asemenea experienta, ci practic este stapanit, prizonier al acestei lumi fantastice, chiar daca ar vrea cu toata puterea sa se intoarca in lumea reala.

Bolnavii psihic, cei aflati in stari de regresie mentala, observa doctorul Cowen, au tendinta de a identifica un instrument anume ca sursa a problemelor psihice pe care le intampina. Tot el constata ca, surprinzator, "de la aparitia ei, televiziunea a devenit o trasatura frecventa in patologia clinica a bolnavilor psihic". Adica, adesea bolnavii indica drept sursa a raului, drept mecanism infernal, insasi televiziunea. De ce, dintre toate masinariile sau obiectele care-l inconjoara pe om, tocmai televiziunea este identificata de catre bolnavii psihic drept instrument si cauza a raului pe care il sufera?

Aceasta perceptie distorsionata a televiziunii, care apare la multi dintre bolnavii mental, este explicata de doctorul Cowen printr-un joc de cuvinte care surprinde, de altfel, esenta acestui fenomen, insusi cuvantul televiziune (television) ne indica, spune psihiatrul american, cauza implicarii televiziunii in descrierile bolnavilor prin citirea acestui cuvant intr-un mod putin diferit, adica "tell-a-vision" - "a infatisa sau a comunica o viziune".

Daca viziunile sunt, in esenta, cauza distorsiunilor de perceptie traite de schizofrenici - vedeniile care invadeaza in mod necontrolat mintea - devine usor de inteles motivul pentru care televiziunea, o masina ce comunica sau infatiseaza o viziune, sa fie atat de des experimentata si invocata de bolnavi ca origine si instrument al raului.

De asemenea, este firesc ca niste oameni labili psihic sa perceapa televiziunea ca pe un instrument al agresiunii, atata timp cat ea dezorganizeaza procesul de gandire, creste confuzia din mintea oamenilor, favorizeaza o stare sau un fenomen halucinatoriu si streseaza pana la epuizare mintea.

Prin urmare, in conditiile in care televiziunea poate constitui cel putin un factor de agravare, daca nu chiar unul declansator, al unei boli psihice, este firesc ca aceia care sufera de boli mentale, nerealizand care este cauza afectiunii, a nalucirilor ce ii terorizeaza, sa arunce aceasta vina asupra unei masinarii, a unui mecanism inrudit din multe puncte de vedere cu cel care sta la originea sindromului schizofrenic.

Vizionarea TV - o experienta anticipata in viziunile bolnavilor de schizofrenie inca dinaintea aparitiei televiziunii

Pentru a putea intelege mai bine sindromul schizofrenic si legatura pe care acesta o poate avea cu vizionarea TV, vom aduce in atentie marturia unui psihiatru care la inceputul secolului, cu mult inaintea aparitiei televiziunii, aducea fara sa-si dea seama o dovada de-a dreptul socanta a inrudirii celor doua fenomene.

In articolul On the origin of influencing machine publicat in 1919 si citat de Jerry Mander in cartea sa, psihiatrul Victor Tausk scria urmatoarele: "un numar considerabil de pacienti spun despre problemele lor ca sunt provocate de o "masina de influentat" controlata de forte straine. Acesti straini se exprimau prin niste sisteme de credinte care se impuneau ca amenintatoare, inspaimantatoare si coplesitoare fata de credinta si sistemul de valori ale pacientului si care erau implantate cu forta in mintea acestuia.

De regula masinaria de influentat, descrisa de pacientii lui Tausk, are niste mecanisme uriase si tot felul de alte componente. Adesea, ea este capabila sa proiecteze imagini si raze invizibile care se pot cumva imprima pe creier. In mod frecvent, imaginile emana dintr-o "cutie neagra mica" si nu sunt tridimensionale, ci plate. Masinaria si cele ce ies din ea pot produce victimei sentimente si ganduri, alungand altele, dupa cum spune Tausk, "prin niste raze sau forte misterioase pe care pacientul nu are indeajuns de multe cunostinte de fizica pentru a le explica. Ea creeaza senzatii care in mod total nu pot fi descrise fiindca ii sunt straine (necunoscute, neobisnuite) pacientului insusi, si care sunt percepute in parte ca fiind electrice, magnetice sau provocate de curenti de aer". In scurta vreme, relateaza Tausk, victima nu mai poate distinge informatiile - sentimente, ganduri, senzatii, amintiri -primite de la aceasta sursa "exterioara" de cele generate de ea insasi sau ca rezultat al experientei si descoperirilor personale.

Ipoteza lui Tausk, asemanatoare cu cea a lui Cowen, este ca pacientii produc aceasta fantezie a masinariei ca o manifestare exterioara a confuziei care exista inlauntrul lor cu privire la lumea exterioara si cea interioara; lumea propriilor ganduri si lumea concreta din afara persoanei.

Aceasta confuzie isi are radacinile in primii ani ai copilariei, spune Tausk. La o anumita varsta, copilul cauta sa descopere realitatea aflata dincolo de lumea parintilor sai, doreste sa ia legatura cu lumea exterioara, astfel ca incepe sa exploreze. In masura in care reuseste, copilul invata sa inteleaga, sa integreze si sa prelucreze (sa "proceseze") lumea cu care intra in contact, de care a luat cunostinta. El invata sa faca distinctia intre impulsurile, imaginile si experientele legate de lumea din afara si cele care sunt generate in intregime de el insusi, imaginativ, "plutitoare", care nu au radacini in lume. Daca totusi copilul a facut aceasta diferentiere, atunci proiectiile mintii sale pot fi distinse si identificate. Aceasta se cheama sanatate psihica.

Schizofrenicul, afirma Tausk, nu reuseste sa faca aceasta deosebire si nu isi poate da seama care imagini provin din mintea sa si care sunt legate de experiente din lume. In acest moment, toate experientele, fie cele generate launtric, fie cele rezultate in urma unei interactiuni cu lumea, sunt la fel. Proiectiile mintii dobandesc aceeasi calitate ca si experienta directa a lumii. Nu te mai poti increde nici in experienta aceasta directa, nici in propriile procese de gandire. Ambele devin "plutitoare", dezradacinate. Toate lucrurile sunt in aceeasi masura interioare si exterioare.

In acest punct, sugereaza Tausk, pacientul va crea o fantezie -"masina de influentat" -, ca o proiectie materializata a confuziei din mintea lui. Capabila sa implanteze imagini care iau forma unor raze, capabila sa implanteze realitati straine, din afara experientelor personale, capabila sa ii schimbe sentimentele, aceasta masinarie il face pe pacient sa cada intr-o desavarsita confuzie cu privire la ceea ce este real si ceea ce este ireal, ceea ce este launtric si ceea ce este exterior.

Fara indoiala, ati observat, ne atentioneaza J. Mander, ca aceasta "masinarie de influentat" suna izbitor a televizor. Cum putea exista acest fenomen in anul 1919, inainte ca acest aparat sa fi fost inventat ramane un mister. Sa indraznesc sa sugerez ca televizorul a fost inventat de oameni cu preocupari asemanatoare, ca o manifestare exterioara a mintilor lor?"

Atat de incredibila pare marturia lui Tausk, incat, daca ea nu ar fi fost facuta cu cateva zeci de ani inaintea aparitiei televiziunii, s-ar fi putut suspecta ori faptul ca bolnavii s-au inspirat din realitatea TV in descrierile lor, ori ca doctorul Victor Tausk ar fi inventat aceasta poveste pentru a denigra televiziunea.

Desi autenticitatea rezultatelor obtinute de doctorul Victor Tausk prin observarea bolnavilor de schizofrenie nu poate fi contestata, multi dintre cititorii acestor randuri vor putea face urmatoarea obiectie: faptul ca schizofrenicii identifica si afirma ca ar avea in minte un fel de televizor care emite incontinuu si este controlat de forte straine nu inseamna ca aceia care se uita la televizor trebuie sa ajunga schizofrenici. Este adevarat. Nu toti cei care se uita la televizor se imbolnavesc de epilepsie sau de schizofrenie, ci poate doar cei care au o sensibilitate mai mare la comunicarea televizuala sau o anumita labilitate psihica.

Aceasta nu inseamna insa ca televizorul nu poate cauza la majoritatea telespectatorilor, mai cu seama la cei inraiti (in jur de 4 ore zilnic) tensiuni sau descarcari nervoase, dezordine mentala sau o percepere distorsionata a lumii reale.

Televiziunea cultiva o perceptie distorsionata a lumii reale

Copiii sunt primele victime, deoarece ei inca nu au dobandit capacitatea de a discerne intre realitate si imaginar. Ei cred tot ce vad, lucru pe care fiecare parinte il poate observa la proprii copii care sunt lasati sa se uite la televizor. Ei se afla in perioada descrisa de Tausk, in care invata sa deosebeasca produsele propriei imaginatii de lumea reala, isi dezvolta retelele neuronale competente sa distinga intre o experienta imaginara si una reala, intre imaginile din minte, lumea fantastica si cea in care traiesc. Creierul lor se afla in stadiul dezvoltarii structurilor fundamentale de judecata, analiza, intelegere, logica etc.

Aceasta confuzie intre real si imaginar, pe care o induc imaginile TV (nici real pur, nici 100% fantezie), daca nu-l duc pe copil la declansarea unui sindrom schizofrenic sau chiar la moarte prematura, este in masura sa modeleze la nivelul neurologic (structura retelelor neuronale) precum si la cel psihic, tendinta de a confunda sau prefera lumea proiectata in minte celei reale. Astfel, se poate explica neputinta tinerilor noilor generatii de a se integra in societate, de a intelege si a se adapta lumii in care traiesc, ducand o viata fireasca, asa cum au trait-o oamenii intotdeauna, cu bucuriile si necazurile inerente.

Lumea din minte, una ideala a placerilor, a confortului si divertismentului, construita din imaginile TV, devine mai reala decat realitatea, caci ea este preferata, dorita si greu de parasit, este lumea mitica a tinerilor care au crescut cu televizorul. Astfel se poate observa la acesti oameni o tendinta permanenta de refugiere sau evaziune in imaginar, fie prin bautura, drog, sexualitate, practici orientale, fie prin televiziune, jocuri pe calculator sau internet. Realul nu mai are consistenta, deoarece prin vizionarea TV oamenii isi pierd intr-o masura mai mica sau mai mare capacitatea de a-l percepe si de a-l accepta asa cum este, modelandu-si viata dupa datele acestuia.

Discrepanta dintre lumea reala si aceea care se instapaneste in mintea tinerilor este atat de mare, incat devine tot mai probabila sacrificarea celei dintai in favoarea celei de a doua. Oare aceasta nu poate fi socotita daca nu o boala, cel putin un simptom, o tendinta schizofrena in perceptia realitatii? Fenomenul nu se limiteaza doar la generatia tanara. Studiile lui G. Gerbner demonstreaza clar ca intre telespectatorii inraiti (care vizioneaza in jur de 4 ore zilnic) si ceilalti (pana la 2 ore) exista o diferenta semnificativa in perceperea si reflectarea realitatii. Spre exemplu, proportional cu timpul acordat vizionarii TV, se inregistreaza o crestere a tendintei de a exagera prezenta violentei in societate. Proportional cu vizionarea sporeste teama, suspiciunea, izolarea fata de ceilalti oameni si fata de societate. Creste neincrederea in vecini, in prieteni, care sunt vazuti ca potentiali dusmani.

Dar, daca oamenii percep lumea altfel decat este ea de fapt, si aceasta in mod gradat, proportional cu numarul orelor alocate vizionarii TV, nu putem socoti oare ca aceasta tehnologie favorizeaza o viziune schizofrenica asupra lumii si un comportament corespunzator?

Iata cum reflecta J. Mander acest fenomen: "Nu incape indoiala ca televiziunea face ceea ce spune fantezia schizofrenica. Ea proiecteaza in mintea noastra imaginile unor realitati exterioare experientei noastre. Imaginile vin in forma unor raze, iesind dintr-o cutie. Ele provoaca schimbari in sentimentele noastre si, dupa cum vom vedea, si o totala confuzie cu privire la ceea ce este si ceea ce nu este real. intreaga realitate devine eterica, existand numai in mintile noastre.

Precum masina pacientilor lui Tausk, televiziunea este manifestarea finala a unei confuzii deja evidente. Aceasta confuzie exista in vremea cand scria Tausk, insa acum ea a fost institutionalizata de omniprezenta mediilor artificiale in care traim. O lume reala care nu poate fi pusa la indoiala a fost scufundata sub o lume reconstruita, creata de oameni. Noi traim inauntrul manifestarilor mintii omenesti. Asemenea copilului care cauta legaturi cu exteriorul, nu gasim decat proiectiile altor oameni. Nu putem deosebi naturalul de artificial, caci procesele care ne-ar dezvalui aceasta nu se vad nicaieri. Suntem desprinsi, plutind in spatiu, traind intr-un bazin al lipsei de ratiune, de dimensiunile unei natiuni. Vedem un stimul, o lumina si ne agatam de el. Acesta devine totul pentru noi. El isca imagini in creierul nostru".

De ce vizionarea TV apare atat de des in povestirile consumatorilor de droguri sau a schizofrenicilor?

Exista oare o legatura cauzala intre vizionarea TV si cele doua afectiuni si daca da care sunt motivele formarii ei?

1. Atat in cazul vizionarii TV, cat si in cel al schizofreniei sau al consumului de droguri, mintea este spectatorul pasiv al unui film care ruleaza prin fata ei. Diferenta este ca, in cazul televiziunii, imaginile provin din afara, iar in celelalte situatii, din interiorul subconstientului.

2. Desi imaginile de-a lungul televizionarii provin din lumea exterioara omului, acestea nu sunt percepute de minte intr-un regim identic cu cele reale, atitudinea mintii pe parcursul vizionarii TV fiind asemanatoare pana la identitate cu cea din starile alterate de constiinta.

3. Vizionarea TV, prin mecanismele descrise de-a lungul acestei carti, favorizand deschiderea portilor subconstientului, inlesneste invadarea mintii de catre fantasmele inconstientului. De aici deriva una din cele mai grave consecinte ale vizionarii. Mintea, prin privitul la televizor, se obisnuieste tot mai mult cu experienta pasiva, dar euforica a evaziunii in imaginar, este tot mai puternic atrasa de experientele de tip halucinatoriu carora este dispusa sa le cedeze. Noilor generatii crescute cu televizorul li se cultiva prin aceasta experienta o sensibilitate si o atractie aproape maladiva pentru substantele sau tehnicile meditative de tip oriental care genereaza stari euforice evazioniste sau chiar halucinatorii, pentru fenomenul magic sau erotism, dobandind o labilitate sporita in ceea ce priveste declansarea unui sindrom schizofrenic.

Mintea are tendinta de a repeta modelele de activitate invatate deoarece insesi retelele neuronale se structureaza in functie de activitatea sau experienta avuta. Cu cat o experienta este mai intensa si de durata mai lunga, cu atat creierul are tendinta inertiala de a o repeta. A privi la televizor cateva ore zilnic, luni sau chiar ani, de la varsta cea mai frageda, face ca trasaturile generale ale acestei experiente mentale sa marcheze intr-o masura proportionala cu numarul orelor acordate vizionarii, activitatea mentala, corticala a omului respectiv.

In concluzie, prin privitul la televizor, mintea omului devine dependenta, deschisa sau atrasa de o experienta intens emotionala, foarte putin rationala si volitiva. Mintea devine tot mai dependenta de starea de spectator a unui film fantastic si, evident, prin aceasta e expusa unui atac sau invazii a fantasmelor provenite din inconstient. Poarta dintre constient si subconstient se deschide din ce in ce mai mult, caci fantasmele sunt dorite, iar atitudinea mintii arata ca este pregatita sa le primeasca, si asta cu atat mai mult cu cat experienta TV favorizeaza deschiderea acestei porti prin generarea unei activitati corticale de tip alfa caracteristica starilor alterate de constiinta (vis, drog etc), specifica deschiderii subconstientului.

Astfel se explica torentul de imagini si de ganduri care invadeaza mintile oamenilor (mai ales ale acelora care vizioneaza mult programele TV), precum si atractia pe care tot mai multi oameni o resimt pentru experientele pasive, ale evaziunii in imaginar (insasi experienta erotica este una de tip fantastic atunci cand mintea pasiva este sedusa si atrasa de placere in directia satisfacerii ei).





Virgiliu Gheorghe

sursa:Cadelnita/Blogspot

Despre PASTELE BLAJINILOR

In credinta populara, in lunea dupa duminica Tomei, se sarbatoreste Pastele Blajinilor. In folclor, Blajinii mai sunt cunoscuti si sub numele de Rohmani. Potrivit credintei populare, Blajinii fac parte din cei dintai oameni de pe pamant. Traiesc fara femeile lor, convietuiesc cu ele numai 30 de zile pe an in vederea procreatiei. Blajinii, incapabili de a face rau, s-ar afla dincolo de lumea vazuta, pe unde se varsa Apa Sambetei, in delta ei, pe Ostroavele Albe. Preocuparile Blajinilor sunt postul si rugaciunile pentru cei vii. Desi sunt virtuosi, nu stiu cum sa calculeze data Sfintelor Pasti. Oamenii le vestesc acestora ca a venit Pastele prin intermediul apei, aruncand pe ea coji de oua rosii.

In aceasta zi, in Botosani, batranii dadeau de-a dura oua rosii in amintirea Blajinilor, iar in Bucovina se manca la iarba verde, unde multe firimituri erau lasate sa cada intentionat pe pamant, intru pomenirea celor morti. In cele mai multe locuri din tara noastra, oamenii merg in aceasta zi la cimitire, dand de pomana oua rosii, pasca si cozonac si punand flori pe morminte.

De Pastele Blajinilor nu se pomenesc doar mortii cunoscuti pe linia ascendenta a unei familii, ci intregul neam al stramosilor comuni: Uitatii, Nestiutii, Albii.

Fiecare femeie aduce cu ea un stergar strans la un capat si legat cu o lumanare. Aceste stergare se daruiesc preotului care citeste pomelnicele.

Alte credinte despre Blajini

Exista si credinta ca ei provin din copii nebotezati, morti imediat dupa nastere. Alteori sunt priviti ca fiind cei care sustin stalpii pamantului. Fara Blajini, lumea s-ar scufunda in haos.

In unele versiuni, Blajinii sunt identificati cu urmasii celor care n-au mai reusit sa traverseze marea, atunci cand Moise a eliberat poporul evreu din robia egipteana, despartind apele. Acestia au ramas pe o insula foarte aproape de Rai, pe unde trece Apa Sambetei.

In Bucovina se spune ca "Blajinii sunt jumatatea de sus om, iar jumatatea de jos peste si traiesc intr-un parau; femeile si fetele lor canta foarte frumos, incat rasuna vaile de cantecele lor melodioase".

Exista credinta ca Dumnezeu a creat mai intai uriasii. Pentru ca se razboiau intre ei, Dumnezeu i-a lasat sa piara si i-a creat pe Blajini. Acestia fiind prea mici, au fost mutati pe lumea cealalta si apoi l-a facut pe om.

Blajinii sunt cunoscuti si sub numele de Rohmani. Potrivit cercetatorilor, numele de Rohmani vine din limba traca, de la supranumele Zeind-Roymenos (Sfantul Luminos) dat Cavalerului Trac, o zeitate prezenta in antichitatea dobrogeana, olteneasca si transilvana.

Pastele Blajinilor este o traditie netipiconala

In unele zone ale tarii, preotii sunt chemati sa savarseasca in lunea dupa duminica Tomei o slujba pentru sufletele celor raposati. Exista credinta ca prin aceasta slujba sufletele celor trecuti in lumea vesniciei vor fi partase fericirii fara sfarsit. Avand in vedere ca in nicio carte de cult, tiparita cu binecuvantarea Sfantului Sinod, nu se afla tipicul specific acestei slujbe, ea este de multe ori improvizata.

De vreme ce Biserica nu are pentru aceasta zi o anumita randuiala, trebuie sa respingem acest obicei.

Adrian Cocosila

Pastele Blajinilor este "Pastele mortilor", ce se praznuieste o data pe an in Moldova de Rasarit.

Pastele Blajinilor este cea mai insemnata dintre toate zilele in care se pomenesc mortii de obste si li se da de pomana. E singura zi in care se face pomenirea tuturor mortilor la cimitir. E cea mai mare praznuire pe care o fac credinciosii in cinstea celor adormiti. E cel mai frumos obicei al lor.



Pastele Blajinilor se praznuieste a doua zi dupa Duminica Tomii, luni, sau a opta zi dupa Pasti.

 Dupa luminatul praznic de mare bucurie in cinstea celui ce a inviat din morti, al Invierii Domnului, se apropie si Pastele mortilor, Pastele Blajenilor.



Insusi Domnul Iisus Hristos, inainte de patimile Sale, in cuvantarea de despartire cu ucenicii Sai intristati le-a prezis ca intristarea lor se va preface in bucurie si aceasta bucurie nimeni nu o va lua-o de la ei, bucurie pe care au avut-o ucenicii cand L-au vazut pe Domnul, dupa Inviere (Ioan 16, 20-22; 20, 20).



Aceasta mare bucurie a Invierii lui Hristos, a Pastelui, pe care au trait-o si crestinii in Saptamana Luminata si care aduce aminte de invierea cea de obste, ei vin apoi sa o impartaseasca si celor adormiti in nadejdea fericitei invieri, a carei bucurie a vestit-o Domnul Iisus Hristos, care inainte de invierea Sa s-a pogorat intai sa propoveduiasca biruinta asupra mortii, la cei morti din iad (I Petru 3, 19). Tot asa si urmasii Lui vin in aceasta zi la mormanturile celor adormiti ca sa le vesteasca bucuria biruintei lui Hristos asupra mortii.



Asadar, temelia Pastelui Blajinilor este credinta unita cu nadejdea ca Biruitorul mortii, dupa fagaduinta Sa (Matei 25, 31-46), va invia la strasnicul judet sufletele tuturor credinciosilor adormiti: parinti, neamuri si prieteni, pentru bucuria cea vesnica.



De aceea si pomenirea celor scumpi noua adormiti sa se faca cu bucuria cuvenita crestinismului. In aceasta zi preotii sunt imbracati in vesmintele cele de Pasti, prealuminate, ce amintesc fata acelor vesminte albe stralucitoare in care au fost imbracati ingerii de la mormantul lui Hristos, care au vestit femeilor mironosite ca Hristos a inviat din morti (Luca 24, 4-6; Ioan 20, 11-13).



Pentru aceasta zi se fac din vreme anumite pregatiri si la cimitir si acasa, aceste din urma cer si cheltuieli. Femeile cu copiii vin la cimitir si curata buruienile uscate de pe mormanturi, la cele mai vechi le aduna tarana si le oranduiesc frumos, boiesc crucile sau le varuiesc.



Unii credinciosi rasadesc pe morminte liliac, mai rar stanjenei. Femeile, mai ales, au grija si de cei straini morti sau gasiti morti, despre care stiu ca nu au pe nimeni sa-i pomeneasca; le aduna si lor tarana la mormanturi si le fac si lor sa fie "frumos". Acasa, pe langa altele, rosesc iarasi oua, pentru "Blajini".



In ziua de Pastele Blajinilor, toata lumea femeilor, copiii si unii barbati vin la biserica, la sfanta slujba, iar altii sa duc de-a dreptul la cimitir.

Fiecare femeie aduce cu ea intr-o legatura sau doua: tatusii ("tatusiile" sunt servete sau prosoape, mai rar: basmali, barizuri, salice sau testemele de imbrobodit, cele mai obisnuite sunt petece de panza, tesuta acasa, late ca de doua schioape si lungi cum vor sa le rupa din valurile de panza din lada, dupa starea gospodarului. "Tatusiile" se strang la un capat si se leaga cu lumanare. Acestea sunt tatusiile de mana, ce se dau clericilor impreuna cu cate un colac de mana, la inceputul atator slujbe care se savarsesc pentru credinciosi), colaci cu lumanari, cate un prosop sau bucata de panza pentru un mormant, pasti, cozonac, paseulite mici coapte anume pentru "Blajini", oua rosii, fripturi si mancari, apoi rachiu, vin sau braga pentru masa de obste de la sfarsit.



Preotii ies din biserica impreuna cu oamenii, cativa cu steaguri, si vin la cimitir. Aici se face o panahida de obste la care se pomenesc inca o data toate pomelnicile date pentru pomenire in biserica la slujbele din sambetele Postului Mare.



(Pomelnicul casei e o cartulie mica in formatul de buzunar cu file pentru numele celor vii si morti ai casei. De obicei, in acest pomelnic se trec numai numele celor morti, neamuri si straini cunoscuti: preoti iubiti, calugari din manastiri si, cand se intampla, vreun raposat al casei; mai rar se trec si numele celor vii. Credinciosii, cand se duc la biserica, in zilele de duminici si sarbatori, iau cu ei pomelnicul de acasa pentru a-l pomeni in altar, la proscomidie, prin dascal sau starostele bisericii. Unii il lasa la biserica pentru mai mult timp, de obicei pentru tot Postul Mare sau chiar si pentru un an, dupa dorinta, pana la Blajeni, cand pomelnicul se scoate. Aceste pomelnice credinciosii si le cumpara dela starostele bisericii, iar acasa si le scriu singuri; rareori pentru aceasta la dascal.)



Pe masura ce preotii le pomenesc, dascalii le impart, strigandu-i pe cei ale caror sunt si care le asteapta ca sa le aiba pentru ecteniile de la mormanturi.



Dupa panahida de obste, sa fac scurte litii pe la mormanturi. (Daca in sat sunt mai multi preoti, cimitirul se imparte, iar in orase preotii, care vor, fara nici o impartire, slujesc atat cat pot dovedi fiecare.)



Gospodina casei, mama copiilor, e aceea care asteapta de obicei pe preot cu toate gata; cand nu-i ea, sunt copii ei. In asteptarea preotului, gospodina casei sau altcineva asterne pe un mormant al vreunuia din neamurile casei un prosop sau un petec de panza, pe care pune colaci, pasti, cozonac, pasculite mici sau bucati de cozonac, fiecare bucata cu lumanare si cate un ou rosu, apoi mancari si o sticla cu vin; face si un foc mic, tamaiaza cu catuia casei (catuia de arama pentru tamaie se pastreaza pe grinda sau pe fereastra in "casa cea mare" si slujeste la trebuintele religioase, mai ales pentru praznicele cari se savarsesc acasa) mormanturile si asteapta cu pomelnicul in mana.



Preotul vine si savarseste o ectenie, pomenind pomelnicul intreg al casei, iar cand dascalul canta "Vecinica pomenire", preotul uda mormanturile cu vin. La sfarsit, femeia pune in cosul ce-l poarta storojul (groparul - paracliser): prosopul sau panza de pe mormant, cum si o pasca, cozonac sau 1-2 colaci cu oua rosii si lumanare, iar pasculitele mici si bucatile le da de pomana tot atunci copiilor, fiecare bucata cu cate o lumanare aprinsa si un ou rosu, pentru sufletele mortilor.



Mancarile de obicei si ce mai ramane le duce la masa de obste, care sa face tot in cimitir sau in ograda bisericii - daca biserica e alaturi de cimitir - si la care ia parte toata lumea: preotii, dascalii si norodul.



Pentru clerici si mirenii alesi se asaza de obicei o masa, iar cei mai multi sed jos, pe a primaverii iarba verde, ca si atunci cand Mantuitorul satura multimi de oameni (Matei 14, 19; Marcu 6, 39). Lumea e multamita: si cei morti si cei vii. Saracii sunt si ei la aceasta masa.



Am tinut sa spun macar cateva cuvinte despre acest prea frumos dar si duios obicei. E adevarat ca obiceiul traieste, dar nu mai este cum a fost. Oamenii vin mai putini la cimitir si cei care vin se grabesc inapoi. Bucuria de odinioara de Pastele Blajinilor nu mai este aceeasi, astazi.



Parintele Dimitrie I. Balaur
 
 
SURSA:CRESTINORTODOX.RO

Mielul Sfintelor Pasti

 
Semnificatia religioasa si semantica a mielului pascal



Sarbatorile religioase sunt pentru credinciosi momente sfinte de preamarire a lui Dumnezeu si de innoire spirituala. Ele sunt tinute de oameni, deoarece inca de la creatie, Dumnezeu le-a sadit in fire predispozitia de a fi in legatura cu El, adica de a fi o faptura religioasa care cauta pe Creatorul sau pentru a-l binecuvanta si a-i intari puterile sale spirituale si fizice.



Pentru poporul roman, sarbatorile principale si de inalta simtire spirituala sunt Pastile si Craciunul, care in fiecare an sunt intampinate cu o negraita bucurie spirituala. Din cauza secularizarii si a miscarii ateiste care urmarea inlocuirea lor cu niste obiceiuri omenesti, cum ar fi serbarea lui Mos Gerila in loc de Mos Craciun sau a sarbatorii de primavara cu nelipsitul iepuras ca simbol al poftei si fricii in loc de Sfintele Pasti.



Credinciosii au nevoie de o cunoastere corecta a semnificatiei lor religioase, in cadrul sarbatorii Pastilor este prezenta si jertfirea mielului pascal creata de Dumnezeu la iesirea evreilor din robia egipteana, cand s-a nascut un popor ales care sa traiasca in libertate.



Aceasta sacrificare a mielului pascal a prefigurat jertfa Mantuitorului de pe Golgota, care a adus eliberarea omenirii din robia pacatului. Sacrificiul mielului pascal a trecut si la crestini care, in fiecare an de Sfintele Pasti, jertfesc un miel a carui semnificatie religioasa cei credinciosi n-o mai cunosc si se multumesc doar sa spuna ca asa au pomenit ca de acest mare praznic sa se taie un animal.



Atat in Vechiul, cat si Noul Testament este prezenta jertfa mielului pascal, ceea ce denota si din acest punct de vedere o legatura fireasca dintre cele doua Testamente. Pentru a intelege acest lucru si a sublinia mai mult semnificatia mielului pascal este nevoie ca inainte de a expune datele despre semnificatia religioasa a mielului pascal la romani sa prezentam in acest sens datele biblice.



1. Jertfa mielului pascal dupa Vechiul Testament



Sacrificarea mielului in ziua de 14 Nisan cand incepe Pastele iudaic, este instituita de Dumnezeu, ceea ce atesta originiea sa dumnezeiasca (Ies 12, 1-11).



La primul sacrificiu pascal, fiecare israelit a luat din sangele animalului si cu el a uns amandoi usorii si pragul de sus al casei, in care vor consuma carnea fripta cu azima si ierburi amare (Ies. 12, 8). Cu privire la varsta, se precizeaza ca animalul sa fie de un an, ceea ce inseamna sa nu fie nici prea tanar si nici prea batran, la care mai adauga integritatea corporala si sa fie de parte barbateasca (Ies. 12, 5-6).



La iesirea din robia egipteana, se permitea ca in loc de miel sa fie adus chiar un ied, animal pe care evreii nu l-au mai folosit atunci cand au intrat in Tara Sfanta si dupa aceea (Lev. 23, 12). Din prevederile legate de modul cum sa pregateasca si sa consume jertfa, reiese rolul acestui, sacrificiu in cadrul sarbatoririi Pastelui iudaic, care se praznuieste in prima din Cele 12 luni ale anului (Ies. 12, 1).



Precizarea ca toti copiii de familie dintre fiii lui Israel trebuie ca in ziua a 10-a a lunii Nisan sa aiba cate un miel de un an (Ies. 12, 2) are in vedere obligativitatea aducerii lui, intrucat chiar in noaptea zilei de, 14 Nisan sangele animalului va fi semnul ca in locuinta respectiva este o familie de evrei (Ies. 12, 13) si o va ocoli Domnul si nu va ingadui pierzatorului ca sa o loveasca (Ies. 12, 23).



Momentul jertfirii mielului precede iesirea israelitilor din robia egipteana la care se adauga credinta politeista, de aceea Sfantul Chiril al Alexandriei spune ca fara acest sacrificiu care prefigureaza pe Hristos, nu avea loc nici eliberarea din Egipt si nici crutarea primilor nascuti dintre evrei (Sfantul Chiril al Alexandriei, De adoratione in spiritu et veritate, P. G. 68, col. 261). Acelasi Sfant Parinte mai spune ca cine participa la binecuvantarea mistica sunt biruitorii mortii spirituale.



Jertfa mielului este strans legata,de Paste, care a marcat inceputul unei vieti noi si nasterea unui popor liber (Ies. 14, 4). Desemnarea acestui animal a fost facuta de Dumnezeu, deoarece mielul cu chipul sau exprima blandetea si inocenta pe care le-a observat pe buna-dreptate Sfantul Grigorie de Nazianz. Tot el ne mai spune ca vesmantul necorupt al mielului prefigureaza pe cel al lui. Mesia, iar precizarea biblica pentru sexul masculin al animalului este pentru a expia greseala lui Adam, cat si pentru a preinchipui pe Fiul Fecioarei prezis de profetul Isaia (7, 14).



In continuare se face o exegeza interesanta pe marginea, textelor vechi-testamentare de Sfantul Grigorie de Nazianz care se refera si la varsta de un an a victimei, pentru a pune in lumina activitatea de rascumparare pe care o va realiza Mesia, sau la integritatea fizica a mielului, asa cum va fi Hristos care va purta consecintele pacatului.



O alta talcuire a aceluiasi Sfant Parinte priveste timpul de seara pentru aducerea mielului care va prevesti pe cel al jertfirii Domnului Hristos pe Golgota, la plinirea vremii. De asemenea, frigerea animalului in foc arata ca invatatura despre viitorul miel pascal, adica doctrina lui Mesia este dreapta si stabila (Sfantul Grigorie de Nazianz, Oral XLV in Pascha, in P. G. 36, col. 640-652).



Daca Sfintii Parinti au vazut in cele relatate de Moise cu privire la ritualul mielului pascal niste referiri la lucrarea mantuitoare a lui Mesia, Mielul lui Dumnezeu, Care ridica pacatul lumii (Isaia 1, 29), unii teologi moderni au infirmat originalitatea si istoricitatea datelor scripturistice.



Datele vechi-testamentare despre sacrificiul mielului pascal, cat si sarbatoarea Pastilor iudaic au fost legate de sarbatori pagane care ar fi fost imitate de catre evrei si care nu ar avea nimic demn de crezare.



Astfel, dupa unii critici moderni care incearca sa gaseasca contraziceri in cele relatate in cartea Iesirea despre momentul exodului evreilor (Ies. 12, 15-21), cu situatia evenimentelor din Egipt, originea sacrificiului mielului pascal ar fi in jertfirea berbecului care se aducea in fiecare an la Teba de sarbatoarea primaverii inchinata zeului Amnu reprezentat cu corp de berbec.



Asemanarile sunt numai formale si nu de fond, deoarece mielul pascal a fost randuit de adevaratul Dumnezeu - Iahve si prin acest sacrificiu nu se avea in vedere cinstirea divinitatii, ci marcarea unui eveniment important - iesirea din Egipt a evreilor.



Chiar daca si berbecul zeului Amnu se aducea primavara, deoarece era o sarbatoare a tebanilor inchinata acestui anotimp, mielul pascal se jertfeste tot in aceasta perioada de timp, care pentru Israel a insemnat o noua viata libera.



La pagani, accentul sarbatoririi cade pe revenirea naturii la o noua stare de lumina si caldura, favorabile vegetatiei. Sarbatoarea primaverii de la Teba nu poate sta la baza Pastilor evreilor, intrucat acestia nu venereaza niste stari naturale din natura, ci tocmai nasterea lor la o viata noua, pe care o putem intalni si in natura care intinereste in aceste conditii climatice.



Jertfirea berbecului in cinstea lui Amnu care reprezinta primavara si aducerea pieii animalului unei alte divinitati Heracles, reprezentat de soare si exprimand puterea divina, nu atesta izvorul din care s-au inspirat evreii pentru sacrificiul pascal pus in legatura atat cu iesirea din robia egipteana, cat si de crutarea primilor nascuti ai lor.



Motivele religioase care stau la baza celor doua sarbatori sunt deosebite radical si la acestea se adauga si faptul ca in religia mozaica berbecul se aducea numai pentru cazurile de culpa; de aceea mielul pascal se aducea ca jertfa de expiere si de pace.



Expierea nu are insa caracter cosmic, asa cum au inteles unii rationalisti, care au amestecat monoteismul cu politeismul privitor la sacrificiile sangeroase.



Renuntand la datele scripturistice, cat si la traditia iudaica, unii teologi s-au lansat in opinii fanteziste, inexacte si atunci cand au asemanat Pastile iudaic cu sarbatoarea pagana a primaverii si a soarelui, crezand ca ebraicul pesah (trecere), se refera la momentul astronomic al trecerii astrului zilei in constelatia berbecului.



Imaginatia lor ajunge pana acolo ca sa lege sacrificiul mielului pascal de un obicei de curatire babilonean care consta din ungerea cu sange de miel a pragului de sus si a usorilor portii regale. Acest ritual in asiriana poarta denumirea de pesahu (a unge), din care a iesit ebraicul pasach (a trece). Atat ca forma, cat si ca sens, cei doi termeni semiti se deosebesc si lucrul acesta este valabil si pentru cei ce mai incearca sa sustina ca Pastile iudaic a fost imprumutat de la babilonieni (pr. prof. dr. Vasile Tamavschi, Arheologie biblica, Cernauti, 1930, p. 647- 649).



Diferitele opinii ale criticilor rationalisti considera originea sarbatoririi Pastilor in sacrificarea intailor nascuti din animale, pentru a le ocroti de fortele intunericului. Aceste pareri care pretind a fi corecte, nu iau in seama faptul ca daca la primul sacrificiu pascal Dumnezeu a nimicit pe primii nascuti dintre oameni si animale, crutand primii nascuti ai evreilor, sarbatoarea pastilor a fost instituita nu pentru cei intai nascuti dintre oameni, ci pentru eliberarea israelitilor.



Cu Israel Iahve va incheia un legamant special pe Muntele Sinai si l-a pregatit pentru infaptuirea planului de mantuire a lumii de sub osanda pacatului. In amintirea crutarii-intailor nascuti ai lui Israel in pamantul Egiptului si dupa aceea, Dumnezeu a randuit ca sa fie inchinati Lui (Ies. 13, 11-12) si sa fie rascumparati cu 5 sicii de argint la locasul sfant (dr. Mircea Chialda, Sacrificiile Vechiului Testament, Caransbes, 1945, p. 355).



Prima jertfa a mielului pascal a fost adusa de toti fiii lui Israel, ceea ce inseamna ca toti au fost chemati la viata cea noua si ei sunt alesi ai lui Iahve. Potrivit poruncii divine, fiecare familie va consuma mielul pascal in asa fel incat sa nu-i zdrobeasca oasele si carnea sa nu o mai consume a doua zi. Ceea ce va ramane din carne a doua zi trebuie sa se arda in foc (Ies. 12, 10).



Tot ceea ce se relateaza despre mielul pascal s-a descoperit de Dumnezeu - Iahve, de aceea orice incercare de a vedea in acest ritual o mostenire pagana este de fapt o negare a relatarilor expuse in Pentateuh al carui autor, Moise, a fost inspirat cand le-a consemnat in scrierile sale.



Acest ritual s-a savarsit mai intai in zona Egiptului si va continua in cei 40 de ani prin pustiul Sinai. El va cunoaste un nou stadiu cand se va savarsi in Tara Sfanta pana in anul robiei babiloniene (587 i. Hr.) si se va continua dupa perioada postexilica (anul 538 i. Hr.) cand se vor adauga multe obiceiuri sub influenta rabinilor.



Eliberarea israelitilordin robia egipteana a avut loc in luna Abib sau spicelor, in anotimp de primavara cand se coceau spicele. In cadrul acestei luni se serbeaza Pastile cand se jerfea mielul de un an (Ies. 12, 6), iar locasul sfant se tamaia si se aprindeau candelele (Ies. 30, 8).



Momentul serii este prevazut pentru sacrificarea mielului pascal, adica aproximativ orele 18:00-19:00 (V. Tarnavschi, Comentariu la Exod, Cernauti, 1913, p. 48). Dupa cartea Deuteronom, timpul junghierii Pastilor, adica al mielului este prevazut dupa apusul soarelui (Deuteronom 16, 6) precizare care va fi ulterior respectata de generatiile de israeliti.



Samarinenii fixeaza timpul pentru jertfa mielului pascal din momentul trecerii soarelui de la orizont si pana la aparitia intunericului. In ceea ce priveste calculul timpului de catre rabini, acesta ar fi intre orele 15:00-16:00 si el este consemnat de Iosif Flaviu (De bello iudaica VI, 9, 3) si in Misna (Pesach 5, 3).



Unii teologi afirma ca timpul jertfei mielului ar corespunde cu orele dinaintea si dupa apusul soarelui. O data cu celebrarea mielului pascal se mai serba Sfanta Cina, se aprindeau candelele si se aducea jertfa (Ies. 29, 41). Alti teologi opineaza ca mielul pascal a fost junghiat la orele 15:00, timp in care Mantuitorul Hristos a murit pe lemnul Sfintei Cruci (Dr. V. Szmigelski, Istoria Legii vechi, vol. I, Blaj, 1905, p, 142).



Timpul sarbatoririi pascale este fixat in fiecare an primavara, cand se coc spicele, de aceea de la acestea i s-a dat si numele Abib, care mai poarta si denumirea de Nisan, de la babiloneanul nisanri, fiind folosit si de evreii intorsi din robia babiloniana.



Daca data de 14 Nisan este respectata intocmai de evreii biblici si apoi de urmasii lor pana in zilele noastre, acelasi lucru se poate constata si cu privire la pregatirea carnii pentru cina pascala. Carnea mielului trebuia bine fripta ca si capul si maruntaiele care mai inainte sunt spalate de orice necuratenie (Ies. 12, 9).



Dupa Sfantul Iustin Martirul si Filosoful, mielul era asezat pentru frigere la foc in forma de cruce, iar cu sangele sau se ungeau casele evreilor, in chip simbolic reprezentand locuintele sufletelor lor (Sfantul Iustin Martirul si Filosoful, Dialogul cu iudeul Trifon, in P.G. 6, col. 561-564).



La aceste talcuiri interesante se adauga si cuvintele lui Lactantiu care considera ca evreii faceau ungerea in forma de cruce, iar prin Moise Dumnezeu a poruncit poporului Israel ca sa celebreze dinainte Pastile adevarat. Pentru acest mare ganditor crestin, mielul pascal prefigureaza pe Mantuitorul Hristos care patimeste pentru mantuirea lumii (Lactantiu, Divin, institut. 6, in P. L. 6, col. 530-531).



In gandirea Sfintilor Parinti, sacrificiul pascal este explicat in spiritul mesianic. Jertfa se aduce seara, deoarece preinchipuie pe Hristos, adevaratul Miel si Pastor, Care se sacrifica de buna voie pentru curatirea de pacate a intregii omeniri.



La sfarsitul zilei urmeaza seara si apoi noaptea care este simbolul mortii, al odihnei pentru refacerea fortelor fizice ale omului. In intervalul dintre zi si noapte se jertfeste mielul pascal, care a prefigurat pe Mesia. El se aduce in perioada lunii pline, deoarece lumina astrului de noapte simbolizeaza divinitatea, iar corpul lunar reprezinta umanitatea lui Hristos. Dupa cum lumina lunii inlatura intunericul si guverneaza noaptea, la fel si Hristos lumineaza pe cei din intuneric si restaureaza toala firea. De aceea, Dumnezeu a randuit ca Hristos sa moara, in timpul lunii pline, ca sa inlature negura pacatelor care cuprinsesera toata lumea (Fotius, Ad. Amphilochium quaest. CCXLV, in P.G. 101, col. 1128).



Timpul sacrificarii mielului este stabilit, dupa cartea Deuteronom, la asfintitul soarelui (Deut. 16, 7), ceea ce ne face sa intelegem ca el este legat in mod simbolic si de apusul, stapanirii faraonului care divinizeaza astrul zilei (Ra).



Vremea exploatarii si umilintei este pe sfarsit si despre aceasta incetare a robiei prevesteste chiar sacrificiul mielului pascal, adus in Egipt de evrei, inainte de a-l parasi. La consumarea carnii, ei ierau imbracati, cu toiege in maini si incaltati, pentru ca erau gata de drum (Ies. 12, 11).



Mielul este junghiat de capul familiei si consumat de toti membrii acesteia (Ies. 12, 4), iar cele prevazute cu privire la modul de consumare a carnii, ca si cum ar fi gata de drum nu s-au mai respectat ulterior (Dr. Mircea Chialda, op. cit, p. 364).



In cartile canonice vechi-testamentare gasim prescriptii legate de ritualul mielului pascal. Intre acestea se numara si mentiunea ca milelul trebuie fript si nu fiert, ceea ce a dus la felurite interpretari. Dupa unii teologi, mielul se frigea din cauza ca era socotit intre jertfele prea sfinte (Lev. 6, 29) sau pentru ca israelitii erau gata de calatorie.



In cartea Iesirea se spune de ostirea lui Dumnezeu care a iesit noaptea din Egipt (Ies. 12, 41) si care se va indrepta spre tara Canaan ca sa o ia in stapanire. Intrucat iesirea din Egipt s-a petrecut intr-un timp scurt, era firesc ca in acest ragaz, israelitii sa-si pregateasca hrana de calatorie cat mai repede si cel mai eficient mijloc a fost frigerea carnii. Acest obicei de a frige intreg corpul animalelor se pastreaza la popoarele orientale (Dr. M. Chialda, op. cit, p. 360-361).



Un sens mai adanc asupra frigerii mielului pascal il intalnim la Isidor Pelusiotul care vede prin aceasta marele mister al incarnarii focului divin. El vede in acest ritual pascal prefigurarea aducerii Mielului lui Dumnezeu care uneste in chip tainic focul divin cu carnea ca sa aduca stergerea pacatului (Isidor Pelusiotul, Epistola 7, 1 in P.G. 78, 320-321).



Dupa frigerea carnii, urma cina pascala, la care se consuma carnea impreuna cu painea nedospita (azima, matoh) si ierburile amare (Ies. 12, 2). Intrucat la prima cina pascala Dumnezeu a cerut israelitilor ca sa manance in graba (Ies. 12, 11), acestia n-au avut timpul necesar ca sa pregateasca painea dospita si au folosit azima, adica painea nedospita. Folosirea azimei nu s-a datorat grabei israelitilor de a iesi din Egipt, ci ea este pusa in legatura cu caracterul sacru al sarbatorii. Ea este simbolul sfinteniei si curatiei, de aceea erau exclusi de la sacrificiul si cina pascala toti cei necircumcisi (Ies. 12, 43) precum si cei intinati trupeste (Num. 9, 9).



De asemenea, azima este numita painea durerii (Deut. 16, 3), ceea ce vine in contrast cu simbolul ei de, bucurie pentru mantuire (Isaia 53, 7). Denumirea ei de paine a durerii amiteste de timpul celor 400 de ani cand israelitii au consumat-o intr-o epoca de robie care s-a inasprit inainte de salvarea lor de sub stapanirea egiptenilor.



Ajungand in Tara Sfanta, israelitii au continuat sa jertfeasca mielul pascal care are in plus doua momente mai deosebite privind mai intai junghierea animalului la Cortul sfant sau la templul sfant din Ierusalim si apoi darul de snop de orz din parga secerisului pe care obstea lui Israel il aducea a doua zi de Pasti.



Ajunsi in pamantul fagaduintei, credinciosii israeliti sacrificau numai miei, fara a mai folosi iezi. Denumirea de miel - "Se(h)" - este exprimata prin sinonimul "imra" (Dr. M. Chialda, op. cit., p. 363). Biblicul "se(h)" se traduce nu numai prin miel, ci si cu ied (Sander-Trenel, Dictionnaire hebreu - francais, Paris, 1859, p. 707).



In vocabularul ebraic, cuvantul ied este redat prin termenul de "ez" care diferi ca forma de "se(h)" si sinonimul sau "imra" inseamna, de fapt, cuvant. Avand in vedere acest nume, putem spune ca Sfantul Ioan Botezatorul s-a adresat ucenicilor sai vestind cuvantul lui Dumnezeu care ridica pacatele lumii. Insa traducerea lui "imra" si cu miel este la fel de adecvata, mai ales ca in Vechiul Testament se vorbeste de rolul sau prefigurativ in iconomia mantuirii.



Impreuna cu azimele care se consumau timp de 7 zile, credinciosii evrei mai consumau ierburile amare (Ies. 12, 8), care, dupa traditia iudaica se ridicau la un numar de cinci plante: lactuca, inthybigenera, parthenium, urtica si lactuca amara (Handbuch der biblischen Archaologie, ed. II, Frankfurt am Main, 1870, p. 403-405).



Din aceasta mentiune se poate deduce caracterul religios al cinei pascale care nu se poate reduce doar la consumul de carne. Cifra cinci care reprezinta cele 5 ierburi amare simbolizeaza cele 5 simturi cu care a fost creat omul dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. In alfabetul ebraic este reprezentat de litera "he" care este atat forma articolului, dar si a numelui divin prescurtat de la "hassem".



Totodata, ierburile amare amintesc evreilor de zilele grele petrecute in Egipt si, in general, greutatile acestei lumi care trebuie invinse. La fiecare Paste iudaic, sangele mielului ii curateste pe evrei de pacate, ca sa poata invinge necazurile lumii, iar cina ii uneste cu Dumnezeu. Icoana vietii curate o exprima painea nedospita care nu contine aluat.



Exegetii evrei ca Rabi ibn Esra au identificat in ierburile amare obiceiul egiptean de intarire a stomacului pe care evreii il respingeau ca fiind defavorabil vietii lor. Aceasta parere, ca si altele, nu sunt adecvate sensului biblic in care se vede clar ca ierburile amare simbolizeaza viata grea a evreilor in Egipt (Dr. M. Chialda, op. cit, p. 374).



Semnificatia religioasa care implica caracterul simbolic si tipic al mielului pascal se poate desprinde din faptul ca acest ritual aduce israelitilor renasterea la o viata noua si sfanta, care se va perpetua in toate generatiile devenind, astfel: "Imparatie preoteasca si neam sfant" (Ies. 19, 6).



De Pastele lor, evreii, cand consuma din carnea mielului pascal isi aduc aminte de legamantul incheiat cu Dumnezeu, marturisind ca sunt un popor sfant si curat, de aceea in fiecare an isi exprima aceasta recunostinta la cina pascala. Luna praznuirii Pastilor iudaic este Abib, al carui radical deriva de la eb - care inseamna verdeata (Sander - Trenel, op. cit., p. 2) si ea simbolizeaza prezenta vietii, luna de bucurie si de odihna. Aceasta luna devine prima dintr-un an calendaristic, pentru ca ea se face inceputul vietii celei noi si sfinte a lui Israel. De numele sau se leaga inceputul istoriei poporului ales si cu ea se implineste treptat planul iconomiei divine.



Tot in luna spicelor coapte - Abib - are loc alegerea mielului in ziua de 10 nisan, cu 4 zile inainte de a fi injunghiat, pentru ca in acest rastimp, israelitii sa se pregateasca pentru cele necesare amintirii eliberarii lor din Egipt: Cu privire la semnificatia celor 4 zile, unii exegeti evrei vad in acestea in mod simbolic 4 generatii care au trait in Egipt si au trecut de la iesirea din robia egipteana.



La fel, ziua a zecea a lunii Abib e inteleasa ca simbol al incheierii timpului petrecut de evrei in Egipt De fapt cifra 10 este si simbolul perfectiunii divine si ea reprezinta chiar litera cu care incepe tetragramul biblic Iahve, care este numele specific al lui Dumnezeu.



Din acest moment, Dumnezeu a hotarat eliberarea care a dus la instituirea Pastilor cand se sacrifica,mielul de un an. Varsta mielului implica si un evident simbolism si anume puterea vietii tinere, de sex masculin si fara metehne corporale. Aceste insusiri isi afla implinirea perfecta in persoana lui Iisus Hristos care ne-a curatit prin sangele Sau ca un Miel nevinovat si fara prihana, care nu si-a deschis gura si a suferit moartea pentru faradelegile poporului (Isaia 53, 7-8; I Petru 1, 19).



Pana la instituirea preotiei levitice, poporul prin capii de familie si apoi intai nascuti, a sacrificat mielul pascal, ceea ce dupa Filon Alexandrinul era firesc, intrucat de Pasti toti israelitii aveau chemare preoteasca (Dr. C. Bahr, op. cit, p. 632).



Traditia iudaica acorda o mare importanta acestei chemari preotesti prin care poporul se curata de pacate. Cu sangele mielului se ungeau usorii si pragul usii, pentru a fi implinita curatirea si sfintirea, care se va realiza mai tarziu prin turnarea acestuia la altarul locasului sfant (Dr. M. Chiaida, op. cit:, p. 396).



In ritualul mielului pascal un rol important il are sangele, care, asa cum spune Sfanta Scriptura, cuprinde viata in sine si acesta curateste sufletul (Lev. 17, 11). Sangele marcheaza caracterul expiator la orice sacrificiu, inclusiv cel al mielului pascal, care are drept scop curatirea si sfintirea omului. De aceea, prin aducerea lui se mijloceste intrarea in comuniune cu Iahve asigurara prin cina pascala in care este prezenta nu numai ideea de purificare si sfintire, ci si spiritul de pace ce trebuie sa caracterizeze relatiile dintre Dumnezeu si poporul sau.



Dupa unii teologi, jertfa mielului pascal ar apartine exclusiv sacrificiilor de pace, deoarece este prezenta cina sacrificiala specifica acestora (Dr. Bahr, op. cit., p. 632). Parerea acestora limiteaza sensul mult mai cuprinzator al sacrificiului pascal pe care altii il situeaza in sfera sacrificiilor pentru pacat sau pentru expiere.



Bogata semnificatie a actelor care insotesc ritualul sacrificiului pascal include si actul ungerii cu sange a usorilor si pragului de sus al usii casei. Prin acest act se exprima curatirea intregii locuinte, iar in chip figurativ, trupul omului in care salasluieste sufletul (Sfantul Iustin Martirul si Filosoful, op. cit, col. 561-564). Dupa cum se stie, potrivit Legii mozaice era fixat tot pe usorii usii un text biblic care trebuie neaparat respectat de toti membrii casei, adica ai familiei (Deut. 6, 9).



Ideea religioasa de unitate si comunitate a israelitilor se reda prin aducerea unui miel de un an pentru fiecare casa sau familie de credinciosi evrei, care aveau indatorirea sa-l consume intr-o zi si sa nu treaca peste drum nici o parte din el. La aceasta notiune de unitate si comunitate se aduga integritatea mielului pascal care reprezenta icoana legaturii interne dintre Dumnezeu si popor. Integritatea trupului e asigurata de frigerea carnii si interzicerea de a se frange vreun os din corpul sau (Ies. 12, 10).



Spiritul de comunitate intr-o atmosfera de curatie si sfintenie se desprinde cu claritate din cina pascala care simbolizeaza Cina cea de Taina la care toti sunt chemati sa intre in legatura unii cu altii si toti cu Dumnezeu. in felul acesta jertfa devine sacrament, iar carnea drept mijloc de a intra in comunitate cu Dumnezeu, Care ii sfinteste pe oameni. Aceasta cina pascala va prefigura Cina cea de Taina din Noul Testament, cand a fost instituita Sfanta Euharistie in joia mare de Mantuitorul Hristos. Elementele jertfei euharistice sunt nesangeroase fata de sacrificiul sangeros al.mielului pascal si prin mijlocirea acestora oamenii, in chip tainic se unesc cu Dumnezeu.



Dupa cum mielul pascal a preinchipuit pe Mantuitorul Hristos, la fel si cina care a precedat iesirea din Egipt a prefigurat Cina cea de Taina din care se impartasesc crestinii pentru a intra in imparatia cerurilor in care este viata cea adevarata si lipsita de urmarile pacatului.



La Cina cea de Taina in loc de miel, avem painea si Sangele lui Hristos care era prezent simbolic in Vechiul Testament, iar in Noul Testament in chip real Trupul si Sangele Domnului (I Cor. 10, 16-17). Asa cum cina pascala purifica si unea pe toti cu Dumnezeu, la fel Sfanta Euharistie, hrana spirituala a crestinilor, aduna, curateste si uneste prin Trupul si Sangele lui Iisus Hristos cu Dumnezeu.



Daca in Vechiul Testament mielul pascal unea in chip simbolic pe toti cu Iahve, in Noul Testament, prin painea si vinul transfigurate toti crestinii se unesc cu acelasi Dumnezeu in mod real, Sfanta Euharistie fiind cina crestinilor prin care in mod real se unesc cu Dumnezeu, avand caracter expiator si de legatura cu Domnul (V. Tarnavschi, Arheologia.. p. 645-647).



Din referirile vechitestamentare reiese clar caracterul religios al ritualului pascal in care sacrificarea mielului a precedat iesirea din Egipt, dupa care a urmat trecerea minunata a israelitilor prin Marea Rosie.



Tinand seama de caracterul pre-figurativ al acestui ritual, in Noul Testament el se plineste in Iisus Hristos Mielul lui Dumnezeu al carui sacrificiu expiator va fi urmat de apa botezului. Daca dincolo de Marea Rosie era pregatita prin jertfa mielului pascal mantuirea sau salvarea si sfintirea lui Israel, in Noul Testament, dincolo de Botez este Hristos prin care ne invesmantam cu harul mantuirii devenind fiii lui Dumnezeu (Dr. M. Chialda, op. cit, p. 357).



Sfintirea lui Israel este legata de sacrificiul mielului pascal si prin acest ritual, poporul lui Israel devine sfant care se desparte de lumea idolatra a Egiptului cu o multime de credinte desarte si obiceiuri straine religiei adevarate - monoteiste. De acum inainte, poporul va intra in comunitate sfanta cu Dumnezeu, care ii va ajuta sa ajunga in Canaan unde sa pastreze adevarata credinta si sa fie pregatita prin el intreaga omenire in vederea venirii lui Mesia.



Asadar, sacrificiul mielului pascal are un incontestabil caracter religios si ramane cea mai tipica jertfa care a preinchipuit jertfa lui Hristos. Dumnezeu a randuit ca prin sacrificiul mielului pascal sa salveze nu numai pe cei intai nascuti, ci si intreaga comunitate israelita care va forma poporul ales slobozit din robia poftelor si credintelor politeiste egiptene.



Toata aceasta randuiala isi va afla implinirea deplina prin jertfa lui Hristos prin care a ales un nou popor, sau noul Israel, care va cuprinde toata lumea, chemand-o spre credinta in Dumnezeu din care izvoraste iubirea adevarata si iubirea dintre oameni.



Sacrificiul mielului pascal se incadreaza in mod firesc in sarbatoarea Pastelui a carui originalitate mozaica a fost contestata de teologii rationalisti care au alaturat-o de asa-zisa sarbatoare a lunii pline (Dr. J. Benzinger, Hebraische Archeologie, ed. II, Tfbingen, 1907, p. 78) sau de un dans al serviciului divin (Ed. Konig, Geschichte der Alttestamentlischen Religion, Gotersloh, 1924, p. 292).



Din textele vechitestamentare reiese ca Pastele, ca si sacrificiul mielului au fost instituite de Dumnezeu in timpul lui Moise, fara nici o influenta din ritualurile pagane contemporane sau antemozaice. Ele au fost tipul celor din Noul Testament in care Pastele crestin cat si sacrificiul pascal au o evidenta originalitate si nu reprezinta nici o increstinare a unor obiceiuri pagane din primul secol al Bisericii primare.



2. Jertfa mielului pascal dupa Noul Testament



In vremea Mantuitorului, Pastele iudaic cunoaste cel de al treilea stadiu de sarbatorire care incepe dupa perioada postexilica (sec. VI. i. Hr.) cand s-au introdus din cauza influentei rabinilor, obiceiuri noi, ceea ce a dus la savarsirea unui nou ritual pascal.



La randuiala acestui ritual se pastreaza aspectul sacrificial constand din carne de miel, azima si ierburi amare la care se adauga fructe amestecate cu otet si consumarea celor patru pahare de vin, binecuvantate de capul familiei in timp ce se citesc texte din Psalmi (113-118).



Bucuria pascala aducea in fiecare an pe credinciosii evrei la Ierusalim, unde veneau in pelerinaj la templul sfant; prezenta lor la locasul sfant insemna manifestarea dreptei credinte si amintirea de iesirea minunata a stramosilor lor din robia egipteana.



Aceasta datina evreiasca a fost respectata si de Mantuitorul Hristos, Care la varsta de 12 ani s-a suit la Ierusalim, unde a fost ascultat de invatatorii iudei care s-au minunat de raspunsurile si priceperea Sa (Luca 2, 41-43). Fiul lui Dumnezeu a venit cu Sfintii Apostoli la Ierusalim pentru a serba Pastele iudaic, cand avea varsta de 33 de ani si jumatate, insa nu l-a mai tinut, deoarece a fost vandut de Iuda Iscarioteanul pe 30 de arginti (Matei 26, 15), dupa ce a plecat de la Cina cea de Taina (Ioan 13, 25-28).



Din relatarile despre Cina cea de Taina, instituita in joia Sfintelor Patimi, se pot desprinde niste caracteristici comune intre acestea si obiceiurile pascale iudaice. Mai intai amintim spalarea picioarelor, pentru a participa intr-o stare de puritate fizica la cina sacrificiala, iar la Cina cea de Taina numai a picioarelor Sfintilor Apostoli (Ioan 13, 5). Apoi folosirea paharelor cu vin binecuvantat de capul familiei si numai unul la Cina cea de Taina sfintit de Fiul lui Dumnezeu, precum si folosirea imnelor scripturistice de unii (Ps. 113-114) si cantari de lauda de altii (Matei 26, 30).



Jertfa cea noua si nesangeroasa profetita cu cinci secole inainte de Hristos de profetul Maleahi (1, 11) s-a plinit la Cina ce de Taina Cand Mantuitorul a instituit1 Jertfa Euharistica, binecuvantand si sfintind painea si vinul care nu sunt simboluri, ci insesi Trupul si Sangele Sau (Matei 26, 28). Cele doua elemente euharistice reprezinta Trupul Mielului lui Dumnezeu care S-a jertfit o singura data si deplin pentru, toata lumea.



In spiritul invataturii Sfantului Ambrozie al Milanului, sacrificiul mielului pascal a prefigurat jertfa de pe Golgota a Mantuitorului Hristos. Din aceasta jertfa, crestinii isi hranesc sufletul si trupul prin Taina Sfintei Euharistii. Potrivit comentariilor sale, animalul oferit de Dumnezeu lui Avraam in locul fiului sau, Isaac, a preinchipuit mielul pascal, care elibereaza pe Israel dintr-o stapanire inumana si vazuta si este tipul adevaratului Miel care Se va jertfi pentru salvarea intregii omeniri de sub osanda pacatului, adica dintr-o stapanire nevazuta (Sfantul Ambrozie al Milanului, De Abraham, I, 5, in P. L. 14, col. 437).



Daca sangele inielului pascal in Vechiul Testament avea o putere purificatoare si aducatoare de pace omului credincios cu Dumnezeu, acest lucru se realizeaza intr-o stare perfecta in Noul Testament, prin rastignirea Mantuitorului, care se aduce pe Sine ca un miel spre jungiere si ca o oaie fara de glas (Isaia 53, 7).



Cuvintele profetice ale Evanghelistului Vechiului Testament s-au adeverit de Sfantul Ioan Botezatorul, care s-a adresat astfel ucenicilor Sai: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1, 29). Daca cu sangele inielului pascal se curatau pacatele unui singur popor, el insa nu stergea pacatul stramosesc al lumii, asa cum va purifica numai sangele lui Iisus Hristos - Mielul lui Dumnezeu. In acest fel, Fericitul Augustin arata clar ca mielul pascal a prefigurat pe Mantuitorul Hristos (Fer. Augustin, Quaest. in Heptateuch, in P, L. 34, col. 608-609).



Acelasi mare ganditor al Bisericii apusene arata ca Sfantul Ioan Botezatorul L-a numit miel, deoarece acest animal exprima in mod cert inocenta, care, la modul superlativ, se atribuie numai Fiului lui Dumnezeu (Fer. Augustin, In Ioan Ev., R L. 135, col. 1410).



Cuvintele Sfantului Ioan Botezatorul se refera la Mielul lui Dumnezeu, prefigurat de mielul pascal in Vechiul Testament (Ies. 12, 3). Origen face o apropriere intre Mielul lui Dumnezeu si sacrificiul mielului pascal, avand, totodata, in vedere si cele spuse de Isaia despre tipul mielului pascal (Origen, Comment. in Ioan, VI, 32-35, P. G. 14, col. 289-293).



Deosebirea dintre Pastele iudgic si cel crestin consta in diferenta dintre mielul pascal adus odinioara de israeliti si cel sacrificat de crestini la praznicul lor. Este stiut faptul ca mielul pascal din Vechiul Testament a prefigurat pe cel din Noul Testament, care este Mielul lui Dumnezeu si S-a jertfit pe Sine din iubire nemasurata pentru rascumpararea lumii din pacat. Toate jertfele Vechiului Testament, inclusiv cea a mielului pascal n-au avut eficacitatea celei aduse o singura data si pentru totdeauna de Fiul lui Dumnezeu.



Nici chiar jertfele aduse de arhiererul Legii Vechi in ziua impacarii nu au adus ispasirea de pacat, asa cum s-a implinit de Mantuitorul Hristos prin patimile, rastignirea si moartea Sa pe altarul Sfintei Cruci. El a intrat o singura data si pentru totdeauna in Sfanta Sfintelor cu insusi sangele Sau purificator si nu cu sange de animale (Evr. 9, 12).



Dupa Sfantul Apostol Pavel, jertfa de pe Golgota a fost "fara prihana si ea curata cugetul omului de faptele cele moarte ca sa slujeasca Dumnezeului Celui viu" (Evr. 9, 14).



Din relatarile Sfintelor Evanghelii reiese ca Mantuitorul Hristos, la Cina cea de Taina, n-a serbat Pastile iudaic, intrucat nu se aminteste nimic de mancarurile specifice acestui moment, inclusiv nelipsita carne de miel.



O alta marturie a nerespectarii praznicului iudaic este ca Mantuitorul, atunci cand a binecuvantat painea, aceasta nu era azima (matot), ci paine dospita (lehaem, artos - Matei 2, 6, 26). La acestea se mai, adauga si cele descrise cu privire la judecata Mantuitorului vineri dimineata, cand iudeii n-au intrat in pretoriu ca sa nu se spurce si sa manance Pastile (Ioan 18, 28) si unii dintre ei tot in seara aceleiasi zile au cerut lui Pilat ca trupul Domnului si al celor doi talhari sa fie coborate de pe cruce si sa nu mai ramana sambata, fiindca incepea Pastile iudaic (Ioan 19, 31).



In lumina Noului Testament, sarbatoarea Pastelui este legata de patimile, Rastignirea si Invierea Domnului, ceea ce subliniaza specificul acesteia fata de Pastile iudeilor. Crestinii l-au praznuit de la inceput, insa cu o anumita particularitate, in sensul ca tineau doua Paste, unul odata cu evreii, la 14 Nisan ca Pastile Crucii si altul la 16 Nisan ca Pastile invierii.



Daca prima comunitate crestina a fost dintre iudei, era normal ca acestia sa aiba in vedere Pastile mozaic, inclusiv cu sacrificarea mielului pascal care a avut un rol prefigurativ pentru Noul Testament. Practica iudaizanta de a tine Pastile crestin la 14 Nisan, chiar daca nu cadea duminica a fost combatuta si abandonata de cei ce credeau in Iisus Hristos (Pr. Prof. Ene Braniste, Liturgica generala, Bucuresti, 1993, p. 175). Pentru ei, obiceiul de sacrificare a mielului pascal a fost pastrat, intrucat in felul acesta se facea trecerea de la Pastile Legii Vechi la cel al Legii Noi, unde simbolul mielului este folosit de aghiografii Noului Testament si in special in Apocalipsa (Apoc. 5, 6-14, 14, 1).



Vorbind despre biruinta impotriva fiarei savarsita de Mantuitorul Hristos, Sfantul Ioan Evanghelistul il mai numeste, pe langa apelativul de Miel si Cuvantul lui Dumnezeu (Apoc. 19, 13), apelativ care pune in lumina puterea Mielului, deci a Cuvantului, de a birui pacatul din lume. Pacatul a adus raul in firea creata, aducand lumea in robia diavolului, din care va fi eliberata numai prin sacrificiul Mielului lui Dumnezeu.



Identificarea Mielului lui Dumnezeu cu Cuvantul lui Dumnezeu este in spiritul scripturistic, cunoscut fiind ca o parte din minunile savarsite de Mantuitorul Hristos s-au facut doar prin Cuvant (Matei 15, 28). Aceasta realitate a fost confirmata si de cei doi ucenici, Luca si Cleopa, care, atunci cand au fost intrebati de Mantuitorul Hristos in drumul lor spre Emaus, fara sa-L recunoasca, I-au raspuns despre Iisus ca: "era prooroc puternic in fapta si in cuvant inaitea lui Dumnezeu si a intregului popor" (Luca 24, 19).



Cuvantul este chiar denumirea data Mantuitorului in prologul Evangheliei dupa Ioan (1, 1), termen al cartii corespondent grecesc este Logos, iar in ebraica Davar. In varianta ebraica, termenul nu inseamna doar vorbire, invatatura care se apropie de notiunea greaca, ci si lucru, fapta ce pune in evidenta puterea Cuvantului de a se concretiza sau actiona. Un cuvant omenesc neacoperit sau necorespunzator cu fapta duce la promisiuni neimplinite, la demagogie fariseica care inseamna numai a spune si nu a face (Matei 23, 3).



Lucrarea Mielului lui Dumnezeu sau a Cuvantului lui Dumnezeu, prefigurata in Vechiul Testament de mielul pascal se incheie cu rastignirea si cu moartea Sa pe Sfanta Cruce si invierea Sa izbavind omenirea din robia nevazuta a diavolului. Apostolul Pavel exprima fara echivoc realitatea lucrarii mantuitoare a Fiului lui Dumnezeu cand afirma ca "Hristos este Pastile nostru, intrucat S-a jertfii pentru noi" (1 Cor. 5, 7).



Prin invierea Sa care este temelia credintei noastre (I Cor. 15, 14), Hristos S-a facut incepatura celor adormiti si cei morti intru El vorinvia (I Cor. 15, 20; I Tes. 4, 16). Aceeasi afirmatie despre activitatea salvatoare a lui Mesia, prefigurata de sacrificiul mielului pascal cel nevinovat o intalnim si la Sfantul Apostol Petru (I Petru 1, 19-20; E. Mangenot, op. cit, col. 582; F. Vigouroux, Agneau de Dieu, in Dictionnaire de la Bibley Paris, 1895, t. I, A-B, col. 271 -273).



Pentru intreaga suflare crestina, Hristos, Mielul lui Dumnezeu, este Pastile care inseamna sarbatoarea luminii si a bucuriei. Acum Mielul Hristos lumineaza pe toti in mod deplin si-i conduce spre libertatea si viata cea adevarata si netrecatoare. Bucuria invierii Domnului copleseste toate tristetile si in ea se concentreaza vestea cea buna adusa intregii omeniri. Existenta umana se umple de starea bucuriei reale, depline si durabile (Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Pastile, sarbatoarea luminii in Ortodoxie, in Studii Teologice, 1975 nr. 5-6, p. 350-351).



In fiecare an, Pastile crestin imprimavareaza sufletele credinciosilor si sarbatoarea o percep ca un act de transcendere a creatiei in Hristos Cel inviat. Biserica exprima aceasta transcendere minunata in cuvinte miscatoare ca "Pastile cele noua si sfintite, Pastile cele de taina" (Idem, p. 356).



Adevarul despre invierea Domnului nu a putut fi stavilit de cei ce i se impotriveau si el va fi propovaduit de Sfintii Apostoli si urmasii lor chiar cu pretul vietii lor. Lumea iudeo-greco-romana s-a opus cu vehementa si cu toata impotrivirea nu a oprit mesajul invierii Domnului. De aceea prin mesajul Jertfei si invierii Domnului se va da un sens adanc al vietii si omul va fi readus la frumusetea firii celei dintai (Prof. Ioan Gh. Savin, Iconomia si roadele Invierii Domnului, in "Studii Teologice", 1962, nr. 5-6, p. 277, 281).



Cina mielului pascal are o eficienta limitata fata de cea euharistica in cadrul careia se petrec lucruri tainice, de comuniune a omului cu Dumnezeu. Dupa Sfantul Chiril al Alexandriei, participarea la cina euharistica prin comuniune face sa locuiasca in noi Hristos in chip tainic (Sfantul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, in P.G. 72, col. 909 CD; drd. Ion Caraza, Doctrina euharistica a Sfantului Chiril al Alexandriei, in Studii Teologice 1968, nr. 7-8, p. 536).



Insemnatatea religioasa a jertfei euharistice este covarsitoare si folositoare omului credincios, intrucat un prim efect al impartasirii sale cu trupul si sangele Domnului este nemurirea. In Sfanta Euharistie ne impartasim cu trupul lui Hristos care are ca scop sa ne transmita intrega putere a Sa de a ne da viata mai bogata si fara nici o urma de coruptie (Sfantul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Ioan XI, P.G. 73, col. 577 D-581 BC).



Despre importanta Sfintei Euharistii, Mantuitorul a vorbit iudeilor inainte de a fi instituita, spunand ca "cel ce mananca trupul Meu si bea Sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el" (Ioan VI, 56). Celor care murmurasera impotriva Lui, fiindca le spusese: "Eu sunt painea ce s-a pogorat din cer" (Ioan VI, 49) le-a raspuns ca "El este painea vietii care s-a pogorat din cer si ca cine mananca din ea va fi viu in veci" (Ioan 6, 48, 51). Cei ce nu primesc trupul si sangele lui Hristos raman, asa cum invata Sfantul Chiril al Alexandriei, fara nici o participare la viata plina de sfintenie si fericire (Sfantul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Ioan IX, 2, P.G. 73, col. 577 AB).



In cuvantarea Sa euharistica, Mantuitorul aminteste de mana care a fost data de Dumnezeu si nu de Moise, pentru hrana israelitilor. Aceasta nu este nici pe departe painea care pogoara din cer si da viata lumii, aratand clar celor ce-L ascultau ca "El este painea vietii" (Ioan VI, 31-35).



Taina Sfintei Euharistii care a fost prefigurata de mana, de jertfele nesangeroase si de azimile pe care le consumau evreii in cele 7 zile pascale, este superioara acestora, pentru ca depaseste caracterul de jertfa si ofera omului posibilitatea de a se uni cu Dumnezeu. Ea a fost instituita in Joia Sfintelor Patimi cand Sfintii Apostoli L-au intrebat, zicand: "unde voiesti sa-Ti pregatim sa mananci Pastile?" (Matei 26, 17).



Imprejurarile in care a fost instituita Sfanta Taina nu denota ca deja incepuse sarbatoarea Pastelui mozaic, iar Mantuitorul a zis Sfintilor Apostoli ca nu va mai bea din rodul vitei pana in ziua cand il va bea cu ei nou in imparatia Tatalui Sau. Ea se delimiteaza de Pastile mozaic, cand a avut loc invierea Mantuitorului Hristos, iar trupul si sangele Sau le ofera crestinilor printr-o prefacere tainica.



De aceea, Sfanta Euharistie este nu numai Sfanta Taina prin care se ofera darurile Sfantului Duh, ci si jertfa pentru c a elementele vazute - painea si vinul sunt schimbate in mod real in trupul si sangele lui Hristos. Cel ce se impartaseste cu ele primeste puterea de viata facatoare si sfintitoare, pe care nici o jertfa sau act religios vechitestamentar nu putea sa o ofere credinciosului evreu (Sfantul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Matei XXVI, 27, P.G. 72, col. 452 CD).



Sfanta Euharistie este o jertfa nesangeroasa a Mielului lui Dumnezeu prin care se impartaseste celui credincios, sub chipul painii si al vinului trupul si sangele lui Hristos, Care a biruit cu moartea Sa boldul mortii ca plata a pacatului. Prin consumarea elementelor euharistice, credinciosul se impartaseste cu trupul si sangele Mantuitorului Hristos. Ca urmare a acestei impartasiri cu Hristos, credinciosul primeste nestricaciunea care ii aduce eliberarea din robia diavolului (Idem, Comentariu la Luca, P.G. 72, col 552, BC).



Din texte noutestamentare reiese ca jertfa Mielului lui Dumnezeu a fost prefigurata de cea ardeiului pascal, crestinii pastrand-o pentru praznicul Sfintelor Pasti, care pentru ei este Hristos (I Cor. 5, 7). Obiceiul lor de a sacrifica mielul de Sfintele Pasti nu substituie insa in nici un fel jertfa euharistica.



De asemenea, Sfantul Apostol Petru arata ca Hristos este mantuirea si jertfa noastra, Care si-a varsat scump sangele Sau "ca un miel nevinovat si neprihanit" (I Petru 1, 19; E. Mangenot, op. cit, col. 582).



Prin urmare, obiceiul crestin de Pasti al sacrificarii mielului are un temei biblic incontestabil si nu este o simpla sacrificare de animal. in catacombele romane el este reprezentat cu un potir, ceea ce inseamna ca din primele secole: crestine se cunostea semnificatia sa simbolica oferita de Sfanta Scriptura. Semnificatia sa religioasa simbolica o intalnim si la poporul roman, care i-a dat un nume special a carui semantica trebuie inteleasa corect, atat de crestini, cat si de necrestini.



3. Semnificatia semantica a termenului "miel"



Cunoasterea temeiurilor scripturistice ale sacrificiului mielului pascal care apare atat in Vechiul Testamet cat si in Nou! Testament in cadrul sarbatorii Pastilor, este cel mai bun lucu din partea unui crestin pentru a nu fi derutat de feluritele ipoteze referitoare la originea acestui ritual.



In locul acestor marturii biblice la care am adaugat exegeza Sfintilor Parinti si a teologilor, isi fac loc pareri cu rea vointa sau care incearca sa infirme originalitatea si obarsia divina a celor doua sarbatori praznuite in fiecare primavara in decorul revenirii naturii la viata.



Originea divina a acestor sarbatori este de necontestat si cunoasterea semnificatiei semantice a cuvantului miel este edificatoare. In dictionarele filologice romanesti se mentioneaza provenienta sa dintr-un cuvant latinesc care, probabil, a existat doar in latina populara, nu si in cea culta, el fiind absent in dictionarele latine. Dupa cum se stie, limba, prin specificul sau, este spirituala, iar cuvintele sunt instrumente ale omului de a-si exprima mesajele care trebuie cunoscute si nu reduse la fenomene mitologice.



Daca limba romana s-a nascut in scolile religioase din tinda bisericilor si din manastiri, i s-a imprimat un evident caracter religios-spiritual, aspect peste care se trece cu usurinta si se apeleaza la notiuni omonime sau sinonime prezente in alte culturi. S-ar putea spune pe buna dreptate ca o data cu nasterea poporului, a aparut si o limba adecvata in care sunt exprimate niste realitati sau simtaminte religios-morale.



Tezaurul nostru lingvistic are nenumarati termeni religiosi a caror origine este din Sfanta Scriptura, asa cum este cazul cuvantului miel, mostenit pe filiera biblica si alcatuit din doua parti de cuvant: prepozitia mi = din, de la, si numele divin El - Dumnezeu, care la randul sau este inrudit cu cu verbul ui = a fi puternic, a fi tare. Termenul romanesc raportandu-l la izvorul biblic, exprima un lucru foarte interesant si anume ca jertfa pascala este legata de "Mielul lui Dumnezeu,, Cel ce ridica pacatul lumii".



Stramosii nostri pentru a crea acest termen specific limbii romane nu au folosit ebraicul "Se(h)", deoarece insenina nu numai miel, ci si ied. Era firesc ca acest cuvant romanesc sa fie mai aproape ca forma de cel ebraic, asa cum este termenul "amin" sau sa vina pe filiera greaca in care echivalentul este substantivul "amnos" care se inrudeste eu denumirea divinitatii Amnu din Teba.



O alta varianta veche a textului biblic este si textul latin cu radicalul agnus, care ca forma este departe de denumirea romaneasca pentru jertfa pascala adusa de Pastile mozaic de evrei si de invierea Domnului - Sfintele Pasti, de catre crestini. La fel de deosebita este si forma slavona de agnet, deoarece pentru romani nu exprima notiunea de miel pascal, ci pe cea de miel euharistie care'se jertfeste ori de cate ori se savarseste Sfanta Liturghie.



Constatam ca poporul roman a creat acest termen pentru a desemna atat jertfa adusa de Mantuitorul, cat si pe cea care a prefigurat-o in Vechiul Testament. La Sfanta Proscomidie se aduce jertfa nesangeroasa din paine la care preotul zice: "Junghie-Se Mielul lui Dumnezeu", ceea ce inseamna ca substantivul consacrat "miel" se refera si la trupul euharistie al Mantuitorului. Acest miel care inseamna "din Dumnezeu" ne lamureste bucuria deosebita care o aduce crestinilor in fiecare an si, totodata, numele sau este conform cu invatatura scripturistica despre Dumnezeu Fiul, Care S-a nascut din Tatal.



Bucuria spirituala este exprimata prin sacrificiul mielului care in fiecare an este prezent la masa pascala a crestinilor. Trupul care are nevoie de jertfa Mielului lui Dumnezeu se hraneste de Sfintele Pasti cu carnea animalului. Acestui sacrificiu i se imprima astfel un caracter religios, fara a se substitui jertfei euharistice, in care Hristos, sub forma painii si a sangelui; se ofera tuturor care-l primesc spre iertarea pacatelor, sanatate sufleteasca si trupeasca si spre viata de veci.



Pastrarea corecta a sarbatorilor religioase si in special a Pastelui mozaic pentru evrei a fost totdeauna benefica pentru asigurarea unitatii de credinta si de neam a lui Israel. Atunci cand au neglijat aceasta indatorire, au cazut in idolatrie care a avut urmari dezastruoase pentru israeliti, de aceea cand s-au organizat religios si social sub regi credinciosi, a fost nevoie de revenirea la datina lor pascala: "Savarsiti Pastele Domului Dumnezeului vostru, dupa cum este scris in aceasta carte a Legii" (IV Regi 23, 21).



Cele consemnate in Vechiul Testament despre pastrarea corecta a sarbatorii Pastilor sunt o pilda pentru crestini, care trebuie sa tina Pastile crestin, sarbatoare cu o mare importanta in pastrarea unitatii de credinta, cat si in intarirea si dezvoltarea vietii spirituale. Urmarile benefice, pentru om si societate constau numai in tinerea lor conform randuielilor fixate de Biserica din care rezulta originea lor divina.



pr. prof. dr. Emilian Cornitescu


***


Mielul de Sfintele Pasti



De Sfintele Pasti exista obiceiul sa se sacrifice miei.

Pastile este o sarbatoare pe care o intalnim atat la evrei, cat si la crestini. Pentru evrei Pastile semnifica trecerea din robia egipteana la libertate, in vreme ce pentru crestini, Pastile inseamna trecerea de la moarte la viata.




Sarbatoarea Sfintelor Pasti a fost instituita de Dumnezeu prin Moise, inainte ca poporul evreu sa treaca prin Marea Rosie.

(Pastele evreiesc (Pesah) s-a celebrat pentru prima oara chiar in seara ce a precedat iesirea din Egiptul in care evreii au fost robi timp de 430 de ani. Pentru aceasta sarbatoare, evreii sacrifica un miel, perfect sanatos, intre orele 15.00 si 17.00. Este fript in intregime si se consuma cu paine nedospita si cu verdeturi amare. Sangele mielului simbolizeaza eliberarea de pacate, iar verdeturile amare - viata petrecuta de israeliti in timpul robiei egiptene. Pentru aceasta sarbatoare, evreii au mijlocul incins cu o centura, incaltaminte in picioare si un toiag in mana (Exod 12, 11).




Pentru ca egiptenii au refuzat sa-i elibereze pe iudei din robie, Dumnezeu a trimis asupra lor zece plagi, cea mai aspra fiind moartea celor intai nascuti. Pentru a-i feri pe iudei de aceasta pedeapsa, le-a poruncit sa sacrifice un miel si sa unga cu sangele acestuia pragurile usilor si ferestrelor. Astfel, in ziua de 14 nissan (aprilie), fiecare familie iudaica a sacrificat un miel, pe care l-a mancat cu azima (paine nedospita, deoarece nu au avut timp sa lase aluatul sa creasca) si ierburi amare. Azima este simbolul robiei, al mizeriei indurate ca robi, iar ierburile amare semnifica viata petrecuta de israeliti in timpul robiei egiptene.



In cartea Exodului ne este relatat modul in care Dumnezeu i-a cerut lui Moise sa celebreze Pastile: "Mielul sa va fie de un an, parte barbateasca si fara meteahna, si sa luati sau un miel sau un ied, sa-l tineti pana in ziua a paisprezecea a lunii acesteia si atunci toata adunarea obstii fiilor lui Israel sa-l injunghie catre seara. Sa ia din sangele lui si sa unga amandoi usorii si pragul cel de sus al usii casei unde au sa-l manance. Si sa manance in noaptea aceea carnea lui fripta la foc; dar s-o manance cu azima si cu ierburi amare. Dar sa nu-l mancati nefript deajuns sau fiert in apa, ci sa mancati totul fript bine pe foc, si capul cu picioarele si maruntaiele.



Sa nu lasati din el pe a doua zi si oasele lui sa nu le zdrobiti. Ceea ce va ramane pe a doua zi sa ardeti in foc. Sa-l mancati insa asa: sa aveti coapsele incinse, incaltamintea in picioare si toiegele in mainile voastre; si sa-l mancati cu graba, caci sunt Pastile Domnului, in noaptea aceea voi trece peste pamantul Egiptului, si voi lovi pe tot intai-nascutul in pamantul Egiptului" (Exod 12, 1-11).



Sunt persoane care sustin ca modul celebrarii este o reminiscenta a pastorilor nomazi din Orient, care se mutau dintr-un loc in altul din cauza secetei. Ei sacrificau un miel inainte de plecare, cu credinta ca vor fi feriti de duhurile rele in timpul calatoriei. Cu sangele mielului ungeau stalpii si betele de la corturi.



In timpul regelui Iosia, pe la jumatatea secolului al VII lea i. Hr., Pastile a devenit o sarbatoare care se oficia doar la templul din Ierusalim. Mielul nu mai era sacrificat de capul familiei, ci de un preot, iar cu sangele mielului nu mai erau unse usile caselor, ci era stropit altarul.



In cartea Misna, in partea care poarta denumirea Pesahim, ne este descris modul in care serbau iudeii Pastile, in ultimele zile ale templului lui Irod. Din aceasta carte aflam ca mieii erau sacrificati in curtea exterioara a templului. Preotii erau aliniati pe doua randuri. Pe un rand preotii aveau un lighean de aur in mana, pe celalalt rand, aveau un lighean din argint. In aceste ligheane era strans sangele mieilor sacrificati. Ultimul preot din rand avea datoria de a stropi altarul cu sangele adunat (sangele mielului simbolizeaza eliberarea de pacate).



Dupa ce templul din Ierusalim a fost daramat de romani, in anul 70 d.Hr., s-a adoptat celebrarea Pastelui in familie, asa cum se intampla si in prezent.



Pastile la evrei se celebreaza timp de opt zile, in perioada 15-22 Nisan.



Mielul de Pasti la crestini



Pentru crestini, Sfintele Pasti este tot o trecere, insa una de la moarte la viata. Prin Pasti, noi nu comemoram eliberarea evreilor din Egipt, ci praznuim moartea si Invierea lui Hristos. Profetul Isaia, vorbind despre patima Domnului spune: "ca un miel spre junghiere s-a adus...“ (Is. 53, 7). Deci, pentru crestini, Hristos devine Mielul care Se jertfeste pentru mantuirea neamului omenesc. In Denia Prohodului se spune: "Coasta Ti-au impuns, mainile Ti-au pironit, Stapane si cu rana Ta din coasta ai vindecat neinfranarea mainilor stramosilor".



Mielul jertfit si mancat de evrei cand serbau Pastile, era o prefigurare a Mielului lui Dumnezeu Care ridica pacatele lumii (Iesirea 12, 46) si se ofera ca hrana pentru viata vesnica. Sfantul Apostol Pavel ne indeamna sa serbam Pastile intr-o noua perspectiva: "Iata Hristos, Pastile nostru, S-a jertfit pentru noi; sa praznuim, deci, nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul rautatii si al viclesugului, ci cu azimile curatiei si ale adevarului" (I Cor. 5, 7-8).



Asadar, crestinii nu sunt datori sa taie miei de Pasti, ci sa depuna tot efortul pentru a se impartasi cu Trupul si Sangele lui Hristos in cadrul Sfintei Liturghii.



Adrian Cocosila

sursa:CrestinOrtodox.ro