Papalitatea incurajeaza toate practicile New Age-ului, ocultismului si credintelor „mistice”. Astfel, „Catholic World” (publicatia oficiala a Vaticanului), cuprinde numeroase articole care propovaduiesc miscarea New Age. Mii de preoti si calugarite practica Yoga si alte forme de misticism buddhist. In intreaga lume, scolile catolice ingaduie si folosesc metode oculte si New Age-iste (din publicatia Femeia calare pe Fiara).
Putem spune asadar ca ecumenismul este reanvierea Babilonului, si anume a aceluia „duhovnicesc”, asa cum Europa Unita, Statele Unite ale Americii, Uniunea Statelor Americane (viitoarea federatie alcatuita din S. U. A., Mexic si Canada), care preinchipuie Statele Unite ale Lumii, insemneaza Babilonul politic, economic si social. Povatuirea papistasa a acestei miscari antihristice este vadita. Graind in fata Consiliului Mondial al Bisericilor, papa Ioan Paul al II-lea a zis: „De la inceputul lucrarii mele ca episcop al Romei, am insistat asupra faptului ca angajarea Bisericii Catolice in miscarea ecumenica este ireversibila” („The Fresno Bee”, 13 iunie, 1984).
ICOANA POCAINTEI ADEVARATE
luni, 21 iunie 2010
Ierominahul Hristodul a scris aceasta carte ca o datorie de constiinta ce se cere imperativ implinita. De ce? Pentru ca, dupa cum spune el insusi, “tacerea este considerata drept acceptare si consimtire, de aceea si Domnul nostru Hristos ne-a spus ca marturisirea noastra o vrea “inaintea oamenilor” si ca numai despre faptele noastre cele bune trebuie sa nu stie stanga ce face dreapta”.
(LA APUSUL LIBERTATII)
(LA APUSUL LIBERTATII)
DUMNEZEU NU ESTE ANONIM!
Dumnezeu nu este anonim!
A ne adresa lui Dumnezeu =
Rugaciunea este in mod evident o relatie, o intalnire, un mod in care avem o relatie cu Dumnezeul cel Viu. Exista un moment in care aceasta relatie devine ceva viu. Si, de vreme ce este vorba de relatie, vreau sa incep cu ceva care se refera deopotriva la rugaciune si la relatiile umane. O relatie devine ceva personal si real din momentul in care deosebesti o persoana din multime.
Aceasta se intampla cand persoana devine unica in ea insasi, cand inceteaza sa mai fie anonima. Cineva a vorbit despre "societatea anonima", in care, in loc sa avem nume si prenume, calitati si personalitate, suntem definiti prin termenul general de "contribuabili" etc. In relatiile noastre cu ceilalti exista deseori acest element de anonimat: "aceia". Folosim in vorbirea noastra persoana a treia atunci cand simtim ca cineva poate fi inlocuit cu usurinta de altcineva, pentru ca relatia este functionala, nu personala, si aceasta functie poate fi asigurata de altcineva, pe cand aceasta persoana nu poate fi inlocuita de altcineva, in alte limbi as fi spus ca o relatie devine reala din momentul in care cineva incepe sa se gandeasca la o persoana in termenii lui "tu" in loc de "dumneavoastra".
Aceasta nu solicita o schimbare de limbaj, ci este vorba de o schimbare interioara. Sunt convins ca stii foarte bine ca poti avea cu cineva o relatie de tipul "eu-tu" sau una de tipul "eu-acela".
Rugaciunea incepe in momentul in care, in loc sa ne gandim la un Dumnezeu indepartat, la un "El", la un "Atotputernicul" si asa mai departe, te gandesti la Dumnezeu ca la un "Tu", ceea ce face ca relatia ta cu El sa nu mai fie una la persoana a treia, ci una la persoanele intai si a doua.
Uita-te, de pilda, la Cartea lui Iov, unde are loc un conflict. Sau la oricare alta situatie din Scriptura si din viata, din vietile sfintilor si ale pacatosilor, peste tot unde exista tensiune si confruntare violenta, in toate aceste cazuri este vorba de ceva personal. Nu poate fi vorba de rugaciune cat timp exista o distanta precauta, o relatie distanta si rece, atat timp cat exista conventionalism intre noi si Dumnezeu, atat timp cat nu-I putem vorbi, ci trebuie sa trecem printr-un complicat sir de cuvinte si de actiuni. Exista insa un moment cand, in ciuda tuturor acestor conventii, razbatem dincolo de ele si reusim sa vorbim la persoanele intai si a doua. Spunem "eu" si ne asteptam ca El sa fie "Tu". Sa nu confundam acest "Tu" cu politicosul si regescul "voi", ci sa-l lasam sa fie singularul si unicul "Tu".
Exista apoi inca un moment intr-o relatie umana calda: momentul in care cautam un nume pentru o persoana. Nu ma refer la un nume generic lipsit de continut, ci la acea situatie in care incepem sa vedem felul in care aceasta persoana tine de un anumit nume. Stii, de pilda, cat de personal poate fi un diminutiv, atat in sens pozitiv, cat si in sens negativ.
Un diminutiv poate fi un mod de a te desfiinta, de a te anula, de a distruge tot ceea ce poate fi intre doi oameni; dar poate fi si un nume pe care numai doi oameni il pot folosi, sau un grup foarte restrans de persoane care sunt atat de adanc si de intim legate intre ele, incat numele le pare plin de inteles, fiind personal in gradul cel mai inalt, intr-un fel, cu cat este mai absurd, cu atat este mai personal, fiindca nimeni altcineva nu l-ar inventa in afara de tine.
Avem apoi numele de familie. Acesta ne pare deseori cumva strain, un termen general precum "umanitatea"; sunt atat de multi oameni cu acelasi nume de familie. Totusi, daca privim cu mai multa atentie relatiile umane, putem vedea ca el reprezinta marca unei comunitati. De la o generatie la alta in cursul istoriei, oameni care sunt de un sange cu noi, a caror viata o purtam in oasele noastre impreuna cu ereditatea, cu mintea noastra au avut acest nume, iar el ne pune in legatura cu generatii foarte indepartate, dupa cum probabil ca ne va lega si de cei care ne vor succede in viitor, iar prin variatele legaturi de casatorie si familie va constitui o vasta retea de oameni profund legati unul de celalalt. Daca, in loc sa te gandesti la , nume de familie, te gandesti la ereditate, la genealogie, nu este asta tocmai ce gasim in legatura cu Domnul in doua din Evanghelii? Nu este acesta tocmai lucrul asupra caruia ne atrage atentia genealogia: o legatura cu fiinte umane concrete si reale, care merge de la o generatie la alta? Asadar, un nume de familie este un lucru pe care il putem trata cu deosebit interes, pentru ca aduna intregul nostru trecut intr-un singur cuvant, iar, daca ne gandim si la alti oameni in termenii acestia, numele oamenilor ar putea prinde viata, in loc sa fie expresia unicitatii cuiva si a acestei unicitati care ar aparea in relatia noastra cu persoana respectiva, asa cum sunt diminutivele, numele de familie ne-ar pune dintr-o data in legatura cu aceasta persoana unica si, prin ea, cu o intreaga lume de fiinte... in sfarsit, exista prenumele, numele pe care il primim la botez: este numele prin care Dumnezeu primeste o persoana care astfel devine a Lui.
Numele de botez o leaga pe persoana botezata de Dumnezeu, pentru ca, primindu-l, omul acela moare cu Hristos si invie din nou; de asemenea, numele de botez il leaga si de o multime de oameni care au primit acelasi nume, si, mai inainte, cu cel care a transformat primul un nume pagan intr-un nume crestin, primul sfant care a adus acest nume in Biserica. Mai avem si un alt nume, unul pe care nu il cunoastem, iti amintesti de cartea Apocalipsei, care spune ca in imparatie fiecare va primi o pietricica alba avand un nume scris pe ea, un nume care este cunoscut numai de Dumnezeu si de primitorul numelui.
Acesta nu este un diminutiv, nu este nume de familie si nici nume de botez. Este un nume, un cuvant, care este aidoma noua, care coincide cu noi, care este noi. Am putea chiar spune ca este un cuvant pe care Dumnezeu 1-a pronuntat cand a voit sa fim si care este noi, asa cum noi suntem el. Acest nume defineste unicitatea noastra absoluta si de nerepetat in legatura cu Dumnezeu. Nimeni altcineva nu poate cunoaste acest nume, caci nimeni nu poate, in ultima instanta, sa cunoasca pe cineva asa cum il cunoaste Dumnezeu; si totusi, tot ceea ce poate fi cunoscut despre noi izvoraste din acest nume necunoscut.
Poate ca te surprinde ca insist atat de mult asupra numelor. Aceasta se explica prin faptul ca o parte din rugaciunea noastra tine direct de Dumnezeu si este legatura noastra personala cu El, iar o alta parte a rugaciunii este legatura noastra cu intreaga lume exterioara, iar atunci cand ne rugam unul pentru celalalt, cand ne rugam pentru lume, ii aducem lui Dumnezeu nume si nimic altceva. Dar aceste nume sunt goale sau pline de sens in functie de imprejurari, dupa cum suntem sau nu in stare sa simtim profunzimea lucrurilor pe care le rostim. Daca rostim insensibili numele oamenilor inaintea lui Dumnezeu, folosind aceste nume ca pe niste etichete, golite de substanta, relatia noastra este una de slaba calitate; dar daca pronuntam un nume avand constiinta oricarei semnificatii din cele pe care am incercat sa le exprim pe scurt, atunci rugaciunea noastra devine nu doar aducerea unei persoane pe bratele noastre intinse, ci ne leaga de aceasta persoana cu o profunzime nu de compasiune, nu de dragoste, ci de identificare, de impartasire, de solidaritate, intemeind o relatie de o cu totul alta calitate.
Acesta este un lucru care se verifica si dintr-o alta perspectiva. Daca nu putem gasi numele adevarat al lui Dumnezeu, nu putem avea un acces liber, real si fericit la El. Atat timp cat trebuie sa-l chemam pe Dumnezeu cu termeni generali precum "Atotputernicul", "Domnul Dumnezeu", cat timp trebuie sa folosim articolul hotarat pentru acesti termeni pentru a-i face anonimi, pentru a-i transforma in niste termeni generici, nu-i puterm folosi ca nume personale. Sunt insa momente in care sfintii izbucnesc si i se adreseaza lui Dumnezeu cu niste expresii care au calitatea unor diminutive, adresandu-se lui Dumnezeu intr- un mod in care nimeni nu ar putea s-o faca, un mod care este la limita dintre posibil si imposibil si care este cu putinta numai pentru ca exista o relatie.
Aminteste-ti de psalmul in care, dupa cateva exprimari mai rezervate, David izbucneste deodata: "Tu, bucuria mea!"' Acesta este momentul in care intregul psalm se insufleteste. A spune "O, Tu esti Domnul nostru", "O, Atotputernice" insemna a exprima in fata lui Dumnezeu adevaruri despre El, dar izbucnind si spunandu-i lui Dumnezeu "O, bucuria mea!" era un lucru cu totul diferit. Iar atunci cand ii putem spune lui Dumnezeu "O, bucuria mea!" sau cand putem spune "O, suferinta vietii mele, O, cel ce te-ai pus in viata mea ca un chin, ca o problema, ca o piatra de poticnire!", cand I ne putem adresa cu violenta, atunci am stabilit o relatie de rugaciune.
Asadar este foarte important sa cercetam si sa vedem daca exista nume in experienta noastra a chemarii lui Dumnezeu, in primul rand, intrebuintarea numelor se poate schimba de la un timp la altul. Sunt momente in care simtim un aspect al relatiei noastre cu Dumnezeu, iar in alte momente sesizam alte aspecte, in acelasi fel in care, in relatiile noastre de prietenie sau de afectiune, nu alegem o singura expresie pentru a-i vorbi celuilalt, ci o diversitate de culori si nuante.
Avem la dispozitie nume precum "Atotputernicul", "Domnul", "Facatorul", "Proniatorul", "Intelepciunea", dar mai avem si un nume foarte simplu cum este Iisus, care este, ca sa zic asa, un nume de botez.
Ar putea suna mai degraba curios sa spunem ca Hristos are un nume de botez, si sper ca vei intelege ce vreau sa spun. Asta imi aminteste de o discutie pe care unul din enoriasii mei, care este o crestina, a avut-o cu sotul ei, care nu este crestin. Acesta si-a petrecut patruzeci de ani din viata incercand sa-i demonstreze ca totusi crestinismul este lipsit de temei, iar intr-o zi, ajunsa la disperare, femeia i-a spus: "Cum poti sa zici asa ceva, cand stii ca Dumnezeu a fost mai intai evreu si apoi s-a facut crestin?" Felul in care am spus ca Iisus este un nume de botez iti poate aminti in buna masura de aceasta abordare mai simpla a femeii, numai ca el este intr-adevar un nume omenesc, primul crestin inscris in registrul Bisericii. Iar daca ne amintim acest lucru, daca devenim constienti de apropierea pe care o aduce intre El si noi, atunci vom intelege de ce generatii de crestini s-au legat de acest nume; si poate ca nu atat datorita cuvintelor Sfantul Apostol Pavel: "Ca intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece", caci, desi sunt cu siguranta corecte, nu ele fac ca un nume sa ne fie drag si apropiat inimii noastre. Asta ar insemna sa ne intoarcem la "Atotputernicul" sau la "Domnul", insa numele lui Iisus este un nume viu, adevarat, personal.
Poti afla si multe alte nume. Sunt absolut sigur ca atunci cand acel "O, Tu, bucuria mea!" sau oricare alt strigat de felul acesta va tasni din tine, atunci va fi momentul in care vei fi descoperit o relatie intre El si tine care este efectiv a ta, un gen de relatie pe care nu o impartasesti decat cu foarte putini oameni. Nu vreau sa spun ca nu trebuie sa o impartasesti.
Dispunem de cuvinte pentru Dumnezeu care ne apartin tuturor, dar sunt si cuvinte care imi apartin numai mie sau numai tie, in acelasi fel in care exista, in relatiile dintre oameni, nume de familie, nume de botez si diminutive. Este bine daca poti avea un diminutiv cu care sa i te poti adresa lui Dumnezeu, un cuvant care sa aiba adancimea inimii tale, toata caldura de care esti in stare; care sa devina felul tau de a spune: "Acesta este modul in care ceea ce este unic in mine simte unicitatea ta". Daca in procesul de a descoperi unde anume te afli in relatia ta cu Dumnezeu - cat esti de strain - ajungi la punctul de a bate la usa, la o adancire tot mai mare in tine insuti, indreptand rugaciunea spre tine insuti, silindu-te pe tine pana acolo unde exista o usa la care sa bati, la punctul in care poate fi deschisa - atunci va veni un timp cand usa se va deschide, dar pentru asta trebuie sa ai un nume pentru Dumnezeu.
Trebuie sa fii in stare sa spui un cuvant care sa arate ca tu esti cel care ai fost in cautarea Lui si nu un om substituibil in cautarea unui Dumnezeu anonim. In procesul cautarii vei fi indurat durere, teama, speranta, ori vei fi avut diverse asteptari - toata gama de emotii omenesti. Dumnezeu va fi fost Cel dorit, dar si Cel ce te-a amagit. El va fi fost Cel dupa care tanjesti si Cel pe care-L urasti pentru ca nu Se lasa prins, si Cel pe care il iubesti mai presus de orice, fara de care nu poti trai si Cel pe care nu-L poti ierta, de vreme ce nu-ti raspunde, si El va fi fost inca multe altele. Iar din aceasta cautare vor iesi treptat cuvinte pe care I le poti spune lui Dumnezeu, cuvinte iesite din propria ta experienta in cautarea Graalului, cuvinte care sunt ale tale.
Ai putea descoperi ca ele coincid cu multe cuvinte folosite deja de altii. Atunci ele vor inceta sa fie cuvinte anonime, ci vor fi cuvinte pe care le ai in comun cu alti oameni, dar care au devenit cu adevarat ale tale.
Nu folosi insa cuvinte care se gasesc in dictionarul comun, cuvinte care nu-ti apartin. Cand incepi sa auzi un lant zornaind la usa, cand ai impresia ca usa se va deschide, atunci vino cu acele cuvinte care sunt ale tale si cheama-L pe Dumnezeu cu numele pe care El si L-a ales in imprejurarile vietii tale. In acel moment va veti fi intalnit, in relatia tot mai profunda si mai bogata care va urma, vei avea o multime de timp pentru a descoperi si alte cuvinte, si sa te lepezi de cuvintele urii si ale temerii. Asemenea mucenicilor din Apocalipsa, vei spune si tu: "Drepte si adevarate sunt caile Tale" (Apoc. 15, 3).
Iar aceste cuvinte vor sterge toate cuvintele de amaraciune, toate numele care suna crud; vei pastra insa numele care sunt personale, care sunt ale tale si care vor exprima o adevarata relatie si un adevarat mod de a fi in legatura cu Dumnezeul cel Viu.
Ceea ce am spus despre "a invata sa ne rugam" este, cred eu, suficient de practic pentru a putea face o incercare, pentru a-i face proba. Este foarte limpede ca sunt inca multe lucruri care ar fi trebuit spuse despre aceasta tema si inca multe altele care ar fi trebuit spuse in legatura cu alte aspecte; incearca totusi sa verifici lucrurile pe care ti le-am sugerat de-a lungul acestor randuri si vei vedea ca nu este o pierdere de timp. Cauta un nume, si, daca nu ai vreunul, nu te mira ca nimeni nu te aude: nu strigi pe nimeni.
Mitropolitul Antonie de Suroj
Aboneaza-te la newsletter
Email
Introdu codul din imagine:
*
*
*
*
*
A ne adresa lui Dumnezeu =
Rugaciunea este in mod evident o relatie, o intalnire, un mod in care avem o relatie cu Dumnezeul cel Viu. Exista un moment in care aceasta relatie devine ceva viu. Si, de vreme ce este vorba de relatie, vreau sa incep cu ceva care se refera deopotriva la rugaciune si la relatiile umane. O relatie devine ceva personal si real din momentul in care deosebesti o persoana din multime.
Aceasta se intampla cand persoana devine unica in ea insasi, cand inceteaza sa mai fie anonima. Cineva a vorbit despre "societatea anonima", in care, in loc sa avem nume si prenume, calitati si personalitate, suntem definiti prin termenul general de "contribuabili" etc. In relatiile noastre cu ceilalti exista deseori acest element de anonimat: "aceia". Folosim in vorbirea noastra persoana a treia atunci cand simtim ca cineva poate fi inlocuit cu usurinta de altcineva, pentru ca relatia este functionala, nu personala, si aceasta functie poate fi asigurata de altcineva, pe cand aceasta persoana nu poate fi inlocuita de altcineva, in alte limbi as fi spus ca o relatie devine reala din momentul in care cineva incepe sa se gandeasca la o persoana in termenii lui "tu" in loc de "dumneavoastra".
Aceasta nu solicita o schimbare de limbaj, ci este vorba de o schimbare interioara. Sunt convins ca stii foarte bine ca poti avea cu cineva o relatie de tipul "eu-tu" sau una de tipul "eu-acela".
Rugaciunea incepe in momentul in care, in loc sa ne gandim la un Dumnezeu indepartat, la un "El", la un "Atotputernicul" si asa mai departe, te gandesti la Dumnezeu ca la un "Tu", ceea ce face ca relatia ta cu El sa nu mai fie una la persoana a treia, ci una la persoanele intai si a doua.
Uita-te, de pilda, la Cartea lui Iov, unde are loc un conflict. Sau la oricare alta situatie din Scriptura si din viata, din vietile sfintilor si ale pacatosilor, peste tot unde exista tensiune si confruntare violenta, in toate aceste cazuri este vorba de ceva personal. Nu poate fi vorba de rugaciune cat timp exista o distanta precauta, o relatie distanta si rece, atat timp cat exista conventionalism intre noi si Dumnezeu, atat timp cat nu-I putem vorbi, ci trebuie sa trecem printr-un complicat sir de cuvinte si de actiuni. Exista insa un moment cand, in ciuda tuturor acestor conventii, razbatem dincolo de ele si reusim sa vorbim la persoanele intai si a doua. Spunem "eu" si ne asteptam ca El sa fie "Tu". Sa nu confundam acest "Tu" cu politicosul si regescul "voi", ci sa-l lasam sa fie singularul si unicul "Tu".
Exista apoi inca un moment intr-o relatie umana calda: momentul in care cautam un nume pentru o persoana. Nu ma refer la un nume generic lipsit de continut, ci la acea situatie in care incepem sa vedem felul in care aceasta persoana tine de un anumit nume. Stii, de pilda, cat de personal poate fi un diminutiv, atat in sens pozitiv, cat si in sens negativ.
Un diminutiv poate fi un mod de a te desfiinta, de a te anula, de a distruge tot ceea ce poate fi intre doi oameni; dar poate fi si un nume pe care numai doi oameni il pot folosi, sau un grup foarte restrans de persoane care sunt atat de adanc si de intim legate intre ele, incat numele le pare plin de inteles, fiind personal in gradul cel mai inalt, intr-un fel, cu cat este mai absurd, cu atat este mai personal, fiindca nimeni altcineva nu l-ar inventa in afara de tine.
Avem apoi numele de familie. Acesta ne pare deseori cumva strain, un termen general precum "umanitatea"; sunt atat de multi oameni cu acelasi nume de familie. Totusi, daca privim cu mai multa atentie relatiile umane, putem vedea ca el reprezinta marca unei comunitati. De la o generatie la alta in cursul istoriei, oameni care sunt de un sange cu noi, a caror viata o purtam in oasele noastre impreuna cu ereditatea, cu mintea noastra au avut acest nume, iar el ne pune in legatura cu generatii foarte indepartate, dupa cum probabil ca ne va lega si de cei care ne vor succede in viitor, iar prin variatele legaturi de casatorie si familie va constitui o vasta retea de oameni profund legati unul de celalalt. Daca, in loc sa te gandesti la , nume de familie, te gandesti la ereditate, la genealogie, nu este asta tocmai ce gasim in legatura cu Domnul in doua din Evanghelii? Nu este acesta tocmai lucrul asupra caruia ne atrage atentia genealogia: o legatura cu fiinte umane concrete si reale, care merge de la o generatie la alta? Asadar, un nume de familie este un lucru pe care il putem trata cu deosebit interes, pentru ca aduna intregul nostru trecut intr-un singur cuvant, iar, daca ne gandim si la alti oameni in termenii acestia, numele oamenilor ar putea prinde viata, in loc sa fie expresia unicitatii cuiva si a acestei unicitati care ar aparea in relatia noastra cu persoana respectiva, asa cum sunt diminutivele, numele de familie ne-ar pune dintr-o data in legatura cu aceasta persoana unica si, prin ea, cu o intreaga lume de fiinte... in sfarsit, exista prenumele, numele pe care il primim la botez: este numele prin care Dumnezeu primeste o persoana care astfel devine a Lui.
Numele de botez o leaga pe persoana botezata de Dumnezeu, pentru ca, primindu-l, omul acela moare cu Hristos si invie din nou; de asemenea, numele de botez il leaga si de o multime de oameni care au primit acelasi nume, si, mai inainte, cu cel care a transformat primul un nume pagan intr-un nume crestin, primul sfant care a adus acest nume in Biserica. Mai avem si un alt nume, unul pe care nu il cunoastem, iti amintesti de cartea Apocalipsei, care spune ca in imparatie fiecare va primi o pietricica alba avand un nume scris pe ea, un nume care este cunoscut numai de Dumnezeu si de primitorul numelui.
Acesta nu este un diminutiv, nu este nume de familie si nici nume de botez. Este un nume, un cuvant, care este aidoma noua, care coincide cu noi, care este noi. Am putea chiar spune ca este un cuvant pe care Dumnezeu 1-a pronuntat cand a voit sa fim si care este noi, asa cum noi suntem el. Acest nume defineste unicitatea noastra absoluta si de nerepetat in legatura cu Dumnezeu. Nimeni altcineva nu poate cunoaste acest nume, caci nimeni nu poate, in ultima instanta, sa cunoasca pe cineva asa cum il cunoaste Dumnezeu; si totusi, tot ceea ce poate fi cunoscut despre noi izvoraste din acest nume necunoscut.
Poate ca te surprinde ca insist atat de mult asupra numelor. Aceasta se explica prin faptul ca o parte din rugaciunea noastra tine direct de Dumnezeu si este legatura noastra personala cu El, iar o alta parte a rugaciunii este legatura noastra cu intreaga lume exterioara, iar atunci cand ne rugam unul pentru celalalt, cand ne rugam pentru lume, ii aducem lui Dumnezeu nume si nimic altceva. Dar aceste nume sunt goale sau pline de sens in functie de imprejurari, dupa cum suntem sau nu in stare sa simtim profunzimea lucrurilor pe care le rostim. Daca rostim insensibili numele oamenilor inaintea lui Dumnezeu, folosind aceste nume ca pe niste etichete, golite de substanta, relatia noastra este una de slaba calitate; dar daca pronuntam un nume avand constiinta oricarei semnificatii din cele pe care am incercat sa le exprim pe scurt, atunci rugaciunea noastra devine nu doar aducerea unei persoane pe bratele noastre intinse, ci ne leaga de aceasta persoana cu o profunzime nu de compasiune, nu de dragoste, ci de identificare, de impartasire, de solidaritate, intemeind o relatie de o cu totul alta calitate.
Acesta este un lucru care se verifica si dintr-o alta perspectiva. Daca nu putem gasi numele adevarat al lui Dumnezeu, nu putem avea un acces liber, real si fericit la El. Atat timp cat trebuie sa-l chemam pe Dumnezeu cu termeni generali precum "Atotputernicul", "Domnul Dumnezeu", cat timp trebuie sa folosim articolul hotarat pentru acesti termeni pentru a-i face anonimi, pentru a-i transforma in niste termeni generici, nu-i puterm folosi ca nume personale. Sunt insa momente in care sfintii izbucnesc si i se adreseaza lui Dumnezeu cu niste expresii care au calitatea unor diminutive, adresandu-se lui Dumnezeu intr- un mod in care nimeni nu ar putea s-o faca, un mod care este la limita dintre posibil si imposibil si care este cu putinta numai pentru ca exista o relatie.
Aminteste-ti de psalmul in care, dupa cateva exprimari mai rezervate, David izbucneste deodata: "Tu, bucuria mea!"' Acesta este momentul in care intregul psalm se insufleteste. A spune "O, Tu esti Domnul nostru", "O, Atotputernice" insemna a exprima in fata lui Dumnezeu adevaruri despre El, dar izbucnind si spunandu-i lui Dumnezeu "O, bucuria mea!" era un lucru cu totul diferit. Iar atunci cand ii putem spune lui Dumnezeu "O, bucuria mea!" sau cand putem spune "O, suferinta vietii mele, O, cel ce te-ai pus in viata mea ca un chin, ca o problema, ca o piatra de poticnire!", cand I ne putem adresa cu violenta, atunci am stabilit o relatie de rugaciune.
Asadar este foarte important sa cercetam si sa vedem daca exista nume in experienta noastra a chemarii lui Dumnezeu, in primul rand, intrebuintarea numelor se poate schimba de la un timp la altul. Sunt momente in care simtim un aspect al relatiei noastre cu Dumnezeu, iar in alte momente sesizam alte aspecte, in acelasi fel in care, in relatiile noastre de prietenie sau de afectiune, nu alegem o singura expresie pentru a-i vorbi celuilalt, ci o diversitate de culori si nuante.
Avem la dispozitie nume precum "Atotputernicul", "Domnul", "Facatorul", "Proniatorul", "Intelepciunea", dar mai avem si un nume foarte simplu cum este Iisus, care este, ca sa zic asa, un nume de botez.
Ar putea suna mai degraba curios sa spunem ca Hristos are un nume de botez, si sper ca vei intelege ce vreau sa spun. Asta imi aminteste de o discutie pe care unul din enoriasii mei, care este o crestina, a avut-o cu sotul ei, care nu este crestin. Acesta si-a petrecut patruzeci de ani din viata incercand sa-i demonstreze ca totusi crestinismul este lipsit de temei, iar intr-o zi, ajunsa la disperare, femeia i-a spus: "Cum poti sa zici asa ceva, cand stii ca Dumnezeu a fost mai intai evreu si apoi s-a facut crestin?" Felul in care am spus ca Iisus este un nume de botez iti poate aminti in buna masura de aceasta abordare mai simpla a femeii, numai ca el este intr-adevar un nume omenesc, primul crestin inscris in registrul Bisericii. Iar daca ne amintim acest lucru, daca devenim constienti de apropierea pe care o aduce intre El si noi, atunci vom intelege de ce generatii de crestini s-au legat de acest nume; si poate ca nu atat datorita cuvintelor Sfantul Apostol Pavel: "Ca intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece", caci, desi sunt cu siguranta corecte, nu ele fac ca un nume sa ne fie drag si apropiat inimii noastre. Asta ar insemna sa ne intoarcem la "Atotputernicul" sau la "Domnul", insa numele lui Iisus este un nume viu, adevarat, personal.
Poti afla si multe alte nume. Sunt absolut sigur ca atunci cand acel "O, Tu, bucuria mea!" sau oricare alt strigat de felul acesta va tasni din tine, atunci va fi momentul in care vei fi descoperit o relatie intre El si tine care este efectiv a ta, un gen de relatie pe care nu o impartasesti decat cu foarte putini oameni. Nu vreau sa spun ca nu trebuie sa o impartasesti.
Dispunem de cuvinte pentru Dumnezeu care ne apartin tuturor, dar sunt si cuvinte care imi apartin numai mie sau numai tie, in acelasi fel in care exista, in relatiile dintre oameni, nume de familie, nume de botez si diminutive. Este bine daca poti avea un diminutiv cu care sa i te poti adresa lui Dumnezeu, un cuvant care sa aiba adancimea inimii tale, toata caldura de care esti in stare; care sa devina felul tau de a spune: "Acesta este modul in care ceea ce este unic in mine simte unicitatea ta". Daca in procesul de a descoperi unde anume te afli in relatia ta cu Dumnezeu - cat esti de strain - ajungi la punctul de a bate la usa, la o adancire tot mai mare in tine insuti, indreptand rugaciunea spre tine insuti, silindu-te pe tine pana acolo unde exista o usa la care sa bati, la punctul in care poate fi deschisa - atunci va veni un timp cand usa se va deschide, dar pentru asta trebuie sa ai un nume pentru Dumnezeu.
Trebuie sa fii in stare sa spui un cuvant care sa arate ca tu esti cel care ai fost in cautarea Lui si nu un om substituibil in cautarea unui Dumnezeu anonim. In procesul cautarii vei fi indurat durere, teama, speranta, ori vei fi avut diverse asteptari - toata gama de emotii omenesti. Dumnezeu va fi fost Cel dorit, dar si Cel ce te-a amagit. El va fi fost Cel dupa care tanjesti si Cel pe care-L urasti pentru ca nu Se lasa prins, si Cel pe care il iubesti mai presus de orice, fara de care nu poti trai si Cel pe care nu-L poti ierta, de vreme ce nu-ti raspunde, si El va fi fost inca multe altele. Iar din aceasta cautare vor iesi treptat cuvinte pe care I le poti spune lui Dumnezeu, cuvinte iesite din propria ta experienta in cautarea Graalului, cuvinte care sunt ale tale.
Ai putea descoperi ca ele coincid cu multe cuvinte folosite deja de altii. Atunci ele vor inceta sa fie cuvinte anonime, ci vor fi cuvinte pe care le ai in comun cu alti oameni, dar care au devenit cu adevarat ale tale.
Nu folosi insa cuvinte care se gasesc in dictionarul comun, cuvinte care nu-ti apartin. Cand incepi sa auzi un lant zornaind la usa, cand ai impresia ca usa se va deschide, atunci vino cu acele cuvinte care sunt ale tale si cheama-L pe Dumnezeu cu numele pe care El si L-a ales in imprejurarile vietii tale. In acel moment va veti fi intalnit, in relatia tot mai profunda si mai bogata care va urma, vei avea o multime de timp pentru a descoperi si alte cuvinte, si sa te lepezi de cuvintele urii si ale temerii. Asemenea mucenicilor din Apocalipsa, vei spune si tu: "Drepte si adevarate sunt caile Tale" (Apoc. 15, 3).
Iar aceste cuvinte vor sterge toate cuvintele de amaraciune, toate numele care suna crud; vei pastra insa numele care sunt personale, care sunt ale tale si care vor exprima o adevarata relatie si un adevarat mod de a fi in legatura cu Dumnezeul cel Viu.
Ceea ce am spus despre "a invata sa ne rugam" este, cred eu, suficient de practic pentru a putea face o incercare, pentru a-i face proba. Este foarte limpede ca sunt inca multe lucruri care ar fi trebuit spuse despre aceasta tema si inca multe altele care ar fi trebuit spuse in legatura cu alte aspecte; incearca totusi sa verifici lucrurile pe care ti le-am sugerat de-a lungul acestor randuri si vei vedea ca nu este o pierdere de timp. Cauta un nume, si, daca nu ai vreunul, nu te mira ca nimeni nu te aude: nu strigi pe nimeni.
Mitropolitul Antonie de Suroj
Aboneaza-te la newsletter
Introdu codul din imagine:
*
*
*
*
*
Scrisoare de destăinuire a unui înșelat
Scrisoarea aceasta a fost scrisă de un grec aflat în străinătate către Monahul Teodosie de la Mănăstirea Sfântul Pavel, scriitorul cărții «Spiritismul, urâciunea pustiirii», deoarece prin ea s-a regăsit pe sine și s-a slobozit din ghearele diavolului.
Părinte Teodosie,
Citind cartea Sfinției Voastre, «Spiritismul, urâciunea pustiirii», am simțit o mare nevoie să va scriu, ca să vă mulțumesc prin această scrisoare, dar și ca să mărturisesc, eu nevrednicul, pe scurt, despre marea înșelare în care am căzut. Vă rog să mă iertați că vă rețin și vă obosesc, scriindu-vă marile mele păcate.
Cu vreo zece ani în urmă, Părinte Teodosie, am cunoscut în Tesalonic un bărbat în vârstă care se îndeletnicea cu hydromantia[1]. Căra cu el o geantă în care avea „utilajele sale". Doream și eu mult să învăț acest mod de comunicare cu duhurile, însă, cu toate rugămințile mele, nu m-a învățat nimic. Mintea fiindu-mi mereu la acest mod de comunicare, într-o noapte, în somn, a venit cineva și s-a așezat lângă patul meu. Mi-a spus că este „Sfântul Gheorghie" și că de atunci înainte mă va povățui și ocroti. Vă puteți da seama ce bucurie m-a cuprins! A doua zi dimineața am chemat-o pe sora mea, de 33 de ani, cu șapte ani mai mică ca mine, de curând măritată. Acel bătrân o pusese de multe ori pe sora mea să privească într-o cană de lut plină de apă. I-am spus că am pregătite cana, cuțitașul cu mânerul negru și că poate privi în apa din cană. Dar ea a râs și mi-a spus că dacă va fi de față bătrânul Vasile ca să-i citească, ea nu va putea vedea nimic, pentru că și ea încercase singură să privească în apă, dar fără să reușească ceva. Atunci, spunându-i ce mi se întâmplase în somn, ea s-a așezat și s-a concentrat asupra cănii. După două-trei minute a început să vadă o biserică, necunoscută nouă, la capătul Acropolei, numită a Cuviosului David. În partea de sus a ei se află o piatră din care curge agheasmă, numită a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului. Acolo vom merge să ne rugăm, să ne spălăm cu agheasmă, să luăm și cu noi și în continuare vom avea comuniune cu duhurile. Și într-adevăr, am acționat potrivit cu îndrumările duhului. De atunci au început răspunsurile-îndrumări la diferitele noastre întrebări. Și încet-încet, odată cu trecerea timpului, am înaintat în această „știință" a satanei, ca apoi să venim în contact cu președintele de atunci al Societății Cercetărilor Spiritiste, Nicolae Firihon sau Barbeta. Acela ne-a rezolvat diferite nedumeriri referitoare la comuniunea pe care o aveam și, concret, m-a dăscălit cum să primesc stăpânirea celor patru arhangheli (Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil). Nu-mi aduc aminte exact câte zile am postit. În fiecare zi citeam câțiva psalmi ai Proorocului David, apoi făceam comuniunea cu sora mea. Ea îi vedea pe cei patru arhangheli cum mă însemnează în chipul Crucii și-mi dau stăpânirea să supun duhurile viclene, să vindec nebuni, fermecați și bolnavi. De asemenea, președintele ne-a dat permisiunea pentru lucru. De acum înainte eram deja profesioniști și lumea venea pe zi ce trecea din ce în ce mai multă.
Ar fi trebuit multe foi de hârtie să vă scriu amănunțit, însă vă scriu foarte puține lucruri despre comuniunea (cu duhurile) pe care am avut-o. Nu am vrut să înaintez la magia albă, așa cum este numită ea de obicei către spiritiști. Astfel permanentul nostru îndrumător, presupusul „arhanghel Gavriil", într-una din învățăturile sale ne-a spus că Evanghel (adică eu) este născut numai pentru bine. Tu, roabă Chiriachi (sora mea), în cealaltă cămăruță poți da oamenilor diferite buruieni-ape etc.
Faptul că în anumite cazuri (bolnavi, împăcarea soților despărțiți etc.) nu aveam nici un rezultat, îmi pricinuia nedumerire, de vreme ce îndrumătorul ne făgăduise că în toate vom avea izbândă; răspunsul lui că lipsește credința de la oameni; precum și faptul că unele proorocii nu se împlineau și că ne spunea uneori cuvinte încurcate, potrivit cu puterea mea de pricepere, toate acestea m-au făcut să mă îndoiesc de „sfânta" noastră comuniune. De aceea i-am recomandat surorii mele să ne rugăm mai mult și să împlinim, pe cât se poate mai corect, îndatoririle noastre creștinești.
Am început să pun multe întrebări și să insist asupra întrebării: de ce luăm bani de la cei ce suferă, de vreme ce Domnul a spus: «În dar ați primit, în dar să dați.»? Și multe altele. Dar fiindcă diavolul este mincinos și mult-meșteșugăreț, găsea întotdeauna justificări potrivite. Din păcate, însă, pe sora mea nu o prea mâhnea aceasta, ci, dimpotrivă, era mulțumită că câștiga bani și că viața ei devenea mai bună cu fiecare zi ce trecea. Astfel, s-a înțeles cu bărbatul ei, fără să știu nimic, să mă alunge și să lucreze numai ei doi. În felul acesta ar fi putut câștiga mulți bani de la oameni și ar fi fost toți ai lor. Dar trebuiau să învețe să faci invocarea. De aceea m-a întrebat pe mine într-o zi despre ea, iar eu, fără să gândesc nimic rău, i-am învățat. Fapta lor m-a mâhnit și mai mult pentru că mi s-au înmulțit îndoielile despre autenticitatea „sfintei comuniuni".
A trecut destul de multă vreme în care am căutat să aflu omul potrivit „să vadă". Astfel, am găsit o femeie căsătorită, însă despărțită de bărbat, care avea o fetiță. Fiind necăjită, a acceptat să lucreze împreună cu mine. A început instruirea care consta zilnic din rugăciuni, paraclise, spălare cu agheasmă la diferite Biserici unde izvora Agheasmă etc. Și astfel, numita Hristina a început să „vadă" limpede și de multe ori cu ochii deschiși.
Îndrumătorul nostru era același „arhanghel Mihail".
Acum însă aveam mai multă experiență și, pe lângă aceasta, mă rugam și studiam mai mult decât altă dată Sfânta Scriptură. Dar și aici satana devenise mai tare și mai meșteșugăreț decât mai înainte. Omilii uimitoare și vindecări spectaculoase mă făceau să cred că de această dată dețin într-adevăr „sfânta comuniune". Dar ca un mincinos ce este, diavolul a venit în contradicție din pricina multor mele întrebări. De aceea a început să mă lingușească până acolo unde se oprește mintea omului. A început să mă îndrume prin acea femeie și să mă urce la înălțime cu egoismul, spunându-ne că purtăm aceeași îmbrăcăminte (uniforma romană de culoarea aurului a soldatului roman), numai că noi avem Crucea în față. Nu s-a mulțumit numai cu aceasta, ci a luat chipul Maicii Domnului și ne-a vorbit, ne-a arătat țărmurile Asiei Mici, Constantinopolul, Sfânta Sofia, spunându-ne că foarte curând vor deveni iarăși grecești. Se apropia praznicul Bunei-Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, 25 martie, și mincinosul arhanghel Mihail mi-a făgăduit că după terminarea slujbei de la bisercă, îmi va aduce un dar de vreme ce sărbătoresc ziua numelui.[2] Așteptam cu multă nerăbdare să văd ce dar îmi va aduce „arhanghelul". După ce ne-am despărțit la Biserica Sfintei Varvara, noi ne-am făcut îndatoririle noastre (am tămâiat, am stropit cu agheasmă locul comuniunii, am făcut invocarea așa ca întotdeauna). Apoi Hristina vede cu ochii deschiși pe mincinosul arhanghel cum îi dă o floare de „crin", iar ea mi-o dă mie spunându-mi să fiu atent să nu o stric. Desigur a premers heretisirea și binecuvântarea și că crinul este adus din muntele Sinai. Apoi mi-a dat un sfat: să iau aminte în viața mea la fapte, pentru că orice cădere și păcat va fi ca și cum aș călca în picioare acest „crin". Desigur, nu am văzut niciodată crinul, ci numai Hristina îl vedea întotdeauna lângă icoane. Si când l-a dus la ea, casa ei a fost plină de mireasma lui vreme de trei zile.
După aceea îmi pregătește o surpriză. Într-o zi Hristina îl vede pe „Iisus Hristos" cum ne binecuvintează, mă îmbrățișează și mă sărută spunându-mi: „Fratele meu, am venit lângă tine ca să te sui pe cele 40 de trepte ale luminii și adevărului. De acum înainte voi veni în fiecare Miercuri la ora 4 după amiază ca să te îndrum și să te sui pe acele trepte. Îți dau ceva de la mine. Îți dau mâinile mele ca să-i vindeci pe cei bolnavi." Și într-adevăr, mâinile mele vindecau. Pe lângă aceasta, în mijlocul palmelor mele au apărut două pete negre. Odată când l-am întrebat pe mincinosul arhanghel despre ele, mi-a spus că sunt de la piroanele cu care a fost răstignit Domnul.
Apoi mi-a spus: „Eu te voi povățui corect, deoarece cunosc această lume, am trăit-o cu viața mea când am venit pe pământ, în timp ce «arhanghelul Mihail» nu a trăit cu trup, ca să-i cunoască bine pe oameni. Ești fratele meu mai mic, am ieșit din aceeași mamă, numai că eu am tată pe Dumnezeu, și atunci când învățam lumea, tu alergai în brațele mele etc.
Atunci Hristina îl vede pe mincinosul arhanghel că se închină înaintea mea. Învățăturile sale sunt pline de dragoste, pace și dăruire față de Dumnezeu. Acum mincinosul hristos ne suie la cele cerești, ne arată raiul, pe însuși dumnezeu, ne învață cum slujesc îngerii, arhanghelii, sfinții etc. Ne arată și iadul și orice își poate închipui mintea noastră cea săracă. Îmi spune de mai înainte și despre moartea tatălui meu cu 6-7 luni mai devreme, însă nu mi-a spus o dată fixă.
Apoi mi s-a întrerupt comuniunea, pentru că, într-o zi când am pus-o pe Hristina „să vadă", a văzut întuneric și a auzit un glas, spunându-i: „Îți luăm lumina și o dăm iarăși fratelui tău, pentru că crinul pe care ți l-am dat și ție l-ai stricat, l-ai făcut bucăți". Atunci am întrebat-o pe Hristina ce a făcut, iar ea i-a spus mamei mele că a „mers" cu bărbatul surorei ei, adică a făcut preadesfrânare.
Astfel, am început din nou să caut un om care „să vadă". De această dată, pe toți cei care îi găseam, după ce îi instruiam cu multă osteneală, plecau. Așa cum am pățit cu o femeie de curând măritată, cu a căreia bărbat aveam legături de prietenie. De îndată ce am instruit-o și a început, încet-încet „să vadă" și să am din nou comuniunea, a început să spună că mă iubește și că, în fiecare zi, dragostea ei pentru mine se mărește, până când am fost nevoit să întrerup iarăși comuniunea. În cele din urmă, când am ajuns s-o instruiesc pe nepoata mea (23 de ani și măritată), mi s-a arătat satana sub numele Sfântului Nicolae.
Și aici învățăturile continuă, ca întotdeauna, cu cuvinte de dragoste și mântuire.
În viața mea am avut întotdeauna ghinioane. Nu am putut să dobândesc un serviciu statornic și nu am făcut nici o pricopseală. De asemenea, aveam multe neliniști în somn în timpul nopților, auzeam voci, aveam vise urâte, până și cerceaful îl trăgeau de pe mine. De multe ori simțeam că mi se oprește respirația și mă presează o greutate, de care mă ușuram și pleca de la mine ca o albină, numai după ce cu multă greutate izbuteam să mă însemnez cu semnul Crucii. De asemenea, aveam întotdeauna o frică înăuntrul meu și de multe ori mă înfuriam, dar atunci când îmi reveneam, plângeam pentru halul în care am ajuns. Acum, în ultima vreme, la sărbătorile la care participam (vreme de aproape trei ani am mers la Biserica Sfântului Terapont din Tumba de Jos, Tesalonic), Îl rugam mereu pe Domnul să-mi arate adevărul și să scap de eventuala înșelare. Și într-adevăr, Domnul și Mântuitorul nostru a auzit rugămințile mele și într-o zi când am mers la lucru (eram intreținător de ascensoare) în strada Dimitrie Gunari, nr. 1, l-am găsit pe portarul de la bloc și am început o discuție cu el. Cuvintele lui m-au magnetizat. Am arătat celor ce erau cu mine ce trebuiau să facă, iar eu am continuat discuția cu fratele Gheorghie. Era un om simplu, binevoitor, în jur de 53 de ani și continuu scotea din gura sa cuvintele lui Hristos. La sfârșit mi-a spus:
- Ia această iconiță a Maicii Domnului și nu amâna! Începe din această clipă să devii un ostaș al lui Domnului.
Atunci i-am spus că și eu propovăduiesc fiecărui om cuvântul lui Hristos, vindec bolnavi și am o comuniune sfântă, vorbesc cu Sfinții. Dar el mi-a închis gura, spunându-mi:
- Ești înșelat, fratele meu. Ești victima diavolului, ai căzut în cursa lui.
Și îndată a alergat și mi-a adus cărticica: Chipuri contemporane athonite, «Sava duhovnicul», a Arhim. Heruvim și mi-a arătat la pagina 87, unde spune: „Îngerul care nu era înger, ci diavol".
În după-amiaza aceleiași zile am chemat-o pe nepoata mea, am pregătit locul de rugăciune și de comuniune și am pus-o să „vadă", pe jumătate hipnotizată ca întotdeauna. Vă scriu și cuvintele invocării:
„Întru numele Dumnezeului celui viu săvârșim invocare către povățuitorul nostru, Sfântul Nicolae."
Și îndată am primit „bună seara" și binecuvântarea lui:
- Sunt iarăși lângă tine, robule al lui Dumnezeu, Evanghele. În ce vrei să te povățuiesc?
- Sunteți Sfântul Nicolae?, am întrebat.
- Da, robule al lui Dumnezeu, Evanghele, ca întotdeauna și acum în ultima vreme.
- Atunci vă rog să-mi spuneți ce gândesc în această clipă?
- Ce întrebare este aceasta? De ce ești tulburat?
- Vă rog să-mi răspundeți la întrebarea mea.
- Așadar, ți s-a zdruncinat credința. Păcat.
Eu am continuat să insist și atunci acela mi-a spus că mă gândesc la Hristos, la Biserică, la faptul cum să mă apropii și mai mult de Domnul.
- Acestea le gândesc în fiecare zi, dar în această clipă la ce mă gândesc?
- Robule al lui Dumnezeu, Evanghele, îl pui la încercare pe Sfântul Nicolae care a primit poruncă de la Domnul să te ocrotească și să te povățuiască?
-Pe Sfântul Nicolae îl cinstesc și mă închin lui ca și tuturor Sfinților lui Iisus Hristos, însă pe tine te leg cu numele Sfintei Treimi să te arăți în sub chipul tău adevărat.
Și îndată nepoata mea s-a tulburat și m-am rugat să alung acel monstru de lângă ea.
Apoi am îngenuncheat și am mulțumit Domnului și Dumnezeului nostru, și Îi mulțumesc și Îi cer iertare în fiecare zi că m-a învrednicit să scap de marea înșelăciune a satanei. Mă rog și pentru fratele Gheorghie, care a ieșit în drumul meu. Acum mă aflu în Germania de la 1 mai 1974 și locuiesc la 20 km de Stuttgart. Aici aproape avem o biserică ortodoxă grecească unde merg în fiecare Duminică și sărbătoare la Dumnezeiasca Liturghie. De la biserică am cumpărat cartea Sfinției Voastre, care m-a folosit mult, mi-a dăruit curaj și putere. Mă rog mereu Domnului să vă ocrotească și să vă lumineze ca să mântuiți cât mai multe suflete. Caut să mă spovedesc, dar mai întâi aștept răspunsul Sfinției Voastre ca să-mi spuneți dacă știți vreun duhovnic grec aici în Germania.
Și încă ceva. Scrisoarea adresată Sfinției Voastre am început-o la 29 mai și cu multă osteneală o termin astăzi, 10 iulie. De fiecare dată când stau să vă scriu mi se oprește mintea, amețesc și satana îmi pune mereu piedici. Dar cu toate că îmi aduce gânduri urâte, deznădejdi, însă ele țin puține minute, după care mă liniștesc. Mă rog Domnului nostru Iisus Hristos să mă ierte și să-mi dea puterea și curajul să merg înainte. Și cred că voi ieși din mocirla păcatului și că voi merge cu pas statornic înspre El. Rău este că nu am oameni care să mă sprijine, ci mă lupt singur, rugându-mă și citind Sfânta Scriptură, precum și orice altă carte sfântă găsesc.
Ah, Dumnezeul meu, cât de mare bucurie aș fi simțit dacă m-aș fi aflat, fie și pentru câteva clipe, lângă Sfinția Voastră!
Părinte Teodosie, încheind, mă rog eu, păcătosul, nevrednicul, neînsemnatul, ca Domnul nostru Iisus Hristos să continue să vă dea puterea și luminarea să dărâmați temnițele de fier ale satanei și să sloboziți cât mai multe suflete. Aici, în străinătate, aștept medicamentul Sfinției Voastre, ca să mi se închidă rănile, pentru că în decursul acestor ani satana mi-a făcut multe răni în suflet. Am făcut multe greșeli, multe păcate mari, încât mă scârbesc de sinea mea. Nu vreau să-mi mântuiesc numai sufletul meu, ci și cele bolnave ale atâtor frați care trăiesc aici în străinătate.
Cu evlavie vă sărut mâna eu, nevrednicul Evanghel I. Gugusis.
11. 07. 1974.
Iubiți cititori, cele petrecute iubitului Evanghel sunt atât de revelatoare, încât trebuie să-i pună pe gânduri pe toți și pe toate care sunt „luminați", care sunt „povățuiți", care „scriu" având drept îndrumător pe Maica Domnului, pe Sfinți, pe Îngeri. Căci există probabilitatea de 99% ca ei să fie povățuiți într-o manieră sistematică de către diavolul. Noi aceasta am putut face, să le tragem semnalul de alarmă al pierzării lor, iar de aceia depinde să-l primească.
Revista «Cuviosul Filotheos din Paros»
Nr. 29, Mai - August 2010
Orthodoxos Kypseli, Tesalonic.
Τrad.: Ierom. Ștefan.
[1] Vrăjitorie care se bazează pe observarea caracteristicilor apei (culoarea, transparența, formele, umbrele, reflecțiile și unduirile).
[2] În greacă Buna-Vestire este Evanghelismos.
marţi, 22 iun., 2010
Ευσεβίου ιερομάρτυρος, επισκόπου Σαμοσάτων, μαρτύρων Ζήνωνος και Ζηνά.
Advanced search
Postări recente.
Scrisoare de destăinuire a unui înșelat
Scrisoarea aceasta a fost scrisă de un grec aflat în străinătate către Monahul Teodosie de la Mănăstirea Sfântul Pavel... (21/6/2010)
Reîncarnarea
Reîncarnarea ncompatibilă credința Ortodoxă... (17/6/2010)
Adorarea Mamonei
Predica Mitropolitului Augustin de Florina la Duminica a III-a a lui Matei (Matei 6, 22-33)... (12/6/2006)
Cipru, insulă creştină
Predica Mitropolitului Augustin de Florina la pomenirea Sfântului Apostol Varnava... (11/6/2010)
Vai vouă, ecumenisti fățarnici!
Ceea ce a mustrat mai mult și a înfierat cu tărie Hristos în vremea lucrării Sale pământești a fost fățărnicia... (8/6/2010)
Să-l Mărturisim pe Hristos
"Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor şi Eu voi mărturisi pentru el înaintea Tatălui Meu care este în ceruri..." (Matei 10, 32) (7/6/2010)
SCRISOARE DE DESTAINUIRE
Scrisoare de destăinuire a unui înselat
Scrisoarea aceasta a fost scrisă de un grec aflat în străinătate către Monahul Teodosie de la Mănăstirea Sfântul Pavel, scriitorul cărții «Spiritismul, urâciunea pustiirii», deoarece prin ea s-a regăsit pe sine și s-a slobozit din ghearele diavolului.
Părinte Teodosie,
Citind cartea Sfinției Voastre, «Spiritismul, urâciunea pustiirii», am simțit o mare nevoie să va scriu, ca să vă mulțumesc prin această scrisoare, dar și ca să mărturisesc, eu nevrednicul, pe scurt, despre marea înșelare în care am căzut. Vă rog să mă iertați că vă rețin și vă obosesc, scriindu-vă marile mele păcate.
Cu vreo zece ani în urmă, Părinte Teodosie, am cunoscut în Tesalonic un bărbat în vârstă care se îndeletnicea cu hydromantia[1]. Căra cu el o geantă în care avea „utilajele sale". Doream și eu mult să învăț acest mod de comunicare cu duhurile, însă, cu toate rugămințile mele, nu m-a învățat nimic. Mintea fiindu-mi mereu la acest mod de comunicare, într-o noapte, în somn, a venit cineva și s-a așezat lângă patul meu. Mi-a spus că este „Sfântul Gheorghie" și că de atunci înainte mă va povățui și ocroti. Vă puteți da seama ce bucurie m-a cuprins! A doua zi dimineața am chemat-o pe sora mea, de 33 de ani, cu șapte ani mai mică ca mine, de curând măritată. Acel bătrân o pusese de multe ori pe sora mea să privească într-o cană de lut plină de apă. I-am spus că am pregătite cana, cuțitașul cu mânerul negru și că poate privi în apa din cană. Dar ea a râs și mi-a spus că dacă va fi de față bătrânul Vasile ca să-i citească, ea nu va putea vedea nimic, pentru că și ea încercase singură să privească în apă, dar fără să reușească ceva. Atunci, spunându-i ce mi se întâmplase în somn, ea s-a așezat și s-a concentrat asupra cănii. După două-trei minute a început să vadă o biserică, necunoscută nouă, la capătul Acropolei, numită a Cuviosului David. În partea de sus a ei se află o piatră din care curge agheasmă, numită a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului. Acolo vom merge să ne rugăm, să ne spălăm cu agheasmă, să luăm și cu noi și în continuare vom avea comuniune cu duhurile. Și într-adevăr, am acționat potrivit cu îndrumările duhului. De atunci au început răspunsurile-îndrumări la diferitele noastre întrebări. Și încet-încet, odată cu trecerea timpului, am înaintat în această „știință" a satanei, ca apoi să venim în contact cu președintele de atunci al Societății Cercetărilor Spiritiste, Nicolae Firihon sau Barbeta. Acela ne-a rezolvat diferite nedumeriri referitoare la comuniunea pe care o aveam și, concret, m-a dăscălit cum să primesc stăpânirea celor patru arhangheli (Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil). Nu-mi aduc aminte exact câte zile am postit. În fiecare zi citeam câțiva psalmi ai Proorocului David, apoi făceam comuniunea cu sora mea. Ea îi vedea pe cei patru arhangheli cum mă însemnează în chipul Crucii și-mi dau stăpânirea să supun duhurile viclene, să vindec nebuni, fermecați și bolnavi. De asemenea, președintele ne-a dat permisiunea pentru lucru. De acum înainte eram deja profesioniști și lumea venea pe zi ce trecea din ce în ce mai multă.
Ar fi trebuit multe foi de hârtie să vă scriu amănunțit, însă vă scriu foarte puține lucruri despre comuniunea (cu duhurile) pe care am avut-o. Nu am vrut să înaintez la magia albă, așa cum este numită ea de obicei către spiritiști. Astfel permanentul nostru îndrumător, presupusul „arhanghel Gavriil", într-una din învățăturile sale ne-a spus că Evanghel (adică eu) este născut numai pentru bine. Tu, roabă Chiriachi (sora mea), în cealaltă cămăruță poți da oamenilor diferite buruieni-ape etc.
Faptul că în anumite cazuri (bolnavi, împăcarea soților despărțiți etc.) nu aveam nici un rezultat, îmi pricinuia nedumerire, de vreme ce îndrumătorul ne făgăduise că în toate vom avea izbândă; răspunsul lui că lipsește credința de la oameni; precum și faptul că unele proorocii nu se împlineau și că ne spunea uneori cuvinte încurcate, potrivit cu puterea mea de pricepere, toate acestea m-au făcut să mă îndoiesc de „sfânta" noastră comuniune. De aceea i-am recomandat surorii mele să ne rugăm mai mult și să împlinim, pe cât se poate mai corect, îndatoririle noastre creștinești.
Am început să pun multe întrebări și să insist asupra întrebării: de ce luăm bani de la cei ce suferă, de vreme ce Domnul a spus: «În dar ați primit, în dar să dați.»? Și multe altele. Dar fiindcă diavolul este mincinos și mult-meșteșugăreț, găsea întotdeauna justificări potrivite. Din păcate, însă, pe sora mea nu o prea mâhnea aceasta, ci, dimpotrivă, era mulțumită că câștiga bani și că viața ei devenea mai bună cu fiecare zi ce trecea. Astfel, s-a înțeles cu bărbatul ei, fără să știu nimic, să mă alunge și să lucreze numai ei doi. În felul acesta ar fi putut câștiga mulți bani de la oameni și ar fi fost toți ai lor. Dar trebuiau să învețe să faci invocarea. De aceea m-a întrebat pe mine într-o zi despre ea, iar eu, fără să gândesc nimic rău, i-am învățat. Fapta lor m-a mâhnit și mai mult pentru că mi s-au înmulțit îndoielile despre autenticitatea „sfintei comuniuni".
A trecut destul de multă vreme în care am căutat să aflu omul potrivit „să vadă". Astfel, am găsit o femeie căsătorită, însă despărțită de bărbat, care avea o fetiță. Fiind necăjită, a acceptat să lucreze împreună cu mine. A început instruirea care consta zilnic din rugăciuni, paraclise, spălare cu agheasmă la diferite Biserici unde izvora Agheasmă etc. Și astfel, numita Hristina a început să „vadă" limpede și de multe ori cu ochii deschiși
Îndrumătorul nostru era același „arhanghel Mihail".
Acum însă aveam mai multă experiență și, pe lângă aceasta, mă rugam și studiam mai mult decât altă dată Sfânta Scriptură. Dar și aici satana devenise mai tare și mai meșteșugăreț decât mai înainte. Omilii uimitoare și vindecări spectaculoase mă făceau să cred că de această dată dețin într-adevăr „sfânta comuniune". Dar ca un mincinos ce este, diavolul a venit în contradicție din pricina multor mele întrebări. De aceea a început să mă lingușească până acolo unde se oprește mintea omului. A început să mă îndrume prin acea femeie și să mă urce la înălțime cu egoismul, spunându-ne că purtăm aceeași îmbrăcăminte (uniforma romană de culoarea aurului a soldatului roman), numai că noi avem Crucea în față. Nu s-a mulțumit numai cu aceasta, ci a luat chipul Maicii Domnului și ne-a vorbit, ne-a arătat țărmurile Asiei Mici, Constantinopolul, Sfânta Sofia, spunându-ne că foarte curând vor deveni iarăși grecești. Se apropia praznicul Bunei-Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, 25 martie, și mincinosul arhanghel Mihail mi-a făgăduit că după terminarea slujbei de la bisercă, îmi va aduce un dar de vreme ce sărbătoresc ziua numelui.[2] Așteptam cu multă nerăbdare să văd ce dar îmi va aduce „arhanghelul". După ce ne-am despărțit la Biserica Sfintei Varvara, noi ne-am făcut îndatoririle noastre (am tămâiat, am stropit cu agheasmă locul comuniunii, am făcut invocarea așa ca întotdeauna). Apoi Hristina vede cu ochii deschiși pe mincinosul arhanghel cum îi dă o floare de „crin", iar ea mi-o dă mie spunându-mi să fiu atent să nu o stric. Desigur a premers heretisirea și binecuvântarea și că crinul este adus din muntele Sinai. Apoi mi-a dat un sfat: să iau aminte în viața mea la fapte, pentru că orice cădere și păcat va fi ca și cum aș călca în picioare acest „crin". Desigur, nu am văzut niciodată crinul, ci numai Hristina îl vedea întotdeauna lângă icoane. Si când l-a dus la ea, casa ei a fost plină de mireasma lui vreme de trei zile.
După aceea îmi pregătește o surpriză. Într-o zi Hristina îl vede pe „Iisus Hristos" cum ne binecuvintează, mă îmbrățișează și mă sărută spunându-mi: „Fratele meu, am venit lângă tine ca să te sui pe cele 40 de trepte ale luminii și adevărului. De acum înainte voi veni în fiecare Miercuri la ora 4 după amiază ca să te îndrum și să te sui pe acele trepte. Îți dau ceva de la mine. Îți dau mâinile mele ca să-i vindeci pe cei bolnavi." Și într-adevăr, mâinile mele vindecau. Pe lângă aceasta, în mijlocul palmelor mele au apărut două pete negre. Odată când l-am întrebat pe mincinosul arhanghel despre ele, mi-a spus că sunt de la piroanele cu care a fost răstignit Domnul.
Apoi mi-a spus: „Eu te voi povățui corect, deoarece cunosc această lume, am trăit-o cu viața mea când am venit pe pământ, în timp ce «arhanghelul Mihail» nu a trăit cu trup, ca să-i cunoască bine pe oameni. Ești fratele meu mai mic, am ieșit din aceeași mamă, numai că eu am tată pe Dumnezeu, și atunci când învățam lumea, tu alergai în brațele mele etc.
Atunci Hristina îl vede pe mincinosul arhanghel că se închină înaintea mea. Învățăturile sale sunt pline de dragoste, pace și dăruire față de Dumnezeu. Acum mincinosul hristos ne suie la cele cerești, ne arată raiul, pe însuși dumnezeu, ne învață cum slujesc îngerii, arhanghelii, sfinții etc. Ne arată și iadul și orice își poate închipui mintea noastră cea săracă. Îmi spune de mai înainte și despre moartea tatălui meu cu 6-7 luni mai devreme, însă nu mi-a spus o dată fixă.
Apoi mi s-a întrerupt comuniunea, pentru că, într-o zi când am pus-o pe Hristina „să vadă", a văzut întuneric și a auzit un glas, spunându-i: „Îți luăm lumina și o dăm iarăși fratelui tău, pentru că crinul pe care ți l-am dat și ție l-ai stricat, l-ai făcut bucăți". Atunci am întrebat-o pe Hristina ce a făcut, iar ea i-a spus mamei mele că a „mers" cu bărbatul surorei ei, adică a făcut preadesfrânare.
Astfel, am început din nou să caut un om care „să vadă". De această dată, pe toți cei care îi găseam, după ce îi instruiam cu multă osteneală, plecau. Așa cum am pățit cu o femeie de curând măritată, cu a căreia bărbat aveam legături de prietenie. De îndată ce am instruit-o și a început, încet-încet „să vadă" și să am din nou comuniunea, a început să spună că mă iubește și că, în fiecare zi, dragostea ei pentru mine se mărește, până când am fost nevoit să întrerup iarăși comuniunea. În cele din urmă, când am ajuns s-o instruiesc pe nepoata mea (23 de ani și măritată), mi s-a arătat satana sub numele Sfântului Nicolae.
Și aici învățăturile continuă, ca întotdeauna, cu cuvinte de dragoste și mântuire.
În viața mea am avut întotdeauna ghinioane. Nu am putut să dobândesc un serviciu statornic și nu am făcut nici o pricopseală. De asemenea, aveam multe neliniști în somn în timpul nopților, auzeam voci, aveam vise urâte, până și cerceaful îl trăgeau de pe mine. De multe ori simțeam că mi se oprește respirația și mă presează o greutate, de care mă ușuram și pleca de la mine ca o albină, numai după ce cu multă greutate izbuteam să mă însemnez cu semnul Crucii. De asemenea, aveam întotdeauna o frică înăuntrul meu și de multe ori mă înfuriam, dar atunci când îmi reveneam, plângeam pentru halul în care am ajuns. Acum, în ultima vreme, la sărbătorile la care participam (vreme de aproape trei ani am mers la Biserica Sfântului Terapont din Tumba de Jos, Tesalonic), Îl rugam mereu pe Domnul să-mi arate adevărul și să scap de eventuala înșelare. Și într-adevăr, Domnul și Mântuitorul nostru a auzit rugămințile mele și într-o zi când am mers la lucru (eram intreținător de ascensoare) în strada Dimitrie Gunari, nr. 1, l-am găsit pe portarul de la bloc și am început o discuție cu el. Cuvintele lui m-au magnetizat. Am arătat celor ce erau cu mine ce trebuiau să facă, iar eu am continuat discuția cu fratele Gheorghie. Era un om simplu, binevoitor, în jur de 53 de ani și continuu scotea din gura sa cuvintele lui Hristos. La sfârșit mi-a spus:
- Ia această iconiță a Maicii Domnului și nu amâna! Începe din această clipă să devii un ostaș al lui Domnului.
Atunci i-am spus că și eu propovăduiesc fiecărui om cuvântul lui Hristos, vindec bolnavi și am o comuniune sfântă, vorbesc cu Sfinții. Dar el mi-a închis gura, spunându-mi:
- Ești înșelat, fratele meu. Ești victima diavolului, ai căzut în cursa lui.
Și îndată a alergat și mi-a adus cărticica: Chipuri contemporane athonite, «Sava duhovnicul», a Arhim. Heruvim și mi-a arătat la pagina 87, unde spune: „Îngerul care nu era înger, ci diavol".
În după-amiaza aceleiași zile am chemat-o pe nepoata mea, am pregătit locul de rugăciune și de comuniune și am pus-o să „vadă", pe jumătate hipnotizată ca întotdeauna. Vă scriu și cuvintele invocării:
„Întru numele Dumnezeului celui viu săvârșim invocare către povățuitorul nostru, Sfântul Nicolae."
Și îndată am primit „bună seara" și binecuvântarea lui:
- Sunt iarăși lângă tine, robule al lui Dumnezeu, Evanghele. În ce vrei să te povățuiesc?
- Sunteți Sfântul Nicolae?, am întrebat.
- Da, robule al lui Dumnezeu, Evanghele, ca întotdeauna și acum în ultima vreme.
- Atunci vă rog să-mi spuneți ce gândesc în această clipă?
- Ce întrebare este aceasta? De ce ești tulburat?
- Vă rog să-mi răspundeți la întrebarea mea.
- Așadar, ți s-a zdruncinat credința. Păcat.
Eu am continuat să insist și atunci acela mi-a spus că mă gândesc la Hristos, la Biserică, la faptul cum să mă apropii și mai mult de Domnul.
- Acestea le gândesc în fiecare zi, dar în această clipă la ce mă gândesc?
- Robule al lui Dumnezeu, Evanghele, îl pui la încercare pe Sfântul Nicolae care a primit poruncă de la Domnul să te ocrotească și să te povățuiască?
-Pe Sfântul Nicolae îl cinstesc și mă închin lui ca și tuturor Sfinților lui Iisus Hristos, însă pe tine te leg cu numele Sfintei Treimi să te arăți în sub chipul tău adevărat.
Și îndată nepoata mea s-a tulburat și m-am rugat să alung acel monstru de lângă ea.
Apoi am îngenuncheat și am mulțumit Domnului și Dumnezeului nostru, și Îi mulțumesc și Îi cer iertare în fiecare zi că m-a învrednicit să scap de marea înșelăciune a satanei. Mă rog și pentru fratele Gheorghie, care a ieșit în drumul meu. Acum mă aflu în Germania de la 1 mai 1974 și locuiesc la 20 km de Stuttgart. Aici aproape avem o biserică ortodoxă grecească unde merg în fiecare Duminică și sărbătoare la Dumnezeiasca Liturghie. De la biserică am cumpărat cartea Sfinției Voastre, care m-a folosit mult, mi-a dăruit curaj și putere. Mă rog mereu Domnului să vă ocrotească și să vă lumineze ca să mântuiți cât mai multe suflete. Caut să mă spovedesc, dar mai întâi aștept răspunsul Sfinției Voastre ca să-mi spuneți dacă știți vreun duhovnic grec aici în Germania.
Și încă ceva. Scrisoarea adresată Sfinției Voastre am început-o la 29 mai și cu multă osteneală o termin astăzi, 10 iulie. De fiecare dată când stau să vă scriu mi se oprește mintea, amețesc și satana îmi pune mereu piedici. Dar cu toate că îmi aduce gânduri urâte, deznădejdi, însă ele țin puține minute, după care mă liniștesc. Mă rog Domnului nostru Iisus Hristos să mă ierte și să-mi dea puterea și curajul să merg înainte. Și cred că voi ieși din mocirla păcatului și că voi merge cu pas statornic înspre El. Rău este că nu am oameni care să mă sprijine, ci mă lupt singur, rugându-mă și citind Sfânta Scriptură, precum și orice altă carte sfântă găsesc.
Ah, Dumnezeul meu, cât de mare bucurie aș fi simțit dacă m-aș fi aflat, fie și pentru câteva clipe, lângă Sfinția Voastră!
Părinte Teodosie, încheind, mă rog eu, păcătosul, nevrednicul, neînsemnatul, ca Domnul nostru Iisus Hristos să continue să vă dea puterea și luminarea să dărâmați temnițele de fier ale satanei și să sloboziți cât mai multe suflete. Aici, în străinătate, aștept medicamentul Sfinției Voastre, ca să mi se închidă rănile, pentru că în decursul acestor ani satana mi-a făcut multe răni în suflet. Am făcut multe greșeli, multe păcate mari, încât mă scârbesc de sinea mea. Nu vreau să-mi mântuiesc numai sufletul meu, ci și cele bolnave ale atâtor frați care trăiesc aici în străinătate.
Cu evlavie vă sărut mâna eu, nevrednicul Evanghel I. Gugusis.
11. 07. 1974.
Iubiți cititori, cele petrecute iubitului Evanghel sunt atât de revelatoare, încât trebuie să-i pună pe gânduri pe toți și pe toate care sunt „luminați", care sunt „povățuiți", care „scriu" având drept îndrumător pe Maica Domnului, pe Sfinți, pe Îngeri. Căci există probabilitatea de 99% ca ei să fie povățuiți într-o manieră sistematică de către diavolul. Noi aceasta am putut face, să le tragem semnalul de alarmă al pierzării lor, iar de aceia depinde să-l primească.
Revista «Cuviosul Filotheos din Paros»
Nr. 29, Mai - August 2010
Orthodoxos Kypseli, Tesalonic.
[1] Vrăjitorie care se bazează pe observarea caracteristicilor apei (culoarea, transparența, formele, umbrele, reflecțiile și unduirile).
[2] În greacă Buna-Vestire este Evanghelismos.
marţi, 22 iun., 2010
Ευσεβίου ιερομάρτυρος, επισκόπου Σαμοσάτων, μαρτύρων Ζήνωνος και Ζηνά.
Scrisoarea aceasta a fost scrisă de un grec aflat în străinătate către Monahul Teodosie de la Mănăstirea Sfântul Pavel... (21/6/2010)
Reîncarnarea
Reîncarnarea ncompatibilă credința Ortodoxă... (17/6/2010)
Adorarea Mamonei
Predica Mitropolitului Augustin de Florina la Duminica a III-a a lui Matei (Matei 6, 22-33)... (12/6/2006)
Cipru, insulă creştină
Predica Mitropolitului Augustin de Florina la pomenirea Sfântului Apostol Varnava... (11/6/2010)
Vai vouă, ecumenisti fățarnici!
Ceea ce a mustrat mai mult și a înfierat cu tărie Hristos în vremea lucrării Sale pământești a fost fățărnicia... (8/6/2010)
Să-l Mărturisim pe Hristos
"Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor şi Eu voi mărturisi pentru el înaintea Tatălui Meu care este în ceruri..." (Matei 10, 32) (7/6/2010)
e Maria - Magdalena la 15:51
Scrisoarea aceasta a fost scrisă de un grec aflat în străinătate către Monahul Teodosie de la Mănăstirea Sfântul Pavel, scriitorul cărții «Spiritismul, urâciunea pustiirii», deoarece prin ea s-a regăsit pe sine și s-a slobozit din ghearele diavolului.
Părinte Teodosie,
Citind cartea Sfinției Voastre, «Spiritismul, urâciunea pustiirii», am simțit o mare nevoie să va scriu, ca să vă mulțumesc prin această scrisoare, dar și ca să mărturisesc, eu nevrednicul, pe scurt, despre marea înșelare în care am căzut. Vă rog să mă iertați că vă rețin și vă obosesc, scriindu-vă marile mele păcate.
Cu vreo zece ani în urmă, Părinte Teodosie, am cunoscut în Tesalonic un bărbat în vârstă care se îndeletnicea cu hydromantia[1]. Căra cu el o geantă în care avea „utilajele sale". Doream și eu mult să învăț acest mod de comunicare cu duhurile, însă, cu toate rugămințile mele, nu m-a învățat nimic. Mintea fiindu-mi mereu la acest mod de comunicare, într-o noapte, în somn, a venit cineva și s-a așezat lângă patul meu. Mi-a spus că este „Sfântul Gheorghie" și că de atunci înainte mă va povățui și ocroti. Vă puteți da seama ce bucurie m-a cuprins! A doua zi dimineața am chemat-o pe sora mea, de 33 de ani, cu șapte ani mai mică ca mine, de curând măritată. Acel bătrân o pusese de multe ori pe sora mea să privească într-o cană de lut plină de apă. I-am spus că am pregătite cana, cuțitașul cu mânerul negru și că poate privi în apa din cană. Dar ea a râs și mi-a spus că dacă va fi de față bătrânul Vasile ca să-i citească, ea nu va putea vedea nimic, pentru că și ea încercase singură să privească în apă, dar fără să reușească ceva. Atunci, spunându-i ce mi se întâmplase în somn, ea s-a așezat și s-a concentrat asupra cănii. După două-trei minute a început să vadă o biserică, necunoscută nouă, la capătul Acropolei, numită a Cuviosului David. În partea de sus a ei se află o piatră din care curge agheasmă, numită a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului. Acolo vom merge să ne rugăm, să ne spălăm cu agheasmă, să luăm și cu noi și în continuare vom avea comuniune cu duhurile. Și într-adevăr, am acționat potrivit cu îndrumările duhului. De atunci au început răspunsurile-îndrumări la diferitele noastre întrebări. Și încet-încet, odată cu trecerea timpului, am înaintat în această „știință" a satanei, ca apoi să venim în contact cu președintele de atunci al Societății Cercetărilor Spiritiste, Nicolae Firihon sau Barbeta. Acela ne-a rezolvat diferite nedumeriri referitoare la comuniunea pe care o aveam și, concret, m-a dăscălit cum să primesc stăpânirea celor patru arhangheli (Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil). Nu-mi aduc aminte exact câte zile am postit. În fiecare zi citeam câțiva psalmi ai Proorocului David, apoi făceam comuniunea cu sora mea. Ea îi vedea pe cei patru arhangheli cum mă însemnează în chipul Crucii și-mi dau stăpânirea să supun duhurile viclene, să vindec nebuni, fermecați și bolnavi. De asemenea, președintele ne-a dat permisiunea pentru lucru. De acum înainte eram deja profesioniști și lumea venea pe zi ce trecea din ce în ce mai multă.
Ar fi trebuit multe foi de hârtie să vă scriu amănunțit, însă vă scriu foarte puține lucruri despre comuniunea (cu duhurile) pe care am avut-o. Nu am vrut să înaintez la magia albă, așa cum este numită ea de obicei către spiritiști. Astfel permanentul nostru îndrumător, presupusul „arhanghel Gavriil", într-una din învățăturile sale ne-a spus că Evanghel (adică eu) este născut numai pentru bine. Tu, roabă Chiriachi (sora mea), în cealaltă cămăruță poți da oamenilor diferite buruieni-ape etc.
Faptul că în anumite cazuri (bolnavi, împăcarea soților despărțiți etc.) nu aveam nici un rezultat, îmi pricinuia nedumerire, de vreme ce îndrumătorul ne făgăduise că în toate vom avea izbândă; răspunsul lui că lipsește credința de la oameni; precum și faptul că unele proorocii nu se împlineau și că ne spunea uneori cuvinte încurcate, potrivit cu puterea mea de pricepere, toate acestea m-au făcut să mă îndoiesc de „sfânta" noastră comuniune. De aceea i-am recomandat surorii mele să ne rugăm mai mult și să împlinim, pe cât se poate mai corect, îndatoririle noastre creștinești.
Am început să pun multe întrebări și să insist asupra întrebării: de ce luăm bani de la cei ce suferă, de vreme ce Domnul a spus: «În dar ați primit, în dar să dați.»? Și multe altele. Dar fiindcă diavolul este mincinos și mult-meșteșugăreț, găsea întotdeauna justificări potrivite. Din păcate, însă, pe sora mea nu o prea mâhnea aceasta, ci, dimpotrivă, era mulțumită că câștiga bani și că viața ei devenea mai bună cu fiecare zi ce trecea. Astfel, s-a înțeles cu bărbatul ei, fără să știu nimic, să mă alunge și să lucreze numai ei doi. În felul acesta ar fi putut câștiga mulți bani de la oameni și ar fi fost toți ai lor. Dar trebuiau să învețe să faci invocarea. De aceea m-a întrebat pe mine într-o zi despre ea, iar eu, fără să gândesc nimic rău, i-am învățat. Fapta lor m-a mâhnit și mai mult pentru că mi s-au înmulțit îndoielile despre autenticitatea „sfintei comuniuni".
A trecut destul de multă vreme în care am căutat să aflu omul potrivit „să vadă". Astfel, am găsit o femeie căsătorită, însă despărțită de bărbat, care avea o fetiță. Fiind necăjită, a acceptat să lucreze împreună cu mine. A început instruirea care consta zilnic din rugăciuni, paraclise, spălare cu agheasmă la diferite Biserici unde izvora Agheasmă etc. Și astfel, numita Hristina a început să „vadă" limpede și de multe ori cu ochii deschiși.
Îndrumătorul nostru era același „arhanghel Mihail".
Acum însă aveam mai multă experiență și, pe lângă aceasta, mă rugam și studiam mai mult decât altă dată Sfânta Scriptură. Dar și aici satana devenise mai tare și mai meșteșugăreț decât mai înainte. Omilii uimitoare și vindecări spectaculoase mă făceau să cred că de această dată dețin într-adevăr „sfânta comuniune". Dar ca un mincinos ce este, diavolul a venit în contradicție din pricina multor mele întrebări. De aceea a început să mă lingușească până acolo unde se oprește mintea omului. A început să mă îndrume prin acea femeie și să mă urce la înălțime cu egoismul, spunându-ne că purtăm aceeași îmbrăcăminte (uniforma romană de culoarea aurului a soldatului roman), numai că noi avem Crucea în față. Nu s-a mulțumit numai cu aceasta, ci a luat chipul Maicii Domnului și ne-a vorbit, ne-a arătat țărmurile Asiei Mici, Constantinopolul, Sfânta Sofia, spunându-ne că foarte curând vor deveni iarăși grecești. Se apropia praznicul Bunei-Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, 25 martie, și mincinosul arhanghel Mihail mi-a făgăduit că după terminarea slujbei de la bisercă, îmi va aduce un dar de vreme ce sărbătoresc ziua numelui.[2] Așteptam cu multă nerăbdare să văd ce dar îmi va aduce „arhanghelul". După ce ne-am despărțit la Biserica Sfintei Varvara, noi ne-am făcut îndatoririle noastre (am tămâiat, am stropit cu agheasmă locul comuniunii, am făcut invocarea așa ca întotdeauna). Apoi Hristina vede cu ochii deschiși pe mincinosul arhanghel cum îi dă o floare de „crin", iar ea mi-o dă mie spunându-mi să fiu atent să nu o stric. Desigur a premers heretisirea și binecuvântarea și că crinul este adus din muntele Sinai. Apoi mi-a dat un sfat: să iau aminte în viața mea la fapte, pentru că orice cădere și păcat va fi ca și cum aș călca în picioare acest „crin". Desigur, nu am văzut niciodată crinul, ci numai Hristina îl vedea întotdeauna lângă icoane. Si când l-a dus la ea, casa ei a fost plină de mireasma lui vreme de trei zile.
După aceea îmi pregătește o surpriză. Într-o zi Hristina îl vede pe „Iisus Hristos" cum ne binecuvintează, mă îmbrățișează și mă sărută spunându-mi: „Fratele meu, am venit lângă tine ca să te sui pe cele 40 de trepte ale luminii și adevărului. De acum înainte voi veni în fiecare Miercuri la ora 4 după amiază ca să te îndrum și să te sui pe acele trepte. Îți dau ceva de la mine. Îți dau mâinile mele ca să-i vindeci pe cei bolnavi." Și într-adevăr, mâinile mele vindecau. Pe lângă aceasta, în mijlocul palmelor mele au apărut două pete negre. Odată când l-am întrebat pe mincinosul arhanghel despre ele, mi-a spus că sunt de la piroanele cu care a fost răstignit Domnul.
Apoi mi-a spus: „Eu te voi povățui corect, deoarece cunosc această lume, am trăit-o cu viața mea când am venit pe pământ, în timp ce «arhanghelul Mihail» nu a trăit cu trup, ca să-i cunoască bine pe oameni. Ești fratele meu mai mic, am ieșit din aceeași mamă, numai că eu am tată pe Dumnezeu, și atunci când învățam lumea, tu alergai în brațele mele etc.
Atunci Hristina îl vede pe mincinosul arhanghel că se închină înaintea mea. Învățăturile sale sunt pline de dragoste, pace și dăruire față de Dumnezeu. Acum mincinosul hristos ne suie la cele cerești, ne arată raiul, pe însuși dumnezeu, ne învață cum slujesc îngerii, arhanghelii, sfinții etc. Ne arată și iadul și orice își poate închipui mintea noastră cea săracă. Îmi spune de mai înainte și despre moartea tatălui meu cu 6-7 luni mai devreme, însă nu mi-a spus o dată fixă.
Apoi mi s-a întrerupt comuniunea, pentru că, într-o zi când am pus-o pe Hristina „să vadă", a văzut întuneric și a auzit un glas, spunându-i: „Îți luăm lumina și o dăm iarăși fratelui tău, pentru că crinul pe care ți l-am dat și ție l-ai stricat, l-ai făcut bucăți". Atunci am întrebat-o pe Hristina ce a făcut, iar ea i-a spus mamei mele că a „mers" cu bărbatul surorei ei, adică a făcut preadesfrânare.
Astfel, am început din nou să caut un om care „să vadă". De această dată, pe toți cei care îi găseam, după ce îi instruiam cu multă osteneală, plecau. Așa cum am pățit cu o femeie de curând măritată, cu a căreia bărbat aveam legături de prietenie. De îndată ce am instruit-o și a început, încet-încet „să vadă" și să am din nou comuniunea, a început să spună că mă iubește și că, în fiecare zi, dragostea ei pentru mine se mărește, până când am fost nevoit să întrerup iarăși comuniunea. În cele din urmă, când am ajuns s-o instruiesc pe nepoata mea (23 de ani și măritată), mi s-a arătat satana sub numele Sfântului Nicolae.
Și aici învățăturile continuă, ca întotdeauna, cu cuvinte de dragoste și mântuire.
În viața mea am avut întotdeauna ghinioane. Nu am putut să dobândesc un serviciu statornic și nu am făcut nici o pricopseală. De asemenea, aveam multe neliniști în somn în timpul nopților, auzeam voci, aveam vise urâte, până și cerceaful îl trăgeau de pe mine. De multe ori simțeam că mi se oprește respirația și mă presează o greutate, de care mă ușuram și pleca de la mine ca o albină, numai după ce cu multă greutate izbuteam să mă însemnez cu semnul Crucii. De asemenea, aveam întotdeauna o frică înăuntrul meu și de multe ori mă înfuriam, dar atunci când îmi reveneam, plângeam pentru halul în care am ajuns. Acum, în ultima vreme, la sărbătorile la care participam (vreme de aproape trei ani am mers la Biserica Sfântului Terapont din Tumba de Jos, Tesalonic), Îl rugam mereu pe Domnul să-mi arate adevărul și să scap de eventuala înșelare. Și într-adevăr, Domnul și Mântuitorul nostru a auzit rugămințile mele și într-o zi când am mers la lucru (eram intreținător de ascensoare) în strada Dimitrie Gunari, nr. 1, l-am găsit pe portarul de la bloc și am început o discuție cu el. Cuvintele lui m-au magnetizat. Am arătat celor ce erau cu mine ce trebuiau să facă, iar eu am continuat discuția cu fratele Gheorghie. Era un om simplu, binevoitor, în jur de 53 de ani și continuu scotea din gura sa cuvintele lui Hristos. La sfârșit mi-a spus:
- Ia această iconiță a Maicii Domnului și nu amâna! Începe din această clipă să devii un ostaș al lui Domnului.
Atunci i-am spus că și eu propovăduiesc fiecărui om cuvântul lui Hristos, vindec bolnavi și am o comuniune sfântă, vorbesc cu Sfinții. Dar el mi-a închis gura, spunându-mi:
- Ești înșelat, fratele meu. Ești victima diavolului, ai căzut în cursa lui.
Și îndată a alergat și mi-a adus cărticica: Chipuri contemporane athonite, «Sava duhovnicul», a Arhim. Heruvim și mi-a arătat la pagina 87, unde spune: „Îngerul care nu era înger, ci diavol".
În după-amiaza aceleiași zile am chemat-o pe nepoata mea, am pregătit locul de rugăciune și de comuniune și am pus-o să „vadă", pe jumătate hipnotizată ca întotdeauna. Vă scriu și cuvintele invocării:
„Întru numele Dumnezeului celui viu săvârșim invocare către povățuitorul nostru, Sfântul Nicolae."
Și îndată am primit „bună seara" și binecuvântarea lui:
- Sunt iarăși lângă tine, robule al lui Dumnezeu, Evanghele. În ce vrei să te povățuiesc?
- Sunteți Sfântul Nicolae?, am întrebat.
- Da, robule al lui Dumnezeu, Evanghele, ca întotdeauna și acum în ultima vreme.
- Atunci vă rog să-mi spuneți ce gândesc în această clipă?
- Ce întrebare este aceasta? De ce ești tulburat?
- Vă rog să-mi răspundeți la întrebarea mea.
- Așadar, ți s-a zdruncinat credința. Păcat.
Eu am continuat să insist și atunci acela mi-a spus că mă gândesc la Hristos, la Biserică, la faptul cum să mă apropii și mai mult de Domnul.
- Acestea le gândesc în fiecare zi, dar în această clipă la ce mă gândesc?
- Robule al lui Dumnezeu, Evanghele, îl pui la încercare pe Sfântul Nicolae care a primit poruncă de la Domnul să te ocrotească și să te povățuiască?
-Pe Sfântul Nicolae îl cinstesc și mă închin lui ca și tuturor Sfinților lui Iisus Hristos, însă pe tine te leg cu numele Sfintei Treimi să te arăți în sub chipul tău adevărat.
Și îndată nepoata mea s-a tulburat și m-am rugat să alung acel monstru de lângă ea.
Apoi am îngenuncheat și am mulțumit Domnului și Dumnezeului nostru, și Îi mulțumesc și Îi cer iertare în fiecare zi că m-a învrednicit să scap de marea înșelăciune a satanei. Mă rog și pentru fratele Gheorghie, care a ieșit în drumul meu. Acum mă aflu în Germania de la 1 mai 1974 și locuiesc la 20 km de Stuttgart. Aici aproape avem o biserică ortodoxă grecească unde merg în fiecare Duminică și sărbătoare la Dumnezeiasca Liturghie. De la biserică am cumpărat cartea Sfinției Voastre, care m-a folosit mult, mi-a dăruit curaj și putere. Mă rog mereu Domnului să vă ocrotească și să vă lumineze ca să mântuiți cât mai multe suflete. Caut să mă spovedesc, dar mai întâi aștept răspunsul Sfinției Voastre ca să-mi spuneți dacă știți vreun duhovnic grec aici în Germania.
Și încă ceva. Scrisoarea adresată Sfinției Voastre am început-o la 29 mai și cu multă osteneală o termin astăzi, 10 iulie. De fiecare dată când stau să vă scriu mi se oprește mintea, amețesc și satana îmi pune mereu piedici. Dar cu toate că îmi aduce gânduri urâte, deznădejdi, însă ele țin puține minute, după care mă liniștesc. Mă rog Domnului nostru Iisus Hristos să mă ierte și să-mi dea puterea și curajul să merg înainte. Și cred că voi ieși din mocirla păcatului și că voi merge cu pas statornic înspre El. Rău este că nu am oameni care să mă sprijine, ci mă lupt singur, rugându-mă și citind Sfânta Scriptură, precum și orice altă carte sfântă găsesc.
Ah, Dumnezeul meu, cât de mare bucurie aș fi simțit dacă m-aș fi aflat, fie și pentru câteva clipe, lângă Sfinția Voastră!
Părinte Teodosie, încheind, mă rog eu, păcătosul, nevrednicul, neînsemnatul, ca Domnul nostru Iisus Hristos să continue să vă dea puterea și luminarea să dărâmați temnițele de fier ale satanei și să sloboziți cât mai multe suflete. Aici, în străinătate, aștept medicamentul Sfinției Voastre, ca să mi se închidă rănile, pentru că în decursul acestor ani satana mi-a făcut multe răni în suflet. Am făcut multe greșeli, multe păcate mari, încât mă scârbesc de sinea mea. Nu vreau să-mi mântuiesc numai sufletul meu, ci și cele bolnave ale atâtor frați care trăiesc aici în străinătate.
Cu evlavie vă sărut mâna eu, nevrednicul Evanghel I. Gugusis.
11. 07. 1974.
Iubiți cititori, cele petrecute iubitului Evanghel sunt atât de revelatoare, încât trebuie să-i pună pe gânduri pe toți și pe toate care sunt „luminați", care sunt „povățuiți", care „scriu" având drept îndrumător pe Maica Domnului, pe Sfinți, pe Îngeri. Căci există probabilitatea de 99% ca ei să fie povățuiți într-o manieră sistematică de către diavolul. Noi aceasta am putut face, să le tragem semnalul de alarmă al pierzării lor, iar de aceia depinde să-l primească.
Revista «Cuviosul Filotheos din Paros»
Nr. 29, Mai - August 2010
Orthodoxos Kypseli, Tesalonic.
Τrad.: Ierom. Ștefan.
[1] Vrăjitorie care se bazează pe observarea caracteristicilor apei (culoarea, transparența, formele, umbrele, reflecțiile și unduirile).
[2] În greacă Buna-Vestire este Evanghelismos.
marţi, 22 iun., 2010
Ευσεβίου ιερομάρτυρος, επισκόπου Σαμοσάτων, μαρτύρων Ζήνωνος και Ζηνά.
Advanced search
Postări recente.
Scrisoare de destăinuire a unui înșelat
Scrisoarea aceasta a fost scrisă de un grec aflat în străinătate către Monahul Teodosie de la Mănăstirea Sfântul Pavel... (21/6/2010)
Reîncarnarea
Reîncarnarea ncompatibilă credința Ortodoxă... (17/6/2010)
Adorarea Mamonei
Predica Mitropolitului Augustin de Florina la Duminica a III-a a lui Matei (Matei 6, 22-33)... (12/6/2006)
Cipru, insulă creştină
Predica Mitropolitului Augustin de Florina la pomenirea Sfântului Apostol Varnava... (11/6/2010)
Vai vouă, ecumenisti fățarnici!
Ceea ce a mustrat mai mult și a înfierat cu tărie Hristos în vremea lucrării Sale pământești a fost fățărnicia... (8/6/2010)
Să-l Mărturisim pe Hristos
"Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor şi Eu voi mărturisi pentru el înaintea Tatălui Meu care este în ceruri..." (Matei 10, 32) (7/6/2010)
SCRISOARE DE DESTAINUIRE
Scrisoare de destăinuire a unui înselat
Scrisoarea aceasta a fost scrisă de un grec aflat în străinătate către Monahul Teodosie de la Mănăstirea Sfântul Pavel, scriitorul cărții «Spiritismul, urâciunea pustiirii», deoarece prin ea s-a regăsit pe sine și s-a slobozit din ghearele diavolului.
Părinte Teodosie,
Citind cartea Sfinției Voastre, «Spiritismul, urâciunea pustiirii», am simțit o mare nevoie să va scriu, ca să vă mulțumesc prin această scrisoare, dar și ca să mărturisesc, eu nevrednicul, pe scurt, despre marea înșelare în care am căzut. Vă rog să mă iertați că vă rețin și vă obosesc, scriindu-vă marile mele păcate.
Cu vreo zece ani în urmă, Părinte Teodosie, am cunoscut în Tesalonic un bărbat în vârstă care se îndeletnicea cu hydromantia[1]. Căra cu el o geantă în care avea „utilajele sale". Doream și eu mult să învăț acest mod de comunicare cu duhurile, însă, cu toate rugămințile mele, nu m-a învățat nimic. Mintea fiindu-mi mereu la acest mod de comunicare, într-o noapte, în somn, a venit cineva și s-a așezat lângă patul meu. Mi-a spus că este „Sfântul Gheorghie" și că de atunci înainte mă va povățui și ocroti. Vă puteți da seama ce bucurie m-a cuprins! A doua zi dimineața am chemat-o pe sora mea, de 33 de ani, cu șapte ani mai mică ca mine, de curând măritată. Acel bătrân o pusese de multe ori pe sora mea să privească într-o cană de lut plină de apă. I-am spus că am pregătite cana, cuțitașul cu mânerul negru și că poate privi în apa din cană. Dar ea a râs și mi-a spus că dacă va fi de față bătrânul Vasile ca să-i citească, ea nu va putea vedea nimic, pentru că și ea încercase singură să privească în apă, dar fără să reușească ceva. Atunci, spunându-i ce mi se întâmplase în somn, ea s-a așezat și s-a concentrat asupra cănii. După două-trei minute a început să vadă o biserică, necunoscută nouă, la capătul Acropolei, numită a Cuviosului David. În partea de sus a ei se află o piatră din care curge agheasmă, numită a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului. Acolo vom merge să ne rugăm, să ne spălăm cu agheasmă, să luăm și cu noi și în continuare vom avea comuniune cu duhurile. Și într-adevăr, am acționat potrivit cu îndrumările duhului. De atunci au început răspunsurile-îndrumări la diferitele noastre întrebări. Și încet-încet, odată cu trecerea timpului, am înaintat în această „știință" a satanei, ca apoi să venim în contact cu președintele de atunci al Societății Cercetărilor Spiritiste, Nicolae Firihon sau Barbeta. Acela ne-a rezolvat diferite nedumeriri referitoare la comuniunea pe care o aveam și, concret, m-a dăscălit cum să primesc stăpânirea celor patru arhangheli (Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil). Nu-mi aduc aminte exact câte zile am postit. În fiecare zi citeam câțiva psalmi ai Proorocului David, apoi făceam comuniunea cu sora mea. Ea îi vedea pe cei patru arhangheli cum mă însemnează în chipul Crucii și-mi dau stăpânirea să supun duhurile viclene, să vindec nebuni, fermecați și bolnavi. De asemenea, președintele ne-a dat permisiunea pentru lucru. De acum înainte eram deja profesioniști și lumea venea pe zi ce trecea din ce în ce mai multă.
Ar fi trebuit multe foi de hârtie să vă scriu amănunțit, însă vă scriu foarte puține lucruri despre comuniunea (cu duhurile) pe care am avut-o. Nu am vrut să înaintez la magia albă, așa cum este numită ea de obicei către spiritiști. Astfel permanentul nostru îndrumător, presupusul „arhanghel Gavriil", într-una din învățăturile sale ne-a spus că Evanghel (adică eu) este născut numai pentru bine. Tu, roabă Chiriachi (sora mea), în cealaltă cămăruță poți da oamenilor diferite buruieni-ape etc.
Faptul că în anumite cazuri (bolnavi, împăcarea soților despărțiți etc.) nu aveam nici un rezultat, îmi pricinuia nedumerire, de vreme ce îndrumătorul ne făgăduise că în toate vom avea izbândă; răspunsul lui că lipsește credința de la oameni; precum și faptul că unele proorocii nu se împlineau și că ne spunea uneori cuvinte încurcate, potrivit cu puterea mea de pricepere, toate acestea m-au făcut să mă îndoiesc de „sfânta" noastră comuniune. De aceea i-am recomandat surorii mele să ne rugăm mai mult și să împlinim, pe cât se poate mai corect, îndatoririle noastre creștinești.
Am început să pun multe întrebări și să insist asupra întrebării: de ce luăm bani de la cei ce suferă, de vreme ce Domnul a spus: «În dar ați primit, în dar să dați.»? Și multe altele. Dar fiindcă diavolul este mincinos și mult-meșteșugăreț, găsea întotdeauna justificări potrivite. Din păcate, însă, pe sora mea nu o prea mâhnea aceasta, ci, dimpotrivă, era mulțumită că câștiga bani și că viața ei devenea mai bună cu fiecare zi ce trecea. Astfel, s-a înțeles cu bărbatul ei, fără să știu nimic, să mă alunge și să lucreze numai ei doi. În felul acesta ar fi putut câștiga mulți bani de la oameni și ar fi fost toți ai lor. Dar trebuiau să învețe să faci invocarea. De aceea m-a întrebat pe mine într-o zi despre ea, iar eu, fără să gândesc nimic rău, i-am învățat. Fapta lor m-a mâhnit și mai mult pentru că mi s-au înmulțit îndoielile despre autenticitatea „sfintei comuniuni".
A trecut destul de multă vreme în care am căutat să aflu omul potrivit „să vadă". Astfel, am găsit o femeie căsătorită, însă despărțită de bărbat, care avea o fetiță. Fiind necăjită, a acceptat să lucreze împreună cu mine. A început instruirea care consta zilnic din rugăciuni, paraclise, spălare cu agheasmă la diferite Biserici unde izvora Agheasmă etc. Și astfel, numita Hristina a început să „vadă" limpede și de multe ori cu ochii deschiși
Îndrumătorul nostru era același „arhanghel Mihail".
Acum însă aveam mai multă experiență și, pe lângă aceasta, mă rugam și studiam mai mult decât altă dată Sfânta Scriptură. Dar și aici satana devenise mai tare și mai meșteșugăreț decât mai înainte. Omilii uimitoare și vindecări spectaculoase mă făceau să cred că de această dată dețin într-adevăr „sfânta comuniune". Dar ca un mincinos ce este, diavolul a venit în contradicție din pricina multor mele întrebări. De aceea a început să mă lingușească până acolo unde se oprește mintea omului. A început să mă îndrume prin acea femeie și să mă urce la înălțime cu egoismul, spunându-ne că purtăm aceeași îmbrăcăminte (uniforma romană de culoarea aurului a soldatului roman), numai că noi avem Crucea în față. Nu s-a mulțumit numai cu aceasta, ci a luat chipul Maicii Domnului și ne-a vorbit, ne-a arătat țărmurile Asiei Mici, Constantinopolul, Sfânta Sofia, spunându-ne că foarte curând vor deveni iarăși grecești. Se apropia praznicul Bunei-Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, 25 martie, și mincinosul arhanghel Mihail mi-a făgăduit că după terminarea slujbei de la bisercă, îmi va aduce un dar de vreme ce sărbătoresc ziua numelui.[2] Așteptam cu multă nerăbdare să văd ce dar îmi va aduce „arhanghelul". După ce ne-am despărțit la Biserica Sfintei Varvara, noi ne-am făcut îndatoririle noastre (am tămâiat, am stropit cu agheasmă locul comuniunii, am făcut invocarea așa ca întotdeauna). Apoi Hristina vede cu ochii deschiși pe mincinosul arhanghel cum îi dă o floare de „crin", iar ea mi-o dă mie spunându-mi să fiu atent să nu o stric. Desigur a premers heretisirea și binecuvântarea și că crinul este adus din muntele Sinai. Apoi mi-a dat un sfat: să iau aminte în viața mea la fapte, pentru că orice cădere și păcat va fi ca și cum aș călca în picioare acest „crin". Desigur, nu am văzut niciodată crinul, ci numai Hristina îl vedea întotdeauna lângă icoane. Si când l-a dus la ea, casa ei a fost plină de mireasma lui vreme de trei zile.
După aceea îmi pregătește o surpriză. Într-o zi Hristina îl vede pe „Iisus Hristos" cum ne binecuvintează, mă îmbrățișează și mă sărută spunându-mi: „Fratele meu, am venit lângă tine ca să te sui pe cele 40 de trepte ale luminii și adevărului. De acum înainte voi veni în fiecare Miercuri la ora 4 după amiază ca să te îndrum și să te sui pe acele trepte. Îți dau ceva de la mine. Îți dau mâinile mele ca să-i vindeci pe cei bolnavi." Și într-adevăr, mâinile mele vindecau. Pe lângă aceasta, în mijlocul palmelor mele au apărut două pete negre. Odată când l-am întrebat pe mincinosul arhanghel despre ele, mi-a spus că sunt de la piroanele cu care a fost răstignit Domnul.
Apoi mi-a spus: „Eu te voi povățui corect, deoarece cunosc această lume, am trăit-o cu viața mea când am venit pe pământ, în timp ce «arhanghelul Mihail» nu a trăit cu trup, ca să-i cunoască bine pe oameni. Ești fratele meu mai mic, am ieșit din aceeași mamă, numai că eu am tată pe Dumnezeu, și atunci când învățam lumea, tu alergai în brațele mele etc.
Atunci Hristina îl vede pe mincinosul arhanghel că se închină înaintea mea. Învățăturile sale sunt pline de dragoste, pace și dăruire față de Dumnezeu. Acum mincinosul hristos ne suie la cele cerești, ne arată raiul, pe însuși dumnezeu, ne învață cum slujesc îngerii, arhanghelii, sfinții etc. Ne arată și iadul și orice își poate închipui mintea noastră cea săracă. Îmi spune de mai înainte și despre moartea tatălui meu cu 6-7 luni mai devreme, însă nu mi-a spus o dată fixă.
Apoi mi s-a întrerupt comuniunea, pentru că, într-o zi când am pus-o pe Hristina „să vadă", a văzut întuneric și a auzit un glas, spunându-i: „Îți luăm lumina și o dăm iarăși fratelui tău, pentru că crinul pe care ți l-am dat și ție l-ai stricat, l-ai făcut bucăți". Atunci am întrebat-o pe Hristina ce a făcut, iar ea i-a spus mamei mele că a „mers" cu bărbatul surorei ei, adică a făcut preadesfrânare.
Astfel, am început din nou să caut un om care „să vadă". De această dată, pe toți cei care îi găseam, după ce îi instruiam cu multă osteneală, plecau. Așa cum am pățit cu o femeie de curând măritată, cu a căreia bărbat aveam legături de prietenie. De îndată ce am instruit-o și a început, încet-încet „să vadă" și să am din nou comuniunea, a început să spună că mă iubește și că, în fiecare zi, dragostea ei pentru mine se mărește, până când am fost nevoit să întrerup iarăși comuniunea. În cele din urmă, când am ajuns s-o instruiesc pe nepoata mea (23 de ani și măritată), mi s-a arătat satana sub numele Sfântului Nicolae.
Și aici învățăturile continuă, ca întotdeauna, cu cuvinte de dragoste și mântuire.
În viața mea am avut întotdeauna ghinioane. Nu am putut să dobândesc un serviciu statornic și nu am făcut nici o pricopseală. De asemenea, aveam multe neliniști în somn în timpul nopților, auzeam voci, aveam vise urâte, până și cerceaful îl trăgeau de pe mine. De multe ori simțeam că mi se oprește respirația și mă presează o greutate, de care mă ușuram și pleca de la mine ca o albină, numai după ce cu multă greutate izbuteam să mă însemnez cu semnul Crucii. De asemenea, aveam întotdeauna o frică înăuntrul meu și de multe ori mă înfuriam, dar atunci când îmi reveneam, plângeam pentru halul în care am ajuns. Acum, în ultima vreme, la sărbătorile la care participam (vreme de aproape trei ani am mers la Biserica Sfântului Terapont din Tumba de Jos, Tesalonic), Îl rugam mereu pe Domnul să-mi arate adevărul și să scap de eventuala înșelare. Și într-adevăr, Domnul și Mântuitorul nostru a auzit rugămințile mele și într-o zi când am mers la lucru (eram intreținător de ascensoare) în strada Dimitrie Gunari, nr. 1, l-am găsit pe portarul de la bloc și am început o discuție cu el. Cuvintele lui m-au magnetizat. Am arătat celor ce erau cu mine ce trebuiau să facă, iar eu am continuat discuția cu fratele Gheorghie. Era un om simplu, binevoitor, în jur de 53 de ani și continuu scotea din gura sa cuvintele lui Hristos. La sfârșit mi-a spus:
- Ia această iconiță a Maicii Domnului și nu amâna! Începe din această clipă să devii un ostaș al lui Domnului.
Atunci i-am spus că și eu propovăduiesc fiecărui om cuvântul lui Hristos, vindec bolnavi și am o comuniune sfântă, vorbesc cu Sfinții. Dar el mi-a închis gura, spunându-mi:
- Ești înșelat, fratele meu. Ești victima diavolului, ai căzut în cursa lui.
Și îndată a alergat și mi-a adus cărticica: Chipuri contemporane athonite, «Sava duhovnicul», a Arhim. Heruvim și mi-a arătat la pagina 87, unde spune: „Îngerul care nu era înger, ci diavol".
În după-amiaza aceleiași zile am chemat-o pe nepoata mea, am pregătit locul de rugăciune și de comuniune și am pus-o să „vadă", pe jumătate hipnotizată ca întotdeauna. Vă scriu și cuvintele invocării:
„Întru numele Dumnezeului celui viu săvârșim invocare către povățuitorul nostru, Sfântul Nicolae."
Și îndată am primit „bună seara" și binecuvântarea lui:
- Sunt iarăși lângă tine, robule al lui Dumnezeu, Evanghele. În ce vrei să te povățuiesc?
- Sunteți Sfântul Nicolae?, am întrebat.
- Da, robule al lui Dumnezeu, Evanghele, ca întotdeauna și acum în ultima vreme.
- Atunci vă rog să-mi spuneți ce gândesc în această clipă?
- Ce întrebare este aceasta? De ce ești tulburat?
- Vă rog să-mi răspundeți la întrebarea mea.
- Așadar, ți s-a zdruncinat credința. Păcat.
Eu am continuat să insist și atunci acela mi-a spus că mă gândesc la Hristos, la Biserică, la faptul cum să mă apropii și mai mult de Domnul.
- Acestea le gândesc în fiecare zi, dar în această clipă la ce mă gândesc?
- Robule al lui Dumnezeu, Evanghele, îl pui la încercare pe Sfântul Nicolae care a primit poruncă de la Domnul să te ocrotească și să te povățuiască?
-Pe Sfântul Nicolae îl cinstesc și mă închin lui ca și tuturor Sfinților lui Iisus Hristos, însă pe tine te leg cu numele Sfintei Treimi să te arăți în sub chipul tău adevărat.
Și îndată nepoata mea s-a tulburat și m-am rugat să alung acel monstru de lângă ea.
Apoi am îngenuncheat și am mulțumit Domnului și Dumnezeului nostru, și Îi mulțumesc și Îi cer iertare în fiecare zi că m-a învrednicit să scap de marea înșelăciune a satanei. Mă rog și pentru fratele Gheorghie, care a ieșit în drumul meu. Acum mă aflu în Germania de la 1 mai 1974 și locuiesc la 20 km de Stuttgart. Aici aproape avem o biserică ortodoxă grecească unde merg în fiecare Duminică și sărbătoare la Dumnezeiasca Liturghie. De la biserică am cumpărat cartea Sfinției Voastre, care m-a folosit mult, mi-a dăruit curaj și putere. Mă rog mereu Domnului să vă ocrotească și să vă lumineze ca să mântuiți cât mai multe suflete. Caut să mă spovedesc, dar mai întâi aștept răspunsul Sfinției Voastre ca să-mi spuneți dacă știți vreun duhovnic grec aici în Germania.
Și încă ceva. Scrisoarea adresată Sfinției Voastre am început-o la 29 mai și cu multă osteneală o termin astăzi, 10 iulie. De fiecare dată când stau să vă scriu mi se oprește mintea, amețesc și satana îmi pune mereu piedici. Dar cu toate că îmi aduce gânduri urâte, deznădejdi, însă ele țin puține minute, după care mă liniștesc. Mă rog Domnului nostru Iisus Hristos să mă ierte și să-mi dea puterea și curajul să merg înainte. Și cred că voi ieși din mocirla păcatului și că voi merge cu pas statornic înspre El. Rău este că nu am oameni care să mă sprijine, ci mă lupt singur, rugându-mă și citind Sfânta Scriptură, precum și orice altă carte sfântă găsesc.
Ah, Dumnezeul meu, cât de mare bucurie aș fi simțit dacă m-aș fi aflat, fie și pentru câteva clipe, lângă Sfinția Voastră!
Părinte Teodosie, încheind, mă rog eu, păcătosul, nevrednicul, neînsemnatul, ca Domnul nostru Iisus Hristos să continue să vă dea puterea și luminarea să dărâmați temnițele de fier ale satanei și să sloboziți cât mai multe suflete. Aici, în străinătate, aștept medicamentul Sfinției Voastre, ca să mi se închidă rănile, pentru că în decursul acestor ani satana mi-a făcut multe răni în suflet. Am făcut multe greșeli, multe păcate mari, încât mă scârbesc de sinea mea. Nu vreau să-mi mântuiesc numai sufletul meu, ci și cele bolnave ale atâtor frați care trăiesc aici în străinătate.
Cu evlavie vă sărut mâna eu, nevrednicul Evanghel I. Gugusis.
11. 07. 1974.
Iubiți cititori, cele petrecute iubitului Evanghel sunt atât de revelatoare, încât trebuie să-i pună pe gânduri pe toți și pe toate care sunt „luminați", care sunt „povățuiți", care „scriu" având drept îndrumător pe Maica Domnului, pe Sfinți, pe Îngeri. Căci există probabilitatea de 99% ca ei să fie povățuiți într-o manieră sistematică de către diavolul. Noi aceasta am putut face, să le tragem semnalul de alarmă al pierzării lor, iar de aceia depinde să-l primească.
Revista «Cuviosul Filotheos din Paros»
Nr. 29, Mai - August 2010
Orthodoxos Kypseli, Tesalonic.
[1] Vrăjitorie care se bazează pe observarea caracteristicilor apei (culoarea, transparența, formele, umbrele, reflecțiile și unduirile).
[2] În greacă Buna-Vestire este Evanghelismos.
marţi, 22 iun., 2010
Ευσεβίου ιερομάρτυρος, επισκόπου Σαμοσάτων, μαρτύρων Ζήνωνος και Ζηνά.
Scrisoarea aceasta a fost scrisă de un grec aflat în străinătate către Monahul Teodosie de la Mănăstirea Sfântul Pavel... (21/6/2010)
Reîncarnarea
Reîncarnarea ncompatibilă credința Ortodoxă... (17/6/2010)
Adorarea Mamonei
Predica Mitropolitului Augustin de Florina la Duminica a III-a a lui Matei (Matei 6, 22-33)... (12/6/2006)
Cipru, insulă creştină
Predica Mitropolitului Augustin de Florina la pomenirea Sfântului Apostol Varnava... (11/6/2010)
Vai vouă, ecumenisti fățarnici!
Ceea ce a mustrat mai mult și a înfierat cu tărie Hristos în vremea lucrării Sale pământești a fost fățărnicia... (8/6/2010)
Să-l Mărturisim pe Hristos
"Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor şi Eu voi mărturisi pentru el înaintea Tatălui Meu care este în ceruri..." (Matei 10, 32) (7/6/2010)
e Maria - Magdalena la 15:51
Viata in Hristos a Sfintei Maria Magdalena
Viata in Hristos a Sfintei Maria Magdalena
La 22 iulie calendarul ortodox pomeneste pe Sfanta Mironosita, cea intocmai cu Apostolii, Maria Magdalena. Femeile mironosite sunt praznuite de Biserica, laolalta, in a treia duminica dupa Invierea Domnului. Sfintele Evanghelii amintesc despre Maria (mama lui Iacob si Iosi), Maria lui Cleopa, Salomeea (mama fiilor lui Zevedei), Ioana (femeia lui Huza, iconomul lui Irod), Suzana, Marta si Maria (surorile lui Lazar din Betania) si Maria Magdalena. Au primit numele de mironosite intrucat Dumnezeu a randuit ca ele sa fie acele purtatoare de mir care, alaturi de Maica Domnului, au privegheat pe Mantuitorul Hristos in timpul Sfintelor Sale Patimi, cand era parasit chiar de cei mai apropiati.Maria Magdalena era din semintia lui Neftalim, din Magdala Galileei, un sat pescaresc de pe tarmul vestic al Lacului Ghenizaret, intre orasele Capernaum si Tiberiada. Evangheliile nu mentioneaza nimic despre anii tineretii fragede a Mariei, dar Traditia consemneaza ca era tanara, frumoasa la chip si instarita. Evanghelistul Luca noteaza ca Iisus Hristos a izbavit-o de sapte demoni, moment din care a inceput o noua viata, alaturandu-se celor ce-L urmau in propovaduirea Sa. Şi-a impartit averea saracilor si s-a alaturat grupului Mantuitorului, urmandu-L in cetatile din Iudeea si Galileea si ascultand cuvintele despre imparatia lui Dumnezeu.In relatarile evanghelistilor, numele Mariei Magdalena este amintit in fruntea celorlalte femei mironosite, probabil datorita ravnei cu care urma pe Iisus Domnul, alaturi de Maica Sa. Dincolo de momentele placute, in care alaturi de multimi savura cuvintele minunate ale lui Hristos si lua parte la minunile Sale savarsite in popor, Maria Magdalena si-a aratat dragostea si devotamentul in fata cumplitelor patimi la care Fiul lui Dumnezeu a fost supus. Cu un curaj atipic unei femei, nu s-a dezlipit de Fecioara Maria, fiindu-i sprijin in greaua incercare de a-si vedea Fiul si Mantuitorul osandit pe Cruce. Atunci cand chiar si apostolii L-au abandonat si s-au risipit in multime, ea Il urma. In curtea arhiereului, la procesul din fata lui Pilat, pe drumul Crucii, Ii era alaturi si primea chiar cuvinte de incurajare din partea Celui osandit. Iar la umbra Sfintei Cruci, pe Golgota, se gaseau doar Maria, mama lui Iisus, Ioan, ucenicul cel iubit, si Maria Magdalena. A ramas credincioasa lui Dumnezeu, nu numai in zilele de glorie, in care multimile Ii cantau Osana, Fiul lui David!, ci si atunci cand au strigat catre Pilat: Rastigneste-L!. Dupa cuvintele Sfantului Evanghelist Matei, a fost prezenta si la punerea Domnului in mormantul nou sapat in piatra. I-a fost dat sa vada cum Iosif din Arimateea si Nicodim, ucenicul Domnului, coboara trupul lui Iisus de pe Cruce, Il infasoara in giulgiu curat si Il depun in mormantul rece. Dupa ce piatra a fost pecetluita, femeile mironosite s-au intors in cetate impreuna cu Iosif si Nicodim, numai Maria Magdalena si cealalta Marie, Nascatoarea de Dumnezeu, au ramas langa mormant, sezand in preajma. Şi pentru era vineri, seara tarziu, iar Legea mozaica poruncea ca in ziua sambetei sa se odihneasca, s-au retras si au mers la casa lor, iar a doua zi s-au odihnit, respectand porunca Legii. Dupa odihna sabatului, au hotarat sa revina la mormant cu miresme pentru a imbalsama trupul Mantuitorului.Sfintele Evanghelii relateaza cum femeile mironosite, in grupuri, revin de mai multe ori la mormant, unde primesc vestea Invierii. Dintre toate, Sfanta Maria Magdalena este singura care s-a intors la mormant de patru ori, situatii prezentate succesiv de evanghelisti. Evanghelistul Ioan descrie cum, in ziua cea dintai a saptamanii, dis-de-dimineata, Maria Magdalena a venit la el si la Sfantul Apostol Petru, marturisindu-le ca a gasit piatra ridicata de pe mormant. Insotita de cei doi ucenici, au observat ca mormantul era gol, giulgiurile erau puse jos, iar mahrama era infasurata. Intorcandu-se Petru si Ioan la ai lor, Maria Magdalena a ramas singura in fata mormantului, tanguindu-se. Motivul lacrimilor reiese din raspunsul dat ingerilor in vesminte albe ce sedeau deasupra mormantului, intreband de ce plange: Ca au luat pe Domnul meu si nu stiu unde L-au pus. Şi intorcandu-se, inaintea ei statea Insusi Hristos Domnul cel Inviat, punandu-i aceeasi intreabre. Iar ea, crezand ca este gradinarul acelor locuri, L-a intrebat daca nu cumva L-a luat, sa-i spuna unde L-a pus, ca ea sa-L ridice. Milostivindu-se Iisus de suferinta ei, a chemat-o pe nume, iar ea, recunoscandu-L, a cazut la pamant, numindu-L Invatator. Şi indata a primit porunca misiunii de a deveni apostol al Apostolilor, vestind ucenicilor Sai ceea ce vazuse. Dupa ce, prin caderea Evei in ispita, a intrat pacatul in lume, si prin pacat, moartea, biruinta asupra mortii a fost randuita a fi vestita pentru prima data de o femeie.De la Invierea Domnului si pana la Inaltare, a ramas la Ierusalim, langa Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. Alaturi de Maica Domnului si de Sfintii Sai Apostoli va fi participat la minunea Inaltarii Domnului pe Muntele Maslinilor, dar si in casa cu foisor, in ziua Cincizecimii, cand Duhul Sfant cel fagaduit S-a pogorat in chip de limbi de foc peste cei prezenti. Traditia confirma ca Maria Magdalena si-a continuat misiunea apostoleasca de propovaduire a invataturii crestine in Biserica primara, facand calatorii misionare in Egipt, Fenicia, Siria, Galia si chiar la Roma. La Roma, Traditia spune ca a ajuns chiar in fata imparatului Tiberiu (14-37 d.Hr.), pe care l-a tamaduit, avand un ochi bolnav. In acele vremuri, cand cineva dorea sa apara in fata imparatului, trebuia sa aduca si un dar pentru el. Legenda spune ca Maria Magdalena s-a prezentat in fata imparatului Tiberiu doar cu un ou de gaina, conform obiceiului vremii de a se oferi oua drept daruri in prima zi din an sau cu ocazia zilei de nastere a cuiva. Oferindu-i oul imparatului, si-a prezentat salutul: Hristos a inviat!. Raspunsul imparatului a fost ca este greu de crezut ca se poate trezi cineva din moarte, asa cum oul pe care l-a primit de la ea nu-si poate schimba singur culoarea in rosu. In acel moment s-a petrecut minunea inrosirii oului in mana imparatului, devenit simbol al Invierii lui Hristos, iar Maria Magdalena se bucura de respectul Cezarului Romei. Apoi, i-a spus imparatului ca in provincia romana Iudeea, Iisus Galileeanul, un Om Sfant, tamaduitor si puternic prin puterea lui Dumnezeu in fata oamenilor, a fost executat dupa instigarile mai-marilor preotilor iudei, iar sentinta a fost confirmata de procuratorul Pontiu Pilat. Istoricul Eusebiu de Cezareea consemneaza ca Pontiu Pilat a fost destituit din functie in anul 36 si chemat sa raspunda in fata imparatului pentru slaba sa administratie, in timpul careia in Iudeea se inregistrasera provocari, violente si miscari populare, consemnand ca fie s-a sinucis, fie a fost executat. De asemenea, au fost convocati si arhiereii Ana si Caiafa. Caiafa si-a aflat sfarsitul in drum spre Roma, in Creta, iar Ana a fost torturat, fiind inchis intr-o piele de bivol. Revenita la Ierusalim, Maria Magdalena si-a continuat activitatea de propovaduire. Impreuna cu Sfantul Maxim, unul dintre cei 70 de ucenici ai Mantuitorului, au fost prinsi de iudei si abandonati, alaturi de alti crestini, in mijlocul marii, fara hrana, pe o corabie fara panze si fara vasle, naufragiind pana la Marsilia, in Galia. Acolo au debarcat vii si nevatamati, prin puterea lui Dumnezeu, insa s-au aflat tot in fata unor pagani ce ii dispretuiau. A inceput Sfanta Maria Magdalena a le vorbi despre singurul Dumnezeu adevarat, chiar in fata guvernatorului roman al provinciei, Ipatie, venit impreuna cu sotia sa pentru a jertfi idolilor, ca sa aiba un copil. Dupa mai multe cuvantari ale Sfintei, acesta a primit-o in palatul sau si i-a cerut sa-l povatuiasca in credinta crestina. Iar prin mijlocirea Mariei, a fost binecuvantat de Dumnezeu cu un prunc, insa sotia i-a murit cand l-a adus pe lume. Dupa o vizita la Roma si un pelerinaj la Ierusalim, s-a intors acasa si si-a aflat sotia vie, supravietuind prin rugaciunile si grija Sfintei Maria Magdalena. Dupa aceasta minune, Ipatie s-a botezat dimpreuna cu toata casa sa.Sfarsitul vietii Mironositei Maria Magdalena o gaseste pe aceasta in Efes, unde l-a regasit pe Sfantul Ioan, ucenicul cel iubit, ce o avea in grija pe Fecioara Maria, Maica Domnului. Continuand activitatea apostoleasca pana in cel din urma ceas, a trecut la cele vesnice, fiind ingropata la intrarea intr-o pestera, unde aveau sa adoarma si cei sapte tineri martirizati in Efes, pomeniti de Biserica noastra la 4 august. Acea pestera a devenit locas de binecuvantare si de tamaduire a multor neputinte, pana in anul 899, cand imparatul bizantin Leon al VI-lea Filosoful a poruncit stramutarea sfintelor sale moaste la Constantinopol, pentru a fi asezate in ctitoria sa, Manastirea Sfantul Lazar. Racla cu mana stanga a Sfintei Maria Magdalena este cinstita la Manastirea Simonos Petra din Sfantul Munte Athos. Desi, uneori, Sfanta Maria Magdalena este asimilata diferitelor femei pacatoase prezentate in Evanghelii, acest lucru nu este atestat nicaieri in Traditia bisericeasca, nici in imnologia cultica sau in scrierile Sfintilor Evanghelisti, care afirma doar ca Domnul a izbavit-o de sapte demoni ce o chinuiau, fara a face referire la viata sau moravurile sale dinaintea intalnirii Mantuitorului.
Sursa: ziarullumina.ro
Iată câteva din titlurile (apelativele) pe care i le dă Biserica:
Apostol către Apostoli - "Apostolii au vestit învierea lui Hristos întregii lumi. Dar Maria a vestit învierea lui Hristos chiar Apostolilor: ea le-a fost apostol apostolilor!"1 p.15
Întocmai-cu-Apostolii - "Maria Magdalena este considerată de către Biserica crestină ca fiind "întocmai-cu-Apostolii", pentru că a fost primul sol trimis de Domnul Însusi să vestească învierea Sa."1 p.14
Mironosită (De-mir-purtătoare) - "Ea a cumpărat mir si mirodenii pentru a unge trupul Domnului îngropat, spre a-I aduce, potrivit obiceiului evreiesc, o cât mai mare cinstire. Această faptă, care este motivul pentru care Maria Magdalena a ajuns să fie cunoscută ca mironosită [femeie purtătoare de mir] i se potrivea, întrucât doi dintre Evanghelisti o asază cea dintâi între cele câteva femei care au urmat-o, făcând acelasi lucru, iar un al treilea o identifică numai pe ea ca săvârsind această vrednică faptă (cf. Matei [28,1]; Marcu [16,1]; Ioan [20,1])."1 p.9
Identitatea
Ea este adesea confundată cu alte femei din Noul Testament.
Frederica Mathewes-Green2 scrie: "Ea nu este Maria din Betania (o cetate la sud de Ierusalim), sora Martei si a lui Lazăr, care a uns capul lui Iisus. Nu este prostituata care a uns picioarele lui Iisus si le-a sters cu părul ei. Este de înteles că acestea sunt confundate, iar în Occident cele trei femei au fost în mod traditional luate împreună sub numele Mariei Magdalena]], confuzie perpetuată până la Ultima ispită a lui Iisus, Codul lui DaVinci si alte lucrări."
Karen Rae Keck (cf. Legături externe) scrie: "Se crede că Sfântul Grigorie Dialogul (Papa Grigorie cel Mare) este cel care a început această traditie în Biserica Occidentală, traditie neacceptată de Biserica Răsăriteană, care o identifică pe Sfânta Maria cu 'femeia păcătoasă' din capitolul al saptelea din Luca."
Apariţii în Scriptură
După ce Domnul scoate din ea sapte diavoli, urmează lui Hristos, slujindu-I:
Luca 8,2-3: "2 Şi unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni, şi Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod, şi Suzana şi multe altele care le slujeau din avutul lor."
Ea este de fată la Răstignirea Domnului şi la îngroparea Lui:
Matei 27,55-61: "Şi erau acolo multe femei, privind de departe, care urmaseră din Galileea pe Iisus, slujindu-I, între care era Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosi, şi mama fiilor lui Zevedeu. Iar făcându-se seară, a venit un om bogat din Arimateea, cu numele Iosif, care şi el era un ucenic al lui Iisus. Acesta, ducându-se la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit să i se dea. Şi Iosif, luând trupul, l-a înfăşurat în giulgiu curat de in, şi l-a pus în mormântul nou al său, pe care-l săpase în stâncă, şi, prăvălind o piatră mare la uşa mormântului, s-a dus. Iar acolo era Maria Magdalena şi cealaltă Marie, şezând în faţa mormântului".
Este prima care Îl vede pe Domnul înviat:
Marcu 16,1-10: "Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo îl veţi vedea, după cum v-a spus. Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau. Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni. Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau."
Ioan 20,1-18: " Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt. Deci a alergat şi a venit la Simon-Petru şi la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus, şi le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim unde L-au pus. Deci a ieşit Petru şi celălalt ucenic şi veneau la mormânt. Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat. A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos, iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc. Atunci a intrat şi celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut. Căci încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morţi. Şi s-au dus ucenicii iarăşi la ai lor.
Iar Maria stătea afară lângă mormânt plângând. Şi pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus. Şi aceia i-au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le-a zis: Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus. Zicând acestea, ea s-a întors cu faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus. Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica. Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: Rabuni! (adică, Învăţătorule). Iisus i-a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru. Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi acestea i-a zis ei".
Tradiţii
Slujirea apostolică
"Conform traditiei si mărturiei mai multora dintre Sfinţii Părinţi şi scriitori bisericeşti, sfânta Maria Magdalena l-a ajutat pe Sfântul Apostol si Evanghelist Ioan Teologul în slujirea sa evanghelică, rămânând acolo până ce ea însăsi a adormit în pace si a fost înmormântată în acea cetate."1 p.23
Ouăle pascale
Conform traditiei, în timpul unei cine cu împăratul Tiberius Caesar, Maria Magdalena vorbea despre Învierea Domnului. Împăratul a râs de ea, zicând că un om nu se poate scula din morti, după cum oul pe care îl tinea în mână nu se putea face rosu. Oul s-a înrosit imediat. Aceasta este una din explicatiile traditiei pascale a înrosirii de ouă cu ocazia sărbătorii Paştilor.
Imnografie
Tropar (glasul al 4-lea):
Lui Hristos, Cel ce pentru noi S-a născut din Fecioară, cinstită Marie Magdalena, ai urmat, si ai păzit îndreptările si legile Lui. Pentru aceasta astăzi preasfintită pomenirea ta prăznuind, te lăudăm cu credintă si te cinstim cu dragoste.
Condac (glasul al 4-lea):
Dumnezeu Cel mai presus de fiintă umblând în lume cu trup, mironosită, adevărată următoare te-a primit pe tine, ceea ce toată dragostea ta ti-ai dăruit-o către Dânsul. Pentru aceasta si tămăduiri prea multe ai făcut si, după ce te-ai mutat acum în ceruri, pentru lume te rogi pururea.
Condac (glasul al 3-lea) [1]:
Stând înaintea Crucii Mântuitorului, împreună cu Maica Domnului pătimind, preaslăvita Maria Magdalena, cu lacrimi adus-a rugăciune si a strigat: Ce este această străină minune? Cel ce tine lumea în mâinile Sale alege să pătimească: Slavă puterii Tale, Doamne!
Iconografie
Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, Bucuresti, 2000, pp. 116, 118, 127, 164, 210) indică scenele si chipurile în care poate apărea Sfânta Maria Magdalena în icoane.
Astfel, Sfânta se zugrăveste în icoana Răstignirii, în cea a Coborârii de pe Cruce a trupului Domnului, la plângerea Lui, la îngroparea lui, în icoana Învierii, într-o parte, apoi împreună cu femeile mironosite la mormânt, când îngerul le vesteste Învierea, apoi în reprezentarea venirii Apostolilor Petru si Ioan la mormânt.
[E zugrăvit] Mormântul si înăuntru doi îngeri sezând, îmbrăcati în haine albe; si Hristos, stând în picioare înaintea mormântului si tinându-si haina cu o mână, si cu cealaltă tinând o hârtie, grăieste: Marie, nu te atinge de Mine...!. si Maria, îngenuncheată înaintea Lui, căutând să-i apuce picioarele. (p. 118)
Sursa:OrthodoxWiki:Mary Magdalene
Sfanta Maria s-a nascut in localitatea Magdala din tinutul Galileii, in apropierea Marii Tiberiadei si din aceasta cauza a fost numita “Magdalena”. Dupa ce Mantuitorul Hristos a scos sapte demoni din ea, demoni de care era posedata, a devenit unul dintre cei mai credinciosi si nedespartiti discipoli ai Mantuitorului Hristos. L-a urmat chiar si pe drumul Crucii si la mormant.
Dupa ce s-a intors la Ierusalim, impreuna cu celelalte femei mironosite, a pregatit miruri pentru a unge trupul Domnului. In ziua Domnului (duminica) a mers de dimineata la mormant, inainte de a aparea Ingerii care au propovaduit Invierea Domnului. Cand Maria Magdalena a vazut piatra data de pe mormant, a alergat si a vestit lui Petru si lui Ioan. Imediat dupa aceea, s-a intors la mormant si a fost prima mironosita care L-a vazut inviat din morti ; a cazut la picioarele Lui si a vrut sa Il atinga, dar Domnul i-a spus : « Nu Ma atinge ».Dupa Inaltarea Domnului la ceruri, nu se stie nimic sigur despre viata ei.
Unele scrieri relateaza ca a mers la Roma si mai tarziu s-a intors la Ierusalim ; de aici a mers la Efes, unde si-a sfarsit viata, propovaduindu-L pe Hristos. De multe ori se spune ca Sfanta Maria Magdalena a fost « femeia pacatoasa » a textelor evanghelice. Dar, nici in Traditia Bisericii, nici in imnologia sacra, sau chiar in textele evangheliilor, nu se aminteste decat faptul ca Domnul nostru a scos sapte demoni din ea, si nu ca era o femeie pacatoasa.
Aceasta Marie, numita Magdalena, a fost ucenica si mironosita a lui Hristos, cea dintai si cea mai mare dintre toate ucenicele si purtatoarele de mir. Era din Galilea, din cetatea Magdala, de la hotarele Galileii cu Siria, de unde si numele ei de Magdalena.
Fiind bantuita de patimi si de necurate duhuri, ea ducea o viata de desfrau si de ticalosie. Auzind, insa, de Hristos si de puterea propovaduirii Lui, cea aducatoare de mantuire, pentru tot neamul omenesc, in sufletul ei s-a nascut, ca o flacara sfioasa nadejdea ca va fi izbavita de Iisus. Deci, mergand El, s-a invrednicit de milostivirea Lui si El a tamaduit-o de toata stricaciunea luminandu-i cugetul cu lumina unei noi vieti, din dumnezeiasca dragoste.
Din clipa aceea, Maria s-a facut ucenica si urmatoare a lui Hristos si, impreuna cu alte sfinte femei, a slujit Domnul pe tot drumul greu al vietii Lui.
O traditie spune ca Maria Magdalena ar fi pacatoasa, care a uns cu mir picioarele Domnului, in casa lui Simon Leprosul, si ca era una si aceeasi persoana cu Maria, sora lui Lazar. In clipa cea mai grea, a rastignirii, cand Apostolii erau departe, Maria a ramas langa crucea Mantuitorului ei si al nostru. Iar atunci cand Sfantul trup al Domnului a fost asezat in mormant, Maria Magdalena l-a uns cu miresme, varsand multe lacrimi. In sufletul ei ardea puternic dorinta de a fi langa Hristos, de a-I arata, si dupa moarte, dragostea si recunostinta ei neclintita, implinind toate datinile si randuielile ce se faceau pe atunci mortilor. Cu nerabdare a asteptat trecerea sambetei.
Pentru multa ei credinta, Maria Magdalena s-a invrednicit a fi cea dintai, care a primit de la inger veste invierii Domnului. Si tot ea a fost cea dintai fiinta omeneasca, care L-a vazut pe Hristos, dupa dumnezeiasca Lui inviere din morti. Ea este cea dintai vestitoare a invierii si cel dintai martor al deplinei noastre mantuiri prin inviere.
Dupa inaltarea la cer a Domnului, Maria Magdalena a pornit alaturi de Sfintii Apostoli in lupta plina de primejdii, pentru raspandirea credintei semanand in suflete cuvantul dumnezeiesc, pe care-l auzise din insasi gura lui Hristos. O traditie ne spune ca in apostoleasca ei stradanie, Magdalena ar fi ajuns pana la Roma, unde l-ar fi luminat si pe imparatul Tiberiu despre Domnul Iisus, iar in drumul ei de intoarcere de la Roma s-ar fi oprit la Efes, slujind Sfantului Apostol Ioan, in ostenelile lui de raspanditor al cuvantului lui Dumnezeu.
Si asa, nevoindu-se aici, a adormit in Domnul.
AMIN
Acatistul Sfintei Mironosite Maria-Magdalena
Acatistul Sfintei Mironosite Maria-Magdalena
Rugaciunile incepatoare:
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.
Condacele si Icoasele:
Condacul 1:
Lui Hristos al tau, pe care duhovniceste L-ai iubit, l-ai urmat, cea pregatita de Domnul spre propovaduire, Sfanta Maria-Magdalena; pentru aceasta cu dragoste te laudam in cantari si te rugam pe tine, ca ceea ce ai mare indrazneala catre Domnul, din toate nevoile cu rugaciunile tale sa ne izbavesti, ca pururea bucurandu-ne sa strigam tie:Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca L-ai propovaduit pe Predulcele Iisus!
Icosul 1:
Facatorul ingerilor si Domnul puterilor, mai inainte cunoscand vointa ta cea buna, Sfanta Mironosita, te-a ales din cetatea Magdalei, din lanturile diavolesti slobozindu-te; pentru aceasta te-ai aratat credincioasa slujitoare Domnului, sarguindu-te a-L preslavi pe El cu viata si cu osteneala.Iar noi, minunandu-ne de asa purtare de grija alui Dumnezeu pentru tine, intru umilinta inimilor strigam catre tine:
Bucura-te, cea chemata de Fiul lui Dumnezeu dintru intunericul diavolesc la minunata lumina Sa;
Bucura-te, ca in curatie cu trupul si cu duhul pana la sfarsit ai petrecut cu darul Lui;
Bucura-te, ca prin curatia inimii,saracia cu duhul pana la sfarsit o ai pazit;
Bucura-te, ca inaintea tuturor te-ai invrednicit a vedea pe Hristos cel inviat;
Bucura-te, ca puterea vrajmasului bine ai biruit;
Bucura-te, ca ai stralucit cu credinta cea tare si cu dragostea cea calda catre Hristos Dumnezeu;
Bucura-te, ca L-ai iubit si L-ai propovaduit pe Mantuitorul Hristos cu toata inima ta;
Bucura-te, ca pana si la moarte Aceluia drept ai slujit;
Bucura-te, ca prin dar cu sufletul te-ai inoit;
Bucura-te, ca Evanghelia ai propovaduit si intru vistieria inimii tale o ai incaput;
Bucura-te, ca Invierea Domnului apostolilor ai vestit;
Bucura-te, ca si a vorbit cu ingerii te-ai invrednicit;
Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!;
Condacul 2:
Vazandu-se pe sine Maria-Magdalena de sapte demoni izbavita, cu toata inima s-a lipit de Hristos Dumnezeu,biruitorul iadului, invatand pe toti oamenii ca nu numai ura, ci si cu toata viata sa slujeasca lui Dumnezeu, cantandu-i Lui: Aliluia!
Icosul 2:
Mintea omeneasca, cugetand,nu pricepe cum dintru asa tulburare, cu darul lui Hristos, te-ai suit la inaltimea vietii celei asemenea ingerilor, vrednica de lauda Maria-Magdalena.Pentru aceea si noi, avandu-te pe tine mijlocitoare buna, cu caldura ne rugam sa ceri de la Domnul si pentru noi izbavire din adancul pacatului, ca sa strigam tie cu dragoste unele ca acestea:
Bucura-te, ca ai scapat din cumplita robie a dracilor;
Bucura-te, ca aievea ai mustrat inselaciunea viclenilor demoni;
Bucura-te, ca pe toti ii inveti ca in ispitele de la vrasmasul la Hristos sa alerge;
Bucura-te, ca indemni ca nimenea in scarba cea mare pentru pacate sa nu deznadajduiasca;
Bucura-te, a tuturor pacatosilor calauzitoare pe calea sfinteniei;
Bucura-te, ca ai cunoscut taria cea atotputernica a darului lui Hristos;
Bucura-te, povatuitoare buna a multumirri celei cuvenite lui Dumnezeu;
Bucura-te, dreapta invatatoare a laudei lui Dumnezeu celei adevarate;
Bucura-te, ca ne-ai aratat cu viata ta calea cea dreapta a vietii pamantesti;
Bucura-te, aparatoare buna a tuturor pacatosilor inaintea lui Dumnezeu;
Bucura-te, pazitoarea sufletelor noastre de viclesugul satanei;
Bucura-te, mijlocitoarea noastra cea calda catre Hristos intru toate scarbele;
Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!
Condacul 3:
Cu puterea dumnezeiescului dar, dimpreuna si cu a ta buna vointa, fara sovaire, precum Avraam de demult ai lasat casa parintelui tau si cu bucurie ai urmat lui Hristos Dumnezeu.Deci rugamu-te, pe tine,ucenica a lui Hristos, slavita Maria-Magdalena, lumineaza prin rugaciunile tale si inimile noastre cu dragostea cea catre Dumnezeu, ca si acum si pururea sa-i strigam Lui: Aliluia!
Icosul 3:
Avand puterea intelepciunii daruita tie de Dumnezeu, Maria-Magdalena, barbateste ai lepadat cele frumoase ale lumii acesteia si, ca o ucenica buna, cu dreptate ai slujit Cuvantului, Care pentru multa milostivirea Sa a saracit pentru noi.Pentru acestea cu umilinta strigam tie:
Bucura-te, ucenica lui Hristos cea buna;
Bucura-te, invatatoarea dragostei celei adevarate catre Dumnezeu;
Bucura-te, ca desertaciunea lumii acesteia bine o ai cunoscut;
Bucura-te, ca bucuria lumii barbatesti o ai lepadat;
Bucura-te, ca frumusetea lumeasca intru nimica o ai socotit;
Bucura-te, ca chinului calugaresc calea vietii celei bune mai inainte ai aratat;
Bucura-te, ca pe toti povatuiesti pe calea catre Hristos Dumnezeu;
Bucura-te, ca pentru lucrarile milostivirii casa cea pamanteasca o ai lasat;
Bucura-te, ca mila lui Hristos si aici si in cer o ai aflat;
Bucura-te, ca prin ea la fericirea cea vesnica ai ajuns;
Bucura-te, mielusea inteleapta,ca de la lupii cei rai catre Hristos pastorul cel bun ai alergat;
Bucura-te, ca in staulul cuvantatoarelor Sale oi au intrat;
Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!
Condacul 4:
Viforul urgiei dracesti cu putere pe mare s-a ridicat asupra casei sufletului tau, Sfanta Marie, dar a o surpa pe aceasta pana in sfirsit nu a putut, ca ai aflat mantuire pe piatra cea tare a credintei in Hristos, si pe aceasta tu,preainteleapta femeie, stand neclintita, ii inveti pe toti ca Preabunul Dumnezeu sa-i cante cantare: Aliluia!
Icosul 4:
Auzind noi, de Dumnezeu inteleptita Marie, ca urmand lui Hristos ai aflat veselia cea adevarata a inimii, dreptatea,pacea si bucuria intu Duhul Sfant, ne sarguim sa ne aflam in ceata partasilor la imparatia lui Dumnezeu. Iar tie, ca uneia ce te veselesti in aceasta imparatie aratandu-ne si noua calea spre ea, iti zicem cu totii asa:
Bucura-te, ca dulceata cereasca a lui Iisus o ai iubit;
Bucura-te, ca viata cea adevarata ai aflat;
Bucura-te, ca si noua chipul acestei vieti ne-ai aratat;
Bucura-te, ca intru bucuria cereasca pururea acum petreci;
Bucura-te, ca dintru a Raiului hrana pururea gusti;
Bucura-te, ca focul dragostei catre Dumnezeu in inima ta ai aprins;
Bucura-te, cea iubita duhovniceste de Hristos Dumnezeu ca o roaba dreapta a Sa;
Bucura-te, fierbinte rugatoare pentru noi catre Dumnezeu;
Bucura-te, ajutatoarea intru nevoile noastre;
Bucura-te, invatatoarea noastra cea buna si blanda;
Bucura-te, salas preacinstit al Duhului Sfant;
Bucura-te, sfanta intocmai cu Apostolii;
Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!
Condacul 5:
Ca o stea cu dumnezeiasca mergere urmand lui Hristos, slavita Maria, te-ai aratat intre mironosite. Impreuna cu acelea stand acum si pururea inaintea Sfintei Treimi, adu-ne si pe noi impreuna cu cetele cele sfintite, prin rugaciunile tale, luminandu-ne calea cea intunecata a vietii noastre , pentru a-l striga cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 5:
Vazand, Sfanta Maria, pe Hristos Dumnezeu pe cruce rastignindu-Se, minunata barbatie ai aratat; ca multi dintre ucenici au lasat pe Invatatorul lor, iar tu,cu dumnezeiestile Lui inavataturi naincetat aprinzandu-ti sufletul si cugetul, ai biruit neputinta firii femeiesti si asa ai fost partasa patimii celei mantuitoare a lui Hristos. Pentru aceasta si noi, la atata vitejie barbateasca a ta privind, strigam tie:
Bucura-te, podoaba si imbunatatirea femeilor celor intelepte;
Bucura-te, veselia cea buna a tuturor crestinilor;
Bucura-te, cea impreuna-patimitoare cu Hristos Dumnezeu,fiind El pe cruce rastignit;
Bucura-te, ca ne-ai aratat nebiruinta cale a dragostei pentru El;
Bucura-te, ca mare indraznire ai luat catre Dumnezeu, cu dragoste rugandu-te pentru noi;
Bucura-te, podoaba si lauda femeilor;
Bucura-te, adapostirea cea tare a crestinilor;
Bucura-te, ca decat barbatii cei tari mai puternica esti;
Bucura-te, ca decat inteleptii acestei lumi mai inteleapta esti;
Bucura-te, ca cele ascunse ale intelepciunii Sale ti-a aratat Dumnezeu;
Bucura-te, ca propovaduirea cea adevarata Insusi Dumnezeu-Cuvantul te-a invatat;
Bucura-te, ca pe Hristos Dumnezeu mai mult decat viata ta L-ai iubit;
Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena,care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!
Condacul 6:
Cu darul Tau, Hristoase imparate, cele neputincioase se vindeca si vasele cele slabe se fac tari.Ca mironositele femei langa crucea Ta cu barbatie stau si darul Crucii fara de frica tuturor il vestesc; si iara cete de femei intelepte, sarguindu-se a se asemana cetelor ingeresti, trezvie de-a pururea striga sfintei Treimi: Aliluia!
Icosul 6:
Cautand a te lumina cu lumina cunostintelor de Dumnezeu celei adevarate, cand ai vazut pe Dumnezeu pe cruce rastignit, minunata Maria, lacrimand ziceai: cum Viata acum de voie moarte primeste? Noi dar, stiind slavita luminarea ta prin darul Sfantului Duh, strigam tie acestea:
Bucura-te, ca pe Hristos cel rastignit din adancul sufletului L-ai plans;
Bucura-te, ca veselia cea vesnica in locasurile ceresti ai aflat;
Bucura-te, ca si noua chipul plangerii celei bune ne-ai aratat;
Bucura-te, ca tu esti bucuria noastra cea neincetata;
Bucura-te, a tuturor scarbitilor mangaiere nemincinoasa;
Bucura-te, ca pe pamant ai patimit cu Hristos,pentru El;
Bucura-te, ca impreuna cu Domnul,in ceruri te proslavesti intru El;
Bucura-te, a tuturor vrasmasilor nostri tare biruitoare;
Bucura-te, in toate scarbele noastre grabnica ajutatoare;
Bucura-te, ca tuturor crestinilor aducerea-aminte de tine preadulce le este;
Bucura-te, ca in toata Biserica lui Hristos numele tau e cinstit;
Bucura-te, mladita cea adevarata a viei lui Hristos;
Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!
Condacul 7:
Voind a cunoaste puterea cea atotbiruitoare a Crucii, pana la sfarsitul patimilor lui Hristos ai stat langa crucea Mantuitorului, dimpreuna cu alte femei, preaslavita Maria. Iar durerea impreuna patimind cu Maica Domnului, cu nedumerire strigai: Ce minune straina este aceasta?Cel ce tine toata faptura a voit a patimi. Deci noi, Celui ce de voie pe Cruce S-a inaltat, de-viata-purtatoare facand-o, cu dragoste ii stigam: Aliluia!
Icosul 7:
Minunata femeie te-ai aratat tu, fericita Maria, cu dragostea ta catre Hristos pe care ai aratat-o cu tanguirile cele amare, cazand catre Cel luat de pe Cruce si cu lacrimi spaland preacinstitele Lui rani. Inca si lui Iosif celui cu bun chip si lui Nicodim celui iubitor de dreptate urmand, la mormantul mantuitorului cu celelalte sfinte femei ai alergat si, plangand, si pe cea nevinovata Maica Lui, care nemangaiat plangea, a-i mangaiat-o, ca sabia cea cumplita sufletul ei patrunsese. Iar noi, aceasta vrednicie a ta stiind, cu smerenie strigam tie:
Bucura-te, ca ai spalat cu lacrimi preacuratele rani ale lui Hristos;
Bucura-te, ca impreuna ai patimit cu Maica Lui cea prenevinovata;
Bucura-te, ca pe Hristos pana la mormant L-ai petrecut;
Bucura-te, ca ai privit cu nedumerire la Viata ce se punea in mormant;
Bucura-te, a lacrimilor de pocainta invatatoarea noastra cea buna;
Bucura-te, ca ne spala cu lacrimi intinaciunea pacatelor ne povatuiesti;
Bucura-te, ca ne indemni ca inimile noastre cele impietrite prin aceleasi lacrimi sa le inmuiem;
Bucura-te, ca ne-ai aratat noua chipul intelepciunii celei adevarate;
Bucura-te, ca ne inveti sa tinem minte puterea patimilor lui Hristos;
Bucura-te, slavita Maria,ca dimpreuna cu Preanevinovata Fecioara maria, esti adevarata mijlocitoare pentru noi;
Bucura-te, sluga cea buna a lui Hristos;
Bucura-te, ca nu voia oamenilor,ci voia Domnului ai urmat;
Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!
Condacul 8:
De necuprins cu cugetul, de Dumnezeu inteleptita Maria, ti s-a parut tie ingroparea Celui ce da viata tuturor, dar ranita fiind cu dragostea Aceluia, inca de cu noapte ai adus mir la mormantul Lui si lacrimi ai varsat in loc de aromate. Pentru aceasta si petreci acum in locasurile cele bine mirositoare ale Raiului, cu cetele ingeresti strigand pururea lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 8:
Toata dulceata, bucuria si viata ti-a fost tie Iisus, Sfanta Maria-Magsdalena, pentru aceasta, vazand piatra cea grea luata de pe mormant si pe El neaflandu-l, plangand ai alergat la Simon Petru si la celalalt pe care il iubea Iisus,cu durere vestindu-le lor ca au luat pe Domnul din mormant si nu stiu unde L-au pus.acum, sloboda fiind de suferinta aceea, vesnic in ceruri cu Hristos te veselesti, iar noi pe pamant, nadajduim ca prin rugaciunile tale sa intram intru aceeasi bucurie, cu umilinta strigand tie asa:
Bucura-te, ca intunericul noptii ai biruit cu stralucirea dragostei tale catre Hristos;
Bucura-te, ca la privegherea cea de noapte intru rugaciune a sta ne-ai invatat;
Bucura-te, ca esti stralucita cu lumina vesnica in cer;
Bucura-te, ca imparatia Cerului cu saracia duhovniceasca ai cumparat;
Bucura-te, ca dupa durerea pentru patimile lui Hristos deplina mangaiere ai aflat;
Bucura-te, ca prin blandete ai ajuns mostenitoare a pamantului in raiul cel ceresc;
Bucura-te, ca flamanzind si insetand de dreptatea lui Hristos, acum te saturi la cina cea imparateasca;
Bucura-te, ca mila Stapanului afland,ca o milostiva il rogi ca si pe noi sa ne miluiasca;
Bucura-te, cea curata cu inima, ca acum vezi pe Dumnezeu fata-catre-fata;
Bucura-te, ca te-ai invrednicit mai inaintea tuturor a vedea invierea lui Hristos, Pacea cea vesnica;
Bucura-te, cea prigonita pentru dreptatea lui Hristos, ca a ta este imparatia lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca ai aflat vesnica veselie si plata multa in ceruri;
Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!
Condacul 9:
Tot soborul ingeres s-a mirat, Hristoase imparate, de taina cea mare a slavitei invierii Tale; iadul s-a cutremurat, vazand cate-ai pogorat, Hristoase, in cele mai de jos ale pamantului si ai sfarmat incuietorile cele vesnice, care ii tineau pe cei legati;iar noi,cu bucuria femeilor mironosite dimpreuna bucurandu-ne, cu veselie strigam: Aliluia!
Icosul 9:
Ritorii cei mult vorbitori nu pot de ajuns sa spuna durerea ta cea mare, slavita Maria, cand sedeai plangand langa mormant.ca ce cuvant ar putea spune durerea sufletului tau, cand nu L-ai aflat in groapa pe Domnul, Cel decat viata ta mai iubit tie? In inima ta cea plina de durere nici stralicirea, nici mangaierea ingerilor nu a putut sa incapa.Marea ta suferinta intelegand-o, cu umilinta iti cantam unele ca acestea:
Bucura-te, ca in groapa te-ai aplecat,ca sa-l vezi pe Iisus;
Bucura-te, ca acum il vezi pe scaunul slavei sezand;
Bucura-te, ca inca fiind pe pamant ai vazut pe vietuitorii cei luminati ai cerului;
Bucura-te, ca Invierea lui Hristos cu glas de bucurie ti-au vestit;
Bucura-te, ca impreuna cu ei in bucuria cea vesnica esti;
Bucura-te, ca din dragoste mir lui hristos l-ai adus;
Bucura-te, ca la mireasma cea bine mirositoare a mirului lui Hristos cu dulceata ai alergat;
Bucura-te, ca de amaraciunea dulcetilor lumii celei pacatoase te-ai lepadat;
Bucura-te, ca ai iubit dulceata lui Iisus cea cereasca;
Bucura-te, vlastar bine crescut al gradinii lui Iisus;
Bucura-te, vite bine roditoare a viei lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca te-ai aratat locas impodobit al Sfantului Duh;
Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!
Condacul 10:
Vrand sa miluiesti lumea, in mormant Te-ai pogorat,cela ce esti fara de moarte,puterea iadului ai sfarmat si ai inviat, ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, zicand femeilor mironosite:”Bucurati-va”. Cu acestea si noi cantare de bucurie acum iti aducem zicand: Aliluia!
Icosul 10:
Decat zidul de piatra mai tare a fost dragostea ta catre Hristos, Cel ce te-a iubit pe tine, slavita mironosita Maria-Magdalena. Pentru aceasta,cand Cel ce este Viata noastra S-a sculat din mormant,tu L-ai vazut cea dintai si, gandind ca este gradinarul, ai uitat a firii neputinta zicand catre El: “Daca Tu l-ai luat,spune-mi unde L-ai pus si eu Il voi ridica”. Dar preadulcele glas ti-a aratat pe Invatatorul,iar pe noi ne-a invatat sa-ti zicem asa:
Bucura-te, ca pe Gradinarul Ceresc,inviat din mormant cea dintai l-ai vazut;
Bucura-te, ca in gradina Sa cea din Ceruri te-ai salasluit;
Bucura-te, ca acum cu strugurii darului lui Dumnezeu in veci te hranesti;
Bucura-te, ca pururi cu vinul dulceturilor Raiului te veslesti;
Bucura-te, cu dragostea ta catre Dumnezeu firea a biruit;
Bucura-te, ca prin ea si pe noi ravna spre Dumnezeu ne-ai invatat;
Bucura-te, ca din gura lui Hristos vestea invierii mai intai tu ai primit;
Bucura-te, ca Apostolilor graiurile cele de bucurie tu intai le-ai vestit;
Bucura-te, ca bucuria cea vesnica in cer ai aflat;
Bucura-te, ca si pe noi la aceeasi bucurie prin tine ne chemi;
Bucura-te, ca pentru aceasta totdeauna la Dumnezeu mijlocesti;
Bucura-te, ca Aceluia rugaciuni fierbinti aduci pentru noi;
Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena,care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!
Condacul 11:
Nici un cuvant nu este de ajuns spre a lauda dupa vrednicie bucuria cea dumnezeiasca a Invierii a lui Hristos, pe care tu, preaslavita maria, cu alte femei o ai vestit Apostolilor intru aceasta numita si sfanta zi, al praznicelor praznic si sarbatoare a sarbatorilor. Pentru aceasta,Hristoase imparate,inaintea maririi milelor Tale celor negraite ce au fost spre noi, inchinandu-ne cu smerenie si cu dragoste, strigam tie: Aliluia!
Icosul 11:
Stea preastralucitoare te-ai aratat lumii celei pacatoase, Maria-Magdalena,cand, dupa preslavita inaltare a Mantuitorului, umbland prin orase si sate si cuvantul Evangheliei pretutindenea vestind, pe multi ai plecat sub jugul cel bun al lui Hristos. Si ajungand pana la Roma cea veche, barbateste ai stat inaintea Cezrului Tiberiu si prin chipul oului rosu si cu itelepte cuvinte, i-ai urmarit puterea purtatoare de viata a lui Hristos, iar pe necugetatul Pilat si pe arhiereul cel fara de Dumnezeu i-ai infruntat, ca neleguitele lor fapte sa primeasca cele vrednice. De asa nevointa a marturisirii tale minunandu-necu bucurie strigam tie asa:
Bucura-te, a invataturii lui Hristos slavita bine vestitoare;
Bucura-te, a intunericului paganesc luminata izgonitoare;
Bucura-te, ca pe multi de legaturile pacatelor ai dezlegat;
Bucura-te, ca intelepciunea lui Hristos pe toti ai invatat;
Bucura-te, ca pe multi intru intunericul necunostintei la lumina cea minunata a lui Hristos ai adus;
Bucura-te, ca in dreptatea lui Hristos a sta cu tarie ne-ai aratat;
Bucura-te, ca mantuirea sufletelor pacatosilor mai mult decat viata ta ai iubit;
Bucura-te, ca poruncile lui Hristos bine le-ai inteles;
Bucura-te, ca acelora drept le-ai urmat;
Bucura-te, ca intunericul paganatatii cu indraznire l-ai infruntat;
Bucura-te, ca de mania Cezarului nu te-ai inspaimantat;
Bucura-te, ca aceluia rautatea si viclenia vrasmasilor lui Hristos i-ai dovedit;
Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena,care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!
Condacul 12:
Cu indestulare plina fiind de darullui Dumnezeu, slavita Maria,multime de suflete ai adus la Hristos, iar dupa aceea ai venit la Efes,unde cu dragoste apostoleasca dimpreuna cu apostolul dragostei mantuirii oamenilor slujind, intru fericita adormire catre Domnul te-ai mutat, cantandu-l impreuna cu multimea cantaretilor ceresti: Aliluia!
Icosul 12:
Cantand viata ta cea vrednica de lauda de pe pamant si slava ta cea din cer, cu bucurie slavim, cantam si marim pe imparatul Ceresc cel minunat intru sfintii Sai, ca nu numai tu, Sfanta Maria,cu darul Aceluia dantuiesti acum in locasurile dreptilor,ci si pe noi pe pamant ne veselesti, lasandu-ne mirul cel de mult pret al moastelor tale, pe care Leon, imparatul cel itelept,din Efes in cetatea lui Constantin a poruncit a le a le aduce. Pe acelea si noi, ca pe cele ce izvorasc dar neimputinat tuturor celor ce alearga cu credinta si cu dragoste sarutandu-le, cu umilinta iti cantam tie acestea:
Bucura-te, ca pe pamant ardeai de dragostea pentru Hristos;
Bucura-te, ca in cer in salasurile Tatalui Sau te-ai salasluit;
Bucura-te, aparare tare a credinciosilor;
Bucura-te, mirul cel cu bun miros, care Biserica o bine inmiresmezi;
Bucura-te, cadelnita de aur ce pururea aduci lui Dumnezeu tamaia rugaciunii pentru noi;
Bucura-te, izvorul vindecarilor cel nesecat;
Bucura-te, comoara darului lui Dumnezeu cea necheltuita;
Bucura-te, adevarata partasa cu cetele ingeresti;
Bucura-te, slavita vietuitoare in camarile ceresti;
Bucura-te, ca plata ta multa este in ceruri;
Bucura-te, ca bucuria ta este vesnica in locasurile sfintilor;
Bucura-te, ca tu totdeauna mijlocesti,ca si noua sa ni se dea bucuria darului si slava;
Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena,care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!
Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori)
O, preaminunata si de mirare podoaba a femeilor si tuturor crestinilor lauda si bucurie, care intocmai cu Apostolii te-ai aratat, slavita mironosita Maria-Magdalena, primind rugaciunea noastra cea de acum, dintru toate nevoile si durerile sufletesti si trupesti si de vrasmasii cei vazuti si nevazuti ce vin asupra noastra pe noi ne izbaveste si catre imparatia Cerului cu mijlocirea ta indrepteaza pe noi cei ce cu umilinta si cu dragoste canta lui Dumnezeu: Aliluia!
Apoi se zice iarasi Icosul 1:
Facatorul ingerilor si Domnul puterilor, mai inainte cunoscand vointa ta cea buna, Sfanta Mironosita, te-a ales din cetatea Magdalei, din lanturile diavolesti slobozindu-te; pentru aceasta te-ai aratat credincioasa slujitoare Domnului, sarguindu-te a-L preslavi pe El cu viata si cu osteneala.Iar noi, minunandu-ne de asa purtare de grija alui Dumnezeu pentru tine, intru umilinta inimilor strigam catre tine:
Bucura-te, cea chemata de Fiul lui Dumnezeu dintru intunericul diavolesc la minunata lumina Sa;
Bucura-te, ca in curatie cu trupul si cu duhul pana la sfarsit ai petrecut cu darul Lui;
Bucura-te, ca prin curatia inimii,saracia cu duhul pana la sfarsit o ai pazit;
Bucura-te, ca inaintea tuturor te-ai invrednicit a vedea pe Hristos cel inviat;
Bucura-te, ca puterea vrajmasului bine ai biruit;
Bucura-te, ca ai stralucit cu credinta cea tare si cu dragostea cea calda catre Hristos Dumnezeu;
Bucura-te, ca L-ai iubit si L-ai propovaduit pe Mantuitorul Hristos cu toata inima ta;
Bucura-te, ca pana si la moarte Aceluia drept ai slujit;
Bucura-te, ca prin dar cu sufletul te-ai inoit;
Bucura-te, ca Evanghelia ai propovaduit si intru vistieria inimii tale o ai incaput;
Bucura-te, ca Invierea Domnului apostolilor ai vestit;
Bucura-te, ca si a vorbit cu ingerii te-ai invrednicit;
Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!;
si Condacul 1:
Lui Hristos al tau, pe care duhovniceste L-ai iubit, l-ai urmat, cea pregatita de Domnul spre propovaduire, Sfanta Maria-Magdalena; pentru aceasta cu dragoste te laudam in cantari si te rugam pe tine, ca ceea ce ai mare indrazneala catre Domnul, din toate nevoile cu rugaciunile tale sa ne izbavesti, ca pururea bucurandu-ne sa strigam tie:Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca L-ai propovaduit pe Predulcele Iisus!
Dupa aceea zicem aceste rugaciuni:
RUGACIUNE:
O, Sfanta si prealaudata Mironosita, cea intocmai eu Apostolii,ucenica a lui Hristos,Maria-Magdalena!Catre tine,adevarata si puternica mijlocitoare pentru noi la Dumnezeu,acum noi,pacatosii si nevretnicii,cu osardie alergam si cu inima infranta ne rugam.Tu,care in viata ta de infricosate curse diavolesti ai fost ispitita,dar cu darul lui Dumnezeu de acelea ai scapat,si pe noi din mrejele vrasmasului cu rugaciunile tale ne izbaveste,ca totdeauna in toata viata noastra cu lucrul,cu cuvantul,cu gandul si cu cugetele cele tainice ale inimilor noastre sa slujim cu dragoste Unuia Slavitului Stapan si Dumnezeu,precum ne-am fagaduit Lui.Tu mai mult decat toate bunatatile pamantesti pe Preadulcele Domn Iisus ai iubit si Aceluia in toata viata ta bine ai urmat,hranind cu darul si cu dumnezeiasca Lui invatatura nu numai sufletul tau,ci si multime de oameni de la intunericul paganatatii la lumina lui Hristos cea minunata aducand,Aceasta stiind,te rugam pe tine,cere noua de la Hristos Dumnezeu darul cel luminator si sfintitor,ca fiind umbriti cu acela sa sporim in credinta si in vietuire curata,in lupta dragostei si a lepadarii de sine,ca fara lenevire sa ne silim a sluji aproapelui nostru intru nevoile lui cele duhovnicesti si trupesti,tinand minte pilda iubirii tale de oameni.Tu,Sfanta Maria,ceea ce vitejeste cu darul lui Dumnezeu ai petrecut viata ta pe pamant si cu pace te-ai dus in locasurile ceresti,roaga pe Hristos Dumnezeu Mantuitorul ca prin rugaciunile tale sa ne ivredniceasca si pe noi fara de impiedicare sa savarsim calatoria noastra intru aceasta vale a plangerii si in pace si intru pocainta sa ne sfarsim viata,itru sfintenie pe pamant vietuind,de vesnica si fericita viata in ceruri sa ne invrednicim,si acolo cu tine si cu toti sfintii dimpreuna totdeauna sa laudam Treimea cea nedespartita,sa cantam Dumnezeirea Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh in vecii vecilor.Amin.
RUGACIUNEA A DOUA:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
