In trecut, din copilarie pana la moarte, camasa il insotea pe taran. Exista o camasa a duminicilor, a botezurilor, a nuntilor, a sarbatorilor de peste an, a momentelor indurerate, o camasa a fecioriei si a vaduviei, etc. Nimic din imbracamintea taranului nu dadea impresia unei neglijente, a ceva scapat de sub control.
In zilele noastre, imbracamintea nu mai are nimic in comun cu cea din trecut. Camasa de care aminteam este intalnita mai mult in muzee. Acum iti este dat sa vezi o persoana in costum, dar incaltata cu tenisi. Ceea ce altadata parea nefiresc, acum este la moda.
Daca in vechime aveai o camasa pentru mersul la biserica si o alta pentru lucrul de la camp, astazi, tanarul merge la opera asa cum ar merge in parc: cu blugii rupti sau rosi.
Imbracamintea taranului avea menirea de a scoate in evidenta frumusetea spirituala si nu pe cea carnala. Tinerii, pentru ca au ajuns sa pretuiasca mai mult frumusetea exterioara, cauta sa o puna cat mai mult in relief.
Imi este de ajuns sa pun in oglinda cele doua chipuri ale omului, din trecut si din prezent, ca sa afirm fara retineri ca nu mergem spre un firesc al lucrurilor. Poate voi fi acuzat ca sunt invechit, ca stau cu ochii inchisi in fata lumii, ca tare tristi ar trebui sa fie copiii mei atunci cand se imbraca, dar imi doresc sa nu fim lipsiti de bunul simt nici in imbracaminte.
Mai sunt persoane care sustin ca, cu cat iti descoperi mai mult goliciunea trupului, pe atat de mult te apropii de starea de dinainte de caderea in pacat, caci Scriptura afirma "erau amandoi goi, si Adam si femeia lui, si nu se rusinau" (Geneza 2, 25). Dar se pierde din vedere ca trupul de dinainte de caderea in pacat nu este identic cu trupul de dupa pacat. Se uita ca din momentul in care au cazut in pacat Adam si Eva „au cunoscut ca erau goi, si au cusut frunze de smochin si si-au facut acoperamant" (Geneza 3, 7). Este un gest care arata ca de acum incolo omul nu mai iubeste nepatimas. Si nemaiubind curat, omul cauta sa se imbrace, cauta sa nu fie transformat intr-un obiect de satisfacere a poftelor.
Nu cer ca tinerii sa se imbrace precum cei din trecut, cer doar putina decenta. Luarea aminte la cum ne imbracam nu inseamna a sta pe loc, ci inseamna a nu accepta dezmatul. Sigur, nu putem sa oprim in loc timpul, in fiecare perioada ceva se adauga, ceva se pierde, dar imi doresc sa nu se piarda duhul masurii.
Adrian Cocosila
ICOANA POCAINTEI ADEVARATE
joi, 26 august 2010
CONCUBINAJ - DRAGOSTE NEASUMATA
Asistam, din pacate, mai ales in randul tinerilor, la o relativizare a Tainei Casatoriei. Opinia potrivit careia dragostea nu se intemeiaza pe un document (casatoria civila) si nici pe primirea binecuvantarii lui Dumnezeu (casatoria religioasa) este tot mai des intalnita. Concubinajul insa, nu face decat sa exprime pe de-o parte, relativizarea relatiei de dragoste, iar pe de alta, neasumarea responsabilitatilor vietii de familie.
“Iubeste si fa ce vrei!”
Concubinajul ar putea fi inteles – in mod gresit insa - ca rezultat al unei cunoscute maxime a Fericitului Augustin: “Iubeste si fa ce vrei!”. In realitate, Fericitul Augustin cand a rostit aceste cuvinte, cu siguranta nu a indemnat la neoranduiala sau dezmat. Nu intamplator, a pus inainte de toate cuvantul “iubeste”. Acel “fa ce vrei” este conditionat, asadar, de iubire. Iar iubirea la care face referire Fericitul Augustin este cea in Hristos, acea iubire desavarsita si, desigur, reponsabila, pe care o aflam in Biserica. Numai iubirea in Hristos ne reda adevarata libertate, aceea de a voi si savarsi numai binele.
Hristos, Mirele Bisericii
Omul nu poate iubi in chip desavarsit cu de la sine putere. Din acest motiv, este intrucatva absurd sa vorbesti de iubire la nivel uman, fara a te raporta la Dumnezeu, care ni S-a facut cunoscut ca Iubire, sau, mai exact la Sfanta Treime, “structura supremei iubiri”. In Persoana lui Hristos intrupat am ajuns la cunostinta faptului ca si omul poate iubi dumnezeieste.
Sfantul Ioan Gura de Aur aseamana unirea Fiului lui Dumnezeu cu firea umana cu cea a unirii unui sot cu o desfranata. Sfantul spune: "Care sot si-ar lua pentru el o desfranata?!” Si, in continuare, arata cum Fiul lui Dumnezeu nu se scarbeste de firea umana cazuta in toate pacatele si murdarita pana peste cap, in a o lua drept sotie, in a deveni una cu ea. Hristos a restaurat firea, a "ridicat-o la slava cea dintai”, devenind astfel Mire al Bisericii.
Provocarea in casatorie, pentru fiecare dintre soti, consta tocmai in faptul ca acestia isi asuma in mod liber vocatia de a exprima in cadrul familiei intemeiate de ei, relatia de taina dintre Hristos si Biserica Sa. De aici, ar trebui sa constientizam ce chemare inalta reprezinta Sfanta Taina a Casatoriei, in timp ce concubinajul, nu numai ca exprima o stare nefireasca, ci si una decazuta din punct de vedere moral.
Concubinajul nu este o alternativa la Taina Nuntii
Este gresit sa vedem in concubinaj o alternativa, chiar si de compromis, la Taina Nuntii. Singurele alternative raman monahismul si celibatul. Tocmai din acest motiv concubinajul se afla sub incidenta canoanelor bisericesti. Potrivit acestora, “cel ce traieste in concubinaj nu poate fi primit, la Sfintele Taine, nu i se poate primi darurile la biserica. De asemenea, concubinii nu pot fi nasi la cununie si botez” (Pravila bisericeasca - V. Casat. a III).
Exista o diferenta extrem de nuantata intre viata de cuplu si viata de familie. Cuplul ramane o monada inchisa, refuzand binecuvantarea lui Dumnezeu. Membrii cuplului isi sunt suficienti lorusi. Familia se intemeiaza tocmai pe deschiderea fata de relatia cu Dumnezeu. Familia, in Biserica, este rod al comuniunii membrilor ei cu Dumnezeu.
Acest fapt se observa cu usurinta din cuprinsul rugaciunilor pe care preotul le rosteste in cadrul Logodnei si al Tainei Cununiei. Inca din timpul Logodnei preotul se roaga lui Dumnezeu sa-i uneasca “ pe ei cu sfanta unire … Intareste logodna lor in credinta, intelegere, in adevar si in dragoste”.
Preotul se roaga lui Dumnezeu apoi, in Taina Nuntii, sa-i binecuvinteze pe miri precum pe Avraam si pe Sara, pe Isaac si pe Rebeca, pe Iacov si pe toti patriarhii, pe Iosif si Asineta, pe Moise si pe Semfora, pe Ioachim si Ana, pe Zaharia si Elisabeta. Iata cum numele mirilor se alatura acestor nume sfinte ale Vechiului Testament. Motivul pentru care se face aceasta asociere il aflam tot dintr-o rugaciune din timpul Cununiei: “precum acolo, si aici, fiind de fata cu ajutorul Tau cel nevazut, binecuvinteaza nunta aceasta.”
Concubinajul, neasumarea voturilor casatoriei
Casatoria si monahismul sunt cele doua cai de aleasa vietuire, binecuvantate de Dumnezeu. Pentru fiecare din ele exista o vocatie anume. Atunci cand luam decizia de a pasi pe una din ele urmam, asadar, unei chemari interioare. Trebuie sa recunoastem ca niciuna din cai nu este lipsita de renuntari, angajamente, responsabilitati. Totodata, nu trebuie sa dam inapoi de la a urma uneia, din cauza acestor obstacole firesti pe care urmeaza sa le intalnim.
Suntem insa obisnuiti sa vorbim in mod curent mai mult despre voturile monahale. Prin depunerea acestora, calugarul se incredinteaza unei vieti traite in ascultare, feciorie si saracie. Astfel, el se face pe sine, pentru intreaga-i viata, dar lui Dumnezeu. Insa, nici Taina Casatoriei nu este lipsita de voturi.
Daca monahul fagaduieste o viata petrecuta in ascultare, mirilor in Taina Nuntii, li se spune :"Supuneti-va unul altuia intru frica lui Hristos. Femeile sa se supuna barbatului lor ca Domnului, pentru ca barbatul este cap femeii, precum si Hristos este cap Bisericii, trupul Sau, al carui mantuitor si este.” Efes. (5; 20-23)
Daca monahul fagaduieste o viata petrecuta in feciorie, mirilor li se fagaduieste nasterea de prunci: "Da-le lor roada pantecelui, prunci buni si buna intelegere sufleteasca si trupeasca.”
Daca monahul fagaduieste o viata petrecuta in saracie, mirilor li se fagaduiesc "roadele pamantului, ca, toata indestularea avand, sa sporeasca spre tot lucrul bun si bineplacut Tie”[...] "Si le da lor din roua cerului de sus si din belsugul pamantului. Umple casele lor de grau, de vin, de untdelemn si de toata bunatatea, ca sa dea si celor lipsiti.”
Monahul renunta la lume prin randuiala intrarii in monahism, pentru ca mirii sa o primeasca pe aceasta prin Taina Cununiei. Toti insa o fac pentru, si in numele lui Dumnezeu. Acest fapt al raportului dintre monahism si casatorie este exprimat intr-un mod evident si in cuvintele Sfantului Apostol Pavel in Epistola catre Romani: “Daca traim, pentru Domnul traim (mirenii), si daca murim, pentru Domnul murim (monahii). Deci si daca traim, si daca murim, ai Domnului suntem.” (Romani 14, 7-8) In timp ce monahii mor lumii iar mirii "traiesc lumii”, pentru a trai lui Dumnezeu, cei ce vietuiesc in concubinaj, raman pe dinafara. Nu traiesc, nici nu mor, lumii, pentru a trai lui Dumnezeu.
Biserica a stiut dintr-nceput ca aceasta cale a vietii de familie nu este una usoara. Tocmai de aceea in Taina Casatoriei se cere de la Dumnezeu sprijin si ajutor in toate incercarile pe care mirii le vor intampina pe parcurs. Intr-una din rugaciuni se rosteste astfel: "Pazeste-i pe dansii, Doamne, Dumnezeul nostru, precum ai pazit pe Noe in corabie. Pazeste-i pe dansii, Doamne, Dumnezeul nostru, precum ai pazit pe Iona in pantecele chitului. Pazeste-i pe dansii, Doamne, precum ai pazit de foc pe sfintii trei tineri, trimitandu-le lor roua din cer. Si sa vina peste dansii bucuria aceea pe care a avut-o fericita Elena, cand a aflat cinstita Cruce.”
Cei ce traiesc in concubinaj, nu numai ca nu cauta Crucea lui Hristos, dar si fug de ea. In acest fel, ei insisi se lipsesc de aceasta bucurie a dragostei jertfelnice. De aceea, concubinajul este un mod de viata nedeplin, cu o bucurie limitata la cele lumesti.
Concubinajul se intemeiaza pe neasumarea voturilor casatoriei, despre care aflam dintr-una din ultimele rugaciuni rostite in cadrul Tainei Cununiei: “Iata fiilor duhovnicesti, prin punerea mainilor pe Sfanta Evanghelie si pe Sfanta Cruce, ati savarsit juramant inaintea sfantului altar ca veti pazi legatura dragostei si a unirii intre voi pana la mormant, curata, neintrerupta, dreapta si cinstita, si ca nu va veti abate de la datoriile voastre nici unul, nici altul, urmand ce este placut lui Dumnezeu si oamenilor." Asa se face ca cei ce traiesc in concubinaj, sfarsesc insa regretabil, prin a urma ceea ce este neplacut lui Dumnezeu si oamenilor.
Biserica Ortodoxa nu este retrograda atunci cand nu accepta concubinajul. Menirea ei este sa cheme omul la desavarsire. In Taina Cununiei, cuplul este chemat sa devina familie, adica dintr-un element inchis, sa devina eveniment de comuniune. Pentru acest lucru avem insa nevoie de credinta ca Hristos poate si astazi, ca si la nunta din Cana Galileii, sa transforme apa in vin, adica dragostea noastra slaba si nestatornica, in dragoste tare si neclintita.
Radu Alexandru
“Iubeste si fa ce vrei!”
Concubinajul ar putea fi inteles – in mod gresit insa - ca rezultat al unei cunoscute maxime a Fericitului Augustin: “Iubeste si fa ce vrei!”. In realitate, Fericitul Augustin cand a rostit aceste cuvinte, cu siguranta nu a indemnat la neoranduiala sau dezmat. Nu intamplator, a pus inainte de toate cuvantul “iubeste”. Acel “fa ce vrei” este conditionat, asadar, de iubire. Iar iubirea la care face referire Fericitul Augustin este cea in Hristos, acea iubire desavarsita si, desigur, reponsabila, pe care o aflam in Biserica. Numai iubirea in Hristos ne reda adevarata libertate, aceea de a voi si savarsi numai binele.
Hristos, Mirele Bisericii
Omul nu poate iubi in chip desavarsit cu de la sine putere. Din acest motiv, este intrucatva absurd sa vorbesti de iubire la nivel uman, fara a te raporta la Dumnezeu, care ni S-a facut cunoscut ca Iubire, sau, mai exact la Sfanta Treime, “structura supremei iubiri”. In Persoana lui Hristos intrupat am ajuns la cunostinta faptului ca si omul poate iubi dumnezeieste.
Sfantul Ioan Gura de Aur aseamana unirea Fiului lui Dumnezeu cu firea umana cu cea a unirii unui sot cu o desfranata. Sfantul spune: "Care sot si-ar lua pentru el o desfranata?!” Si, in continuare, arata cum Fiul lui Dumnezeu nu se scarbeste de firea umana cazuta in toate pacatele si murdarita pana peste cap, in a o lua drept sotie, in a deveni una cu ea. Hristos a restaurat firea, a "ridicat-o la slava cea dintai”, devenind astfel Mire al Bisericii.
Provocarea in casatorie, pentru fiecare dintre soti, consta tocmai in faptul ca acestia isi asuma in mod liber vocatia de a exprima in cadrul familiei intemeiate de ei, relatia de taina dintre Hristos si Biserica Sa. De aici, ar trebui sa constientizam ce chemare inalta reprezinta Sfanta Taina a Casatoriei, in timp ce concubinajul, nu numai ca exprima o stare nefireasca, ci si una decazuta din punct de vedere moral.
Concubinajul nu este o alternativa la Taina Nuntii
Este gresit sa vedem in concubinaj o alternativa, chiar si de compromis, la Taina Nuntii. Singurele alternative raman monahismul si celibatul. Tocmai din acest motiv concubinajul se afla sub incidenta canoanelor bisericesti. Potrivit acestora, “cel ce traieste in concubinaj nu poate fi primit, la Sfintele Taine, nu i se poate primi darurile la biserica. De asemenea, concubinii nu pot fi nasi la cununie si botez” (Pravila bisericeasca - V. Casat. a III).
Exista o diferenta extrem de nuantata intre viata de cuplu si viata de familie. Cuplul ramane o monada inchisa, refuzand binecuvantarea lui Dumnezeu. Membrii cuplului isi sunt suficienti lorusi. Familia se intemeiaza tocmai pe deschiderea fata de relatia cu Dumnezeu. Familia, in Biserica, este rod al comuniunii membrilor ei cu Dumnezeu.
Acest fapt se observa cu usurinta din cuprinsul rugaciunilor pe care preotul le rosteste in cadrul Logodnei si al Tainei Cununiei. Inca din timpul Logodnei preotul se roaga lui Dumnezeu sa-i uneasca “ pe ei cu sfanta unire … Intareste logodna lor in credinta, intelegere, in adevar si in dragoste”.
Preotul se roaga lui Dumnezeu apoi, in Taina Nuntii, sa-i binecuvinteze pe miri precum pe Avraam si pe Sara, pe Isaac si pe Rebeca, pe Iacov si pe toti patriarhii, pe Iosif si Asineta, pe Moise si pe Semfora, pe Ioachim si Ana, pe Zaharia si Elisabeta. Iata cum numele mirilor se alatura acestor nume sfinte ale Vechiului Testament. Motivul pentru care se face aceasta asociere il aflam tot dintr-o rugaciune din timpul Cununiei: “precum acolo, si aici, fiind de fata cu ajutorul Tau cel nevazut, binecuvinteaza nunta aceasta.”
Concubinajul, neasumarea voturilor casatoriei
Casatoria si monahismul sunt cele doua cai de aleasa vietuire, binecuvantate de Dumnezeu. Pentru fiecare din ele exista o vocatie anume. Atunci cand luam decizia de a pasi pe una din ele urmam, asadar, unei chemari interioare. Trebuie sa recunoastem ca niciuna din cai nu este lipsita de renuntari, angajamente, responsabilitati. Totodata, nu trebuie sa dam inapoi de la a urma uneia, din cauza acestor obstacole firesti pe care urmeaza sa le intalnim.
Suntem insa obisnuiti sa vorbim in mod curent mai mult despre voturile monahale. Prin depunerea acestora, calugarul se incredinteaza unei vieti traite in ascultare, feciorie si saracie. Astfel, el se face pe sine, pentru intreaga-i viata, dar lui Dumnezeu. Insa, nici Taina Casatoriei nu este lipsita de voturi.
Daca monahul fagaduieste o viata petrecuta in ascultare, mirilor in Taina Nuntii, li se spune :"Supuneti-va unul altuia intru frica lui Hristos. Femeile sa se supuna barbatului lor ca Domnului, pentru ca barbatul este cap femeii, precum si Hristos este cap Bisericii, trupul Sau, al carui mantuitor si este.” Efes. (5; 20-23)
Daca monahul fagaduieste o viata petrecuta in feciorie, mirilor li se fagaduieste nasterea de prunci: "Da-le lor roada pantecelui, prunci buni si buna intelegere sufleteasca si trupeasca.”
Daca monahul fagaduieste o viata petrecuta in saracie, mirilor li se fagaduiesc "roadele pamantului, ca, toata indestularea avand, sa sporeasca spre tot lucrul bun si bineplacut Tie”[...] "Si le da lor din roua cerului de sus si din belsugul pamantului. Umple casele lor de grau, de vin, de untdelemn si de toata bunatatea, ca sa dea si celor lipsiti.”
Monahul renunta la lume prin randuiala intrarii in monahism, pentru ca mirii sa o primeasca pe aceasta prin Taina Cununiei. Toti insa o fac pentru, si in numele lui Dumnezeu. Acest fapt al raportului dintre monahism si casatorie este exprimat intr-un mod evident si in cuvintele Sfantului Apostol Pavel in Epistola catre Romani: “Daca traim, pentru Domnul traim (mirenii), si daca murim, pentru Domnul murim (monahii). Deci si daca traim, si daca murim, ai Domnului suntem.” (Romani 14, 7-8) In timp ce monahii mor lumii iar mirii "traiesc lumii”, pentru a trai lui Dumnezeu, cei ce vietuiesc in concubinaj, raman pe dinafara. Nu traiesc, nici nu mor, lumii, pentru a trai lui Dumnezeu.
Biserica a stiut dintr-nceput ca aceasta cale a vietii de familie nu este una usoara. Tocmai de aceea in Taina Casatoriei se cere de la Dumnezeu sprijin si ajutor in toate incercarile pe care mirii le vor intampina pe parcurs. Intr-una din rugaciuni se rosteste astfel: "Pazeste-i pe dansii, Doamne, Dumnezeul nostru, precum ai pazit pe Noe in corabie. Pazeste-i pe dansii, Doamne, Dumnezeul nostru, precum ai pazit pe Iona in pantecele chitului. Pazeste-i pe dansii, Doamne, precum ai pazit de foc pe sfintii trei tineri, trimitandu-le lor roua din cer. Si sa vina peste dansii bucuria aceea pe care a avut-o fericita Elena, cand a aflat cinstita Cruce.”
Cei ce traiesc in concubinaj, nu numai ca nu cauta Crucea lui Hristos, dar si fug de ea. In acest fel, ei insisi se lipsesc de aceasta bucurie a dragostei jertfelnice. De aceea, concubinajul este un mod de viata nedeplin, cu o bucurie limitata la cele lumesti.
Concubinajul se intemeiaza pe neasumarea voturilor casatoriei, despre care aflam dintr-una din ultimele rugaciuni rostite in cadrul Tainei Cununiei: “Iata fiilor duhovnicesti, prin punerea mainilor pe Sfanta Evanghelie si pe Sfanta Cruce, ati savarsit juramant inaintea sfantului altar ca veti pazi legatura dragostei si a unirii intre voi pana la mormant, curata, neintrerupta, dreapta si cinstita, si ca nu va veti abate de la datoriile voastre nici unul, nici altul, urmand ce este placut lui Dumnezeu si oamenilor." Asa se face ca cei ce traiesc in concubinaj, sfarsesc insa regretabil, prin a urma ceea ce este neplacut lui Dumnezeu si oamenilor.
Biserica Ortodoxa nu este retrograda atunci cand nu accepta concubinajul. Menirea ei este sa cheme omul la desavarsire. In Taina Cununiei, cuplul este chemat sa devina familie, adica dintr-un element inchis, sa devina eveniment de comuniune. Pentru acest lucru avem insa nevoie de credinta ca Hristos poate si astazi, ca si la nunta din Cana Galileii, sa transforme apa in vin, adica dragostea noastra slaba si nestatornica, in dragoste tare si neclintita.
Radu Alexandru
DESPRE VIRTUTE SI DESAVARSIRE
Virtutea este o manifestare a cunostintei, iar cunostinta este o putere sustinatoare a virtutii (Sf. Maxim Marturisitorul).
Virtutea este hrana sufletului (Avva Evagrie Ponticul).
Priveste la cinstea pe care au primit-o toti sfintii si, imitandu-i, vei fi atras incet, incet spre virtute (Avva Isaia Pustnicul).
Prin virtuti innoim sufletul nostru (Sf. Simeon Nnoul Teolog).
Oprirea pe calea virtutii este inceputul pacatului (Sf. Maxim Marturisitorul).
Nu vei putea ajunge la virtutile mai mari, de nu vei atinge varful celor ce-ti stau in putere (Avva Ilie Ecdicul).
Toate virtutile sunt legate intre ele. Sunt un lant duhovnicesc, una atarna de cealalta (Sf. Macarie cel Mare).
Mai usor contractezi viciul decat virtutea; dupa cum mai usor te molipsesti de o boala, decat sa-ti recapeti sanatatea (Sf. Grigorie de Nazianz).
Fiinta tuturor virtutilor este Insusi Iisus Hristos (Sf. Maxim Marturisitorul).
Omul se deosebeste de animale prin ratiune si prin virtute. Virtutea nu e posibila fara libera alegere (Origen).
Nu se poate ajunge la masura nici unei virtuti daca nu se sarguieste cineva toata viata (Sf. Ioan Damaschin).
Omul virtuos nu este atras la fapta buna nici de frica ghenei si nici de Imparatia Cerurilor, ci de insasi dragostea de fata de Hristos (Sf. Ioan Hrisostom).
Virtutile, tocmai ca si stiinta si arta, se castiga prin deprindere, prin practicare (Sf. Vasile cel Mare).
Focul pacatului se stinge prin apa curata a virtutii (Sf. Ioan Hrisostom).
Atunci sa socotesti ca ai virtute adevarata, cand vei dispretui cele de pe pamant cu desavarsire, avand prin constiinta curata inima gata sa calatoreasca spre Domnul (Cuviosul Teognost).
Dintre averi, singura virtutea nu se poate instraina, ramanand langa cel ce o are si in viata, si dupa moarte (Sf. Vasile cel Mare).
Pe calea virtutii, pe masura ce vei pasi, in aceeasi masura ti se va parea calea mai usoara (Sf. Ioan Hrisostom).
Precum rodul neascultarii este pacatul, asa rodul ascultarii este virtutea (Sf. Maxim Marturisitorul).
Cel mai mare viciu este de a voi sa pari virtuos fara sa fii (Sf. Vasile cel Mare).
Inceputul virtutilor este frica de Dumnezeu, iar sfarsitul este dragostea (Avva Ilie Ecdicul).
Omul devine asemenea cu Dumnezeu prin virtute (Sf. Grigorie De Nyssa).
Nu vei putea sa vezi fata virtutii pana mai cugeti cu placere la cea a pacatului (Avva Ilie Ecdicul).
Mai mare decat toate virtutile este dreapta socoteala, care este imparateasa virtutilor (Sf. Ioan Damaschin).
Daca nu poti sa fii soare, fii macar stea, numai sa te ridici sus, lasand pamantul. E mai bine sa sporesti cat de putin in virtute, decat deloc (Sf. Ioan Pustnicul).
Virtutea se naste prin instrainare de bunavoie a sufletului de trup (Sf. Maxim Marturisitorul).
Virtutea si cunostinta nasc nemurirea; lipsa lor e maica mortii (Sf. Talasie Libianul).
Virtutea este inainte-mergatoare adevaratei intelepciuni (Sf. Maxim Marturisitorul).
Virtutea adevarata are ca rod nepatimirea si cunostinta (Cuviosul Teognost).
Ascunzandu-ti virtutea, nu te mandri, ca si cand ai implini dreptatea. Caci dreptatea nu sta numai in a ascunde cele frumoase, ci si in a nu gandi nimic din cele oprite (Sf. Marcu Ascetul).
Virtutea este hrana sufletului (Avva Evagrie Ponticul).
Priveste la cinstea pe care au primit-o toti sfintii si, imitandu-i, vei fi atras incet, incet spre virtute (Avva Isaia Pustnicul).
Prin virtuti innoim sufletul nostru (Sf. Simeon Nnoul Teolog).
Oprirea pe calea virtutii este inceputul pacatului (Sf. Maxim Marturisitorul).
Nu vei putea ajunge la virtutile mai mari, de nu vei atinge varful celor ce-ti stau in putere (Avva Ilie Ecdicul).
Toate virtutile sunt legate intre ele. Sunt un lant duhovnicesc, una atarna de cealalta (Sf. Macarie cel Mare).
Mai usor contractezi viciul decat virtutea; dupa cum mai usor te molipsesti de o boala, decat sa-ti recapeti sanatatea (Sf. Grigorie de Nazianz).
Fiinta tuturor virtutilor este Insusi Iisus Hristos (Sf. Maxim Marturisitorul).
Omul se deosebeste de animale prin ratiune si prin virtute. Virtutea nu e posibila fara libera alegere (Origen).
Nu se poate ajunge la masura nici unei virtuti daca nu se sarguieste cineva toata viata (Sf. Ioan Damaschin).
Omul virtuos nu este atras la fapta buna nici de frica ghenei si nici de Imparatia Cerurilor, ci de insasi dragostea de fata de Hristos (Sf. Ioan Hrisostom).
Virtutile, tocmai ca si stiinta si arta, se castiga prin deprindere, prin practicare (Sf. Vasile cel Mare).
Focul pacatului se stinge prin apa curata a virtutii (Sf. Ioan Hrisostom).
Atunci sa socotesti ca ai virtute adevarata, cand vei dispretui cele de pe pamant cu desavarsire, avand prin constiinta curata inima gata sa calatoreasca spre Domnul (Cuviosul Teognost).
Dintre averi, singura virtutea nu se poate instraina, ramanand langa cel ce o are si in viata, si dupa moarte (Sf. Vasile cel Mare).
Pe calea virtutii, pe masura ce vei pasi, in aceeasi masura ti se va parea calea mai usoara (Sf. Ioan Hrisostom).
Precum rodul neascultarii este pacatul, asa rodul ascultarii este virtutea (Sf. Maxim Marturisitorul).
Cel mai mare viciu este de a voi sa pari virtuos fara sa fii (Sf. Vasile cel Mare).
Inceputul virtutilor este frica de Dumnezeu, iar sfarsitul este dragostea (Avva Ilie Ecdicul).
Omul devine asemenea cu Dumnezeu prin virtute (Sf. Grigorie De Nyssa).
Nu vei putea sa vezi fata virtutii pana mai cugeti cu placere la cea a pacatului (Avva Ilie Ecdicul).
Mai mare decat toate virtutile este dreapta socoteala, care este imparateasa virtutilor (Sf. Ioan Damaschin).
Daca nu poti sa fii soare, fii macar stea, numai sa te ridici sus, lasand pamantul. E mai bine sa sporesti cat de putin in virtute, decat deloc (Sf. Ioan Pustnicul).
Virtutea se naste prin instrainare de bunavoie a sufletului de trup (Sf. Maxim Marturisitorul).
Virtutea si cunostinta nasc nemurirea; lipsa lor e maica mortii (Sf. Talasie Libianul).
Virtutea este inainte-mergatoare adevaratei intelepciuni (Sf. Maxim Marturisitorul).
Virtutea adevarata are ca rod nepatimirea si cunostinta (Cuviosul Teognost).
Ascunzandu-ti virtutea, nu te mandri, ca si cand ai implini dreptatea. Caci dreptatea nu sta numai in a ascunde cele frumoase, ci si in a nu gandi nimic din cele oprite (Sf. Marcu Ascetul).
VIATA DUHOVNICEASCA
Despre viata duhovniceasca
Viata trupului si bucuria de multa bogatie si putere in viata aceasta i se face sufletului moarte. Iar osteneala, rabdarea, lipsa purtata cu multumire si moartea trupului este viata si fericire vesnica a sufletului (Sf. Antonie cel Mare).
Viata aceasta nu ni s-a dat spre odihna, ci spre osteneala (Sf. Ambrozie).
Hristos este viata credinciosilor si moarte este viata fara Hristos (Sf. Ignatie Teoforul).
Omorarea firii este facatoare de viata (Sf. Simeon Noul Teolog).
Viata trupului si bucuria de multa bogatie si putere in viata aceasta i se face sufletului moarte. Iar osteneala, rabdarea, lipsa purtata cu multumire si moartea trupului este viata si fericire vesnica a sufletului (Sf. Antonie cel Mare).
Viata aceasta nu ni s-a dat spre odihna, ci spre osteneala (Sf. Ambrozie).
Hristos este viata credinciosilor si moarte este viata fara Hristos (Sf. Ignatie Teoforul).
Omorarea firii este facatoare de viata (Sf. Simeon Noul Teolog).
DESPRE SFANTA SCRIPTURA
Despre Sfanta Scriptura
Negrija de cele pamantesti si ocuparea neintrerupta cu Sfanta Scriptura aduc sufletul la frica lui Dumnezeu (Sf. Maxim Marturisitorul).
Iepurele nu se teme atat de trasnet, cat se teme diavolul de vestitorii si traitorii Cuvantului lui Dumnezeu (Sf. Vasile cel Mare).
Sfanta Scriptura este o hrana sufleteasca pe care o da Duhul Sfant (Sf. Vasile cel Mare).
Sfanta Scriptura este chitara la care canta Dumnezeu (Sf. Iustin Martirul).
Copilul meu, zi si noapte sa-ti amintesti de cel care-ti vorbeste Cuvantul lui Dumnezeu si sa-l cinstesti ca pe Domnul ! (Didahiile).
Scriptura este o farmacie in care gasesti leac pentru toate bolile. Scriptura este o mina de aur. Scriptura toata este o mangaiere (Sf. Ioan Hrisostom).
Orice vei face, sa ai marturia din Sfintele Scripturi (Sf. Antonie cel Mare).
Scriptura descopera celor curati gandul Ei (Sf. Maxim Marturisitorul).
Nimeni nu se poate mantui daca nu se poate indulci adesea cu citiri duhovnicesti (Sf. Ioan Hrisostom).
Sfintele Scripturi au fost izvorul comun al oricarei intelepciuni (Tertulian).
Cuvantul lui Dumnezeu este invatator si calauza spre mantuire (Cuviosul Paisie Velicicovski).
De la nerecunoasterea Sfintei Scripturi izvorasc mii de rele (Sf. Ioan Hrisostom).
In rugaciune noi stam de vorba cu Dumnezeu, in Sfanta Scriptura Dumnezeu sta de vorba cu noi (Fericitul Augustin).
Daca citim o data, de doua ori si nu intelegem ce citim, sa nu trandavim, ci sa staruim, sa meditam, sa intrebam (Sf. Ioan Damaschin).
Cel ce tine Sfanta Scriptura in maini necurate nu poate s-o inteleaga (Sf. Ioan Hrisostom).
Ferice de cel ce mananca si bea fara incetare rugaciuni, psalmi si da citire Scripturii. Aceasta da o bucurie nemicsorata si acum si in veacul ce va sa vie (Cuviosul Ioan Carpatiul).
Cel ce a invatat cunostinta de la Dumnezeu nu va fi necredincios Scripturii (Sf. Talasie Libianul).
Am ramas omul unei singure carti, si anume al Cartii Cartilor: Sfanta Scriptura (Sf. Ciprian).
Cuvantul duhovnicesc odihneste mintea muncita, slobozind-o de cunostinta rea, care chinuieste (Sf. Maxim Marturisitorul).
Ceea ce s-a spus in Scriptura s-a spus nu pentru ca noi sa cunoastem numai, ci sa implinim (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Cuvintele dumnezeiestii Scripturi citeste-le in fapte si nu le intinde in vorbe multe, ingamfandu-te in desert cu simpla lor intelegere (Sf. Marcu Ascetul).
Negrija de cele pamantesti si ocuparea neintrerupta cu Sfanta Scriptura aduc sufletul la frica lui Dumnezeu (Sf. Maxim Marturisitorul).
Iepurele nu se teme atat de trasnet, cat se teme diavolul de vestitorii si traitorii Cuvantului lui Dumnezeu (Sf. Vasile cel Mare).
Sfanta Scriptura este o hrana sufleteasca pe care o da Duhul Sfant (Sf. Vasile cel Mare).
Sfanta Scriptura este chitara la care canta Dumnezeu (Sf. Iustin Martirul).
Copilul meu, zi si noapte sa-ti amintesti de cel care-ti vorbeste Cuvantul lui Dumnezeu si sa-l cinstesti ca pe Domnul ! (Didahiile).
Scriptura este o farmacie in care gasesti leac pentru toate bolile. Scriptura este o mina de aur. Scriptura toata este o mangaiere (Sf. Ioan Hrisostom).
Orice vei face, sa ai marturia din Sfintele Scripturi (Sf. Antonie cel Mare).
Scriptura descopera celor curati gandul Ei (Sf. Maxim Marturisitorul).
Nimeni nu se poate mantui daca nu se poate indulci adesea cu citiri duhovnicesti (Sf. Ioan Hrisostom).
Sfintele Scripturi au fost izvorul comun al oricarei intelepciuni (Tertulian).
Cuvantul lui Dumnezeu este invatator si calauza spre mantuire (Cuviosul Paisie Velicicovski).
De la nerecunoasterea Sfintei Scripturi izvorasc mii de rele (Sf. Ioan Hrisostom).
In rugaciune noi stam de vorba cu Dumnezeu, in Sfanta Scriptura Dumnezeu sta de vorba cu noi (Fericitul Augustin).
Daca citim o data, de doua ori si nu intelegem ce citim, sa nu trandavim, ci sa staruim, sa meditam, sa intrebam (Sf. Ioan Damaschin).
Cel ce tine Sfanta Scriptura in maini necurate nu poate s-o inteleaga (Sf. Ioan Hrisostom).
Ferice de cel ce mananca si bea fara incetare rugaciuni, psalmi si da citire Scripturii. Aceasta da o bucurie nemicsorata si acum si in veacul ce va sa vie (Cuviosul Ioan Carpatiul).
Cel ce a invatat cunostinta de la Dumnezeu nu va fi necredincios Scripturii (Sf. Talasie Libianul).
Am ramas omul unei singure carti, si anume al Cartii Cartilor: Sfanta Scriptura (Sf. Ciprian).
Cuvantul duhovnicesc odihneste mintea muncita, slobozind-o de cunostinta rea, care chinuieste (Sf. Maxim Marturisitorul).
Ceea ce s-a spus in Scriptura s-a spus nu pentru ca noi sa cunoastem numai, ci sa implinim (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Cuvintele dumnezeiestii Scripturi citeste-le in fapte si nu le intinde in vorbe multe, ingamfandu-te in desert cu simpla lor intelegere (Sf. Marcu Ascetul).
RUGACIUNEA
Tot ce am savarsit fara rugaciune si nadejde buna, ne este pe urma vatamator si fara pret (Sf. Marcu Ascetul).
Roaga-te staruitor la orice lucru, ca unul ce nu poti face nimic fara ajutorul lui Dumnezeu (Sf. Marcu Ascetul).
Nimic nu ajuta mai mult lucrarii ca rugaciunea si pentru a castiga bunavointa lui Dumnezeu, nimic nu este mai de folos ca ea (Sf. Marcu Ascetul).
Rugaciunea neimprastiata e semn de iubire fata de Dumnezeu la cel ce staruie ea. Negrija de ea si imprastierea ei e dovada iubirii de placeri (Sf. Marcu Ascetul).
Rugaciunea este ridicarea mintii si voii noastre catre Dumnezeu (Avva Evagrie Ponticul).
Rugaciunea este leacul mahnirii si uratului (Sf. Nil Sinaitul).
Cel ce nu are rugaciune curata de ganduri nu are arma de lupta (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Daca cineva nu se socoteste pacatos, rugaciunea lui nu este primita de Dumnezeu (Sf. Isaac Sirul).
Dumnezeu nu primeste o rugaciune tulbure, izvorata dintr-o inima care cugeta cele necuvenite (Avva Isaia Pustnicul).
Fara rugaciune nici o virtute nu se poate pastra (Sf. Simeon Noul Teolog).
Fericita este mintea care, in vremea rugaciunii, se face nemateriala si saraca de toate (Avva Evagrie Ponticul).
Daca vrei ca rugaciunea ta sa zboare pana la Dumnezeu, da-i doua aripi: postul si milostenia (Sf. Isaac Sirul).
Sa nu te mandresti cand te rogi pentru altii si esti ascultat, pentru ca ceea ce a lucrat si a savarsit este credinta lor (Sf. Ioan Hrisostom).
Rugaciunea goleste cugetarea de toata nalucirea materiala a gandurilor rele (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Starea cea mai inalta a rugaciunii este aceea cand mintea a ajuns in afara de trup si de lume, devenind cu totul imateriala (Sf. Maxim Marturisitorul).
Oglinda credinciosului este rugaciunea (Patericul).
Roaga pe Dumnezeu sa deschida ochii inimii tale si vei vedea folosul rugaciunii (Sf. Marcu Ascetul).
Cel ce pune capat rugaciunii incepe a pacatui (Sf. Efrem Sirul).
Misca-ti mintea necontenit la rugaciune si vei imprastia gandurile care staruie in inima (Sf. Talasie Libianul).
Daca te rogi lui Dumnezeu pentru ceva si El intarzie sa te asculte, nu te scarbi pentru aceasta. Tu nu esti mai intelept decat El (Sf. Isaac Sirul).
Uneste-ti rugaciunea cu vegherea, caci vegherea curateste rugaciunea si rugaciunea curateste vegherea (Cuviosul Filotei Sinaitul).
Rugaciunea fara dragoste nu este ascultata, pentru ca numai dragostea deschide usile rugaciunii (Sf. Efrem Sirul).
Pazeste-te de neinfranare si ura si nu vei intampina piedica in vremea rugaciunii tale (Sf. Talasie Libianul).
Cine se roaga neincetat este inger pamantesc (Avva Evagrie Ponticul).
In vremea aducerii aminte de Dumnezeu, inmulteste-ti rugaciunile, pentru ca, atunci cand Il vei uita, El sa nu te uite (Sf. Marcu Ascetul).
Dragostea si infranarea curatesc sufletul, dar mintea este luminata de rugaciunea curata (Sf. Talasie Libianul).
Cel ce se margineste numai la facerea rugaciunii exterioare nu poate dobandi pacea (Sf. Simeon Noul Teolog).
Cel ce stie sa se roage bine stie sa si traiasca bine (Fericitul Augustin).
Rugaciunea este trebuitoare sufletului ca rasuflarea trupului (Sf. Ioan Hrisostom).
Rugaciunea este cununa virtutilor (Sf. Maxim Marturisitorul).
Rugaciunea este unitatea de masura a dragostei (Fericitul Augustin).
Rugaciunea este vlastarul blandetii si al lipsei de mandrie (Avva Evagrie Ponticul).
Rugaciunea este cea mai mare tortura si groaza pentru duhurile rele (Sf. Nil Sinaitul).
Fara rugaciune viata noastra duhovniceasca flamanzeste, inceteaza si moare (Sf. Ioan Hrisostom).
Marturia mintii iubitoare de Dumnezeu este rugaciunea (Avva Ilie Ecdicul).
Cel ce tine minte raul nu se poate ruga curat (Sf. Marcu Ascetul).
Daca esti rabdator, pururea te vei ruga cu bucurie (Avva Evagrie Ponticul).
Rugaciunea impreuna cu meditarea duhovniceasca este pamantul fagaduintei, in care curg laptele si mierea cunostintei tainelor dumnezeiesti (Avva Ilie Ecdicul).
Cum puteti pretinde ca Dumnezeu sa ia seama la rugaciunea voastra, daca voi insiva nu luati seama la rugaciune ? (Sf. Ciprian).
Nimic nu-i mai dulce ca rugaciunea (Sf. Ioan Hrisostom).
Citirea dumnezeiestilor Scripturi strange mintea care se rataceste si da cunostinta de Dumnezeu (Sf. Efrem Sirul).
Cuvantul lui Dumnezeu este seceratorul a toata rautatea si nestiinta (Sf. Maxim Marturisitorul).
Cuvantul lui Dumnezeu este paine cu care se hranesc sufletele flamande de Dumnezeu (Sf. Grigorie Teologul).
Cuvantul lui Dumnezeu este mai de pret decat orice comoara, caci face pe om fericit prin adevar (Clement Alexandrinul).
Intelesul Sfintei Scripturi nu se descopera celor necredinciosi sau nevrednici (Origen).
Lucrarea proprie mintii este sa se ocupe neincetat cu Cuvintele lui Dumnezeu (Sf. Talasie Libianul).
Cuvantul lui Dumnezeu, fiind desavarsit, face pe om desavarsit (Sf. Maxim Marturisitorul).
Un suflet care nu este dres cu cuvintele lui Hristos ca si cu sare, acela se strica si da nastere la viermii pacatelor (Sf. Metodie).
A nu sti Scriptura e un neajuns pentru om, dar cel ce o cunoaste si o neglijeaza are un indoit neajuns (Sf. Efrem Sirul).
Cerceteaza Scripturile si vei afla poruncile; fa cele zise si te vei izbavi de patimi (Sf. Talasie Libianul).
Cel ce vede din Scripturi numai Duhul, fara inchipuiri, cu mintea eliberata de lucrarea simtirii, a aflat pe Dumnezeu (Sf. Maxim Marturisitorul).
Focul rugaciunii si al meditatiei Cuvantului lui Dumnezeu sa arda pururea pe altarul sufletului tau (Cuviosul Ioan Carpatiul).
Roaga-te staruitor la orice lucru, ca unul ce nu poti face nimic fara ajutorul lui Dumnezeu (Sf. Marcu Ascetul).
Nimic nu ajuta mai mult lucrarii ca rugaciunea si pentru a castiga bunavointa lui Dumnezeu, nimic nu este mai de folos ca ea (Sf. Marcu Ascetul).
Rugaciunea neimprastiata e semn de iubire fata de Dumnezeu la cel ce staruie ea. Negrija de ea si imprastierea ei e dovada iubirii de placeri (Sf. Marcu Ascetul).
Rugaciunea este ridicarea mintii si voii noastre catre Dumnezeu (Avva Evagrie Ponticul).
Rugaciunea este leacul mahnirii si uratului (Sf. Nil Sinaitul).
Cel ce nu are rugaciune curata de ganduri nu are arma de lupta (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Daca cineva nu se socoteste pacatos, rugaciunea lui nu este primita de Dumnezeu (Sf. Isaac Sirul).
Dumnezeu nu primeste o rugaciune tulbure, izvorata dintr-o inima care cugeta cele necuvenite (Avva Isaia Pustnicul).
Fara rugaciune nici o virtute nu se poate pastra (Sf. Simeon Noul Teolog).
Fericita este mintea care, in vremea rugaciunii, se face nemateriala si saraca de toate (Avva Evagrie Ponticul).
Daca vrei ca rugaciunea ta sa zboare pana la Dumnezeu, da-i doua aripi: postul si milostenia (Sf. Isaac Sirul).
Sa nu te mandresti cand te rogi pentru altii si esti ascultat, pentru ca ceea ce a lucrat si a savarsit este credinta lor (Sf. Ioan Hrisostom).
Rugaciunea goleste cugetarea de toata nalucirea materiala a gandurilor rele (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Starea cea mai inalta a rugaciunii este aceea cand mintea a ajuns in afara de trup si de lume, devenind cu totul imateriala (Sf. Maxim Marturisitorul).
Oglinda credinciosului este rugaciunea (Patericul).
Roaga pe Dumnezeu sa deschida ochii inimii tale si vei vedea folosul rugaciunii (Sf. Marcu Ascetul).
Cel ce pune capat rugaciunii incepe a pacatui (Sf. Efrem Sirul).
Misca-ti mintea necontenit la rugaciune si vei imprastia gandurile care staruie in inima (Sf. Talasie Libianul).
Daca te rogi lui Dumnezeu pentru ceva si El intarzie sa te asculte, nu te scarbi pentru aceasta. Tu nu esti mai intelept decat El (Sf. Isaac Sirul).
Uneste-ti rugaciunea cu vegherea, caci vegherea curateste rugaciunea si rugaciunea curateste vegherea (Cuviosul Filotei Sinaitul).
Rugaciunea fara dragoste nu este ascultata, pentru ca numai dragostea deschide usile rugaciunii (Sf. Efrem Sirul).
Pazeste-te de neinfranare si ura si nu vei intampina piedica in vremea rugaciunii tale (Sf. Talasie Libianul).
Cine se roaga neincetat este inger pamantesc (Avva Evagrie Ponticul).
In vremea aducerii aminte de Dumnezeu, inmulteste-ti rugaciunile, pentru ca, atunci cand Il vei uita, El sa nu te uite (Sf. Marcu Ascetul).
Dragostea si infranarea curatesc sufletul, dar mintea este luminata de rugaciunea curata (Sf. Talasie Libianul).
Cel ce se margineste numai la facerea rugaciunii exterioare nu poate dobandi pacea (Sf. Simeon Noul Teolog).
Cel ce stie sa se roage bine stie sa si traiasca bine (Fericitul Augustin).
Rugaciunea este trebuitoare sufletului ca rasuflarea trupului (Sf. Ioan Hrisostom).
Rugaciunea este cununa virtutilor (Sf. Maxim Marturisitorul).
Rugaciunea este unitatea de masura a dragostei (Fericitul Augustin).
Rugaciunea este vlastarul blandetii si al lipsei de mandrie (Avva Evagrie Ponticul).
Rugaciunea este cea mai mare tortura si groaza pentru duhurile rele (Sf. Nil Sinaitul).
Fara rugaciune viata noastra duhovniceasca flamanzeste, inceteaza si moare (Sf. Ioan Hrisostom).
Marturia mintii iubitoare de Dumnezeu este rugaciunea (Avva Ilie Ecdicul).
Cel ce tine minte raul nu se poate ruga curat (Sf. Marcu Ascetul).
Daca esti rabdator, pururea te vei ruga cu bucurie (Avva Evagrie Ponticul).
Rugaciunea impreuna cu meditarea duhovniceasca este pamantul fagaduintei, in care curg laptele si mierea cunostintei tainelor dumnezeiesti (Avva Ilie Ecdicul).
Cum puteti pretinde ca Dumnezeu sa ia seama la rugaciunea voastra, daca voi insiva nu luati seama la rugaciune ? (Sf. Ciprian).
Nimic nu-i mai dulce ca rugaciunea (Sf. Ioan Hrisostom).
Citirea dumnezeiestilor Scripturi strange mintea care se rataceste si da cunostinta de Dumnezeu (Sf. Efrem Sirul).
Cuvantul lui Dumnezeu este seceratorul a toata rautatea si nestiinta (Sf. Maxim Marturisitorul).
Cuvantul lui Dumnezeu este paine cu care se hranesc sufletele flamande de Dumnezeu (Sf. Grigorie Teologul).
Cuvantul lui Dumnezeu este mai de pret decat orice comoara, caci face pe om fericit prin adevar (Clement Alexandrinul).
Intelesul Sfintei Scripturi nu se descopera celor necredinciosi sau nevrednici (Origen).
Lucrarea proprie mintii este sa se ocupe neincetat cu Cuvintele lui Dumnezeu (Sf. Talasie Libianul).
Cuvantul lui Dumnezeu, fiind desavarsit, face pe om desavarsit (Sf. Maxim Marturisitorul).
Un suflet care nu este dres cu cuvintele lui Hristos ca si cu sare, acela se strica si da nastere la viermii pacatelor (Sf. Metodie).
A nu sti Scriptura e un neajuns pentru om, dar cel ce o cunoaste si o neglijeaza are un indoit neajuns (Sf. Efrem Sirul).
Cerceteaza Scripturile si vei afla poruncile; fa cele zise si te vei izbavi de patimi (Sf. Talasie Libianul).
Cel ce vede din Scripturi numai Duhul, fara inchipuiri, cu mintea eliberata de lucrarea simtirii, a aflat pe Dumnezeu (Sf. Maxim Marturisitorul).
Focul rugaciunii si al meditatiei Cuvantului lui Dumnezeu sa arda pururea pe altarul sufletului tau (Cuviosul Ioan Carpatiul).
RABDAREA
Infranarea cu rabdare si dragostea cu indelunga rabdare usuca placerile trupesti (Sf. Talasie Libianul).
Cel ce vrea sa biruiasca ispitele fara rugaciune si rabdare nu le va departa si mai tare se va incalci in ele (Sf. Marcu Ascetul).
Numai prin rabdare se pastreaza adevarata masura a unitatii (Sf. Grigorie cel Mare).
Rabdarea este cea mai puternica arma in ispite (Sf. Ioan Hrisostom).
Cel rabdator poate pastra cu adevarat pacea (Sf. Efrem Sirul).
Unde nu este rabdare, acolo nu este nici iubire (Sf. Grigorie cel Mare).
Mantuirea nu sta numai in faptul ca nu faci raul, ci in faptul ca rabzi raul barbateste (Sf. Ioan Hrisostom).
Sa nu ne despartim de iubirea lui Dumnezeu in Iisus Hristos, ci sa rabdam durerile cu tot sufletul, asteptand ajutorul Lui (Sf. Vasile cel Mare).
Invinge indrazneala prin rabdare (Sf. Teofilact).
Rabdarea este casa rugaciunii, iar smerenia este materia cu care se hraneste ea (Avva Ilie Ecdicul).
Rabdarea este un leac impotriva maniei si a ocarilor (Sf. Antonie cel Mare).
Rabdarea este iubirea de osteneala. Iar unde este iubire de osteneala, s-a scos afara iubirea de placere (Sf. Talasie Libianul).
Rabdarea nu are masura daca este amestecata cu umilinta (Sf. Efrem Sirul).
Cel ce nu rabda nu e credincios; cine nu are nadejde nu mai poate starui in rugaciune (Sf. Efrem Sirul).
Cel cu adevarat fericit este acela care si-a agonisit indelunga rabdare (Sf. Efrem Sirul).
Ajutoarele credintei noastre sunt frica de Domnul si rabdarea, iar tovarasi de lucru sunt indelunga rabdare si infranarea (Sf. Barnaba).
Cel cu adevarat rabdator mai bucuros rabda orice rau decat sa-si arate lumii ce are el mai bun, mandrindu-se (Sf. Grigorie cel Mare).
Cel ce rabda indelung totdeauna este vesel si bucuros (Sf. Efrem Sirul).
Iti vei pregati o mare cununa de rabdare, deoarece furia altuia iti da prilej sa te cunosti de aproape si sa te reculegi (Sf. Vasile cel Mare).
Cel ce rabda indelung este departe de manie (Sf. Efrem Sirul).
Dumnezeu iti trimite necazuri pentru ca sa te invete rabdarea (Sf. Ioan Hrisostom).
Indelunga rabdare este infranarea sufletului si marinimia lui (Sf. Teofilact).
Nimic nu retine atat de mult pe defaimatori ca blanda defaimare a celor defaimati (Sf. Hrisostom).
Pana ce aruncam pricinile neputintei noastre in socoteala altora, ne este cu neputinta a ajunge la desavarsirea indelungii rabdari. Capatul indreptarii si al pacii noastre nu se castiga din indelunga rabdare ce o are aproapele cu noi, ci din suferinta raului aproapelui de catre noi (Cuviosul Casian Romanul).
Cuvantul rabdare este egal cu sudori, osteneli si staruinta multa. Dar numai cine nadajduieste poate rabda (Sf. Ioan Hrisostom).
Cel ce vrea sa biruiasca ispitele fara rugaciune si rabdare nu le va departa si mai tare se va incalci in ele (Sf. Marcu Ascetul).
Numai prin rabdare se pastreaza adevarata masura a unitatii (Sf. Grigorie cel Mare).
Rabdarea este cea mai puternica arma in ispite (Sf. Ioan Hrisostom).
Cel rabdator poate pastra cu adevarat pacea (Sf. Efrem Sirul).
Unde nu este rabdare, acolo nu este nici iubire (Sf. Grigorie cel Mare).
Mantuirea nu sta numai in faptul ca nu faci raul, ci in faptul ca rabzi raul barbateste (Sf. Ioan Hrisostom).
Sa nu ne despartim de iubirea lui Dumnezeu in Iisus Hristos, ci sa rabdam durerile cu tot sufletul, asteptand ajutorul Lui (Sf. Vasile cel Mare).
Invinge indrazneala prin rabdare (Sf. Teofilact).
Rabdarea este casa rugaciunii, iar smerenia este materia cu care se hraneste ea (Avva Ilie Ecdicul).
Rabdarea este un leac impotriva maniei si a ocarilor (Sf. Antonie cel Mare).
Rabdarea este iubirea de osteneala. Iar unde este iubire de osteneala, s-a scos afara iubirea de placere (Sf. Talasie Libianul).
Rabdarea nu are masura daca este amestecata cu umilinta (Sf. Efrem Sirul).
Cel ce nu rabda nu e credincios; cine nu are nadejde nu mai poate starui in rugaciune (Sf. Efrem Sirul).
Cel cu adevarat fericit este acela care si-a agonisit indelunga rabdare (Sf. Efrem Sirul).
Ajutoarele credintei noastre sunt frica de Domnul si rabdarea, iar tovarasi de lucru sunt indelunga rabdare si infranarea (Sf. Barnaba).
Cel cu adevarat rabdator mai bucuros rabda orice rau decat sa-si arate lumii ce are el mai bun, mandrindu-se (Sf. Grigorie cel Mare).
Cel ce rabda indelung totdeauna este vesel si bucuros (Sf. Efrem Sirul).
Iti vei pregati o mare cununa de rabdare, deoarece furia altuia iti da prilej sa te cunosti de aproape si sa te reculegi (Sf. Vasile cel Mare).
Cel ce rabda indelung este departe de manie (Sf. Efrem Sirul).
Dumnezeu iti trimite necazuri pentru ca sa te invete rabdarea (Sf. Ioan Hrisostom).
Indelunga rabdare este infranarea sufletului si marinimia lui (Sf. Teofilact).
Nimic nu retine atat de mult pe defaimatori ca blanda defaimare a celor defaimati (Sf. Hrisostom).
Pana ce aruncam pricinile neputintei noastre in socoteala altora, ne este cu neputinta a ajunge la desavarsirea indelungii rabdari. Capatul indreptarii si al pacii noastre nu se castiga din indelunga rabdare ce o are aproapele cu noi, ci din suferinta raului aproapelui de catre noi (Cuviosul Casian Romanul).
Cuvantul rabdare este egal cu sudori, osteneli si staruinta multa. Dar numai cine nadajduieste poate rabda (Sf. Ioan Hrisostom).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
