Sfantul Mucenic Caliopie

Sfantul Caliopie a vietuit la sfarsitul secolului al III lea si inceputul secolului al IV lea. A fost unicul fiu al unui parinte de rang senatorial din Perga Pamfiliei. Din cauza persecutiilor impotriva crestinilor, mama sa l-a asezat intr-o corabie, i-a dat aur si l-a trimis in cetatea Pompeiopolis. Ajuns in aceasta cetate, refuza sa ia parte la o sarbatoare in cinstea zeilor. Motiv pentru care este dus la comandantul Maximus. Sfantul Caliopie va marturisi inaintea acestuia ca este crestin. Va fi supus la diferite chinuri, ca in cele din urma sa fie osandit la moartea pe cruce.



Cand a fost dus la locul rastignirii, mama sa a strecurat cinci bani mari de aur in mana calaului, spunandu-i sa-l aseze pe fiul ei cu capul in jos, nu in felul in care a stat Mantuitorul. Caliopie a fost rastignit cu capul in jos in Sfanta si Marea Zi Joi. A doua zi, cand au coborat de pe cruce trupul neinsufletit al Sfantului Caliopie, mama sa a cazut imbratisandu-l si a murit. Ei au luat mucenicia cu cinste in anul 304.



Tot astazi, facem pomenirea:

- Sfantului Gheorghe, episcopul Mitilenei;

- Sfintei Mucenite Achilina si a doua sute de sfinti mucenici din Sinope.

- Sfantului Mucenic Rufin, diaconul;



Maine, facem pomenirea Sfintilor Apostoli Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit si Hermas.



Calendar Ortodox

Sursa:CrestinOrtodox.ro

Suicidul

Suicidul sau sinuciderea,
ca luare sau curmare a propriei vieti printr-un act de vointa libera, este socotit ca un drept al persoanei de a dispune de propriul sau corp. Suicidul a fost interpretat sub aspect etic, de-a lungul istoriei, fie ca lasitate in fata vietii, fie drept curaj si demnitate in a depasi dezonoarea si umilinta.



Avand implicatii sociale cu consecinte multiple, suicidul a intrat in preocuparile sociologilor, juristilor, psihologilor, filosofilor, literatilor si, nu mai putin, se afla in atentia teologilor si a Bisericii.



Interesul lumii pentru suicid este dovedit si prin aceea ca s-a deschis chiar o Societate Internationala de Suicidologie. Sustinatorii suicidului fac tot mai mult caz de dreptul persoanei de a dispune de propriul sau corp, ca mod de exprimare a libertatii si a responsabilitatii sale in lume. In SUA exista Societatea Hemlock, cu tendinta amagitoare de a "institutionaliza" sinuciderea, ca un mod de a sfarsi viata in pace si cu demnitate. S-a pus chiar in miscare, in scopuri suicide, "masina mortii", de catre medicul Jack Kevorkian. Pentru cei ce vor sa se sinucida, tot in SUA, au fost create asa-zisele "case de plecare", respinse insa de cealalta parte a lumii.



Spre a ne face o imagine asupra practicii sinucigase, Hristu Andrutsos ne prezinta dupa Morelli, o statistica din Italia secolului al XIX-lea, privind numarul mereu crescand al suicidurilor. Astfel, se arata ca la un milion sunt cazuri de sinucidere apartinand urmatoarelor clase sociale: 618 oameni de stiinta, 218 avocati si judecatori; 355 invatatori si pedagogi; 201 din lumea medicala; 324 din administratia publica; 80 din industrie; 277 din comert si 27 dintre agricultori.



In Franta, numarul celor care s-au sinucis a urcat de la 54 la150 /milion. Pe clase, sinuciderea raportata la un milion se prezinta astfel: 83 servitori; 159 din industrie; 93 din transporturi si comert; 510 din asa-numitele profesiuni libere si 111 dintre agricultori.



In Prusia, numarul sinucigasilor a crescut de la 70,2 la 170,5; iar in Europa intreaga, numarul sinucigasilor se ridica anual la 50.000 - 60.000, iar totalitatea celor care s-au sinucis in lumea intreaga, intr-un deceniu, mai precis, intre 1881-1893 se ridica la 454689.



Se apreciaza ca populatia sinuciderilor creste paralel cu varsta. Batranii trecuti de 85 de ani se sinucid de 13 ori mai des decat tinerii. Explicatiile sunt multiple, incepand cu depresiunile endogene (30%) pana la incapacitatea morala de a accepta imbatranirea (25%). Batranii se sinucid tacut, mai ales cand, internati in camine de catre familiile lor, au ajuns la certitudinea ca sunt complet inutili. Dupa batrani, urmeaza bolnavii cronici, parasiti si apasati pana la insuportabil de insingurare. Urmeaza apoi toxicomanii. S-a remarcat ca frecventa sinuciderilor creste in perioadele de crize economice. In fine, se retine faptul ca cei mai multi care se sinucid sunt barbatii si nu femeile; si mai ales in perioadele de vara decat iarna. Pe de alta parte, codul penal incrimineaza pe cel ce determina sau inlesneste sinuciderea (art. 179), iar Biserica il exclude pe sinucigas din comuniune, considerand ca, de fapt, el s-a autoexclus prin insasi fapta sa.



Cauzele suicidului



Cauzele care determina suicidul sunt multiple si evidente tuturor. Ele sunt variate ca viata insasi.



1. Suicidul poate fi generat de un esec de ordin scolar, profesional, familial (deceptii in dragoste, divort, maltratari), economic (somaj, faliment).



2. Suicidul poate fi efect al refuzului de a primi transfuzie de sange atunci cand situatia o impune.



3. Suicidul poate aparea ca protest fata de puterea de stat, concretizat prin "greva Foamei" sau, ceva mult mai dur, prin protestul manifestat prin "a-ti da foc in public".



4. Suicidul poate fi cauzat de tratamentele abuzive din penitenciare sau prin aplicarea torturilor in cazul instrumentarii unui proces.



5. Suicidul poate fi intalnit si ca protest in cazul unei sentinte nedrepte, spre demonstrarea eroica a nevinovatiei.



6. Suicidul ca incapacitate morala de a suporta condamnarea la moarte, meritata sau nemeritata.



7. Suicidul - ca euthanasie in cazul bolilor incurabile, ale caror dureri devin insuportabile.



8. Suicidul poate fi si consecinta mustrarilor de constiinta si a deznadejdii care sufoca viata sufleteasca, cum a fost cazul lui Iuda.



9. Pe langa aceste forme de suicid, intalnim si sinuciderea promovata "pe firma Religioasa", cum a fost in 1979/1980 secta sinucigasa din Guiana, unde sute de oameni au acceptat sa renunte la viata. Doua decenii mai tarziu, in 1997, secta numita "Poarta Paradisului" a determinat, la San Diego, 39 persoane sa se sinucida.



10. Ne putem referi la acceptarea sinuciderii si ca expresie a eroismului moral crestin. Este cunoscut faptul ca fecioarele crestine atat de mult tineau la castitate, incat preferau sinuciderea cand era vorba de un act de violare indreptat contra lor. Sfantul Ambrozie lauda in acest sens pe Sfanta Pelaghia, care, spre a nu fi violata s-a inecat.



11. Prin secolele XIII-XV apare la samuraii japonezi obiceiul sinuciderii eroice numit harakiri (sau seppuku), ceea ce inseamna "a-si spinteca burta". Samuraii, ca si conducatori militari, exaltand ideea de onoare si de sacrificiu pentru Suveran, dispretuiau total moartea.



Cand s-a pus problema sa evite umilinta captivitatii, spre a demonstra fidelitatea fata de stapan sau, pentru a protesta contra unei atitudini de nedreptate venita din partea unui superior, a aparut aceasta sinucidere eroica apreciata si admirata de toti.



12. Suicidul, ca act patriotic, afost promovat de sintoismul japonez in cel de-al doilea razboi mondial, pentru biruinta Axei. Este cunoscut sacrificiul aviatorilor voluntari, numit "kamikase" (vant divin). Acelasi "vant divin" mai inainte a inecat pe mari flota lui Genghis-Han, cand se apropia de coastele Japoniei.



13. In ultimul timp apar tot mai multe atentate sinucigase teroriste, care determinand distrugeri si tensiuni pe plan mondial, atrag actiuni militare contra lor.



Suicidul si instinctul de conservare a vietii



In fabula intitulata "Batranul si moartea", Esop relateaza cazul unui batran, care, sleit fiind de puteri, ducea o povara de lemne. La un moment dat, apasat de greutatea lemnelor, arunca povara si cheama moartea. Cand aceasta aparu si intreba de ce a fost chemata, batranul raspunse: ca sa-mi duci tu povara. Fabula ne invata "spune Esop" ca orice om isi iubeste viata, oricat de nenorocit ar fi!



Fabula marturiseste o evidenta: viata ne este data spre a fi traita. Omul este legat instinctiv de viata. Instinctul de conservare a vietii este inscris in adancul onticului uman si datorita lui muritorii primesc impulsul vietii, oricate piedici se ridica impotriva ei. Acesta reprezinta energia care angajeaza puterile sufletesti si fizice ale omului de a depasi vicisitudinile ce-i apar in fata, spre a-si implini menirea sa. Suicidul este infrangerea acestui instinct natural, motiv pentru care nu poate fi admis ca act cerut de natura umana. Este o auto-crima sau crima impotriva naturii. In astfel de situatii, omul cade sub conditia animalelor, care se conduc in chip necesar de instinctul de conservare a vietii individuale si a speciei. Unii evolutionisti sustin ca si animalele au pornirea spre sinucidere, precum cainele care moare la mormantul stapanului sau, prezentat cu atata duiosie de Grigorie Alexandrescu in poezia "Cainele soldatului ": ..Iar in dimineata aceea viitoare, / Pe cand se desteapta omul muncitor, / Zacea langa groapa, mort de intristare, / Cainele Azor!.. Dar aici nu e vorba de sinucidere ca act constient si liber, provocat cu deliberare, ci de atasamentul fata de stapan, care intrece necesitatea hranei. Poetul a vrut doar sa ilustreze acel "semper fidelis" al animalului, ca motiv de stimulare a sentimentelor umane, ce se cer a fi puse in aplicare in toata profunzimea lor.



Suicidul in antichitate



Suicidul a existat din timpuri imemoriale, de cand omul nu si-a mai putut suporta viata, din diferite pricini mai mult sau mai putin intemeiate. Popoarele antice civilizate, precum grecii si romani, au avut atitudini contradictorii fata de suicid. Era o vreme cand l-au condamnat, considerandu-l greseala groaznica impotriva cetatii, neadmitand nici inmormantarea legala a sinucigasului. A urmat, apoi, o alta vreme cu alta mentalitate, potrivit careia suicidul era socotit act de eroism si demnitate. Si atunci foarte multi oameni din toate categoriile sociale, fie din lasitate, fie din curaj, spre a-si "salva" onoarea atunci cand viata le era in pericol, au ales suicidul.



Pe plan filosofic, sinuciderea a fost combatuta cu hotarare de catre Platon si Aristotel, dar sustinuta cu multa darzenie de catre stoici, care i-au facut "nume bun" prin insasi exemplul personal.



Platon, de pilda, spunea despre suicid ca "nu este un lucru ingaduit" (Phaidon 61c), avand in vedere faptul ca in Atena acelor vremi, sinucigasii se situau in categoria criminalilor si, nu numai ca nu aveau dreptul la funeralii, ci cadavrul era izolat, iar incinta funerara era lipsita de orice fel de podoabe (Legi 873 d). Iata si cuvintele filosofului: "Si nu-i asa ca si tu, daca vreuna din fapturile care iti apartin ar incerca sa se omoare fara incuviintarea ta, te-ai mania pe ea si, daca ti-ar sta in putinta, ai pedepsi-o?" (Phaidon 62 c). Dintre pedepsele aplicate sinucigasilor era si aceea a taierii mainii drepte.



Aceeasi atitudine de condamnare a suicidului ne-a ramas si din partea lui Aristotel:



"Cine se omoara pe sine din manie, faptuieste aceasta impotriva ratiunii drepte, ca atare el faptuieste o nedreptate. Dar pe cine nedreptateste, daca nu cetatea.. (E.N. 1138a 10). Pentru inteleptul din Stagira, sinuciderea nu este un act de curaj, ci de lasitate: "A muri pentru a evita saracia sau dragostea sau ceva dureros, nu este dovada de curaj, ci mai mult de lasitate; ca este o slabiciune a spiritului sa eviti greutatile. Numai muritorii superficiali, neputand sa suporte chinul, isi ridica viata". (E.N. 1116a 13).



Pe de alta parte, la polul opus, erau stoicii. Acestia, pornind de la idealul libertatii de afirmare a omului ca fiinta rationala, spun ca atunci cand nu-si poate implini acest ideal, va fi salvat de curajul sinuciderii. Cicero preciza apoi ca sinuciderea se face cu interventia zeului, care va oferi "causam justam" (motivul valid) pentru savarsirea faptei. Atunci, "cu siguranta inteleptul va trece bucuros de la intunericul de aici, spre lumina de dincolo" (Tusc. Disp. I, 74). Aceasta conceptie si-a gasit o vasta acceptie in lumea antica, fiindca oferea speranta nemuririi si nu putini au fost cei care au devenit victimele suicidului.



Aspecte ale suicidului in filosofia si literatura moderna



David Hume, in "Essay on suicide", arata ca moartea voluntara nu este o violare a datoriilor fata de Dumnezeu, nici fata de aproapele si nici fata de sine insusi, fiindca sinuciderea reprezinta puterea omului exercitata asupra sa insusi, ca un act liber, este motivata de faptul ca prin suicid nu sunt lezate intru nimic drepturile stapanirii divine, deoarece omul poseda trupul ca pe o proprietate a sa, de care are dreptul sa dispuna dupa cum voieste. D. Hume, in afirmatia sa, nu face deosebirea intre dreptul de stapanire si dreptul de folosinta. Omul are dreptul asupra trupului sau, dar nu spre a-l distruge, ci spre a-l pastra, a-l ingriji, a-l perfectiona, asa cum, de altfel, natura insasi ii impune. Sfantul Apostol Pavel poate face, in acest context, fireasca constatare: "Caci nimeni nu si-a urat vreodata trupul, ci il hraneste si il incalzeste, precum si Hristos Biserica" (Efeseni 5, 29).



La randul sau, Albert Camus, in cap. "Absurdul si sinuciderea" din "Mitul lui Sisif", spune: "Nu exista decat o singura problema filosofica cu adevarat importanta: sinuciderea.



A hotari daca viata merita sau nu sa fie traita, inseamna a raspunde la problema fundamentala a filosofiei. Oamenii se sinucid fiindca viata nu merita sa fie traita, iata, fara indoiala un adevar "nefecund totusi, pentru ca e un truism" imi iau aici libertatea sa numesc sinucidere filosofica atitudinea existentialista. Pentru existentialisti, negatia este Dumnezeul lor. In intelesul cel mai exact, acest Dumnezeu nu se sustine decat prin negarea ratiunii umane…



Suicidul in Sfanta Scriptura



Legislatia Vechiului Testament nu face nici o referire la sinucidere. Cartile canonice amintesc doar 5 cazuri:



1. Despre Abimelec se spune ca dupa ce i-a fost spart capul cu o bucata de piatra, pentru a nu cadea in rusine, spunandu-se despre el ca "a fost ucis de o femeie", a chemat pe purtatorul sau de arme sa-l ucida. (Judecatori 9, 51.55).



2.3. Regele Saul, invins in lupta cu filistenii, a cerut purtatorului de arme ca sa-l ucida, pentru a nu ajunge de batjocora dusmanilor. De teama, purtatorul de arme refuza. Atunci Saul se arunca in propria-i sabie. La fel a facut si purtatorul de arme. (I Regi 31, 1.5).



4. Dupa ce Ahitofel esueaza in conspiratia indreptata contra regelui David, "s-a dus la casa sa si si-a facut testamentul in folosul casei sale, apoi s-a spanzurat si a murit si a fost inmormantat in cetatea tatalui sau" (II Regi 17, 23).



5. Zimri, omorandu-l pe rege, a domnit doar 7 zile in Tirta. Israelitii revoltati si-au ales rege pe Omri, mai-marele ostirii si au inconjurat cetatea unde domnea Zimri. "Cand a auzit Zimri ca cetatea este luata, s-a dus in odaia din fund a casei domnesti si a dat foc casei domnesti, in care era si a pierit" (III Regi 16, 15.18).



In cartile deuterocanonice este relatat un singur caz. Pentru sentimentul sau patriotic si pentru faptele sale de vitejie, Razis este urmarit de dusmani, cu intentia de a fi ucis, "socotind ca de-l va prinde va face foarte mare durere iudeilor. Si cand gloata de ostasi, vrand sa ia turnul unde se ascunsese Razis, batea in usi si poruncea sa aduca foc sa aprinda usile, atunci Razis, aproape sa fie prins, singur s-a junghiat cu sabia, vrand mai bine sa moara in cinste, decat sa se supuna paganilor si impotriva cinstei sale sa pateasca ocari nevrednice". (II Macabei 14, 37.46).



In Noul Testament avem doar un singur caz, pe cel a lui Iuda, care s-a spanzurat (Matei 27, 3.5). Din aceste cazuri relatate in Sfanta Scriptura reiese clar ca suicidul a fost provocat fie ca lasitate (incapacitatea de a suporta urmarile faptei comise), fie ca act de cinste si demnitate patriotica, fie ca mustrare a constiintei, cum a fost cazul lui Iuda.



Mai dificila este problema pe care au pus-o unii teologi in discutie si anume ca Sfantul Apostol Pavel ar prefera suicidul pentru a ajunge cat mai curand in comuniunea vesnica cu Hristos cel inaltat in slava Tatalui. Se invoca in acest sens cuvintele Apostolului: "Pentru mine moartea este un castig, iar viata este Hristos" (Filipeni 1, 21-23). Se sustine ca pozitia exprimata aici ar fi confirmata si de alte texte. De pilda, in Romani 8, 38-40 citim: "Caci sunt incredintat ca nici moartea, nici viata nu va putea sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care este in Hristos Iisus, Domnul nostru". La fel, in II Corinteni, 5, 1-8 sta scris: "Caci, de aceea si suspinam, dorind sa ne imbracam cu locuinta noastra cea din cer. Caci, fiind in acest cort, suspinam ingreuiati, " pentru ca ceea ce este muritor sa fie inghitit de viata. Avem incredere si voim mai bucuros sa plecam din trup si sa petrecem cu Domnul".



Evident, in aceste texte, ca si in altele de acest fel, ideea forte consta in dorinta arzatoare a apostolului de a fi intr-o comuniune vesnica si totala cu Hristos, eliberat de orice bariere sau impedimente care ar putea stagna sau chiar umbri acest deziderat. Dar Apostolul nu ofera elemente de discutie asupra sinuciderii, ca o cale care ar implini acest scop. Daca ar fi intreprins vreo pledoarie in favoarea suicidului, s-ar fi cuvenit sa fi fost primul care sa-si puna in aplicare propovaduirea sa. Ori, el emite regula ca "prin multe necazuri trebuie sa intram in imparatia lui Dumnezeu. (Fapte 14, 22). Apostolul stie ca imparatia lui Dumnezeu se ia prin lupta si numai cei ce se straduiesc ajung la ea. El scrie in acest sens lui Timotei: "Lupta cea buna m-am luptat, calatoria am savarsit, credinta am pazit. De acum mi s-a gatit cununa dreptatii pe care mi-o va da Domnul, judecatorul cel drept, in ziua aceea; si nu numai mie, ci si tuturor celor care vor fi iubit aratarea lui. (II Timotei 4, 7.8). In acest context, sinuciderea apare, in mod evident, ca o dezertare lasa, chiar ca un refuz de a-ti duce crucea pana la capat cu curaj si demnitate.



Crestinul, ca atlet al lui Hristos, are menirea ca neintrerupt sa alege spre tinta chemarii celei de sus (Filipeni 3, 13.14). La mantuire, ca scop final al vietii, se ajunge printr-o activitate sustinuta si nu printrun act de autodistrugere. Indemnul apostolic este foarte clar: "lucrati cu frica si cu cutremur la mantuirea voastra" (Filipeni 2, 12); spre a confirma cuvintele Domnului: "Imparatia lui Dumnezeu se ia cu asalt si numai cei ce dau asaltul o cuceresc" (Matei 11, 12). Aceasta inseamna ca imparatia lui Dumnezeu se cucereste prin lupta impotriva obstacolelor de tot felul, de la puterile intunericului, pana la ispitele si patimile de care permanent trebuie sa ne debarasam.



In acest context, s-ar putea eventual pune in discutie faptul ca in epoca apostolica si post apostolica, precum si in timpul care a urmat acesteia crestinii manifestau dorinta arzatoare de a fi in comuniune vesnica cu Hristos, fiind in asteptarea parusiei sau acceptand cu entuziasm martiriul. Dar aceasta nu insemna intru nimic suicid. Sfantul Iacob indeamna in acest sens: "Deci fiti indelung rabdatori, fratilor, pana la venirea Domnului. Iata, plugarul asteapta roada scumpa a pamantului, indelung rabdand, pana ce primeste ploaia timpurie si tarzie. Rabdati, dar si voi indelung si intariti-va inimile, caci venirea Domnului s-a apropiat" (Iacob 4, 7.8).



Indemnul crestin este in directia intaririi inimii prin rabdare si nu de suprimare a vietii datorita slabiciunii si a lipsei de rabdare. Prin urmare, comuniunea vesnica cu Hristos nu poate fi interpretata in nici un caz ca o dorinta agresiva fata de noi insine, ci ca o rasplata obiectiva venita din partea lui Dumnezeu si acordata numai acelora care in lupta cu ispita si cu toate vicisitudinile vietii, raman biruitori prin harul lui Hristos: "Fericit barbatul care rabda ispita, caci fiind incercat va lua cununa vietii, pe care a fagaduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El" (Iacob 1, 12).



In sfarsit, autorul Apocalipsei ne indeamna staruitor: Fii credincios pana la moarte si iti voi da cununa vietii. (Apocalipsa 2, 10). Acest indemn spulbera orice posibilitate de a lua in consideratie suicidul spre a ajunge in vesnica comuniune cu Hristos cel inaltat la cer, de-a Dreapta Tatalui.



Atitudinea Bisericii fata de suicid



Fara indoiala, martiriul a insemnat un act de curaj si daruire pentru ideal. Ca jertfa de sine pentru Hristos, martiriul a insemnat vitejie si biruinta. Nu despartirea de aceasta viata trupeasca i-a indemnat pe primii crestini spre martiriu, ci credinta lor ferma si iubirea lor de neclintit fata de Hristos. Din nefericire insa au aparut si falsi marturisitori, care de-a dreptul provocau martiriul, nu ca pe o jertfa de totala daruire lui Hristos, ci ca glorificare a lor. Dar inca dintru inceput, Biserica a refuzat o astfel de sfintenie. Cu toate astea, unii ca acestia nu au incetat sa apara, astfel incat, pe la sfarsitul secolului al IV-lea, in Apusul crestin, Fericitul Augustin, episcop de Hippo, a luat atitudine fata de pretinsii martiri apartinatori sectei si ereziei donatiste. Faptul ca acestia isi chiar curmau viata, episcopul de Hippo si teologii occidentali care au urmat au socotit sinuciderea ca fiind "hula impotriva Duhului Sfant" si ca urmare, pacat de neiertat de Dumnezeu.



Cam in acelasi timp, in Rasaritul crestin, patriarhul Timotei al Alexandriei (381-385) a emis un canon prin care declara sinuciderea ca act liber si deliberat, fiind un pacat atat de grav, incat il exclude pe faptuitor din comuniunea ecleziala, iar Biserica isi declina orice atitudine favorabila fata de unul ca acesta. Iata continutul canonului 14 al lui Timotei al Alexandriei: "Intrebare: «Daca cineva nefiind in minti ridica mana asupra sa sau se arunca in prapastie, sa se faca pentru el vreo aducere sau nu? Raspuns: In privinta acestuia clericul trebuie sa lamureasca daca a facut aceasta cu adevarat fiind iesit din minti. Caci de multe ori rudeniile celui ce a patimit aceasta, vrand sa obtina aducerea jertfei si rugaciune pentru el, mintesc si zic ca nu era in minti. Uneori insa a facut aceasta din cauza tratamentului jignitor al oamenilor sau altminteri oarecum din scarba si pentru aceasta nu trebuie sa se aduca jertfa; ca insusi de sine ucigas este. Deci clericul negresit trebuie sa cerceteze cu deamanuntul, ca sa nu cada in osanda".



Sub influenta acestui canon, s-a hotarat ca atunci cand sinuciderea este savarsita ca act liber si rational, celui in cauza i se va refuza orice rugaciune si orice fast de inmormantare, precum si orice pomenire la Sfanta Liturghie sau cu alt prilej.



De acum, din secolul al IV-lea, pozitia Bisericii fata de suicid va deveni ferma, atat sub aspect liturgic, cat si etic, toti teologii punand fapta la stalpul infamiei. Si nu nemotivat. Motivul pentru care Biserica condamna suicidul rezida in faptul ca trupul deopotriva cu sufletul constituie creatia lui Dumnezeu. Si precum Dumnezeu este atotsfant, tot ceea ce exprima vointa lui Dumnezeu poarta pecetea sacralitatii. Pe de alta parte, sacralitatea trupului este data si de faptul ca el nu este o simpla posesie autonoma, ci darul lui Dumnezeu, fata de care trebuie sa avem responsabilitatea cuvenita. Darul lui Dumnezeu trebuie chivernisit spre sfintenia Lui, prin participarea la viata divina. Trupul nu poate fi distrus ca o simpla posesie fata de care poti chiar si abuza. Iata cuvintele Apostolului: "Sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant si ca nu sunteti ai vostri?" Preamariti dar pe Dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru care sunt ale lui Dumnezeu. (I Corinteni 6, 19.20).



Drept urmare "nimeni dintre voi nu traieste pentru sine si nimeni nu moare pentru sine. Caci daca traim, pentru Domnul traim, iar daca murim, pentru Domnul murim; deci si daca traim si daca murim, ai Domnului suntem. Caci si Hristos spre aceasta a murit si a inviat si a trait, ca sa domneasca si peste cei morti si peste cei vii" (Romani 14, 7.9). Privit in lumina acestor cuvinte, suicidul ca pierdere a increderii in Dumnezeu reprezinta o totala instrainare de El.



Pe de alta parte, luand trup omenesc ca al nostru, Fiul lui Dumnezeu a sfintit pe cruce firea noastra, deopotriva sufletul si trupul deschizandu-le perspectiva vesnica a comuniunii cu Dumnezeu. In aceasta situatie, noi ne nastem cu trup firesc, dar menirea acestuia este aceea de a se transforma in trup duhovnicesc: "Se seamana trup firesc, invie trup duhovnicesc. Este trup firesc, este si trup duhovnicesc. Asa s-a scris: s-a facut omul cel dintai, Adam suflet viu; iar Adam cel de pe urma duh de viata facator" (I Corinteni 15, 44.45).0



De aici rezulta ca persoana umana formeaza o entitate psihosomatica indivizibila, cu menirea induhovnicirii ei integrale (trup si suflet) in comuniunea vesnica a lui Dumnezeu.



Prin suicid, ca act constient si liber, aceasta unitate dintre suflet si trup se destrama, iar odata cu ea, menirea spirituala a omului isi pierde sensul de a exista. Pentru acest motiv, prin suicid se savarseste cu voie libera pacatul ruperii din comuniunea lui Dumnezeu, ramanand in afara harului Sau si a sfinteniei Bisericii Sale.



Suicidul intre nebunie si responsabilitate



Dupa cum am vazut, raspunsul dat prin canonul 14 al patriarhului Timotei al Alexandriei cerea clerului sa cerceteze amanuntit cazul de suicid si sa raspunda daca fapta a fost savarsita ca efect al nebuniei sau ca act de vointa libera, rationala si responsabila.



Vom pune in discutie tocmai acest aspect, adica in ce masura suicidul este act constient si liber si, prin urmare responsabil, urmarind pozitia spiritualitatii crestine, cea medicala, cea psihologica si cea sociologica.



1. Sub aspectul spiritualitatii crestine suicidul este considerat un act al lipsei de credinta si de incredere in pronia divina. Suicidul este act al revoltei contra lui Dumnezeu ca si Creator si Rascumparator. Datorita faptului ca suicidul este o fapta ireversibila, neexistand posibilitatea caintei, nu exista nici posibilitatea iertarii din partea lui Dumnezeu. Socotindu-l ca o "totala lipsa de credinta", ca o instrainare si ruptura definitiva de Dumnezeu, S. Bulgakov socoteste suicidul ca blasfemie fata de Dumnezeu, iar pe cel ce-si ia viata ca pe un "descendent spiritual al lui Iuda tradatorul, respingandu-l pe Dumnezeu si fiind respins de Dumnezeu ".



Prin urmare, sub aspect spiritual, suicidul este considerat fapta abominabila, ce se datoreaza "slabiciunii morale" provocate de pacat.



2. Dat fiind faptul ca persoana umana este o entitate psihosomatica ireversibila, medicinii si psihologiei le revin sarcina si datoria de a studia aspectul psihic si somatic al sinuciderii. Cercetatorii in domeniu au stabilit ca suicidul se datoreaza unei "depresii majore recurente" si a unor "tulburari de stress post-traumatic", carora omul le devine victima. Apar in organism anumite impulsuri de autodistrugere, datorita unor procese chimice si fiziopatologice. Astfel, victima este mai degraba pacient, care trece prin urmatoarele stari psihice. Mai intai apar sentimente de tristete si de tulburare, urmate de manie si apoi de speranta. Inclinatia spre sinucidere apare odata cu transformarea "sperantei" in disperare. Cauzele care fac aceasta trecere sunt de ordin neurologic, chimic, genetic, endocrin, etc.



1. Sub aspect neurologic si chimic, suicidul poate fi determinat de slabirea neurotransmitatorilor, care afecteaza ganglionii de baza (cum este si in cazul bolii lui Parkinson), fapt care atrage dupa sine o scadere a cantitatii de dopamina. Cantitatile scazute de serotonina din organism si ale unor acizi inruditi cu ea, creeaza mai intai stari de agresivitate si impulsivitate, care indreptandu-se impotriva propriei persoane, duc la depresia patologica, ce degenereaza in suicid.



2. Factorii hormonali vizeaza in special sindromul pre-menstrual si disfunctia glandei tiroide.



3. Cercetarile stiintifice de necontestat au pus in evidenta comportamentul de autodistrugere ca factor genetic existent, daca nu in familie, in istoria ei.



4. S-au semnalat la veteranii razboiului din Vietnam aparitia unor traume psihice manifestate sub forma unor confuzii intre sentimentul respectului fata de sine si cel al vinovatiei si maniei ofensive, in sensul ca neputandu-si manifesta mania fata de dusman, inabusind-o in sine, ii devine tinta prin autodistrugere. Aceasta apare necontrolata, in sensul ca "ucide doi oameni": pe sine fizic, iar pe celalalt emotional, ca obiect al ostilitatii ei.



5. Cauzele morale, precum alcoolismul, consumul de droguri, abuzul sexual, creeaza stari impulsive de autodistrugere. Pe de alta parte, se poate ajunge si la stari decompensatorii privind energia fizica si sufleteasca, conducand spre epuizari depresive, care in cele din urma degenereaza in depresii de autodistrugere.



6. Sociologia a demonstrat ca 91% din cazurile de tentativa la sinucidere sau de sinucidere, provin din mediile familiale haotice. La acestea se adauga starile depresive produse de pierderea unor persoane dragi in intervale scurte de timp, cum ar fi: pierderea ambilor parinti, a sotului (sotiei), a copiilor, a prietenilor. Sentimentul existential al lipsei suportului social aduce insingurarea depresiva si ucigatoare.



Importanta factorului social in sinucidere a determinat pe celebrul sociolog francez E. Durkeim, sa spuna inca in 1897 ca suicidul nu poate fi considerat produsul vointei libere, ci mai mult, poate avea cauze sociale.



Din cele pana aici tratate vedem ca suicidul ca auto-crima si blasfemie fata de Dumnezeu Creatorul si Rascumparatorul, prin pierderea increderii in pronia cereasca si-n iubirea salvatoare ce se ofera omului prin jertfa lui Hristos, constituie un pacat grav. Ca pacat, suicidul intra atat in categoria pacatelor strigatoare la cer (autocrima), cat si in categoria pacatelor impotriva lucrarii mantuitoare a Duhului Sfant, intrucat fiind ireversibil, nu poate fi iertat de Dumnezeu in urma actului de cainta.



Urmarind insa cauzele care-l provoaca, suicidul apartine mai mult medicinii, psihologiei si sociologiei, decat spiritualitatii. De cele mai multe ori omul este victima impulsurilor sale de autodistrugere. De fapt insasi "slabiciunea morala" si pacatul, care il genereaza sub aspect spiritual, au cauze adanci ce rezida in structura psihosomatica a omului, ce nu-i ofera posibilitatea de revenire de sub apasarea distrugatoarelor stari depresive. In felul acesta, sinucigasul este mai degraba pacient decat inculpat.



Avand in vedere faptul ca iubirea lui Hristos inclina totdeauna spre pacatos, ar fi bine ca, neacceptand pacatul, sa-l oferim totusi pe pacatos milei lui Dumnezeu. Parintele profesor John Breck arata ca "sinuciderea e o tragedie ce ne implica pe fiecare din noi ca madulare ale unui singur Trup. Si, intr-o oarecare masura, raspunderea ei cade asupra noastra, a tuturor. In lumina acestei evidente, trebuie sa regandim abordarea atat a celor care se sinucid, cat si a celor care sufera cel mai mult datorita mortii lor. Poate a sosit vremea crearii unei slujbe liturgice care ar permite inmormantarea sinucigasilor " ceva analog cu slujba de pocainta in cazul recasatoririi celui divortat".



Impartasind intru totul aceasta parere, concluzionam impreuna cu acelasi distins profesor, aratand ca "responsabilitatea Bisericii in astfel de cazuri este de a-l accepta atat pe cel decedat, cat si pe cei mai raniti de aceasta moarte tragica si sa-i daruiasca si pe acestia milei iubitoare a lui Dumnezeu. Ingrijirea pastorala se va concentra asupra vindecarii celor ramasi fara persoana iubita, evitand orice judecare sau condamnare. Dumnezeu poate intelege factorii complecsi care determina sinuciderea, indiferent daca in aparenta aceasta este pentru noi "rationala" sau nu. Rolul nostru este sa lasam victima in grija milostiva a lui Dumnezeu, in timp ce suntem martorii adevarului ca iubirea mantuitoare a lui Hristos e mai puternica chiar decat moartea produsa prin sinucidere.



Sorin Cosma

sursa:crestinortodox.ro

Sfaturi din Patericul Lavrei Sfantului Sava

Capete foarte folositoare si de suflet mantuitoare ale lui Leontie iereul




Nu fi trândav, nu dormita când citesti si nu te pleca degrab catre somn.

Alunga trândavia în rugaciune si ia aminte cu osârdie la cuvintele psalmilor.

Sa nu viseze mintea ta la locurile unde sunt ospete si veselie.

Lucreaza cu osârdie, pâna la sudoare, ziua si noaptea, ca sa nu îngreunezi pe nimeni.

Sa ne ferim a ne aduna bunuri care peste putina vreme ne vor fi cu desavârsire nefolositoare.

Dupa cum râurile nu pot sa faca marea a da pe dinafara, nici iubitorul de argint nu se satura, oricât ar agonisi.

Omul iubitor de agonisire si iubitor de argint este legat de griji precum un câine înlantuit de zid.

El înmulteste bogatia si înca mai pofteste, si nu înceteaza s-o înmulteasca pâna ce, în sfârsit, vine moartea.

Iubitorul de argint îsi ticseste casa cu lucruri, fara a se gândi ca ele sunt gunoi.

Neagonisitorul îsi aduna siesi comoara în ceruri, însusindu-si prin nadejdea cea fericita bunatatile cele fagaduite.

Adu-ti aminte, omule, ca mâine vei vedea cerurile, vei vedea îngerii si vei sta înaintea judecatii lui Hristos.

Sa cauti în sus, spre portile cerurilor, si pâna la moarte roaga-L pe Dumnezeu sa ti le deschida dupa iesirea ta si sa te primeasca în corturile cele vesnice.

Trupul tau sa stea pe pamânt si sa plece genunchii sai, iar sufletul sa zboare sus, si acolo sa îl roage necontenit pe Domnul.

Adu-ti aminte de pacatele tale si de judecata cea viitoare; sa treci cu vederea viata aceasta desarta si necontenit sa te îngrijesti de cea care va sa vina.

Adu-ti aminte ca esti în lupta cu leul si cu balaurul, si nu înceta stându-le împotriva.

Adu-ti aminte cât L-ai întristat pe Dumnezeu cu faptele, cu vorbele si cu gândurile – si pocaieste-te.

Adu-ti aminte ca în ceasul în care nu astepti va trebui sa mori si sa dai socoteala pentru tot ce ai lucrat.

Scrie în inima ta pomenirea acestui fapt, adica pomenirea mortii si judecatii. Si ea te va duce în viata vesnica.

Neîncetat roaga-te, pururea linisteste-te si treci cu vederea bunatatile pamântesti.

De vrei sa fii fiu adevarat al lui Dumnezeu, urmeaza poruncilor Domnului, ce ti s-au poruncit tie.

Te-a ocarât cineva sau te-a batut? Rabda nadajduind spre Domnul, si nu te mânia, ca mare plata are rabdarea.

Scoala-te dimineata, mâneca spre Domnul – iar seara nu te lenevi a savârsi pravila rânduita.

Rugaciunile, suspinarile si milosteniile noastre sa intre înaintea fetei Domnului!

Când stam de vorba cu privire la cele duhovnicesti, nimic lumesc si pamântesc sa nu tinem în mintile noastre.

Când se citeste în biserica Cuvântul lui Dumnezeu, sa stergem toate cele pamântesti din mintea noastra si sa ne alipim numai de ascultarea poruncilor Domnului.

Infricosate sunt tainele ce se savârsesc în biserica; drept aceea, trebuie sa petrecem în ea cu frica si cu cutremur.

Când intri în biserica cu constiinta curata aceasta va fi tie spre mântuire, iar de va fi necurata constiinta ta, vei intra în biserica spre pacat si osânda.

Cei ce manânca Trupul si beau Sângele Domnului nostru Iisus Hristos cu nevrednicie osânda îsi beau si îsi manânca.

Cei ce întineaza porfira împarateasca sunt pedepsiti; oare cu cât mai mult sunt vrednici de pedeapsa cei ce se apropie de Dumnezeiestile Taine cu constiinta necurata si întinata?

Se cuvine noua a ne smeri si a istovi trupul nostru cu înfrânarea, iar nu a-1 rasfata pe el cu îndulciri – ca sa ne învrednicim de împaratia Cerurilor.

Acolo vei avea ca împreuna-vietuitori pe Sfintii Apostoli, pe Prooroci, pe Mucenici, cetele îngerilor si arhanghelilor: sileste-te, deci, sa te împreunezi cu ei de aici printr-o asezare pe potriva a inimii.

Vremea vietii tale sa o petreci în rugaciuni si cereri, nu în nelucrare si împreuna-vorbiri spurcate.

Pâna când ne vom alipi de desertaciunile lumesti si de grijile vietii? Pâna când nu vom întoarce ochii nostri catre cer?

Oare nu este vis totul în aceasta viata, oare nu este umbra, oare nu este iarba ce se ofileste si basm mincinos?

Toate bunatatile de aici azi sunt, iar mâine nu: azi floarea e frumoasa, iar mâine este praf de nimic.

Nimic nu e mai rau si mai primejdios ca înrobirea fata de pântece: ea face pe suflet trupesc, întuneca inima si nu-i îngaduie a cauta la poruncile lui Dumnezeu.

Ce nadejde de mântuire avem, iubitilor, daca nu ne împodobim cu virtutile si cât traim pe pamânt nu cugetam la cele de sus?

Ce binefacatoare si mântuitoare e Dumnezeiasca Scriptura! Aratând aceasta. Apostolul Pavel a zis: Câte s-au scris mai înainte, spre a noastra învatatura s-au scris (Rom. 15, 4).

A nu savârsi ceea ce e placut lui Dumnezeu înseamna a cheltui viata noastra în zadar: si nu doar în zadar, ci spre raul nostru – ca nu vom mai afla alt rastimp de viata de îl vom cheltui pe acesta în griji desarte lumesti.

Dupa ce ai pus început bun, sileste-te pâna la batrânete sa petreci întru aceeasi nevointa – si vei fi luminator ce lumineaza multora calea Domnului.

Sa nu fie la noi acum înfrânare si blândete, iar mâine saturare si trufie; azi linistire, priveghere si smerenie, iar mâine slava desarta si somn nesatios.

Luati aminte la neamurile de demult, si veti vedea ca toti câti au placut lui Dumnezeu prin rabdare si îndelunga-rabdare au primit fagaduintele.

Trezveste-te întotdeauna, iubitule, caci poruncile lui Dumnezeu cer mare luare-aminte.

Nimic nu-L bucura asa de mult pe Dumnezeu ca întoarcerea noastra catre El, abaterea de la rau si nazuinta spre virtute.

Marturiseste, da în vileag si plângi pacatele tale, si te vei face curat înaintea Domnului, Vazatorului inimilor.

De voiesti a te curati, mai înainte spune tu faradelegile tale, ca sa te îndreptezi, si nu te întoarce mai mult la cele dintâi.

Neîncetat roaga-te, ca nu se tem atâta lupii de sabii ca diavolul si demonii de rugaciune.

In fiecare ceas adu-ti aminte de iesirea sufletului tau, de moarte, de judecata si de iad, ca sa nu te caiesti dupa aceea in zadar.

Nu fi laudaros si nu iubi pe bogati, dar nici nu îi urî – doar sa nu ai de-a face cu ei, mai ales cu cei nemilostivi, iubitori de câstig spurcat si zgârciti.

Sa ne omoram toate madularele cele de pe pamânt, sa afierosim totul lui Dumnezeu si sa ne facem cu totul ardere de tot întelegatoare lui Dumnezeu.

Precum focul în apa, asa si gândul spurcat nu poate fi în inima dreapta, caci orice iubitor de Dumnezeu, iubitor de dreptate si iubitor de osteneala întru fapte bune intra în partasie cu Dumnezeu, si diavolul nu are intrare în el.

Samânta nu creste fara apa si pamânt, iar omul nu se mântuieste fara ostenelile cele de bunavoie.

Precum ploaia nu poate cadea acolo unde nu sunt nori, nici omul nu poate sa placa lui Dumnezeu si sa se mântuiasca fara constiinta curata si fapte bune.

Pocainta e unul din lucrurile cele mai însemnate ale Dumnezeiestii Scripturi, Insusi Mântuitorul le-a grait de la început ucenicilor Sai: Pocaiti-va, ca s-a apropiat împaratia Cerurilor (Mt. 4, 17).

O, cum vom cauta aceasta vreme de pocainta pe care acum o irosim jucându-ne si slujind drept jucarii – si nu o vom afla!

Cel ce ia aminte la sine, care se teme de Dumnezeu si se cutremura de cuvintele Lui nu cauta desfatari si veselii, nu face râsuri, nu se înalta, nu se trufeste, nu cugeta semet, nu se mânie, nu desfrâneaza, nu e neharnic la rugaciune si la citirea Dumnezeiestilor Scripturi – ci totdeauna e adunat în sine, smerit cugetator, înfrânt cu inima, totdeauna în lacrimi, plâns si tânguire, totdeauna în nevointe, totdeauna în rugaciune aprinsa si fierbinte pentru izbavirea din focul gheenei.

Cel ce iubeste aceasta viata spune: “Vreau sa ma mântuiesc” – si nu face lucrurile prin care ar putea sa se mântuiasca. Iata ce raspuns se cuvine unuia ca acesta: “Tu totdeauna vrei si niciodata nu te poti hotarî! Dar pâna când vei fi cu sufletul împartit si fara rânduiala în caile tale? Acum poti – însa, pesemne, nu vrei cu totul. Ia seama sa nu te afle moartea pe neasteptate în aceasta nehotarâre – si atunci vei vrea, însa deja nu vei mai putea!”

A nu merge în biserica lui Dumnezeu, a nu-ti plini pravila, a fi neharnic la rugaciune si la citirea Scripturilor, a întoarce spatele oricarei nevointe si siliri de sine, de dragul desfatarilor, al placerilor si desertaciunilor – e lucru necuvios si pierzator, fiindca toate acestea duc în adâncul nepocaintei si deznadejdii.

Fie ca manânci ori bei, ca sezi ori umbli, ca esti singur sau împreuna cu altii – ia seama sa nu scapi nici un minut din minte focul gheenei, si totdeauna sa cugeti la el cu frica si cu cutremur, cu lacrimi si suspinari.

Daca esti pacatos, fa milostenie, dobândeste smerenie si curatie, pocaieste-te – si te vei mântui. Esti vames? Poti sa te faci Evanghelist. Esti prigonitor? Poti sa te faci Apostol. Esti tâlhar? Poti sa fii cu Domnul în rai. Esti mag(ician)? Poti sa te închini si sa aduci daruri Stapânului, nu e pacat pe care sa nu-l poata dezlega pocainta.

In ce chip focul, cazând în maracini, îi mistuie, asa mistuie si curata harul Dumnezeiesc toate pacatele celui care se pocaieste. Nu iscodi cum, ci fii credincios. Oricât ai fi pacatuit, spune tu mai întâi faradelegile tale, si vei fi îndreptat. Recunoaste ca ai pacatuit; scoala-te, varsa lacrimi precum desfrânata; caieste-te ca vamesul; alearga la Mântuitorul ca fiul cel risipitor si femeia cananeeanca; fa milostenie pe cât poti, înceteaza a mai pacatui, desfrâna, ucide, cleveti, pizmui, batjocori, a te împrastia, a rapi, a obijdui, a minti, a te mari în desert, a cauta slava omeneasca; din tot sufletul si cu caldura deda-te facerii de milostenii si rugaciunilor dese, trecând cu vederea tot ce e pamântesc, si Dumnezeu îti va lasa toate pacatele tale.

Nu-ti dezmierda trupul cu somnul, cu bai, cu asternuturi moi, cu mâncaruri alese – ca el e hrana viermilor. Cu cât îti îngrosi mai mult trupul, cu atât mai gras ospat pregatesti viermilor, iar sufletul ti-1 legi cu cele mai grele legaturi, care nu îi îngaduie sa se înalte la cer.

Cel ce vrea sa fie prieten lumii, vrajmas lui Dumnezeu se face. Cel ce are slava vremelnica nu o poate primi pe cea vesnica.

Toata amaraciunea si mânia, grairea spurcata si viclenia sa se departeze de la noi. Cuvânt putred sa nu iasa din gura noastra, ci totdeauna sa iasa cuvânt bun, spre zidirea celor ce asculta.

Taie îndrazneala, înfrâneaza limba si pântecele -si vei afla odihna. Pomenirea mortii, a judecatii si a muncilor sa nu cada din inima ta, si vei alerga fara de poticnire pe calea lui Dumnezeu.

Linistirea e hrana ingerilor si fauraria tuturor virtutilor – iar împrastierea, grairea în desert si râsurile strica tot ce zideste linistirea cu osteneala îndelungata si sudoare.

Sufletul ce nu s-a lepadat cu desavârsire de grijile lumesti nu poate nici pe Dumnezeu sa îl iubeasca cu adevarat, nici pe diavolul sa îl urasca dupa dreptate – caci pe inima lui zace valul grijilor lumesti, care nu îl lasa sa vada si sa lucreze drept.

Cel ce a sporit în lucrarile duhovnicesti si iarasi se întoarce la naravurile sale cele rele de mai înainte nu numai ca îsi pierde rasplata, ci cade în mai mare netocmire si osânda.

Unde sunt jocuri, râsuri, graire în desert, desfatari, acolo este praznic satanicesc; iar unde e citirea si tâlcuirea Scripturilor, rugaciuni, suspinari si inima înfrânta, acolo este Dumnezeu, acolo este bucuria si veselia îngerilor.

De unde vin neputintele? De unde vin bolile, de unde mortile naprasnice? Nu de la îmbuibarea pântecelui si de la desfatari? Cu cât dezmierdam mai mult trupul, cu atât îl stricam mai mult – si nu numai pe el, ci si sufletul. Trupul e pamântesc, dar de voiesti, poti sa îl faci ceresc. Curata fa alcatuirea trupului tau, si Dumnezeu Se va salaslui întru tine.

Intocmai cum pestele nu poate trai fara apa, nici sufletul nu poate sa se mântuiasca fara de linistire si cugetarea la Dumnezeiestile Scripturi.

Fie ca manânci ori bei, cu mintea nu te departa niciodata de Dumnezeu: minuneaza-te, uimeste-te si slavosloveste-L, duhovniceste cautând la minunatele Lui zidiri, vazute si nevazute.

Mâneca spre Domnul, si în miez de noapte scoala-te sa te marturisesti numelui Lui, atunci când nici auzul, nici vazul nu împiedica mintea sa petreaca numai cu Domnul.

Afla, iubitule, care e chipul petrecerii celei bune, si pe acesta deprinde-l: învata paza ochilor si auzului, înfrânarea limbii si a pântecelui, subjugarea trupului, smerita cugetare, curatia gândurilor, taierea mâniei, suferirea cu rabdare a ocarilor si defaimarilor. Rastigneste-te împreuna cu Hristos, ca sa viezi cu El si în El.

Nu numai în faptuirea trupeasca sta întreaga maiestrie a nevoitorilor, ci mai vârtos în trezvia mintii si în cugetarea duhovniceasca, în citirea Scripturii si desele rugaciuni. Fara acest din urma lucru este cu neputinta sufletului sa urce la înaltimea curatiei si neprihanirii.

Nu te bizui sa birui duhul necurat al desfrânarii cu puterea ta si cu nevointele tale, fara ajutorul Domnului Dumnezeu. Acest duh nu va înceta sa te lupte pâna ce nu vei fi cu adevarat încredintat ca nu voirea si osteneala ta, ci numai acoperamântul lui Dumnezeu te poate izbavi de aceasta durere si chema la înaltimea curatiei – ca acest lucru este mai presus de fire. Prin smerenie, rugaciune, priveghere, metanii, lacrimi si strapungerea inimii, prin citirea Dumnezeiestilor Scripturi si cugetarea la ele sa atragi ajutorul lui Dumnezeu – si El va omorî pofta ta.

Cel ce voieste sa petreaca viata fara prihana dator este sa fuga în tot chipul de tovarasia femeilor, fiindca aceasta este cursa, prin care vrajmasul lesne vâneaza sufletele fara luare-aminte.

Sa ne deprindem trupul cu înfrânarea, si ea ne va aduce curatie si sanatate, ca lipsa de masura pierde si pe una si pe cealalta. Ca pravila a înfrânarii, Sfintii Parinti au pus sa ne sculam de la masa când înca ne mai este putin foame.

De voiesti a te izbavi de pacat, taie radacinile lui – ca atunci se vor usca de la sine ramurile si frunzele, si rodirea va înceta. De voiesti a te izbavi de desfrânare, taie radacina ei – rasfatul pântecelui si privitul dupa femei. Citeste Dumnezeiasca Scriptura, necurmat plângi, suspina si roaga-te; adu-ti aminte de venirea fara de veste a mortii si cutremura-te de focul gheenei. Fara aceasta cu neputinta este a birui fiarele salbatice ale desfrânarii.

Ai grait de rau pe cineva? Binecuvânteaza-l. Ai facut paguba cuiva? Plateste-i. Ai desfrânat? Plângi, suspina din adânc, înceteaza a mai pacatui, omoara-ti carnea, usuca-ti trupul si roaga-te neîncetat. Te-ai trufit? Smereste-te. Ai pizmuit? Roaga-te pentru binele celui pe care 1-ai pizmuit. Marturiseste-ti fiecare pacat, fara a tainui nimic, parintelui tau sau unui staret credincios, evlavios, neagonisitor; pazeste poruncile pe care le-a poruncit Dumnezeu, si te vei mântui.

Mâna lui Dumnezeu te-a zidit, omule: rusineaza-te macar de chipul în care ai fost zidit, si nu te arunca spre pofte dobitocesti.

Rapeste sufletul tau din lume, fugi din Sodoma, mântuieste-te în munte, umbla drept si ia seama sa nu te poticnesti de piatra de poticnire, înlauntrul tau sa petreci si, asemenea celor care cerceteaza stelele, de acolo sa privesti duhovniceste Cerul.

Neaparata nevoie este sa te straduiesti si sa silesti oarecum trupul. Hrana de prisos face din trup o corabie peste masura de îngreunata, care la cea mai mica miscare a valurilor merge la fund.

Cel înfrânat micsoreaza patimile, iar cel neînfrânat înmulteste poftele. Cu cât sunt mai multe lemne, cu atât e mai puternic focul: cu cât e mai multa mâncare, cu atât e mai salbatica pofta. Duhul lui Dumnezeu se departeaza de la om din pricina ca acesta pute de la saturare si de la pofta; atunci intra în el duhul cel puturos si rastoarna totul cu susul în jos înlauntrul lui.

In ce fel goneste fumul albinele, asa gonesc rasfatul pântecelui si betia harul lui Dumnezeu. Ci mai bine este sa nu manânci deloc decât sa întristezi pe Duhul harului.

Pentru neputinta trupului nu este rau a întrebuinta putin vin: în astfel de împrejurare nu se tulbura miscarea fireasca a trupului, si mintea ramâne curata. Iar neînfrânarea în aceasta privinta acopera cerul cu norul gros al gândurilor necurate.

Se cuvine celui ce se nevoieste sa se înfrâneze de la toate – nu doar de la bucate, ci îndeobste de la toate cele oprite, în ce chip taierea unui singur madular urâteste tot trupul omului, asa strica neajunsul unei singure virtuti întreaga frumusete a înfrânarii.

Trebuie sa te înfrânezi cu toate simturile: cu auzul, cu vazul, cu mirosul, cu gustul si pipaitul, si, desfacându-te de tot ce este pamântesc, sa te înalti cu mintea sus. Atunci va fi curata rugaciunea noastra catre Domnul, si împreuna-vorbirea cu El va fi asemenea celei îngeresti.

Cel ce voieste sa devina al lui Dumnezeu dator este a curata patimile sale, iar nu a sluji lor, si în desavârsita linistire a lucra cugetarea cea ascunsa în inima. Atunci cele pamântesti vor cadea, iar cele ceresti se vor salaslui si vor creste.

Adevarat post e acela când nu numai ca ne înfrânam, ci si împartim saracilor si vaduvelor ceea ce am fi cheltuit îndestulându-ne, astfel încât acestia, dobândind astfel hrana, sa-L roage pentru tine pe Dumnezeu si sa faca postul tau jertfa bineplacuta Lui, precum spune Isaia: Frânge celui flamând pâinea ta, si pe saracii cei fara casa adu-i în casa ta (Is. 58, 7).

Infrâneaza-te de la vorbe desarte. Cel ce pazeste gura sa si limba, acela izbaveste sufletul sau de necaz.

Când ne auzim ocarâti, sa ne prihanim pe noi însine ca fiind vrednici de toata ocara. A te prihani pe tine în toata vremea si întru toate e lucru foarte bine-placut lui Dumnezeu. Iar noi însine sa nu ocaram si sa nu graim de rau pe nimeni, ca sa nu ne asemanam iudeilor clevetitori. Fericiti cei defaimati si vorbiti de rau pentru dreptate, ca plata lor multa este în ceruri!

Fiule, nu râvni barbatilor rai, graitori în desert, desfrânati, facatori de râsuri, iubitori de îndulciri, si sa nu ai partasie cu ei.

De ne-am înfricosa de iad si am dori împaratia lui Dumnezeu, niciodata n-am grai în desert, nici n-am vorbi cele ce nu se cad. Nu gândi ca putin lucru este cuvântul: cel care trece cu vederea cele mici va cadea în unele mai mari. Cum sa pazesti inima fara a pazi gura?

Tot cuvântul putred sa nu iasa din gura voastra, ci numai care este bun spre zidirea credintei, ca sa dea har celor ce aud (Efes. 4, 29).

Sfântul Prooroc David a zis: Cine este omul care voieste viata, care iubeste sa vada zile bune? Opreste limba ta de la rau, si buzele tale ca sa nu graiasca viclesug (Ps. 33, 12). Având asemenea marturii, fratilor, sa fugim de grairea în desert - ca va trebui sa dam socoteala în ziua judecatii, dupa cuvântul Domnului, pentru orice cuvânt desert.

A cugeta ziua si noaptea în inima ta la adevar si a jertfi totul pentru el – iata adevarata viata, odihna si împaratia lui Dumnezeu!

Cel ce flamânzeste si însetoseaza de dreptatea lui Dumnezeu cerceteaza Scriptura, ca sa afle si sa pazeasca voia lui Dumnezeu.

Cel ce voieste a pazi curatia inimii sale, acela se nevoieste cu râvna împotriva patimilor, încredintându-se cu totul lui Dumnezeu.

Acesta fiu al lui Dumnezeu si fiu al Celui Prea înalt se va numi, si va fi împreuna-mostean cu Hristos.


Din PATERICUL LAVREI SFANTULUI SAVA

SFANTUL TEOFAN ZAVORATUL

Editura Anestis 2005

Sursa: http://acvila30.wordpress.com/2011/04/05/sfaturi-din-patericul-lavrei-sfantului-sava/#more-21188

SF.MARIA MAGDALENA,M-RE IN IERUSALIM

Sfanta Mucenita Elisabeta a Rusiei





Icoana Sfintei Mucenite Elisabeta canonizata in anul 2000.

Moastele Sfintei se afla la Ierusalim, in Manastirea Sf.Maria Magdalena,

ctitorie a Tarilor Romanov

DUMINICA A III-A DIN POST,A SFINTEI CRUCI

ARHIMANDRIT IOIL KONSTANTAROS:



Lectura apostolică din Duminica a III – a din Post

(Evrei 4, 14– 5:6)




Prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, iată că ne aflăm în mijlocul Sfintei şi Marii Patruzecimi. Sub umbra Cinstitei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci, pe care ne-o va pune înainte Biserica noastră în mijlocul naosului, ne vom odihni, iar în acelaşi timp vom primi puteri noi pentru binecuvântatul drum al ascezei şi în principal al pocăinţei.



Aşadar, pentru că este omeneşte să ne simţim neputinţa, apostolul şi puterea Sfintei Cruci ne aduc o mare întărire. Primim putere şi binecuvântare când cugetăm că însuşi Domnul nostru a fost încercat şi ispitit în toate felurile în care un om poate fi încercat. Diavolul l-a ispitit atât la începutul activităţii Sale cu ispite perfide şi seducătoare în pustie, cât şi la sfârşit prin înfricoşătoarele Lui patimi. Prin urmare, este „încercat întru toate după asemănarea” noastră, însă fără păcat. Iar din această pricină este şi foarte compătimitor faţă de neputinţele noastre. Simte lupta noastră, neliniştile şi durerile noastre. Ne simte mult mai mult decât putem noi să ne imaginăm şi, fără îndoială, ne trimite Harul Său şi ne dă în schimb toate darurile care sunt indispensabile pentru a ne purta cu răbdare, dar şi cu bucurie crucea noastră, înfruntând feluritele ispite.



Dacă deci, precum ne învaţă Dumnezeiescul cuvânt, este atât de compătimitor faţă de noi Arhiereul mântuirii noastre, să ne apropiem de tronul Harului Său cu curaj, încredere şi dragoste. Tocmai acest lucru ne va face să primim iertarea păcatelor şi întărirea binecuvântării Lui în ceasurile amare ale ispitelor noastre. Şi precum toţi credincioşii, va trebui să aflăm că tronul harului Marelui nostru Arhiereu, aminteşte de Cinstita Cruce. Pe Cruce a oferit marea Lui jertfă pentru ispăşirea păcatelor noastre. Acest lemn al Crucii a devenit jertfelnic, deasupra căruia s-a adus unica în valoare jertfă a mântuirii noastre. Şi acum, din slăvitul Său tron, de-a dreapta Tatălui, unde S-a aşezat după jertfa Lui pe Cruce, Înviere şi Înălţare, de acolo mijloceşte de acum pentru noi. Mijloceşte către Tatăl pentru noi şi ne trimite Harul Său bogat tuturor celor care cu credinţă neclintită şi cu smerenie aleargă la El. Aşadar, Îl avem în ceruri pe Domnul Iisus Hristos Mijlocitor şi Arhiereu. La El să alergăm. Acolo, la tronul Său împărătesc ne aşteaptă şi ne dăruieşte putere ca să venim şi noi biruitori împotriva diavolului, a lumii îndepărtate de Dumnezeu, dar în principal împotriva răului nostru sine, cu atâtea patimi şi atâtea neputinţe.



Adevărurile dogmatice, dar şi modul impresionant prin care dumnezeiescul apostol analizează tema, că Iisus este Marele Arhiereu, îl mişcă pe orice creştin conştient, pentru că vede, printre altele, ascultarea dumnezeiască unică pe care a arătat-o Domnul Iisus prin jertfa Lui faţă de Tatăl. Textul sfânt subliniază: „Hristos nu S-a slăvit singur pe Sine, ca să devină Arhiereu, ci L-a slăvit Dumnezeu-Tatăl”. Cuvintele revelatoare – „Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut”, exprimă legătura specială care există între Tatăl şi Fiul. Exprimă clar relaţia unică şi firească dintre Tatăl şi Fiul. Fiul nu este o creatură. Nu a fost zidit şi nu a rezultat dintr-o fiinţă diferită de cea a Tatălui. Fiul s-a născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii. Are aceeaşi fiinţă cu Tatăl (şi, fireşte, cu Sfântul Duh). Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu-Fiul, Dumnezeu Duhul-Sfânt. Acest mare adevăr dogmatic capătă în cazul de faţă şi o mare importanţă „practică”, pentru că demonstrează că atunci când noi alergăm cu credinţă la Fiul şi Marele nostru Arhiereu se cuvine să fim cu desăvârşire siguri că rugăciunile şi cererile noastre drepte le va sprijini înaintea Tatălui Său Celui deofiinţă, iar prin Sfântul Duh vom primi „ceea ce este în folosul cererii”.



Fraţii mei, Credinţa noastră Ortodoxă este descoperirea lui Dumnezeu. Această Credinţă sfântă pe care ne-au încredinţat-o toţi Sfinţii Apostoli, tocmai aceasta o ţinem şi ne lăudăm în Domnul. Iar fiinţa credinţei acesteia este Persoana dumnezeiască şi adorată a Domnului nostru Iisus Hristos.



Aceasta ne îndeamnă şi de-Dumnezeu-insuflatul Apostol. Şi subliniază: De vreme ce avem un astfel de Arhiereu, atunci „să ţinem Mărturisirea”. Şi fără a ne contrazice, ne aflăm într-o epocă în care mai mult decât oricând altădată, este nevoie să rămânem statornici şi neclintiţi tocmai în această mărturisire: Dumnezeul-Om, Domnul Iisus Hristos, este Capul Trupului Bisericii. Unul este Capul, unul este şi Trupul. Unul este Hristos, una este şi Biserica Lui, care nu poate fi identificată decât cu Ortodoxia noastră. Toate celelalte teorii care s-au înmulţit în ultima vreme şi care circulă între cei naivi şi superficiali, dar care sunt şi promovate de către „diacronicul Iuda”, nu fac decât să netrebniceacă eclesiologia ortodoxă şi, în general, învăţătura noastră dogmatică.



Aşadar, facă Începătorul credinţei noastre ca să ţinem această Mărturisire şi să ne lăudăm în Domnul, iar când va veni binecuvântatul ceas prin această Sfântă Mărturisire să trecem din Biserica Luptătoare în cea Triumfătoare din ceruri. Amin.


(traducere din elină: monahul Leontie)



sursa:http://acvila30.wordpress.com/2011/03/26/lectura-apostolica-din-duminica-a-iii

Duminica Sfintei Cruci

Intr-un manuscris de la Ierusalim din secolul XIII, praznuirea Crucii din a treia duminica a Postului Mare se intitula "Praznicul celei de a treia inchinari a Crucii"

 El completa sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci din 14 septembrie, care comemora descoperirea sa de catre Sfanta Elena, si cea a procesiunii Crucii din 1 august care amintea victoria imparatului Heraclie asupra persilor si intoarcerea Sfintei Cruci la Ierusalim in anul 630. Dupa unii, aceasta a treia venerare ar avea drept origine transferul de la Ierusalim la Apameia al unui fragment al adevaratei Cruci dat de arhiepiscopul Ierusalimului confratelui sau Alpheios, episcop din Apameia, pentru constructia unei biserici.

Dupa altii, Sfanta Elena insasi ar fi dat un fragment al Sfintei Cruci episcopului Apameiei. E greu sa aflam mai multe despre originea acestei sarbatori, afara de faptul ca ea pare sa fi fost deja bine stabilita la Constantinopol intre anii 715-730, fiindca patriarhul Gherman i-a consacrat atunci o omilie. Aceasta sarbatoare pare sa fi ramas insa multa vreme proprie Constantinopolului, ba chiar numai catedralei Sfintei Sofii. In Typikon-ul ei din secolele IX-X, praznicul Crucii aparea exact in mijlocul Postului Mare, miercurea, iar nu duminica, cand se anunta numai venerarea Crucii pentru saptamana urmatoare. Acest rit s-a extins atunci la intreaga Saptamana a III-a pentru a permite populatiei capitalei sa vina sa se inchine inaintea Sfantului Lemn: zilele de marti si miercuri erau rezervate barbatilor, iar cele de joi si vineri femeilor.

La manastirea Evergetis (secolele XI-XII) marti seara se facea priveghere pentru praznuirea Crucii, desi duminica era deja inchinata praznicului: se canta atunci un oficiu apropiat de cel pe care il indica Triodul actual, dupa care se iesea solemn cu crucea care era venerata ca si in zilele de miercuri si vineri. Acest transfer al praznicului injumatatirii postului in Duminica a III-a se constata si in Typikon-ul de la Messina, incetul cu incetul impunandu-se in intreaga Biserica. Venerat o saptamana intreaga, praznicul propriu-zis nu se mai distingea deloc, astfel ca pentru a-1 solemniza mai mult a fost necesara deplasarea sa intr-o zi de duminica.

In Triodul tiparit, praznuirea principala are loc duminica. Ca si praznicul de pe 14 septembrie, atunci cand cade intr-o duminica nu suprima insa slujba invierii combinandu-se cu ea ca si in celelalte sarbatori ale Triodului. Trebuie observat insa ca praznuirea Crucii se distinge prin cantarea Polieleului, omisa in celelalte duminici, si prin prezenta unei inainte-praznuiri si a unei duble praznuiri, ceea ce o plaseaza in rangul marilor solemnitati ale anului liturgic.

Dupa Vecernia Mica de sambata, cel insarcinat cu paza vaselor sau obiectelor sfinte, aduce relicva crucii din scrinul ei si o pune pe altar in fata caruia aprinde o lumanare care trebuie sa arda aici toata noaptea. Dupa o scurta masa, se celebreaza privegherea fara modificari speciale pana la doxologia mare de la sfarsitul Utreniei. Preotul isi schimba atunci vesmintele, ia cadelnita si tamaiaza altarul si crucea asezata pe el. Dupa care, o pune pe un disc pe care-l aseaza pe capul sau, iesind pe usa dinspre miazanoapte a iconostasului precedat de acoliti tinand in maini lumanari. O data ajuns in fata usilor imparatesti, in momentul in care corul sfarseste doxologia mare, striga: "Intelepciune!, Drepti!", ca atunci cand face Intrarea Mica cu Evanghelia. Corul canta atunci de trei ori troparul Crucii, timp in care preotul tamaiaza relicvariul asezat pe un analoghion aflat in centrul bisericii. Dupa care se canta de trei ori imnul "Crucii Tale ne inchinam Stapane si sfanta invierea Ta o cantam si o marim!" care, de zilele Crucii, inlocuieste la Liturghie "Sfinte Dumnezeule", si toata adunarea se inchina adanc la pamant, dupa care, cel mai mare mai intai, apoi preotul, urmati de frati vin doi cate doi sa se inchine Crucii facand trei metanii mari, timp in care corul executa idiomelele lui Leon cel intelept. Venerarea fiind incheiata si Sfanta Cruce fiind readusa in sanctuar, Utrenia se incheie, ca si in celelalte duminici, prin procesiunea in pronaos, Ceasul I si cateheza Sfantului Teodor Studitul.

Aceeasi ceremonie a venerarii Crucii se repeta la Ceasul I in zilele de luni, miercuri si vineri ale Saptamanii a IV-a, stihirile fixe ale Postului Mare fiind inlocuite de troparul inchinarii. Aceasta adaugare la venerarea Crucii a zilei de luni, cu excluderea zilei de marti, e atestata si de o omilie atribuita Sfantului Ioan Hrisostom, dar ea nu corespunde vechii randuieli de la Sfanta Sofia, fiind probabil inserata in Triod ca urmare a influentei monahale care a asimilat ziua de luni zilelor de miercuri si vineri, legand astfel Crucea de post.

Desi in Triodul actual importanta principala e atribuita duminicii, zilele de miercuri si vineri isi pastreaza un caracter privilegiat in aceasta saptamana, si nu sunt privite doar ca o simpla dupa-praznuire: pe langa venerare, praznuirea sfantului zilei trebuie transferata la Pavecernita, pentru a lasa locul liber executarii la Utrenie a unui canon complet al Crucii. La Evergetis, ziua de miercuri - fundamentul acestui praznic, fiindca e centrul saptamanii injumatatirii postului - era supusa unei dispense de post echivalente celei din zilele de sambata si duminica, in ciuda ambiantei de doliu ce insoteste de obicei praznuirile Crucii si pentru a marca inca si mai puternic caracterul privilegiat al centrului.

La Studios, in timpul acestei "Mari Saptamani a Sfintelor Paresimi", Crucea era scoasa pentru inchinare in toate zilele dupa Ceasul al IX-lea, astfel incat intreaga Saptamana a IV-a aparea in chip limpede drept iradierea praznicului Crucii. Nelimitandu-se nici el la doar trei zile de venerare, Triodul actual prezinta intreaga saptamana a injumatatim postului ca o "saptamana purtatoare de cruce", "sfanta si luminoasa saptamana in care Crucea e aratata lumii". In toata aceasta saptamana invatatura ascetica trece in plan secund, iar comemorarile saptamanale, altele decat cele ale Crucii, sunt suprimate sau combinate cu tema Crucii, ca in ziua de joi. Numai vineri seara, aluziile la Cruce inceteaza lasand totusi urme in unele tropare in ziua de sambata si unele ecouri chiar in lunea Saptamanii a V-a.

Ascultand de aceleasi legi ca si saptamana precedenta si evocand vechea tema a vamesului si fariseului, idiomelele de la Vecernie si Utrenie au astfel aceeasi functie de a arata credinciosilor ca smerenia trebuie practicata tot timpul si mai cu seama ca, dupa ce am parcurs jumatatea cursei postului si am castigat deja un folos din ea, nu trebuie sa judecam pe aproapele sau sa socotim ca am "meritat" ceva. Asocierea acestor piese cu tema Crucii evidentiaza de asemenea fundamentul hristologic al smereniei, pe care am vazut-o fundamentala, asa cum se canta inca de duminica:

"Domnul tuturor ne-a invatat cu pilda sa ne ferim de gandul cel maret al fariseilor celor prea rai, si tuturor le-a aratat sa nu gandeasca cu trufie mai mult decat se cuvine a gandi. Ca El insusi facandu-se pilda si asemanare, S-a desertat pe Sine pana la Cruce si la moarte. Deci multumindu-I impreuna cu vamesul sa zicem: Dumnezeule, Cel ce ai patimit pentru noi si fara patima ai ramas, izbaveste-ne pe noi de patimi si mantuieste sufletele noastre!".


Makarios Simonopetritul


(SFANTA CRUCE DIN MANASTIREA SECUURMATA DE DOI TINERI PELERINI)

Calendar Ortodox

SURSA:CRESTINORTODOX.RO

PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA!

Epistola unui sfant contemporan: “PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA…”

“Dumnezeu caută la lucrarea tainică a inimii; la lucrarea cea dinlăuntru, nu la cea dinafară. Când se exagerează cu lucrarea de dinafară, cum se întâmplă acum, e semn că s-a părăsit lucrarea lăuntrică“.

Această scrisoare face parte din minunata corespondenţă trimisă de un Staret rus contemporan mai putin cunoscut, Părintele Selafiil din Siberia - ucenicul Sfântului Arhiepiscop Luca al Crimeii - (a nu se confunda cu Batranul Selafiil de la Noul Neamt, duhovnicul parintelui Savatie Bastovoi) către un tânăr român, pe care l-a călăuzit prin scrisorile, prin dragostea şi rugăciunile sale până la trecerea sa către Domnul în ianuarie 2007, la vârsta de 97 de ani. Lucrul minunat este acela că tânărul, deşi nu a vizitat niciodată Rusia, a primit de la Dumnezeu darul de a cunoaşte şi a fi călăuzit, de către unul dintre marii părinţi duhovniceşti ai zilelor noastre. (“Presa Ortodoxa”, nr. 6/2009, text revizuit prin consultare cu destinatarul scrisorii)

Epistola unui sfânt contemporan către românii care îl caută pe Dumnezeu cu sinceritate şi curăţie a inimii

“Domnul să vă binecuvânteze şi să vă acopere cu mâna Sa cea tare!

Piotr, Piotr, Bunelului îi este tare dor de tine. Piotr, nu ştiu dacă ne vom vedea în această scurtă viaţă pământească, în această pribegie a noastră către Cer. Dar fiece scrisorică ce mi-o citeşte batiuşka V. de la tine şi de la voi mă face pe mine, un moşneag noduros şi ros de molii, să iau pulsul inimii mele dulci. (…)

Piotr, Piotr, am aflat şi noi – mai bine zis, îngeraşii aceştia ai mei – prin anunţurile care se fac la acest calculator, despre ceea ce se întâmplă acum în lumea largă. Eu nu ştiu cum lucrează acest aparat, dar V. mi-a spus că se afişează cumva ştirile cele mai importante ce se petrec în lume. Oh, inima mea dulce, vezi cât s-a înmulţit răutatea în lume? Acolo, în Palestina, este acum mare vărsare de sânge şi lucrurile nu cred să meargă spre bine. Poate te vei mira, Piotr, dragul Bunelului, că pe mine, un moşneag, mă preocupă lucrurile acestea; dar voiesc să vi le zic pentru că acum sunt vremurile de sfârşit, copile, sunt vremurile de sfârşit! Pacea în lume va fi, curând, un lucru rar.

Oh, dragul Bunelului, eu mă voi duce din această lume deşartă în curând, dar voi, voi veţi prinde mari grozavii şi mari răutăţi. Când vor fi anume toate acestea?, îl veţi întreba pe Bunelul. Ei, Domnul Dumnezeu poate grăbi sau mai poate amâna sfârşitul, după a Lui socotinţă; răutatea şi desfrânarea, eresul şi delăsarea s-au înmulţit atât de mult în lume, că nu ştiu cât va mai îngădui Domnul lumea aceasta…

Copile drag, Piotr, să ştii că grozăvia cea mare va fi un război între toate marile puteri ale lumii, şi va fi atâta foc şi prăpăd peste toată omenirea, că mulţi vor vrea să se fi aflat în pământ, în morminte. Mulţi vor pieri…

Piotr, inima mea dulce, rostul duhovnicilor nu este să-i înfricoşeze şi să-i înspăimânte pe fiii lor duhovniceşti. Dar a ascunde adevărul, şi anume că mult nu mai e, ar fi o trădare a Adevărului Hristos.

Pregătiţi-vă, dragii Bunelului, pregătiţi-vă…



Cum să vă pregătiţi?

Rugaţi-vă cu sârguinţă; Piotr, hrana şi băutura noastră este pravila de fiecare zi şi sfânta spovedanie. Feriţi-vă ochii şi cugetele de desfrânare, căci pentru desfrânare va îngădui Domnul acest prăpăd prin foc.

Piotr, Piotr, cele ce ţi se par grele, cu ajutorul lui Dumnezeu sunt uşoare şi dulci. Tu ştii lucrul acesta. Chiar în mijlocul lumii, harul lui Dumnezeu este cheiţa care deschide inimile noastre şi lasă să intre Viaţa veşnică. În mijlocul cetăţii, Dumnezeu ascunde mulţi plăcuţi ai Lui. Aşa a fost întotdeauna.

Numai să strigaţi, dragii Bunelului, să strigaţi la Dumnezeu şi la Preacurata Maica Sa când veţi avea vreo greutate pe suflet sau veţi da de vreo ispită!

Acum, da, se deschid multe mănăstiri. Se scriu multe cărţi. Se ţin multe conferinţe de pace între religii. Se înfrumuseţează bisericile cu felurite podoabe, cu aur şi argint… Dar Dumnezeu nu caută la acestea… Dumnezeu caută la lucrarea tainică a inimii; la lucrarea cea dinlăuntru, nu la cea dinafară. Când se exagerează cu lucrarea de dinafară, cum se întâmplă acum, e semn că s-a părăsit lucrarea lăuntrică... Mi-au povestit multe aceşti părinţi români ai mei, de când îi ştiu eu pe îngeraşii aceştia… Sunt mii şi mii de monahi, dar abia dacă găseşti vreun povăţuitor cu frica lui Dumnezeu. Eu plâng adesea pentru aceasta, copile. Sunt mulţi stareţi care se îngrijesc de gospodărie, de chiverniseală, iar de lucrarea lăuntrică aproape că nu se grijeşte nimeni.

Dragii Bunelului, voi să faceţi aşa: petreceţi fiecare zi în frica lui Dumnezeu, cu plinirea pravilei şi cu gândul că acea zi poate fi cea din urmă. Petrecând aşa, nu veţi greşi. Chiar dacă nu veţi putea ţine gândul acesta al morţii în fiece zi, măcar o clipă, o secundă pe zi să vă gândiţi la moarte, şi tot va fi bine.

Dar mai cu seamă, dragii Bunelului, să ţineţi această mare comoară ce a sădit-o Dumnezeu în inimile voastre – dragostea duhovnicească.



Părinte Filaret, ţineţi aproape de Piotr. Piotr, cocorul meu alb, ţine aproape de batiuşka Filaret.



Acum, veniţi fiind din Athos, unde aţi întâmpinat multe ispite, aşa cum aţi scris mai demult Bunelului, trebuie să vă bucuraţi. Credeţi că Domnul a poruncit dragostea, fiind noi fără de greşeală? Sau poruncit-a Domnul dragostea îngerilor din cer? Nu, nicicum, căci aceştia sunt duhuri, sunt făpturi netrupeşti care Îl iubesc pe Domnul, Îl slavoslovesc şi ascultă pururea poruncile Lui.

Nu, Domnul ne-a poruncit nouă, celor de pe pământ, dragostea – nouă, celor ce suntem ţinuţi de multe neputinţe, celor ce ne oblojim rănile cu harul Său, celor ce ne sângerăm uneori unii pe alţii din neştiinţă duhovnicească şi din pricina boalelor de care suferim.



Domnul nu a spus: „Vindecaţi-vă mai întâi, şi apoi faceţi faptele dragostei ce vă zic”. Nu, Domnul a poruncit să ne iubim unii pe alţii, aşa cum suntem – şi, pe măsura ostenelii noastre, ranele se închid, sângele se opreşte, durerea încetează.

Dragostea noastră unul către altul aduce roua smereniei. Iar, smerindu-ne, ajungem să iubim mai adevărat. Numai smerindu-ne…

Dragostea este poarta către cer. Prin această poartă nu intră cei mari ai acestei lumi, cei voinici, cei perfecţi. Nu, această poartă este făcută pentru cei ologi, pentru cei gârbovi, pentru cei orbi, pentru cei slăbănogi, pentru cei paralitici... Dragul Bunelului, drag… Aceştia intră pe poarta dragostei şi ajung în curţile Domnului, unde încep să se vindece. Ei nu intră pe poarta dragostei deja vindecaţi, tămăduiţi, ci se vindeca prin dragoste. Hristos Domnul, Dragostea, îi iubeşte aşa cum sunt şi îi vindecă.

Sfântul şi feciorelnicul Ioan de-Dumnezeu-Cuvântătorul, la sfârşitul vieţii sale îmbelşugate de har, doar atât le spunea celor ce însetau de cuvântul mântuirii: „Iubiţi-vă unii pe alţii…“. Şi o rostea într-una. Altă cale nu este…



Dragii Bunelului, Domnul să vă dăruiască a gusta din bucatele Raiului şi, mai cu seamă, din dulcea smerenie. Voi veţi avea multă bucurie unul de la altul şi, împreună, de la Dumnezeu… Ţineţi această dragoste unul pentru altul, dragii Bunelului, ţineţi acest dar de la Domnul. Aşa creşteţi, aşa vă vindecaţi, aşa vă mântuiţi… Dragoste fără smerenie nu se poate. O, şi pentru a sădi smerenia în inima mea învârtoşată, eu, moşneagul Selafiil, am râcâit mult, am zgâriat zgura de pe inima mea; mult sânge a curs într-această cercare a mea, şi încă n-am izbutit să ating smerenia.



Nu cumva să vă închipuiţi că îndemnul „Iubiţi-vă unii pe alţii” e uşor. Nu! Lumea nu înţelege aceasta, şi de aceea nu poate iubi. Dar voi, copiii mei, aţi înţeles acum că fără sângerare nu se poate! Iese puroiul, se sparge buba, şi încă mai rămâne de stors… Apoi, când vine harul, totul se face ca nou.

Vă roagă un moşneag, păziţi dragostea. Smeriţi-vă. Fiţi o inimă, un cuget.

Vremurile rele sunt…



Bunelul vă recomandă cărţile Sfântului Ierarh Ignatie Briancianinov „Asketiceskii opiti” („Experienţe ascetice” - n.tr.). Părinţii români mi-au spus că s-au tradus două volume şi în româneşte, deşi lucrarea e mai mare şi mai cuprinzătoare. Acolo se află un fascicul mai mărişor ce se cheamă „Fărâmiturile ospăţului”. E o lucrare foarte potrivită a o citi în vremurile de acum, mai cu seamă concluziile care le înfăţişează Sfântul Ignatie la sfârşitul acestui fascicul. Eu nu ştiu, dragii Bunelului, de veţi găsi cele ce vi le-am spus, deşi îmi amintesc că într-o scrisorică mai veche aţi spus că aveţi scrierile Sfântului Ignatie, pe care le-aţi şi luat în Athos. Bunelul are o ediţie mai veche, care are 100 de ani, fiind din 1906, de pe vremea slăvitului ţar mucenic Nicolae.



Piotr, Piotr, cocorul meu alb, privesc la zborul tău şi mă bucur.

Din când în când, mai treci şi prin faţa moşneguţului ros de molii din Siberia; eu mă voi uita pe fereastră şi voi vedea cerul senin, şi un cocor alb, vestitor al bucuriei.

Te iubesc,

†Selafiil”



(scrisoarea integrala a fost publicata si in ultimul nr., 6/2009, al revistei “Presa ortodoxa“; pe “Razboi intru Cuvant” vor mai urma si fragmente din alte scrisori)







Icoana Maicii Domnului cu Pruncul din Catedrala “Epifania” din Tomsk, Siberia



***



- Cititi, in legatura cu iminenta razboiului despre care a vorbit Cuviosul Selafiil, si:



Va ataca Israelul? Al treilea razboi mondial e la usi

Urmatoarea tinta, Grecia?

Prorocii despre razboiul care va sa vina. Secarea Eufratului – semn ca al treilea razboi mondial e aproape

- Alte profetii sau talcuiri ale Sfintilor si Parintilor duhovnicesti contemporani despre apropierea acestui razboi, spre luare aminte tuturor celor care au tendinta, dintr-o fireasca frica sau din alte motive, de a se apara de realitate prin negarea evidentelor, iar nu prin pregatire, prin rugaciune si impacare cu Dumnezeu – vezi si comentariul de aici; a se revedea si cuvintele parintelui Rafail – n.n.):



Parintele Dionisie Ignat de la Colciu:

“O să fie un război înfricoşat, poate nu acum, dar în câţiva ani. Aşa va fi că nu vor mai cunoaşte că au fost oameni cei omorâţi. Suntem în vremurile de pe urmă. Sunt semne vădite”.



Părintele Iosif Vatopedinul:

- “Lucrurile sunt acum intr-o stare de deteriorare – conditie care in momentul de fata este comuna pentru lumea intreaga. Si ca urmare a acestei conditii va incepe mania lui Dumnezeu. Am atins limita. Si acum se va intampla ceea ce Dumnezeu, in mila Sa, a indurat. El acum va pedepsi aspru, datorita dreptatii sale, pentru ca a venit timpul pentru aceasta. Va fi un razboi, si mai multe razboaie, si vom trece prin mari dificultati“.

- “Acesta este inceputul acestor evenimente, evenimente tulburatoare, evenimente militare. Cei care pun in miscare acest rau sunt evreii. Ei sunt indemnati de catre diavol sa faca aceasta, pentru a distruge samanta ortodoxiei in Grecia si in Rusia. Acesta va fi principalul lor obstacol in dominarea lumii. Si fara indoiala ei ii vor obliga pe turci sa vina aici, in Grecia, pentru a-si incepe lucrarea lor; iar Grecia, desi are teoretic un guvern, nu are un guvern cu adevarat. Ii lipseste puterea, iar turcii vor veni aici. Acesta va fi momentul cand Rusia de asemenea isi va pune in miscare fortele sale pentru a se impotrivi turcilor. Evenimentele se vor desfasura astfel: cand Rusia vine in ajutorul Greciei, americanii si NATO vor incerca sa previna aceasta, pentru a nu se forma nici o alianta intre doua tari ortodoxe. De asemenea ei vor provoca la lupta alte puteri, cum ar fi Japonia si altele. Va fi mare sacrificiu pe teritoriul fostului Imperiu Bizantin. Vor pieri 600 de milioane de oameni. Vaticanul de asemenea se va implica mult, pentru a impiedica rolul crescand al ortodoxiei si pentru a preveni o alianta intre tarile ortodoxe. Astfel se va implini pronia Divina”.



Sfantul Serafim de Viriţa:

“Va veni vremea când Rusia va fi sfâsiata în bucati. La început o vor împarti, iar apoi vor începe sa jefuiasca bogatiile ei. Occidentul va concura în toate felurile posibile la distrugerea ei si va da partea ei rasariteana pâna la o vreme în stapânirea Chinei. Extremul Orient îl vor acapara în mâinile lor japonezii, iar Siberia – chinezii, care vor veni în Rusia, se vor face casatorii mixte, iar în final prin viclenie si perfidie vor lua teritoriul Siberiei pâna la Urali. Când China va voi sa treaca mai departe, Occidentul se va opune si nu va permite. Multe tari se vor întoarce împotriva Rusiei, dar ea va rezista, pierzând mare parte din pamânturile sale. Acesta este razboiul despre care spune Sfânta Scriptura si proorocii ca va deveni pricina pentru unirea întregii omeniri. Oamenii vor întelege ca nu se poate trai asa pe mai departe fiindca tot ce este viu va pieri si vor alege un guvern unic care va fi antecamera împaratiei lui Antihrist. Apoi vor începe prigoanele asupra crestinilor; când în adâncul Rusiei vor iesi primele esaloane din orase trebuie sa se grabeasca cineva sa iasa între primii, caci multi dintre cei ce vor ramâne vor pieri”.

* * *

Sf. Lavrentie de Cernigov:

- “Va fi un asemenea război mare încât atât de mulţi se vor pierde, că vor rămâne foarte puţini care vor supravieţui, dar cei ce vor rămâne nu vor putea scăpa decât dacă se vor adăposti prin crăpăturile pământului, prin peşteri. Spunea că în acest război se vor distruge atâtea state încât până la urmă vor mai rămâne doar două sau trei. Atunci ei se vor hotărî să-şi aleagă un singur împărat peste tot pământul. În ultimele timpuri, la sfârşit, va începe prigoana împotriva adevăraţilor creştini, care vor trebui să scape fugind, (evadând), iar cei neputincioşi şi bătrâni măcar de remorcile lor să se prindă şi să fugă”.



- “Va fi război, continua Părintele povestirea, iar locurile prin care el va trece vor fi pustiite, vor dispărea şi oamenii şi toate vieţuitoarele. Dar înainte de aceasta Dumnezeu va trimite tot felul de boli pentru oamenii cei slabi şi ei vor muri. Când va veni antihrist la putere, bolile însă vor dispărea.

Cel de-al treilea război mondial nu va fi pentru pocăinţă, ci pentru nimicire, pentru distrugere.

O soră l-a întrebat pe Părintele:



- Asta înseamnă că vom pieri cu toţii?



- Nu, a răspuns Părintele. Cei credincioşi îşi vor vărsa sângele pentru credinţă şi atunci ei vor trece în rândul mucenicilor, iar cei necredincioşi vor merge direct în iad. Până când nu se vor completa rândurile îngerilor căzuţi, Dumnezeu nu va veni la judecată. În timpurile cele de apoi, Dumnezeu şi pe cei vii înscrişi în cartea vieţii îi va trece în rândurile îngerilor, completând astfel rândurile”.

- “În ultimul timp, Părintele, stând pe lângă corişti, ne povestea foarte des despre timpurile de apoi şi despre sfârşitul lumii acesteia. În timpurile acelea nu vor mai fi draci în iad, ci toţi vor fi pe pământ şi în oameni. Va fi o mare calamitate atuncea pe pământ, nici măcar apă nu va mai fi, apoi va fi războiul mondial (al treilea n. ed.). Vor fi nişe bombe atât de puternice, încât şi fierul şi pietrele se vor topi. Focul şi fumul se vor ridica până la cer şi pământul va arde, vor rămâne foarte puţini oameni, şi atunci ei vor striga: „Terminaţi cu războiul şi să ne alegem un singur împărat pe tot globul!”

Proorociile schimonahiei Nila:

“Maica spunea că, la sfârşitul vremurilor, în locul Petersburgului, va fi mare. Moscova parţial se va prăbuşi, în subterana ei se află multe goluri. Iar când au întrebat-o despre casa şi orăşelul în care locuieşte, ea a răspuns:



- Din orăşel nu va rămâne nimic. Va rămâne căsuţa mea şi încă una. Va fi război, distrugeri, însă căsuţa mea nu va fi distrusă. Eu nu voi vedea acestea, iar voi o să le vedeţi. Iată, drumul spre Egorievsk va rămâne şi căsuţa mea, şi nu-i nimic lângă ea. În timpul războiului, orăşelul va fi distrus.



- Sosi-va timpul când chinezii vor năvăli asupra noastră şi tuturor le va veni foarte greu. Aceste cuvinte maica le-a repetat de două ori.

- Copilaşi, am văzut un vis. Va fi război. Doamne, adolescenţii, de la paisprezece ani, vor fi recrutaţi şi trimişi pe front. Acasă vor rămâne doar copiii şi bătrânii. Soldaţii vor umbla din casă în casă, îi vor mobiliza pe toţi şi-i vor goni la război. Vor domni jaful şi nelegiuirile celor înarmaţi şi pământul va fi împre­surat cu cadavre. Copilaşii mei, cât de milă îmi este de voi! - de multe-multe ori repeta maica”.

Fericita Matrona (1881-1952):

“Cât de milă îmi este de voi. Veţi trăi până în timpurile cele de pe urmă. Viaţa va fi tot mai rea şi mai rea. Apăsătoare. Va veni timpul când vi se va pune în faţă crucea şi pâinea, spunându-vă: „Alegeţi!” „Noi alegem crucea”. „Maică, dar cum se va putea trăi atunci?” Ea: „Noi ne vom ruga, vom lua puţin pământ, vom face cocoloaşe, ne vom ruga lui Dumnezeu, le vom mânca şi vom fi sătui”. Fără de război veţi muri cu toţii, vor fi multe jertfe, toţi morţii vor zăcea pe pământ. Şi iată ce vă mai spun: seara veţi fi cu toţii pe pământ, la suprafaţă, iar dimineaţa, trezindu-vă, toţi veţi dispărea sub pământ. Fără război merge războiul“.

Parintele Cleopa: DA, NOI SUNTEM CEI DE PE URMA!

DESPRE EPOCA LUI ANTIHRIST SI REVENIREA PROROCULUI ILIE, CA „AL DOILEA INAINTEMERGATOR AL VENIRII LUI HRISTOS” – de Pr. Boris Molchanoff:

“A DOUA PERIOADĂ a vieţii lui Antihrist se va deschide cu intrarea sa învederată în rolul de învăţător al lumii sau „prooroc” . Se prea poate să-şi înceapă lucrarea în împrejurările unei conflagraţii mondiale când umanitatea, după ce a suferit toate urâciunile războiului, nu va mai vedea nici o cale de ieşire din dezastruoasa sa fundătură, fiindcă toate mijloacele de rezolvare se vor afla în mâinile unei societăţi secrete care va coopera cu Antihrist. El va oferi un plan pentru rezolvarea reuşită a crizei mondiale, întemeiat pe înţelepciune politică şi socială – anume statornicirea unei structuri politice şi sociale uniforme în întreaga lume”.



Cititi si:

DU-TE SI SPUNE OAMENILOR CAT SE POATE DE DES: POCAITI-VA!





32 Comentarii »



32 Raspunsuri to “Epistola unui sfant contemporan: “PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA…””

pe 28 Jul 2009 la 10:41 # Adrian P

“Va fi razboi…”



http://romaniaorthodoxa.blogspot.com/2009/07/am-intrat-aseara-la-parintele-iustin-si.html



pe 28 Jul 2009 la 11:16 # Nicolae Mirean





În ţara fără de iubire.



În ţara fără de iubire

Nu ai model de mântuire,

Nici Adevăr trăit şi spus,

Total şi sincer în Iisus.



I-o libertate-nrobitoare,

Cum o pricepe fiecare.

În duh nu-i nici o libertate

În Adevăr şi în dreptate.



Tot idealul duce-n jos

C-o forma ,,goală’’ de frumos

Primară, brută şi trupească,

În neruşinea omenească.



Păcatul nu mai îngrozeşte

Ci dimpotrivă se primeşte

Legal, în stat şi ca firesc

Şi drept al notru, omenesc.



Chipu-i de patimi zugrăvit

Şi cu metale’mpodobit

Şi cu veşminte ce vobesc

Doar de păcatul omenesc.



Copii î-şi conduc părinţii,

Cum vor, după puterea minţii.

Gândirea, legile trăirea,

Doresc ,,trupeşte’’ fericirea.



În ţara fără de iubire

Unii vorbesc de mântuire

De trai şi crez apostolesc,

Dar semenii nu îi iubesc.



Că-n ţara fără de iubire

Păstorii ţin la instruire

La titluri mari, funcţii înalte,

Şi ,,agiornamente’’la dreptate.



Vor şi corecţii şi schimbare

Şi legături înoitoare,

Prin noua formă de iubire

Cu noutăţi în mântuire.



În tara fără de iubire

Nu-i unitate ci’nvrăjbire

Că fiecare-n felul său,

Crede cum vrea în Dumnezeu.



În ţara fără de iubire

Nu ai model de mântuire,

Ci vorbitori cu instruire

Şi filozofică gândire.



În ţara fără de iubire

Nici sfinţii nu-s adeverire,

Că trag la greu şi doar în sus

Şi îs fanatici în Iisus.



O fi aceasta ţara mea

De simt şi de trăiesc aşa

Şi nu dau pildă de iubire

Chiar de vorbesc de mântuire ?



pe 28 Jul 2009 la 14:39 # admin





http://www.razbointrucuvant.ro/2009/07/21/actualitatea-sfantului-prooroc-iezechiel-vai-de-proorocii-cei-mincinosi-care-urmeaza-duhul-lor-si-nu-vad-nimic/



pe 28 Jul 2009 la 16:03 # http://saccsiv.wordpress.com/





VIDEO: Care este motivul pentru care majoritatea oamenilor nu se trezesc?



http://saccsiv.wordpress.com/2009/07/25/video-care-este-motivul-pentru-care-majoritatea-oamenilor-nu-se-trezesc/



pe 28 Jul 2009 la 18:22 # un cititor nepriceput





Permiteti-mi sa va sugerez sa schimbati cumva formatul pentru dispunerea si derularea stirilor. Imi este foarte greu sa citesc un text pentru ca apar mereu linkuri la alte articole similare si nu reusesc de obicei sa ma descurc in atatea informatii si sa ma concentrez asupra stirii initiale.



Sunt prea multe, incercati sa dati linkurile la sfarsit, sunt prea multe idei puse pe o pagina si sincer, nu stiu, cat mai reusim sa mai retinem din ceea ce redati. Nu sunt sintetizate, apar interpuse si este pacat pentru ca informatia este extrem de valoroasa, dar omul de rand, ajunge la sfarsit sa se piarda in fluxul de informatii si sa nu le mai acorde, in egala masura, importanta cuvenita.



Incercati ca textul sa aiba un lay-out mai unitar, sa nu fie intrerupt de alte trimiteri la alte articole (ce-ar fi daca am citi o carte si la fiecare 2 randuri am vedea mentionarea unei bibliografii sau referinte la alte lucrari).



Alternarea culorilor, schimbarea frecventa a stilului de scriere, prezenta linkurilor si a altor titluri inserate, intrerup ideile si mi se par ca ingreuneaza parcurgerea paginii si iertati-mi recomandarea de a organiza altfel textul care, desi extrem de important, nu ajunge totusi la public si la masele nu prea initiate.



Sper sa nu imi luati in nume de rau aceasta sugestie, a fost doar o parere, asta luand in calcul si formatul altor pagini de web care prezinta informatiile intr-un fel mai digerabil.



pe 28 Jul 2009 la 18:44 # Al treilea razboi mondial « Saccsiv’s Weblog





[...] Epistola unui sfant contemporan: “PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA…” [...]



pe 28 Jul 2009 la 20:01 # Magda





@saccsiv



Este si nu este!



Spune la un moment dat:



“Propaganda educationala, cu ajutorul guvernului, va putea sa obtina rezultate într-o singura generatie.

Exista însa doua puternice forte care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealalta este patriotismul… O societate stiintifica nu poate fi stabila decât sub conducerea unui guvern mondial.“ – deci stavila sta patriotismul si religia: si una si alta – in ochii marii majoritati – sunt ca si modificate ‘genetic’ dandu-se o cu totul alta conotatie sensului strict al cuvantului/cuvintelor.



Alimentele modificate genetic, vaccinurile si alte ‘minunatii’ nu sunt decat cireasca de pe tort sau, mai bine-zis bomboana de pe coliva! Asa cum spune Pr.Paisie despre turci ca-si poarta coliva-n glugi, asa si lumea asta, in apus de veacuri isi poarta coliva-n glugi iar, ca totul sa fie mai funebru nu i-o coace nimeni altcineva ci singura, sie-si sau ma rog…o parte a ei innebunita dupa putere si experimente!



Iar vis-a-vis de chinuitorul’de ce’:



1.Cu cat esti/devii/(re)devii mai lumesc, cu cat slabesti fraiele ascezei (post, rugaciune…) in timp…. ajungi sa ‘urasti’ sa ti se vorbeasca tocmai de ceea ce te tinea la liman si iti doreai pentru ca te schimba launtric; ‘de ce?’ fiindca Hristos primit de la Botez prin aducerea-aminte de El, de adevarata Viata mustra cugetul tau si biciuieste inima care, incepe sa doara, iar daca inima doare mintea incepe sa ‘toarca’ prin caierul gandurilor ceea ce inima prin sentiment/simtaminte ii transmite poruncindu-i sa ‘analizeze’ ceea ce se intampla: de ce? pentru ce? plus remediul revenirii la normal! Linistea nu si-o gaseste/regaseste pana nu face PACE cu parasul sau degrab (constiinta);



2.NESIMTIREA: din pricina ingroparii glasului constiintei si nu de azi, de ieri sau alaltaieri ci, de luni sau ani intregi, zgura depusa numai ‘iese’ fiindca nici nu se vrea, nici nu se mai gandeste la ea; si omul incepe sa zaca in nesimtire, purtat pe bratele lumii care-i este prietena atata timp cat nu pune intrebari, nu protesteaza, nu comenteaza, i se supune ca un cetatean ‘model’ inregimentandu-se in ‘sistem’ fiindu-i (in)de-ajuns numai LUMEA.



pe 29 Jul 2009 la 17:33 # Despre AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL « Vremurile de pe urmă





[...] Epistola unui sfant contemporan: “PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA…” [...]



pe 29 Jul 2009 la 19:07 # MIHAELA





SUNT FOARTE FRUMOASE POEZIILE LUI NICOLAE MIREAN.MI-AU PLACUT FOARTE MULT.SUNT PLINE DE ADEVAR.ATATEA NIMICURI SUNT SPUSE SI SCRISE PESTE TOT,NUMAI ADEVARUL NU INTERESEAZA PE NIMENI SI E OCOLIT CAT SE POATE DE MULT.E DUREROS!



pe 30 Jul 2009 la 10:14 # MIHAELA





VA ROG FRUMOS SA STERGETI ADRESA DE E -MAIL.MULTUMESC!



pe 30 Jul 2009 la 10:50 # admin





@ Mihaela,



Adresa ta de e-mail nu este publica, nu avem cum si ce sa stergem, probabil nu esti obisnuita cu scrisul de comentarii pe bloguri si te-ai speriat (inutil, te asiguram) de faptul ca iti regasesti numele si e-mailul completate automat (daca ai setat de prima data optiunea de memorare a lor) in casutele respective, insa asa ceva nu apare public.



pe 04 Aug 2009 la 06:05 # Război întru Cuvânt » Iara si iara… PERFUZII VITALE PENTRU INCERCARILE VREMURILOR





[...] PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA! [...]



pe 12 Aug 2009 la 01:04 # Război întru Cuvânt » SCRISORI INEDITE SI PROOROCESTI ALE SFANTULUI IERARH LUCA AL CRIMEEI: “Cand Biserica nu va mai fi prigonita se vor pregati toate pentru imparatia antihristului”





[...] continua publicarea pe site-ul nostru a corespondentei pe care Staretul Selafiil al Siberiei (vezi: PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA!) a intretinut-o, prin intermediul ucenicilor sai romani, pana la moartea sa, din ianuarie 2007, cu [...]



pe 17 Sep 2009 la 04:28 # Război întru Cuvânt » Din scrisorile Staretului Selafiil din Tomsk (Siberia): “CUM NE VOM MANTUI NOI?”





[...] Vezi si: Epistola unui sfant contemporan: “PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA…” [...]



pe 10 Jan 2010 la 20:15 # marius pacatosul





cred..si sper sa ma curatesc pana sa mor… k sa ma mantuiesc



pe 16 Jan 2010 la 21:57 # dan





Cand va fi acest razboi’nar trebui sa ne temem ca tot ce este scri se va antampla,si ar trebui sa ne temem de faptele noastre.De acest razboi de care se zice poate al prindem sau nu,cine stie totul esta an mana lui dumnezeu,poate prin rugaciunile sfintilor parinti care se afla an pustii,poate ar mai angadui dumnezeu un timp.Am citit o carte ,care se cheama ,CAII APOCALIPTICI.si vo recomand si voua so cititi,care explica pe anteles apocalipsa,si vreau sa va spun ,ca eu cred ca apocalipsa este aproape de puctul final,dar cine stie cum am mai spus toate la mila lui dumnezeu si de ce spun asta, poate pentru prunci si pentru rugaciunile sf.ne mai lasa dumnezeu.DOAMNE AJUTA.



pe 23 Jan 2010 la 18:50 # Raul





Ce sa intimplat in Haiti pare un plan foarte bine pus la punct ,deoarece sau apropiat de Venezuela .Se stie ca detin tehnologie foarte avansata si acest asa zis este doar o etapa din ce urmeaza sa se intimple asa ca vom asista la declansarea unor puternice ofensive asupra Iranului si Venezuelei , toate acestea ducind intr-o singura directie .DOAMNE AJUTA



pe 02 Feb 2010 la 19:10 # Război întru Cuvânt » “O, CATA BUCURIE ATUNCI CAND NE BATE HRISTOS LA POARTA INIMILOR!”- Din scrisorile Cuviosului Selafiil (siberianul)





[...] Epistola unui sfant contemporan: “PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA…” [...]



pe 08 Mar 2010 la 19:55 # o crestina





nu stiu cum sa va multumesc pt scrisorile Cuviosului Selafiil si pt multe – f. multe alte lucruri de folos. Acest cuvios ma unge pe inima



pe 17 Mar 2010 la 00:14 # o crestina





@Raul: Ce se intapla in Haiti?

@admin: va scriam cateva din observatiile mele mai demult. Aici in NY parca tot timpul apare ceva straniu. Cand au pus pe JFK acele aparate pt analizat particule, mi s-a parut ffff straniu. Acest aparat analizeaza particule adunate de pe haine. De parca cine umbla cu explozivi ar sta cu ei pe haine. Mai pe urma am vazut – cred ca pe site-ul asta, ca aparatul te scaneaza pana la oase si atenteaza la intimitatea pasagerului si lucreaza cu raze X. Acum vreo 2 ani au incaput, dupa cum stiti, liniile de autoservire. Pt cine nu stie, aceste linii au acelasi sistem ca cel al supermarketelor din Ro, doar ca lipseste casierul. Scanezi produsul si cumperi cu cardul. Si asta mai e cum mai e. Dar acum exista niste bare la metrou care lucreaza pe post de semafoare pt scarile rulante. Tare ciudat!

Barele astea sunt ca cele de la biblioteca, la iesire, unde ar putes cineva sa treaca cu carti. Dar de ce semafor la scara rulanta? Poate ca uneori se joaca unii copii si merg invers.

Nu poti sa crezi chiar tot ce spun altii! Dar este adevarat ca in lifturile din zgarie nori nu exista cifra 13. Se pare ca cineva chiar crede in asta. Deci nu exista etajul 13. Se poate sa nu insemne nimic…dar cine stie. Daca stiti ceva de semaforul ala, sa imi explicati si mie. Tot ce scriu am vazut cu ochii mei.



pe 17 Mar 2010 la 09:32 # admin





@ o crestina:



De acele “semafoare” pentru scarile rulante nu stim nimic, aici inca nu sunt.



Despre Haiti:



http://saccsiv.wordpress.com/2010/03/10/politolog-austriac-cutremurul-din-haiti-a-fost-provocat-artificial-de-armata-americana/

http://saccsiv.wordpress.com/2010/01/20/video-franta-acuza-sua-ajutam-haiti-sau-ocupati-haiti/

http://saccsiv.wordpress.com/2010/01/27/foto-haiti-efectele-foamei-%E2%80%A6/



pe 17 Mar 2010 la 22:20 # o crestina





Dar microcipuri pe produse ati vazut?

Am cumparat o carte noua si avea microchip in ea. Am crezut ca e un microfilm multa vreme, pt ca era intr-un ambalaj alb. Am deschis ambalajul (ca un plic sigilat) peste cateva luni si am vazut circuitele integrate. Nu a scanat microchip-ul, ci barcodul cand am platit-o. In Romania s-au introdus (daca va mai amintiti)mai intai barcodurile si apoi s-a trecut la un intreg sistem de scanare a lor..etc… Observ multe lucruri, dar nu sunt sigura ca am dreptate. De exemplu KB de pe KBTV face legatura intre microcipurile de pe oameni si asig (faptul ca nu sunt acoperite de asigurarea medicala). Ea spune multe lucruri mai pe ocolite, dar aceasta legatura este interesanta. Asemenea se incearca aici introducerea unnui sistem de asigurare medicala centralizat si culmea! obligatoriu!

http://www.youtube.com/watch?v=5xxf8McZwuU

Nu ma pricep la calc, asa ca nu stiu daca am dat bine link-ul.



pe 27 Mar 2010 la 13:32 # Război întru Cuvânt » Cand veti vedea toate acestea, sa stiti ca este aproape!





[...] PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA! [...]



pe 25 Apr 2010 la 15:25 # Război întru Cuvânt » IPS Augustin de Florina despre libertate, neascultare si ultimul razboi mondial: “ALEGE SI IA! SI OMENIREA ALEGE FOCUL”





[...] Epistola unui sfant contemporan: “PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA…” [...]



pe 25 Aug 2010 la 15:51 # mihaela cioceanu





Numai ceea ce vine de la Dumnezeu, ca binecuvântare, aceea nu se preface intr-o amăreală, ci intr-o tot mai dulce iubire, intr-o tot mai scumpa dragoste.

Doamne, ajuta!



pe 01 Sep 2010 la 15:43 # o crestina





Pe aeroportul din Arizona exista un fel scaner cu care se scaneaza mainile oamenilor.

-Ce mai e si asta? intreaba pasagerul curios (o femeie).

-Un detector de chimicale.

-Si de ce se face la aproximativ fiecare 4 oameni?

-Te-am ales pe tine ca esti din tara lui Dracula, a raspuns functionarul razand, bucuros ca a reusit sa schimbe vorba.

-Stii ce tara e aia? a intrebat el.

-Nu! a raspuns pasagera privindu-si uimita mainile.

-Nici eu! a raspuns el razand.



pe 01 Feb 2011 la 03:30 # Razboi întru Cuvânt » Cand secretul devine doar discret. AGENDA DE MODELARE SOCIALA SI CENTRALIZARE GLOBALA ESTE ACUM LA VEDERE. La ce ar trebui sa fim mai atenti cand “dezvaluirile” curg, care ar putea fi noile capcane si ce avem de facut?





[...] PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA! “Dumnezeu caută la lucrarea tainică a inimii; la lucrarea cea dinlăuntru, nu la cea dinafară. Când se exagerează cu lucrarea de dinafară, cum se întâmplă acum, e semn că s-a părăsit lucrarea lăuntrică“. [...]



pe 04 Feb 2011 la 18:40 # Război întru Cuvânt » SUNTEM PREGATITI PENTRU IMPARATIA CERURILOR?





[...] PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA! [...]



pe 09 Feb 2011 la 06:00 # Război întru Cuvânt » Scurta omilie recenta a avvei Moise Aghioritul. CHEMARE LA TREZVIE SI ECHILIBRU





[...] PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA! [...]



pe 19 Feb 2011 la 22:12 # Război întru Cuvânt » PARINTELE ARSENIE BOCA si CELE SAPTE SURLE (III). Despre sfarsitul lumii, Antihrist si A Doua Venire: “SFANTA LITURGHIE MAI TINE LUMEA”. “Bonus”: DOCUMENTAR VIDEO “SFANTUL ARDEALULUI”





[...] Epistola unui sfant contemporan: “PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA…” [...]

pe 10 Mar 2011 la 14:39 # Război întru Cuvânt » Evanghelia eshatologica de la Luca, foarte importanta mai ales pentru zilele noastre: “LUATI SEAMA SA NU FITI AMAGITI!”

[...] PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA! [...]

pe 17 Mar 2011 la 11:12 # Război întru Cuvânt » HARUL DUHULUI SFANT – SINGURA ARMA A CREDINCIOSILOR in fata lui Antihrist si a inaintemergatorilor lui

[...] PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA! [...]

sursa:http://www.razbointrucuvant.ro/2009/07/27/epistola-unui-sfant-contemporan-pregatiti-va-dragii-bcunelului-pregatiti-va/