“Omului i se pare ca este curat, daca n-a facut pacatul cu lucrul. Cea mai mare inselare este asta! Ca tocmai atunci suntem in cel mai greu pacat, adica in nesimtire, dupa Sfantul Maxim. Cand nu avem simtirea pacatului, suntem in cel mai greu pacat; ca atunci mintea noastra-i oarba, iar nesimtirea este moartea mintii. (…) Nu este clipa si nu este vreme in care nu ma aflu maniind pe Dumnezeu; sa avem increderea aceasta si sa stim, si chiar de n-am simtit si n-am ajuns la convingere, sa ajungem de-acum“.
“Din multumirea de sine se naste indata trambitarea de sine. Ca ii scoate diavolul virtutile la iveala: “Tu ai facut asa si asa!“ Si pe urma lauda de sine si pe urma placerea de sine. “Mai, eu sunt ceva!” Si din parerea de sine, inchipuirea de sine. Isi inchipuieste ca el este cineva! Din inchipuirea de sine se naste simtirea de sine. Se simte. “Eu! Ce? Nu te atinge, ca ma sparg! Te atingi de mine?”“
“Sa ne vedem pacatele noastre si sa le plangem! Asta-i cea mai inalta filosofie sub cer. Nu credeti in vise sau vedenii! Ca or sa iasa vedenisti de tot felul, de ar sa umple lumea, ca toti sunt inaintemergatorii lui Antihrist”.
“Daca vei crede intr-o vedenie falsa, apoi diavolul in vis te va invata “proorocii”. Diavolii spun lucruri care o sa se intample peste o luna, peste doua, sau peste trei luni. Sunt draci care ghicesc viitorul, si tu spui: “Mai, sunt adevarate. Pai, ce-am visat eu saptamana trecuta, s-a adeverit acum!” Acestia sunt draci vrajitoresti, care stiu viitorul.
Dar, ai sa-mi spui: “Parinte, dar in Scriptura spune ca a visat Iosif, a visat Daniil, a visat cutare…“. Da. Sunt si vise de la Dumnezeu. Dar acestea sunt foarte rare in viata omului si nu le poate intelege omul, daca nu vine langa el unul care are darul deslusirii duhurilor. Duhul este unul, cum spune la Corinteni 1,12 marele Apostol Pavel, insa darurile sunt impartite.
Ati auzit ca este: “Duhul intelepciunii, duhul cunostintei, duhul temerii de Dumnezeu, duhul intelegerii…“. Auzi ce spune: darul deslusirii duhurilor. Si Sfantul Ioan Evanghelistul spune: Fiule, ispititi duhurile, ca nu toate sunt de la Dumnezeu.
Daca marele prooroc Daniil, barbatul doririlor, nu intelegea vedeniile… Auzi ce spune Scriptura: a dat ordin Dumnezeu Arhanghelului Gavriil, zicand Gavriile, fa in somnul lui Daniil sa inteleaga vedenia. Le vedea si nu le intelegea. Deci, de aici sa tinem minte, ca nu tot ce vede o vedenie sau un vis il intelege, pana nu are darul deslusirii.
Sunt si vise de la draci numiti arhiconi. Acestia stiu pe de rost toata Sfanta Scriptura. Iti spun proorocii pe care le gasesti in Biblie. Pe urma sunt draci care se cheama vrajitori. Acestia ajuta la vrajitori, la fermecatori, la descantatori si amagesc pe om, sa i se para ca s-a facut sanatos de acolo. De aceea Sfantul Ioan Scararul zice: Cela ce tuturor vedeniilor si tuturor viselor nu crede, filosof duhovnicesc este.
Sa nu credeti in vise! Sa nu credeti in vedenii! Daca crezi in vise si ai venit la mine sa te spovaduiesc, eu te opresc direct trei ani de la Sfanta Impartasanie. Cine ti-a spus sa crezi in vise? Nu auzi ce spune Sfanta Scriptura? Ia cauta in Cartea Intelepciunii lui Isus fiul lui Sirah, la capitolul 34 : Precum este cel ce alearga dupa vant si vrea sa prinda umbra sa, asa este omul care crede in vise. Ca pe multi visele i-au inselat si au cazut cei care au nadajduit in vise.
Eu am o carte scrisa despre vise si vedenii. Sa vedeti acolo cum te inseala diavolul prin vise.
Sufletul nostru are trei parti :
- partea rationala, este deasupra sanului stang pana la furca pieptului;
- partea manioasa, este in mijlocul inimii, si
- partea poftitoare, care este din mijlocul inimii pana la buric.
Toate aceste trei parti ale sufletului nostru au virtutile lor, patimile si visele lor. Trebuie sa le cunosti care sunt din partea rationala, care din partea manioasa sau din partea poftitoare.
Apoi sunt vise de la natura, de la tunete, de la fulgere, de la huietul apelor, de la vanturi. Voi daca nu stiti, te poate insela in tot chipul. Usor te insala. De aceea este oprit sa nu creada nimeni in vise, ca pe cei slabi – cum zice Scriptura – pe multi visele i-a dus la pierzare. Sunt vedenii si de la diavoli.
Si diavolul este putere nalucitoare. El se face in chipul lui Hristos, de straluceste ca soarele; in chipul Maicii Domnului, in chip de ingeri, in chip de sfinti, in tot chipul. Numai te-a prapadit, daca ai crezut. N-ati auzit ce spune Apostolul Pavel? Nu-i de mirare ca si satana se face in chip de inger de lumina; si slujitorii nedreptatii se fac in chip de slujitori ai dreptatii. Deci, baga de seama! Nu primi nici un fel de aratare, nici un fel de vedenie.
Sfintii Parinti ai Patericului, marii sihastri care traiau numai cu radacini in pustie, aveau adesea lupta cu diavolii.
La unul a venit diavolul in chipul lui Hristos si el isi cauta de lucru, ca lucra la cosnite. Acela stralucea ca soarele iar batranul inchidea ochii. Si-a strigat :
- Batranule, da uita-te la mine!
- Dar cine esti tu?
- Dar nu vezi ca eu sunt “Hristos”?
Si acela inchidea ochii mai tare;
- Eu sunt pacatos, a zis el, si nu sunt vrednic sa vad pe Hristos.
- Ei, batranule blestemat, m-ai cunoscut! Si a si fugit, ca a vazut ca l-a cunoscut.
Alt batran sihastru mergea prin padure. Iata un “arhanghel” stralucea ca soarele si avea o stalpare de finic si un crin in mana, cum a venit la “Buna Vestire”. El mergea ca sa-l ajunga pe batran pe alaturea, dar batranul tot se uita in alta parte:
- Batranule, uita-te la mine!
Dar batranul s-a intors cu spatele si a zis:
- Dar cine esti tu?
- Eu sunt “Arhanghelul Gavriil!” Pentru viata ta cea sfanta, pentru nevointa ta, pentru rugaciunile tale si pentru toata osteneala ta, am venit sa-ti aduc o veste buna din cer, de la Maica Domnului.
- Ia seama ca ai fost trimis la altul! Ai gresit adresa. Eu sunt un om pacatos si nu sunt vrednic sa vad pe arhanghelul Gavriil!
-Ticalosule batran! Nu va putem insela, ca nu va inchinati noua.
- Sa se inchine voua cel care va slujeste voua, ca eu ma inchin lui Hristos si n-am nevoie de voi!
Asa fugeau sfintii de vedenii.
Dar ai sa ma intrebi: “Parinte, poate a vrut Dumnezeu in viata mea sa-mi arate o vedenie ceva, un vis, n-ar fi pacat ca eu nu am crezut? Poate sa fie ceva adevarat. Oare nu-i pacat ca eu refuz un semn de la Dumnezeu?“
Nu-i pacat. Doamne fereste! Dumnezeu, care fericeste pe cei smeriti, niciodata nu se supara cand si fac lucruri din smerenie, ca nu se socotesc vrednici de a vedea ingeri. Ai vazut Sfantul Isaac Sirul ce spune? Mai de folos iti este, omule, sa-ti vezi pacatele tale, de mii de ori, decat sa vezi ingeri. Si mai departe: mai de folos iti este sa plangi un ceas pentru pacatele tale, decat sa vezi ingeri si sa invii morti cu rugaciunea, sau sa faci minuni! Sa avem smerenia aceea de care zicea marele Prooroc David : Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea. Sa ne vedem pacatele si sa le plangem! Asta-i pozitia care nu te duce la cadere niciodata. Iar cei ce-au vazut ingeri, i-au inselat diavolii, i-au dus in pierzare.
Sfantul Ioan Scararul spune asa in cuvantul trei din “Scara”: Dracii slavei desarte, pe cei slabi de minte, i-a facut prooroci - ca el o sa se laude ca este prooroc, ca a vazut vedenii -, iar cela ce tuturor visurilor si vedeniilor nu crede, filosof duhovnicesc este.
Dar poate ai sa spui: “Parinte, dar daca este o veste ceva, si poate Dumnezeu vrea sa ma incredinteze?” ...
Si acum o sa va arat ce zice Sfantul Diadoh al Foticeei, cat de mult iubeste Dumnezeu pe cel care nu crede in vedenii si vise, si atat de mult il lauda. Asa spune intr-o istorioara:
Un boier mare avea palate, mosii si averi multe, si avea o sluga foarte credincioasa, Ioan, la care ii incredinta cheia de la casa, toate, toate. Odata boierul acesta a plecat de acasa cu sotia si copiii, si i-a dat cheile de la palat, cheile de la poarta si i-a spus asa:
- Baiete, ramai stapan pe toata averea mea. Baga de seama! Chiar eu daca am sa vin, si daca vin noaptea, sa nu ma recunosti! Eu daca vin, numai ziua am sa vin; daca nu, nu da drumul la poarta! Cheile sunt la tine. Nu recunosti pe nimeni pana nu vin eu. Ca nu cumva sa recunosti pe altcineva noaptea si sa vie sa-mi prade casa.
Acela pune mana pe chei si zice:
Da, stapane, asa fac!
Ce s-a intamplat? Tocmai el a fost vinovat, ca in loc sa vie ziua a ajuns noaptea acasa. Bate in poarta. Vine sluga.
- Mai, Ioane, da drumul!
- Fugi de-acolo, tiranule, vrajmasule!
- Eu sunt, mai, stapanul.
- Nu te cunosc! Eu am porunca, de la domnul meu. Tu ai luat glasul stapanului meu, te-ai facut lup si vii ca pastor. Nu te cunosc!
- Eu sunt, mai baiete! Da nu cunosti caruta, caii si pe mine nu ma cunosti ?
- Niciodata, noaptea nu te cunosc! Vino maine! N-ai spus ca vii ziua? Sa te vad eu la ochi daca esti tu. Cati nu pot vorbi ca stapanul meu?
Si n-a dat drumul boierului. Si a stat boierul toata noaptea la poarta, pana s-a ridicat soarele.
- Dumneata esti ?
- Da.
- Poftim! Asa am primit porunca, noaptea sa nu primesc pe nimeni.
Na! Si nu numai ca nu s-a suparat boierul :
- Bravo, mai, ia, asta este sluga credincioasa. Am venit eu cu sotia si copiii si n-a dat drumul. “Nu te cunosc noaptea!”.
Asa este cel care nu crede in vedenii si vise. Ferice de el. Ce spune Apostolul? Noapte este veacul de acum. In veacul de acum sa nu dorim sa vedem ingeri! Auzi ce spune un sfant parinte? Daca vrei sa ajungi la nebunie si la iesirea din minti, primeste aratarile ceresti in veacul de acum!
Deci, nu numai ca nu se supara Dumnezeu, cand nu credem noi in vise si vedenii care se arata noua ca lumina sau foc sau stele sau ingeri sau sfinti sau prooroci sau hristosi sau in chipul Maicii Domnului, ci, foarte mult ne iubeste. Aici sa stii ca veacul de acum este ca o noapte, ca dracii se pot face in ingeri de lumina. Cel ce nu crede in vise si vedenii este un adevarat credincios. Deci, sa nu crezi vreodata ca se supara Dumnezeu cand tu nu vei crede in acestea! Ca daca ar fi adevarate, Dumnezeu ti le lamureste tie acestea, nu prin tine, ci prin altii care au darul deslusirii duhurilor. Iar cand sunt multe marturii ca un vis sau o vedenie a fost de la Dumnezeu, intreaba pe altii mai intelepti decat tine.
Vine o batrana si-mi spune: “Parinte, am visat asta, am visat asta; o sa fie rau!“. “Cine ti-a spus, mama?” “Am visat eu asta noapte“. “Te-a amagit diavolul. Ti-a spus ce-a vrut el si tu vii tulburata la mine prin vise”. Voi n-ati auzit ce spune Apostolul Pavel? Prin credinta umblam, nu prin vedere. N-ati auzit ce spune Hristos in fericirea a zecea, dupa inviere? Ferice de cel ce n-a vazut si a crezut. Deci n-am nevoie sa vad, ca sa cred. Ca daca eu cred dupa ce vad, nu mai am credinta.
Ce este credinta? Auzi ce spune Apostolul: Credinta este dovedirea lucrurilor celor nevazute si adeverirea lucrurilor celor nadajduite. Auzi care-i credinta? Sa dovedesti prin credinta cele ce nu ai vazut si sa adeveresti prin credinta ceea ce nadajduiesti. Asta este credinta cea adevarata. Ca daca am vazut, nu mai este credinta. Iar daca n-am vazut si am crezut, atunci ma fericeste Hristos ca cei pe care i-a fericit in Evangelie.
Frate, sa nu doresti sa vezi ingeri! Ca asa te poate insela satana cat vrea. Iata ce trebuie sa vedem noi. Pacatele noastre! Sa ne marturisim, sa ne caim, sa ne pocaim pentru ele. Ca nimic necurat nu poate intra in Imparatia Cerurilor.
Auzi ce spune Sfantul Efrem Sirul in rugaciunea soborniceasca, care se spune in Postul mare: “Asa, Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad pacatele mele si sa nu osandesc pe fratele meu – sa nu judec pe altul -, ca binecuvantat esti in veci. Amin“.
Iar Sfantul Isaac Sirul zice: Mai inainte intra intru imparatia lui Dumnezeu, cel ce-si vede pacatele sale, decat cel ce vede ingeri.
Asta sa vedem. Sa nu ne socotim noi vrednici ca vorbim cu sfintii si cu Maica Domnului! Totul este mandrie!
Sa ne vedem pacatele noastre si sa le plangem! Asta-i cea mai inalta filosofie sub cer. Nu credeti in vise sau vedenii! Ca or sa iasa vedenisti de tot felul, de ar sa umple lumea, ca toti sunt inaintemergatorii lui Antihrist.
“… Uite un alt caz. Ti se intampla uneori ca stii ca esti pacatos si vrei sa te rogi, dar nu ai stare de umilinta, adica simti o invartosare a inimii. Ce trebuie sa facem atunci? Aceasta invartosare a inimii in timpul rugaciunii se cheama raceala, seceta sau uscaciune. Si asta este obisnuita la Sfintii Parinti. Eu deja cand ma marturisesc, zic: “Parinte, rugaciunea am facut-o cu mintea imbrobodita, plina de uitare, plina de raspandire, cu seceta, cu uscaciune, cu raceala, cu parasirea darului …” Raceala vine mai totdeauna din uitare. Pricina racelii sufletului – ca eu pacatosul sufar in toata clipa de ea – este uitarea. Dar uitarea ce este, dupa Sfintii Parinti? Este primul pacat din partea rationala a sufletului.
Sufletul se imparte in trei parti: partea rationala, cea manioasa si cea poftitoare, dupa Sfantul Grigore de Nissa. Asa le randuieste in Pidalion. El canoniseste exact pacatul dupa cele trei parti ale sufletului. Vezi in canoanele lui din Pidalion. Din partea rationala primul pacat este uitarea. Apoi nestiinta, nedreapta socoteala, nechibzuinta, nemultumirea pentru binefacerile lui Dumnezeu si ale aproapelui, nediscernamantul, credinta stramba, hula, nebunia, eresul si celelalte. Dar primul pas spre raceala este uitarea. Cand uitam binefacerile lui Dumnezeu, cand uitam ca Dumnezeu este de fata, cand uitam prezenta lui Dumnezeu, cadem in asa numita “acedie”. Acedia este moleseala sufletului si a mintii. Acedia o mai numesc unii din Sfintii Parinti caracatita sufletului. Cand s-a lancezit omul si cand zace in acedie, in moleseala, atunci vin toate patimile si rautatile in sufletul lui. Asa o numeste si pe imaginatie. Aristotel o numea simtire de obste in filosofia lui. Pentru ca imaginatia nu prinde numai un pacat si nu da razboi sufletului numai cu unul.
Ai citit Paza celor cinci simtiri scrisa de Nicodim Aghioritul? Ei, cate sunt de vorbit. Vezi cum se leaga una de alta, vorbind? De cinci ori am citit-o in viata, la liniste. Strasnica si sfatuitoare carte. Si cand o termini, autorul ei zice: Aceasta puturoasa carte ce am scris. Ai vazut cata smerenie? “Tu te-ai facut ca un amnar si eu ca o cremene. Ai lovit o data si de doua ori, intr-o inima a mea ca de cremene si au izvorat aceste putine scantei”. Cartea aceea toata are mare intelepciune! Ai vazut ce spune acolo? Ne arata cum sa mergem pe drumul acesta.
Din cauza ca mintea a cazut in raceala, datorita uitarii, dupa ce-a uitat frica lui Dumnezeu, incepe omul sa-si permita orice. Si prima data, cand omul a uitat de frica lui Dumnezeu incepe sa-i aduca diavolul tot felul de ganduri prin imaginatie. Imaginatia, dupa Sfantul Vasile cel Mare, este pod al diavolilor, prin care intra in sufletul omului. De aceea trebuie o mare atentie la rugaciune sa nu ne inchipuim nimic, caci prima vama pe care o intalneste mintea inspre inima este imaginatia. Nici o fapta rea, nici un diavol, nici o patima nu trece de la minte la simtire decat prin imaginatie. Ca nu poti sa faci pacatul, pana nu ti-l inchipui. N-ai vazut cand te lupti cu mintea? Ori apare chipul aceluia care te-a suparat si asupra caruia ai fost pornit. Parca ti-l aduce aminte si parca te-ai razbuna. “Ei, daca ar fi aicea! Ce i-as drege, ce i-as face!” Si aceia sunt diavoli. Dar prin imaginatie iti dau razboi. “Mai, dar mi-a zis, si am sa-i zic!” Diavolii iau fata aceluia care te-a suparat si o aduce in suflet prin imaginatie si ti-o arata: “Uite, acesta ti-a zis si acesta te uraste!”
Apoi vin si minciunile mintii, cu presupuneri ca acela te uraste, si acela zice asa si acela, cutare. Un duhovnic mare spunea: “Nu le crede, parinte, ca-s minciunile mintii, si ai sa vezi mai tarziu ca niciuna din cate ti-a spus mintea nu-i adevarata“. Astea-s minciunile mintii, pe care le baga diavolii in vremea ispitei, prin imaginatie in suflet sa-l darame. Sunt pre[su]pusuri, pareri gresite. Pre[su]pusuri ca cutare iti zice, ca cutare are ciuda si cutare altceva. Si niciuna nu-i asa. Demonii, cand vad ca tulbura pe om banuielile acelea, bat razboi si cu acestea.
Ca zice in Psaltire: Multi sunt acei care bat razboi cu noi de la inaltime. Deci, lupta noastra nu-i impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva duhurilor rautatii, domnii puterii vazduhului, a duhurilor rautatii raspandite in aer. Iata, ca cu capeteniile vazduhului se lupta biata minte! Ce se intampla? Un pacat intai l-ai gandit. Daca s-a invoit mintea la gandire, trece la cugetare. Trece la alegere. Imediat il baga diavolul in imaginatie. Ti-aduce aminte… N-am vorbit noi despre ispitirea din opt parti? Ca sa vezi si acolo cata filosofie este la Sfintii Parinti! Dupa ce te-ai bagat in imaginatie, ti-a bagat idolul si te-a lovit in minte. Gata! Auzi ce spune: Cand vei vedea uraciunea pustiirii stand in locul cel sfant, cel ce aude sa inteleaga! Sfantul Maxim spune:
Uraciunea pustiirii in locul cel sfant este pacatul inchipuit in imaginatie. Ca locul cel sfant este inima, pentru ca noi suntem Biserica Dumnezeului Celui viu si Duhul lui Dumnezeu locuieste in inima noastra.
Diavolul, daca a reusit sa bage idolul prin imaginatie in minte, de aici il baga in inima! Apoi, in inima si in mintea ta, numai fata aceea o ai, ori care te-a suparat, ori care o iubesti cu patima! Dupa ce ti-a bagat idolul, iti dai seama: “Da! Eram treaz mai inainte de prima momeala” – ca aicea trebuie sa vorbim de cele douasprezece trepte ale pacatului. “Daca eram treaz la prima momeala, imediat ziceam: Doamne Iisuse … si cu trezvia atentiei idolul nu intra”. Daca n-am fost atent, a intrat idolul: cutare fata, cutare femeie cu care ne-am intalnit, sau bani sau slava, ori de ce nuanta ar veni. L-a bagat in inima prin inchipuire. Acesta-i idolul, asta-i “uraciunea pustiirii in locul cel sfant“. Si daca era trezvia atentiei, nu intra. Il dadea jos de la inceput. A venit? “Doamne Iisuse…!” Il izbesti de piatra Hristos.
Si stii ce se obisnuieste mintea cu acest nevazut razboi? Precum scrie in “Razboiul nevazut”. Ai vazut ca mintea acelui ce este treaz, care are trezvia atentiei, nu numai ca nu se teme de navalirile astea. Stii ce face? Anume le cheama. Le da drumul oleaca, apoi cu rugaciunea il cheama pe “Doamne Iisuse...” in ajutor. Precum face pisica cu soarecul. Il prinde si apoi ii da drumul, si asa se joaca cu el. Dar aceasta lucrare este pentru cei sporiti. Asa face mintea trezvitorului cu pacatul. Ii da drumul sa intre oleaca inauntru; si numai ce-l vede ca treec in imaginatie si incepe a-i tulbura firea. “A! Mi-ai venit? “Doamne Iisuse…” Si-l mai cheama odata la lupta: “Mai vina, mai, si mai intra!” Si el mai vine. Si iar il izbeste de piatra cu “Doamne Iisuse…”. Stii ce zice apoi diavolul? “Aista nu-i prost! Ma cheama intai si-mi da drumul si apoi ma arde cu Hristos. Stai, ca acum ii treaz cu mintea. Vin mai tarziu, cand il stapaneste uitarea“. Si cand il mai cheama, nu mai vine. Nu uita el sa ne ispiteasca. “Acum nu vin, ca-i treaz cu mintea si ma arde cu “Doamne Iisuse…” Da-i pace. Cand va dormita el cu mintea si n-o sa fie stapan pe simturi, atunci vin! Cand este raspandit cu mintea, atunci ii dau razboi. Acum cand este treaz, n-am nevoie sa ma lupt cu el. Ca acum stii ce face? Cheama numele Domnului si ma arde!” Asa face trezvitorul, precum face mata cu soarecele. Ii da drumul si iar il prinde. Ferice de cel ce are trezvia mintii!
De aceea a zis dumnezeiescul Pimen cel Mare in Pateric: Nu avem nevoie pentru a ne mantui, decat de minte treaza. Clar! Atata. Cu mintea treaza si cu lucrarea asta a trezviei atentiei ne putem mantui cel mai usor. Pe aceasta o numeste Sfantul Isihie din Sinai: “Lucrare preacuprinzatoare de toata fapta buna si de toata virtutea” – cititi in Filocalie, ca de acolo vorbim si din Pateric. Primul pacat care se naste din partea rationala a sufletului este uitarea. Din uitare se naste raceala sufletului. Zice Marcu Ascetul ca trei sunt uriasii care ucid sufletul: uitarea, nestiinta si trandavia. Vezi? S-ar putea ca unul sa fie treaz cu mintea, dar sa fie orbit de nestiinta. Si iarasi n-are trezvia atentiei nici acesta. Auzi, ca nestiinta este orbirea sufletului. Sfantul Maxim zice: Viata mintii este lumina cunostintei, iar nestiinta este orbirea sufletului. Si atunci se poate orbi unul nu numai de uitare, ci si din nestiinta. Si daca a spus si de trandavie, dar ai auzit pe cine a pus intai? Tot pe uitare. Ca si nestiinta si trandavia vin dupa uitare. (…) Dar uitarea este primul pas spre raceala, cum arata dumnezeiestii Parinti. Iar daca noi luptam impotriva uitarii, mintea intotdeauna ii treaza si scapa de celelalte lupte in celelalte trepte ale pacatului.
Ai vazut cum s-a numit satana la Iov in Scriptura? Furnico-leu. Frumos comentariu face la aceasta Nil Ascetul, iar mai tarziu Nicodim Aghioritul o pune in Paza celor cinci simtiri. De ce s-a numit satana si pacatul furnico-leu? Iov zicea: “Furnico-leul a murit de foame ca n-avea de mancare!” Dar, la cine ? La Iov n-avea de mancare, nu la mine pacatosul! Eu il hranesc toata ziua si-l fac leu. Ca de ce Iov nu-l hranea pe furnico-leu? Auzi ce spune Scriptura? Acest om aducea in fiecare seara cate un bou jertfa pentru copiii sai: “Doamne, nu cumva copiii mei, fiind tineri, sa fi gresit cu gandul lui Dumnezeu!” Care tata si mama de azi, mai au grija ce gresesc copiii lor cu gandul lui Dumnezeu? Nu l-a numit degeba Dumnezeu pe Iov, drept si temator! Aducea un bou jertfa in fiecare seara, nu pentru pacatele lui, ci pentru ale copiilor lui. Ca el a spus ca furnico-leul a murit de foame ca n-avea de mancare, adica el nici in gand nu hranea pacatul. Si zice Sfantul Ioan Gura de Aur:
“N-ar fi pierit copiii lui asa, daca nu i-ar fi gasit la masa si la betii. Ca ei erau la praznic la fratele mai mare si petreceau. De aceea a putut satana sa darame casa. Daca ii gasea in rugaciune nu se putea intampla asa“.
Dar aceasta a lasat-o ca pilda Dumnezeu. Dar acest Iov, care era atat de tare treaz cu mintea inaintea lui Dumnezeu, zice ca furnico-leul a murit de foame ca n-avea de mancare; si Sfintii Parinti fac comentariu mai ales la lucrul acesta: Pacatul cand vine in mintea noastra, este mic ca o furnica.a face fapta buna cu scop rau. Pentru ca fapta buna facuta cu scop rau n-are plata, ci ea trece de partea scopului si se pierde. Sufletul si viata faptei bune este scopul. Ca prima treapta a pacatului este De aceea a zis dumnezeiescul parinte Maxim:
Este feciorie si milostenie si priveghere si post si osteneala, care sunt uraciune inaintea lui Dumnezeu, ca nu cu scop adevarat se fac acestea!
Daca fapta buna este facuta cu scop rau ea trece de partea scopului si se face una cu el.
Scopul este sufletul si mireasa faptei bune. Noi, daca ne-am trezit cu mintea, atunci cand facem o fapta buna, trebuie sa vedem daca-i cu scopul de a placea lui Dumnezeu, de a ma mantui, sau daca nu cumva mintea mea priveste in alta parte. Dumnezeiescul parinte Efrem zice:
cand mintea va parasi scopul blagocestiei, adica al evlaviei, toate faptele bune nu mai folosesc.
Ca scopul este ori a iubirii de slava, ori a iubirii de treapta, ori a iubirii de castig, cum zice dumnezeiescul Ioan Scararul. Auzi ce zice el, aratand aici cat este de rea chiar si lepadarea de lume cu scop rau:
“Cela ce pentru iubirea de castig a facut lepadarea de lume, este ca piatra de moara, care intru aceleasi se invarteste”,
vorbind despre cele trei feluri de lepadari de lume. Cum? El, se leapada de lume ca sa vina in manastire, si nu vine pentru a-si plange pacatele si pentru dragostea lui Dumnezeu, ci pentru altceva. Scopul lui este sa castige bani, cinste, dregatorii si slava de la oameni. Acasa alerga dupa treaba, ca sa castige parale, sa faca casa mare, sa cumpere gradini, sa faca avere; vine in manastire si se invarteste tot in acelea. Lucreaza sa castige ceva, sa faca, sa tot aiba ceva. Acesta-i scopul lui cu care a venit la manastire. Si acesta n-a venit cu scopul mantuirii, ci a venit aici ca sa se imbogateasca. Al doilea scop. Vine la manastire si isi zice: “Mai, poate ma fac diacon, poate preot, poate voi fi staret, poate econom; m-oi face eu ceva”. Atunci mintea lui priveste spre iubirea de treapta; si auzi ce-i spune la acesta dumnezeiescul Ioan Scararul:
“Cela ce pentru iubirea de treapta pe lepadarea de lume o a facut, ca tamaia este, care la inceput miroase si pe urma scoate fum”.
Vine in manastire smerit, ascultator de toti, rabda de la unul, rabda de la altul, face ascultare cu dragoste, privegheaza, se roaga, se arata ca-i credincios in toate. Dar, ce zice? “Mai incolo trebuie sa ma faca diacon, preot, cutare!” Si daca nu ajunge tinta carierei, unde privea mintea lui, incepe a scoate fum. “Asa! Pe acela, care a venit de ieri in manastire, l-a facut, si aceluia i-a dat dregatorie si eu n-am fost facut?” Si cel ce mirosea la inceput ca tamaia, a inceput a scoate fum, a inceput a carti. Eheei! Dai de Sfantul Ioan Scararul! Acolo la Sinai ii zice Sfantul Ioan Sinaitul. Noi ii zicem “Scararul” dupa cartea lui numita Scara. Ce zice?
“Cela ce pentru iubirea de Dumnezeu lepadarea de lume o a facut – adica din Dragostea lui Dumnezeu -, adauga dor peste dor si foc peste foc, aprinzandu-se de dragostea lui Dumnezeu, slujind cu frica Lui si cu cutremur“.
Acela iubeste pe Dumnezeu pana in sfarsit!
Si iata mintea noastra la trezvia atentiei, nu trebuie sa priveasca numai asupra gandurilor care vin, ci si asupra scopurilor cu care ne nevoim si urmam lui Dumnezeu. S-ar putea sa ne nevoim si sa ramanem cu mainile goale la urma, daca scopul este altul. Deci, scopul faptelor bune totdeauna sa fie spre slava lui Dumnezeu. De aceea ne invata si marele Apostol: Sau de mancati, sau de beti, sau altceva de faceti, toate sa le faceti spre slava lui Dumnezeu. Deci, daca omul este treaz cu mintea, ucide pacatul de cand ii furnica! V-am vorbit mai inainte de fata Babilonului si de pacatosii pamantului si acum va aduc aminte. Daca ne-ar ajuta Preasfantul Dumnezeu sa fim treji cu mintea si sa ucidem pacatul de cand e furnica; ca apoi, pe treptele celelalte, se face leu si nu-l mai putem birui!
Prima treapta a pacatului este sa faci fapta buna cu scop rau. A doua, sa nu faci fapta buna desavarsit, intreaga. Un exemplu: faci milostenie, dar o faci din furat! Si zice Sfantul Ioan Gura de Aur:
Cel ce aduce jertfa din osteneala straina lui Dumnezeu, asa-i ca si cel ce aduce caine imputit.
Deci, iata ca nu-i cum trebuie! A treia treapta a pacatului este momeala. Se apropie de mine un gand, dar nu cu patima. Femeie, sa zicem; slava, bani. Sa luam de pilda numai aceste trei. Dar nu-i nimica rau; ca Dumnezeu le-a facut la inceput bune toate; si femeie si bani si slava. La ban; cuvantul ban nu te vatama cu nimic. Este numai o bucata de fier sau o zgura a pamantului facuta acolo rotunda, daca-l numim asa simplu. Dar langa ban apare patima: “daca vei avea tu mai multi bani! Daca vei avea o punga! Faci o ladita pe urma! Si daca vei mai ascunde din ei!” Ai vazut cum se lipeste ispita langa gandul simplu? Indata se complica cu patima. Zic femeie! Nimic nu ma vatama. Ca nu este cuvantul in mintea mea cu patima. Dar langa femeie mi-aduce diavolul ispite in gand: “Mai, dar daca ar fi frumoasa; daca ai vazut-o pe cutare, si daca ar fi prietena cu tine si daca ar fi langa tine cand te lupta patima, si daca ai pacatui cu dansa!” Ai vazut unde te duce imaginatia? Indata cuvantul femeie s-a complicat cu patima, cu momeala pacatului.
La fel, sa zicem slava. “Cela ce Ma slaveste pe Mine, Il voi slavi”. Este slava buna! Nu-i nimica cuvantul slava. Dar, “daca m-ar lauda, daca as fi asa, daca as face asa, daca as ajunge asa, daca as fi eu asa!” Iata deci, unde te duce slava! Atunci cuvantul “slava” se complica cu patima. Si auzi ce zic dumnezeiestii Parinti: “Precum iedera si hameiul se agata de orice planta care-i mai aproape, asa si langa gandul simplu al lucrului, se agata patima”. Si tocmai asta e lupta omului trezvitor – ca despre trezvia atentiei vorbim aici!
Aceasta este cea mai stravezie (patrunzatoare) lupta a crestinului si monahului. Toti ne luptam pentru mantuire. Dar trebuie sa despartim gandurile simple ale lucrurilor, de cele complicate cu fapta! Nu-i pacat sa gandesc la femeie, ca si Evanghelia a spus ca Cel ce priveste la femeie, nu spre a o vedea, ci spre a o pofti, preacurveste cu dansa in inima sa. Indata ce langa femeie a aparut pofta, gata! Este preacurvie! Eu, daca am privit-o, dar fara sa cuget cu patima, nu-s preacurvar. Pot sa vad un milion de femei! Dar daca am poftit una in inima mea, atunci imediat eu sunt preacurvar. De aceea zice dumnezeiescul Efrem: Nu ma aruncati in negrija, fratii mei, pentru pacatele cu gandul ca n-ar fi mari! Daca nu erau mari, nu era nevoie ca dreptul acela, Iov, cu 1850 de ani inainte de Hristos, sa aduca jertfa pentru pacatele cu gandul ale feciorilor sai, si Intelepciunea lui Dumnezeu, nu socotea preacurvie, intru pofta de muiere si ucidere, intru ura de frate. Cu gandul, omul este ucigas si preacurvar in toata vremea. De aceea zicea Sfantul Efrem Sirul: “Nu ma aruncati in negrija!”
Un gand venit in minte si omul trece la imaginatie; de la gand incepe tot pacatul. Toata lupta noastra si a fiecaruia dintre noi, care vrea sa se mantuiasca, este sa desparta gandurile simple ale pacatului de cele complicate cu fapta. Ca nu ne raneste pe noi gandul simplu, ci cel ce ne complica cu patima. Si atunci diavolii, vazand ca am primit gandul patimas, care este momeala gandului simplu, ne duc mai departe pe treapta urmatoare a pacatului. Treapta a patra a pacatului este consimtirea. A consimtit sufletul nostru sa stea de vorba cu gandul cel simplu! Sa stea de vorba cu gandul olecuta. “Mai, cam cum e cu asta?” Si gata! Suntem pe treapta a patra a pacatului! Starea de vorba a sufletului cu pacatul.
In treapta a cincea incepe lupta. “Nu-i bun gandul asta; vine cu patima la mine!” Si lupta se da pe toate treptele pacatului pana la deznadejde si moarte. Mintea incepe sa lupte. “Nu-i bun gandul asta! Mi-a bagat patima in suflet! Uite, poftesc femeie sau ban sau treapta sau urasc pe fratele“. Sau cine stie de ce nuanta ar fi pacatul, din cele trei parti ale sufletului. Si atunci eu trebuie sa fiu atent, ca vorbim de trezvie. “Ei, diavole, pana aici! M-ai adus pana aici!” De-acum, lupta! Si in lupta asta, v-am spus, trebuie sa chemam pe “Doamne Iisuse…” Ca auzi ce spune Scriptura? Sa nu iesi, Israele, fara de Mine la razboi ca vei fi infrant! Cum ai vazut ca au patit cu amoreii. Si ziceau evreii: Doamne, am cazut! “Pai, nu v-am spus Eu sa nu iesiti la razboi fara Mine?”
Asa si noi in lupta cu pacatul, sa chemam in ajutor numele Domnului. Cat de treaz ai fi cu mintea si cat de mare filosof ai fi, te prapadesc diavolii, daca nu chemi pe “Doamne Iisuse…“. Trezvia atentiei si rugaciunea mintii au legatura, cum are sufletul cu trupul. A ne trezi, a ne impotrivi pacatului si a chema pe “Doamne Iisuse…“. Asta-i filosofia duhovniceasca! Atata legatura are paza mintii sau trezvia atentiei cu rugaciunea mintii. In lupta asta cu pacatul, mintea noastra incepe razboiul. La acest razboi se incaiera trei feluri de minti: mintea diavoleasca, mintea ingereasca si mintea omului. Omul ii dator sa se trezeasca si sa cheme pe “Doamne Iisuse…”. Ramaneti intru Mine si Eu intru voi, ca fara de Mine nu puteti face nimic! Si daca in lupta asta crestinul cheama pe Iisus, iese biruitor! Daca se bizuie pe sine si se leneveste si uita sa cheme numele Domnului, iese pacatul biruitor.
In treapta a sasea vine invoiala. “Ei! Si daca m-as invoi oleaca cu gandurile rautatii, ale pacatului?” Daca esti tare si ai capatat trezvia atentiei, poti sa te invoiesti oleaca, ca sa chemi pacatul la lupta, cum spune in Razboiul nevazut. Faci ca mata cu soarecele. Ii dai drumul si iar il prinzi. Si-l chemi o data si zici: “Doamne Iisuse…” si l-a batut. Il chemi a doua oara, asa cum spune in Razboiul nevazut: “Care-i treaz cu mintea, cheama pacatul. Il cheama de cateva ori si il ucide. Ca diavolii se tem: “Mintea asta-i treaza; ma cheama dar ma omoara cu “Doamne Iisuse…“. Si nu mai vine o vreme. Dar mai incolo zice: “Lasa-l, ca acum este biruit de uitare; acum da-i pace! Cand va dormita cu mintea, atunci vom veni; nu cand ne cheama el. Acum ne cheama la lupta ca-i cu Iisus si nu se teme. Dar cand va adormi, venim noi!” Ca el nu se osteneste, nu asuda. Asa spune si in Pateric; dupa cum talharii, cand pandesc casa daca aud vorbind inauntru, zic: “Mai, sunt treji. Nu putem intra, ca acum nu putem prada”. Asa este si cu talharii diavoli. Daca vad diavolii ca sufletul este in vorba cu Hristos – adica are rugaciunea launtrica – nu pot intra, ca Hristos este acolo si ii arde! Iar daca nu se mai aude nici un murmur in inima, nici o vorbire, atunci intra!
Deci, in lupta asta, cand sufletul a cedat putin, cade in treapta a sasea a pacatului, invoiala. “Ma invoiesc. Ei! Si ce, daca voi sta de vorba cu gandurile curviei, sau ale maniei, sau ale urii, sau ale slavei desarte?” Si aceasta invoiala vine, dupa cum arata Sfantul Ioan Pustnicul, din iubirea de sine. Ea este maica si radacina invoielii si a tuturor rautatilor! Ca tot sa-l indulceasca pe hoit, macar cu gandul. Din iubirea de sine se naste mai intai mila de sine, si apoi crutarea de sine, pentru care l-a numit Mantuitorul pe Petru, satana. Cruta-Te pe Tine, Doamne! – a zis Petru. Mergi inapoia Mea, satano! Sa ma crut? Pentru asta am venit Eu, sa ma jertfesc, nu sa ma crut! Din crutarea de sine incepe indreptatirea de sine. “Ei, ce! Dar, nu pot; dar, sunt neputincios, ca sunt si eu om! Trebuie sa mai las si eu la cele omenesti!” Indreptateste-te, omule! Din indreptatirea de sine, vine multumirea de sine. “Ii multumesc lui Dumnezeu ca eu, numai la pacatul cu mintea ma invoiesc, dar nu fac chiar pacatul cu lucrul“. Din indreptatirea de sine vine multumirea de sine si apoi nemultumirea. Ce scop are? Sfantul Maxim Marturisitorul spune: Sa faca sufletul satul de fapta buna! Fariseul cel dinlauntrul nostru ce zice? Ca cel din biserica: Multumescu-Ti Tie, Doamne, ca nu sunt ca toti oamenii si nici ca acest vames… Multumirea de sine zice: “Multumesc lui Dumnezeu ca eu ma invoiesc numai cu gandul, dar altii fac pacatul cu lucrul!” Si ce-i cu asta? Ai vazut diavolul cat este de filosof? Cat este de teolog? Ca sa te capete pe tine cu multumirea asta, sa zici ca pacatul tau, daca a fost pana la invoiala sau la consimtire, nu-i nimica! Si la aceasta multumire, daca sufletul ii multumit cu starea lui, iata Evanghelia ce spune: Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate… Mereu aceasta sete si foame dupa fapta buna! Iar multumirea de sine este pacat, o ramura a iubirii de sine, ca-l face pe om satul de fapta buna. Multumescu-Ti Tie, Doamne… Fariseul din sine ii spune “Tot ai tu ceva! Nu esti chiar cel mai rau om!” Din multumirea de sine se naste indata trambitarea de sine. Ca ii scoate diavolul virtutile la iveala: “Tu ai facut asa si asa!” Si pe urma lauda de sine si pe urma placerea de sine. “Mai, eu sunt ceva!” Si din parerea de sine, inchipuirea de sine. Isi inchipuieste ca el este cineva! Din inchipuirea de sine se naste simtirea de sine. Se simte. “Eu! Ce? Nu te atinge, ca ma sparg! Te atingi de mine?” Din simtirea de sine se naste ingamfarea de sine. Din ingamfarea de sine vine cinstea de sine. “Mi se cade, ca eu sunt cineva!”
Din cinstea de sine se naste increderea in sine, apoi rezemarea pe sine, apoi bizuirea pe sine si apoi vine nesimtirea si impietrirea inimii care este moartea sufletului si, n-am cand a vi le mai spune pe toate. Iata cum actioneaza iubirea de sine asupra noastra. Si aceasta se intampla tocmai cand mintea doarme si nu are trezvia atentiei. Ca atunci cand este treaza, totdeauna zice: “Doamne Iisuse… “, sau cugeta la alte lucruri duhovnicesti. Si atunci se smereste, ca isi cunoaste neputinta sa. Dar, ce se intampla? La invoire, mintea noastra s-a invoit cu gandul primit de la diavol, care este acolo. El vede ca, mintea acum ori curveste, ori se razbuna cu ura pe cineva; ori naluceste slava desarta, ori naluceste bani, ori alt pacat. Sufletul, daca s-a invoit, sta de vorba cu orice pacat.
Incheind aceste putine cuvinte, sa rugam pe Preabunul Dumnezeu si Preainduratul nostru Mantuitor, sa ne trimita a Sa mila si indurare tuturor celor ce vietuim aici si tuturor dreptcredinciosilor care isi petrec cu grija viata. Sa nu uitam dumnezeiestile Sale cuvinte, care totdeauna trebuie sa ne indemne la trezvie si veghere, dupa cum scrie in Sfanta Evanghelie: Ca nu cumva, venind fara veste, sa va afle pe voi dormind. Iar ceea ce va zic voua, zic tuturor:
Privegheati!
(Marcu 13, 36-37)”.
Legaturi:
DUMINICA ORBULUI
Din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”: PAREREA DE SINE
Sa ne temem de fatarnicie!
Cat iubeste Dumnezeu smerenia…
***
Moartea necunoasterii lui Dumnezeu
Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui
SA NE CUNOASTEM BOALA NOASTRA – Cuv. Paisie Aghioritul
Boala si nebunia slavei desarte
***
Voi cand veti auzi ca unul deschide cartea, sa fugiti ca de satana de el, ca acela-i ghitiu, vrajitor cu lucruri sfinte. Si baba care face cruce la descantece este tot ghitie, tot diavolul o tine, ca sa te insele pe tine. “Mai, dar n-a fi pacat! N-a fi pacat, ca baba a zis “Tatal nostru” si a facut cruce!“
Auzi cum amesteca diavolul otrava cu mierea si lumina cu intunericul, ca sa te duca in iad? Ce legatura are Crucea sau Maica Domnului cu vrajitorii?
Sa nu va inselati, ca nici o legatura nu are lumina cu intunericul.
Voi stiti ca acum la sfarsitul lumii o sa iasa inaintemergatorii lui Antihrist si au sa faca minuni si semne mari?
Daca tu acum crezi in acesti nebuni si indraciti! Dar cand ai sa vezi ca vine inaintea ta si din paie uscate, are sa-ti faca paine calda; si din vita uscata o sa faca sa curga vinul cel mai bun si ai sa vezi muntii ca pleaca?
Vezi sectarii? Sunt inaintemergatorii lui Antihrist, ca stramba credinta. Acestia care stramba dreapta credinta sunt inaintemergatorii lui Antihrist, orice secta ar fi. Paziti-va de acestia ca de foc, ca de lucrurile intunericului”.
Sursa: Sfaturi ortodoxe
***
Legaturi:
Cuviosul Sofronie de la Essex despre pericolul increderii prea mari in propria intuitie si in propria ratiune
EXISTA EXTRATERESTRI? Raspuns pentru “bombele” psihologice ale NASA din partea Cuv. Serafim Rose si a invataturii ortodoxe. OCULTISMUL DIN SPATELE LITERATURII S.F., NATURA DEMONICA SI ANTIHRISTICA A EXPERIENTELOR OZN
Ispitirea lui Dumnezeu. DRACUL-TEOLOG si inselarile care dezbina Biserica “in numele Domnului”
Raspunsuri duhovnicesti de la Parintele Ambrozie Iurasov despre “PROFETIILE” DE TIP VANGA SI NOSTRADAMUS, HOROSCOAPE, OZN, CREDINTA IN SUPERSTITII…
Avem nevoie de semne si minuni? sau Despre smeritele binefaceri dumnezeiesti
Sfantul Ignatie Briancianinov ne invata sa deosebim semnele si minunile lui Hristos de cele ale Antihristului
Sfantul Ignatie Briancianinov despre diverse forme de INSELARE si despre cauza lor esentiala: LIPSA POCAINTEI, A INIMII INFRANTE (1)
Sfantul Ignatie Briancianinov despre diverse forme de INSELARE si despre cauza lor esentiala: lipsa pocaintei, a inimii infrante (2)
SFANTUL IERARH IGNATIE BRIANCIANINOV (30 aprilie): Cursele stapanitorului lumii acesteia
Roadele iubirii de sine si ale ravnei fara sfatuire si fara ascultare. Cum iti poti “taia mintea” in Scripturi si pana unde se poate ajunge?
“NOUA SPIRITUALITATE” SI “DUMNEZEUL” NEW-AGE
ORTODOXIA CA UN SHOW sau despre primejdia falsei renasteri harismatice
DESPRE EPOCA LUI ANTIHRIST SI REVENIREA PROROCULUI ILIE
Parintele Cleopa: DA, NOI SUNTEM CEI DE PE URMA! PROOROCII MINCINOSI SI MINUNILE DRACILOR
PARINTELE CLEOPA DESPRE PAZA MINTII: “Sa nu iesi la razboi fara Mine!” (1)
PARINTELE CLEOPA DESPRE PAZA MINTII: “Sa nu iesi la razboi fara Mine!” (2)
2 Comentarii »
2 Raspunsuri to “Parintele Cleopa DESPRE VISE, VEDENII, GHICITORII, VRAJITORII SI “DRACII ARHICONI”: “Auzi cum amesteca diavolul otrava cu mierea ca sa te duca in iad?”.”
pe 03 Dec 2010 la 18:03 # Razboi întru Cuvânt » EXISTA EXTRATERESTRI? Raspuns pentru “bombele” psihologice ale NASA din partea Cuv. Serafim Rose si a invataturii ortodoxe. OCULTISMUL DIN SPATELE LITERATURII S.F., NATURA DEMONICA SI ANTIHRISTICA A EXPERIENTELOR
[...] Parintele Cleopa DESPRE VISE, VEDENII, GHICITORII, VRAJITORII SI “DRACII ARHICONI”: “Auzi cum … [...]
pe 08 Dec 2010 la 11:45 # Război întru Cuvânt » PARINTELE CLEOPA despre dreapta masura, sfatuire, smerenie, despre ispitele calugarilor si ale celor ce nazuiesc spre daruri mari: “Cate oleaca, incet…”
[...] Parintele Cleopa DESPRE VISE, VEDENII, GHICITORII, VRAJITORII SI “DRACII ARHICONI”: “Auzi cum … [...]
Adresa de mail (nu va fi facuta publica) (necesara)
Site
Trimite
* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!
INDEMN LA RUGACIUNE IN POSTUL
NASTERII DOMNULUI
Calendar ortodox: 10 decembrie
SFINTII ZILEI
• Sf. Mucenici Mina Calicheladu, Ermogen si Evgraf
• Sf. Ghemel, care pe cruce s-a savârsit
• Sf. Cuvios Toma Defurchinu
• Sf. Mucenic Teotecn
• Sf. Mucenic Marian
• Sf. Eugeniu
COMUNICAT FOR: CARE SUNT RISCURILE UNEI SOCIETATI GUVERNATE ELECTRONIC?
FOR: PROIECTUL E-ROMANIA ASCUNDE PERICOLELE SUPRAVEGHERII TOTALITARE. SE CERE RENUNTAREA LA ORICE FEL DE ACTE DE IDENTITATE ELECTRONICE
DEZBATEREA DE LA MINISTERUL SANATATII (18 nov. 2010). Secretarul de Stat Irimie promite ALTERNATIVA la cardul de sanatate electronic (cu cip). UPDATE: DEZVALUIRILE SOCANTE ALE LUI BOGDAN MANOLEA SI REACTIA F.O.R.
Stiri/recomandariSPIONAJ BIOMETRIC SI DIGITAL IN ROMANIA/ Cui i-e frica de.. bradul de Craciun?/ ALARMISMUL INCALZIRII GLOBALE/ Ungurii se agita tot mai obraznic pentru autonomie/ PROTESTUL ANTI-BANCI AL LUI CANTONA, UN BLUFF/ Directorul FMI vrea o “solutie globala” la criza europeana: statul supranational?/ TOTI SE LEAPADA DE EURO, NUMAI ROMANIA NU! (Stiri 6-9 decembrie 2010)
ROMANII, CEI MAI CAUTATI COBAI DIN LUME/ Mamele au scapat in extremis de taierea concediului maternal. Deocamdata! Pentru ca MOGULUL TED TURNER VREA SA IMPUNA LA NIVEL GLOBAL POLITICA DE EUGENIE DIN CHINA “O FAMILIE, UN COPIL”/ Pensionarii trebuie si ei jupuiti pana la os, la fel si persoanele adulte intretinute: AUSTERITATE SAU EXTERMINARE?/ Presiuni oculte puternice pentru LEGALIZAREA PROSTITUTIEI si pentru adoptarea unui COD SCLAVAGIST AL MUNCII, UNIC IN LUMEA CIVILIZATA, respins chiar si de patronatul romanesc/ ATENTIE LA EMANCIPAREA TIMPURIE A COPIILOR SI LA AGRESIUNILE VIRTUALE!
(Sinteza de stiri si opinii pe tema familiei si sanatatii 4-9 decembrie 2010)
WIKILEAKS: echivalentul lui 11 septembrie pentru internet si mijloc de realizare a mutatiilor geopolitice dorite de SUA si ISRAEL? Turcia se teme ca de aici poate incepe razboiul mondial…/ JULIAN ASSANGE, PRETINSUL “EROU ANTI-SISTEM”, SAU “IDIOTUL UTIL” – A FOST ARESTAT
“Gura pacatosului”: MINISTERUL DE INTERNE recunoaste, intr-o adresa catre Forul Ortodox Roman, ca introducerea buletinelor electronice fara optiune AR FI INCALCAT DREPTURILE OMULUI. Despre cele trei variante de CI care vor fi puse in circulatie incepand din vara lui 2011
Noaptea cand a venit “Mosu` bun”, prilej de refugiu inlacrimat in “coltisorul primitor” al copilariei. SCURT POPAS ACASA, LA IZVOR…
Articole recomandate MARTURIILE ZGUDUITOARE ale Monicai Pillat despre tatal ei, DINU PILLAT, despre credinta, suferinta, iubire si minunile din viata lor
SFANTA FILOTFTEIA - Lectia unui copil mucenic
Sfantul Ierarh Ambrozie, dulceata hranei duhovnicesti
“Cand iti va fi mai greu, sa-l chemi in ajutor pe Sfantul Nicolae!”
Cateva minuni contemporane ale Sfantul Ierarh Nicolae
Parintele Gheorghe Calciu despre darurile facute de Craciun:”DACA N-AI PUS DRAGOSTEA TA IN DAR, NIMIC NU ESTE!”
“Daruirea contine oxigen duhovnicesc”: OAMENII UITA PE CEI CARE SUFERA
Minunea Sfantului Nicolae, de la Valea Screzii: PARINTELE NICOLAE TANASE, CUM PUTEM AJUTA?
GARBOVIREA NEVAZUTA – ADANCUL NESTIUT AL PATIMILOR
Duminica femeii garbove: intre libertatea Duhului si piedicile meschine ale procedurismului
Care-i cel dintai si cel mai de folos gand al omului in viata asta si ce-i trebuie omului ca sa se mantuiasca?
Pe langa credinta dreapta ii trebuie aceste trei lucruri, dupa invatatura Sfintilor Parinti: sa aiba catre Dumnezeu inima de fiu, catre sine minte de judecator, iar catre aproapele sa aiba inima de mama.
Iata, asa trebuie sa fim noi, fiii lui Dumnezeu dupa dar! Noi avem darul punerii de fii prin dumnezeiescul Botez. Biserica este mama noastra duhovniceasca, care ne-a nascut pe toti prin apa si prin Duh. Prin dumnezeiescul botez avem punerea de fii, darul infierii, fii dupa dar ai lui Dumnezeu, nu dupa fiinta, ca dupa fiinta numai unul este, Hristos.
Dar daca suntem fiii lui Dumnezeu dupa dar si daca zicem lui Dumnezeu: “Tatal nostru, Care esti in ceruri”, apoi cum este un fiu adevarat al unui parinte pe pamant? Un copil adevarat, care intr-adevar iubeste pe tatal sau si nu cu viclenie, ci cu toata inima, el se teme tare sa nu-l mahneasca pe tatal sau, nu de frica, ci ca nu cumva sa-l supere pe cel care i-a dat fiinta si l-a nascut si l-a crescut.
Indata ce a gresit acest copil, alearga la tata si isi cere iertare. “Iarta-ma, tata, ca am gresit!” Si-i foarte bucuros cand tata il iarta si-i spune: “Dragul tatei, fii atent, sa nu mai gresesti!” Asa trebuie sa avem si noi grija fata de Tatal nostru cel din ceruri.
Noi suntem fiii lui Dumnezeu dupa dar, fiii Tatalui Ceresc. Avem un Parinte acolo Care priveste spre toate popoarele lumii, cum zice psalmul: Ochii Lui spre neamuri privesc. Genele Lui cerceteaza pe fiii oamenilor (Psalm 10, 4 ). Iar Mantuitorul ne invata: Voi tata sa nu numiti pe pamant! De ce ? Unul este Tatal vostru, cel din ceruri (Matei 23, 9).
Ai auzit ca Tatal are toata zidirea cea de sub cer si cea din cer; Tatal, Care a facut toate din cer si de pe pamant. Deci cand il suparam, macar atat respect sa avem, cum are un copil cuminte catre tatal sau, ca, indata ce-a gresit, isi cere iertare. Aceasta ne trebuie si noua ca o conditie a mantuirii.
Sa avem catre noi minte de judecator. Cum? Sa ne judecam pe noi totdeauna: “Ce gandim noi, ii place lui Dumnezeu? Ce vorbim noi, ii place lui Dumnezeu? Ce facem noi acum, ii place lui Dumnezeu? Ce intentionam noi, oare ii place lui Dumnezeu?” Si daca constiinta, care este oglinda sufletului, ne spune ca nu, atunci sa incetam de a gandi aceste lucruri, de a le vorbi si de a le pune in plan sa le facem.
Aceasta inseamna sa se judece omul pe sine, ca auzi ce spune dumnezeiasca Scriptura: De se va judeca omul pe sine, nu mai cade in judecata lui Dumnezeu (1Corinteni 11, 31). Si daca iti spune constiinta ca da, atunci este bine, caci avem marturia constiintei noastre bune. Apoi sa avem stiinta gandului curata despre ceea ce gandim sau vorbim sau facem.
Al treilea plan spre mantuire si datorie prea mare si sfanta este sa avem catre aproapele inima de mama. Asa se cere, sa iubim pe toti oamenii din lumea asta, precum o mama isi iubeste pe toti copiii la fel.
O mama buna, care-i adevarata mama, daca ar avea si zece copii, ea tine la toti deopotriva. O mama buna este ca o closca, care, ati vazut, chiar daca are 30 de pui, si numai unul daca i-l iei, iti sare in cap. De ce? Este tot al ei. Asa face si o mama buna!
Ea cand pune mana pe varga si loveste copilul, mai tare o doare pe dansa decat pe copil. Ea il loveste cu atata mila! Si, ca sa nu se faca rau, il bate cu varguta. Si nu-l bate din ura, ci din dragoste il bate, ca sa se faca bun. Este un proverb crestinesc: “Unde da mama, creste!” Ea din dragoste cearta pe copii si foarte mult ii iubeste. Uneori se manie, se face ca-i ocaraste, pune mana pe varga, in tot chipul, ca sa-i faca buni. Cearta si pe cei buni si pe cei rai, dar in vreme de primejdie uita toate. Care este adevarata mama, isi pune sufletul pentru toti.
Si daca ar avea unul betiv, rau, injurator si n-o asculta, Doamne fereste, daca l-ar vedea ca a intrat in apa si se ineaca, sau in foc, sare dupa dansul! Moare odata cu dansul ca sa-l scoata. Nu mai tine minte ca l-a suparat. Uita toate, uita ca a necajit-o. Moare pentru dansul. Cand striga: “Mama, nu ma lasa”, ea uita totul.
Pentru ce ? Ca-i mama adevarata, iar copilul este rupt din inima ei si nu poate sa-l lase, cand il vede in necaz.
Iata asa trebuie sa facem si noi. Tot omul din lume este aproapele nostru. Cum face o mama buna, care isi pune sufletul pentru copii, asa trebuie sa iubim si noi pe toti deopotriva si sa ne punem sufletul pentru ei. Sa fim exact ca o mama buna cu toti, si cu cei buni si eu cei rai; sa nu facem deosebire, sa-i iubim pe toti ca pe noi insine.
******************************************************************
In aceasta privinta o sa va spun o istorioara cu inima de mama, ca sa vedeti pana unde merge inima de mama:
Era o biata mama tanara. A murit sotul ei in razboi cu persii. Era din Grecia si i-a ramas un copilas. Ea, femeie serioasa, cu frica lui Dumnezeu, a hotarat in inima ei sa nu se mai casatoreasca. A dus viata cinstita, in curatie, in post, in milostenie, in cercetarea bisericil si a crescut copilasul asta. Toata mangaierea ei era copilul. Asa l-a crescut biata mama dintr-o faramatura de carne, cu multa dragoste, ca o mama cand are unul singur si cand nu are, mai ales, nici sot. L-a invatat scoala, ma rog, tinea la el ca la ochii din cap. Dar, crescand copilul, crestea si grija mamei.
Asa a trecut tineretea copilului si a facut armata. Mama, pana la armata, l-a crescut ca pe o fata mare in casa ei. Era cel mai cinstit din tot satul, cel mai cuminte. Nici un cuvant n-a zis impotriva mamei, nici n-a mahnit-o vreodata; nimic nu facea ceva fara sfatul mamei. Dar, o, rautatea lumii! Cand a venit din armata, i s-a schimbat mintea. A inceput sa nu mai asculte de mama. A inceput sa nu-si mai arate dragostea fata de mama ca mai inainte; se ducea seara prin sat si venea tot mai tarziu. Mama se topea de scarba acasa. Aprindea candela la Maica Domnului si facea metanii: “Maica Domnului, pazeste-l!” Si cand venea Ioan mai tarziu, ca Ioan il chema, il zicea:
- Dragul mamei, Ioane, unde ai stat tu asa de tarziu, ca mare scarba am avut? Uite, ai mancare calda, ai camera ta grijita. Eu am plans, ca tu n-ai frati; te vei fi intalnit cineva, ai fi gresit sau niste oameni rai te-or bate.
Dar el a inceput, ca niciodata, sa vorbeasca impotriva:
- Mama, lasa-ma in pace! Ce ma pazesti ca pe copii? De acum inainte eu stiu sa ma port in lume!
Niciodata nu vorbise el asa. Mama se topea cand auzea.
– Vai de mine, dragul mamei! Dar eu pentru ca te urasc iti spun asta? Eu te iubesc! Dar ma tem, ca numai pe tine te am, singura mea nadejde! Daca nu te mai vad, mai bine sa mor si eu!
Sa vedeti ce s-a intamplat. In satul vecin era o fata rea, blestemata, trageau mai multi. A inceput sa se duca si el acolo. Mama-sa nu stia nimic.
- Unde te duci tu? l-a intrebat ea. Eu am auzit ca te duci la vrajitoarea aceea. Vai mie, mai bine muream, decat sa aud aceasta!
El, in loc sa asculte, a zis :
- Lasa-ma, mama! Ce ma pazesti? Eu stiu sa-mi port caciula de-acum!
Niciodata in viata nu vorbise asa cu mama lui. Iar ea se topea de plans, ca nu mai avea ce sa-i faca. Ce s-a intamplat? Blestemata aceea de vrajitoare a auzit de la altii ca mama lui nu-l lasa sa vina pe la dansa. Odata, mergand el la casa ei, i-a spus:
– Ia asculta, mai! Sa-mi spui drept, pe cine iubesti mai mult ? Pe mine sau pe mama ta?
El, fermecat la minte de muierea aceea blestemata, sta oleaca si zice:
– Pe tine te iubesc mai mult!
– Eu nu cred! a zis ea. Du-te acasa si, daca ma iubesti pe mine mai mult decat pe maica-ta, in noaptea asta sa vii cu inima mamei tale la mine! Faci asa sau nu? A stat oleaca si, indemnat de satana, a zis:
– Si aceasta o fac!
Si s-a dus din fata ei si a venit acasa. Mama, saraca, ii pregatise mancarea, ii incalzise camera si plangea la Maica Domnului sa-l aduca sanatos acasa. Iata ce pregatea mama pentru dansul si iata ce pregatea el pentru mama lui! Ce contrast era aici? Ce faradelege nemaipomenita? Mama il astepta plangand, sa-l pazeasca Dumnezeu de primejdii si el vine sa-i scoata inima. Vine acasa. Trecuse de miezul noptii. Mama i-a iesit in cale:
– Dragul mamei, dar acum se vine? Vai, multa grija am avut de tine!
El nu vedea nimic. Se uita in stanga si-n dreapta prin casa, dupa cutit. Si vede cutitul cel mare din bucatarie. Ia cutitul in mana, o ia pe mama de grumaz, sa nu racneasca, si o junghie in inima. Biata mama s-a dus! Sangele a inabusit-o, s-a stins mama cea scumpa, care se jertfea pentru el! Ce-a facut? Auzi pana unde l-a dus satana! A spintecat sanul stang al mamei, a scos inima mamei, a pus-o intr-un castron, a spalat-o de sange, a imbracat-o pe mama-sa cu haine de moarte, a culcat-o pe pat, a incuiat usa si a luat inima mamei lui in basma si a pornit prin padure sa o duca vrajitoarei, ca sa-i arate ca o iubeste mai mult. Ati vazut, cand merge un om repede prin padure, daca-i padurea deasa, te lovesc crengile. El mergea repede, ca pana la ziua sa vina inapoi, sa nu afle nimeni crima pe care a facut-o, si totodata s-o incredinteze pe aceea ca o iubeste mai mult decat pe mama lui. Mergand el repede cu inima mamei intr-o basma alba, o creanga din padure s-a arcuit si l-a lovit peste ochiul drept; si-l durea si a pus mana la ochi. Atunci aude din inima mamei, care era in basmaua alba: “Puiul mamei, te doare rau?”
Atunci de abia s-a trezit el! “Vai, mama, cum am ajuns pana aici? Unde sunt eu? Unde ma duc? Mama scumpa, mama buna, cum ti-am scos inima ta de la loc si inca te mai doare pentru durerea ochiului meu?” Si a inceput a plange groaznic. Atunci a vazut ca-i fermecat si s-a intors inapoi, cand a auzit glasul mamei din inima : “Puiul mamei, te doare rau?”
A venit acasa – mai era un ceas-doua pana la ziua -, a desfacut pieptul mamei, a pus inima la locul ei si apoi a inceput sa strige tare ca a murit mama lui. Se facea ziua si au auzit vecinii.
– Ce-i, mai Ioane?
– A murit mama!
– Dar cum se poate?
– Mama mea a murit! Mama mea a murit!
A venit lumea sa-l mangaie, dar el nu se putea mangaia, ca mai era un semn dumnezeiesc. Din sfert in sfert de ora, unde se ducea, auzea glasui mamei: “Puiul mamei, de ce m-ai omorat?” Cand auzea glasul mamei, era cea mai grea pedeapsa pentru el! Atunci toata lumea se mira, oare de ce plange el asa de tare disperat dupa mama, ca de obicei barbatii sunt mai tari de fire! Dar el stia de ce plange, ca auzea glasul mamei, care il mustra cu mila: “Puiul mamei, de ce m-ai omorat?” Ce s-a intamplat? S-a dus repede la doua batrane si le-a adus sa o scalde pe mama. Cand a scaldat-o, a vazut ca este junghiata in inima:
– Mai Ioane, mama ta a fost junghiata!
El, cand a auzit, s-a topit de plans, ca stia cine a junghiat-o. A imbracat-o, dupa trei zile a inmormantat-o; dar el, in loc sa se linisteasca, mai tare plangea si bocea, incat toata lumea zicea: ” Iata cat de mult a iubit el pe mama lui !” Dar el stia si auzea glasul mamei mereu, mereu, care il mustra si zicea: “Dragul mamei, de ce m-ai omorat?” Dupa ce si-a pus mama in mormant si-a adus aminte si zicea, plangand, in casa: “Mama scumpa, mama buna, cum te luptai tu cu mine! Cum te luptai sa ma scoti din ispite, sa ma duci la manastire, si acum am ramas singur”.
Ce-a pus Dumnezeu in mintea lui? Sa se duca singur la un duhovnic de manastire si sa se spovedeasca: “Ma duc, ca mama saraca voia sa ma scoata din ispite si eu nu cunosteam atunci Ma duc eu!” A incuiat usile si s-a dus la un mare duhovnic al unei manastiri si a cazut cu fata la pamant :
– Parinte, eu sunt cel mai rau om din lume, cel mai mare criminal!
Batranul l-a linistit, i-a citit molitfa de spovedanie, l-a spovedit, si el i-a spus duhovnicului cum a omorat pe mama lui buna. Iar duhovnicul, om intelept, i-a zis:
– Fiule, nu te deznadajdui de mantuirea ta! Dar sa stii ca cine omoara pe mama sau pe tata, treizeci de ani nu poate lua Sfintele Taine!
- Parinte, a zis el, dar altceva se intampla. Aud glasul mamei de cateva ori pe ceas, care zice: “Puiul mamei, de ce m-ai omorat?”
Si a zis duhovnicul :
– Tot bine vrea sa-ti faca, ca sa-ti aduci aminte de crima pe care ai facut-o si sa te pocaiesti, ca macar, daca nu te-a avut in lumea asta, sa fii cu dansa dincolo!
- Cum sa ma pocaiesc, parinte?
– Iata cum, fiule. Daca vrei sa te faci calugar, canonul se scade la jumatate, adica la 15 ani!
- Ma duc! Nu-mi mai trebuie casatorie, numai sa ma ierte Dumnezeu!
- Du-te, fiule, plange-ti pacatul si te va ierta Dumnezeu!
– Ma duc, parinte!
A vandut toate, si-a luat doua randuri de haine, a dat casa de pomana la o vaduva si s-a dus la o manastire de pe malul Iordanului. Aici a batut in poarta.
- Ce doresti, frate?
- Am venit sa-mi plang pacatele! Oare ma primeste parintele staret aici?
- Primim, doar manastirea este spital duhovnicesc pentru orice pacatos! Manastirea ii vindeca pe toti!
L-a primit, si ca nou incepator l-a pus la incercare la cele mai grele ascultari. La bucatarie, la trapeza, la gradina, la ingrijirea bolnavilor, la slujba dobitoacelor. El facea cu atata dragoste, si numai plangand, aducandu-si aminte de pacatele lui si cum si-a omorat mama.
Dar, pe masura ce se pocaia el in manastire si facea ascultare, glasul mamei venea mai rar. La cateva zile il mai auzea. Mai tarziu, la cateva luni, duhovnicul i-a spus:
– Cu cat glasul mamei vine mai rar, cu atat Dumnezeu se apropie de tine, ca mama vrea sa te aduca la cer, ca-i pare rau ca te-a pierdut in lumea asta! Ea tot mama a ramas!
– Parinte, a intrebat el, ce canon mai aspru sa fac eu ca Dumnezeu sa ma ierte mai repede?
– Fiule, sa mananci doar o data in fiecare zi mancare fara untdelemn trei ani de zile, sa faci cate cinci sute de metanii pe zi si sa zici psalmul 50 de cate ori vei putea mai mult pe zi.
– Fac, parinte!
Pe langa ascultarea grea, numai sambata si Duminica venea de doua ori la masa, in celelalte ziie manca o data in zi, mancare fara untdelemn, vin nu gusta deloc si a facut trei ani acest canon.
Calugarii se minunau de dansul, cu cata dragoste face ascultare si canon, ca ei nu stiau taina lui: “Mai, acela are dar de la Dumnezeu, ca zilnic plange !”
La trei ani de zile, inainte de Florii, a venit el la duhovnic sa se marturiseasca. Iar duhovnicul i-a spus :
– Frate Ioane, cum mai stai? Mama te mai cerceteaza?
– Parinte, mai rar. Parca as dori s-o aud mai des, dar mai rar se aude!
El a slabit de atata post. Trei ani de zile mancare fara untdelemn, cinci sute de metanii pe zi si ascultarea grea in manastire, si atunci a zis duhovnicul :
- Frate Ioane, iata vine saptamana Sfintelor Patimi. De la Florii pana in ziua de Pasti sa nu gusti nimic, nici apa, nici mancare, iar in sambata Pastilor sa vii la mine.
Si a venit in sambata Pastilor foarte slabit, dar vesel oarecum, ca Duhul Sfant, dupa masura pocaintei, il bucura.
– Iata, frate Ioane, noi mergem la slujba invierii la noapte, tu insa sa nu vii la biserica.
– Dar ce sa fac, parinte?
– Du-le in chiliuta ta, pregateste-ti candela, pune-i untdelemn, pune fitil si n-o aprinde. Roaga-te la Dumnezeu si pomeneste si pe mama ta, ca ea este martira si are mare trecere la Dumnezeu sa te ajute cu rugaciunea. Si daca va fi un semn si ti se va aprinde candela singura, sa stii ca te-a iertat Dumnezeu si mama ta de tot pacatul.
El s-a dus in chilie – nu mancase de la Florii nimic -, s-a pus cu fata la pamant si a inceput sa se roage: “Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul, pentru rugaciunile Preasfintei Maicii Tale si ale mamei mele !”
Si asa s-a rugat patru ceasuri, cu multe lacrimi si, vazand ca nu-i nici un semn si trebuia sa iasa cu Invierea, s-a aruncat in chipul crucii si striga cat putea la Mantuitorul, la Maica Domnului si la mama lui sa-l ierte si sa-i dea un semn de mangaiere ca l-a iertat.
Cand se trageau clopotele pentru inviere si toti calugarii ieseau afara, deodata, o lumina dulce a umplut chilia lui si s-a aprins candela singura, iar de la sfintele icoane s-a auzit un glas : “Puiul mamei, te-am iertat!”
Dupa atata jertfa, mama buna, tot mama a ramas! In loc ca el sa faca treizeci de ani de pocainta sau cincisprezece in manastire, in trei ani de zile mama l-a iertat. L-a adeverit prin aprinderea candelei. Dupa ce a omorat-o, dupa ce a suferit martiriul din mana lui, ea tot cu inima de mama a ramas.
Iubiti credinciosi, v-am spus aceasta ca sa va fie mila unul de altul. Acestea sa le tineti: Sa avem catre Dumnezeu inima de fiu, catre noi, minte de judecator, si catre aproapele, inima de mama!
Oricine ne-ar gresi, sa-l iertam; si cum este o mama buna care iarta pe toti, asa sa iertam si noi. Daca ar fi asa, pe fata pamantului, sa se iubeasca toti unii cu altii cum iubeste mama pe copii, pamantul s-ar face cer, s-ar face rai, n-ar mai fi judecati, n-ar mai fi morti, n-ar mai fi razboaie, n-ar mai fi tulburari, ci ar fi mila si indurare si bucurie in toata lumea.
Dumnezeu, Cel in Treime inchinat, Tatal, Fiul si Duhul Sfant, pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si cu ale tuturor sfintilor, sa ne miluiasca, sa ne ajute si noua pacatosilor sa tinem minte aceasta invatatura, ca sa avem catre Dumnezeu inima de fiu, catre noi sa avem minte de judecator, si catre aproapele, inima de mama. Amin.
Sursa: sfaturiortodoxe – Parintele Cleopa
15 Comentarii »
15 Raspunsuri to “Parintele Cleopa si INIMA DE MAMA”
pe 03 Dec 2009 la 13:04 # Mihaela S
Am amutit. Nu am cuvinte.Dragostea nu se poate masura,nu are limite,nu are margini,este infinita,atotcuprinzatoare,nu mai poti sa rostesti nici un cuvant,te lasa mut.
pe 03 Dec 2009 la 14:53 # Nicolae Mirean
Iisuse dă-ne’nţelepciune
Iisuse dă-ne’nţelepciune
Şi’nvaţă-ne să preţuim
Tot ce-i curat şi sfânt pe lume
Şi Adevărul să-l iubim.
Justificări să nu ne facem
La cele rele, prin ştiinţă,
Prin instruirea cea lumească
Şi modernismul din credinţă.
Să nu ne afundăm în rele
Bazându-ne pe o dreptate,
Care decurge din ştiinţă,
Şi căi, ce numai par, curate.
Să nu ne mai urâm părinţii
Când se opun la tot ce-i rău,
Atunci când îndrăgim păcatul
Şi viaţa fără Dumnezeu.
Să recunoaştem totdeauna
Răul făcut şi orice vină,
-Care’n plăcere şi-n ruşine,
Ne-a smuls trăirea din lumină-.
Ruşinea ce-a pierdută’n rele,
Şi-n legături destrăbălate,
Ce ne-a zidit în rău lăuntru,
Şi-l credem personalitate,
Care la orice rău găseşte,
Justificare în ştiinţă,
Şi argument lumesc, la modă,
Dar egoist şi-n necredinţă.
Redă-ne dragostea creştină,
Ca Adevărul să-l iubim,
Lumina sfântă, curăţia,
Şi’n vrednicie să trăim.
Să ne vedem pe noi, prin semeni,
Cînd sunt la greu şi-n suferinţă,
Ca-n milă în respect şi-n pace,
Să ne trăim sfânta credinţă.
Fă să vorbească-n noi lăuntru,
Prin rugă şi prin simţământ,
Ca pocăinţa cea curată,
Să ne înalţe’n Duhul Sfânt.
Şi acest post al bucuriei,
Să ne înalţe în trăire,
Din satisfacţia trupească
Şi din lumeasca bucurie,
Să nu trudim pentru ghirlande,
Petru trupesc şi brad frumos,
Ci să simţim trăind lăuntric,
Că s’a născut în noi Hristos.
pe 03 Dec 2009 la 15:54 # ghenadie
Si azi am auzit neghiobia secolului…de la un student anul 3 la teologie timisoara!zicea ca pr Cleopa e habotnic pt atitudinea sa anti eretici!Vai,Vai…si inca cate si mai cate despre frumusetea impartasirii cu alte religii!
Ca sa nu mai zic ca la o catedrala ortodoxa strana o dirijeaza un episcop femeie a bisericii secrete!sunt vreo 15 fete si 8 baieti in cor…ii fac metanii si ea le da binecuvantarea preoteasca!
MDA
pe 03 Dec 2009 la 16:14 # Cristina
si eu am amutit…
pe 03 Dec 2009 la 17:10 # Adrian
Parintele Cleopa marita toata atentia si eu sunt fara cuvinte, dar eu zic sa nu uitam si de Cuv Gheorghe de la Cernica a carui zi o praznuim astazi.
pe 03 Dec 2009 la 17:20 # admin
@ Adrian:
http://www.razbointrucuvant.ro/2007/12/02/sf-cuv-gheorghe-de-la-cernica-si-caldarusani/
pe 03 Dec 2009 la 17:22 # Adrian
imi retrag cuvintele, m-am uitat pe site si nu il vedeam pe nicaieri,iertati-ma
pe 03 Dec 2009 la 21:06 # Mihaela Pana
Da, e clar!
Domnul vrea sa ma lumineze in confuzia pe care o faceam – credeam ca trebuie sa fiu stricta si severa nu numai cu mine, ci si cu altii, dar inlocuiam, de fapt, dragosta adevarata, compasiunea cu un formalism mascat!
Atat prin postarea asta, cat si prin ultima discutie cu parintele meu duhovnic cu care am vorbit de curand exact despre inima de mama/inima de judecator, Domnul imi arata ca trebuie sa iau aminte la asta!
Doamne, ajuta!
pe 03 Dec 2009 la 21:22 # Adriana
http://www.youtube.com/watch?v=ae5x8HDwor4
pe 03 Dec 2009 la 21:28 # Adriana
http://www.youtube.com/watch?v=bMGsuG2I2e4&feature=related
pe 03 Dec 2009 la 23:01 # Adriana
“Cat am putut,m-am silit dupa a mea slaba putere,cu darul lui Dumnezeu,sa folosesc si sa invat pe fiecare,calugar si credincios,calea mantuirii.Pe nimeni n-am intors desert de la usa chiliei mele.Ci am deschis usa chiliei si a cuvantului tuturor care au venit la mine,stiind ca odata cu fiecare om intra si Hristos in chilia mea.Nu pot spune ca am facut tot ce as fi putut face,nici n-am implinit cu fapta ce am invatat pe altii.Insa am cugetul impacat ca ce mi-a dat Dumnezeu in dar,am impartit si eu altora in dar si nadajduiesc ca ma voi mantui prin mila lui Dumnezeu si prin rugaciunile Bisericii si ale fiilor mei duhovnicesti.Va rog ,dragii mei,pe toti sa nu ma uitati in sfintele voastre rugaciuni!Si asa cum va vad aici,sa va vad in Rai.in bucuria cea vesnica si fara margini.SA VA VAD IN RAI PE TOTI!Doamne fereste,unul sa nu ramana la munci,toti sa va bucurati in Gradinile RAIULUI!TOTI!.Daca as avea un sac mare,sa va pun intr-un sac,sa va pot sa va dau drumul in Gradinile Raiului!Stiti voi cat este de frumos acolo?Auzi ce zice Apostolul Pavel:”Cele ce ochiul n-a vazut,nici urechea n-a auzi,nici la inima omului nu s-au suit,acestea a gatit Dumnezeu celor ce Il iubesc pe El” (Corinteni 2.9)
Sfinte Parinte Cleopa,cu inima pe care o ai ,mai mare decat sacul,miluieste-ne cu rugaciunile Sfintiei Voastre,ca sa fim vrednici a intra si noi,asa dupa cum mult ne-ai dorit,in Gradinile Raiului!
(Arhimandrit Cleopa Ilie)
pe 04 Dec 2009 la 00:08 # Adriana
” Cand vezi icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos in brate,tu stii ce vezi acolo?CERUL SI PAMANTUL!CERUL este HRISTOS,Cel mai presus de ceruri,Ziditorul cerului al pamantului.Iar MAICA DOMNULUI reprezinta pamantul,adica toate popoarele de pe fata pamantului,ca Ea este din neamul nostru.Bratele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decat umerii Heruvimilor si a Serafimilor.Ea tine pe Cel ce a facut cerul si pamantul si toate cele vazute si nevazute.Ea este MAMA NOASTRA,care are mila si de saraci si de vaduve si pururea se roaga Mantuitorului pentru iertarea pacatelor noastre”.
(Arhimandrit Cleopa Ilie)
Maica Domnului este Biserica
duhovniceasca
Maica Domnului Mireasa
E Biserica aleasa
E zidita prea frumos
De Imparatul Hristos
Biserica Sfintei Marii
E Biserica cea vie(1 Cor 3,16)
In cereasca-imparatie
Biserica prea frumoasa
Si Lui Dumnezeu aleasa
Biserica fericita
De Dumnezeu preaslavita
Si de oameni preaiubita
Biserica ca un soare
E Biserica Fecioarei!
De Dumnezeu Nascatoare
In care Domnul priveste
Si in Ea Se odihneste
In Ea Soarele gandit
A venit si-a locuit.
Si foarte o a sfintit
Oamnilor le-a poruncit
Ca e a Lui Maica Sfanta
biserica preasfintita
Biserica Sfintei Maria
Este Raiul fecioriei
Este cer fara de nor,
Este Rai cuvantator.
Maica Domnului preasfanta
E biserica zidita
Nu ca cea a lui Solomon
Facuta cu maini de om
Ci de Dumnezeu zidita
Si cu Duhul lui sfintita(Lc.1,3)
De dansul impodobita(Ps.45,4-5)
Cu podoabe negraite(Ps.44,10,13)
Ce nu are asemanare
Nici in cer si nici sub soare
Afara de Dumnezeu
Care-I ziditorul ei.
Biserica cuvantatoare
E biserica Fecioarei
De Dumnezeu Nascatoarei
In Ea Domnul-mparateste
Si in Ea,pe El il slavesc
Toti cei care Il iubesc.
Biserica slavei sale
E biserica Fecioarei
De Dumnezeu Nascatoare
Biserica-nsufletita
Si de Duhul Sfant sfintita
Cine pe ea o slaveste
Si de rele se caieste,
La Ea-n graba sa alerge
Si folosul va culege.
(de Parintele Cleopa Ilie)
pe 04 Dec 2009 la 04:08 # Maria Magdalena
Bunelul nostru drag si sfant,invatatorul dragostei si al intelepciunii pure si mantuitoare,Parintele Cleopa,adevarata INIMA DE MAMA,care scoate lacrimi si din ochii cei mai uscati si incetosati.Totdeauna va fi un CEAS DESTEPTATOR
AL CAPETELOR ADORMITE SI CONSTIINTELOR CE DORM CU VISE PLACUTE SI AMAGITOARE.
Pastorul oilor domestice, fara stiinta,usor, cu drag, indumnezeieind pe orisicine asculta invatatura daruita lui.Dumnezeu l-a inzestrat cu minte sanatoasa si darul oratoric ce inimi inmuia,aducand la pocainta pe ce cei ce-l ascultau.Atunci,ca si acum,cuvintele,chiar scrise si nu rostite de gura sa,trezeste in noi,acea iubire neimpartasita si necunoscuta cu dor si bucurie de fapte bune inaintea lui Dumnezeu.Sfanta lui existenta pe pamantul nostru romanesc,dovada este ca si aici este Gradina Maicii Domnului,ocrotind florile ei si sfintii nostri.Sa avem parte de cat mai multe asa flori de sfinti in Gradina ce ne-a fost daruita,spre infrumusetarea sufletelor noastre.Maica Domnului sa ne deschida poarta Gradinii Raiului,cand va veni vremea,sa ne bucuram cu totii de florile ei!
Parinte Cleopa,Floarea noastra cea frumoasa,roaga-te pt.indreptarea noastra,sa ne mai dai lumina sa te gasim usor,visand la mantuire,sa ne trezim in RAI!Amin!
pe 04 Dec 2009 la 23:23 # isaac
fratilor asta e crestinism
am amutit
pe 12 Apr 2010 la 17:01 # Război întru Cuvânt » La 98 de ani de la nasterea iubitului nostru parinte Cleopa Ilie: MARIA PARTEA CEA BUNA SI-A ALES
[...] Parintele Cleopa si INIMA DE MAMA [...]
sursa:Razboi intru cuvant
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu