ICOANA POCAINTEI ADEVARATE

ICOANA POCAINTEI ADEVARATE

joi, 26 mai 2011

Viata purtand-o cu drag!


O FLOARE
PENTRU
FIECARE!

... fiecare experienta din viata ESTE absolut necesara pentru a ajunge intr-o alta etapa, apoi in alta, pana in momentul de fata; -
Ca trebuie sa NE BUCURAM de tot ceea ce se intampla in viata noastra, dar sa nu ingaduim niciodata ca fericirea sau succesul propriu sa depinda de atasamentul fata de o persoana , fata de un loc, fata de un obiect…
- Ca FERICIREA face parte din ceea ce SUNTEM si provine din felul in care gandim… Ca este o greseala sa cautam fericirea in afara...
 - Ca atunci cand dobandim suficienta pace interioara si avem o parere pozitiva despre noi insine, este aproape imposibil sa ne lasam controlati si manipulati de altcineva…
- Ca NIMENI nu ne poate provoca o stare negativa sau un stres interior; ca numai noi putem face acest lucru prin felul in care ne interpretam propria lume…
- Ca regretand raul facut si simtindu-ne vinovati fara incetare este O MARE PIERDERE DE VREME, pentru ca nimic nu va schimba trecutul catusi de putin…
- Ca unul din piscurile pe care putem ajunge este INDEPENDENTA fata de buna parere a celorlalti oameni….
- Ca daca exista o suferinta in viata noastra …situatia respectiva are legatura cu atasamentul fata de modul in care credem ca ar trebui sa mearga lucrurile… - Ca suntem fiinte umane valoroase, demne de pretuire, nu pentru ca asa spun cei din jur ci pentru simplul fapt ca noi am decis sa constientizam acest lucru;
- Ca nimeni nu ne poate intrista. Nimeni nu ma poate face sa ne ingrijoram. Nimeni nu ne poate jigni sentimentele. Nimeni NU POATE FACE decat CEEA CE II PERMITE SUBCONSTIENTUL NOSTRU …
 - Ca , de-a lungul vietii , CELE MAI INUTILE EMOTII sunt sentimentul de vina pentru ceea ce s-a intamplat si teama fata de ceea ce s-ar putea intampla… - Ca starea propriei NOASTRE vieti nu este decat o reflectare a starii mintii NOASTRE;
- Ca trebuie sa INVATAM din toate evenimentele trecute , in loc sa le tot repetam si sa tooot facem referire la ele…;
- Ca nu trebuie sa uitam ca orice lucru prin care am trecut ne-a ajutat sa ajungem AICI… UNDE NE AFLAM IN PREZENT.
- Ca tot ceea ce NE jigneste ne face mai slabi si ca faptul ca ne simtim jigniti creeaza o energie similara cu cea care ne-a jignit…tocmai de aceea trebuie SA NE DEPASIM MANDRIA si sa ne pastram calmul shi pacea Sufletului;
- Ca nimeni nu ne poate supara fara acceptul nostru nemijlocit;
- Ca increderea in noi provine din interior si nu din laudele si confirmarile exterioare;
- Ca atunci cand suntem tratatati intr-un mod in care ne jigneste sau ne transforma in victima trebuie sa ne punem intrebarea : “Ce am facut EU ca sa las aceasta persoana sa creada ca sunt dispusa sa tolerez un asemenea comportament ?”…
- Ca ACUM , AICI, reprezinta SUMA tuturor alegerilor pe care le-am facut pana in momentul de fata…
- Ca trebuie sa eliminam tendinta de a ne simti superiori in vreun fel sau altul pentru ca…TOTI suntem egali in fata lui Dumnezeu;
- Ca ar fi de preferat sa ne aflam in preajma oamenilor care ne fac mai puternici , care ne apreciaza, care se simt legati de Dumnezeu si ale caror vieti dovedesc ca Spiritul se manifesta prin intermediul lor;
- Ca ar trebui sa intelegem conduita unei persoane ca o caracteristica a ACELEI PERSOANE , care NU ne poate jigni decat daca ii ingaduim noi acest lucru;
- Ca IUBIREA si colaborarea –impreuna- fac totul sa mearga mai lin in aceasta lume;
- Ca , chiar si atunci cand ne aflam la marginea cea mai de jos, putem alege sa PRIVIM STELELE;
- Ca ar fi bine sa consideram pe ORICINE INTRA IN VIATA noastra ca fiind UN INVATATOR…
- Ca fiecare persoana care este adusa sau indepartata din viata noastra face parte din experienta care ne-a fost menita de catre Divinitate.
- Ca e bine sa fim studenti toata viata, sa fim deschisi si dornici sa invatam din orice si de la oricine…
- Ca atunci cand ne aflam intr-o situatie care ne pune la incercare ar fi bine sa ne intrebam : “Sunt o parte a problemei sau o parte a solutiei ?”…
- Ca orice clipa in care ne simtim suparati, frustrati, in suferinta, jigniti din cauza conduitei altcuiva este o clipa in care am renuntat a Il vedea pe Dumnezeu Supraveghetorul care ne da voie  a mai avea control asupra purtarii noastre  vietuind...frumos,ca toti sa ajungem in IERUSALIMUL DE SUS!





















Maica Domnului sa ne tina strans sub
SFANT
ACOPERAMANTUL
EI

Doamne Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu,miluieste-ne si ne lumineaza viata spre Calea Cea Adevarata, a Ta Binecuvantare s-o primim acum si candva la Marea Judecata prin Usa Milostivirii sa fim primiti!Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh,acum si pururea in vecii vecilor,Amin!






marți, 24 mai 2011

Cum sa nu dam putere diavolului asupra noastra






Harul lui Dumnezeu este cel care ne pazeste si ne intareste, spre a birui.



Vietuind in necredinta, diavolul se va multumi cu a ne ispiti si a ne dobora sistematic, putin cate putin, caci omul necredincios traieste pentru lumea aceasta trecatoare. Cu cat ne vom intari insa in credinta, in nadejde si in dragoste, cu atat diavolul ne va lupta mai tare si mai pe fata, deoarece, crezand, vom tanji dupa Dumnezeu si dupa viata cea vesnica.



Cu cat este omul mai slab, cu atat nu ingaduie Dumnezeu diavolului sa il atinga in chip vazut. Cand insa crestinul a inceput sa paseasca pe calea cea stramta a Imparatiei, atunci, intarit fiind de har, diavolul va primi "aprobare" de a incerca rezistenta iubirii aceluia.



Sa ne amintim de Dreptul Iov:



"Domnul a zis catre Satan:



- De unde vii?



Iar Satan a raspuns Domnului si a zis:



- Am dat tarcoale pe pamant si m-am plimbat in sus si in jos.



Si Domnul a zis catre Satan:



- Te-ai uitat la robul Meu Iov, ca nu este nici unul ca el pe pamant, fara prihana si drept si temator de Dumnezeu si care sa se fereasca de ce este rau?



Dar Satan a raspuns Domnului si a zis:



- Ore degeaba se teme Iov de Dumnezeu? N-ai facut Tu gard in jurul lui si in jurul casei lui si in jurul a tot ce este al lui, in toate partile si ai binecuvantat lucrul mainilor lui si turmele lui au umplut pamantul? Dar ia intinde mana Ta si atinge-Te de tot ce este al lui, sa vedem daca nu Te va blestema in fata!



Atunci Domnul a zis catre Satan:



- Iata, tot ce are el este in puterea ta; numai asupra lui sa nu intinzi mana ta.



Si Satan a pierit din fata lui Dumnezeu." (Iov 1, 7-12)



Indracirea :



Diavolul nu poate intra in om fara ingaduinta lui Dumnezeu, iar cand intra, el nu intra atat pentru putere vrajilor si a fermecelor, cat pentru ingaduinta primita de la Dumnezeu. Daca nu ar ingadui Dumnezeu, nici toti vrajitorii din lume nu ar avea putere sa indraceasca pe un om.



Pana si pentru a intra in turma de porci, diavolii I-au cerut voie mai intai Mantuitorului, daramite pentru a intra intr-un om. "Si-L rugau pe El sa nu le porunceasca sa mearga in adanc. Si era acolo o turma mare de porci, care pasteau pe munte. Si L-au rugat sa le ingaduie sa intre in ei; si le-a ingaduit." (Luca 8, 21-22)



De ce ingaduie Dumnezeu indracirea cuiva, nu cred ca sunt in stare sa raspund. Insa gandesc ca aceasta se intampla din pricina mandriei, spre a vedea toti cat de neputincios este omul in fata diavolului, cand ramane de unul singur, lipsit de ajutorul lui Dumnezeu.



Gandesc si la faptul ca aceasta se ingaduie spre intarirea credintei celor slabi si a celor in cauza. Deci putem spune ca aceasta se petrece tot din mila si iubirea lui Dumnezeu, care doreste mantuirea tuturor, nici unul nefiind de pierdut.



Chiar imi spunea un parinte, recent: "Se mantuieste si el (indracitul), insa vezi cu ce pret." Am ramas surprins de acest cuvant, insa apoi mi-am dat seama ca respectivul avea o credinta de piatra si un post aspru de neinchipuit, daruri primite dupa indracire. Si inca nu a scapat de duhul cel viclean.



Cum sa nu dam putere diavolului asupra noastra ?



Noi singuri nu putem sa ne pazim de diavol, noi singuri nu putem sa ne mantuim, noi singuri nu putem sa supravietuim. Daca am putea sa ne pazim de viclenia diavolului, daca am putea sa ne mantuim singuri, daca am putea sa nu murim, de ce am mai avea de nevoie de Dumnezeu ?!



"- Zis-au cei ce ascultau: Si cine poate sa se mantuiasca?



- Iar Hristos a zis: Cele ce sunt cu neputinta la oameni, sunt cu putinta la Dumnezeu." (Luca 18, 26-27).



Crestini fiind, invatatura propovaduita trebuie sa fie zugravita si in faptele noastre. De absoluta trebuinta, ca si celelalte pe care le voi aminti, mai jos, este dreapta credinta. Pentru erezii si invataturi gresite, Parintii au anatemizat pe unii si pe altii, spre a nu strica Biserica lui Hristos, lasandu-i in grija lui Dumnezeu. Dreapta credinta se cunoaste si se intareste citind Sfanta Scriptura si scrierile Sfintilor Parinti. Cine crede in Dumnezeu trebuie sa creada si in diavol, care adesea se chinuie sa ramana ascuns, chiar si in mintea celor ce se aduna in Biserica.



Participarea la sfintel slujbe atrage harul lui Dumnezeu, curateste mintea si ajuta spre o rugaciune cat mai asezata. Chiar si fara a intelege slujbele, este de neaparata trebuinta a participa la ele. La vremea potrivita, mintea ni se va lumina si vom intelege mai multe.



Postul si rugaciunea raman principalele arme impotriva diavolului.



"Si mergand ei spre multime, s-a apropiat de Hristos un om, cazandu-I in genunchi si zicand:



- Doamne, miluieste pe fiul meu, ca este lunatic si patimeste rau, caci adesea cade in foc si adesea in apa. Si l-am dus la ucenicii Tai si n-au putut sa-l vindece.



Iar Iisus, raspunzand, a zis:



- O, neam necredincios si indaratnic, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi suferi pe voi? Aduceti-l aici la Mine.



Si Iisus l-a certat si demonul a iesit din el si copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte:



- De ce noi n-am putut să-l scoatem?



Iar Iisus le-a raspuns:



- Pentru putina voastra credinta. Caci adevarat graiesc voua: Daca veti avea credinta in voi cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo, si se va muta; si nimic nu va fi voua cu neputinta. Dar acest neam de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si cu post." (Matei 17, 14-21)



Puterea harului lucrator in Taina Sfintei Spovedanii este adesea trecut cu vederea. Deasa spovedanie este de mare folosinta, prin aceasta scotand la iveala toate gandurile inimii, ca nici unul sa nu prinda radacini peste saptamana, peste luna sau peste an. Spovedania nu trebuie sa fie urmata, in mod obligatoriu, de Impartasanie, de aceea, ea se poate face oricand, fara prea mari pregatiri.



Impartasania este izvor de putere si de vindecare. Apropierea de Mantuitorul Iisus Hristos, in Taina Euharistiei, nu trebuie sa se faca nici des, nici rar, ci potrivit starii sufletesti a fiecaruia. Astfel, unuia ii este de folos sa se impartaseasca saptamanal, iar altuia, numai de patru ori pe an. Aceasta hotaraste numai duhovnicul, in urma unei bune cunoasteri a sufletului celui care se apropie cu pocainta.



Impartasania cu nevrednicie mai mult imbolnaveste decat insanatoseaza, mai mult strica decat face bine, dupa cum spune si Sfantul Apostol Pavel: "Oricine va manca painea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat fata de trupul si sangele Domnului. Sa se cerceteze insa omul pe sine si asa sa manance din paine si sa bea din pahar. Caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, multi dintre voi sunt neputinciosi si bolnavi si multi au murit." (I Corinteni 11, 28-30).



Viata trupeasca trebuie si ea pusa in buna randuiala. Foarte mult vorbeste Parintele Arsenie Boca despre importanta vietii trupesti in lucrarea mantuirii omului. Astfel, sexualitatea si alimentatia sunt cele mai folosite doua aspecte pe care diavolul le denatureaza, spre a strica si pe celelalte ale vietii omului.



Harul trebuie cautat, urmarit si dobandit cu toata puterea, caci "Imparatia cerurilor se ia prin straduinta si cei ce se silesc pun mana pe ea" (Matei 11, 12).

Omul primeste har prin Sfintele Taine, dar si prin multe alte mijloace: Anafura, Aghiasma, Icoane, Mir, Sfinte Moaste, Sfanta Cruce, binecuvantarea preotului, rugaciune, virtuti, etc.





Publicat de Roxana 8 aprilie 2011
 
 
Sursa:Cadelnita/blogspot

luni, 23 mai 2011

Mănăstirea Crasna









MANASTIREA MEA DE SUFLET !


La numai 50 km de Ploieşti, spre Braşov, prin Vălenii de Munte, pe raza comunei Izvoarele, la poalele Munţilor Ursoaia, se înalţă spre cer, din verdele crud al pădurii, Mănăstirea Crasna.

Un "ochi de var" strălucitor, ce iradiază clorofila împrejurului, înnobilând credinţa neamului cu lucrarea unui duh aparte: Crasna a dat altarelor Ortodoxiei româneşti şase episcopi. Aici se învaţă continuu şi se slujeşte în taina vechilor sihaştri. Şi dacă ar trebui să aduni toată această uimire la un loc i-ai spune pur şi simplu: părintele arhimandrit Nicodim Dimulescu.




Să despici perdelele dese de ploi, forfecând aerul albastru al zorilor unei dimineţi îngheţate de mai, zdrobit de aglomeraţia îmbâcsită a oraşului, ca să poţi apuca spre neştiutele drumuri ale unei mănăstiri de dincolo de zidurile închipuitului, poate părea la prima vedere doar aventura unor gazetari exaltaţi. Dar cum închipuitul de dincolo naşte taină, chemare, nimic nu-ţi mai stă în cale ca să-l atingi.



Aşa am pornit noi la mijloc de săptămână spre Crasna. O mănăstire apropiată Bucureştilor, depărtată, retrasă însă de lumea ne-lume a oraşului. Şi după ce am străbătut câmpia şi dealurile, înşirând satele şi oraşele pe firul nevăzut al unei mătănii, am ajuns la un capăt de drum, în faţa cetăţii aparent inexpugnabile a pădurii. Aici, în acest punct, mijlocul nostru modern de deplasare s-a recunoscut învins. De aceea, doar maşina lui nea Costel, şoferul Mănăstirii Crasna, obişnuită cu noroaiele locului, ne-a luat în "spinare" şi ne-a trecut dincolo, lăsându-ne teferi şi curaţi la încălţări în pragul minunii.



Dar pentru noi întâmplarea avea să capete sens abia la întoarcere, când, ajunşi acasă, luminaţi din Lumina Învierii şi a Cuvântului cu care ne-am hrănit la Crasna, aveam să-i înţelegem rostul. Căci fără drumul acesta greu, întortocheat, plin de gropi şi noroaie, nu am fi aflat ce înseamnă bucuria de a birui încercarea şi nici nu am fi gustat din nectarul înţelepciunii. De aceea, această punte între lume şi cer, între păcat şi Rai, este necesară. Fără ea, ai putea să crezi că atingerea cerului este lină, uşoară, la îndemâna oricui şi că îndrăzneala cugetului ar fi posibilă fără nevoinţă. Fără rugăciune şi cruce.



Nemărginirea şi tăcerea care definesc Raiul



Ne-am trezit, aşadar, în Rai. Cu respirarea tăiată, goliţi de gânduri, căci nu ne venea a crede frumuseţea ce ni se înfăţişa ochilor. Şi nici nu puteam înţelege cum de se roteau norii în jurul mănăstirii, ca un inel, refuzând să verse în clipele acelea zăvoaiele de ape ridicate la cer cine ştie prin ce locuri îndepărtate. Aici, însuşi timpul se spărsese, lăsând în urmă doar lumină.



Ne-am revenit încet-încet, cu ajutorul părintelui ieromonah Nectarie Petre, stareţul Mănăstirii Crasna. Şi, în numai câteva clipe, am devenit şi noi oameni ai locului, "îmbrăcaţi" în trecutul, prezentul şi speranţa sfântului lăcaş.



Însoţiţi de părintele stareţ, ne-am închinat în cele două biserici ale mănăstirii, cea veche şi cea nouă, şi în paraclisul de vară, uluiţi, bucuroşi, impresionaţi până la tăcere de istorie, de pace şi de necuvintele sfinţilor.



Căci, ce poate fi mai convingător şi mai înălţător decât să te afli pe locul unde pe la 1745 pustnicii din scobiturile munţilor din jur au ridicat aici, în taina pădurii, schit de lemn pentru rugăciune şi jertfă lui Hristos?



Ce poate fi mai nemărginit decât nemărginirea înşăşi a Creaţiei lui Dumnezeu, pe care o poţi vedea direct, fie şi numai pe chipurile sfinţilor atât de "ai noştri", cum îi zugrăvise cândva Pârvu Mutu în lungile lui zile de tăcere, recunoscute şi aici în vechea biserică, în înfăţişarea pe care le-a eternizat-o pe la 1832-1834 Costache Eliadie din Ploieşti şi fiul său, Toma?



Cum să poţi vorbi când afli că postelnicul Constantin Potlogea, fiu de preot al locului, aşeza împreună cu fiul său, Nicolae, sub pavăza Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena temelia actualului sfânt lăcaş şi întreaga avere a familiei, la scurtă vreme după ce se călugărise cu numele de Chesarie? Şi că refuzase să i se zugrăvească chipul în tabloul votiv al bisericii, plecând la Domnul puţin înainte de 1829, în taină, fără a-şi vedea ctitoria terminată? Şi că nici mormântul nu i se cunoaşte?



Şi nici cuvinte nu ai ca să cuprinzi în ele frumuseţea iconostasului cu foiţă de aur realizat la Viena în 1853 şi pictat cinci ani mai târziu de Anghel Tănase din Ploieşti. Sau icoana Maicii Domnului zugrăvită de Irineu Protcenco.



Ai putea să spui poate ceva despre urcuşurile şi coborâşurile istorice ale lăcaşului, despre neiertătoarele cutremure, incendii, prădările nemţilor din 1917 sau ale ocnaşilor evadaţi de la Slănic din 1920, despre desfiinţarea mănăstirii în 1960, dar ţi-ar rămâne foarte puţine de spus despre ceea ce a urmat după 1967, când primăvara s-a instalat din nou la Crasna.



(Zidirea de suflete şi "şcoala" de episcopi...)



Acolo unde se afla doar fratele Pavel să păzească ce mai rămăsese din mănăstire, astăzi părintele ieromonah Pantelimon, veneau în 1967 călugării Nicodim şi Ghedeon, care aveau să adauge la purtarea de grijă a patriarhului Justinian harul lor şi un duh nou ce au făcut din vechiul schit actuala Mănăstire Crasna. Numeroase ridicări de construcţii, reparaţii, adăugiri şi alte lucrări s-au contopit cu cealaltă lucrare, cu celălalt duh: cel al zidirii de suflete.



Despre aceasta ne-a vorbit părintele Nectarie Petre, intrat în mănăstire la 15 ani, călugărit la 20, hirotonit diacon acum 11 ani şi preot în urmă cu şase ani, stareţ din toamna anului trecut.



Despre sine vorbeşte cu reţinere, spunându-ne totuşi că la îndemnul părintelui Nicodim şi-a desăvârşit studiile la "Institutul Sfântul Seghie" din Paris, unde în prezent este şi doctorand în anul trei, pregătindu-şi o lucrare care are ca temă "Spovedania, rolul pedagogic şi sfinţitor în practica pastorală". Şi ne-a mai mărturisit un lucru aparte, esenţial, părintele: "Există ceva anume ce m-a "captat" în această mănăstire, ce mă ţine şi astăzi aici: dragostea din această obşte. Ea m-a rechemat din Franţa după şapte ani şi unde cred că voi rămâne cât va rândui Dumnezeu".



Cu dânsul am vorbit însă mai mult despre o realitate unică în lumea monahală de la noi: Mănăstirea Crasna a trimis la slujirea altarelor Ortodoxiei româneşti şase episcopi dintre cei închinoviaţi aici: IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, PS Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, şi PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal. "Toţi aceşti părinţi, toţi aceşti episcopi care au ieşit de aici s-au format în jurul părintelui Nicodim Dimulescu, cel care are o importanţă covârşitoare la formarea vieţuitorilor din obştea Crasnei. Acestor înalţi ierarhi se adaugă şi seria de stareţi de mănăstiri care au ucenicit tot aici: Antonie Liţă, de la Mănăstirea "Sfântul Pantelimon", din Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, Benedict Zbârnău, de la Ianculeşti, Teofil de la Balaciu, plecat la Domnul, Nicodim Burcea de la "Buna Vestire" de la Mirabella-Eclano-Italia, alături de care putem vorbi, şi de mulţi alţi părinţi duhovnici, precum Damian de la Zamfira, Sofronie de la o mănăstire din Moldova. Părintele Nicodim are o experienţă de mai mult de 60 de ani de mănăstire. A intrat la 13 ani şi jumătate la Mănăstirea Râmeţi, unde a putut cunoaşte şi a se forma, pentru ca la rându-i să formeze oameni. Lucrul acesta a rodit şi aici, în Mănăstirea Crasna, unde există 10 preoţi, patru diaconi, patru călugări şi restul până la 30 de fraţi, toţi trimişi de dânsul la studii şi desăvârşire", ne spune părintele stareţ Nectarie.



Despre cum lucrează trecutul prin prezent:



Am discutat apoi despre ascultări, despre cea mai importantă dintre ele, participarea la slujbe, la rugăciune, dar şi despre "ocuparea de oameni", de pelerini. Aici, zilnic, este rânduit un părinte care primeşte oaspeţii, discută cu ei, le răspunde la frâmântări, le dă sfaturi şi le asigură o masă gratuită pe zi. "Este o tradiţie a locului rânduită de părintele Nicodim de când a venit aici, pe care o păstrăm şi cu nădejde în Dumnezeu încercăm să o ducem mai departe. Dacă reuşim să facem toate acestea datorăm puterea noastră şi legăturii cu trecutul. Această legătură aduce liniştea şi spiritualitatea locului. De aceea avem obligaţia să o ducem mai departe, chiar dacă provocările secolului în care trăim sunt mari. Însă Dumnezeu "naşte" şi formează vocaţii încă", ne-a spus părintele stareţ. Apoi ne-a vorbit despre figura luminoasă a părintelui Arsenie Praja, "pustnicul din Apuseni", prietenul şi părintele de suflet al părintelui Nicodim, care, în ultima parte a vieţii, a trăit la Crasna.



A fost acest părinte ca o lumină şi ca o dovadă că măsura sfinţeniei, la care toţi suntem chemaţi, poate fi atinsă şi în zilele noastre. Despre părintele Arsenie Praja se poate vorbi nopţi la rând. O vom face într-un articol viitor, dar nu putem să trecem acum fără a aminti că acest pustnic călătorea tot timpul desculţ, iarna topindu-i-se zăpada sub tălpi, că umbla îmbrăcat într-un cojoc toată vara, din "nebunie întru Hristos", că şi-a prevăzut sfârşitul şi că şi-a încheiat viaţa pământească într-o noapte de Înviere, rostind pe patul morţii răspuns la salutul "Hristos a înviat!", "Da. Adevărat a înviat Domnul!", după care s-a ridicat cu sufletul spre viaţa îngerească.



Mai bogaţi, mai senini şi mai încrezători:



Mănăstirea Crasna nu poate fi mărturisită pe de-a-ntregul în puţinele cuvinte ale unui reportaj. Ar trebui să vorbim şi despre muzica psaltică învăţată aici, despre multe şi multe alte lucruri frumoase şi, nu spre final, despre părintele Nicodim însuşi, cu care am stat de vorbă. Dar nu putem trece peste marea sa smerenie încălcându-i rugămintea de a lăsa la o parte vorbele cuvioşiei sale. Mărturisim însă că am plecat de la Crasna mult mai bogaţi, mai senini şi mai încrezători după întâlnirea cu părintele, căci acum, mai mult ca oricând, avem încrederea că Biserica lui Hristos nu va fi niciodată învinsă. Şi că, aşa cum ne spunea şi părintele stareţ la final, ceea ce desăvârşesc călugării la Crasna este "un fel de a răspunde nevoilor cu care se confruntă Biserica astăzi, omenirea, pentru că monahul este în mănăstire şi pentru o cunoaştere mai amplă a Lucrării lui Dumnezeu, nu numai pentru posturi şi rugăciune, care sunt datorii esenţiale. Monahismul nu se opreşte. El este plămânul Bisericii care reînviorează cele pierdute sau pe care noi, oamenii trecători, le uităm". Neuitând nici noi de cele aflate la Crasna, ne retragem îndemnându-vă să căutaţi şi voi puntea dintre lume şi cer, dintre păcat şi Rai, ca să trăiţi pe viu bucuria "îmbrăcării" în duhul sfinţitor al Crasnei.

Hristos a inviat!



Cu ajutorul Lui Dumnezeu publicat de ,,Macarie Ieromonahul'' la 14:41:00

sursa:http://hristos-imparatul-slavei.blogspot.com/2011/05/manastirea-mea-de-suflet.html

DE LA CORINA CHIRIAC...

UN MAIL DE LA CORINA CHIRIAC: SĂ I NE ALĂTURĂM ŞI SĂ PROTESTĂM!


mai 23, 2011


Dragi prieteni,



Am primit la rândul meu un protest la adresa unui film. M-am gândit că e practic să traduc cât mai fidel în româna textul original al mesajului care poate fi citit în continuarea traducerii mele. Dacă vreunul dintre voi găseşte o traducere mai bună a textului englez, vă rog modificaţi. Important este să protestăm.

Vă rog să daţi şi voi mai departe acest mesaj.

Mulţumesc, Corina Chiriac



MERGÂND DINCOLO DE LIPSA DE RESPECT, FILMUL „CORPUS CRISTI” ESTE PE CALE SĂ APARĂ ÎN CINEMATOGRAFE ÎN IUNIE SAU AUGUST. UN FILM DEZGUSTĂTOR ESTE APROAPE GATA SĂ APARĂ MAI ÎNCOLO ANUL ACESTA ÎN AMERICA PREZENTÂND PE MÂNTUITORUL IISUS HRISTOS, PE APOSTOLI ŞI DISCIPOLI CA HOMOSEXUALI ! CA PIESĂ DE TEATRU ACEST „SCENARIU” A JUCAT DEJA ÎN TEATRE PENTRU O VREME.



ÎN LATINĂ, „CORPUS CRISTI” ÎNSEAMNĂ TRUPUL LUI HRISTOS.



ESTE O REVOLTĂTOARE BATJOCURĂ LA ADRESA DOMNULUI NOSTRU, MÂNTUITORUL IISUS HRISTOS.

DAR NOI PUTEM PRODUCE O SCHIMBARE.



IATA DE CE VĂ TRIMET ŞI VOUĂ ACEST E-MAIL. DACĂ FIECARE VA TRIMETE ACEST MESAJ DE PROTEST ŞI LA ALŢII, POATE CĂ ÎMPREUNĂ VOM REUŞI SĂ PREVENIM, SĂ ÎMPIEDICĂM GROZĂVIA CA ACEST FILM SĂ FIE DIFUZAT ÎN AMERICA (ŞI ÎN LUME AŞ ADAUGA EU, C.C.)



SA AVEM CURAJUL SĂ NE PREZENTĂM PE FAŢĂ CREDINŢA ŞI SĂ OPRIM BATJOCURA ADRESATĂ ÎMPOTRIVA DOMNULUI ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. CĂCI ALTFEL, DE CE AM MAI PRETINDE CĂ SUNTEM CREŞTINI? CU RISCUL DE A VĂ DERANJA PUŢIN, VĂ TRIMIT ACEST MESAJ TUTUROR ŞI SPER CĂ VEŢI FI DE ACORD CU MINE, VEŢI APRECIA EFORTUL CELOR CARE AU INIŢIAT ACEST PROTEST ŞI VEŢI TRIMETE VORBA MAI DEPARTE.

VA ROG, AJUTAŢI SĂ ÎMPIEDICĂM OFENSA CONTRA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS .



NU E VORBA DE VREO PETIŢIE DE SEMNAT, DE UN NUMĂR FIX SAU LIMITĂ DE PERSOANE LA CARE SĂ TRIMETEŢI ACEST SEMNAL DE ALARMĂ… ÎN PLUS VĂ IA CÂTEVA MINUTE S-O FACEŢI ! POATE MAI PUŢIN DE 2 MINUTE.



DACĂ NU TE INTERESEAZĂ, SAU NU AI 2 MINUTE SĂ RETRIMIŢI ACEST MESAJ, SĂ NU TE PLÂNGI DACĂ DUMNEZEU NU ARE TIMP PENTRU TINE CĂCI EL ESTE MULT MAI OCUPAT DECÂT PUTEM FI NOI.



PERSONAL, CHIAR CRED CĂ E ABSOLUT NECESAR SĂ PROTESTĂM. SE PARE CĂ ANUMITE REGIUNI ALE EUROPEI AU RENEGAT ŞI REFUZAT, DIN FERICIRE, SĂ PRIMEASCĂ SAU SĂ DIFUZEZE ACEST FILM. TOT CE NE TREBUIE ACUM SUNT O GRĂMADA DE RUGĂCIUNI ŞI O GRĂMADĂ DE E-MAILURI.

VĂ ROG, DAŢI MAI DEPARTE.



Categories: Anunţuri
 
sursa:http://acvila30.wordpress.com/
 

Predică la Duminica Samarinencii - Sf.Teofan Zavoratul








 

Sfantul Teofan Zavoratul - Predică la Duminica Samarinencii:




[Fapte 11, 19-26, 29-30; In. 4, 5-42]. Cei din cetatea samarinencei, după ce Mântuitorul a petrecut la ei două zile, grăiau către dânsa: „De acum credem nu numai pentru cuvântul tău, fiindcă noi înşine am auzit si am cunoscut că acesta este Mântuitorul lumii, Hristosul”.



Aşa este cu toţi: Mai întâi sunt chemaţi la Domnul prin cuvânt din afară sau, ca la noi acum, pe calea naşterii; iar mai apoi, gustă în fapt ce este viata în Domnul, deja nu se mai ţin de Domnul prin obştea creştinească, ci prin unirea lăuntrică cu El.



Acest lucru trebuie să-l aibă ca lege toţi cei care se nasc în obşti creştine, să nu se mărginească, adică, a ţine de Domnul numai pe dinafară, ci să se îngrijească a se uni cu El lăuntric, pentru ca mai apoi să poarte deja în sine mărturia statornică a faptului că stă întru adevăr.



De ce este nevoie însă pentru asta ? Este nevoie să întrupăm în noi înşine adevărul lui Hristos, iar adevărul lui Hristos este scularea celui căzut.



Aşadar, dezbracă-te de omul cel vechi, care putrezeşte în ghearele poftelor amăgitoare şi îmbracă-te în omul cel nou, zidit după Dumnezeu întru dreptate şi preacuvioşia adevărului, şi vei cunoaşte în tine însuţi că Domnul Iisus Hristos e, cu adevărat, Mântuitorul nu doar al lumii îndeobşte, ci şi al tău anume.


(din „Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an”, Sfantul Teofan Zavoratul)

Sursa:http://acvila30.wordpress.com/

vineri, 20 mai 2011

TELEVIZORUL&SCHIZOFRENIA



Schizofrenia este boala mentala in care omul nu mai poate percepe lumea exterioara si realitatea asa cum sunt acestea de fapt, ci distorsionat, intr-un grad mai mare sau mai mic, in functie de gravitatea bolii. Schizofrenicul traieste si judeca dupa lumea din mintea lui, alta decat cea reala. "Dupa definitia lui P. Janet si a lui C. G. Jung, devenita de acum incolo clasica, schizofrenia se caracterizeaza prin reducerea nivelului mental, printr-un scurtcircuit intre existenta onirica si existenta diurna, intre lumea fantasmelor noastre interioare (subconstient sau inconstient) si lumea reala".


Schizofrenia ca si drogurile psihedelice opereaza o deschidere intre constient si subconstient, permitand inundarea orizontului mintii constiente cu imagini si fantasme ce izvorasc din inconstient. Este vorba de o stare alterata de constiinta, in care mintea se afla situata intre lumea exterioara pe care o percepe prin vedere si cea a fantasmelor inconstientului. Datorita insa asaltului primit prin poarta lasata deschisa lumii inconstientului, mintea isi pierde partial sau total capacitatea de a mai lua contact constient cu lumea exterioara. Fata constiintei este intunecata de multimea nalucirilor care nu o mai lasa sa vada dincolo de ele.

Boala nu este noua, dar poate ca niciodata in istorie raspandirea ei nu a fost atat de mare ca astazi. De altfel, daca afectiunile neurologice predominau in patologia bolilor mentale a secolului al XlX-lea, cele psihice, intre care schizofrenia este una dintre cele mai grave, sunt afectiunile caracteristice vremurilor noastre. Pentru schizofren nu se mai poate pune problema daca vrea sau nu sa aiba o experienta fantastica, precum se intampla cu cel care aprinde televizorul sau cu cel care se drogheaza. El nu cauta o asemenea experienta, ci practic este stapanit, prizonier al acestei lumi fantastice, chiar daca ar vrea cu toata puterea sa se intoarca in lumea reala.

Bolnavii psihic, cei aflati in stari de regresie mentala, observa doctorul Cowen, au tendinta de a identifica un instrument anume ca sursa a problemelor psihice pe care le intampina. Tot el constata ca, surprinzator, "de la aparitia ei, televiziunea a devenit o trasatura frecventa in patologia clinica a bolnavilor psihic". Adica, adesea bolnavii indica drept sursa a raului, drept mecanism infernal, insasi televiziunea. De ce, dintre toate masinariile sau obiectele care-l inconjoara pe om, tocmai televiziunea este identificata de catre bolnavii psihic drept instrument si cauza a raului pe care il sufera?

Aceasta perceptie distorsionata a televiziunii, care apare la multi dintre bolnavii mental, este explicata de doctorul Cowen printr-un joc de cuvinte care surprinde, de altfel, esenta acestui fenomen, insusi cuvantul televiziune (television) ne indica, spune psihiatrul american, cauza implicarii televiziunii in descrierile bolnavilor prin citirea acestui cuvant intr-un mod putin diferit, adica "tell-a-vision" - "a infatisa sau a comunica o viziune".

Daca viziunile sunt, in esenta, cauza distorsiunilor de perceptie traite de schizofrenici - vedeniile care invadeaza in mod necontrolat mintea - devine usor de inteles motivul pentru care televiziunea, o masina ce comunica sau infatiseaza o viziune, sa fie atat de des experimentata si invocata de bolnavi ca origine si instrument al raului.

De asemenea, este firesc ca niste oameni labili psihic sa perceapa televiziunea ca pe un instrument al agresiunii, atata timp cat ea dezorganizeaza procesul de gandire, creste confuzia din mintea oamenilor, favorizeaza o stare sau un fenomen halucinatoriu si streseaza pana la epuizare mintea.

Prin urmare, in conditiile in care televiziunea poate constitui cel putin un factor de agravare, daca nu chiar unul declansator, al unei boli psihice, este firesc ca aceia care sufera de boli mentale, nerealizand care este cauza afectiunii, a nalucirilor ce ii terorizeaza, sa arunce aceasta vina asupra unei masinarii, a unui mecanism inrudit din multe puncte de vedere cu cel care sta la originea sindromului schizofrenic.

Vizionarea TV - o experienta anticipata in viziunile bolnavilor de schizofrenie inca dinaintea aparitiei televiziunii

Pentru a putea intelege mai bine sindromul schizofrenic si legatura pe care acesta o poate avea cu vizionarea TV, vom aduce in atentie marturia unui psihiatru care la inceputul secolului, cu mult inaintea aparitiei televiziunii, aducea fara sa-si dea seama o dovada de-a dreptul socanta a inrudirii celor doua fenomene.

In articolul On the origin of influencing machine publicat in 1919 si citat de Jerry Mander in cartea sa, psihiatrul Victor Tausk scria urmatoarele: "un numar considerabil de pacienti spun despre problemele lor ca sunt provocate de o "masina de influentat" controlata de forte straine. Acesti straini se exprimau prin niste sisteme de credinte care se impuneau ca amenintatoare, inspaimantatoare si coplesitoare fata de credinta si sistemul de valori ale pacientului si care erau implantate cu forta in mintea acestuia.

De regula masinaria de influentat, descrisa de pacientii lui Tausk, are niste mecanisme uriase si tot felul de alte componente. Adesea, ea este capabila sa proiecteze imagini si raze invizibile care se pot cumva imprima pe creier. In mod frecvent, imaginile emana dintr-o "cutie neagra mica" si nu sunt tridimensionale, ci plate. Masinaria si cele ce ies din ea pot produce victimei sentimente si ganduri, alungand altele, dupa cum spune Tausk, "prin niste raze sau forte misterioase pe care pacientul nu are indeajuns de multe cunostinte de fizica pentru a le explica. Ea creeaza senzatii care in mod total nu pot fi descrise fiindca ii sunt straine (necunoscute, neobisnuite) pacientului insusi, si care sunt percepute in parte ca fiind electrice, magnetice sau provocate de curenti de aer". In scurta vreme, relateaza Tausk, victima nu mai poate distinge informatiile - sentimente, ganduri, senzatii, amintiri -primite de la aceasta sursa "exterioara" de cele generate de ea insasi sau ca rezultat al experientei si descoperirilor personale.

Ipoteza lui Tausk, asemanatoare cu cea a lui Cowen, este ca pacientii produc aceasta fantezie a masinariei ca o manifestare exterioara a confuziei care exista inlauntrul lor cu privire la lumea exterioara si cea interioara; lumea propriilor ganduri si lumea concreta din afara persoanei.

Aceasta confuzie isi are radacinile in primii ani ai copilariei, spune Tausk. La o anumita varsta, copilul cauta sa descopere realitatea aflata dincolo de lumea parintilor sai, doreste sa ia legatura cu lumea exterioara, astfel ca incepe sa exploreze. In masura in care reuseste, copilul invata sa inteleaga, sa integreze si sa prelucreze (sa "proceseze") lumea cu care intra in contact, de care a luat cunostinta. El invata sa faca distinctia intre impulsurile, imaginile si experientele legate de lumea din afara si cele care sunt generate in intregime de el insusi, imaginativ, "plutitoare", care nu au radacini in lume. Daca totusi copilul a facut aceasta diferentiere, atunci proiectiile mintii sale pot fi distinse si identificate. Aceasta se cheama sanatate psihica.

Schizofrenicul, afirma Tausk, nu reuseste sa faca aceasta deosebire si nu isi poate da seama care imagini provin din mintea sa si care sunt legate de experiente din lume. In acest moment, toate experientele, fie cele generate launtric, fie cele rezultate in urma unei interactiuni cu lumea, sunt la fel. Proiectiile mintii dobandesc aceeasi calitate ca si experienta directa a lumii. Nu te mai poti increde nici in experienta aceasta directa, nici in propriile procese de gandire. Ambele devin "plutitoare", dezradacinate. Toate lucrurile sunt in aceeasi masura interioare si exterioare.

In acest punct, sugereaza Tausk, pacientul va crea o fantezie -"masina de influentat" -, ca o proiectie materializata a confuziei din mintea lui. Capabila sa implanteze imagini care iau forma unor raze, capabila sa implanteze realitati straine, din afara experientelor personale, capabila sa ii schimbe sentimentele, aceasta masinarie il face pe pacient sa cada intr-o desavarsita confuzie cu privire la ceea ce este real si ceea ce este ireal, ceea ce este launtric si ceea ce este exterior.

Fara indoiala, ati observat, ne atentioneaza J. Mander, ca aceasta "masinarie de influentat" suna izbitor a televizor. Cum putea exista acest fenomen in anul 1919, inainte ca acest aparat sa fi fost inventat ramane un mister. Sa indraznesc sa sugerez ca televizorul a fost inventat de oameni cu preocupari asemanatoare, ca o manifestare exterioara a mintilor lor?"

Atat de incredibila pare marturia lui Tausk, incat, daca ea nu ar fi fost facuta cu cateva zeci de ani inaintea aparitiei televiziunii, s-ar fi putut suspecta ori faptul ca bolnavii s-au inspirat din realitatea TV in descrierile lor, ori ca doctorul Victor Tausk ar fi inventat aceasta poveste pentru a denigra televiziunea.

Desi autenticitatea rezultatelor obtinute de doctorul Victor Tausk prin observarea bolnavilor de schizofrenie nu poate fi contestata, multi dintre cititorii acestor randuri vor putea face urmatoarea obiectie: faptul ca schizofrenicii identifica si afirma ca ar avea in minte un fel de televizor care emite incontinuu si este controlat de forte straine nu inseamna ca aceia care se uita la televizor trebuie sa ajunga schizofrenici. Este adevarat. Nu toti cei care se uita la televizor se imbolnavesc de epilepsie sau de schizofrenie, ci poate doar cei care au o sensibilitate mai mare la comunicarea televizuala sau o anumita labilitate psihica.

Aceasta nu inseamna insa ca televizorul nu poate cauza la majoritatea telespectatorilor, mai cu seama la cei inraiti (in jur de 4 ore zilnic) tensiuni sau descarcari nervoase, dezordine mentala sau o percepere distorsionata a lumii reale.

Televiziunea cultiva o perceptie distorsionata a lumii reale

Copiii sunt primele victime, deoarece ei inca nu au dobandit capacitatea de a discerne intre realitate si imaginar. Ei cred tot ce vad, lucru pe care fiecare parinte il poate observa la proprii copii care sunt lasati sa se uite la televizor. Ei se afla in perioada descrisa de Tausk, in care invata sa deosebeasca produsele propriei imaginatii de lumea reala, isi dezvolta retelele neuronale competente sa distinga intre o experienta imaginara si una reala, intre imaginile din minte, lumea fantastica si cea in care traiesc. Creierul lor se afla in stadiul dezvoltarii structurilor fundamentale de judecata, analiza, intelegere, logica etc.

Aceasta confuzie intre real si imaginar, pe care o induc imaginile TV (nici real pur, nici 100% fantezie), daca nu-l duc pe copil la declansarea unui sindrom schizofrenic sau chiar la moarte prematura, este in masura sa modeleze la nivelul neurologic (structura retelelor neuronale) precum si la cel psihic, tendinta de a confunda sau prefera lumea proiectata in minte celei reale. Astfel, se poate explica neputinta tinerilor noilor generatii de a se integra in societate, de a intelege si a se adapta lumii in care traiesc, ducand o viata fireasca, asa cum au trait-o oamenii intotdeauna, cu bucuriile si necazurile inerente.

Lumea din minte, una ideala a placerilor, a confortului si divertismentului, construita din imaginile TV, devine mai reala decat realitatea, caci ea este preferata, dorita si greu de parasit, este lumea mitica a tinerilor care au crescut cu televizorul. Astfel se poate observa la acesti oameni o tendinta permanenta de refugiere sau evaziune in imaginar, fie prin bautura, drog, sexualitate, practici orientale, fie prin televiziune, jocuri pe calculator sau internet. Realul nu mai are consistenta, deoarece prin vizionarea TV oamenii isi pierd intr-o masura mai mica sau mai mare capacitatea de a-l percepe si de a-l accepta asa cum este, modelandu-si viata dupa datele acestuia.

Discrepanta dintre lumea reala si aceea care se instapaneste in mintea tinerilor este atat de mare, incat devine tot mai probabila sacrificarea celei dintai in favoarea celei de a doua. Oare aceasta nu poate fi socotita daca nu o boala, cel putin un simptom, o tendinta schizofrena in perceptia realitatii? Fenomenul nu se limiteaza doar la generatia tanara. Studiile lui G. Gerbner demonstreaza clar ca intre telespectatorii inraiti (care vizioneaza in jur de 4 ore zilnic) si ceilalti (pana la 2 ore) exista o diferenta semnificativa in perceperea si reflectarea realitatii. Spre exemplu, proportional cu timpul acordat vizionarii TV, se inregistreaza o crestere a tendintei de a exagera prezenta violentei in societate. Proportional cu vizionarea sporeste teama, suspiciunea, izolarea fata de ceilalti oameni si fata de societate. Creste neincrederea in vecini, in prieteni, care sunt vazuti ca potentiali dusmani.

Dar, daca oamenii percep lumea altfel decat este ea de fapt, si aceasta in mod gradat, proportional cu numarul orelor alocate vizionarii TV, nu putem socoti oare ca aceasta tehnologie favorizeaza o viziune schizofrenica asupra lumii si un comportament corespunzator?

Iata cum reflecta J. Mander acest fenomen: "Nu incape indoiala ca televiziunea face ceea ce spune fantezia schizofrenica. Ea proiecteaza in mintea noastra imaginile unor realitati exterioare experientei noastre. Imaginile vin in forma unor raze, iesind dintr-o cutie. Ele provoaca schimbari in sentimentele noastre si, dupa cum vom vedea, si o totala confuzie cu privire la ceea ce este si ceea ce nu este real. intreaga realitate devine eterica, existand numai in mintile noastre.

Precum masina pacientilor lui Tausk, televiziunea este manifestarea finala a unei confuzii deja evidente. Aceasta confuzie exista in vremea cand scria Tausk, insa acum ea a fost institutionalizata de omniprezenta mediilor artificiale in care traim. O lume reala care nu poate fi pusa la indoiala a fost scufundata sub o lume reconstruita, creata de oameni. Noi traim inauntrul manifestarilor mintii omenesti. Asemenea copilului care cauta legaturi cu exteriorul, nu gasim decat proiectiile altor oameni. Nu putem deosebi naturalul de artificial, caci procesele care ne-ar dezvalui aceasta nu se vad nicaieri. Suntem desprinsi, plutind in spatiu, traind intr-un bazin al lipsei de ratiune, de dimensiunile unei natiuni. Vedem un stimul, o lumina si ne agatam de el. Acesta devine totul pentru noi. El isca imagini in creierul nostru".

De ce vizionarea TV apare atat de des in povestirile consumatorilor de droguri sau a schizofrenicilor?

Exista oare o legatura cauzala intre vizionarea TV si cele doua afectiuni si daca da care sunt motivele formarii ei?

1. Atat in cazul vizionarii TV, cat si in cel al schizofreniei sau al consumului de droguri, mintea este spectatorul pasiv al unui film care ruleaza prin fata ei. Diferenta este ca, in cazul televiziunii, imaginile provin din afara, iar in celelalte situatii, din interiorul subconstientului.

2. Desi imaginile de-a lungul televizionarii provin din lumea exterioara omului, acestea nu sunt percepute de minte intr-un regim identic cu cele reale, atitudinea mintii pe parcursul vizionarii TV fiind asemanatoare pana la identitate cu cea din starile alterate de constiinta.

3. Vizionarea TV, prin mecanismele descrise de-a lungul acestei carti, favorizand deschiderea portilor subconstientului, inlesneste invadarea mintii de catre fantasmele inconstientului. De aici deriva una din cele mai grave consecinte ale vizionarii. Mintea, prin privitul la televizor, se obisnuieste tot mai mult cu experienta pasiva, dar euforica a evaziunii in imaginar, este tot mai puternic atrasa de experientele de tip halucinatoriu carora este dispusa sa le cedeze. Noilor generatii crescute cu televizorul li se cultiva prin aceasta experienta o sensibilitate si o atractie aproape maladiva pentru substantele sau tehnicile meditative de tip oriental care genereaza stari euforice evazioniste sau chiar halucinatorii, pentru fenomenul magic sau erotism, dobandind o labilitate sporita in ceea ce priveste declansarea unui sindrom schizofrenic.

Mintea are tendinta de a repeta modelele de activitate invatate deoarece insesi retelele neuronale se structureaza in functie de activitatea sau experienta avuta. Cu cat o experienta este mai intensa si de durata mai lunga, cu atat creierul are tendinta inertiala de a o repeta. A privi la televizor cateva ore zilnic, luni sau chiar ani, de la varsta cea mai frageda, face ca trasaturile generale ale acestei experiente mentale sa marcheze intr-o masura proportionala cu numarul orelor acordate vizionarii, activitatea mentala, corticala a omului respectiv.

In concluzie, prin privitul la televizor, mintea omului devine dependenta, deschisa sau atrasa de o experienta intens emotionala, foarte putin rationala si volitiva. Mintea devine tot mai dependenta de starea de spectator a unui film fantastic si, evident, prin aceasta e expusa unui atac sau invazii a fantasmelor provenite din inconstient. Poarta dintre constient si subconstient se deschide din ce in ce mai mult, caci fantasmele sunt dorite, iar atitudinea mintii arata ca este pregatita sa le primeasca, si asta cu atat mai mult cu cat experienta TV favorizeaza deschiderea acestei porti prin generarea unei activitati corticale de tip alfa caracteristica starilor alterate de constiinta (vis, drog etc), specifica deschiderii subconstientului.

Astfel se explica torentul de imagini si de ganduri care invadeaza mintile oamenilor (mai ales ale acelora care vizioneaza mult programele TV), precum si atractia pe care tot mai multi oameni o resimt pentru experientele pasive, ale evaziunii in imaginar (insasi experienta erotica este una de tip fantastic atunci cand mintea pasiva este sedusa si atrasa de placere in directia satisfacerii ei).





Virgiliu Gheorghe

sursa:Cadelnita/Blogspot

luni, 2 mai 2011

Despre PASTELE BLAJINILOR



In credinta populara, in lunea dupa duminica Tomei, se sarbatoreste Pastele Blajinilor. In folclor, Blajinii mai sunt cunoscuti si sub numele de Rohmani. Potrivit credintei populare, Blajinii fac parte din cei dintai oameni de pe pamant. Traiesc fara femeile lor, convietuiesc cu ele numai 30 de zile pe an in vederea procreatiei. Blajinii, incapabili de a face rau, s-ar afla dincolo de lumea vazuta, pe unde se varsa Apa Sambetei, in delta ei, pe Ostroavele Albe. Preocuparile Blajinilor sunt postul si rugaciunile pentru cei vii. Desi sunt virtuosi, nu stiu cum sa calculeze data Sfintelor Pasti. Oamenii le vestesc acestora ca a venit Pastele prin intermediul apei, aruncand pe ea coji de oua rosii.

In aceasta zi, in Botosani, batranii dadeau de-a dura oua rosii in amintirea Blajinilor, iar in Bucovina se manca la iarba verde, unde multe firimituri erau lasate sa cada intentionat pe pamant, intru pomenirea celor morti. In cele mai multe locuri din tara noastra, oamenii merg in aceasta zi la cimitire, dand de pomana oua rosii, pasca si cozonac si punand flori pe morminte.

De Pastele Blajinilor nu se pomenesc doar mortii cunoscuti pe linia ascendenta a unei familii, ci intregul neam al stramosilor comuni: Uitatii, Nestiutii, Albii.

Fiecare femeie aduce cu ea un stergar strans la un capat si legat cu o lumanare. Aceste stergare se daruiesc preotului care citeste pomelnicele.

Alte credinte despre Blajini

Exista si credinta ca ei provin din copii nebotezati, morti imediat dupa nastere. Alteori sunt priviti ca fiind cei care sustin stalpii pamantului. Fara Blajini, lumea s-ar scufunda in haos.

In unele versiuni, Blajinii sunt identificati cu urmasii celor care n-au mai reusit sa traverseze marea, atunci cand Moise a eliberat poporul evreu din robia egipteana, despartind apele. Acestia au ramas pe o insula foarte aproape de Rai, pe unde trece Apa Sambetei.

In Bucovina se spune ca "Blajinii sunt jumatatea de sus om, iar jumatatea de jos peste si traiesc intr-un parau; femeile si fetele lor canta foarte frumos, incat rasuna vaile de cantecele lor melodioase".

Exista credinta ca Dumnezeu a creat mai intai uriasii. Pentru ca se razboiau intre ei, Dumnezeu i-a lasat sa piara si i-a creat pe Blajini. Acestia fiind prea mici, au fost mutati pe lumea cealalta si apoi l-a facut pe om.

Blajinii sunt cunoscuti si sub numele de Rohmani. Potrivit cercetatorilor, numele de Rohmani vine din limba traca, de la supranumele Zeind-Roymenos (Sfantul Luminos) dat Cavalerului Trac, o zeitate prezenta in antichitatea dobrogeana, olteneasca si transilvana.


Pastele Blajinilor este o traditie netipiconala

In unele zone ale tarii, preotii sunt chemati sa savarseasca in lunea dupa duminica Tomei o slujba pentru sufletele celor raposati. Exista credinta ca prin aceasta slujba sufletele celor trecuti in lumea vesniciei vor fi partase fericirii fara sfarsit. Avand in vedere ca in nicio carte de cult, tiparita cu binecuvantarea Sfantului Sinod, nu se afla tipicul specific acestei slujbe, ea este de multe ori improvizata.


De vreme ce Biserica nu are pentru aceasta zi o anumita randuiala, trebuie sa respingem acest obicei.

Adrian Cocosila






Pastele Blajinilor este "Pastele mortilor", ce se praznuieste o data pe an in Moldova de Rasarit.




Pastele Blajinilor este cea mai insemnata dintre toate zilele in care se pomenesc mortii de obste si li se da de pomana. E singura zi in care se face pomenirea tuturor mortilor la cimitir. E cea mai mare praznuire pe care o fac credinciosii in cinstea celor adormiti. E cel mai frumos obicei al lor.



Pastele Blajinilor se praznuieste a doua zi dupa Duminica Tomii, luni, sau a opta zi dupa Pasti.

 Dupa luminatul praznic de mare bucurie in cinstea celui ce a inviat din morti, al Invierii Domnului, se apropie si Pastele mortilor, Pastele Blajenilor.



Insusi Domnul Iisus Hristos, inainte de patimile Sale, in cuvantarea de despartire cu ucenicii Sai intristati le-a prezis ca intristarea lor se va preface in bucurie si aceasta bucurie nimeni nu o va lua-o de la ei, bucurie pe care au avut-o ucenicii cand L-au vazut pe Domnul, dupa Inviere (Ioan 16, 20-22; 20, 20).



Aceasta mare bucurie a Invierii lui Hristos, a Pastelui, pe care au trait-o si crestinii in Saptamana Luminata si care aduce aminte de invierea cea de obste, ei vin apoi sa o impartaseasca si celor adormiti in nadejdea fericitei invieri, a carei bucurie a vestit-o Domnul Iisus Hristos, care inainte de invierea Sa s-a pogorat intai sa propoveduiasca biruinta asupra mortii, la cei morti din iad (I Petru 3, 19). Tot asa si urmasii Lui vin in aceasta zi la mormanturile celor adormiti ca sa le vesteasca bucuria biruintei lui Hristos asupra mortii.



Asadar, temelia Pastelui Blajinilor este credinta unita cu nadejdea ca Biruitorul mortii, dupa fagaduinta Sa (Matei 25, 31-46), va invia la strasnicul judet sufletele tuturor credinciosilor adormiti: parinti, neamuri si prieteni, pentru bucuria cea vesnica.



De aceea si pomenirea celor scumpi noua adormiti sa se faca cu bucuria cuvenita crestinismului. In aceasta zi preotii sunt imbracati in vesmintele cele de Pasti, prealuminate, ce amintesc fata acelor vesminte albe stralucitoare in care au fost imbracati ingerii de la mormantul lui Hristos, care au vestit femeilor mironosite ca Hristos a inviat din morti (Luca 24, 4-6; Ioan 20, 11-13).



Pentru aceasta zi se fac din vreme anumite pregatiri si la cimitir si acasa, aceste din urma cer si cheltuieli. Femeile cu copiii vin la cimitir si curata buruienile uscate de pe mormanturi, la cele mai vechi le aduna tarana si le oranduiesc frumos, boiesc crucile sau le varuiesc.



Unii credinciosi rasadesc pe morminte liliac, mai rar stanjenei. Femeile, mai ales, au grija si de cei straini morti sau gasiti morti, despre care stiu ca nu au pe nimeni sa-i pomeneasca; le aduna si lor tarana la mormanturi si le fac si lor sa fie "frumos". Acasa, pe langa altele, rosesc iarasi oua, pentru "Blajini".



In ziua de Pastele Blajinilor, toata lumea femeilor, copiii si unii barbati vin la biserica, la sfanta slujba, iar altii sa duc de-a dreptul la cimitir.

Fiecare femeie aduce cu ea intr-o legatura sau doua: tatusii ("tatusiile" sunt servete sau prosoape, mai rar: basmali, barizuri, salice sau testemele de imbrobodit, cele mai obisnuite sunt petece de panza, tesuta acasa, late ca de doua schioape si lungi cum vor sa le rupa din valurile de panza din lada, dupa starea gospodarului. "Tatusiile" se strang la un capat si se leaga cu lumanare. Acestea sunt tatusiile de mana, ce se dau clericilor impreuna cu cate un colac de mana, la inceputul atator slujbe care se savarsesc pentru credinciosi), colaci cu lumanari, cate un prosop sau bucata de panza pentru un mormant, pasti, cozonac, paseulite mici coapte anume pentru "Blajini", oua rosii, fripturi si mancari, apoi rachiu, vin sau braga pentru masa de obste de la sfarsit.



Preotii ies din biserica impreuna cu oamenii, cativa cu steaguri, si vin la cimitir. Aici se face o panahida de obste la care se pomenesc inca o data toate pomelnicile date pentru pomenire in biserica la slujbele din sambetele Postului Mare.



(Pomelnicul casei e o cartulie mica in formatul de buzunar cu file pentru numele celor vii si morti ai casei. De obicei, in acest pomelnic se trec numai numele celor morti, neamuri si straini cunoscuti: preoti iubiti, calugari din manastiri si, cand se intampla, vreun raposat al casei; mai rar se trec si numele celor vii. Credinciosii, cand se duc la biserica, in zilele de duminici si sarbatori, iau cu ei pomelnicul de acasa pentru a-l pomeni in altar, la proscomidie, prin dascal sau starostele bisericii. Unii il lasa la biserica pentru mai mult timp, de obicei pentru tot Postul Mare sau chiar si pentru un an, dupa dorinta, pana la Blajeni, cand pomelnicul se scoate. Aceste pomelnice credinciosii si le cumpara dela starostele bisericii, iar acasa si le scriu singuri; rareori pentru aceasta la dascal.)



Pe masura ce preotii le pomenesc, dascalii le impart, strigandu-i pe cei ale caror sunt si care le asteapta ca sa le aiba pentru ecteniile de la mormanturi.



Dupa panahida de obste, sa fac scurte litii pe la mormanturi. (Daca in sat sunt mai multi preoti, cimitirul se imparte, iar in orase preotii, care vor, fara nici o impartire, slujesc atat cat pot dovedi fiecare.)



Gospodina casei, mama copiilor, e aceea care asteapta de obicei pe preot cu toate gata; cand nu-i ea, sunt copii ei. In asteptarea preotului, gospodina casei sau altcineva asterne pe un mormant al vreunuia din neamurile casei un prosop sau un petec de panza, pe care pune colaci, pasti, cozonac, pasculite mici sau bucati de cozonac, fiecare bucata cu lumanare si cate un ou rosu, apoi mancari si o sticla cu vin; face si un foc mic, tamaiaza cu catuia casei (catuia de arama pentru tamaie se pastreaza pe grinda sau pe fereastra in "casa cea mare" si slujeste la trebuintele religioase, mai ales pentru praznicele cari se savarsesc acasa) mormanturile si asteapta cu pomelnicul in mana.



Preotul vine si savarseste o ectenie, pomenind pomelnicul intreg al casei, iar cand dascalul canta "Vecinica pomenire", preotul uda mormanturile cu vin. La sfarsit, femeia pune in cosul ce-l poarta storojul (groparul - paracliser): prosopul sau panza de pe mormant, cum si o pasca, cozonac sau 1-2 colaci cu oua rosii si lumanare, iar pasculitele mici si bucatile le da de pomana tot atunci copiilor, fiecare bucata cu cate o lumanare aprinsa si un ou rosu, pentru sufletele mortilor.



Mancarile de obicei si ce mai ramane le duce la masa de obste, care sa face tot in cimitir sau in ograda bisericii - daca biserica e alaturi de cimitir - si la care ia parte toata lumea: preotii, dascalii si norodul.



Pentru clerici si mirenii alesi se asaza de obicei o masa, iar cei mai multi sed jos, pe a primaverii iarba verde, ca si atunci cand Mantuitorul satura multimi de oameni (Matei 14, 19; Marcu 6, 39). Lumea e multamita: si cei morti si cei vii. Saracii sunt si ei la aceasta masa.



Am tinut sa spun macar cateva cuvinte despre acest prea frumos dar si duios obicei. E adevarat ca obiceiul traieste, dar nu mai este cum a fost. Oamenii vin mai putini la cimitir si cei care vin se grabesc inapoi. Bucuria de odinioara de Pastele Blajinilor nu mai este aceeasi, astazi.



Parintele Dimitrie I. Balaur
 
 
SURSA:CRESTINORTODOX.RO