ICOANA POCAINTEI ADEVARATE

ICOANA POCAINTEI ADEVARATE

duminică, 30 ianuarie 2011

CEI TREI MARI IERARHI:VASILE CEL MARE,GRIGORIE TEOLOGUL SI IOAN GURA DE AUR


















Pomenirea Sfinţilor noştri părinţi şi mari dascăli ai lumii şi ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur


Cei între sfinţi Părinţii noştri Vasile cel Mare (1 ianuarie), Grigorie Teologul (25 ianuarie) şi Ioan Gură de Aur (13 noiembrie) sunt cunoscuţi ca Sfinţii Trei Ierarhi pentru poziţia de recunoaştere specială pe care o au în Biserica Ortodoxă. Prăznuirea lor împreună se face la data de 30 ianuarie.




În secolul al XI-lea s-au reactivat cu putere la Constantinopol dispute mai vechi legate de întrebarea "care dintre cei trei ierarhi ar fi cel mai mare?". Cum aceste discuţii aprinse nu mai încetau, Dumnezeu a îngăduit ca cei trei ierarhi să-i apară sfântului Ioan Mauropous, episcopul Evhaitelor (Ioan Evhaitul 14 iunie sau 5 octombrie), în anul 1084, şi i-au spus că ei trei sunt egali în faţa lui Dumnezeu: "Nu este nici o separare şi nici o dezbinare între noi". Astfel, sfântul Ioan Mauropous a ales data de 30 ianuarie ca zi de prăznuire comună. Aceasta a fost primită de toţi, iar disputele în această privinţă s-au stins în capitala imperiului. Cele două canoane de la utrenia praznicului Sfinţilor Trei Ierarhi sunt atribuite sfântului Ioan Evhaitul.


Imnografie:



Tropar (glasul al 4-lea):



Ca cei ce ați fost la obicei întocmai cu Apostolii și lumii învățători,



rugați-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii



și sufletelor noastre mare milă.



Condac (glasul al 2-lea):



Pe sfinții propovăduitori și dumnezeieștii vestitori,



pe căpetenia învățătorilor Tăi, Doamne,



i-ai primit întru desfătarea și odihna bunătăților Tale



Că ai primit ostenelile acelora și moartea mai vârtos decât arderile de tot,



Cel ce Însuți preamărești pe sfinții Tăi






Pricina acestui praznic a fost următoarea: în zilele împăratului Alexie Comnen care a luat sceptrul împărăţiei în anul 1081, după împăratul Botaniat, s-a iscat neînţelegere între oamenii cei mai de cinste şi mai îmbunătăţiţi. Unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicând că este înalt la cuvânt, ca unul care a cercetat prin cuvânt firea celor ce sunt, că la fapte se aseamănă aproape cu îngerii, că nu era lesne iertător, că era fire hotărâtă şi nu era stăpânit de nici un lucru pământesc. În schimb, pogorau pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, zicând că ar fi fost oarecum potrivnic lui Vasile, pentru că ierta prea lesne şi îndemna la pocăinţă. Iar alţii înălţau pe acest dumnezeiesc Ioan Gură de Aur, zicând că este mai omenească învăţătura lui şi că îndreaptă pe toţi, şi-i înduplecă spre pocăinţă prin dulceaţa graiului său. Ei ziceau că Ioan Gură de Aur stă mai presus decât marele Vasile şi Grigorie prin mulţimea cuvântărilor sale, cele dulci ca mierea, prin puterea şi adâncimea cugetării. Alţii înclinau spre dumnezeiescul Grigorie, că adică el ar fi întrecut pe toţi, şi pe cei vechi, vestiţi în învăţătura elinească, şi pe ai noştri, prin înălţimea, frumuseţea şi cuviinţa cuvântărilor şi scrierilor lui. De aceea ziceau că Grigorie biruie pe toţi şi stă mai presus decât Vasile şi Ioan. Deci, se ajunsese acolo că lumea se împărţise: unii se numeau ioanieni, alţii vasilieni şi alţii grigorieni, şi pricire în cuvinte era pe numele acestor sfinţi.



Mai târziu, după câţiva ani, sfinţii aceştia se arătară, unul câte unul, după aceea câte trei împreună, aievea, iar nu în vis, arhiereului care păstorea atunci cetatea Evhaitenilor, şi care se numea Ioan, fiind bărbat înţelept în toate, cunoscător al învăţăturii elineşti, cum se vede din scrierile lui şi care ajunsese pe culmea virtuţilor.



Atunci, sfinţii grăiră într-un glas către dânsul: noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, scoală-te de porunceşte celor ce se pricesc să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră a fost aceasta, şi cât am fost vii şi după ce am răposat, ca să împăcăm şi să aducem lumea la unire. Împreunează-ne într-o singură zi şi ne prăznuieşte cu bună-cuviinţă. Înştiinţează şi pe urmaşi, că noi una suntem la Dumnezeu şi încredinţează-i că şi noi vom ajuta la mântuirea acelora ce fac pomenirea; căci nouă ni se pare că avem oarecare îndrăznire la Dumnezeu. Acestea zicându-le, s-a părut că ei se suie iarăşi la ceruri, îmbrăcaţi în lumina nespusă şi chemându-se unul pe altul, pe nume.





Iar minunatul om care a fost Ioan Evhaitul, după ce se sculă, a făcut aşa cum îi porunciseră sfinţii, potolind mulţimea şi pe cei ce se certau, căci acesta era om vestit pentru viaţa lui îmbunătăţită. El a dat Bisericii sărbătoarea aceasta spre a fi prăznuită. Şi iată gândul acestui om: cunoscând că luna aceasta ianuarie, îi are pe câte trei sfinţi: la zi întâi pe Vasile cel Mare, la douăzeci şi cinci pe dumnezeiescul Grigorie şi la douăzeci şi şapte pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, i-a sărbătorit la un loc în ziua a treizecea, împodobindu-le slujba cu canoane, cu tropare şi cu cuvinte de laudă, aşa cum se cădea. Aceasta pare că s-a făcut şi cu voia sfinţilor, căci laudele închinate lor n-au nici o lipsă şi au întrecut pe toate câte s-au făcut şi câte se vor mai face.



Sfinţii aceştia erau la statul trupului şi la înfăţişarea lor în chipul următor: dumnezeiescul Ioan Gură de Aur era foarte mărunt şi foarte subţire, cu capul mare, ridicat deasupra umerilor, nasul lung, nările late, faţa foarte galbenă, amestecată cu alb, locaşurile ochilor adâncite, dar ochii mari, care îi făceau căutătura veselă şi faţa strălucită, deşi din firea lui părea mâhnit; fruntea mare, fără par, cu multe încreţituri, urechile mari, barba mică şi rară, împodobită cu păr puţin şi cărunt, fălcile trase înăuntru din pricina postului desăvârşit. Mai trebuie să spunem despre dânsul că a întrecut cu graiul pe toţi filosofii elinilor, mai ales cu privire la adâncimea gândurilor şi la dulceaţa şi înflorirea graiului. A tâlcuit Sfânta Scriptură şi a propovăduit Evanghelia cu folos ca nimeni altul, încât de n-ar fi fost acesta (măcar că este o cutezare să zicem aşa), ar fi trebuit ca iarăşi să vină Hristos pe pământ. Cât priveşte virtutea şi fapta şi privirea lăuntrică, i-a întrecut pe toţi, făcându-se izvor de milostenie, de dragoste şi de învăţătură. A trăit şaizeci şi trei de ani şi a păstorit Biserica lui Hristos şase ani.

Vasile cel Mare era înalt şi drept la stat, uscăţiv şi slab, negru la faţă, cu nasul plecat, sprâncenele arcuite, cu fruntea cam posomorâtă, asemenea omului gânditor şi îngrijorat, cu obrazul lunguieţ şi cam încreţit, cu tâmplele adâncite, cam păros la trup, cu barba destul de lungă, căruntă pe jumătate. Acesta a întrecut cu scrierile sale nu numai pe înţelepţii din zilele lui, ci şi pe cei vechi. Străbătând toată învăţătura, era stăpân pe toată ştiinţa; se folosea de toată filosofia înţeleaptă în lucrările sale şi sporea în cunoştinţa tainelor dumnezeieşti. S-a suit în scaunul arhieriei când era de patruzeci de ani şi a cârmuit Biserica cinci ani.





Sfântul Grigorie cuvântătorul de Dumnezeu era om de mijloc la statul trupului, cu faţa palidă dar veselă, cu nasul lat, cu sprâncenele drepte, căutătura blândă şi veselă; la un ochi era mai mâhnit din pricina unui semn de lovitură, la pleoapa de sus; barba nu o avea prea lungă, dar era destul de deasă şi tocmită, iar pe margine gălbuie. Era pleşuv şi alb la păr.





Se cuvine să spunem despre dânsul că dacă ar fi trebuit să se facă vreo icoană sau vreo statuie înfrumuseţată cu toate virtuţile, apoi aceasta ar fi trebuit să înfăţişeze pe sfântul Grigorie, căci el întrecuse cu strălucirile vieţuirii sale pe toţi cei iscusiţi în faptă. A ajuns la atâta înălţime de teologie, că biruia pe toţi prin înţelepciunea cuvântărilor şi a învăţăturilor sale. Drept aceea a câştigat şi numele de teologul, adică de Dumnezeu cuvântătorul. A vieţuit pe pământ optzeci de ani şi a păstorit Biserica din Constantinopol doisprezece ani.





Cu rugăciunile acestor trei ierarhi, Hristoase Dumnezeul nostru, şi cu ale tuturor sfinţilor surpă şi risipeşte ridicările eresurilor; şi pe noi în unire şi paşnică aşezare ne păzeşte şi ne învredniceşte de împărăţia Ta cea cerească, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.


sursa:Cadelnita/Blogspot

 
 
 
Spre sfarsitul secolului al XI-lea, la Constantinopol se iscase o mare disputa legata de cei trei ierarhi pe care ii serbam pe 30 ianuarie, oamenii intrebandu-se care este mai mare: Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul sau Sfantul Ioan Gura de Aur. Dupa cativa ani de la declansarea neintelegerilor, cei trei sfinti au inceput sa i se arate aievea, unul cate unul, episcopului Evhaitelor, Sfantului Ioan Mauropous. In cele din urma, in anul 1084, intr-o vedenie, fericitului i-au aparut cei trei sfinti impreuna.




Cuvintele pe care cei trei ierarhi i le-au adresat Sfantului Ioan ne arata modul in care sfintii conlucreaza - cu Dumnezeu si intre ei -, asa cum si noi trebuie sa ne unim, in cuvant si in lucrare:



"Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba nu este intre noi. Fiecare din noi, la timpul sau, indemnati de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi unul intai si altul al doilea. De chemi pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, sculandu-te, porunceste, celor ce se invrajbesc, sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra, cat am fost in viata si dupa moarte, a fost sa impacam pe oameni si sa aducem in lume pace si unire. Impreuneaza-ne, dar, facandu-ne praznic la cate trei intr-o singura zi, si instiinteaza cu aceasta pe crestini, ca noi in fata lui Dumnezeu, una suntem."



In urma acestei vedenii, Sfantul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru praznuirea comuna a celor Trei Ierarhi, stingandu-se astfel si disputele din capitala, lumea unindu-se in sarbatorirea impreuna a Sfantului Ierarh Vasile cel Mare, a Sfantului Grigorie Teologul si a Sfantului Ioan Gura de Aur.



Pentru a recunoaste valoarea teologica a Sfintilor Trei Ierarhi, prin hotararea luata la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfintii Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai institutiilor de invatamant teologic ortodox din intreaga lume.



Sursa: CrestinOrtodox.ro
 
 
 
MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA,

Omilie la pericopa evanghelică a celor Trei Ierarhi:


 
SĂ FIM LUMINĂ!


“Voi sunteţi lumina lumii” (Matei 5,14)


Astăzi, iubiţii mei, este pomenirea celor trei mari Dascăli ai Bisericii noastre Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Nu vom vorbi despre viaţa şi lucrarea lor. Vom arunca doar o privire asupra începutului pericopei ce a fost rânduită ca citire evanghelică a sărbătorii de astăzi. Este un fragment din Predica de pe Munte. Zice acolo Domnul către ucenicii Săi, nu doar spre cei doisprezece, ci şi către credincioşii din toate veacurile: ’’Voi sunteţi lumina lumii ’’ (Matei 5, 14).

Vorbim despre lumină, care este una din cele mai frumoase zidiri ale lui Dumnezeu.
***

Lumina, iubiţii mei, este de două feluri: materială şi spirituală.

Lumina materială. Cauză şi centru al ei este soarele, acest corp ceresc uimitor. Astronomii cercetează, dar nu pot să afle compoziţia lui cea mai profundă. Cu ce arde? Cu lemne, cu petrol, cu benzină, cu energie nucleară? Nu se ştie. Apare ca o minge, cum sunt cele cu care se joacă copiii, dar specialiştii spun că este de un milion trei sute de ori mai mare decât Pământul, iar temperatura lui ajunge la mii de grade. Lumina lui ajunge la noi, străbătând o distanţă uluitoare, care este stabilită cu exactitate. Dacă ar veni prea aproape, pământul s-ar transforma în cenuşă; dacă, iarăşi, s-ar îndepărta, atunci s-ar transforma în întregime într-un gheţar. Soarele se menţine într-o poziţie regulată ca distanţă. Şi cel mai important este ceea ce spune Domnul în Evanghelie: oferă lumina şi căldura lui în dar – poftim – şi tuturor, fără deosebire! (vezi Matei 5, 45).

Şi noi, nemulţumitori, nu-I spunem lui Dumnezeu un “mulţumesc’’. De aceea, în biserică, vedeţi că înainte de dumnezeiasca Liturghie este Doxologia. Ce zicem acolo? ’’Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat lumina!’’; Slavă Ţie, Doamne, Care ai făcut lumina. Dacă Dumnezeu ar vrea să stingă soarele, vai de noi! Şi poate să o facă. Cu câtă uşurinţă stingi becul la tine acasă, tot aşa El poate să stingă soarele. Şi l-a stins odată timp de trei ore întregi. Când? În Marea Vineri, când a fost răstignit Hristos. Atunci, “de la ceasul al şaselea întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea’’ (Matei 27, 45). Aşadar, soarele se oferă gratuity, pe când D.E.I. a noastră, celui care nu are bani îi taie curentul. Imaginează-ţi ce-ar trebui să dăm, dacă ar trebui să plătim şi pentru soare! Dar în afară de lumina materială, există şi lumina spirituală. Lumina spirituală este Domnul nostru Iisus Hristos .’’Eu sunt Lumina lumii’’, a zis El însuşi (Ioan 8, 12).

Lumina este Hristos, Soare duhovnicesc. La Naşterea Domnului am cântat, că magii ’’de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii’’ (Tropar). Cu o diferenţă: Acest soare – cum zice ştiinţa, într-o zi se va stinge, îşi va da cea din urmă strălucire, dar Hristos nu se va stinge niciodată, lumina Lui este nemuritoare.

Hristos este lumină prin învăţătura Lui.

O învăţătură incontestabilă, cum zice şi Evanghelia astăzi (vezi Matei 5, 18). Învăţăturile lui Platon, Aristotel şi ale altora sunt licurici în faţa luminii învăţăturii lui Hristos. ’’Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece ’’(Matei 24, 35).

A venit la Mitropolie un tânăr modern şi cerea permisiunea de căsătorie. Îi zic:

- Tu, cu convingerile pe care le ai, faci ’’căsătorie’’ civilă, ca să poţi să iei femei câte vrei.

- Ei, acum, zice, toate se schimbă.

- Ce-ai spus? Zic: Există şi câteva lucruri care nu se schimbă. Soarele, de pildă, nu se schimbă; va lumina până la sfârşitul lumii. Aşa şi sfânta noastră credinţă: va continua să lumineze cu lumina lui Hristos ’’pe tot omul care vine în lume’’(Rugăciunea Ceasului Întâi).

Aşadar, Hristos este lumină prin învăţătura Sa, dar este lumină şi prin minunile Sale. Când vei număra stelele cerului, atunci vei putea să numeri şi minunile pe care le-a făcut, le face şi le va face până la sfârşit Domnul. Acestea demonstrează că este El este viu şi că împărăţeşte în veci.

Însă înainte de toate Hristosul nostru este lumină prin sfânta Lui vieţuire. Soarele are pete – aşa cum spun astronomii; dar Hristos este nepătat. Este singurul om care a trăit pe planeta noastră şi a spus: ’’Cine dintre voi mă vădeşte de păcat? ’’(Ioan 8, 46). Nimeni. Şi până şi Iuda care L-a vândut, a conştientizat păcatul său şi a mărturisit: ’’Am păcătuit vânzând sânge nevinovat’’( Matei 27, 4).

În sfârşit, şi după Înălţarea Sa, Hristos continuă să fie soare prin Biserica Sa, care luminează popoarele. „Cer mult luminos” se numeşte Biserica (Condac, 13 septembrie) şi de aceea, în unele biserici pe boltă se zugrăvesc stele. Biserica este un cer duhovnicesc, având ca lumini pe Sfinţii ei. Preasfânta (Fecioară Maria) este luna cea frumoasă, stele sunt Cuvioşii şi Martirii, dar în mod deosebit Părinţii – ca cei Trei Ierarhi sărbătoriţi azi – numindu-se “stele multluminoase ale tăriei celei înţelegătoare” ( Slava… Sfinţilor Părinţi).


***

Noi, iubiţii mei, oare ce suntem? Cuvântul lui Hristos este valabil şi pentru noi: ’’Voi sunteţi lumina lumii’’, ne spune. Adică trebuie şi noi să devenim lumină. Noi nu suntem nici stele, nici luni – desigur – nici sori, cu siguranţă. Deci, fratele meu: Nu poţi să fii o mare lumină? Fă atunci altceva. Un proverb chinezesc zice: ’’În loc să judeci întunericul, aprinde o lumânărică’’. Până şi o lumânărică este folositoare. Se istorisesc întâmplări, în care într-un întuneric groaznic, o lumânărică a mântuit oameni de la naufragii şi alte situaţii tragice. Fii şi tu o lumânărică!

Lumină în familie prin creştere. Eşti tată? Să nu se audă din gura ta cuvânt ruşinos, vorbă ruşinoasă, nicio înjurătură. Eşti mamă? Sfântul Ioan Gură de Aur zice: Nu te voi numi mamă, pentru că ai născut, pentru că şi animalele şi fiarele nasc. Acesta este un fenomen natural pe care l-a legiuit Dumnezeu. Aşadar, nu naşterea, ci educaţia te va arăta mamă. În felul acesta voi, părinţii, veţi deveni lumină care va lumina în casă.

Apoi, Lumină în şcoală prin educaţie. Eşti învăţător, eşti profesor? Pe lângă minte şi cunoştinţe cultivaţi-le elevilor voştri inima şi cugetarea. Desigur, astăzi aveţi de înfruntat un alt climat. Foarte puţini dintre confraţii voştri vin la biserică. Unde sunt memorabilele vremuri de demult, în care astfel de sfinte zile se sărbătoreau cu mare cuviinţă?! Acum, când sărbătoarea cade sâmbăta sau duminica, cer să se sărbătorească vineri, să nu piardă „arghia”, adică ziua liberă, nelucrarea. Oameni – în mare măsură ignoranţi, că dacă ar trăi Elefterie Venizelos, ar fi numit o comisie pentru a-i examina – au pretenţia să schimbe şi ziua de sărbătoare a Bisericii. Voi însă încercaţi, iar Dumnezeu vă va ajuta.

Aşadar, Lumină învăţătorul sau profesorul, dar lumină şi elevul sau studentul prin exemplul său. Un copil sau un tânăr care crede în Hristos, fie elev de gimnaziu-liceu, fie student la Universitate, este lumină în această lume. În Franţa a circulat o carte (a fost tradusă şi în greceşte) cu titlul ’’Lumina muntelui’’, în care se istoriseşte viaţa unui elev care a crezut în Hristos; însă învăţătorul, profesorii şi colegii lui nu credeau şi-şi băteau joc de el – ca şi aici orice copil îndrăzneşte să rostească numele lui Hristos la şcoală îl strigă „popa’’; dar acesta, prin minunata sa purtare, a reuşit să atragă întreg anturajul său. Acolo poţi să vezi ce poate face un copil.

Dar lumină şi în armată prin antrenament şi educaţie

Eşti soldat sau ofiţer? Plastiras, în Asia Mică, nu îngăduia nimănui prin Constituţia lui să blasfemieze. La fel, amiralul Pavlos Kunturiotis pe cuirasatul ’’Averof’’. La fel şi Kolokotronis voinicilor săi. Ei sunt modelele pentru fiecare soldat elin.


***

Iubiţii mei, lumină a fost patria noastră şi lumină trebuie să rămână pururea. Ţară a luminii neînserate, care va străluci în întreaga lume. Iar astăzi, când prăznuim sărbătoarea celor Trei Ierarhi, să ne rugăm ca toţi să primim o rază din Lumina cea neînserată care se numeşte Iisus Hristos Nazarineanul, pe Care, copii ai elinilor, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. Amin.



+ Episcopul Augustin



(Omilia Mitropolitului de Florina, P. Augustinos Kantiotis în Sfânta Biserică a Sfântului Panteleimon, Florina, 30.01.1994, zi de duminică)



(SURSA: “Ne vorbeşte părintele Augustin…”, vol. I)



Categories: Cuvinte de folos
 
 
 
CEI TREI IERARHI – MODEL DE LUPTĂTORI
 
 

 
Biserica noastră Ortodoxă este ca o grădină. În ea se găsesc flori cu bună-mireasmă nemuritoare. Flori duhovniceşti sunt şi cei Trei Ierarhi, pe care îi sărbătorim astăzi – Sfinţii Vasile, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.



Astăzi îi vom privi pe aceşti sfinţi ca luptători. Pentru că viaţa aceasta este o luptă şi un război. Cei Trei Ierarhi au fost modele de luptători.



Şi epoca lor a fost marcată de defecte, răutăţi, patimi, crime, scandaluri, rătăciri, erezii…, dar ei n-au fost atraşi. S-au împotrivit. S-au războit. În felul acesta au devenit modele ale luptătorilor taberei creştine.



Marele Vasilie s-a născut în Cezareea Capadociei. A fost foarte bine pregătit intelectual. Douăzeci de ani a studiat la Atena. Acolo l-a întâlnit pe prietenul său nepreţuit Grigorie, iar prietenia aceasta i-a ocrotit de stricăciunea cetăţii. În Atena erau adunaţi toţi copiii bogaţi; părinţii le trimiteau bani, iar ei îi cheltuiau. Acolo existau şi femei stricate. Dar cei doi prieteni au rămas ca nişte crini în mijlocul spinilor.



Din Atena, Vasilie s-a întors în Cezareea. Atunci domina arianismul. Împăratul l-a trimis pe Modest să-i constrângă pe episcopi să semneze. Toţi au semnat declaraţia că sunt arieni. A ajuns şi în Cezareea. – Ce vrei?, îl întreabă Marele Vasilie. – O semnătură. – Nu se poate. Împăratul meu îmi interzice să semnez aşa ceva. – Nu te temi de împărat? – Ce-o să-mi facă? – Îţi va confisca averea sau te va trimite în exil sau la moarte! Marele Vasilie a răspuns: – Şi altceva mai rău mai ai? Confiscarea averii? Nu am decât o rasă şi câteva cărţi. Exil? „Al Domnului e pământul şi plinirea lui” (Psalmul 23, 1); oriunde aş merge, exilat sunt. Moarte? Pentru mine moartea este o binefacere. Nu cedez… A auzit Modest şi s-a mirat.



Împotrivire în Atena ca student, împotrivire şi în Cezareea ca episcop în faţa lui Modest şi a împăratului.



Grigorie Teologul. Şi duhul împotrivirii acestuia îl vedem în Atena. Nu l-a influenţat mediul rău. Coleg l-a avut pe Iulian Paravatul, împăratul idolatru de mai târziu. Nu a fost amăgit de el. S-a războit împotriva ideilor lui Iulian.



Apoi, s-a dus în satul său, în Arianz, unde a devenit cleric şi apoi episcop. L-au chemat la Constantinopol când domina arianismul. Arienii ocupaseră toate bisericile în afară de una foarte mică – Sfânta Anastasia. Acolo, Sfântul Grigorie a rostit faimoasele lui Cuvinte teologice despre Sfânta Treime şi de acolo a primit numele de Teologul. La început nu-i dădeau importanţă, dar apoi a început să zguduie întreaga cetate prin predicile lui. Arienii turbau împotriva lui. Şi în ziua de Paşti au intrat cu ciomege şi pietre şi au început să lovească cu pietre pe cei din biserică. A fost rănit şi Grigorie. Aproape pe jumătate mort a scăpat din acea dramă pentru credinţa ortodoxă.



S-a luptat împotriva lui Iulian, s-a luptat împotriva arienilor, s-a luptat împotriva ereziilor timpului său.



Dar să venim la Ioan Gură de Aur.



Ioan Gură de Aur. Întreaga lui viaţă este o luptă. În scrierile şi în omiliile lui foloseşte cuvintele luptă, război, arme, nevoinţă, întrecere. Zice undeva: Vin din luptă! Şi când îl aude cineva crede că este în război. Da, în război duhovnicesc împotriva ereticilor, s–a luptat Gură de Aur. S-a luptat împotriva celebrărilor şi distracţiilor idolatre, a teatrelor, a hipodromurilor, a dansurilor desfrânate, a bogaţilor nemilostivi şi a luxului. S-a luptat împotriva lui Eutropiu. Cine era Eutropiu? Era favoritul împărătesei Eudoxia. Doar ce ajunsese prim-ministru, că şi începu jafurile. Nu ocolea nici căsuţa văduvei şi a orfanului. Striga la el Gură de Aur. Drumul pe care ai apucat este dezastruos!… El nu lua în seamă nimic. O sfântă legiuire de la Marele Constantin definea azilul bisericilor: adică celui care era urmărit, dar apuca să intre într-o biserică, nu se putea să-i mai faci vreun rău. Eutropiu avea duşmani şi îi urmărea, dar aceştia fugeau în biserică. S-a dus atunci la Ioan Gură de Aur şi îi zice: – Vei desfiinţa azilul bisericilor (pentru a avea dreptul să intre înăuntru şi ca un uliu să răpească găinile. – Asta nu se poate, răspunde Ioan. - Te voi exila. – Fă ce vrei; azilul nu se desfiinţează… Într-o zi deci, pe când Gură de Aur propovăduia, a auzit un mare zgomot de mulţime. La un moment dat cineva, transpirat şi ticăloşit, intră alergând în biserică şi îmbrăţişează coloanele. Cine era? Eutropie! Cel care voia să desfiinţeze azilul acum era urmărit, îl degradaseră din funcţie şi pentru a primi salvare a alergat la biserică. De afară strigau: Să ni-l predai, ne-a distrus!… Atunci s-a urcat Gură de Aur în amvon şi a rostit faimosul cuvânt către Eutropiu, cel în care zice: „Deşertăciunea deşertăciunilor… (Ecclesiastul 1, 2). Veniţi să vedeţi ce era în urmă cu o oră şi ce este acum…”. Nu li l-a predat.



S-a luptat cu Eutropiu, dar s-a luptat şi cu împărăteasa Eudoxia. Lumeşte se pare că a învins împărăteasa, dar înaintea lui Dumnezeu a învins Gură de Aur. Ce s-a întâmplat? Respectabilii domni o linguşeau pe împărăteasă pentru frumuseţea ei. I-au confecţionat o statuie, au aşezat-o în afara bisericii şi au hotărât o zi pentru ceremonie. Gură de Aur s-a răsculat. Când s-a aflat lucrul acesta la palat, s-a făcut mare tulburare şi a început marea luptă la care unelte au fost şi unii episcopi nevrednici. L-au exilat departe în Armenia. În sfârşit, chinuit, epuizat, îndurerat, prigonit, şi-a făcut semnul crucii şi a spus: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. Astfel şi-a încredinţat sfântul său suflet, în ziua Înălţării Cinstitei Cruci. A căzut sus la datorie.



***



Nu ne-a adus Dumnezeu aici, pe pământ, ca să trăim câţiva ani şi să facem chefurile diavolului, ale trupului şi ale dorinţelor noastre. Ne-a adus pentru ca să facem voia Părintelui ceresc. În rugăciunea noastră zicem: „Facă-se voia Ta…” (Matei 6, 10); nu voia lui A, B, C, ci voia lui Dumnezeu. Normal, atunci când apare situaţia în care voia oamenilor este potrivnică voii lui Dumnezeu, noi să alegem fără discuţie voia lui Dumnezeu. Vreţi exemple?



Este taină nunta. Femeia trebuie să se supună bărbatului, dar până la un punct. Dacă bărbatul cere lucruri contrare voii evidente a lui Dumnezeu, atunci femeia ce va alege? Va prefera iubirea bărbatului? Atunci a încetat să fie creştină. Va prefera iubirea lui Dumnezeu? Atunci mii de cununi îi împletesc îngerii. Să spună bărbatului: te-am luat ca să te am tovarăş aici în această viaţă şi în cealaltă; nu te-am luat să mă duci în iad… Iarăşi, dacă bărbatul are femeie cu pretenţii cu totul anticreştine, nu trebuie să cedeze poftelor ei. Trebuie să se împotrivească.



Eşti copil? Ascultare faţă de părinţi. Dacă însă părinţii tăi îţi impun lucruri contrare legii lui Dumnezeu, atunci să nu-i asculţi. Eşti soldat? Ascultare faţă de general. A hulit însă înaintea ta cele dumnezeieşti? Să te împotriveşti. Eşti funcţionar? Ascultare faţă de şeful tău. Însă te vei împotrivi întâistătătorului tău, dacă va cere lucruri contrare legii lui Dumnezeu.



Închei cu un exemplu. Peştii morţi sunt luaţi de curent, dar cei vii merg contra curentului. Iubiţii mei, noi ce suntem? Creştini morţi sau vii? Dacă suntem morţi, ne va târî în abis curentul păcatului. Dacă însă suntem vii, atunci vom merge contra tuturor curentelor. Împotrivire la curentele epocii, iar cei Trei Ierarhi, modelele de luptători, să ne binecuvânteze în această luptă. Amin.

+ Episcopul Augustin



 
(Omilia Mitropolitului de Florina în Sala „Trei Ierarhi”, Atena, 31.01.1960)

  http://www.augoustinos-kantiotis.gr/

sursa:http://acvila30.wordpress.com/2011/01/30/cei-trei-ierarhi



vineri, 28 ianuarie 2011

Să ne întoarcem la Dumnezeu cât încă avem timp!



Criza se adânceşte. Cine ne poate scoate din ea? Politica? Nu spun că nu se străduieşte toată lumea, dar fără ajutorul lui Dumnezeu nu vom reuşi nimic. Şi cum vom primi ajutor? Să vedem în Sfânta Scriptură ce s-a întâmplat cu ninivitenii.




http://bibliaortodoxa.ro/vechiul-testament/40/Iona



Oamenii de acolo au păcătuit, Dumnezeu a hotărât să-i piardă, dar a fost trimis Iona să le spună decizia lui Dumnezeu. Oamenii s-au pocăit, iar Dumnezeu a cruţat cetatea.



Însă, la Evanghelia după Luca, la pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, vedem că nu mai este trimis alt prooroc:



“Iar el (bogatul) a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi (pe Lazăr) în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi.” (Capitolul 16, versetele 27-31)



Şi aşa este: căci Domnul Iisus Hristos a înviat din morţi, şi câţi oare şi-au îndreptat viaţa?



De aceea, alte avertismente să nu aşteptăm. Să ştim că dacă ne întoarcem cu adevărat, ne spovedim, părăsim păcatele şi devenim sinceri în relaţia cu Dumnezeu, Acesta poate face o minune şi să avem o viaţă fericită şi aici. Dar dacă, în perioade de înflorire economică, oamenii folosesc spre rău bogăţia prin plăceri vătămătoare, atunci de ce să lase Dumnezeu bunăstare? Ca să ajungem în iad? Poate măcar aşa ne trezim şi devenim mai cumpătaţi, mai buni, mai milostivi.
 
sursa:http://florina.megablog.ro/2010/05/12/sa-ne-intoarcem-la-dumnezeu-cat-inca-avem-timp/

Proiectul N.A.S.A. “Blue Beam”.



Proiectul N.A.S.A. “Blue Beam”. Simularea holografica a venirii “Salvatorului” Noii Ordini Mondiale


Proiectul Blue Beam (Raza Albastră) intenţionează simularea venirii lui Iisus pentru a manipula oamenii şi a distruge credinţa şi religiile.

„Vom avea un guvern mondial, fie că vă place, fie că nu. Singura întrebare este dacă el va fi creat prin cucerire sau prin consimţământ.”

Paul Warburg - membru al Consiliului pentru Relaţii Externe (CFR), declaraţie făcută în februarie 1950 în faţa Senatului american.

„Suntem în zorii unei transformări globale. Nu mai avem nevoie decât de o criză majoră adecvată şi naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială.”

David Rockeffeler – preşedinte de onoare al Consiliului pentru Relaţii Externe (CFR), preşedinte de onoare al Comisiei Trilaterale, membru Bilderberg, declaraţie făcută în septembrie 1994

În 1994 jurnalistul canadian Serge Monaste prezenta un amplu şi bine documentat material despre Proiectul NASA Blue Beam. Distrugerea credinţei prin false descoperiri arheologice de genul recentului “sarcofag al lui Iisus”. Organizarea unei gigantice mistificări în care se va simula prin proiecţii holografice venirea lui Iisus. Utilizarea undelor de joasă frecvenţă pentru controlul mental. Sunt doar câteva dintre planurile de instaurare a noii religii mondiale satanice cuprinse în acest proiect.

Fost ziarist la publicaţia canadiană L’Enquete şi fondatorul unei agenţii de presă independente - International Free Press Network, Serge Monaste este bine cunoscut ca autor al unor numeroase articole despre Noua Ordine Mondială. Serge Monaste a murit în condiţii suspecte. Încă din 1994 el spunea într-un interviu că a fost ameninţat în mod repetat de primul ministru canadian şi de Vatican.. Sub pretextul că nu are voie să îşi educe copiii acasă, autorităţile l-au arestat şi i-au sechestrat familia.. Întors acasă, Serge Monaste, care nu suferise niciodată de probleme cardiace, a avut un atac de cord în urma căruia a murit. La scurtă vreme, un alt jurnalist care îl ajuta în investigaţii a murit tot în urma unui atac de cord, la fel de suspect. În dezvăluirile sale Serge Monaste arată pe baza unor documente autentice cum pot fi provocate astfel de atacuri de cord unor persoane incomode.

Vă prezentăm în continuare extrase din prezentarea realizată de Serge Monaste în 1994 în care demască proiectul Blue Beam. Traducerea după înregistrarea audio a fost completată cu comentariile noastre privitoare la o serie de evenimente ce confirmă parcurgerea unora dintre etapele acestui proiect.

“International Free Press Network nu este un grup religios sau o organizaţie politică, ci o agenţie de presă independentă care realizează investigaţii. Suntem specializaţi în investigarea şi publicarea de rapoarte speciale şi casete audio care demască dedesubturile implementării unei Noi Ordini Mondiale. Scopul nostru este să îi ajutăm pe oameni să realizeze că venirea Noii Ordini Mondiale nu este un vis şi nici o presupunere paranoică. Este un proiect satanic în curs de desfăşurare. Care este scopul lui? Să distrugă religiile tradiţionale şi mai ales religia creştină şi să le înlocuiască cu o religie mondială unică, bazată pe cultul omului. Să abolească familia aşa cum o ştim noi astăzi şi să o înlocuiască cu indivizi (cetăţeni mondiali, oameni universali n.n.) care lucrează fiecare pentru gloria guvernului mondial unic. Să distrugă orice formă de creativitate artistică sau ştiinţifică pentru a putea implementa o singură viziune, cea a guvernului mondial. Să implementeze apartenenţa obligatorie la un stat mondial condus de o forţă militară unică, de o Justiţie mondială, de o singură lege comercială, să îi oblige pe oameni să trăiască într-o pace falsă şi să impună o nouă religie şi o nouă cultură mondială.”

“Blue Beam (raza albastră) este un proiect al NASA care presupune patru direcţii de parcurs pentru implementarea noii religii mondiale New Age. Această religie este chiar baza noului guvern mondial, pentru că fără aducerea omenirii în această sclavie spirituală dictatura Noii Ordini Mondiale nu ar fi posibilă.“

False descoperiri arheologice pentru a submina credinţa

“Primul pas în acest proiect vizează discreditarea sau re-evaluarea tuturor cunoştinţelor religioase de până acum. Prin crearea unor cutremure artificiale în locaţii precise de pe planetă, în care s-a presupus mereu că se ascund secrete importante, se va urmări scoaterea la lumină a unor aşa-zise noi descoperiri arheologice prin intermediul cărorase va “dovedi” că doctrinele marilor religii sunt false.“

Ne vom opri mai mult asupra modului în care această etapă este deja pusă în aplicare, pentru că am asistat de curând la un astfel de „cutremur”… de data aceasta mediatic. În seara zilei de 26 februarie 2007 pe toate posturile TV româneşti şi internaţionale James Cameron anunţa lumii că a descoperit «sarcofagul lui Iisus» şi al familiei sale. Iniţial am crezut că este vorba despre un nou film. La urma urmei cel care ne vorbea era un regizor, un creator de ficţiuni precum Terminator, Alien sau Titanic. De data aceasta însă James Cameron vorbea cu convingere despre o mare descoperire arheologică, despre dovezi ştiinţifice, despre teste ADN şi statistici care puneau la îndoială chiar bazele religiei creştine. Arheologii găsiseră 10 cutii cu oase pe care se aflau inscripţionate nume. Pe şase dintre ele se aflau nume cheie din Noul Testament: Joshua - Iisus, Maria, Iosif, Meriem - Maria Magdalena, Matei, Iuda. Despre celelalte patru nume care nu aveau atâta semnificaţie religioasă, James Cameron nu a amintit însă nimic.

A susţinut doar că are dovada că acestea sunt oasele lui Iisus, ale mamei sale Maria, ale tatălui său Iosif, ale Mariei Magdalena (Meriem) - soţia sa conform testelor ADN realizate asupra oaselor şi fiului lor – Iuda. Testele ADN puteau într-adevăr dovedi că oasele respective aparţineau unui cuplu care avea şi un copil, însă nu dovedeau că aparţin lui Iisus. În plus numele respective erau ceva comun în Ierusalimul acelor vremuri. Erau întâlnite la fel de des cum am întâlni noi acum numele de Ion, Maria şi Gheorghe. Pentru a elimina şi acest impediment din calea mistificării sale Cameron invocă părerea unui expert în probabilităţi, Andrey Feuerverger. Acesta calculează ce şansă există ca cele şase nume găsite pe sicriele de la Ierusalim să fi făcut parte din familia lui Iisus. O falsă problemă pentru că în realitate nu are cum să existe un sicriu al lui Iisus şi chiar dacă ar exista, statistica nu este relevantă pentru a o rezolva. Răspunsul expertului contrazice teoria regizorului: statistic şansa este 1 la 600. Iar acesta, în loc să spună că în proporţie de 99% nu are cum să nu fie vorba de familia lui Iisus, spune că există totuşi o şansă!

În plus această manipulare atât de intens mediatizată este infirmată chiar de cel care a descoperit osuarele, arheologul Amos Kloner. Într-un interviu publicat în Jerusalem Post, dar nu atât de intens mediatizat el spune: „Ceea ce pretinde documentarul este un fals istoric. Nu există un mormânt al familiei lui Iisus. Nici nu se putea face un astfel de mormânt, astfel încât să cuprindă persoane care au murit în locuri diverse, la distanţe mari în timp.” Cine are interesul ca lui James Cameron să i se acorde minute în şir de emisie pe toate canalele TV din lume, prezentând de fapt o ficţiune? Cine are interesul să mediatizeze atât de intens o aşa-zisă descoperire care atacă credinţa creştină? Aceiaşi care au conceput şi proiectul Blue Beam, la a cărui punere în practică vedem că participă acum celebrul regizor.

Show-ul secolului – „Venirea lui Iisus”

Al doilea pas al proiectului NASA presupune organizarea unui gigantic spectacol holografic proiectat chiar pe cer, astfel încât să fie vizibil pe întreaga planetă, care va simula venirea lui Mesia. Prin emisia unor unde care acţionează direct asupra creierului, fiecare om va vedea în această hologramă pe Mântuitorul specific religiei sale şi îl va auzi vorbindu-i în limba lui.

Cu ajutorul unor computere performante care vor coordona spectacolul şi al sateliţilor din jurul pământului care vor emite semnale de joasă frecvenţă (LF), foarte joasă frecvenţă (VLF) şi extrem de joasă frecvenţă (ELF) vor fi proiectate holograme folosind pe post de ecran pelicula de sodiu care înconjoară pământul la o înălţime de aproximativ 100 de km. Animarea pe computer şi semnalele auditive vor părea că provin din adâncimile spaţiului şi îi vor face pe adepţii ardenţi ai diferitelor religii să creadă că sunt martorii mult promisei întoarceri a propriului Mesia.

“Apoi proiecţiile lui Iisus, Mohamed, Buddha, Krishna etc. se vor uni într-o singură imagine şi « Salvatorul » universal le va face o mare revelaţie. Le va spune că diversele scripturi sunt false şi că vechile religii sunt responsabile pentru răul de pe planetă. De aceea ele trebuie abolite pentru a lăsa locul unei noi religii care va fi condusă de el, unicul Dumnezeu pe care îl pot vedea cu ochii lor şi auzi cu urechile lor.”

Diabolicul plan prevede ca în urma acestei apariţii să se creeze o mare dezordine socială, în care milioane de susţinători fanatici ai dogmei unei religii se vor ridica împotriva altor milioane de susţinătorilor fanatici ai dogmei altor religii. Se vrea astfel generarea unor conflicte cum nu s-a mai văzut până acum. Pare de domeniul fanteziei, însă mijloacele pentru a realiza aceasta deja există.

„Diverse servicii secrete arată că în ultimii 25 de ani (este vorba de anul 1994 n.n.) fosta URSS a stocat deja într-un computer extrem de avansat informaţii despre proprietăţile electrice, chimice şi biologice ale creierului uman rezultate în urma studiilor pe milioane de oameni. Aceste date permit manipularea senzaţiilor auditive şi vizuale. Au fost stocate de asemenea şi date despre toate limbile şi dialectele vorbite în prezent pe glob pentru a fi generate mesaje artificiale pe înţelesul oricui. Existenţa unor astfel de computere este menţionată şi într-un articol publicat în martie 1983 în ziarul Sidney Morning Arrow.

La fel stau lucrurile şi în SUA şi Europa. Încă din anii ‘70 s-au realizat cercetări asidue privind combinarea undelor electromagnetice şi a hipnozei.. În 1974 cercetătorul G.F. Shapis scria: «Cuvintele hipnotizatorului pot fi modulate electromagnetic, astfel încât să acţioneze direct asupra creierului sub formă de unde, fără a mai fi nevoie de receptarea şi transportarea sunetului şi fără ca persoana expusă la astfel de influenţe să aibă vreo şansă de a controla fluxul informaţional receptat.» Cei care cercetează fenomenul de channeling au observat că numărul celor care se consideră canale a crescut exponenţial de când se fac astfel de cercetări. Cei care practică aşa ceva ar trebui să îşi utilizeze simţul critic şi discernământul pentru că de cele mai multe ori nu cunosc sursa a ceea ce ei numesc ghidare divină.”

Vorbirea artificială asigură controlul mental

„Existenţa unor astfel de tehnologii ţine de a treia direcţie de dezvoltare a proiectului Blue Beam care vizează comunicarea telepatică şi electromagnetică prin unde de joasă, foarte joasă şi extrem de joasă frecvenţă care îi va face pe oameni să creadă că îl aud pe propriul lor Dumnezeu vorbindu-le. Astfel de unde generate de computer vor fi transmise prin intermediul sateliţilor şi vor interacţiona cu gândirea naturală, făcând să apară ceea ce se numeşte „vorbire artificială”. Acest gen de tehnologie există încă din anii ‘70 şi a fost perfecţionată prin cercetări ulterioare privind relaţia dintre creierul uman şi computer.

În ianuarie 1991 la Universitatea din Arizona a avut loc conferinţa intitulată „Cercetarea avansată NATO cu privire la fenomene emergente ale sistemelor biomoleculare”. Ce înseamnă aceasta mai exact? Într-una din lucrările prezentate la această conferinţă erau prezentate echipamente care puteau face un orb să vadă sau un surd să audă.Echipamente care puteau calma orice durere, fără a interveni cu medicamente şi a căror utilizare ar fi permis oricărei fiinţe umane să îşi menţină şi la vârste înaintate aceleaşi funcţii de la tinereţe. Autorul lucrării în cauză trăgea un semnal de alarmă asupra pericolului ca astfel de cercetări să fie deturnate de la scopul lor iniţial şi să fie folosite împotriva oamenilor. El afirma că astfel de echipamente sunt operaţionale în cadrul CIA şi FBI, nu pentru a vindeca oameni, ci pentru a tortura şi omorî pe cei care se opun sistemului sau pentru a crea ceea ce în mod obişnuit se numeşte „candidat manciurian”.

Avem date care arată că astfel de experimente au loc şi în Marea Britanie , Australia , Franţa, Germania şi Finlanda. Agenţiile guvernamentale şi corporaţiile care lucrează mână în mână cu ele sunt gata să facă orice pentru a-şi atinge obiectivul: controlul social total. De ce? Foarte simplu. În primul rând, dacă terorizezi populaţia şi o faci să se teamă pentru siguranţa şi viaţa sa, îţi va fi mai uşor să implementezi un sistem draconic, să o supraveghezi, să o dezarmezi şi apoi să îi spui că totul este pentru protecţia ei. În al doilea rând pentru că aşa este mai uşor să promovezi un nou sistem politic şi social, în locul celui vechi care pare să nu mai funcţioneze. Evident că alternativa este pregătită de multă vreme şi se numeşte Noua Ordine Mondială. Frica a fost mereu utilizată ca un instrument cu care Elita a controlat şi a subjugat masele. Vechea zicală „Divide et impera” (Dezbină şi stăpâneşte) a fost aplicată în toate colţurile planetei pentru a avea siguranţa că oamenii sunt speriaţi, se tem pentru siguranţa lor şi îşi pierd încrederea în ceilalţi oameni. Şi aceasta este tot o formă de control mental..”

Subliniem faptul că Serge Monaste spunea toate acestea în 1994, anticipând astfel înscenarea de la 11 septembrie 2001, care a permis instaurarea unui sistem de teroare şi a unor reguli stricte de supraveghere a populaţiei sub pretextul asigurării siguranţei acesteia.

„Controlul mental de astăzi presupune mult mai mult, arată Serge Monaste în continuare. Iată ce scria în 1970 psihologul Gene V. Mc Connell într-un articol publicat în Psychology Today: „A venit ziua în care putem combina privarea senzorială cu drogurile, hipnoza şi manipularea prin recompensă-pedeapsă pentru a câştiga un control aproape absolut asupra comportamentului unui individ. Putem deci realiza rapid şi cu destulă eficienţă un fel de spălare a creierului care duce la schimbări dramatice de comportament şi personalitate. Ar trebui să dăm o nouă formă societăţii astfel încât să fim cu toţii antrenaţi încă de la naştere să facem ceea ce societatea vrea ca noi să facem. Avem tehnologia necesară pentru a face aceasta. Nimeni nu este stăpânul propriei personalităţi. Nimeni nu are nimic de spus cu privire la ce fel de personalitate dobândeşte, deci nu are nici un motiv de a refuza să dobândească o nouă personalitate, dacă cea veche pe care o are este anti-socială”.

Dovezi ale existenţei tehnologiei pentru control mental

„Tehnologia ce urmează a fi utilizată pentru controlul minţii în Proiectul Blue Beam include un transmiţător care emite pe frecvenţa sistemului nervos uman. El a fost deja produs de firma Laurel Electro-Optical System din Pasadena , California . Laurel este unul dintre colaboratorii apropiaţi ai Aviaţiei Americane şi a lucrat mult în domeniulconstruirii unor arme care să implementeze mesajul direct în mintea inamicului. Aparatul utilizează radiaţii electro-magnetice şi frecvenţe extrem de joase şi a fost utilizat pentru a tortura fizic şi mental oamenii de la distanţă. Arme de acest tip au fost aplicate în anii ‘70 contra femeilor britanice care protestau împotriva prezenţei unor rachete americane în baza aeriană Greensam Common Air Base. Această armă poate induce o totală privare senzorială auditivă şi acţionează direct asupra nervilor auditivi, cu asemenea putere încât îi blochează victimei inclusiv capacitatea de a-şi auzi propriile gânduri. Exact ca în vechea zicală care spune: „e aşa mult zgomot aici că nu mă pot auzi nici pe mine gândind.”

Dovezi despre existenţa unor astfel de tehnologii există inclusiv în publicaţii ale Departamentului American al Apărării. Căpitanul Paul E. Tyler semnează o lucrare având ca titlu „The electromagnetic spectrum and low intensity conflict” (Spectrul electromagnetic şi conflictul de intensitate joasă) inclusă în colecţia „Low intensity conflict in modern technology” (Conflictul de joasă intensitate în tehnologia modernă) publicată în 1986 de Air University Press, Maxwell Air Force Base, Alabama. Aici se vorbeşte despre microunde care generează senzaţii auditive care pot fi auzite doar de individul ţintă. Tehnologia este relativ simplă şi poate fi folosită doar având la dispoziţie un banal radar de poliţie. Fascicolul de microunde generat de aparat este modelat în frecvenţe audio şi transmis direct în creier de care este receptat ca o voce, deşi nu a fost emis nici un sunet. Exact ceea ce se va petrece în proiectul Blue Beam.

În cartea sa „Corpul electric,” Robert Becker, nominalizat la premiul Nobel, descrie o serie de experimente conduse la începutul anilor ‘60 de Olenfree, în cadrul cărora s-au obţinut astfel de fenomene. Olenfree a mai descoperit şi cum poate să încetinească, să accelereze sau chiar să oprească inima unei broaşte prin sincronizarea pulsului cu frecvenţa unor microunde. De aici până la provocarea unor atacuri de cord unor fiinţe umane este doar un pas.

Tot în aceeaşi lucrare, Robert Becker menţionează cercetările dr. Joseph C. Sharp de la Institutul de Cercetare al Armatei Walter Reed, care a realizat teste pe propria persoană. În timp ce se afla într-o cameră perfect izolată fonic (deci prin pereţii căreia nu puteau pătrunde sunete) a auzit cuvinte ce i-au fost transmise prin simpla generare a unor unde electromagnetice cu vibraţie analoagă cuvintelor receptate de el. Concluzia a fost: „un astfel de aparat poate fi în mod clar aplicat în anumite operaţiuni în care se doreşte ca ţinta să ajungă la nebunie sau să îi transmiţi instrucţiuni nedetectabile de altcineva.”

Şi James Lin explica în 1978 în cartea sa intitulată „Microwave Auditory Effect and Application” (Efectul auditiv al microundelor şi aplicarea lui) cum poate fi auzită o voce transmisă direct către creier fără a exista o vibraţie sonoră .

Pe 21 septembrie 1977 CIA a prezentat rezultatele studiilor sale în faţa subcomisiei pentru sănătate şi cercetare ştiinţifică a Senatului american. Doctorului Sidney Gottlieb care conducea programul MK Ultra la acea vreme i s-a cerut în mod explicit să discute despre cercetările CIA privind acţiunea de la distanţă asupra organismului uman prin mijloace electronice.”

Controlul total asupra planetei va fi obţinut prin teroare

„A patra dimensiune a proiectului Blue Beam include controlul total asupra planetei. Pentru aceasta se va simula o invazie extraterestră în marile oraşe ale lumii. Se mizează pe faptul că ţările care deţin armament nuclear îl vor utiliza pentru a se apăra de acest pericol, devenind apoi total vulnerabile faţă de adevăratul atac, ce va fi realizat ulterior de guvernul din umbră..”

Subliniem aici că tema unui atac extraterestru simultan în marile oraşe ale lumii apare aproape obsesiv în filmele de la Hollywood . În urma unui astfel de atac toate ţările mari, SUA, China , Rusia etc., colaborează între ele atacându-i pe extratereştrii cu armele de care dispun. Fără nici un rezultat. Când situaţia pare a fi disperată apare El – unicul Salvator. Vedem cum prin astfel de filme ni se oferă de fapt modele de gândire. Suntem antrenaţi să ne temem de un atac extraterestru, suntem antrenaţi să îi ripostăm în forţă şi apoi să aşteptăm apariţia unui salvator unic. Şi aceasta este tot o formă de control mental.

„Scopul este să fie anihilată orice formă de opoziţie faţă de Noua Ordine Mondială. Utilizând tehnologiile despre care am vorbit mai sus undele generatoare de gânduri vor putea fi transmise prin reţelele de fibre optice, cabluri TV, linii telefonice şi vor pătrunde în orice echipament care conţine microcipuri. La acel moment procesul de implantare al microcipurilor la nivelul populaţiei va fi realizat, astfel încât oamenii vor putea fi uşor împinşi la un val de sinucideri, violenţe şi nebunie.

Am fost întrebat de multe ori când se vor petrece toate acestea. După ce va fi creată o criză economică, care îi va forţa pe oameni să îşi cheltuiască toate rezervele de bani. Apoi va fi implementat un sistem planetar de plăţi electronice astfel încât nimeni să nu poată supravieţui în afara lui. După atâtea dezastre omenirea va fi gata să implore apariţia unui salvator care să restabilească pacea cu orice preţ, chiar cu preţul propriei libertăţi. Un principiu similar a fost aplicat în URSS pentru instalarea comunismului.”

Soluţia pentru a contracara proiectul Blue Beam

Pare un tablou sumbru şi înfricoşător. Poate că acesta este şi scopul pentru care astfel de dezvăluiri sunt lăsate să apară. Cunoscând ceea ce ni se pregăteşte putem lua însă măsurile necesare pentru a nu se ajunge acolo. Dezvoltarea discernământului, conştiinţa de sine, cultivarea rezonanţei cu aspectele benefice, divine, rugăciunea, postul, trairea autentica in Hristos sub ascultarea unui duhovnic anihilează aceste influenţe malefice. Acest lucru este binecunoscut de cei care doresc să controleze întreaga planetă şi de aceea de mii de ani şcolile spirituale în care oamenii învaţă astfel de practici sunt prigonite, distruse sau deturnate. Vom încheia citând tot din prezentarea lui Serge Monaste care demonstrează că slujitorii Noii Ordini Mondiale exact aceasta ne împiedică să facem.

„În numărul din decembrie 1980 al US Army Journal, într-un un articol semnat de lt.col. John B. Alexander sub titlul „The new mental battlefield, beam me up Spock” (Noul câmp de luptă mental, radiază-mă Spock), acesta scrie: „Voi da mai multe exemple care să ilustreze progresele făcute în acest domeniu. Avem acum abilitatea de a vindeca sau de a cauza o boală de la distanţă, inducând boala sau moartea fără cauze aparente. A fost raportată şi posibilitatea de modificare telepatică a comportamentului, care include abilitatea de a induce stări hipnotice de la o distanţă de peste 1000 de km.. Utilizarea hipnozei telepatice este o zonă care merită a fi exploatată. Ea va permite ca agenţii noştri să fie implantaţi subconştient cu programul pe care trebuie să îl execute, astfel încât nu va mai fi nevoie să utilizăm telefonul. Dacă vor fi perfecţionate, aceste tehnici vor permite transferul direct al gândurilor de la o minte sau grup de minţi la o audienţă ţintă. Receptorul nu va fi conştient că i-au fost implantate gânduri, va crede că sunt gândurile lui. Este posibil să introducem gânduri artificiale într-un computer şi apoi să le transmitem prin intermediul unui satelit, astfel vom putea controla întreaga planetă. Limitele acestui sistem sunt doar cei care îşi vor pune permanent întrebări cu privire la motivaţia care stă în spatele gândurilor lor şi nu le vor da curs automat. Este evident că televiziunea, filmele, publicitatea şi diferite forme de presiune socială au grijă să elimine pe cât posibil această categorie de oameni. Informaţiile privind acest gen de tehnologii vor fi considerate ridicole tocmai pentru că ele nu se vor conforma cu viziunea asupra realităţii pe care chiar noi o inducem; doar mai există şi în zilele noastre oameni care cred că pământul este plat”.

(Publicat de O viata frumoasa )
 
 
sursa:http://o-viata-frumoasa.blogspot.com/2010/06/proiectul-nasa-blue-beam-simularea.html

joi, 27 ianuarie 2011

Sfântului Efrem Sirul





Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Efrem Sirul (+379):28 ianuarie

Troparul Sfântului Efrem Sirul


Harul ce izvoraste din gura ta, cuvioase, a umplut de apele vietii Biserica si lumii a izbucnit raniri de cucernicie, revarsînd asupra noastra apa pocaintei. Ci, ­îmbatîndu‑ne cu cuvintele tale, parinte Efrem, roaga‑te lui Hristos Dum­nezeul nostru sa mîntuiasca sufletele noastre!



Acesta era din Mesopotamia, nascut la Nisibe, sirian de neam si din parinti crestini. A invatat carte la scoala siriaca, din Nisibe, iar cand persii au ocupat cetatea, scoala, pastrand limba siriaca, s-a mutat la Edesa, sub stapanire romana, pe la anul 360. A trait sub toti imparatii romani, incepand de la marele Constantin si pana la Valens (364-378).



A fost hirotonit diacon de episcopul Iacob din Nisibe si i s-a incredintat noua scoala siriaca din Edeea, care, sub conducerea lui, a cunoscut o mare stralucire. Traditia spune ca Sfantul Efrem a luat parte, tanar diacon fiind, ca si Sfantul Atanasie din Alexandria, la Sinodul din Niceea, la anul 325. Tot din tradite stim ca, fiind poftit de Sfantul Vasilie, in Cezareea Capadochiei, acesta, ca un semn de pretuire, l-a sfintit preot.



Fericitul Efrem era un poet, un cuvantator inflacarat, un aspru nevoitor si un om de rugaciune, iubitor de viata duhovniceasca. Prin poezia lui, el urmarea intarirea dreptei credinte in cei care o auzeau, contra ereziilor din vremea sa, caci imnele lui erau ca niste poeme cantate sau citite in adunari, cu intrebari si raspunsuri, pe care le insotea cu cantari din harfa. Si atat s-a facut de vestit prin aceasta fapta buna, incat le-a folosit tuturor si a fost numit “harfa Duhului Sfant.”



A cantat cu mare stralucire credinta, dragostea de frati, rugaciunea, si, mai ales, pocainta. Parti din scrierile lui se afla si in rugaciunile Bisericii noastre, precum rugaciunea: “Doamne si Stapanul vietii mele.” Si asa, scriind multe carti si pe multi invatandu-i si fiindu-le de folos, la adanci batraneti ajungand, Sfantul Efrem s-a mutat catre Domnul.



Poet, comentator al Sfintei Scripturi, predicator şi apărător al Ortodoxiei, Sfântul Efrem este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai creştinismului de limbă siriacă. Este primul imnograf creştin care a folosit poezia drept vehicul de răspândire a teologiei ortodoxe, deschizând calea imnografilor de mai târziu. A compus peste trei milioane de versuri. Astăzi se mai păstrează mai mult de 400 de imne efremiene. Deşi a trăit în afara culturii greco-romane, Sfântul Efrem îşi merită pe deplin locul alături de binecunoscuţii săi contemporani: sfinţii Atanasie cel Mare, Grigorie Teologul, Vasile cel Mare şi Grigorie de Nyssa.



Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este esenţa postului, un îndemn la o viaţă creştinească adevărată, la viaţă curată, la simplitate. Textul rugăciunii recapitulează într-un mod unic toate elementele pozitive şi negative ale pocăinţei şi constituie o adevărată verificare pentru ostenelile personale de-a lungul postului, în scopul eliberării de slăbiciunile sufleteşti ce ne împiedică să ne întoarcem noi înşine către Părintele ceresc:



“Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăvirii, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.



Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie, slugii Tale.



Aşa, Doamne, dăruieşte-mi să văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin “.



Această rugăciune se rosteşte în Postul Mare de două ori la sfârşitul tuturor slujbelor ciclului liturgic zilnic, începând cu lunea săptămânii I până în miercurea Săptămânii Patimilor (cu excepţia sâmbetelor şi duminicilor, în care rânduiala liturgică are un caracter festiv). Rostirea rugăciunii este însoţită de metanii. Este alcătuită din trei grupuri de cereri adresate lui Dumnezeu: cereri negative în primul grup, pozitive în al doilea şi de păstrare a stării dobândite, graţie celui de-al doilea grup, în grupul al treilea de cereri. Conţinând toate elementele negative şi pozitive ale pocăinţei, rugăciunea Sfântului Efrem Sirul poate constitui un etalon, un barometru pentru ostenelile personale ale credinciosului de-a lungul postului.



Asceza creştinilor din Nisibis



În scopul instruirii catehumenilor, a început să scrie comentarii la Sfânta Scriptură şi să compună imne. A slujit ca diacon şi catehet întreaga sa viaţă. Istoricul bisericesc Sozomen spune despre el că „în tagma clerului a urcat până la treapta diaconiei, deşi prin virtute a ajuns nu mai puţin decât cei admiraţi pentru preoţie, vieţuire bună şi cultură“. A aparţinut tradiţiei ascetice autohtone siriace: mulţi creştini, odată cu Botezul, luau asupra lor şi votul unei vieţi de înfrânare şi ascetism, trăită nu în afara, ci în mijlocul comunităţilor creştine (spre deosebire de monahismul egiptean). Pentru strădaniile sale, pentru postul aspru şi privegherile de toată noaptea, a primit de la Dumnezeu darul căinţei şi al lacrimilor neîncetate, încât între sfinţi este numit „dascăl al pocăinţei“. Plângea fără încetare pentru păcatele sale sau ale oamenilor şi, uneori, când se lăsa purtat de contemplarea minunilor pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi, plânsul său se preschimba în lacrimi de bucurie.



Sfântul Efrem s-a inspirat din tehnicile ereticilor



După moartea împăratului Constantin cel Mare, regele Shapur II al Persiei (309-379) a dezlănţuit o serie de atacuri asupra teritoriilor învecinate ale Imperiului Roman. Nisibis, capitala provinciei Adiabene, a fost asediată în trei rânduri, în anii 338, 346 şi 350. În timpul primului asediu, cetatea a fost salvată graţie rugăciunilor diaconului Efrem şi ale Sfântului Iacob. Cel de-al treilea asediu a fost extrem de dramatic, deoarece regele Shapur II a deviat cursul râului Mygdonius pentru a inunda împrejurimile oraşului. Sfântul Efrem a descris acest episod în Imnele nisibiene, în care cetatea este comparată cu arca lui Noe plutind pe apele potopului.



În anul 363, împăratul Iulian Apostatul (361-363) întreprinde o campanie împotriva perşilor. Este ucis însă în lupta de la Ctesifon. Noul împărat ales de armată, Jovian (363-364) este nevoit să cedeze perşilor provinciile orientale cucerite de romani la sfârşitul secolului al treilea. Cu acest prilej şi cetatea Nisibis a revenit Persiei. Pentru că noii cuceritori vedeau în creştini aliaţii romanilor, au dezlănţuit violente persecuţii împotriva acestora. Ca urmare, creştinii au părăsit în masă cetăţile lor şi s-au refugiat pe teritoriul roman. Printre cei care au părăsit Nisibis sub conducerea episcopului Avraam (cca. 361) s-a aflat şi Sfântul Efrem. Noul său cămin a devenit cetatea Edessa (astăzi Sanli Urfa, în Turcia), capitala provinciei Osrohene, unde şi-a petrecut ultimii zece ani ai vieţii sale.



La vremea aceea, Edessa era frământată de diferite curente filozofice şi religioase care îşi disputau întâietatea. Creştinii ortodocşi, numiţi „palutieni“ după primul lor episcop, Palut, erau minoritari. Arienii, marcioniţii, maniheii şi diferite secte gnostice se autoproclamau adevărata biserică. În această atmosferă confuză, Sfântul Efrem s-a străduit să apere dreapta credinţă. Unii dintre eretici, îndeosebi adepţii lui Bardesane, se foloseau de poezie şi de muzică în răspândirea învăţăturilor lor. Când Efrem a văzut că siriacii erau încântaţi de eleganţa dicţiei şi de ritmul melodiei şi-a dat seama că pe această cale vor primi cu uşurinţă şi învăţăturile greşite. Drept răspuns, a început să alcătuiască şi el poeme asemănătoare acelora ca formă, însă conţinând învăţăturile Bisericii. Astfel, a devenit primul imnograf şi primul părinte al Bisericii care a făcut din poezie vehiculul învăţăturii teologice ortodoxe. A fost luat ca model de imnografii de mai târziu, în special de Sfântul Roman Melodul (� 560).



„Să nu cântaţi la moarte pe Efrem“



Tradiţia spune că Sfântul Efrem a întreprins două călătorii mai importante: în prima l-a vizitat pe Sfântul Vasile cel Mare în Cezareea Capadociei, iar în cea de-a doua s-a întâlnit cu Avva Bishoi aflat în pustiul Wadi Natrun din Egipt.



S-a mutat din această viaţă la 9 iunie 373, fiind înmormântat cu simplitate în cimitirul străinilor din Edessa. Simeon Metafrastul ne spune că ucenicii l-au îngropat fără fast pentru a împlini dorinţa părintelui lor, exprimată înainte de a muri: „să nu cântaţi la moarte pe Efrem, să nu-i faceţi cuvânt de laudă, să nu-l îngropaţi cu haine de mare preţ, să nu-i puneţi trupul într-un mormânt deosebit, căci am făgăduit lui Dumnezeu a mă sălăşlui împreună cu cei străini, căci străin sunt şi pribeag ca toţi părinţii mei“.



Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe data de 28 ianuarie, alături de un alt părinte sirian, Sfântul Isaac. Este numit „harpa Duhului“, „Soarele sirienilor“ şi „Stâlp al Bisericii“.



Sfântul Efrem, despre rugăciunea neîncetată



„Bun lucru este totdeauna a ne ruga şi a nu ne îngreuna, rugându-ne a nu slăbi, după cum a zis şi Domnul, şi apoi Apostolul: neîncetat rugaţi-vă!, adică şi ziua, şi noaptea, şi în tot ceasul. Şi aceasta nu numai când intri în biserică, iar în celelalte ceasuri să fii fără de grijă. Ci, ori de lucrezi, ori de dormi, ori de călătoreşti, ori de mănânci, ori de bei, ori de boleşti, să nu-ţi încetezi rugăciunea, că nu ştii când va veni Cel ce va cere de la tine sufletul tău. Să nu aştepţi duminica sau o sărbătoare, ori un anume loc, ci precum a zis prorocul David, să te rogi în tot locul stăpânirii Lui. Deci, ori de eşti în biserică, ori în casa ta, ori la ţarină, ori de paşti vitele, ori de construieşti clădiri, ori de te afli la ospeţe, de rugăciue să nu te depărtezi. Atunci când poţi, pleacă-ţi genunchii, iar de nu poţi, roagă-te cu mintea, şi seara, şi dimineaţa, şi la amiază. Dacă rugăciunea ta va merge înaintea muncii şi atunci când de scoli din pat, mişcările tale cele dintâi se vor face prin rugăciune, atunci nici păcatul nu află intrare în sufletul tău.“ (Fragment din „Cuvânt despre rugăciune al Sfântului Efrem Sirul“ în Cele şapte plânsuri ale Sfântului Efrem Sirul, Ed. Bizantină)



„Când crezi că ai ajuns să înţelegi pe Dumnezeu, să crezi că n-ai înţeles nimic“



Preotul Paulonas, ucenic al fericitului Efrem diaconul, a fost un bărbat cu minte ageră şi învăţat în dumnezeieştile Scripturi. Pe vremea când învăţătorul său trăia, era renumit printre dascălii Bisericii mai ales ca orator. După moartea Sfântului Efrem însă, din dragoste de întâietate şi nume mare, s-a separat de Biserică şi a scris multe lucruri împotriva credinţei. Se spune că pe patul de moarte fericitul Efrem l-ar fi îndemnat: „Vezi, Paulonas, să nu te supui cugetelor tale şi să te înalţi! Ci atunci când socoteşti că ai ajuns să înţelegi pe Dumnezeu cel curat, să crezi că n-ai înţeles nimic!“ Căci Efrem a simţit din studiile şi discursurile lui Paulonas că acesta investighează lucruri noi şi-şi întinde mintea spre cele nemăsurate. (după Fericitul Ieronim, Despre bărbaţii iluştri)



Imnele Sfântului Efrem Sirul



Opera Sfântului Efrem este bogată, însă locul cel mai important în rândul scrierilor sale îl ocupă marile cicluri de imne. Acestea sunt poeme lirice cu imagini extrem de vii, cu o mare sensibilitate şi artă în folosirea limbajului şi cu o deosebită profunzime a gândirii. Imnele au fost alcătuite pentru a fi cântate în Biserică. Biserica siriacă păstrează în Liturghie imne de-ale Sfântului Efrem.



Astăzi se cunosc peste 400 de imne, însă linia melodică după care acestea erau interpretate nu o mai cunoaşte nimeni. Dintre aceste imne amintim: Imnele despre credinţă (cu 87 de imne), Imnele despre Nisibis (cu 77 de imne), Imne împotriva ereziilor (cu 56 de imne), Imne despre Paradis (cu 15 imne), Imne despre Postul Mare (cu 10 imne), Imne despre Răstignire şi Înviere (cu 35 de imne) etc. Redăm mai jos câteva fragmente:



„Doamne, deşi simbolurile Tale sunt pretutindeni,

Tu eşti ascuns pretutindeni.

Deşi simbolul Tău e în înalt,

înălţimea nu simte că eşti;

deşi simbolul Tău e în adânc,

adâncul nu înţelege cine eşti;

deşi simbolul Tău e în mare,

Tu nu eşti ascuns în mare;

deşi simbolul Tău e pe uscat,

el nu-şi dă seama că eşti acolo.

Binecuvântat este Cel Ascuns

atunci când El străluceşte!“ (Imne despre credinţă, 4,9)



„Căci El Dumnezeu este Cel Bun,

Care ne-ar fi putut sili să-I fim pe plac,

fără nici o osteneală pentru El; dar în loc de aceasta

El S-a trudit prin toate mijloacele

ca noi să lucrăm după bună plăcerea Lui

din voinţa noastră liberă,

ca noi să ne putem zugrăvi frumuseţea

în culorile strânse de voia noastră liberă

în vreme ce dacă El ne-ar fi împodobit, ne-am fi asemănat

cu un portret pe care altcineva l-ar fi zugrăvit,

împodobindu-l cu propriile lui culori.“ (Imne despre credinţă, 31, 5)



„Dacă un orb, deşi nu e în stare să zugrăvească soarele

şi razele lui

în inima şi în mintea sa,

încearcă totuşi să cercetaze izvorul luminii,

cum este în stare să vadă raza soarelui şi lumina sa

altfel decât crezând

celui care i-a descris-o?

Dacă o persoană lipsită de vedere ar vrea să ridice probleme,

nedând crezare celor auzite, el va cădea în zece mii

de nenorociri,

toate pentru că a încercat să cerceteze, rară reuşită însă.

A vrut să se dovedească orb de două ori:

la minte, ca şi la ochi.

Dacă însă ar fi vrut să creadă,

atunci o rugăciune către Cel Drept

i-ar fi luminat vederea“ (Imne despre credinţă, 65, 10-11)



„Ţie, Doamne, Îţi aduc în dar credinţa mea.

Şi-am adus-o goală, fără nici o faptă bună;

e a Ta, Doamne, de aceea Tu să o îmbogăţeşti,

şi atunci şi eu, sărmanul, voi fi îmbogăţit de ea.

Un negustor oferă unui rege un mărgăritar,

El îl primeşte gol, dar îl sporeşte:

regele îl sporeşte punându-l în coroana sa

Cu cât mai mult, Doamne, credinţa mea

nu va fi sporită Întru Tine?“ (Imne despre credinţă, 16, 6-7)



„Te-am chemat, Doamne, la o nuntă cu cântece

Dar vinul – rostirea laudei – a lipsit la prăznuirea noastră.

Tu eşti oaspetele care ai umplut vasele cu vin bun,

Umple gura mea cu lauda Ta.

Vinul din vase era înrudit şi asemănător cu

Acest Vin care dă naştere laudei

Văzând că şi vinul dă naştere laudei

De la cei care l-au băut şi au văzut minunea.

Tu, Care eşti aşa de drept că la o nuntă care nu era a Ta

Ai umplut şase vase mari cu vin bun,

Umple la această nuntă, nu vasele

Ci zece mii de urechi cu dulceaţa lui.

Iisuse, ai fost chemat la nunta altora

Dar aici e chiar ospăţul nunţii Tale simple şi cinstite:

Veseleşte poporul Tău reîntinerit,

Pentru că şi invitaţii Tăi, Doamne, au nevoie

De cântecele Tale: lasă-Ţi harpa să vorbească.

Sufletul este mireasa Ta, trupul cămara Ta de nuntă,

Invitaţii Tăi sunt simţurile şi gândurile

Şi dacă un singur trup e un ospăţ de nuntă pentru Tine,

Cât de mare e Ospăţul Tău pentru întreaga Biserică!“ (Imne despre credinţă, 14, 1-5)



(text: Bogdan DEDU)



Postat in cantare psaltica, Cuvinte de folos, Evenimente, Postul Mare, rugaciune, Sfinti, Sfinti Parinti, tropar
Etichetat 28 ianuarie, calendarul zilei, crestinism ortodox, ortodoxie, Sf. Efrem Sirul, Sfinti, Sfinti Parinti, text, tropar, versuri, viata
Un comentariu

sursa:http://doarortodox.wordpress.com/2010/01/28/pomenirea-preacuviosului-parintelui-nostru-efrem-sirul-379-28-ianuarie/

miercuri, 26 ianuarie 2011

O ipoteza tragica: triumful mondial al Statului magic



"Vizionarea TV, prin caracteristicile sale, ii determina pe oameni sa se raporteze la televiziune ca la o instanta de ordin religios. Nu numai metaforic vorbind, televiziunea instituie in societatea mediatica o realitate asimilabila templului din religiile idolatre. Fantasme fabricate si refabricate de masinaria infernala a imagologiei televizualului razbat direct in subconstiinta omului, lipsindu-l de controlul elementar asupra propriilor sale dorinte si reprezentari, blocandu-i accesul la exercitarea liberului arbitru. Plonjand cu voluptate in mediul de imagini si de fantasme generate continuu de ecranul televizorului, omul intra fara sa stie in cea mai umilitoare robie, in robia mintii.



Efectul mediei audio-video este unul de tip magic dat fiind faptul ca dupa numai doua minute de la instalarea in fata televizorului creste fantastic emisia undelor alfa, ale pasivitatii, starii semi-hipnotice, reveriei si teledependentei etc. Activitatile de tip beta ale cortexului se diminuiaza spre pragul zero, facultatea selectiva inceteaza sa se mai manifeste, functiile axiologice sunt brusc suspendate, insul este deposedat de orice initiativa psiho-morala, se comporta ca si cum ar fi dirijat de "altcineva", ca in starile de somnambulism. De aceea, expunerea la televizor induce stari psihice pe care le putem incadra in familia starilor alterate de constiinta (starile de natura hipnotica, visele, decuplarea spatio-temporala si senzoriala, halucinatiile etc).



Un ins care petrece circa 3-6 ore in fata televizualului si crede nu in realitatea lucrului ci in imaginea lui, pe care i-o furnizeaza prelucrarea (deconstructia) televizuala, este vrajit, confiscat mental si simtual de fantasmele televizuale, astfel ca aproape nu-si mai apartine.



Potrivit cercetarilor in domeniu, imagologia televizuala se substituie religiei instituind un tip special de idolatrie prin care triumfa in lume cultura nihilista si domnia "statului magic", cele doua mari fatete ale erei globalizarii. Unele carti ca cele ale lui McLuhan (tradusa si in romaneste: "Mass-media sau mediul invizibil", 1997), dar si aceea a lui Jerry Mander ("Four Arguments for the Elimination of the Television", 1978) si a lui Janne M. Healy, "Endangered Mind", 1990) se inscriu si ele intr-o atare serie mondiala de avertismente severe asupra marilor primejdii aduse de generalizarea mediului televizual de existenta.



"Omul acesta nou" pare a fi cu adevarat purtatorul unor terifiante mutatii, a caror nota dominanta este negativul omului creat Dumnezeu, este chiar "antiomul", cum il caracterizeaza un istoric si filosof crestin. ncadreaza Televiziunea si mediul creat de aceasta se incadreaza in configuratia culturii nihiliste ale carei trasaturi definitorii sunt:



- Dumnezeu a fost ucis in sufletul celui care-o impartaseste, in mediul acestei culturi;



- actul televizual a inlocuit actul religios;



- tainele au fost substituite de mistere;



- lumea TV ajunge a fi perceputa ca lume exemplara a existentei plenare ceea ce-i atesta caracterul idolatru



- omul liber in fata lumii si a lui Dumnezeu lasa locul tipului teledependent, un straniu mutant, pe care faza postnihilista il etaleaza la o scara si intr-o proportie mondiala.



"Ce aduce nou mediul cultural contemporan, noul stil de viata fata de societatea traditionala si se reflecta in mod amplificat in mesajul lumii TV si in experienta acesteia? Raspunsul nu este greu de gasit in contextul cercetarilor privind problemele de atentie si invatare.



Concluzia la care se poate ajunge este ca germenul disolutiv pentru viata si sanatatea mentala a tinerilor noilor generatii il constituie, in modul cel mai probabil, cultura sau experienta nihilista" (citat din mss), iar aceasta cultura a nihilismului capata proportii planetare gratie efectului de umbrela informationala globala pe care-l induce mass-media in frunte cu televiziunea. Umbrela televizuala capata doua expresii:



a) controlul fluxului mental prin mecanisme de tip ideologic, instaurand in lume idolatria ideologiilor;



b) controlul mental prin narcoza constiintei ca efect al manipularii simtuale a omului, gratie fantasmelor si imaginarului televizual. Cele doua totalitarisme - ideologic si magic - induc doua formule de stat totalitar, iar acestea sunt amandoua expresii ale culturii nihilismului.



Stiinta intre cultura nihilismului si cultura credintei



Televiziunea afecteaza deopotriva activitatea corticala a creierului si puterea sufleteasca a indivizilor care aleg sa traiasca intr-un mediu televizual de existenta. Conditia umana este grav afectata, televizualul modifica oscilatiile undelor creierului, pana la diminuarea spre zero a undelor beta, adica a suportului energetic al activismului cerebral, al proceselor de gandire, analiza si decizie: in cercetarile intreprinse de sotii Emery ori in cele ale lui Krugman, s-a ajuns la concluzia ca, "odata ce televizorul este pornit, undele creierului incetinesc pana cand undele alfa si delta devin preponderente. Cu cat televizorul sta mai mult timp aprins, cu atat sunt mai lente undele cerebrale".



In al doilea rand, potrivit concluziilor si masuratorilor unor mari savanti americani, neuropsihologi in special, televiziunea si intreaga cultura legata de televizual creaza mediul de aparitie a unor anomalii neurologice in ceea ce priveste emisfera stanga a creierului, a carei activitate pare a fi masiv inhibata pe toata durata privirii televizorului. Aparitia acestei anomalii neurologice in timpul privitului la TV si anume inhibarea activitatii emisferei stangi a creierului, care-si reduce extrem de mult activitatea, induce o radicala diminuare a capacitatilor critice, a creativitatii, a raspunsului si deci a reactivitatii cortexului la stimulii primiti pe cale televizuala.



Cat de adanc sunt sesizate lucrurile acestea de catre Pr. Dionisie de la Muntele Atos. "E o intelepciune mare, nu sunt lucruri mici toate chestiunile, toate inlesnirile astea, dar vezi ca le intrebuinteaza oamenii spre daramarea lor, le intrebuinteaza oamenii spre a se departa de Dumnezeu. Astia pe care i-a luminat Dumnezeu si au descoperit atatea inlesniri, niciodata nu zic: "Ia uite, Dumnezeu mi-a ajutat si am descoperit cutare lucru". Nu! "Eu, eu!". Eh!... Si atunci nu este mai mare primejdie la fiecare dintre noi ca atunci cand ai egoismul in tine. Adica, daca ai egoism, de-acum te pui in locul lui Dumnezeu, nu te smeresti "ca eu sunt praf si cenusa", ci: "Eu am descoperit, eu am facut". Nu zici: "Multumim Domnului, m-a luminat harul Sfantului Duh, m-a luminat Dumnezeu care pretutindenea si in tot locul si in tot momentul e cu noi si am descoperit asta". Nu, niciodata! Vezi? Egoismul! De aceea omenirea merge departata de harul Sfantului Duh.



Mandria e cea mai primejdioasa patima. Toate patimile, toate pacatele, se iarta foarte lesne, si te imbratiseaza Dumnezeu si te duce in imparatia Cerului. insa, la imparatia Cerului sub nici un motiv nu poti inainta cu inaltarea mintii, cu mandria. Ispititorul, satana cel mare, e foarte destept si stie lucrul asta. De aceea seamana in omenire inaltarea mintii si tulburarea, adica mandria, ca sa nu poata inainta omul la imparatia Cerurilor. Caci Sfintele Scripturi asa spun, ca, din bunatatea Lui, Dumnezeu vrea ca acolo unde a fost imparatia satanei atat de infricosat si mare, care pe urma a cazut din cauza mandriei, acolo sa completeze locurile acelea cu sufletele bunilor crestini si ale calugarilor care s-au aflat la Dumnezeu. Dar acolo nu poti ajunge daca ai inaltarea mintii, sub nici un motiv! Doar cu smerita cugetare poti ajunge acolo! De aceea, ispititorul instaleaza in sufletul copilului, de mic, inaltarea mintii, mandria, lucru care zicem ca nu-i nimic, si de fapt acela-i cel mai daunator, cel mai primejdios pentru mantuirea sufletelor noastre".



Iata, dar, ca televizorul rupe intelectul de inima, amputeaza functia sufleteasca, il arunca pe om in externalitatea lumii, in cele desarte, de la mandrie (auto-admirare) pana la betia simturilor, totul este plonjare totala in lumea aceasta, uitare de cer si de Dumnezeu si incredintare in cele de pe pamant. Nimic din ceea ce tine de extratemporalitate, de alocalismul noosic al fiintei profunde, nu mai razbate in manifestarile cele obisnuite ale omului. Lucrul cel mai grav este ca toate acestea revin in campul de constiinta al omului astfel amputat in forma degradata a "religiei televizualului", in fapt o para-religie, o grava, primejdioasa idolatrie care arunca omul in robia magicului, provocand cea mai tragica decuplare ontologica a omului, decuplarea din raportul cu adevaratul Dumnezeu si deci cu adevarata Biserica. Lumea TV este o "casa a zeilor", ceea ce arata indeajuns ca lumea este supusa unei masive "revrajiri prin televizionare". Intr-o atare lume intoarsa pe dos, "televizorul devine templu" si "temei al unei alte sanctificari", televiziunea castiga un adevarat monopol pe piata miturilor si fantasmelor omului modern, ceea ce reprezinta intr-adevar pilonul terific al edificarii statului magic in lumea revrajita.



Amputarea memoriei sacre



Viata inseninata si pacificata si lumea linistita sunt roadele darului, ale Harului, ele decurg din caracterul gratiat sau daruit al existentei, consecinta a creatiei. Aici este locul in care se interpune televiziunea: ea promite liniste, armonie, vindecare, inseninare si pacificare, bucurie si beatitudine. Tragica minciuna.



O noua problema survine in raport cu un astfel de unghi al abordarii problematicii omului si a societatilor in lumina teoriei substituirii lucrarii harului printr-o putere mincinoasa, cum este televiziunea, si anume aceea a caracterului rascumparator, tamaduitor, al memoriei sociale sau colective, esential pentru o stiinta a societatii. Televiziunea modifica memoria, obtureaza canalul amintirii de Dumnezeu, ceea ce conduce la cea mai grava maladie ontologica a omului ca specie. Dar mai presus de toate, aceasta amputare este o tragica deviere a stiintei, care devine astfel albia unei canalizari nihiliste.



Memoria sau "aducerea aminte de Dumnezeu" a fost la inceput "simpla si omogena", ne spune Sf. Grigorie Sinaitul. "Principiul si cauza gandurilor inseamna, dupa incalcarea poruncilor, distrugerea memoriei simple si omogene. Devenind complicata si schimbacioasa, din simpla si omogena cum era, ea a pierdut amintirea lui Dumnezeu si puterea ei a fost distrusa. Remediul pentru a scapa aceasta memorie primordiala de memoria primejdioasa si pacatoasa a gandurilor este revenirea la simplitatea initiala...



Marele remediu pentru vindecarea memoriei este perseverenta si neclintita aducere aminte a lui Dumnezeu prin rugaciune". Or cultura televiziunii compromite, blocheaza tocmai aceasta amintire, caci la toate necazurile si spaimele omului propune o evadare in lumea cutiei de sticla. Adevarata vindecare presupune "dezactualizarea vietii robite de memoria primejdioasa si pacatoasa a gandurilor" si, deci, disponibilizarea pentru energii sau lucrari duhovnicesti. Aceasta este calea dreptei trairi si catre dreapta randuiala. Aici se interpune cu putere deviatoare televiziunea: ea promite ceea ce numai Dumnezeu ne poate da. Orice dezactualizare a vietii robite de neputinte si de patimi este implicit o actualizare a darului si deci a latentelor sufletesti. Aceasta presupune tocmai situarea in orizontul "bucuriei si al veseliei in suflet". "Iubitorule de Dumnezeu, fii foarte atent! Atunci cand te indeletnicesti cu munca si vezi o lumina sau un foc, inlauntrul tau sau in exterior, sau asa-zisa imagine a lui Hristos, a ingerilor sau a sfintilor, nu o primi, esti in primejdie, si poti sa suferi din cauza ei. Nu-i da voie spiritului sa nascoceasca astfel de imagini! Toate aceste nascociri exterioare nepotrivite au ca efect ratacirea sufletului. Adevaratul principiu al rugaciunii este caldura inimii, care arde patimile, care naste bucuria si veselia in suflet, care supune inima unei iubiri adevarate si unui sentiment de plenitudine neindoielnica".



Televiziunea este acea forta care ne sustrage, ne rapeste de pe calea spre adevarata eliberare si ne livreaza robiei cutiei nascocitoare de imagini. In felul acesta, la obturarea functiilor emisferei stangi, a dinamismului creierului prefrontal, se adauga si aceasta amputare a memoriei ontologice, adica a amintirii de Dumnezeu. "Sfintii parinti si psihologia adancurilor arata ca sunt doua memorii: o memorie ontologica, fiintiala, sacra, a chipului lui Dumnezeu in om, si o memorie istorica - acea agonizare umana de-a lungul vietii, mileniilor umane (...) zice Psalmistul: Ci pus-a in vistierii adancul". "Ce sunt nu stiu, iar ce stiu nu sunt". "Trei sunt uriasii care ucid sufletul: Uitarea, Ignoranta si Lenea".



Sa retinem ca cele doua forme de memorie constituie adevaruri de la varful stiintei sufletului pe care psihologia pozitivista le-a facut obscure, tocmai ca sufletul sa piarda legatura cu dreapta memorie. Iar televiziunea cultiva unilateralitatea memoriei asa cum in raport cu cele doua emisfere cerebrale cultiva unilateralitatea emisferei drepte. In genere, lucrurile sunt simple si invataturile sunt si ele simple. Invataturile actualizate au forma sentimentelor bune, iar indrumarile rele vin pe calea si prin mijlocirea sentimentelor negative si a gandurilor incalcite sau, gratie televizualului, vin prin mijlocirea unei vieti amputate.



Televiziunea creeaza intr-un ins iluzia ca lucrurile si timpul sunt la dispozitia lui incat el nu realizeaza ca toate sunt desertaciune si doar cele simple sunt aducatoare de pace, armonie, siguranta si mantuire. Sentimentul bun este invatatura cea buna. Noi suntem intotdeauna in interiorul cate unui sentiment dominant in jurul caruia se cladesc, mai apoi, toate gandurile si orientarile noastre. Unele sentimente sunt luminoase si ele fac din noi persoane luminate, minti luminate, gandire luminata. Eroarea "iluministilor" a fost aceea sa creada ca "ratiunea" este sursa luminii. In realitate, sursa luminii este in adancul fara fund al inimii, insusi Dumnezeu, si se transpune in lume prin trairi inaltate si inaltatoare, adica prin stari sufletesti, la temelia carora gasim latentele sufletesti, energiile necreate. Or tocmai acest dinamism vertical este suprimat de televiziune.



Deformarea tiparelor experientei colective. Desbisericirea lumii



Putem incadra, iata, efectele televizualului in categoria celor de tip devastator si nu putem sa nu receptam noul concept pentru ce reda sintetic noul tip de cultura generata de mediul comunicarii video-audio: cultura nihilista. Cum s-a precizat, aceasta afecteaza nu doar activitatea cortexului ci diminueaza in chip dramatic, spre alarma, puterile sufletesti ale indivizilor si in ansamblu ale popoarelor. Dl Virgiliu Gheorghe examineaza in profunzime chestiunea. Cultura noilor media pare a diminua spre anihilare valoarea pe care omul o atribuie in mod obisnuit unei trairi (stari de viata) inaltate la Dumnezeu, ceea ce afecteaza actualitatea ei sufleteasca, si deopotriva intensitatea ei. Exista moduri de viata care provoaca declinul pretuirii unor tipare de traire. Diminuarea pretuirii unui tipar de viata aduce dupa sine si diminuarea aderarii la el. Prin urmare, orice act de traire este "invelit" de aceste doua fatete: pretuirea si aderarea. Ele trebuie sa se regaseasca in orice diagnoza asupra comportamentelor omenesti, deci in studiile si cercetarile umane.



Fiecare cadru spiritual este aidoma unei insule, sau gradini in care te intalnesti cu cei ce aleg sa-si traiasca zilele libertatii acolo. Intre valoarea unui cadru de traire (pretuirea sau actualitatea lui sufleteasca) si aderarea la el, practicarea lui in viata cea de toate zilele, este o diferenta care fundamenteaza predictiile realiste. In fapt, orice popor, prin manifestarile lui creatoare, isi fixeaza tiparele de "traire" sub forma unor cadre spirituale, la randul lor multiplicate in opere, ritualuri, sarbatori etc. si, mai presus de toate, in religiozitate. Toate acestea compun un "intreg" spiritual definitoriu pentru acel popor.



Arareori o elita s-ar putea manifesta la puterea intregului spiritual al unui popor. Particularitatea culturii bazate pe exclusivitatea mediului video-audio de comunicare consta in aceea ca micsoreaza aceasta varietate de cadre spirituale, dar mai ales compromite accesul la cadrele de viata spirituala pe care le desemnam sintetic prin termenul de Biserica sau prin termenul de koinonia care inseamna stare de comuniune, iar aceasta atinge un prag maximal in acel cadru de traire (noologic) pe care-l numim Biserica.



Televizorul dezbisericeste lumea, instaland in mediul de viata al popoarelor un fel de surogate religioase intre care se afla insasi televiziunea. Toate cercetarile dedicate acestei chestiuni au constatat ca exista o legatura stransa intre starile neurologice, psihologice si, am adauga noi, noologice, induse de vizionarea TV si de continutul acesteia si care se incadreaza in starile alterate ale constiintei, din aceiasi familie cu starile induse de droguri, cu fantasmele, visele, psihozele etc. Trasatura dominanta a acestei legaturi este data de faptul ca in toate se poate citi, pe de o parte, alterarea constiintei si, pe de alta, progresul nihilismului incat putem adera si la cea de-a doua concluzie desprinsa din aceasta categorie de cercetari: singurul raspuns la cultura nihilismului este cultura credintei. Fara de aceasta "intoarcere" se poate usor prognoza nu sfarsitul civilizatiei occidentale, ci sfarsitul omenirii. Cu adevarat, lumea se afla azi la raspantie: cultura nihilismului si cultura credintei reprezinta marea bifurcatie a omenirii. Ea este bifur-catia intre drumul spre sinucidere colectiva sau spre supravietuire colectiva. Tertium non datur.



Prof. univ. dr. Ilie Badescu

sursa:Crestinortodox.ro