ICOANA POCAINTEI ADEVARATE

ICOANA POCAINTEI ADEVARATE

marți, 18 octombrie 2011

Sfantul Evanghelist Luca

Sfantul Apostol si Evanghelist Luca  s-a nascut in Antiohia Siriei. Il intalneste pe Hristos in Teba Boetiei, loc in care se ingrijea de bolnavi in calitatea sa de medic. Crezand in El, Sfantul Luca ajunge sa se numere printre cei 70 de Apostoli. Impreuna cu Sfantul Apostol Cleopa, el L-a vazut pe Domnul inviat pe drumul catre Emaus (Luca 24). Dupa Pogorarea Sfantului Duh, Luca s-a intors la Antiohia si l-a ajutat pe Pavel sa vesteasca Evanghelia Domnului.A scris o Evanghelie si cartea Faptele Apostolilor adresate dregatorului Teofil. Evanghelia se remarca prin bogatia de pilde - 33 de parabole impodobesc Evanghelia Sfantului Luca.Dupa martiriul Sfantului Apostol Pavel, Sfantul Luca a predicat Evanghelia in Italia, Dalmatia, Macedonia si Grecia.Este socotit si patronul iconografiei crestine, el fiind cel care a pictat primele icoane ale Maicii Domnului, purtand in brate pe Hristos si prima icoana a Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.A trecut la cele vesnice la varsta de 80 de ani, cand niste pagani l-au spanzurat de un maslin in cetatea Tebei din Boetia.Constantie, fiul imparatului Constantin, a adus moastele sfantului din Teba si le-a asezat in Biserica Sfintilor Apostoli, sub sfanta masa, alaturi de cele ale Sfintilor Andrei si Timotei.Tot in aceasta zi, facem pomenirea:- Sfantului Mucenic Marin cel Batran;- Sfantului Cuvios Iulian;- A patruzeci de sfinti tineri;- Sfantului Mnason, episcopul Ciprului;-Sfintilor Mucenici Gavriil si Chirmidol.Sursa: CrestinOrtodox.ro Calendar Ortodox

joi, 22 septembrie 2011

CASATORIA CRESTINA SI MONAHISMUL

Intre credinciosii Bisericii putem auzi de multe ori discutii in care se compara monahismul cu casatoria, in care se poate vadea ca unii dispretuiesc rnonahismul, altii casatoria. Copiii sufera atunci cand parintii nu imbratiseaza cu toata inima casatoria si viata de familie. De aceea, as dori sa accentuez un fapt: casatoria este o cale de mantuire. Asemenea discutii, care compara casatoria cu monahismul, sunt arareori de folos. Fiecare persoana trebuie sa-si gaseasca propria cale de mantuire, cerand lui Dumnezeu sa-i arate drumul cel mai bun pentru el, drum pe care, mergand, sa poata "lucra pentru mantuirea lui" (Filipeni 2, 12) in conditiile in care se gaseste si care ii sunt date de Dumnezeu. Ne compromitem mantuirea nu prin alegerea unei cai de vietuire sau a alteia, ci cazand din voia lui Dumnezeu privitoare la noi personal. Nimeni nu este admis in monahism daca dispretuieste casatoria (cf. canoanele 9 si 10 ale Sinodului de la Gangra), iar casatorindu-se, nu trebuie sa dispretuiasca monahismul.Cuvintele lui Hristos despre monahism arata ca El il priveste ca un mod de viata care nu este accesibil tuturor (Matei 19, 11). (De ce anume este asa e o taina pentru noi -taina libertatii lui Dumnezeu si a libertatii noastre.) Avem in schimb cuvantul Sau plin de dumnezeiasca autoritate si de binecuvantare in sprijinul vietii de casatorie: "De la inceputul fapturii «barbat si femeie i-a facut» Dumnezeu. De aceea omul va lasa pe tatal si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup; asa ca nu mai sunt doi ci un singur trup" (Marcu 10, 6-9). Hristos a facut prima minune prefacand apa in vin la nunta din Cana Galileei (Ioan 2, 1-11). Din slujba Cununiei intelegem ca acest semn trebuie privit ca binecuvantarea lui Dumnezeu asupra casatoriei. Dumnezeu Insusi a dat umanitatii casatoria ca Sfanta Taina si ca mod de viata. Aceasta inseamna ea este o cale de mantuire, o cale ce duce la viata vesnica. Hristos n-a recomandat monahismul ca regula generala -porunca Lui este sa-L iubim pe Dumnezeu din toata inima, din tot sufletul si cugetul, si din toate puterile noastre, si sa ne iubim unii pe altii ca pe noi insine. Intrebarea care se pune crestinilor casatoriti care au copii nu este cum sa reduca la minimum obligatiile familiale, astfel incat sa fie "liberi" sa duca o viata "mai duhovniceasca", ci mai degraba: "Cum sa cultiv in viata mea de familie iubirea de Dumnezeu si de aproapele?"Un duhovnic a fost intrebat de un om casatorit: "Cum pot eu, traind in lume, sa fac voia lui Dumnezeu?" Batranul i-a raspuns: "In tot ceea ce faci, lucreaza impreuna cu Dumnezeu". A fi "impreuna lucrator cu Dumnezeu" (1 Corinteni 3, 9) in casatorie si in educarea crestina a copiilor este o indatorire mareata si sfanta.Viata crestina este o viata traita dupa chipul lui Dumnezeu Cel in Treime -o viata impreuna cu altii. Foarte rar se intampla sa ne aflam in completa singuratate sau sa fim chemati de Dumnezeu sa ne petrecem viata in pustie; in acest caz, suntem nevoiti sa traim in izolare. Pentru cei mai multi dintre noi, viata crestina inseamna viata intr-o comunitate de un fel sau altul. Chiar si pustnicii traiesc de obicei mai intai o vreme, uneori decenii intregi, intr-o co munitate monahala, inainte de-a se retrage in pustnicie. Dupa cum spune Sfantul Siluan: "Fratele meu este viata mea". Un om casatorit -si din punct de vedere teologic acesta este singurul mod corect de vietuire -poate spune: "Sotia (sau sotul) si copiii mei sunt viata mea. Sunt continutul vietii mele; si numai traind alaturi de ei va trebui sa invat o iubire asemenea lui Hristos". Criteriul sanatatii mele spirituale este urmatorul: in ce relatii ma aflu cu cei alaturi de care traiesc? Nu exista criteriu mai inalt. Calitatea vietii de familie este masura prin care se poate aprecia progresul duhovnicesc al celor ce traiesc in lume.Tot ce inveti despre casatorie, toata osteneala pentru bunul mers al casatoriei este spre mantuirea copiilor tai, si acesta nu e un lucru neinsemnat, ci are literalmente o valoare vesnica.Nu putem avea calauza mai buna in familie decat Sfanta Scriptura. Va recomand cu caldura sa recititi cat mai des cuvintele Sfintilor Apostoli privitoare, de exemplu, la viata de familie, si sa le primiti cu toata seriozitatea ca insusi cuvantullui Dumnezeu, vesnic actual in orice vreme. Cand citim Sfanta Scriptura, sa ne rugam lui Dumnezeu si autorului cartii respective sa ne ajute sa intelegem si sa implinim in propria noastra viata cuvantul pe care l-am citit. Crestinii casatoriti se pot inspira mai ales din Prima Epistola a Sfantului Apostol Petru si din Epistolele Sfantului Apostol Pavel catre Corinteni si catre Efeseni."Cinstita sa fie nunta intru toate si patul neintinat" (Evrei 13, 4). Multi oameni privesc azi cu mult prea multa usurinta relatiile sexuale. Pe de o parte, moravurile si standardele etice contemporane incurajeaza tot soiul de perversiuni, placeri si pofte nemasurate. Pe de alta parte, sunt oameni care incearca sa promoveze o atitudine crestina in casatorie mergand pana in aspectele cele mai intime, si, cu toate acestea, sunt gata sa dispretuiasca starea de feciorie. Mai sunt apoi si crestinii casatoriti care refuza partenerilor lor o relatie conjugala deplina in numele unei iluzorii chemari la o viata in curatie, in timp ce Sfantul Apostol Pavel ii indeamna pe cei casatoriti sa se infraneze numai de comun acord si cu scopul de a se inchina cu mai multa concentrare rugaciunii pentru o anumita perioada (1 Corinteni 7 , 5). Uneori aceasta stare de lucruri care poate crea o multime de probleme apare atunci cand unul din soti se intoarce la credinta sau traieste mai intens viata in Hristos abia dupa casatorie. Sfantul Apostol Pavel ne invata ca o casatorie trebuie sa continue daca partenerul necredincios e dispus sa-si accepte partenerul crestin. Intr-un asemenea caz, partenerului crestin ii revine o mare raspundere in fata lui Dumnezeu in ce priveste comportamentul fata de partenerul sau de casatorie si fata de familie. O convertire autentica sau un progres duhovnicesc il face pe crestinul casatorit sa-si traiasca viata de familie intr-o mare dragoste fata de cei din jur, cu dorinta de a face viata partenerului de casatorie cat mai placuta. (Nu putem lua drept exemple cazuri exceptionale, cum e cel al Sfantului Alexie, "omul lui Dumnezeu".) Din nefericire, adeseori se intampla ca un crestin sa inceapa sa predice familiei sale sau sa-si piarda interesul pentru tot ce e "lumesc". Sfantul Apostol Petru spune ca sotia credincioasa poate, prin comportamentul ei si “fara propovaduire" (1 Petru 3, 1), sa-si aduca sotul necredincios la credinta in Domnul. Atunci cand primim de la Dumnezeu un semn, o descoperire, sa ne amintim de Maica Domnului care "pastra cu credinta toate aceste cuvinte in inima sa" (Luca 2, 51). Dar asa cum dupa BunaVestire Maica Domnului a alergat intr-un suflet la vara ei Elisabeta sa caute incredintare despre aceasta minunata intamplare, tot asa si noi sa alergam sa cautam cuvant de incredintare de la duhovnicul nostru.Din "Sfaturi pentru o educatie a copiilor in ziua de astazi" – Maica Magdalena, Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul, Essex, Anglia. Sursa:Facebook/Ierodiakon Ioan Danci

marți, 20 septembrie 2011

...flori de la Violeta Chiriac

Legenda spune ca o femeie saraca cu un copil in brate, trecand pe langa o pestera a auzit o voce misterioasa care i-a spus: Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai important. Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii. Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor tot ce putea duce. Vocea misterioasa i-a vorbit din nou: Ai doar 8 minute!Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si poarta s-a inchis. Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a inchis pentru totdeauna.Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru totdeauna. La fel se intampla demulte ori si cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trai in aceasta lume si o voce ne aminteste mereu:Nu uita ce e cel mai important!Cele mai importante sunt valorile spirituale, familia si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia, dragostea, adevarul si demnitatea de om. In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai important. Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: Bogatia sufletului.Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important: Bogatia sufletului!Legenda spune ca o femeie saraca cu un copil in brate, trecand pe langa o pestera a auzit o voce misterioasa care i-a spus: Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai important. Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii. Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor tot ce putea duce. Vocea misterioasa i-a vorbit din nou: Ai doar 8 minute!Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si poarta s-a inchis. Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a inchis pentru totdeauna.Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru totdeauna. La fel se intampla demulte ori si cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trai in aceasta lume si o voce ne aminteste mereu:Nu uita ce e cel mai important!Cele mai importante sunt valorile spirituale, familia si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia, dragostea, adevarul si demnitatea de om. In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai important. Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: Bogatia sufletului.Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important: Bogatia sufletului!Legenda spune ca o femeie saraca cu un copil in brate, trecand pe langa o pestera a auzit o voce misterioasa care i-a spus: Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai important. Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii. Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor tot ce putea duce. Vocea misterioasa i-a vorbit din nou: Ai doar 8 minute!Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si poarta s-a inchis. Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a inchis pentru totdeauna.Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru totdeauna. La fel se intampla demulte ori si cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trai in aceasta lume si o voce ne aminteste mereu:Nu uita ce e cel mai important!Cele mai importante sunt valorile spirituale, familia si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia, dragostea, adevarul si demnitatea de om. In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai important. Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: Bogatia sufletului.Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important: Bogatia sufletului!

O viata frumoasa: Sfaturi utile

O viata frumoasa: Sfaturi utile: Idei de retinut Furnicilor nu le plac castravetii. Inconjurati ascunzisurile acestora cu coji de castravete. Daca vrei sa obtii un cub tr...

joi, 1 septembrie 2011

Icoana Maicii Domnului cu trei maini





Panaghia Tricherousa - Icoana Maicii Domnului cu trei maini




Panaghia Tricherousa este o icoana de iconostas, foarte veche, cunoscuta ca "Icoana Maicii Domnului cu trei maini”. Icoana se afla in prezent la Manastirea Hilandar din Muntele Athos. Cei ce nu cunosc istoria acestei icoane inclina sa creada, in mod gresit, ca cele trei maini reprezentate sunt ale Maicii Domnului. Insa nu este asa. Initial era o icoana realizata intru totul dupa canoanele iconografice, asemanatoare cu Maica Domnului Hodogitria – "Aratatoarea caii”. Potrivit traditiei, aceasta icoana a Maicii Domnului era zestrea de familie a Sfantului Ioan Damaschin si o avea in casa lui din Damasc, chiar cand fusese intaiul sfetnic al stapanitorului saracinilor, califul musulman Ualid (705-715).



Dupa ce Sfantul Ioan Damaschin a tinut cuvantarile pentru apararea icoanelor, iconoclastii i-au taiat mana dreapta. Atunci Sfantul Ioan, tinand mana sa taiata, a cazut inaintea acestei icoane a Maicii Domnului, cerand sa-l vindece, si Maica Domnului intr-adevar a vindecat mana Sfantului, care s-a alipit in chip minunat la locul ei.


Drept multumire si recunostinta nemarginita, Sfantul Ioan a adaugat la icoana Maicii Domnului o mana din argint, in partea de jos, astfel incat da impresia ca Maica Domnului are o a treia mana. De atunci in aceasta icoana purtand numele "Cu trei maini” (sl.:Troerucica; gr.: Tricherousa), sub mainile Maicii Domnului, este reprezentata si mana Sfantului Ioan Damaschin.



Procesiune cu Icoana Panaghia Tricherousa:



Pana in secolul al XIII-lea, icoana a fost pastrata in Lavra Sfantului Sava, cand Sfantul Sava, primul Arhiepiscop al Serbiei, a venit aici in pelerinaj, iar parintii manastirii i-au daruit-o ca binecuvantare. Acesta a luat icoana in Serbia, iar mai apoi, in chip minunat a ajuns in Sfantul Munte Athos. In vremea unei rascoale civile din Serbia, in timpul domniei Regelui Urosh al V-lea, catarul care purta icoana in fata armatei s-a pierdut, ajungand in chip necunoscut la Hilandar.



Una dintre minunile Maicii Domnului, savarsite in Manastirea Hilandar, a avut loc in momentul in care calugarii au inceput sa se certe pentru a ocupa postul de staret. In acel moment, icoana Maicii Domnului Tricherousa a plecat singura, de unde era pusa mai inainte, si s-a asezat in scaunul de staret. Un calugar pustnic, cu viata sfanta, a venit la manastire si a spus celor de aici urmatoarele: "De acum inainte, pentru a evita mahnirea si cearta, nici un staret nu va mai fi ales in Manastirea Hilandar, din moment ce insasi Maica Domnului ocupa aceasta pozitie si conduce manastirea."



Manastirea Hilandar - Procesiune cu Icoana Tricherousa



Cu toate ca acest tip de icoana nu este cuprins in nicio erminie a zugravilor, exista chiar si in tara noastra, in special in nordul Moldovei, icoane ale Maicii Domnului, cu cea de-a treia mana. Bisericii "Maica Precista" din Ploiesti, Tarul Alexandru al II-lea al Rusiei, a donat in anul 1877, o icoana in care este reprezentata Maica Domnului cu trei maini. Icoana de acest tip a fost pictata pentru comercializare, si vanduta in reproduceri de sute de mii de exemplare, chiar prin intermediul Patriarhiei Romane. Din pacate, unii iconografi, care au pictat copii dupa aceasta icoana, au lasat o interpretare eronata in acest sens, ca si cum ar fi vorba despre cele trei maini ale Nascatoarei de Dumnezeu.



Pomenirea icoanei Tricherousa se face in 4 decembrie, de praznicul Sfantului Ioan Damaschin, si in chip deosebit in zilele de 28 iunie si 12 iulie.



Sursa:CRESTINORTODOX.RO



sâmbătă, 30 iulie 2011

VALENTIN SFANTUL SFINTIT MUCENIC-EPISCOP DE INTERAMNA ITALIEI




Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Valentin – Apărător al valorilor
familiei creştine


În fiecare an, la data de 30 iulie, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea unui ales apologet al valorilor moralei creştine. Este vorba de Sfântul Sfinţit Mucenic Valentin, episcopul Umbriei. Martirizat la Roma în a doua jumătate a secolului al treilea, el a rămas în conştiinţa Bisericii lui Hristos ca vindecător al celor bolnavi şi sfânt al iubirii creştine şi al familiei. În plină zi de sărbătoare, Sfântul Valentin îi binecuvântează pe credincioşii români, o părticică din sfintele sale moaşte fiind depuse în Biserica Delea Nouă, din Bucureşti.




Viaţa Sfântului Sfinţit Mucenic Valentin ne introduce în atmosfera primelor trei secole de creştinism. O perioadă tristă a Bisericii, un răstimp al persecuţiilor şi al prigoanei împotriva creştinilor, în care au înflorit şi s-au manifestat martirii, adică cei care L-au mărturisit pe Mântuitorul Hristos cu preţul vieţii lor. Sfântul Valentin s-a născut în jurul anului 175, în localitatea romană Interamna (astăzi localitatea Terni, din regiunea Umbria, Italia). A fost hirotonit preot de către Sfântul Felician de Foligno. Datorită vieţii sale virtuoase, Valentin va fi ales Episcop de Interamna, fiind hirotonit de către papa Victor I, în anul 197.



Remarcabil propovăduitor al Cuvântului lui Dumnezeu, făcător de minuni şi vindecător, Sfântul Valentin a fost foarte iubit de către toţi credincioşii săi. Mai mult, datorită credinţei sale puternice şi a bogatei activităţi taumaturgice, episcopul a convertit la creştinism importanţi dregători romani. Printre minunile săvârşite de mucenic amintim vindecarea fratelui tribunului roman Frontanus de o boală foarte grea; tămăduirea lui Cherimon, fiul vestitului filosof roman Craton, eveniment în urmă căruia s-au botezat Craton şi întreaga familie a acestuia, împreună cu trei tineri filosofi care au devenit ucenicii Sfântului Valentin: Procul, Efiv şi Apolonie. Nu trebuie omisă nici minunea vindecării tânărului Avundie, fiului eparhului cetăţii, precum nici blândeţea cu care Mucenicul lui Hristos, Valentin, a binecuvântat prin Taina Sfintei Căsătorii legătura dintre o tânără creştină cu un soldat păgân, proaspăt convertit la credinţa în Hristos. De altfel, acest din urmă eveniment i-a adus Sfântului Valentin calitatea de ocrotitor al iubirii şi al familiei creştine.



Trăind într-o perioadă a persecuţiilor împotriva creştinilor – este vorba de domnia împăratului Marcus Aurelius – Sfântul Valentin a fost arestat, torturat şi decapitat la Roma, la vârsta de aproape o sută de ani, din ordinul prefectului Placid Furius. Împreună cu Valentin au primit sfârşitul mucenicesc şi ucenicii acestuia: Procul, Efiv şi Apolonie, în anul 273. Cinstitele trupuri ale celor patru martiri au fost aduse şi îngropate în cetatea Interamna, în glas de rugăciune al poporului dreptcredincios adunat să-i întâmpine pe aceşti vrednici mucenici ai lui Hristos.



Sfântul Valentin, în mijlocul românilor



Prin osteneala preoţilor slujitori ai Bisericii Delea Nouă – Calist din Bucureşti, o parte din moaştele Sfântului Mucenic Valentin au fost dăruite de Episcopia din Terni, Italia, credincioşilor români, după cum ne informează ‘Ziarul Lumina’. Din anul 2005 (când au fost aduse moaştele sfântului) şi până în prezent, Sfântul Sfinţit Mucenic Valentin binecuvântează atât pe credincioşii parohiei, cât şi pe fiecare creştin care, cu umilinţă şi cu smerenie, poposeşte în sfântul lăcaş şi se închină cinstitelor moaşte.



Mai mult, Mucenicul Valentin îşi confirmă calitatea sa de sfânt al iubirii creştine şi al familiei prin binecuvântarea pe care o oferă cu blândeţe fiecărui copil şi tânăr nou-botezat, precum şi fiecărei perechi de tineri proaspăt căsătoriţi. Prin excelenţă, putem spune că dacă anul 2011 este anul Sfintelor Taine ale Botezului şi Cununiei, în prezenţa Sfântului Valentin şi sub purtarea lui de grijă, această sărbătoare a Tainelor lui Hristos dobândeşte valenţe continue, eterne.



Întreaga activitate pastoral-misionară şi social-culturală dezvoltată în cadrul Parohiei Delea Nouă – Calist îl are în prim-plan pe Sfântul Sfinţit Mucenic Valentin. Or, dacă avem în vedere faptul că duminică de duminică aici se împărtăşesc un număr considerabil de copii, dacă ţinem seama că fiecare pereche de tineri care urmează a se căsători trece pe la scaunul de spovedanie, dacă reflectăm la faptul că fiecare creştin aflat în suferinţă îşi găseşte alinarea în cadrul slujbelor cultului divin săvârşite cu regularitate şi la racla cu moaştele sfântului, atunci este lesne de înţeles de ce Sfinţitul Mucenic Valentin este vindecătorul celor bolnavi şi sfântul iubirii creştine, apologet al familiei ortodoxe. Prezenţa lui în mijlocul credincioşilor parohiei şi în mijlocul românilor este asemenea unui tezaur ortodox de o inestimabilă valoare şi preţuire.



Cu ocazia cinstirii Sfântului Sfinţi Mucenic Valentin, la Biserica Delea Nouă – Calist programul liturgic se va împleti cu activitatea misionar-filantropică. În ajunul serbării, pe data de 29 iulie, aseară, s-a oficiat slujba de priveghere (Vecernie, Acatist şi Litie). În ziua pomenirii sfântului, astăzi se va săvârşi slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie, unde sunt aşteptaţi la Sfânta Împărtăşanie atât copiii, cât şi creştinii evlavioşi care au ajunat şi au primit, prin Taina Spovedaniei, dezlegarea păcatelor. Sărbătoarea Sfinţitului Mucenic Valentin se va încheia cu agapa organizată de preoţii slujitori şi membrii Comitetului parohial, prilej cum nu se poate mai bun pentru comuniune, întâlnire şi socializare creştin-ortodoxă.



Trebuie subliniat faptul că, în ultimii ani, de bogăţia spirituală a fiecărui hram şi nu numai (Biserica Delea Nouă – Calist are două hramuri: ‘Praznicul Bunei Vestiri’ şi ‘Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil’), precum şi de sărbătoarea Sfântului Sfinţit Mucenic Valentin s-au bucurat şi creştinii aflaţi în situaţii dificile, bolnavi şi suferinzi. Activitatea social-filantropică a vizat şi centrele sociale de copii şi tineret, azilurile de bătrâni şi spitalele. Cu atât mai mult, cu ocazia cinstirii Sfântului Valentin, vindecător şi rugător pentru toţi cei aflaţi în suferinţă, se vor bucura spiritual de sărbătoarea parohiei şi bolnavii Centrului de îngrijire ‘Sf. Nectarie’, precum şi alte persoane încercate, cărora Parohia Delea Nouă – Calist le va oferi pachete.



Cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care îi numeşte pe sfinţi ‘casnici ai lui Dumnezeu’ (Efeseni 2,19), constituie un îndemn în plus al sărbătorii de astăzi. Având permanent pe Hristos în inimile şi gândurile noastre, să ne bucurăm duhovniceşte de prezenţa şi purtarea de grijă a Sfântului Sfinţit Mucenic Valentin, mărindu-l, cinstindu-l, închinându-ne lui şi înălţându-i rugăciuni ca să mijlocească, aşa cum spun şi cuvintele troparului, pentru sufletele noastre.



Locul Sfântului Valentin în calendarul ortodox



Sfântul Mucenic Valentin este cinstit de Biserica Ortodoxă Română în fiecare an, fiind amintit în calendarul ortodox la data de 30 iulie. Din nefericire, în absenţa unei culturi ortodoxe şi căzând pradă tradiţiei profane, multe persoane asimilează sărbătoarea sfântului cu data de 14 februarie. Ne aflăm însă, am putea spune, în faţa unui dublu paradox. Mai întâi datorită faptului că, deşi de ‘Valentineâs Day’ a auzit toată lumea, totuşi despre viaţa Sfântului Mucenic Valentin nu cunoaşte nimeni mai nimic. Pe de altă parte, cu toate că ziua de 14 februarie este dedicată unui ‘sfânt Valentin’, totuşi calendarul ortodox nu leagă de această dată calendaristică nici un sfânt cu acest nume.



Fundamentându-se pe o sărbătoare catolică, cu specific occidental, care odată cu trecerea timpului a căpătat accentuate valenţe profane, străine spaţiului ortodox, sărbătoarea Sfântului Valentin este denaturată şi transformată într-un eveniment de marketing şi într-o ‘sărbătoare fără sărbătorit’. Pilda de sfinţenie şi mucenicie a Sfântului Valentin, precum şi darul acestuia de videcător al celor bolnavi şi ocrotitor al virtuţii dragostei creştine şi al familiei pot fi aflate doar în Biserica lui Hristos, locul în care mucenicul creştin a predicat, a binecuvântat şi a mărturisit pe Dumnezeul cel Viu. Iar sărbătoarea lui, atât de dragă îndeosebi tinerilor, ar trebui să reprezinte un prilej cum nu se poate mai potrivit de rugăciune şi laudă aduse Mucenicului Valentin, ca unul care revarsă ajutorul său familiilor şi tinerilor de astăzi.



Valentin ‘cel puternic în credinţă…’



Din punct de vedere etimologic, morfemul Valentin/ Valentina este un nume augural, de origine latină, explicat în mod tradiţional prin participiul verbului valere, care se traduce prin a fi puternic, a fi sănătos. Într-adevăr, prin credinţa sa energică, prin faptele sale deosebite, prin moralitatea exemplară şi prin activitatea pastoral-misionară ireproşabilă, Sfântul Mucenic Valentin a confirmat tăria şi puterea credinţei în Hristos, precum şi sănătatea vieţii comunităţii pe care el a păstorit-o cu atâta interes.



Un lucru ce trebuie subliniat este faptul că în calendarul Bisericii Ortodoxe întâlnim mai mulţi sfinţi cu acest nume. Amintim astfel pe Sfântul Mucenic Valentin, preotul din Roma, care a primit moarte mucenicească în jurul anului 268 şi pe care Biserica noastră îl sărbătoreşte în fiecare an la data de 6 iulie; pe Sfântul Mucenic Valentin, episcopul de Terni, de a cărui pătimire am amintit mai sus, cinstit de Biserica Ortodoxă la data de 30 iulie; pe Sfântul Mucenic Valens (Valent) diaconul, originar din localitatea Elia, Ierusalim, devenit martir în anul 309, pomenit de Biserica Ortodoxă pe data de 16 februarie.



De asemenea, cu numele de Valentin, Biserica Ortodoxă cinsteşte şi un sfânt episcop din Germania, secolul al IV-lea, considerat protector împotriva epilepsiei, precum şi o sfântă muceniţă pomenită în fiecare an la data de 10 februarie.



Sursa: Basilica.ro

Categories: ORTODOXIE


**********************************


Sfantul Valentin al Ortodoxiei


 An de an, ziua de 14 februarie ne pune pe fiecare dintre noi, in calitate de crestini ortodocsi, in fata unui dublu paradox. In primul rand, de Valentine’s Day a auzit toata lumea, astfel incat, la o adica, oricine poate defini succint "sarbatoarea", in timp ce despre viata Sfantului Valentin nu cunoaste nimeni mai nimic.




In al doilea rand, multi sunt contrariati de faptul ca in aceasta zi nu intalnesc in Calendarul Ortodox niciun sfant care sa poarte acest nume. Intamplarea face ca nici Calendarul Romano-Catolic sa nu-l mai pomeneasca in aceasta zi, Sfantul Valentin fiind scos din calendar in 1969 din cauza ambiguitatii datelor referitoare atat la persoana sa, cat si la faptele care au condus la consacrarea lui ca sfant. In prezent, la 14 februarie, catolicii ii amintesc pe Sfintii Chiril si Metodie.



Asadar, nu gresim atunci cand spunem ca Valentine’s Day, cu tot "marketing-ul" aferent, este in Romania - si nu numai - o "sarbatoare" fara sarbatorit.



Despre Valentine’s Day s-a scris si s-a comentat suficient, pro si contra. S-a scris si s-a spus, din pacate, destul de putin despre Sfantul Valentin al Ortodoxiei, praznuit de Biserica in ziua de 30 iulie.







Sfantul Valentin s-a nascut in anul 175, la Interamna (Terni de astazi, in regiunea Umbria din Italia). A fost hirotonit preot de catre Sfantul Felician de Foligno, iar Episcop de Interamna de catre Papa Victor I, in anul 197.



Remarcabil propovaduitor al Evangheliei, facator de minuni si vindecator, a fost foarte iubit de catre credinciosii sai. El l-a vindecat pe fratele tribunului roman, Frontanus, de o boala foarte grea. Cand s-a imbolnavit Cherimon, fiul vestitului filosof Craton, acesta, urmand sfatului lui Frontanus, l-a chemat pe Episcopul Valentin la Roma. Cherimon suferea de o boala care ii schimonosea si ii contorsiona cumplit trupul. Dupa ce Sfantul Valentin a petrecut o noapte in rugaciune, Cherimon, complet sanatos, s-a aratat inaintea filosofului Craton, tatal sau. Atunci s-au botezat Craton si toata casa acestuia, impreuna si cu trei discipoli ai lui.







Sfantul Valentin a fost arestat, torturat si decapitat la Roma, la varsta de aproape o suta de ani, din ordinul prefectului Placid Furius, in timpul persecutiilor imparatului Marc Aureliu. Sfantul Valentin a fost ucis in secret, in timpul noptii, pentru a se evita rascoala populatiei din Terni.



Trei dintre discipolii lui Craton, Procul, Efiv si Apolonie, au fost si ei ucisi impreuna cu Sfantul Valentin, in anul 273.



Particele din moastele Sfantului Mucenic Valentin se gasesc la Biserica Delea-Noua Calist din Bucuresti. Sfintele Moaste au fost primite in dar de la Episcopia din Terni, Italia, in anul 2005.



In Calendarul Ortodox, pe langa Sfantul Ierarh Mucenic Valentin, praznuit pe 30 iulie, intalnim mai multi mucenici care au purtat acest nume: Sfintii Mucenici Marcu, Sotirih si Valentin - 24 octombrie, Sfanta Mucenita Valentina - 10 februarie, Sfantul Mucenic Valentin - 16 februarie; Sfantul Mucenic VASfantul Mucenic Valentin - 24 aprilie, Sfantul Valentin Preotul - 06 iulie, Sfanta Mucenita Valentina - 18 iulie.



Radu Alexandru






16 Februarie 2011



Vizualizari: 6871



Voteaza:

Currently 3.5/5 Stars. 1 2 3 4 5 Comentarii (4)Gabriel - Marian VladescuPostat la 2011-03-22 02:39

Ioan Albu, aceasta sarbatoare se numeste "Valentine's Day". Nu "Sfantul Valentin", cum zic romanii. E ziua indragostitilor, Biserica nu are de ce sa se opuna. Chiar de n-ar fi fost bine sub nicio forma ca aceasta sarbatoare sa existe, daca Biserica ar desfiinta-o, foarte multi tineri s-ar mania si nu ar mai merge la biserica, poate din acest simplu motiv. Doamne ajuta!



Ioan AlbuPostat la 2011-02-14 10:43

Dacă "Valentine's Day" nu are nici un fundament și e impusă prostește sub o mască a sfinției(probabil să-i dea greutate) de ce Biserica nu se opune în fiecare an împotriva acestei aberanții?



ion mirosanuPostat la 2011-02-14 09:02

Întorşi fiind cu faţa către vieţile noastre nu observăm că lumea una ne dă iar noi cealaltă ne luăm . Dacă privim şi luăm aminte la vieţile sfinţilor părinţi , mucenici şi toţi ceilalţi am putea lua aminte dar nu o facem ci ne afundăm şi mai mult în proasta înţelegere abordând faptele incerte , ulterior regretabile . Dragostea faţă de semeni este cred darul nostru cel mai de preţ , este tot ceea ce ne-a dat nouă Mântuitorul la venirea sa , din plin . Dorinţa omului de a transforma toată această dragoste este incredibilă . Oare înţelege ce face ? Înţelege el cum o percep cei care abia învaţă aceasta ? Ştie el ce sentimente teribile trezeşte într-o inimă de copil înfierbântat de dorinţi ? Eu invit la judecată simplă pe oricine , nu cred că va fi prea fericit nici dacă lucrurile se vor îndrepta direcţia oricum nu este cea bună .



Valentina IonitaPostat la 2011-02-11 14:38

Tot asa despre Sf.Mc Valentina nu se prea stie ca este praznuita pe 10 feb alaturi cu Sf.Sfintit Mc Haralambie...Inca de cand eram copil mi-am sarbatorit numele pe 10 feb si mi-aduc aminte ca de multe ori era cu cruce rosie...Chiar si dupa revolutie a fost cu cruce rosie de cateva ori...Se spune ca Sf Mc Valentina este singura sfanta care nu are moaste...Din cauza credintei ei foarte puternice in Dumnezeu a fost arsa. Dintre aceste două fecioare, Enata era din ţinutul Gaza, iar Valentina din Cezareea. Când ighemonul Firmilian sta la judecată, a fost adusă viteaza fecioară Enata, care fiind întrebată dacă se leapădă de Hristos, şi ea mărturisind că Hristos este Dumnezeu, a fost chinuită cumplit. Atunci cinstita Valentina şi ea fecioară fiind şi nesuferind să vadă neomenia şi cruzimea celor săvârşite, s-a umplut de îndrăzneală, şi când i s-a poruncit ca să aducă jertfă idolilor, căci acolo lângă scaunul de judecată, se găsea un jertfelnic, ea l-a izbit cu picioarele şi l-a surpat împreună cu focul ce era pe el. Atunci tiranul mânuindu-se, a chinuit-o cumplit şi pe ea. Şi încetând a le mai chinui, a hotărât să fie arsa Sf Mc Valentina în foc. După aceasta a fost adus la pătimire sfântul Pavel. Şi după ce a suferit mai multe chinuri şi s-a arătat mai presus de patimi, cu harul lui Hristos, a fost osândit la moarte de sabie. Iar el, mulţumind lui Dumnezeu şi rugându-se pentru cei de o credinţă cu el, a primit tăierea cinstitului sãu cap, dându-şi duhul în mâinile lui Dumnezeu.
Sursa:CrestinOrtodox.Ro
 
Sa avem parte de sfintele sale rugaciuni de pace si intelepciune cu binecuvantare cereasca spre mantuirea sufletelor noastre,ale tuturor celor care cu osardie cere ocrotire si ajutor in neputintele si nepriceperea vietii de-aici,invingand vrajmasii vazuti si nevazuti ce ne impiedica buna calatorie!
Pace si mantuire tuturor ce-i poarta frumosul nume VALENTIN,si-l tine ca patron OCROTITOR inaintea lui Dumnezeu Atotiitorul!Amin!

marți, 19 iulie 2011

PROOROCUL ILIE RÂVNITORUL



                              PROOROCUL ILIE RÂVNITORUL


           PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA


LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI PROOROC ILIE TESVITEANUL


 


-20 IULIE-




         PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA


LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI PROOROC ILIE TESVITEANUL



’’Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Atotţiitorul’’(III Regi 19,10 )



Iubiţii mei, astăzi este sărbătorit un erou al credinţei şi al virtuţii, unul din cei mai mari bărbaţi ai lumii antice, ai epocii Vechiului Testament, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.



Precum stea de stea se deosebeşte în strălucire şi floare de floare se deosebeşte în înfăţişare şi parfum, aşa şi fiecare sfânt are ceva deosebit, care-l distinge de toţi ceilalţi. De aceea, Biserica alături de numele fiecărui Sfânt pune câte un epitet: Pantelimon – Tămăduitorul, Dimitrie – Izvorâtorul de Mir, Spiridon – Făcătorul de Minuni, Cosma şi Damian – Cei-fără-de-arginţi; iar pe Proorocul de astăzi îl numeşte Râvnitor: Ilie Râvnitorul. Proorocul Ilie a avut râvnă.



Ce înseamnă râvnă? Inima să nu fie rece, ci să aibă un foc, o dorinţă puternică. Şi ce dorinţă a avut Ilie? A vrut ca toţi să-L cunoască pe adevăratul Dumnezeu, pretutindeni să fie închinat Dumnezeul cel Sfânt. Şi această dorinţă n-a ţinut-o ascunsă înlăuntrul său, n-a lăsat-o să rămână teorie, ci a manifestat-o, şi-a declarat-o.



***



„Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Atotţiitorul!” (III Regi 19,10 ).



Proorocul Ilie şi-a arătat dragostea şi râvna lui pentru adevăratul Dumnezeu în toate împrejurările, pe toate fronturile.



În primul rând, în epoca sa, poporul iudeu, poporul ales al lui Dumnezeu, s-a abătut, a părăsit calea Domnului. Au ajuns până în punctul în care şi-au făcut o statuie-idol, pe zeul Baal şi-i aduceau acestuia drept jertfe umane pe pruncii lor! Cum s-a întâmplat asta? Un proverb zice: “Peştele de la cap se strică”. Aşa şi cu idolatria. Au adus-o în poporul lui Dumnezeu regii Ahab şi Isabela. Dar cine a îndrăznit să-l mustre pe rege? Toţi tăceau. Doar unul a îndrăznit. Cine? Cel care nu avea nimic altceva decât o malotea (blană), un cojoc; dar cât valora cojocul acesta nu valorează bogăţiile tuturor celorlalţi. Acest sărman s-a suit la palatele împărăteşti şi l-a mustrat pe Ahab: Tu – i-a spus, tu rătăceşti poporul! (vezi III Regi 18,18 ).



“Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Atotţiitorul!”.



Dar şi împotriva nedreptăţii sociale şi-a arătat sensibilitatea. A ocrotit pe văduve, pe orfani, pe săraci, pe neputincioşi. Un om sărac, Nabot, avea o vie. Această vie era aproape de domeniul regal. Deşi era atât de mare averea regală, Ahab a vrut să ia şi via lui Nabot. Nu o dau, zice Nabot, este moştenirea mea părintească! Atunci Izabela a înscenat un proces şi a dispus ca Nabot să fie judecat. Într-adevăr, cu doi martori mincinoşi, care-l acuzau calomniator că L-a hulit pe Dumnezeu şi pe rege, Nabot a fost condamnat şi a fost executat prin ucidere cu pietre. Şi legea spune că averea celui condamnat la moarte revine regelui. Toţi văzuseră nedreptatea, dar stăpânea groaza şi frica. Cine să mustre nedreptatea şi crima? Cine altul? “Cojocul” – Ilie! La porunca lui Dumnezeu merge de-l găseşte pe Ahab şi-i zice: La celelalte răutăţi aţi adăugat şi asta: l-aţi ucis pe Nabot; dar acestea zice Domnul: Deoarece ai ucis şi ai moştenit, de aceea, unde a picurat sângele lui Nabot, acolo vor linge câinii şi sângele tău (III Regi 20). După acestea, Izabela s-a mâniat, iar Proorocul Ilie a fugit şi s-a ascuns.



„Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Atotţiitorul!”



Acest Sfânt Profet s-a întors chiar şi împotriva clerului. Ce făceau acei „popi”? În loc să conducă poporul spre adevărata credinţă, aceştia l-au părăsit pe adevăratul Dumnezeu şi s-au închinat lui Baal, pe care l-au adus regii. Erau 450 de preoţi. Şi mâncau la masa Izabelei. Împotriva lor şi-a aruncat Ilie fulgerele. De ce l-aţi părăsit, le zice, pe adevăratul Dumnezeu? A chemat deci întreg poporul pe muntele Carmel şi a spus preoţilor lui Baal: Veniţi să dovedim cine are pe Dumnezeul cel adevărat. Luaţi pietre, zidiţi un jertfelnic, junghiaţi un viţel, şi rugaţi-vă dumnezeului vostru să trimită foc care să mistuie. Au făcut asta, dar în zadar strigau, invocând pe falsul lor dumnezeu. Ilie îi ironiza: Strigaţi mai tare, poate că Dumnezeul vostru doarme şi nu aude… Când deja începuse să se însereze, Ilie zice: Daţi-vă la o parte. Cheamă poporul să se apropie. Îşi ridică propriul jertfelnic, strânge lemne, junghie un animal, îl pune deasupra şi dispune să se toarne de trei ori apă din belşug peste el şi peste toate cele din jur, aşa încât să nu se creadă că ar putea exista pe undeva vreo sursă de foc. Îşi ridică apoi ochii la cer şi se roagă. Şi – ce putere are rugăciunea! – într-o secundă cerurile s-au deschis şi s-a coborât un foc care a mistuit toate. Atunci au crezut toţi, au căzut la pământ şi s-au închinat adevăratului Dumnezeu. Aşadar, porunceşte imediat: Acum, toţi ai lui Baal, în temniţă! Să nu scape nimeni, niciunul! Apoi i-a coborât acolo jos şi i-a junghiat pe toţi cei 450 (III Regi 18, 17-40). N-a făcut-o din răutate. Împlinea porunca lui Dumnezeu.



„Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Atotţiitorul!”



S-a întors în cele din urmă şi împotriva mulţimii. Era răspunzător şi poporul. Pentru că acesta nu urmase adevărul, ci minciuna. Până când, le zice, veţi şchiopăta de amândouă picioarele? (III Regi 18, 21).



Profetul Ilie nu a linguşit pe nimeni. A fost un râvnitor al Domnului.



***



Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoarea lui. De ce sărbătorim? Ca să ne diversificăm plictiseala? Ca să ne distrăm? Sărbătoarea înseamnă imitarea sau urmarea sfântului. Cum putem să-i imităm noi pe prooroci? Putem noi să facem tot ce a făcut Ilie? Cine de pildă poate să treacă Iordanul cu cojocul? Asta este o minune. Minunile pe care le-a făcut el noi nu putem să le repetăm. Putem însă să-i imităm virtuţile, putem să-i imităm râvna.



Astăzi suntem în pericol. Eu mă tem de indiferenţă. Suntem indiferenţi. Numai cele materiale ne interesează. Doar de pâine şi de mâncare ne îngrijim să dăm copiilor noştri. Dar copilului nu-i trebuie doar hrană; îi trebuie şi învăţătură şi înţelepciune şi educaţie. Dar faţă de acestea, din nefericire, noi suntem indiferenţi. În timp ce fiii diavolului lucrează, ceilalţi din urmă, aşa numiţii conservatori îţi zic: „Păi, eu voi corecta dreptul?” În felul acesta stricăciunea merge mai departe. Hiliaştii (martorii lui Iehova) în urmă cu patruzeci de ani erau trei şi acum au devenit mai mult de 50.000. Şi ateii materialişti de dinainte de 1917 erau trei, acum sunt mii. Nu s-ar fi înmulţit aceştia, dacă noi am fi avut în noi puţin din focul pe care l-a avut Ilie. Eşti tată, eşti mamă, eşti învăţător, eşti poliţist, eşti preot? Nu fi nepăsător, nu fi indiferent! Arată grijă, să ai pasiune pentru slujba ta.



Suntem în Elada? Eu mă-ndoiesc. Am ajuns nişte necredincioşi. În această ţară mai demult n-ai fi auzit pe cineva înjurând. Acum nu trece o secundă fără să se audă o înjurătură. Va veni iarăşi Ilie. E sigur. Închipuiţi-vă că atunci când va veni va auzi înjurături. Acesta, care a apucat 450 de preoţi ai ruşinii şi i-a junghiat, îi va apuca şi pe toţi cei care înjură şi-i va pedepsi. Dacă ar veni acesta, “al doilea Înaintemergător” (Tropar), i-ar duce la mare, i-ar da morţii şi-ar înroşi apele cu ei.



Desigur, nu înţeleg că trebuie să facem şi noi aşa; autoritatea lui Ilie a fost o autoritate excepţională. Eu suspin şi plâng pentru că tu arăţi indiferenţă. Vei spune: Ce să fac? Dacă eşti femeie, iar bărbatul tău înjură, spune-i: Mănâncă tu, bărbate, că eu nu mănânc. Am cunoscut în Mesolonghi o femeie care în felul acesta l-a făcut pe bărbatul ei să înceteze cu înjurăturile. Nu îngădui înaintea ta ca Dumnezeu să fie hulit. Dacă sparg un geam, alergi la Poliţie. Pentru o înjurătură de ce nu mergi? Nu vrei să asculţi de mine?! Ascultă-l pe Sfântul Gură-de-Aur care zice: Când auzi pe cineva că înjură, vorbeşte-i, sfătuieşte-l o dată, de două ori, de trei ori. Dacă nu ascultă, atunci, ai mână? Loveşte-l. Cel ce loveşte pe cel ce înjură îşi sfinţeşte mâna.



Să vă luminaţi. Vă jur astăzi pe numele proorocului. Cel mai bun praznic şi cea mai bună cinste pentru un sfânt este să dezrădăcinăm acest spin care este în grădina noastră. Să închidem gurile hulitorilor. Îngrijiţi-vă toţi să dispară înjurătura şi toate gurile să devină o chitară interpretând un imn: “Lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii”. Amin.



† Episcopul Augustin



(20.07.1960, Omilie a Mitropolitului de Florina,






părintele Augustin Kandiotis, în Sfânta Biserică a Proorocului Ilie)



sursa:http://acvila30.wordpress.com/
 
 
 

duminică, 17 iulie 2011

SFANTUL EMILIAN DIN DUROSTOR







La 18 iulie, Biserica din Durostorum (Silistra) sărbătorea pe Sfântul Martir Emilian, mort în timpul persecuţiei dezlănţuite de împăratul Iulian (361-363), supranumit „Apostatul” pentru că şi-a părăsit credinţa creştină. Acest împărat era nepot al lui Constantin cel Mare (fiind fiul unui frate vitreg, Iulian Constantius) şi înrudit cu familia domnitoare; s-a bucurat în tinereţea sa de o educaţie aleasă.



Când a preluat conducerea imperiului, Iulian a încercat să restaureze păgânismul şi a luat măsuri de persecutare a creştinismului. Aşa au venit la conducerea armatei şi a marilor unităţi administrative funcţionari păgâni. Toţi aceşti demnitari aveau misiunea să reintroducă vechile practici, să refacă templele şi să le redea cultul. Unele locaşuri păgâne erau ruinate, altele transformate în biserici creştine. Desigur că acestor măsuri întreprinse din ordinul lui Iulian li s-a răspuns cu opoziţie din partea creştinilor. Mulţi dintre ei s-au năpustit asupra statuilor divinităţilor, altarelor sau templelor păgâne, distrugându-le. În această atmosferă dramatică a trăit, a activat şi a murit Sfântul mucenic Emilian.



Din actul sau martiric, care ni s-a păstrat într-o versiune latină şi greacă, aflăm că el era militar şi de familie bună. Tatăl său se numea Sabbatianus şi îndeplinea funcţia de prefect (1).



În acea vreme a venit la Durostor vicarul (sau guvernatorul, după alte izvoare) Capitolinus, „om plin de înşelăciune şi cu mintea întunecată, fiind încă şi doritor de vărsare de sânge şi cu mare râvnă pentru idoli”, ca să vadă în ce măsură populaţia acestui oraş este „râvnitoare faţă de zei”. După ce a adus jertfe tuturor zeilor şi a constatat că poporul din Durostor „se închină zeilor şi le aduce jertfe cu toată cinstirea”, s-a umplut de bucurie şi a poruncit să fie chemate la ospăţ toate căpeteniile sale.



„Pe când aceştia petreceau împreună eu Capitolinus, fericitul Emilian, privind împrejur şi văzând timpul potrivit ca să câştige cununa vieţii celei de sus, fiindcă se socotea creştin nu numai în faţa lui Dumnezeu şi a îngerilor, ci şi a oamenilor şi dorind ca lucrul acesta să fie arătat tuturor, îmbrăcat fiind totdeauna ca un viteaz ostaş al lui Hristos, cu platoşa credinţei, cinstita cruce, încins cu aceste arme a intrat în templul idolilor şi, luând un ciocan de fier, a răsturnat cu mâinile sale toţi idolii care se găseau acolo, a doborât altarele, a spart sfeşnicele şi a vărsat toate vasele (cu libaţiuni) şi paharele lor. Apoi a plecat, nefiind cunoscut de nimeni”.



Auzind Capitolinus, tare s-a tulburat şi cu mare mânie a zis către cei care i-au vestit acestea: „În grabă să-l căutaţi şi, aflându-i, să mi-l aduceţi, ca să-l pierd, oricine ar fi el”.



Atunci ieşind slujitorii, au întâlnit pe un oarecare ţăran venind de la munte, pe care, după ce l-au arestat, l-au bătut şi l-au dus la palatul lui Capitolinus. Văzând fericitul Emilian pe acesta, a zis întru sine: „De voi ascunde faptul, mântuirea mea va fi pierdută, fiindcă s-a apropiat Cel ce m-a chemat pe mine prin moarte la împărăţia Lui cea nemuritoare”. Şi, cugetând acestea, s-a dus în mijloc şi oprind loviturile slujitorilor a început să spună: “- Lăsaţi-l pe acesta, vă rog, lăsaţi-l, căci el n-a greşit cu nimic, ci eu sunt cel care a făcut ce spuneţi voi”. “Deci, apucîndu-l pe el soldaţii Valerian şi Maxentiu, l-au dus cu ocări la palatul lui Capitolinus, care, şezând pe scaunul de judecată, a întrebat: “- De ce lucru s-a făcut vinovat omul acesta?” Spunându-i-se că el este cel ce a intrat în templu şi a profanat nu numai altarele, ci şi jertfele puse pe ele, Capitolinus s-a umplut de mânie şi l-a întrebat mai întâi pe mucenic: „- Cum te numeşti?”. Atunci preaputernicul atlet al lui Hristos a răspuns: „- Dacă mă întrebi” de numele meu obişnuit, mă numesc Emilian; dacă dimpotrivă cauţi numele meu cel desăvârşit, atunci socoteşte-mă a mă numi creştin”. Capitolinus l-a întrebat apoi: „- Spune, omule nefericit, cine te-a rătăcit ca să aduci astfel de ocări nemuritorilor zei?”. Sfântul Emilian a răspuns: „- Dumnezeu şi sufletul meu mi-au poruncit să calc în picioare pe aceşti neînsufleţiţi (zei), ca să se arate tuturor că sunt pietre fără suflet, muţi şi surzi, în care nu se află nici un fel de grăire. Să ştii, deci, că n-am adus nici o ocară. Dumnezeu a creat toate, iar zeii tăi, care n-au creat nimic, să piară!”. Capitolinus l-a întrebat: „-Tu eşti cel care ai răsturnat altarele?”. Sfântul Emilian a mărturisit: „- Cu dreptate spune Sfânta Scriptură: „Asemenea lor să fie cei ce-i fac pe ei şi toţi cei ce se încred în ei” (Ps. 113, 16). Atunci, mângâindu-se, Capitolinus a poruncit: „Dezbrăcaţi-l şi-l întindeţi pe pământ, ca să ştie că se află în faţa vicarului”. Iar după ce l-au dezbrăcat, acesta a insistat: „- Spune-mi deci cine te-a înşelat ca să aduci o asemenea nelegiuire zeilor?”. Atunci preafericitul Emilian i-a răspuns cu mare curaj: „- Am spus mai înainte şi iarăşi zic ca Dumnezeu şi sufletul meu m-au îndemnat să nimicesc jertfele cele necurate”. Atunci Capitolinus a poruncit din nou slujitorilor: „- Apucaţi-l şi-l umpleţi de răni adânci ca să ştie că nelegiuita lui credinţă nu-i este de nici un folos şi nu-i va elibera din mâinile mele!”. Iar pe când îl băteau cumplit, vicarul a repetat: „- Spune, nefericitule, cine te-a rătăcit ca să săvârşeşti acestea?”. Neînfricatul Emilian i-a măturisit încă o dată: „- Ţi-am spus că nimeni fără numai Dumnezeu şi sufletul meu m-au făcut să răstorn zeii cei spurcaţi şi, călcându-i în picioare, să arunc jertfele voastre cele nelegiuite”. Capitolinus a hotărât cu îndârjire: „- Vedeţi, ne vorbeşte cu mândrie. Întoarceţi-l şi-l loviţi pe piept, ca să ştie că toţi cei care nu ascultă de legile împăraţilor sunt supuşi la asemenea pedepse”.



Deci, după ce l-au bătut vreme îndelungată, cu vine de bou, cu cea mai mare cruzime, a zis vicarul: „- Lăsaţi-l!”. Şi au încetat cei ce-l loveau. Apoi l-a întrebat: „- Rob eşti sau liber?”. Sfântul Emilian a răspuns: „- Sunt rob al lui Hristos, iar fiu sunt al lui Sabbatianus, prefectul acestei cetăţi”. Atunci vicarul Capitolinus s-a îmblînzit cu perfidie: „- O, Emiliane! Nimic nu există din ceea ce crezi ca vei moşteni. Nu există nici Acela în care crezi că este mântuirea oamenilor, iar după legile noastre te-ai făcut vinovat, aducând ocara zeilor. La ce-ţi va folosi mărimea trupului tău? Căci ai dispreţuit chinurile ca sa te arăţi mai vrednic decât toţi. De aceea, ca nu cumva şi alţii să se gândească la astfel de lucruri şi să se rătăcească, avându-te pildă pe tine, tu singur vei fi aruncat în flăcările cuptorului. Iar tatăl tău va plăti stăpânirii o livră de aur, fiindcă nu s-a îngrijit de tine”.



Slujtorii l-au apucat atunci pe fericitul atlet al lui Hristos şi l-au dus afară din cetate, aproape de malul fluviului Dunărea, unde se găseau cei ce pregătiseră rugul care i-a devenit cunună pentru bărbăţia sa. Preaputernicul mucenic a zis atunci slujitorilor: „- Lăsaţi-mă puţin ca să mă rog Dumnezeului meu!”. Şi după ce s-a rugat, aceştia l-au aruncat în foc, socotind că va deveni îndată cenuşă. Dar focul, cunoscând neprihănirea mucenicului lui Hristos, nu l-a mistuit, ci l-a păzit întreg şi neatins, ba dimpotrivă, pe slujitorii lui Capitolinus care erau mai aproape, i-a cuprins flacăra şi i-a ars de tot. Văzând slăvitul credincios că focul nu l-a atins, ci a rămas nevătămat, a mărit pe Dumnezeu şi, întorcându-se către răsărit, s-a însemnat cu semnul crucii, ridicând privirile spre cer şi spunând: „- Doamne, Iisuse Hristoase, primeşte sufletul meu!”. Şi zicând astfel, a adormit în pace.



Iar femeia vicarului Capitolinus, care în taină era creştină, fiind rugată de concetăţeni, a cerut de la bărbatul ei corpul Sfântului Emilian pe care nu-l mistuise focul, ci Dumnezeu l-a păstrat neatins prin harul Său.



Cetăţenii creştini şi bărbaţii cucernici, după ce au uns cu evlavie trupul Sfântului Emilian cu preacinstitul mir, l-au înmormântat după vrednicie cu psalmi şi cântări în locul numit Gedina (Gizdina), ca la trei stadii de cetatea ce se numeşte….



Sfântul Emilian a pătimit la 18 iulie 362, cam la două-trei zile după arestare. Această dată, indicată de unele documente ale vremii, a rămas ca zi de sărbătoare şi în mineiele Bisericii Ortodoxe Române (2).



Prof. Dr. Emilian Popescu



1. Baza informaţiei noastre despre viaţa şi mucenicia Sfântului Emilian o constituie actul său martiric, alcătuit de un autor necunoscut, pe la sfârşitul secolului al IV-lea sau mai devreme, de un contemporan al evenimentelor şi păstrat într-o copie în Biblioteca Vaticanului (Codex Vaticanus 866). Actul martiric a fost redactat mai întâi în latineşte, după care s-a făcut o traducere în limba greacă: Învăţatul P. Boschius a publicat textul după un manuscris italo-grec în Acta Sanctorum iulii, t. IV, Paris-Roma, 1868, p. 373-377, precedat de un studiu introductiv, p. 370-373. O altă versiune în limba greacă a fost descoperită şi publicată de curând de Fr. Halkin (după Codex Parisinus”1777 şi Venetus Marcianus 360, am-bele din secolul al XI-lea), în „Analecta Bollandiana”, 90 (1972), p. 27-35. Între cele două versiuni, de la Vatican şi de la Paris-Veneţia, nu sunt deosebiri semnificative, În limba română, cu viaţa şi martiriul Sfântului Emilian s-a ocupat Pr. Prof. I. Rămureanu, care a şi tradus actul martiric după copia păstrată la Vatican, mai întâi în B.O.R., 62 (1944), nr. 4-6, p. 135-138, apoi în vol. Actele martirice, Bucureşti, 1982, p. 299-307.

2. Martiriul Sfântului Emilian, petrecut într-o perioadă când Biserica creştină făcuse multe progrese şi era ilustrată de mari personalităţi ale timpului, a impresionat profund lumea de atunci. Unii părinţi şi scriitori bisericeşti l-au pomenit în lu-crările lor, referindu-se la el ca la un fapt real. Eusebiu al Cezareii spune în Cronica sa, tradusă de Ieronim în limba latină, că în anul de la Avraam 2379 (362), în timpul domniei lui Iulian, „a fost ars de viu Emilian la Durostor, din ordinul vicarului, pentru că a răsturnat altarele”. Teodoret al Cyrului precizează că „în Durostor, oraş însemnat al Traciei, Emilian, luptătorul biruitor, a fost dat focului de către Capitolinus, conducătorul întregii Tracii”. Această ştire a fost preluată în secolele XIII-XIV de istoricul bizantin Nichifor Callist. Lucrarea Chronicon paschale, alcătuită după anul 628, notează că „la anul 363 a suferit martiriul la Durostor, oraş al Sciţiei din (dioceza) Traciei, ostaşul Emilian, fiind dat focului din porunca lui Capitolinus, vicarul Traciei”. Teofan Mărturisitorul reproduce şi el această ştire. Unii învăţaţi consideră că la martiriul Sfântului Emilian s-a referit şi Sfântul Ambrozie, episcopul Mediolanului, în scrisoarea a XL-a. În mulţimea de ştiri privitoare la Sfântul Emilian există şi unele deosebiri asupra cărora nu e locul să stăruim.



Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 178-182, Sfântul mucenic Emilian din Durostorum.









SLUJBA SFÂNTULUI MUCENIC EMILIAN DE LA DUROSTORUM

LA VECERNIE



La Doamne, strigat-am…, se pun stihirile pe 6: 3 din Octoih şi 3 ale sfântului.

Stihirile sfântului, glasul al 4-lea:



Podobie: Dat-ai semn…



Cu nebiruită putere de sus ai îmbrăcat, Doamne, pe pătimitorul Tău şi l-ai întărit pe el să rabde chinuri pentru Tine, ca un nevoitor, de la vrăjmaşii cei fără de lege, şi să primească cununa muceniciei. Prin care trimite-ne nouă iertare de păcate, Iisuse preaputernice, Mântuitorul sufletelor noastre.



Pătimitorul Tău, Doamne, întrarmându-se cu Crucea şi înfierbântându-se de râvna Ta, a ars toate capiştile idolilor şi, surpând taberele începătorului de rele, măritul Emilian a primit darurile biruinţei de la Tine, Stăpâne, împărăţia cea cerească şi se roagă să ne mântuim noi.



Stea luminoasă ai arătat Bisericii pe Mucenicul Emilian, şi ostaş preaales, care luminează acum toată lumea cu lucrări de minuni tainice, şi goneşte întunericul necredinţei; de la acela luminându-ne cu dumnezeiască cuviinţă Te lăudăm pe Tine, Iisuse Atotputernice, Mântuitorul sufletelor noastre.



Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:



Şterge întinăciunea inimii mele celei ticăloase, Născătoare de Dumnezeu prealăudată, şi toate rănile şi bubele ei cele din păcate curăţeşte-le, Preacurată; şi întăreşte nestatornicia cugetului meu, ca să slăvesc puterea ta şi ajutorul tău cel mare, eu ticălosul şi netrebnicul robul tău.



A Crucii, a Născătoarei:



Văzând Preacurata Stăpână că Hristos este omorât, şi omorând pe cel viclean, plângându-L ca pe un Stăpân, lăuda pe Cel ce a ieşit din pântecele ei şi, mirându-se de îndelunga Lui răbdare, grăia : Fiul meu preadorite! Nu uita pe roaba Ta, nu zăbovi, Iubitorule de oameni, Cel ce eşti dragostea mea.



Troparul, glasul al 4-lea:



Mucenicul Tău, Doamne, Emilian întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnzeule.



Slavă… Şi acum…, al Născătoarei:



LA UTRENIE



La Dumnezeu este Domnul… se cântă troparul sfântului de două ori, apoi:



Slavă… Şi acum…,



Troparul Născătoarei de Dumnezeu al zilei săptămânale respective, pe glasul troparului sfântului.



După obişnuitele Stihologii, Sedelnele din Octoih.



Psalmul 50



CANOANELE

Cel din Octoih şi al mucenicului pe 4:

Canonul mucenicului

Alcătuire a lui Iosif.



Cântarea I-a, glasul al 4-lea:

Irmosul:



Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duh, şi cuvânt voi răspunde Împărătesei Maice; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei bucurându-mă.



Să lăudăm astăzi pe Dumnezeul nostru cel peste toate, şi pe mucenicul Lui să-l cinstim; căci după Lege s-a chinuit, şi a primit cununa biruinţei cu puterea Duhului.



Îmbrăcându-te cu puterea Celui ce a purtat neputinţa noastră, pentru bunătatea Sa, mărite mucenice, ai dezgolit trufia cea deşartă a slăbiciunii idolilor, de Dumnezeu fericite.



Slavă…



Unimea Dumnezeirii cea întreit numărată, Care se uneşte într-una şi aceeaşi fire, cu bucurie o ai propovăduit, pururea pomenite; şi, nevoindu-te foarte tare, ai stricat înşelăciunea zeilor celor mulţi, vrednicule de laudă.



Şi acum…, a Născătoarei:



Tăria mea şi lauda, şi lumina inimii mele este Hristos Domnul, pe Care L-ai născut în două firi, şi este cunoscut într-un ipostas, Preacurată Fecioară.



Cântarea a 3-a:

Irmos: Pe al tăi cântăreţi.



Legea Dumnezeului nostru s-a făcut sfeşnic picioarelor tale, şi lumina cărărilor tale, prin care ai împiedicat paşii celor fără de lege; pe tine, ca pe un mucenic, te lăudăm. Îndreptând cărările cugetului tău către limanul cel lin al voirii lui Dumnezeu, înţelepte, ai scăpat din marea mulţime de zei, care se învăluia în duhul viclenirii.



Slavă…



Puterile cele cereşti s-au uimit de dumnezeieştile chinuri ale lui Emilian, de credinţa şi de bărbăţia lui cea până la sfârşit, cum el fiind cu trup, smerindu-se, a surpat pe vrăjmaşul cel fără de trup.



Şi acum…, a Născătoarei:



Trecând peste legile firii la naşterea ta cea mai presus de fire, ai rămas fecioară după naştere, Maică Fecioară, că ai născut pe Ziditorul a toată zidirea, Preacurată.



Irmosul:



Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvor viu şi îndestulat, care s-au împreunat ceata duhovnicească, întăreşte-i; şi întru dumnezeiască slava ta, cununilor măririi învredniceşte-i.



Sedealna, glasul al 3-lea:



Podobie: Pentru mărturisirea…



Aprinzându-te de râvna cea dumnezeiască, nu te-ai spăimântat de focul ce este rob asemenea cu tine; ci intrând cu voire nespăimântată în focul cel aprins, te-ai ars cu totul, şi te-ai adus ca o jertfă Stăpânului, mărite mucenice. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască nouă mare milă.



Slavă… Şi acum…, a Născătoarei.



Nu S-a despărţit de firea cea dumnezeiască făcându-Se trup în pântecele tău; ci, întrupându-Se, Dumnezeu a rămas, Cel ce te-a păzit pe tine, Maica Sa, după naştere fecioară, ca şi mai înainte de naştere, însuşi Domnul, ceea ce eşti cu totul fără prihană. Pe Acela cu osârdie roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.



A Crucii, a Născătoarei:



Mieluşeaua cea preacurată, Fecioară Maica Cuvântului cea nestricată, văzând pe Cruce spânzurat pe Cel ce a strălucit dintr-însa fără de durere, ca o maică plângând, a grăit: Vai mie, Fiul meu! Cum pătimeşti, vrând să mântuieşti pe om de ocara patimilor?



Cântarea a 4-a:

Irmosul:



Cel ce şade în slavă pe scaunul Dumnezeirii, pe nor uşor a venit Iisus cel mai presus de Dumnezeire, prin palma curată, şi a mântuit pe cei ce cântă: Slavă, Hristoase, puterii Tale.



Dragostea cea dumnezeiască a lui Dumnezeu minunat te-a aprins; pentru aceea ai răbdat focul bătăilor celor amare şi pe zeii celor fără de Dumnezeu i-ai ars, şi ai răcorit sufletele credincioşilor, preafericite.



Defăimat-ai cele lumeşti, numai pentru cele ce sunt stătătoare, şi tot sufletul tău l-ai legat de dumnezeiasca dragoste. Pentru aceea ai risipit puterea necredinţei, purtătorule de chinuri Emiliane, vrednicule de laudă.



Slavă…



O fire, o slavă a Dumnezeirii celei în trei sori slăvind cu bună credinţă, Emiliane, ca un ostaş viteaz ai intrat la privelişte, şi pe balaurul cel tare l-ai surpat la pământ.



Şi acum…, a Născătoarei:



Preasfântă Doamnă, care singură te-ai aflat loc de sfinţenie Celui ce ne-a sfinţit pe noi, pe tine te slăvim; prin Care noi cei ce locuim pe pământ, ne-am făcut cereşti şi ne-am învrednicit de viaţa cea adevărată.



Cântarea a 5-a:

Irmosul:



Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască slava ta; că tu, Fecioară, neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate, şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, tuturor celor ce te laudă pe tine pace dăruindu-le.



Cu picăturile sfinţitelor tale singur, Emiliane, ai stins focul necredinţei; pentru aceasta ai izvorât izvor de minuni, care opreşte iezerele patimilor şi îneacă bolile şi cufundă pe draci.



Întinzându-te pe tine cel rău credincios, a poruncit să te bată; pentru aceasta, rupându-ţi-se trupul tău şi cu răni rănindu-ţi-se, ai închipuit fericită patimă Celui ce S-a rănit pe Cruce, pătimitorule.



Slavă…



Fiind plin de darurile Duhului, tămăduieşti patimi nevindecate, încetezi arsura bolilor, goneşti hulirile cele viclene şi tuturor celor din necazuri le ajuţi, vrednicule de laudă.



Şi acum…, a Născătoarei:



Cu doctoria ta cea foarte lucrătoare vindecă-mă pe mine, cel rănit de sabia păcatului, ca una ce ai născut pe Mântuitorul Hristos, Care s-a rănit cu suliţa pentru mine, şi a rănit inima şarpelui, Preacurată Fecioară.



Cântarea a 6-a:

Irmos: Venit-am întru adâncurile…



Fericit şi plin de dumnezeiască slavă te-ai aflat cu mucenicia, fericite, şi împreună cu îngerii locuieşti în ceruri, rugându-te să se mântuiască sufletele noastre.



Nu ţi-ai cruţat, mărite, trupul cel muritor; pentru aceea, fiind omorât prin chinuri, ai moştenit nemurirea cea veşnică a Celui ce a omorât patimile.



Slavă…



Racla moaştelor tale, preafericite viteazule mucenice, izvorăşte mir ca un pârâu şi totdeauna încetează bolile cele de nevindecat ale oamenilor.



Şi acum…, a Născătoarei:



Eva a cules din lemn roadă aducătoare de moarte; iar tu, Preacurată, ai rodit Lemnul vieţii, a Cărui gustare a înviat pe toţi morţii.



Irmosul:



Venit-am întru adâncurile mării, şi m-a înecat pe mine viforul păcatelor mele cele multe; ci, ca un Dumnezeu, scoate din adânc viaţa mea, Mult-Milostive.



Condac, glasul al 4-lea:



Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…



Arătatu-te-ai luminos luminător, mucenice, şi cu strălucirile minunilor luminezi toată făptura, izgonind totdeauna negura patimilor de la cei ce te cinstesc pe tine, mărite Emiliane.



SINAXAR



În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfântului Mucenic Emilian.



Acest sfânt era din Durostor, cetatea Misiei din Tracia, rob fiind unui elin în zilele lui Iulian Paravatul şi ale lui Capitolie Vicarul. Crezând el în Hristos şi scârbindu-se de idoli aflând vreme cu bun prilej, luând un ciocan, a intrat în capiştea idolilor şi a sfărâmat toţi idolii şi a risipit jertfele. Însă fiind supuşi alţii la chinuri pentru aceasta, el a mers de s-a vădit şi a fost bătut cu vine de bou şi, fiind băgat într-un cuptor cu foc, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.



Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Pavel, Teis şi Valentina.



Acesti fraţi egipteni cu neamul, fiind aduşi în Cezareea, au stat de faţă înaintea ighemonului Firmin. Si, arzându-le tălpile picioarelor cu arsuri iuţi, au fost chinuiţi cu sabie şi cu foc. Iar Sfânta Teis a fost şuviţată fără milă. De aceea, aducând pe Pavel şi chinuindu-L, se ruga cu glas mare pentru creştini, pentru iudei şi pentru samarineni şi ca să înceteze prigoana. Apoi tuturor li s-a tăiat capul.



Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iachint cel din Amastrida.



Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Marchel care, fiind întins pe pat de fier înroşit, s-a săvârşit.



Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Dasie şi Maron, care de sabie s-au săvârşit.



Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Pamvo, care cu pace s-a săvârşit.



Tot în această zi, pomenirea celor întru sfinţi Părinţii noştri Ştefan cel din Amasia, arhiepiscopul Constantinopolului, şi Ioan, mitropolitul Calcedonului.



Tot în această zi, pomenirea înnoirilor Bisericii Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei întru ale lui Calistrat.



Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi. Amin.



Cântarea a 7-a:

Irmosul:



N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului. Ci groaza focului bărbăteşte călcând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.



Luminându-te cu darul dumnezeiescului Duh, ai intrat în focul cuptorului, mucenice de Dumnezeu insuflate, şi cântai: Prealăudate Doamne, Dumnezeu părinţilor noştri, bine eşi cuvântat.



Înfierbântându-te de dragostea doritului tă Hristos, nu te-ai spământat de foc, în care, răcorindu-te cu Duhul, cântai: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.



Slavă…



Cu frumuseţea chinurilor tale te-ai asemănat cu cei fără de trup, înţelepte, cu care împreună stând înaintea lui Hristos cel preafrumos, îi cânţi veselindu-te: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.



Şi acum…, a Născătoarei:



Mireasă a lui Dumnezeu, cea cu numele de Doamnă, cu credinţă grăim ţie: Bucură-te, căci ai născut bucuria cea negrăită, pe Hristos Domnul, Căruia cântăm: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.



Cântarea a 8-a:

Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi…



Sfărâmând închinăciunile înşelăciunii, preaînţelepte, ai slobozit din legături pe cel prins în locul tău; şi însuţi desăvârşit ai mers către mucenicie, prealăudate, cântând: Toate lucrurile lăudaţi pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.



Iată că m-am aflat la cei ce nu mă caută, şi m-am arătat celor ce nu întreabă de mine, grăiai, pururea pomenite; înţelegeţi, deci, cei fără de lege. Căci ca un miel fără de răutate te-ai sârguit a te jertfi, cântând: Toate lucrurile lăudaţi pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.



Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.



Marele Emilian, punându-ne înainte ca nişte bucate luptele lui, ne-a chemat pe noi la ospăţ; duhovniceşte dar să ne veselim şi să cântăm: Toate lucrurile lăudaţi pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.



Şi acum…, a Născătoarei:



Plouă-mi mie picături de milă, ceea ce ai născut izvorul milei, şi ploile păcatelor mele usucă-le şi îmblânzeşte valurile cele sălbatice ale sufletului meu, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Marie, ca să te slăvesc întru toţi vecii.



Irmosul:



Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-L şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.



Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit. Atunci fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-ţi cânte ţie: Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.



Cântarea a 9-a:

Irmos: Eva, adică prin boala…



Dorind a vedea bucuria şi veselia lui Dumnezeu cea negrăită, toate dulceţile cele veselitoare din viaţă le-ai defăimat, mărite, şi ai săvârşit mucenicia bucurându-te; pentru aceasta cu dragoste te fericim.



Frigându-te cu focul, ca o jertfă te-ai adus la dumnezeiasca masă, Celui ce S-a jertfit ca un miel, păzindu-te cu mirosul cel duhovnicesc şi învrednicindu-te de slava cea adevărată; pentru aceea toţi te fericim, prealăudate.



Astăzi ne-a strălucit nouă pomenirea ta mai mult decât soarele, veselind toată inima, şi luminând cugetele credincioşilor şi gonind întunericul bolilor; pe care, după vrednicie o fericim, pătimitorule.



Slavă…



Adunarea cea aleasă a celor întâi-născuţi te-a câştigat pe tine cetăţean împreună cu dânşii; toţi mucenicii, împreună cu cuvioşii văzând că dănţuieşti, se veselesc. Cu care împreună adu-ţi aminte de noi, cei ce te pomenim pe tine, mare mucenice, cel cu nume mare.



Şi acum…, a Născătoarei:



Luminează-mă cu lumina ta, Prealăudată, pe mine care umblu în întuneric. Dă-mi mână de ajutor, goneşte norii sufletului meu, încetează valurile patimilor mele, ceea ce eşti scăparea celor deznădăjduiţi.



Irmosul:



Eva, adică prin boala neascultării, blestem înăuntru a adus; iar tu, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi te slăvim.



Şi cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială, şi otpustul.



Sursa: Mineiul (lunile ianuarie-iulie), Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2001







ACATISTUL

După obişnuitul început, se zic:



CONDACELE ŞI ICOASELE:



Condacul 1



Ca pe o podoabă a mucenicilor şi apărător fierbinte al dreptei credinţe, te lăudam pe tine, Sfinte Mucenice Emilian, biruitorul înşelăciunii idoleşti. Iar tu, ca cel ce eşti mijlocitorul nostru către Dumnezeu, de înşelăciunea vrăjmaşului ne izbăveşte pe noi, care-ţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaş al lui Hristos!



Icosul 1



Credinţa cea de viaţă dătătoare, Mucenice Emilian, primind-o de la părinţii tăi cei de bun neam, luminat de harul lui Hristos, ai trăit pe pământ în fapte bune, pentru ca tinereţea ta să o aduci prinos de bună mireasmă lui Dumnezeu. Pentru aceasta, vrednicule de laudă, îţi aducem cântarea aceasta:



Bucură-te, floare rară, răsădită în cetatea Durostorum;

Bucură-te, că din părinţi binecredincioşi ai odrăslit;

Bucură-te, înger pământesc, luminat de harul lui Dumnezeu;

Bucură-te, prunc nevinovat, care ai crescut sub adumbrirea Duhului Sfânt;

Bucură-te, ca te-ai hrănit cu învăţătura lui Hristos;

Bucură-te, cel ce Soarele dreptăţii te-a luminat;

Bucură-te, că dreapta credinţă ţi-a fost far călăuzitor;

Bucură-te, că din tinereţe ai avut nădejde tare către Dumnezeu;

Bucură-te, că de dragostea Lui nu te-ai despărţit;

Bucură-te, cântare suavă a iubirii treimice;

Bucură-te, că din dulceaţa Scripturilor te-ai hrănit;

Bucură-te, că de cele lumeşti nu ţi-ai lipit inima;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaş al lui Hristos!



Condacul al 2-lea



Viaţa ta, plăcută lui Dumnezeu, mărite Emilian, a fost în vremea nelegiuitului împărat Iulian, prigonitorul creştinilor. Însă, nici prigonirile, nici ameninţările dezlănţuite de acesta, nu te-au despărţit de dragostea lui Hristos, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, Căruia neîncetat I-ai cântat: Aliluia!



Icosul al 2-lea



Plin de Duh Sfânt şi întărit de dragostea lui Hristos, ai înfruntat marea prigonire a împăratului apostat şi, vădind înşelăciunea idolească, ai început să propovăduieşti celor din cetatea Durostorum să nu se lepede de dreapta credinţă. De aceea, te lăudăm zicând:



Bucură-te, ostaş plin de credinţă dreaptă şi statornică;

Bucură-te, viteaz luptător pentru apărarea creştinilor;

Bucură-te, sabie care tai înşelăciunea idolească;

Bucură-te, scut de apărare împotriva duşmanilor văzuţi şi nevăzuţi;

Bucură-te, pavăza celor aflaţi în primejdii şi necazuri;

Bucură-te, piatră tăiată din piatra Hristos;

Bucură-te, bună mlădiţă ieşită din viţa Hristos;

Bucură-te, cel care te-ai arătat plin de har dumnezeiesc;

Bucură-te, următorul Sfântului Dasius – martirul din cetatea ta;

Bucură-te, luceafăr răsărit în vremea prigonirilor;

Bucură-te, că te-ai lepădat de slujirea împăratului pământesc;

Bucură-te, că ţi-ai ales ca împărat pe Împăratul cel veşnic;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaş al lui Hristos!



Condacul al 3-lea



Ca şi Irod, omorâtorul pruncilor din Betleem, tot aşa şi ighemonul Capitolinus a ucis pe pruncii născuţi din apă şi din Duh, în cetatea Durostorum. Dar tu, vrednicule ostaş al lui Hristos, văzând fărădelegea lui, te-ai rugat pentru aşezarea sufletelor nevinovate în ceata mucenicilor şi, dând slava lui Dumnezeu, cântai neîncetat: Aliluia!



Icosul al 3-lea



Dacă ai văzut asuprirea şi suferinţa creştinilor din cetatea părinţilor tăi, ca un neînfricat ostaş al lui Hristos te-ai împotrivit cu multă bărbaţie celor ce sileau pe creştini să jertfească zeilor, mustrând cu tărie nelegiuirea lor. Pentru aceea, cu bucurie îţi aducem aceste laude:



Bucură-te, că nu te-ai supus poruncii împărăteşti;

Bucură-te, că nu te-ai alăturat închinătorilor idoleşti;

Bucură-te, că prigonitorii nu te-au înduplecat să jertfeşti zeilor;

Bucură-te, că ospăţul lui Hristos ai dorit;

Bucură-te, că ţi-ai aprins inima pentru Hristos;

Bucură-te, că veselia cea trecătoare nu ţi-a schimbat sufletul plin de Duhul Sfânt;

Bucură-te, că răbdarea mucenicilor te-a întărit;

Bucură-te, că aceasta te-a făcut să ai îndrăzneală a intra în capiştea idolilor;

Bucură-te, că ai sfărâmat idolii cei nesimţitori;

Bucură-te, că Hristos ţi-a dat tărie şi îndrăzneală;

Bucură-te, putere din puterea lui Hristos;

Bucură-te, lumină aprinsă din lumina Duhului;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaş al lui Hristos!



Condacul al 4-lea



Auzind Capitolinus vestea distrugerii altarelor păgâneşti, s-a tulburat şi cu mare mânie a strigat: “În grabă căutaţi pe Emilian şi aflându-l, să mi-l aduceţi ca să-l pierd”. Dar tu, Sfinte, unit fiind în cuget cu Hristos-Dumnezeu, nu te-ai înspăimântat de ameninţările lui, căci neîncetat cântai: Aliluia!



Icosul al 4-lea



Poruncilor împăratului nu te-ai supus, Sfinte Emilian, căci Hristos te-a întrarmat cu chemare sfântă la pătimire pentru El. Drept aceea, ai pornit spre ajutorul şi îmbărbătarea creştinilor prigoniţi, mărturisind cu tărie că şi tu, asemenea lor, nu te supui poruncilor păgâneşti. Pentru aceea, primeşte în dar cântarea noastră, Sfinte:



Bucură-te, urmaş al lui Hristos şi credincioasă slugă;

Bucură-te, că Mântuitorul te-a chemat la pătimire pentru El;

Bucură-te, ascultător al glasului dumnezeiesc;

Bucură-te, că nesuferind nedreptatea, de bună voie te-ai predat celor fărădelege;

Bucură-te, că pe mulţi ai întărit în credinţa cea adevărată;

Bucură-te, vrednic luptător pentru Hristos;

Bucură-te, că viaţa întru nimic nu ţi-ai cruţat;

Bucură-te, că în faţa scaunului de judecată, luminos te-ai arătat;

Bucură-te, viteaz ostaş, care ai biruit păgânătatea;

Bucură-te, că în inima ta a încăput Hristos Cel neîncăput;

Bucură-te, că Acesta te-a întărit să poţi pătimi pentru El;

Bucură-te, candela nestinsă în biserica lui Hristos;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaş al lui Hristos!



Condacul al 5-lea



Vederile minţii avându-le curăţite, ai ales a patimi pentru Hristos, dorind a te jertfi pentru El, a învia împreună cu El, cântând neîncetat cântarea îngerească: Aliluia!



Icosul al 5-lea



Dintru înălţime putere primind, cu îndrăzneală ai stat în faţa lui Capitolinus, vorbindu-i de Hristos, încât acesta s-a mirat de înţelepciunea ta. Auzind aceasta, cetele sfinţilor în cer s-au bucurat, iar noi, pe pământ, te lăudăm, zicând:



Bucură-te, stea luminată de Soarele Hristos;

Bucură-te, cel ce ai alergat către chinuri, rănit fiind de dragostea Stăpânului;

Bucură-te, că de frumuseţea trupului nu te-ai îngrijit;

Bucură-te, că frumuseţea cea dumnezeiască ai dorit;

Bucură-te, că înşelăciunea idolească ai alungat;

Bucură-te, cel ce ai revărsat lumină din lumina lui Hristos în sufletele credincioşilor;

Bucură-te, cel ce aduci bucurie celor ce te iubesc;

Bucură-te, că necredincioşii, văzându-te luminat de înţelepciunea lui Hristos, s-au cutremurat;

Bucură-te, cel ce ai îndepărtat rătăcirea păgânească;

Bucură-te, răbdătorule de chinuri şi apărătorul dreptei credinţe;

Bucură-te, vas ales al Preasfintei Treimi;

Bucură-te, că în ceruri, răsplată ţi s-a pregătit;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaş al lui Hristos!



Condacul al 6-lea



Supus din nou întrebărilor păgânului judecător, tu, Mucenice Emilian, te-ai arătat neclintit în credinţa întru Hristos. Ai nesocotit bătăile ce ţi-au zdrobit trupul pentru că ai stat ca un adevărat ostaş, mărturisind adevărul şi cântând lui Dumnezeu: Aliluia!



Icosul al 6-lea



Neclintit fiind şi stând tare pe piatra credinţei, te-ai arătat puternic, Sfinte Mucenice, urmând îndemnurilor Învăţătorului tău, Cel ce a mântuit lumea de înşelăciunea vrăjmaşului. Pentru aceasta, cu dragoste îţi cântam:



Bucură-te, mult pătimitorule pentru Hristos;

Bucură-te, pildă bună credincioşilor dreptmăritori;

Bucură-te, slujitor al adevărului şi om al dreptăţii;

Bucură-te, ancoră tare şi nemişcată a dreptei credinţe;

Bucură-te, purtătorule de Hristos şi mireasma Duhului;

Bucură-te, înger în trup şi reazem al Bisericii;

Bucură-te, suflet înmiresmat de mirul pătimirilor;

Bucură-te, îndelung răbdătorule şi statornic în adevăr;

Bucură-te, biruitor al înşelăciunii diavoleşti;

Bucură-te, propovăduitor al Adevărului;

Bucură-te, bun chivernisitor al tainelor dumnezeieşti;

Bucură-te, solia noastră către Dumnezeu;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaş al lui Hristos!



Condacul al 7-lea



Foc pentru credinţă având în sufletul tău, fericite Mucenice Emilian, pentru dragostea Celui dorit de tine, întru nimic ai socotit chinurile, întărit de dorul Lui şi vesel ai înfruntat toate, rugându-te pentru prigonitorii tăi, iar lui Dumnezeu aduceai laudă: Aliluia!



Icosul al 7-lea



Nici bătăile, nici ademenirile împăratului, nici sabia ighemonului nu te-au înspăimântat, nici te-au despărţit de Hristos, căci tu, Sfinte Emilian, răcorindu-te din Izvorul vieţii, te-ai întărit.

Pentru aceasta, uimindu-ne, îţi cântăm:



Bucură-te, potir al dragostei şi cupă a răbdării;

Bucură-te, sfetnic luminos şi candelă veşnic aprinsă;

Bucură-te, tânăr plin de râvnă dumnezeiască;

Bucură-te, glas auzit de Hristos în ceruri;

Bucură-te, faţă de înger luminată de Duhul Sfânt;

Bucură-te, jertfă plăcută lui Dumnezeu;

Bucură-te, piatră la temelia Bisericii lui Hristos;

Bucură-te, stâlp neclintit al creştinătăţii;

Bucură-te, rob al lui Hristos şi prieten al îngerilor;

Bucură-te, martir prealăudat din ceata mucenicilor;

Bucură-te, sămânţă bună aruncată în pământ românesc;

Bucură-te, floare rară, deschisă în nădejdea învierii;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaş al lui Hristos!



Condacul al 8-lea



După îndelungi prigoniri şi chinuri cumplite, ţi-ai dat sufletul în mâinile lui Hristos, strigând că şi Sfântul Arhidiacon Ştefan, întâiul mucenic: “Doamne, Iisuse Hristoase, primeşte duhul meu”. Şi astfel, sufletul tău, Sfinte Emilian, a fost aşezat în ceata martirilor, cântând neîncetat Preasfintei Treimi, cântarea: Aliluia!



Icosul al 8-lea



Dacă ai trecut prin jertfă, din moarte la viaţă, adică în timpul lui Dumnezeu, Sfinte Mucenice Emilian, nu ai părăsit nicicum pe cei ce se luptă încă cu necazurile şi primejdiile din lumea aceasta, ci mijloceşti la Preamilostivul Dumnezeu pentru cei ce-ţi cântă unele ca acestea:



Bucură-te, Sfinte Emilian, mucenic preamărit al lui Hristos;

Bucură-te, împreună-vorbitorule cu îngerii;

Bucură-te, fiu al cetăţii Durostorum şi protopărinte al martirilor români;

Bucură-te, lauda Dobrogei şi bucuria tuturor românilor;

Bucură-te, mucenic cinstit în toate provinciile româneşti;

Bucură-te, rugător fierbinte pentru toţi cei ce te cinstesc cu dragoste;

Bucură-te, purtătorule de cunună cerească;

Bucură-te, preaînţelepte, cel ce ai semănat sămânţa bună în ţarina ta;

Bucură-te, vrednicule de laudă şi bucuria credincioşilor;

Bucură-te, turn al creştinătăţii şi stâlp al Bisericii;

Bucură-te, apărător al dreptei credinţe;

Bucură-te, îndrăznirea noastră către Dumnezeu;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaş al lui Hristos!



Condacul al 9-lea



În Împărăţia cerurilor intrând, Sfinte Mucenice Emilian, te îndulceşti de răsplata veşnicelor bunătăţi ale Stăpânului tuturor, Hristos Dumnezeu, pentru Care ai pătimit; iară acolo, mărite mărturisitorule, nu încetezi a-I mulţumi, cântând împreună cu îngerii: Aliluia!



Icosul al 9-lea



Mărgăritar de mult preţ al pământului Dobrogei te-ai arătat, Sfinte Emilian, mucenice al lui Hristos; căci trupul tău, îngropat în pământul strămoşilor noştri, sămânţa dătătoare de rod duhovnicesc s-a arătat urmaşilor tăi, iar sângele tău a rodit credinţa şi demnitatea noastră, a celor ce cântăm, după cuviinţă pomenirea ta, zicând:



Bucură-te, urmaş al apostolilor şi propovăduitor al Adevărului;

Bucură-te, sămânţă dumnezeiască semănată în pământ străbun;

Bucură-te, cel ce ai întregit ceata martirilor dobrogeni;

Bucură-te, comoară în pământ ascunsă în aşteptarea căutătorilor;

Bucură-te, cărare care duci la ceruri pe cei cucernici;

Bucură-te, izvor din care se adapă bunii credincioşi;

Bucură-te, rază de soare pentru poporul cel binecredincios;

Bucură-te, liman duhovnicesc în care se odihnesc credincioşii;

Bucură-te, cădelniţă de aur care porţi focul cel dumnezeiesc;

Bucură-te, făclie călăuzitoare în noaptea ispitelor;

Bucură-te, cărbune aprins din dragostea lui Hristos;

Bucură-te, luceafăr răsărit în zorii creştinismului românesc;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaş al lui Hristos!



Condacul al 10-lea



Cu ce cântari de laudă vom încununa pe Mucenicul Emilian, căci acesta ca un bun atlet al lui Hristos, pe pământ a biruit uneltirile lui Veliar, iar în ceruri, vede pururea faţa cea prealuminată a Stăpânului tuturor, Căruia îi cânta neîncetat: Aliluia!



Icosul al 10-lea



Având îndrăzneală către Dumnezeu pe Care l-ai iubit, Sfinte Mucenice, nu înceta a te ruga pentru cei ce cinstesc cu dragoste pomenirea ta şi-ţi cântă cu evlavie, din inimă curată, unele ca acestea:



Bucură-te, prieten al lui Dumnezeu şi frate al nostru;

Bucură-te, că Hristos s-a împlinit întru tine;

Bucură-te, sălaş al Duhului Sfânt;

Bucură-te, că înaintezi mereu către adâncimile Preasfintei Treimi;

Bucură-te, cel ce stai în ceata mucenicilor, slăvind pe Dumnezeu;

Bucură-te, cel ce desluşeşti tainele cele ascunse;

Bucură-te, rugător fierbinte şi sprijin sufletelor asuprite;

Bucură-te, bucuria îngerilor şi slava mucenicilor;

Bucură-te, dătător de bunătăţi duhovniceşti credincioşilor;

Bucură-te, suflet încărcat de roadele Duhului Sfânt;

Bucură-te, jertfă vie cu bună mireasmă plăcută lui Dumnezeu;

Bucură-te, celor sinceri şi smeriţi, bucurie şi grabnic ajutor;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaş al lui Hristos!



Condacul al 11-lea



Darul cel dat ţie de la Dumnezeu, ca răsplată pentru nevoinţele tale, mărite Mucenice Emilian, cine poate să-l spună, cu adevărat? Căci te-ai învrednicit a face minuni şi faceri de bine celor ce se roagă ţie cu credinţă; pentru aceea, săvârşind cu dragoste sfântă pomenirea ta, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!



Icosul al 11-lea



Lăudăm nevoinţele tale, Sfinte Mucenice Emilian, şi, cinstind sfintele tale moaşte, slăvim pe Dumnezeu, Cel ce te-a preamărit şi te-a dăruit poporului nostru spre a-l feri de tot felul de ispite şi necazuri, pentru care cântăm:



Bucură-te, răbdătorule în chinuri, întărirea celor slabi în credinţă;

Bucură-te, izbăvitorule de întristare şi dătătorule de bucurie;

Bucură-te, îndulcirea celor ce aleargă la tine;

Bucură-te, purtătorule de balsamul tămăduirilor;

Bucură-te, alinarea celor suferinzi şi părăsiţi;

Bucură-te, biruitorul nedreptăţilor şi pacea celor oropsiţi;

Bucură-te, ocrotitorul văduvelor şi al orfanilor;

Bucură-te, luminarea pruncilor şi înţelepciunea tinerilor;

Bucură-te, începătura mucenicilor şi bucuria cuvioşilor;

Bucură-te, sprijinitorul bătrânilor şi miluitorul săracilor;

Bucură-te, risipitorul furtunilor şi aducător de roadă pământului;

Bucură-te, turnul biruinţei şi uşa mântuirii;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaş al lui Hristos!



Condacul al 12-lea



Har dumnezeiesc cere nouă, Sfinte, de la Dumnezeu, ca să putem lupta împotriva vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Întinde nouă mână de ajutor şi împacă viaţa noastră ca să nu pierim în iureşul ispitelor, ci, bucurându-ne, să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!



Icosul al 12-lea



Ca pe o podoabă de mult preţ te are Biserica noastră dreptmăritoare, pe tine, Mucenice Emilian; căci de veacuri se cinsteşte numele tău în tot pământul românesc. De aceea, îţi aducem mulţumire pentru binefacerile pe care le reverşi peste noi, cei ce-ţi cântăm unele ca acestea:



Bucură-te, sfinte, de veacuri cinstit în tot pământul românesc;

Bucură-te, că sfintele tale moaşte la Silistra s-au descoperit;

Bucură-te, întâiule între martirii dobrogeni;

Bucură-te, că eşti binecuvântare pentru neamul românesc;

Bucură-te, că în toată ţara ţi s-au înălţat locaşuri sfinte;

Bucură-te, rugător fierbinte pentru cei ce cinstesc numele tău;

Bucură-te, grabnic folositor celor ce aleargă la tine cu credinţă;

Bucură-te, potirul binecuvântării şi mijlocitorul harului;

Bucură-te, făclie luminoasă şi rază cerească;

Bucură-te, cel ce torni în inimi har dumnezeiesc;

Bucură-te, nădejdea mântuirii noastre;

Bucură-te, sprijinitorul nostru în ziua Judecăţii;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaş al lui Hristos!



Condacul al 13-lea



O, mult pătimitorule ostaş al lui Hristos, Sfinte Mucenice Emilian, cel ce te-ai învrednicit de la Hristos de mari daruri cereşti, primeşte rugăciunea noastră, a păcătoşilor, şi fii mijlocitor pentru noi către Înduratul Dumnezeu să ne izbăvească de focul cel veşnic, iertându-ne păcatele, ca împreună cu tine să-I cântăm: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)



Apoi se zic iarăşi

Icosul 1: “Credinţa cea de viaţă…” şi

Condacul 1: “Ca pe o podoabă…” şi apoi se citeşte îndată:



Rugăciune către Sfântul Mucenic Emilian



Prealăudate mucenice al lui Hristos, Sfinte Emilian, care ai sfărâmat altarele idolilor şi te-ai adus jertfă bineplăcută lui Dumnezeu, auzi-ne pe noi, cei ce cădem înaintea icoanei tale şi cu umilinţă te rugăm: fii mijlocitor nouă către Stăpânul şi Mântuitorul lumii, ca unul care ai dobândit îndrăznire către Dumnezeu. Cel ce ai risipit idolii templului, alungă idolii necredinţei care s-au înălţat în sufletele noastre şi, prin rugăciunile tale către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, zdrobeşte păcatul sub picioarele noastre, ca să punem hotar vieţii noastre întinate. Stea luminoasă pe cerul Bisericii, alungă întunericul neîncrederii dintre noi şi umple mintea noastră de cunoştinţa cea adevărată din înţelepciunea cea dată ţie. Candelă care arzi veşnic de dragostea lui Hristos, aprinde-ne şi pe noi cu evlavie şi iubire. Dă-ne răbdarea ta, Sfinte, virtute cu care ai biruit privind la Cel a Cărui suferinţă a depăşit orice suferinţă şi a Cărui slavă strălucitoare a depăşit orice slavă. Dă-ne curajul şi voinţa ta; credinţa şi iubirea ta către Dumnezeu. Învaţă-ne umilinţa cu care ai părăsit toate bucuriile şi bogăţiile pământeşti, iară pacea cu care ai stat în faţa guvernatorului, fă să strălucească şi în noi podoaba frumuseţii inimii tale curate. Tu, care umpli de lumină pe cei credincioşi, pune în noi, cu rugăciunile tale, temelia statorniciei şi a sfinţeniei, Moştenitorule al nemuririi, roagă-te să fim şi noi împreună cu tine moştenitori. Tu, care te desfătezi cu cetele tuturor sfinţilor şi faci fii ai luminii pe cei ce se roagă ţie şi te prăznuiesc, roagă-te să ajungem la Soarele dreptăţii şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care străluceşte peste toţi cei pecetluiţi cu Sângele Său. Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.



Sursa: Acatistul Sfântului Mucenic Emilian de la Durostorum



                                   SFINTE MOAŞTE
 




Părticele din Moaştele Sfântului se află la:



• Părticica din sfintele moaște a fost dăruită, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Bisericii „Nașterea Maicii Domnului“ din Drumul Taberei de către Biserica Ortodoxă a Bulgariei, prin grija Înaltpreasfințitului Ilarion, Mitropolit de Silistra (în anul 2008). Racla care le adăpostește a fost realizată la Monetăria Statului, în numai două luni și jumătate. Astfel, și credincioșii români pot săruta sfintele moaște ale tânărului mucenic Emilian care a pătimit la Durostor și înălța o rugăciune, zicând: „O, mult pătimitorule ostaș al lui Hristos, cel ce te-ai învrednicit de la Hristos de mari daruri cerești, primește rugăciunea noastră, a păcătoșilor, și fii mijlocitor pentru noi către Înduratul Dumnezeu să ne izbăvească de focul cel veșnic, iertându-ne păcatele, ca împreună cu tine să-I cântăm: Aliluia!“;

• Catedrala Arhiepiscopală “Înălțarea Domnului” din Slobozia (130 km spre est de la Bucureşti, 150 km spre vest de la Constanța);

• Mănăstirea Ciolpani din jud. Bacău, situată aproape de orășelul Buhuși, adăpostește o parte din Sfintele Moaște ale Sfântului Mucenic Emilian de la Durostorum, purtând și hramul acestuia (este mănăstire de maici).







SCRIERI

„Focul, cunoscând pe mucenicul lui Hristos, nu l-a mistuit“

Alexandru CHITUŢĂ / în Ziarul Lumina – Sâmbătă, 18 Iulie 2009



După acordarea decretului de libertate a creştinismului în Imperiul Roman de către Sfântul Constantin cel Mare, a urmat o perioadă scurtă de pace pentru Biserica lui Hristos. Apoi, în timpul împăratului Iulian Apostatul, numit aşa pentru că se lepădase de credinţa creştină, a apărut o ultimă încercare de reînviere a păgânismului. Aceasta a dus la nemulţumiri şi chiar la răzvrătiri făţişe din partea creştinilor, încât s-a ajuns, în unele locuri, la noi persecuţii. În cursul acestora şi-au jertfit viaţa pentru Hristos şi unii creştini din ţinuturile dunărene. Între ei se numără şi tânărul Emilian de la Durostor (azi Silistra, pe Dunăre), prăznuit în data de 18 iulie.



Despre viaţa Mucenicului Emilian nu s-au păstrat dovezi. Se cunoaşte însă faptul că acest tânăr creştin era soldat în armata romană în vremea împăratului Flaviu Claudiu Iulian (361-363) şi că era fiul prefectului din Durostor, Sabbatianus. Se cunoaşte, din fericire însă, martiriul Sfântului Emilian. Actul său martiric este păstrat în latineşte şi greceşte şi descrie pe larg pătimirea şi moartea acestuia.



Începând cu anul 361, când a venit pe tron împăratul Iulian, Biserica a cunoscut vremuri tulburi, iar creştinii au suferit persecuţii. Împăratul a pus în fruntea armatei şi la conducerea unităţilor administrative ofiţeri şi demnitari păgâni, care aveau misiunea de a reintroduce şi de a reface vechile temple, spre a le reda cultului, declarându-se Iulian însuşi mai marele preoţimii păgâne sau „pontifex maximus“. Prin toate aceste reîncercări de refacere a păgânismului, creştinismul a fost interzis în tot Imperiul Roman.



În acea vreme a venit la Durostor vicarul Traciei Capitolin, un om „plin de înşelăciune şi cu mintea întunecată, doritor fiind încă şi de vărsare de sânge şi având mare râvnă pentru idoli“, ca să cerceteze dacă se mai aflau creştini.



Ajungând la Durostor, conducătorii cetăţii au jurat că toţi locuitorii „se închină zeilor noştri şi neîncetat le aduc jertfe cu toată cinstirea“. Bucuros de un asemenea răspuns, Capitolin a chemat la un ospăţ pe toţi dregătorii din cetate.



Emilian cel tânăr cu nume de creştin



Pe când petreceau ei, tânărul Emilian, „privind împrejur şi văzând timpul potrivit ca să câştige cununa vieţii celei de sus, fiindcă se socotea creştin nu numai în faţa lui Dumnezeu şi a îngerilor, ci şi a oamenilor şi dorind lucrul acesta să fie arătat tuturor a intrat în templul păgân din cetate şi, cu un ciocan de fier, a distrus zeii, adică idolii, a răsturnat altarele şi jertfele puse pe ele, apoi a ieşit nevăzut de nimeni“.



Auzind despre cele întâmplate, Capitolin s-a umplut de mânie şi a poruncit să fie adus făptaşul imediat, oricare ar fi el. Ieşind ostaşii, aceştia au văzut pe un oarecare ţăran ce trecea pe acolo de la câmp, pe care l-au bătut şi l-au arestat ducându-l la Capitolin. Sfântul Emilian, văzând acestea, a cugetat în sinea sa şi a ieşit înaintea ostaşilor, spunându-le ca să-l ia pe el în locul acelui om nevinovat, fiindcă el era făptaşul căutat de ei.



Ajungând în faţa lui Capitolin, tânărul Emilian a fost supus unui interogatoriu. Fiind întrebat care îi este numele, el a răspuns: „Dacă mă întrebi de numele meu obişnuit, mă numesc Emilian; dacă, dimpotrivă, cauţi numele meu cel desăvârşit, atunci socoteşte-mă a mă numi creştin“. Întrebat de ce „a adus ocări nemuritorilor zei“, tânărul Emilian a răspuns cu mult curaj, zicând. „Dumnezeu şi sufletul meu mi-au poruncit să calc în picioare pe aceşti neînsufleţiţi, ca să arate tuturor că sunt pietre fără suflet, muţi şi surzi, în care nu se află nici un fel de grăire“.



A mărturisit că este rob al lui Hristos



După aceste cuvinte, Capitolin, plin de mânie, o hotărât ca Emilian să fie dezbrăcat şi întins cu faţa la pământ, poruncind apoi slujitorilor să îl bată cu cruzime cu vine de bou. În timpul acesta Capitolin l-a întrebat din nou cine l-a determinat să sfărâme idolii şi altarele păgâne. Emilian a răspuns cu putere şi cu aceeaşi hotărâre că numai Dumnezeu şi sufletul său l-au făcut să răstoarne şi să calce în picioare „pe zeii spurcaţi“ şi să arunce „jertfele cele neleguite“. Auzind aceste cuvinte, Capitolin a poruncit să fie întors cu faţa în sus şi lovit cu aceeaşi neîndurare şi pe piept. După groaznice bătăi, Emilian a mărturisit că este „rob al lui Hristos“, iar Capitolin a poruncit să fie ars de viu. Slujitorii acestuia l-au scos afară din cetate, în apropierea Dunării, unde pe un rug deja pregătit l-au aruncat în foc, dar nu înainte de, la stăruinţa lui Emilian, a-i lăsa câteva clipe de rugăciune.



Aruncat în foc, nu a murit





Fiind aruncat în foc, martiriul său menţionează o minune petrecută, căci „focul, cunoscând pe mucenicul lui Hristos, nu l-a mistuit, ci l-a păzit întreg şi neatins, iar pe slujitorii lui Capitolin, cei ce erau aproape, i-a cuprins flacăra şi i-a ars de tot“. Văzând că a rămas nevătămat, tânărul mucenic Emilian a mărit pe Dumnezeu şi, întorcându-se spre răsărit, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi, ridicându-şi privirea spre cer, a zis: „Doamne Iisuse Hristoase, primeşte sufletul meu! Şi zicând acestea, a adormit în pace“. Era în anul Domnului 362, în ziua de 18 iulie.



Tot actul său martiric menţionează faptul că femeia lui Capitolin, fiind în taină creştină, a fost rugată de ceilalţi creştini să ceară de la bărbatul ei trupul noului mucenic spre a fi îngropat după cuviinţă. Astfel, trupul mucenicului Emilian a fost uns cu miruri şi îngropat cu mare cinste, cu cântări duhovniceşti şi cu psalmi, în apropierea oraşului Durostor, într-un loc numit Gedina.



De atunci, mucenicul Emilian este prăznuit ca sfânt şi trecut în sinaxar şi calendar în ziua de 18 iulie, ziua pătimirii şi mutării sale la Domnul.





Sursa: Ziarul Lumina – „Focul, cunoscând pe mucenicul lui Hristos, nu l-a mistuit“.







sursa:http://acvila30.wordpress.com/2011/07/17/18-iulie-sfantul-emilian-de-la-durostor-viata-slujba-acatistul-moaste-scrieri/#more-28902




Categories: Noi pagini de Sinaxar