La 18 iulie, Biserica din Durostorum (Silistra) sărbătorea pe Sfântul Martir Emilian, mort în timpul persecuţiei dezlănţuite de împăratul Iulian (361-363), supranumit „Apostatul” pentru că şi-a părăsit credinţa creştină. Acest împărat era nepot al lui Constantin cel Mare (fiind fiul unui frate vitreg, Iulian Constantius) şi înrudit cu familia domnitoare; s-a bucurat în tinereţea sa de o educaţie aleasă.
Când a preluat conducerea imperiului, Iulian a încercat să restaureze păgânismul şi a luat măsuri de persecutare a creştinismului. Aşa au venit la conducerea armatei şi a marilor unităţi administrative funcţionari păgâni. Toţi aceşti demnitari aveau misiunea să reintroducă vechile practici, să refacă templele şi să le redea cultul. Unele locaşuri păgâne erau ruinate, altele transformate în biserici creştine. Desigur că acestor măsuri întreprinse din ordinul lui Iulian li s-a răspuns cu opoziţie din partea creştinilor. Mulţi dintre ei s-au năpustit asupra statuilor divinităţilor, altarelor sau templelor păgâne, distrugându-le. În această atmosferă dramatică a trăit, a activat şi a murit Sfântul mucenic Emilian.
Din actul sau martiric, care ni s-a păstrat într-o versiune latină şi greacă, aflăm că el era militar şi de familie bună. Tatăl său se numea Sabbatianus şi îndeplinea funcţia de prefect (1).
În acea vreme a venit la Durostor vicarul (sau guvernatorul, după alte izvoare) Capitolinus, „om plin de înşelăciune şi cu mintea întunecată, fiind încă şi doritor de vărsare de sânge şi cu mare râvnă pentru idoli”, ca să vadă în ce măsură populaţia acestui oraş este „râvnitoare faţă de zei”. După ce a adus jertfe tuturor zeilor şi a constatat că poporul din Durostor „se închină zeilor şi le aduce jertfe cu toată cinstirea”, s-a umplut de bucurie şi a poruncit să fie chemate la ospăţ toate căpeteniile sale.
„Pe când aceştia petreceau împreună eu Capitolinus, fericitul Emilian, privind împrejur şi văzând timpul potrivit ca să câştige cununa vieţii celei de sus, fiindcă se socotea creştin nu numai în faţa lui Dumnezeu şi a îngerilor, ci şi a oamenilor şi dorind ca lucrul acesta să fie arătat tuturor, îmbrăcat fiind totdeauna ca un viteaz ostaş al lui Hristos, cu platoşa credinţei, cinstita cruce, încins cu aceste arme a intrat în templul idolilor şi, luând un ciocan de fier, a răsturnat cu mâinile sale toţi idolii care se găseau acolo, a doborât altarele, a spart sfeşnicele şi a vărsat toate vasele (cu libaţiuni) şi paharele lor. Apoi a plecat, nefiind cunoscut de nimeni”.
Auzind Capitolinus, tare s-a tulburat şi cu mare mânie a zis către cei care i-au vestit acestea: „În grabă să-l căutaţi şi, aflându-i, să mi-l aduceţi, ca să-l pierd, oricine ar fi el”.
Atunci ieşind slujitorii, au întâlnit pe un oarecare ţăran venind de la munte, pe care, după ce l-au arestat, l-au bătut şi l-au dus la palatul lui Capitolinus. Văzând fericitul Emilian pe acesta, a zis întru sine: „De voi ascunde faptul, mântuirea mea va fi pierdută, fiindcă s-a apropiat Cel ce m-a chemat pe mine prin moarte la împărăţia Lui cea nemuritoare”. Şi, cugetând acestea, s-a dus în mijloc şi oprind loviturile slujitorilor a început să spună: “- Lăsaţi-l pe acesta, vă rog, lăsaţi-l, căci el n-a greşit cu nimic, ci eu sunt cel care a făcut ce spuneţi voi”. “Deci, apucîndu-l pe el soldaţii Valerian şi Maxentiu, l-au dus cu ocări la palatul lui Capitolinus, care, şezând pe scaunul de judecată, a întrebat: “- De ce lucru s-a făcut vinovat omul acesta?” Spunându-i-se că el este cel ce a intrat în templu şi a profanat nu numai altarele, ci şi jertfele puse pe ele, Capitolinus s-a umplut de mânie şi l-a întrebat mai întâi pe mucenic: „- Cum te numeşti?”. Atunci preaputernicul atlet al lui Hristos a răspuns: „- Dacă mă întrebi” de numele meu obişnuit, mă numesc Emilian; dacă dimpotrivă cauţi numele meu cel desăvârşit, atunci socoteşte-mă a mă numi creştin”. Capitolinus l-a întrebat apoi: „- Spune, omule nefericit, cine te-a rătăcit ca să aduci astfel de ocări nemuritorilor zei?”. Sfântul Emilian a răspuns: „- Dumnezeu şi sufletul meu mi-au poruncit să calc în picioare pe aceşti neînsufleţiţi (zei), ca să se arate tuturor că sunt pietre fără suflet, muţi şi surzi, în care nu se află nici un fel de grăire. Să ştii, deci, că n-am adus nici o ocară. Dumnezeu a creat toate, iar zeii tăi, care n-au creat nimic, să piară!”. Capitolinus l-a întrebat: „-Tu eşti cel care ai răsturnat altarele?”. Sfântul Emilian a mărturisit: „- Cu dreptate spune Sfânta Scriptură: „Asemenea lor să fie cei ce-i fac pe ei şi toţi cei ce se încred în ei” (Ps. 113, 16). Atunci, mângâindu-se, Capitolinus a poruncit: „Dezbrăcaţi-l şi-l întindeţi pe pământ, ca să ştie că se află în faţa vicarului”. Iar după ce l-au dezbrăcat, acesta a insistat: „- Spune-mi deci cine te-a înşelat ca să aduci o asemenea nelegiuire zeilor?”. Atunci preafericitul Emilian i-a răspuns cu mare curaj: „- Am spus mai înainte şi iarăşi zic ca Dumnezeu şi sufletul meu m-au îndemnat să nimicesc jertfele cele necurate”. Atunci Capitolinus a poruncit din nou slujitorilor: „- Apucaţi-l şi-l umpleţi de răni adânci ca să ştie că nelegiuita lui credinţă nu-i este de nici un folos şi nu-i va elibera din mâinile mele!”. Iar pe când îl băteau cumplit, vicarul a repetat: „- Spune, nefericitule, cine te-a rătăcit ca să săvârşeşti acestea?”. Neînfricatul Emilian i-a măturisit încă o dată: „- Ţi-am spus că nimeni fără numai Dumnezeu şi sufletul meu m-au făcut să răstorn zeii cei spurcaţi şi, călcându-i în picioare, să arunc jertfele voastre cele nelegiuite”. Capitolinus a hotărât cu îndârjire: „- Vedeţi, ne vorbeşte cu mândrie. Întoarceţi-l şi-l loviţi pe piept, ca să ştie că toţi cei care nu ascultă de legile împăraţilor sunt supuşi la asemenea pedepse”.
Deci, după ce l-au bătut vreme îndelungată, cu vine de bou, cu cea mai mare cruzime, a zis vicarul: „- Lăsaţi-l!”. Şi au încetat cei ce-l loveau. Apoi l-a întrebat: „- Rob eşti sau liber?”. Sfântul Emilian a răspuns: „- Sunt rob al lui Hristos, iar fiu sunt al lui Sabbatianus, prefectul acestei cetăţi”. Atunci vicarul Capitolinus s-a îmblînzit cu perfidie: „- O, Emiliane! Nimic nu există din ceea ce crezi ca vei moşteni. Nu există nici Acela în care crezi că este mântuirea oamenilor, iar după legile noastre te-ai făcut vinovat, aducând ocara zeilor. La ce-ţi va folosi mărimea trupului tău? Căci ai dispreţuit chinurile ca sa te arăţi mai vrednic decât toţi. De aceea, ca nu cumva şi alţii să se gândească la astfel de lucruri şi să se rătăcească, avându-te pildă pe tine, tu singur vei fi aruncat în flăcările cuptorului. Iar tatăl tău va plăti stăpânirii o livră de aur, fiindcă nu s-a îngrijit de tine”.
Slujtorii l-au apucat atunci pe fericitul atlet al lui Hristos şi l-au dus afară din cetate, aproape de malul fluviului Dunărea, unde se găseau cei ce pregătiseră rugul care i-a devenit cunună pentru bărbăţia sa. Preaputernicul mucenic a zis atunci slujitorilor: „- Lăsaţi-mă puţin ca să mă rog Dumnezeului meu!”. Şi după ce s-a rugat, aceştia l-au aruncat în foc, socotind că va deveni îndată cenuşă. Dar focul, cunoscând neprihănirea mucenicului lui Hristos, nu l-a mistuit, ci l-a păzit întreg şi neatins, ba dimpotrivă, pe slujitorii lui Capitolinus care erau mai aproape, i-a cuprins flacăra şi i-a ars de tot. Văzând slăvitul credincios că focul nu l-a atins, ci a rămas nevătămat, a mărit pe Dumnezeu şi, întorcându-se către răsărit, s-a însemnat cu semnul crucii, ridicând privirile spre cer şi spunând: „- Doamne, Iisuse Hristoase, primeşte sufletul meu!”. Şi zicând astfel, a adormit în pace.
Iar femeia vicarului Capitolinus, care în taină era creştină, fiind rugată de concetăţeni, a cerut de la bărbatul ei corpul Sfântului Emilian pe care nu-l mistuise focul, ci Dumnezeu l-a păstrat neatins prin harul Său.
Cetăţenii creştini şi bărbaţii cucernici, după ce au uns cu evlavie trupul Sfântului Emilian cu preacinstitul mir, l-au înmormântat după vrednicie cu psalmi şi cântări în locul numit Gedina (Gizdina), ca la trei stadii de cetatea ce se numeşte….
Sfântul Emilian a pătimit la 18 iulie 362, cam la două-trei zile după arestare. Această dată, indicată de unele documente ale vremii, a rămas ca zi de sărbătoare şi în mineiele Bisericii Ortodoxe Române (2).
Prof. Dr. Emilian Popescu
1. Baza informaţiei noastre despre viaţa şi mucenicia Sfântului Emilian o constituie actul său martiric, alcătuit de un autor necunoscut, pe la sfârşitul secolului al IV-lea sau mai devreme, de un contemporan al evenimentelor şi păstrat într-o copie în Biblioteca Vaticanului (Codex Vaticanus 866). Actul martiric a fost redactat mai întâi în latineşte, după care s-a făcut o traducere în limba greacă: Învăţatul P. Boschius a publicat textul după un manuscris italo-grec în Acta Sanctorum iulii, t. IV, Paris-Roma, 1868, p. 373-377, precedat de un studiu introductiv, p. 370-373. O altă versiune în limba greacă a fost descoperită şi publicată de curând de Fr. Halkin (după Codex Parisinus”1777 şi Venetus Marcianus 360, am-bele din secolul al XI-lea), în „Analecta Bollandiana”, 90 (1972), p. 27-35. Între cele două versiuni, de la Vatican şi de la Paris-Veneţia, nu sunt deosebiri semnificative, În limba română, cu viaţa şi martiriul Sfântului Emilian s-a ocupat Pr. Prof. I. Rămureanu, care a şi tradus actul martiric după copia păstrată la Vatican, mai întâi în B.O.R., 62 (1944), nr. 4-6, p. 135-138, apoi în vol. Actele martirice, Bucureşti, 1982, p. 299-307.
2. Martiriul Sfântului Emilian, petrecut într-o perioadă când Biserica creştină făcuse multe progrese şi era ilustrată de mari personalităţi ale timpului, a impresionat profund lumea de atunci. Unii părinţi şi scriitori bisericeşti l-au pomenit în lu-crările lor, referindu-se la el ca la un fapt real. Eusebiu al Cezareii spune în Cronica sa, tradusă de Ieronim în limba latină, că în anul de la Avraam 2379 (362), în timpul domniei lui Iulian, „a fost ars de viu Emilian la Durostor, din ordinul vicarului, pentru că a răsturnat altarele”. Teodoret al Cyrului precizează că „în Durostor, oraş însemnat al Traciei, Emilian, luptătorul biruitor, a fost dat focului de către Capitolinus, conducătorul întregii Tracii”. Această ştire a fost preluată în secolele XIII-XIV de istoricul bizantin Nichifor Callist. Lucrarea Chronicon paschale, alcătuită după anul 628, notează că „la anul 363 a suferit martiriul la Durostor, oraş al Sciţiei din (dioceza) Traciei, ostaşul Emilian, fiind dat focului din porunca lui Capitolinus, vicarul Traciei”. Teofan Mărturisitorul reproduce şi el această ştire. Unii învăţaţi consideră că la martiriul Sfântului Emilian s-a referit şi Sfântul Ambrozie, episcopul Mediolanului, în scrisoarea a XL-a. În mulţimea de ştiri privitoare la Sfântul Emilian există şi unele deosebiri asupra cărora nu e locul să stăruim.
Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 178-182, Sfântul mucenic Emilian din Durostorum.
SLUJBA SFÂNTULUI MUCENIC EMILIAN DE LA DUROSTORUM
LA VECERNIE
La Doamne, strigat-am…, se pun stihirile pe 6: 3 din Octoih şi 3 ale sfântului.
Stihirile sfântului, glasul al 4-lea:
Podobie: Dat-ai semn…
Cu nebiruită putere de sus ai îmbrăcat, Doamne, pe pătimitorul Tău şi l-ai întărit pe el să rabde chinuri pentru Tine, ca un nevoitor, de la vrăjmaşii cei fără de lege, şi să primească cununa muceniciei. Prin care trimite-ne nouă iertare de păcate, Iisuse preaputernice, Mântuitorul sufletelor noastre.
Pătimitorul Tău, Doamne, întrarmându-se cu Crucea şi înfierbântându-se de râvna Ta, a ars toate capiştile idolilor şi, surpând taberele începătorului de rele, măritul Emilian a primit darurile biruinţei de la Tine, Stăpâne, împărăţia cea cerească şi se roagă să ne mântuim noi.
Stea luminoasă ai arătat Bisericii pe Mucenicul Emilian, şi ostaş preaales, care luminează acum toată lumea cu lucrări de minuni tainice, şi goneşte întunericul necredinţei; de la acela luminându-ne cu dumnezeiască cuviinţă Te lăudăm pe Tine, Iisuse Atotputernice, Mântuitorul sufletelor noastre.
Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:
Şterge întinăciunea inimii mele celei ticăloase, Născătoare de Dumnezeu prealăudată, şi toate rănile şi bubele ei cele din păcate curăţeşte-le, Preacurată; şi întăreşte nestatornicia cugetului meu, ca să slăvesc puterea ta şi ajutorul tău cel mare, eu ticălosul şi netrebnicul robul tău.
A Crucii, a Născătoarei:
Văzând Preacurata Stăpână că Hristos este omorât, şi omorând pe cel viclean, plângându-L ca pe un Stăpân, lăuda pe Cel ce a ieşit din pântecele ei şi, mirându-se de îndelunga Lui răbdare, grăia : Fiul meu preadorite! Nu uita pe roaba Ta, nu zăbovi, Iubitorule de oameni, Cel ce eşti dragostea mea.
Troparul, glasul al 4-lea:
Mucenicul Tău, Doamne, Emilian întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnzeule.
Slavă… Şi acum…, al Născătoarei:
LA UTRENIE
La Dumnezeu este Domnul… se cântă troparul sfântului de două ori, apoi:
Slavă… Şi acum…,
Troparul Născătoarei de Dumnezeu al zilei săptămânale respective, pe glasul troparului sfântului.
După obişnuitele Stihologii, Sedelnele din Octoih.
Psalmul 50
CANOANELE
Canonul mucenicului
Alcătuire a lui Iosif.
Cântarea I-a, glasul al 4-lea:
Irmosul:
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duh, şi cuvânt voi răspunde Împărătesei Maice; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei bucurându-mă.
Să lăudăm astăzi pe Dumnezeul nostru cel peste toate, şi pe mucenicul Lui să-l cinstim; căci după Lege s-a chinuit, şi a primit cununa biruinţei cu puterea Duhului.
Îmbrăcându-te cu puterea Celui ce a purtat neputinţa noastră, pentru bunătatea Sa, mărite mucenice, ai dezgolit trufia cea deşartă a slăbiciunii idolilor, de Dumnezeu fericite.
Slavă…
Unimea Dumnezeirii cea întreit numărată, Care se uneşte într-una şi aceeaşi fire, cu bucurie o ai propovăduit, pururea pomenite; şi, nevoindu-te foarte tare, ai stricat înşelăciunea zeilor celor mulţi, vrednicule de laudă.
Şi acum…, a Născătoarei:
Tăria mea şi lauda, şi lumina inimii mele este Hristos Domnul, pe Care L-ai născut în două firi, şi este cunoscut într-un ipostas, Preacurată Fecioară.
Cântarea a 3-a:
Irmos: Pe al tăi cântăreţi.
Legea Dumnezeului nostru s-a făcut sfeşnic picioarelor tale, şi lumina cărărilor tale, prin care ai împiedicat paşii celor fără de lege; pe tine, ca pe un mucenic, te lăudăm. Îndreptând cărările cugetului tău către limanul cel lin al voirii lui Dumnezeu, înţelepte, ai scăpat din marea mulţime de zei, care se învăluia în duhul viclenirii.
Slavă…
Puterile cele cereşti s-au uimit de dumnezeieştile chinuri ale lui Emilian, de credinţa şi de bărbăţia lui cea până la sfârşit, cum el fiind cu trup, smerindu-se, a surpat pe vrăjmaşul cel fără de trup.
Şi acum…, a Născătoarei:
Trecând peste legile firii la naşterea ta cea mai presus de fire, ai rămas fecioară după naştere, Maică Fecioară, că ai născut pe Ziditorul a toată zidirea, Preacurată.
Irmosul:
Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvor viu şi îndestulat, care s-au împreunat ceata duhovnicească, întăreşte-i; şi întru dumnezeiască slava ta, cununilor măririi învredniceşte-i.
Sedealna, glasul al 3-lea:
Podobie: Pentru mărturisirea…
Aprinzându-te de râvna cea dumnezeiască, nu te-ai spăimântat de focul ce este rob asemenea cu tine; ci intrând cu voire nespăimântată în focul cel aprins, te-ai ars cu totul, şi te-ai adus ca o jertfă Stăpânului, mărite mucenice. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască nouă mare milă.
Slavă… Şi acum…, a Născătoarei.
Nu S-a despărţit de firea cea dumnezeiască făcându-Se trup în pântecele tău; ci, întrupându-Se, Dumnezeu a rămas, Cel ce te-a păzit pe tine, Maica Sa, după naştere fecioară, ca şi mai înainte de naştere, însuşi Domnul, ceea ce eşti cu totul fără prihană. Pe Acela cu osârdie roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.
A Crucii, a Născătoarei:
Mieluşeaua cea preacurată, Fecioară Maica Cuvântului cea nestricată, văzând pe Cruce spânzurat pe Cel ce a strălucit dintr-însa fără de durere, ca o maică plângând, a grăit: Vai mie, Fiul meu! Cum pătimeşti, vrând să mântuieşti pe om de ocara patimilor?
Cântarea a 4-a:
Irmosul:
Cel ce şade în slavă pe scaunul Dumnezeirii, pe nor uşor a venit Iisus cel mai presus de Dumnezeire, prin palma curată, şi a mântuit pe cei ce cântă: Slavă, Hristoase, puterii Tale.
Dragostea cea dumnezeiască a lui Dumnezeu minunat te-a aprins; pentru aceea ai răbdat focul bătăilor celor amare şi pe zeii celor fără de Dumnezeu i-ai ars, şi ai răcorit sufletele credincioşilor, preafericite.
Defăimat-ai cele lumeşti, numai pentru cele ce sunt stătătoare, şi tot sufletul tău l-ai legat de dumnezeiasca dragoste. Pentru aceea ai risipit puterea necredinţei, purtătorule de chinuri Emiliane, vrednicule de laudă.
Slavă…
O fire, o slavă a Dumnezeirii celei în trei sori slăvind cu bună credinţă, Emiliane, ca un ostaş viteaz ai intrat la privelişte, şi pe balaurul cel tare l-ai surpat la pământ.
Şi acum…, a Născătoarei:
Preasfântă Doamnă, care singură te-ai aflat loc de sfinţenie Celui ce ne-a sfinţit pe noi, pe tine te slăvim; prin Care noi cei ce locuim pe pământ, ne-am făcut cereşti şi ne-am învrednicit de viaţa cea adevărată.
Cântarea a 5-a:
Irmosul:
Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască slava ta; că tu, Fecioară, neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate, şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, tuturor celor ce te laudă pe tine pace dăruindu-le.
Cu picăturile sfinţitelor tale singur, Emiliane, ai stins focul necredinţei; pentru aceasta ai izvorât izvor de minuni, care opreşte iezerele patimilor şi îneacă bolile şi cufundă pe draci.
Întinzându-te pe tine cel rău credincios, a poruncit să te bată; pentru aceasta, rupându-ţi-se trupul tău şi cu răni rănindu-ţi-se, ai închipuit fericită patimă Celui ce S-a rănit pe Cruce, pătimitorule.
Slavă…
Fiind plin de darurile Duhului, tămăduieşti patimi nevindecate, încetezi arsura bolilor, goneşti hulirile cele viclene şi tuturor celor din necazuri le ajuţi, vrednicule de laudă.
Şi acum…, a Născătoarei:
Cu doctoria ta cea foarte lucrătoare vindecă-mă pe mine, cel rănit de sabia păcatului, ca una ce ai născut pe Mântuitorul Hristos, Care s-a rănit cu suliţa pentru mine, şi a rănit inima şarpelui, Preacurată Fecioară.
Cântarea a 6-a:
Irmos: Venit-am întru adâncurile…
Fericit şi plin de dumnezeiască slavă te-ai aflat cu mucenicia, fericite, şi împreună cu îngerii locuieşti în ceruri, rugându-te să se mântuiască sufletele noastre.
Nu ţi-ai cruţat, mărite, trupul cel muritor; pentru aceea, fiind omorât prin chinuri, ai moştenit nemurirea cea veşnică a Celui ce a omorât patimile.
Slavă…
Racla moaştelor tale, preafericite viteazule mucenice, izvorăşte mir ca un pârâu şi totdeauna încetează bolile cele de nevindecat ale oamenilor.
Şi acum…, a Născătoarei:
Eva a cules din lemn roadă aducătoare de moarte; iar tu, Preacurată, ai rodit Lemnul vieţii, a Cărui gustare a înviat pe toţi morţii.
Irmosul:
Venit-am întru adâncurile mării, şi m-a înecat pe mine viforul păcatelor mele cele multe; ci, ca un Dumnezeu, scoate din adânc viaţa mea, Mult-Milostive.
Condac, glasul al 4-lea:
Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…
Arătatu-te-ai luminos luminător, mucenice, şi cu strălucirile minunilor luminezi toată făptura, izgonind totdeauna negura patimilor de la cei ce te cinstesc pe tine, mărite Emiliane.
SINAXAR
În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfântului Mucenic Emilian.
Acest sfânt era din Durostor, cetatea Misiei din Tracia, rob fiind unui elin în zilele lui Iulian Paravatul şi ale lui Capitolie Vicarul. Crezând el în Hristos şi scârbindu-se de idoli aflând vreme cu bun prilej, luând un ciocan, a intrat în capiştea idolilor şi a sfărâmat toţi idolii şi a risipit jertfele. Însă fiind supuşi alţii la chinuri pentru aceasta, el a mers de s-a vădit şi a fost bătut cu vine de bou şi, fiind băgat într-un cuptor cu foc, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Pavel, Teis şi Valentina.
Acesti fraţi egipteni cu neamul, fiind aduşi în Cezareea, au stat de faţă înaintea ighemonului Firmin. Si, arzându-le tălpile picioarelor cu arsuri iuţi, au fost chinuiţi cu sabie şi cu foc. Iar Sfânta Teis a fost şuviţată fără milă. De aceea, aducând pe Pavel şi chinuindu-L, se ruga cu glas mare pentru creştini, pentru iudei şi pentru samarineni şi ca să înceteze prigoana. Apoi tuturor li s-a tăiat capul.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iachint cel din Amastrida.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Marchel care, fiind întins pe pat de fier înroşit, s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Dasie şi Maron, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Pamvo, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea celor întru sfinţi Părinţii noştri Ştefan cel din Amasia, arhiepiscopul Constantinopolului, şi Ioan, mitropolitul Calcedonului.
Tot în această zi, pomenirea înnoirilor Bisericii Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei întru ale lui Calistrat.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cântarea a 7-a:
Irmosul:
N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului. Ci groaza focului bărbăteşte călcând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Luminându-te cu darul dumnezeiescului Duh, ai intrat în focul cuptorului, mucenice de Dumnezeu insuflate, şi cântai: Prealăudate Doamne, Dumnezeu părinţilor noştri, bine eşi cuvântat.
Înfierbântându-te de dragostea doritului tă Hristos, nu te-ai spământat de foc, în care, răcorindu-te cu Duhul, cântai: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Slavă…
Cu frumuseţea chinurilor tale te-ai asemănat cu cei fără de trup, înţelepte, cu care împreună stând înaintea lui Hristos cel preafrumos, îi cânţi veselindu-te: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Şi acum…, a Născătoarei:
Mireasă a lui Dumnezeu, cea cu numele de Doamnă, cu credinţă grăim ţie: Bucură-te, căci ai născut bucuria cea negrăită, pe Hristos Domnul, Căruia cântăm: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Cântarea a 8-a:
Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi…
Sfărâmând închinăciunile înşelăciunii, preaînţelepte, ai slobozit din legături pe cel prins în locul tău; şi însuţi desăvârşit ai mers către mucenicie, prealăudate, cântând: Toate lucrurile lăudaţi pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Iată că m-am aflat la cei ce nu mă caută, şi m-am arătat celor ce nu întreabă de mine, grăiai, pururea pomenite; înţelegeţi, deci, cei fără de lege. Căci ca un miel fără de răutate te-ai sârguit a te jertfi, cântând: Toate lucrurile lăudaţi pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
Marele Emilian, punându-ne înainte ca nişte bucate luptele lui, ne-a chemat pe noi la ospăţ; duhovniceşte dar să ne veselim şi să cântăm: Toate lucrurile lăudaţi pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Şi acum…, a Născătoarei:
Plouă-mi mie picături de milă, ceea ce ai născut izvorul milei, şi ploile păcatelor mele usucă-le şi îmblânzeşte valurile cele sălbatice ale sufletului meu, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Marie, ca să te slăvesc întru toţi vecii.
Irmosul:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-L şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit. Atunci fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-ţi cânte ţie: Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a:
Irmos: Eva, adică prin boala…
Dorind a vedea bucuria şi veselia lui Dumnezeu cea negrăită, toate dulceţile cele veselitoare din viaţă le-ai defăimat, mărite, şi ai săvârşit mucenicia bucurându-te; pentru aceasta cu dragoste te fericim.
Frigându-te cu focul, ca o jertfă te-ai adus la dumnezeiasca masă, Celui ce S-a jertfit ca un miel, păzindu-te cu mirosul cel duhovnicesc şi învrednicindu-te de slava cea adevărată; pentru aceea toţi te fericim, prealăudate.
Astăzi ne-a strălucit nouă pomenirea ta mai mult decât soarele, veselind toată inima, şi luminând cugetele credincioşilor şi gonind întunericul bolilor; pe care, după vrednicie o fericim, pătimitorule.
Slavă…
Adunarea cea aleasă a celor întâi-născuţi te-a câştigat pe tine cetăţean împreună cu dânşii; toţi mucenicii, împreună cu cuvioşii văzând că dănţuieşti, se veselesc. Cu care împreună adu-ţi aminte de noi, cei ce te pomenim pe tine, mare mucenice, cel cu nume mare.
Şi acum…, a Născătoarei:
Luminează-mă cu lumina ta, Prealăudată, pe mine care umblu în întuneric. Dă-mi mână de ajutor, goneşte norii sufletului meu, încetează valurile patimilor mele, ceea ce eşti scăparea celor deznădăjduiţi.
Irmosul:
Eva, adică prin boala neascultării, blestem înăuntru a adus; iar tu, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi te slăvim.
Şi cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială, şi otpustul.
Sursa: Mineiul (lunile ianuarie-iulie), Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2001
ACATISTUL
După obişnuitul început, se zic:
CONDACELE ŞI ICOASELE:
Condacul 1
Ca pe o podoabă a mucenicilor şi apărător fierbinte al dreptei credinţe, te lăudam pe tine, Sfinte Mucenice Emilian, biruitorul înşelăciunii idoleşti. Iar tu, ca cel ce eşti mijlocitorul nostru către Dumnezeu, de înşelăciunea vrăjmaşului ne izbăveşte pe noi, care-ţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaş al lui Hristos!
Icosul 1
Credinţa cea de viaţă dătătoare, Mucenice Emilian, primind-o de la părinţii tăi cei de bun neam, luminat de harul lui Hristos, ai trăit pe pământ în fapte bune, pentru ca tinereţea ta să o aduci prinos de bună mireasmă lui Dumnezeu. Pentru aceasta, vrednicule de laudă, îţi aducem cântarea aceasta:
Bucură-te, floare rară, răsădită în cetatea Durostorum;
Bucură-te, că din părinţi binecredincioşi ai odrăslit;
Bucură-te, înger pământesc, luminat de harul lui Dumnezeu;
Bucură-te, prunc nevinovat, care ai crescut sub adumbrirea Duhului Sfânt;
Bucură-te, cel ce Soarele dreptăţii te-a luminat;
Bucură-te, că dreapta credinţă ţi-a fost far călăuzitor;
Bucură-te, că din tinereţe ai avut nădejde tare către Dumnezeu;
Bucură-te, că de dragostea Lui nu te-ai despărţit;
Bucură-te, cântare suavă a iubirii treimice;
Bucură-te, că din dulceaţa Scripturilor te-ai hrănit;
Bucură-te, că de cele lumeşti nu ţi-ai lipit inima;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaş al lui Hristos!
Condacul al 2-lea
Viaţa ta, plăcută lui Dumnezeu, mărite Emilian, a fost în vremea nelegiuitului împărat Iulian, prigonitorul creştinilor. Însă, nici prigonirile, nici ameninţările dezlănţuite de acesta, nu te-au despărţit de dragostea lui Hristos, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, Căruia neîncetat I-ai cântat: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Plin de Duh Sfânt şi întărit de dragostea lui Hristos, ai înfruntat marea prigonire a împăratului apostat şi, vădind înşelăciunea idolească, ai început să propovăduieşti celor din cetatea Durostorum să nu se lepede de dreapta credinţă. De aceea, te lăudăm zicând:
Bucură-te, ostaş plin de credinţă dreaptă şi statornică;
Bucură-te, viteaz luptător pentru apărarea creştinilor;
Bucură-te, sabie care tai înşelăciunea idolească;
Bucură-te, pavăza celor aflaţi în primejdii şi necazuri;
Bucură-te, piatră tăiată din piatra Hristos;
Bucură-te, bună mlădiţă ieşită din viţa Hristos;
Bucură-te, cel care te-ai arătat plin de har dumnezeiesc;
Bucură-te, următorul Sfântului Dasius – martirul din cetatea ta;
Bucură-te, luceafăr răsărit în vremea prigonirilor;
Bucură-te, că te-ai lepădat de slujirea împăratului pământesc;
Bucură-te, că ţi-ai ales ca împărat pe Împăratul cel veşnic;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaş al lui Hristos!
Condacul al 3-lea
Ca şi Irod, omorâtorul pruncilor din Betleem, tot aşa şi ighemonul Capitolinus a ucis pe pruncii născuţi din apă şi din Duh, în cetatea Durostorum. Dar tu, vrednicule ostaş al lui Hristos, văzând fărădelegea lui, te-ai rugat pentru aşezarea sufletelor nevinovate în ceata mucenicilor şi, dând slava lui Dumnezeu, cântai neîncetat: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Dacă ai văzut asuprirea şi suferinţa creştinilor din cetatea părinţilor tăi, ca un neînfricat ostaş al lui Hristos te-ai împotrivit cu multă bărbaţie celor ce sileau pe creştini să jertfească zeilor, mustrând cu tărie nelegiuirea lor. Pentru aceea, cu bucurie îţi aducem aceste laude:
Bucură-te, că nu te-ai supus poruncii împărăteşti;
Bucură-te, că nu te-ai alăturat închinătorilor idoleşti;
Bucură-te, că ospăţul lui Hristos ai dorit;
Bucură-te, că ţi-ai aprins inima pentru Hristos;
Bucură-te, că veselia cea trecătoare nu ţi-a schimbat sufletul plin de Duhul Sfânt;
Bucură-te, că răbdarea mucenicilor te-a întărit;
Bucură-te, că aceasta te-a făcut să ai îndrăzneală a intra în capiştea idolilor;
Bucură-te, că Hristos ţi-a dat tărie şi îndrăzneală;
Bucură-te, putere din puterea lui Hristos;
Bucură-te, lumină aprinsă din lumina Duhului;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaş al lui Hristos!
Condacul al 4-lea
Auzind Capitolinus vestea distrugerii altarelor păgâneşti, s-a tulburat şi cu mare mânie a strigat: “În grabă căutaţi pe Emilian şi aflându-l, să mi-l aduceţi ca să-l pierd”. Dar tu, Sfinte, unit fiind în cuget cu Hristos-Dumnezeu, nu te-ai înspăimântat de ameninţările lui, căci neîncetat cântai: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Poruncilor împăratului nu te-ai supus, Sfinte Emilian, căci Hristos te-a întrarmat cu chemare sfântă la pătimire pentru El. Drept aceea, ai pornit spre ajutorul şi îmbărbătarea creştinilor prigoniţi, mărturisind cu tărie că şi tu, asemenea lor, nu te supui poruncilor păgâneşti. Pentru aceea, primeşte în dar cântarea noastră, Sfinte:
Bucură-te, urmaş al lui Hristos şi credincioasă slugă;
Bucură-te, că Mântuitorul te-a chemat la pătimire pentru El;
Bucură-te, ascultător al glasului dumnezeiesc;
Bucură-te, că pe mulţi ai întărit în credinţa cea adevărată;
Bucură-te, vrednic luptător pentru Hristos;
Bucură-te, că viaţa întru nimic nu ţi-ai cruţat;
Bucură-te, că în faţa scaunului de judecată, luminos te-ai arătat;
Bucură-te, viteaz ostaş, care ai biruit păgânătatea;
Bucură-te, că în inima ta a încăput Hristos Cel neîncăput;
Bucură-te, că Acesta te-a întărit să poţi pătimi pentru El;
Bucură-te, candela nestinsă în biserica lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaş al lui Hristos!
Condacul al 5-lea
Vederile minţii avându-le curăţite, ai ales a patimi pentru Hristos, dorind a te jertfi pentru El, a învia împreună cu El, cântând neîncetat cântarea îngerească: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Dintru înălţime putere primind, cu îndrăzneală ai stat în faţa lui Capitolinus, vorbindu-i de Hristos, încât acesta s-a mirat de înţelepciunea ta. Auzind aceasta, cetele sfinţilor în cer s-au bucurat, iar noi, pe pământ, te lăudăm, zicând:
Bucură-te, stea luminată de Soarele Hristos;
Bucură-te, cel ce ai alergat către chinuri, rănit fiind de dragostea Stăpânului;
Bucură-te, că de frumuseţea trupului nu te-ai îngrijit;
Bucură-te, că frumuseţea cea dumnezeiască ai dorit;
Bucură-te, că înşelăciunea idolească ai alungat;
Bucură-te, cel ce ai revărsat lumină din lumina lui Hristos în sufletele credincioşilor;
Bucură-te, cel ce aduci bucurie celor ce te iubesc;
Bucură-te, că necredincioşii, văzându-te luminat de înţelepciunea lui Hristos, s-au cutremurat;
Bucură-te, răbdătorule de chinuri şi apărătorul dreptei credinţe;
Bucură-te, vas ales al Preasfintei Treimi;
Bucură-te, că în ceruri, răsplată ţi s-a pregătit;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaş al lui Hristos!
Condacul al 6-lea
Supus din nou întrebărilor păgânului judecător, tu, Mucenice Emilian, te-ai arătat neclintit în credinţa întru Hristos. Ai nesocotit bătăile ce ţi-au zdrobit trupul pentru că ai stat ca un adevărat ostaş, mărturisind adevărul şi cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Neclintit fiind şi stând tare pe piatra credinţei, te-ai arătat puternic, Sfinte Mucenice, urmând îndemnurilor Învăţătorului tău, Cel ce a mântuit lumea de înşelăciunea vrăjmaşului. Pentru aceasta, cu dragoste îţi cântam:
Bucură-te, mult pătimitorule pentru Hristos;
Bucură-te, pildă bună credincioşilor dreptmăritori;
Bucură-te, slujitor al adevărului şi om al dreptăţii;
Bucură-te, ancoră tare şi nemişcată a dreptei credinţe;
Bucură-te, purtătorule de Hristos şi mireasma Duhului;
Bucură-te, înger în trup şi reazem al Bisericii;
Bucură-te, suflet înmiresmat de mirul pătimirilor;
Bucură-te, îndelung răbdătorule şi statornic în adevăr;
Bucură-te, biruitor al înşelăciunii diavoleşti;
Bucură-te, propovăduitor al Adevărului;
Bucură-te, bun chivernisitor al tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaş al lui Hristos!
Condacul al 7-lea
Foc pentru credinţă având în sufletul tău, fericite Mucenice Emilian, pentru dragostea Celui dorit de tine, întru nimic ai socotit chinurile, întărit de dorul Lui şi vesel ai înfruntat toate, rugându-te pentru prigonitorii tăi, iar lui Dumnezeu aduceai laudă: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Nici bătăile, nici ademenirile împăratului, nici sabia ighemonului nu te-au înspăimântat, nici te-au despărţit de Hristos, căci tu, Sfinte Emilian, răcorindu-te din Izvorul vieţii, te-ai întărit.
Bucură-te, potir al dragostei şi cupă a răbdării;
Bucură-te, sfetnic luminos şi candelă veşnic aprinsă;
Bucură-te, tânăr plin de râvnă dumnezeiască;
Bucură-te, glas auzit de Hristos în ceruri;
Bucură-te, faţă de înger luminată de Duhul Sfânt;
Bucură-te, jertfă plăcută lui Dumnezeu;
Bucură-te, piatră la temelia Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, stâlp neclintit al creştinătăţii;
Bucură-te, rob al lui Hristos şi prieten al îngerilor;
Bucură-te, martir prealăudat din ceata mucenicilor;
Bucură-te, sămânţă bună aruncată în pământ românesc;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaş al lui Hristos!
Condacul al 8-lea
După îndelungi prigoniri şi chinuri cumplite, ţi-ai dat sufletul în mâinile lui Hristos, strigând că şi Sfântul Arhidiacon Ştefan, întâiul mucenic: “Doamne, Iisuse Hristoase, primeşte duhul meu”. Şi astfel, sufletul tău, Sfinte Emilian, a fost aşezat în ceata martirilor, cântând neîncetat Preasfintei Treimi, cântarea: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Dacă ai trecut prin jertfă, din moarte la viaţă, adică în timpul lui Dumnezeu, Sfinte Mucenice Emilian, nu ai părăsit nicicum pe cei ce se luptă încă cu necazurile şi primejdiile din lumea aceasta, ci mijloceşti la Preamilostivul Dumnezeu pentru cei ce-ţi cântă unele ca acestea:
Bucură-te, Sfinte Emilian, mucenic preamărit al lui Hristos;
Bucură-te, împreună-vorbitorule cu îngerii;
Bucură-te, fiu al cetăţii Durostorum şi protopărinte al martirilor români;
Bucură-te, mucenic cinstit în toate provinciile româneşti;
Bucură-te, rugător fierbinte pentru toţi cei ce te cinstesc cu dragoste;
Bucură-te, purtătorule de cunună cerească;
Bucură-te, preaînţelepte, cel ce ai semănat sămânţa bună în ţarina ta;
Bucură-te, vrednicule de laudă şi bucuria credincioşilor;
Bucură-te, turn al creştinătăţii şi stâlp al Bisericii;
Bucură-te, îndrăznirea noastră către Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaş al lui Hristos!
Condacul al 9-lea
În Împărăţia cerurilor intrând, Sfinte Mucenice Emilian, te îndulceşti de răsplata veşnicelor bunătăţi ale Stăpânului tuturor, Hristos Dumnezeu, pentru Care ai pătimit; iară acolo, mărite mărturisitorule, nu încetezi a-I mulţumi, cântând împreună cu îngerii: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Mărgăritar de mult preţ al pământului Dobrogei te-ai arătat, Sfinte Emilian, mucenice al lui Hristos; căci trupul tău, îngropat în pământul strămoşilor noştri, sămânţa dătătoare de rod duhovnicesc s-a arătat urmaşilor tăi, iar sângele tău a rodit credinţa şi demnitatea noastră, a celor ce cântăm, după cuviinţă pomenirea ta, zicând:
Bucură-te, urmaş al apostolilor şi propovăduitor al Adevărului;
Bucură-te, sămânţă dumnezeiască semănată în pământ străbun;
Bucură-te, cel ce ai întregit ceata martirilor dobrogeni;
Bucură-te, comoară în pământ ascunsă în aşteptarea căutătorilor;
Bucură-te, izvor din care se adapă bunii credincioşi;
Bucură-te, rază de soare pentru poporul cel binecredincios;
Bucură-te, liman duhovnicesc în care se odihnesc credincioşii;
Bucură-te, cădelniţă de aur care porţi focul cel dumnezeiesc;
Bucură-te, făclie călăuzitoare în noaptea ispitelor;
Bucură-te, cărbune aprins din dragostea lui Hristos;
Bucură-te, luceafăr răsărit în zorii creştinismului românesc;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaş al lui Hristos!
Condacul al 10-lea
Cu ce cântari de laudă vom încununa pe Mucenicul Emilian, căci acesta ca un bun atlet al lui Hristos, pe pământ a biruit uneltirile lui Veliar, iar în ceruri, vede pururea faţa cea prealuminată a Stăpânului tuturor, Căruia îi cânta neîncetat: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Având îndrăzneală către Dumnezeu pe Care l-ai iubit, Sfinte Mucenice, nu înceta a te ruga pentru cei ce cinstesc cu dragoste pomenirea ta şi-ţi cântă cu evlavie, din inimă curată, unele ca acestea:
Bucură-te, prieten al lui Dumnezeu şi frate al nostru;
Bucură-te, că Hristos s-a împlinit întru tine;
Bucură-te, sălaş al Duhului Sfânt;
Bucură-te, că înaintezi mereu către adâncimile Preasfintei Treimi;
Bucură-te, cel ce stai în ceata mucenicilor, slăvind pe Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce desluşeşti tainele cele ascunse;
Bucură-te, rugător fierbinte şi sprijin sufletelor asuprite;
Bucură-te, bucuria îngerilor şi slava mucenicilor;
Bucură-te, dătător de bunătăţi duhovniceşti credincioşilor;
Bucură-te, suflet încărcat de roadele Duhului Sfânt;
Bucură-te, celor sinceri şi smeriţi, bucurie şi grabnic ajutor;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaş al lui Hristos!
Condacul al 11-lea
Darul cel dat ţie de la Dumnezeu, ca răsplată pentru nevoinţele tale, mărite Mucenice Emilian, cine poate să-l spună, cu adevărat? Căci te-ai învrednicit a face minuni şi faceri de bine celor ce se roagă ţie cu credinţă; pentru aceea, săvârşind cu dragoste sfântă pomenirea ta, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Lăudăm nevoinţele tale, Sfinte Mucenice Emilian, şi, cinstind sfintele tale moaşte, slăvim pe Dumnezeu, Cel ce te-a preamărit şi te-a dăruit poporului nostru spre a-l feri de tot felul de ispite şi necazuri, pentru care cântăm:
Bucură-te, răbdătorule în chinuri, întărirea celor slabi în credinţă;
Bucură-te, izbăvitorule de întristare şi dătătorule de bucurie;
Bucură-te, îndulcirea celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, purtătorule de balsamul tămăduirilor;
Bucură-te, alinarea celor suferinzi şi părăsiţi;
Bucură-te, biruitorul nedreptăţilor şi pacea celor oropsiţi;
Bucură-te, ocrotitorul văduvelor şi al orfanilor;
Bucură-te, începătura mucenicilor şi bucuria cuvioşilor;
Bucură-te, sprijinitorul bătrânilor şi miluitorul săracilor;
Bucură-te, risipitorul furtunilor şi aducător de roadă pământului;
Bucură-te, turnul biruinţei şi uşa mântuirii;
Condacul al 12-lea
Har dumnezeiesc cere nouă, Sfinte, de la Dumnezeu, ca să putem lupta împotriva vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Întinde nouă mână de ajutor şi împacă viaţa noastră ca să nu pierim în iureşul ispitelor, ci, bucurându-ne, să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Ca pe o podoabă de mult preţ te are Biserica noastră dreptmăritoare, pe tine, Mucenice Emilian; căci de veacuri se cinsteşte numele tău în tot pământul românesc. De aceea, îţi aducem mulţumire pentru binefacerile pe care le reverşi peste noi, cei ce-ţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, sfinte, de veacuri cinstit în tot pământul românesc;
Bucură-te, că sfintele tale moaşte la Silistra s-au descoperit;
Bucură-te, întâiule între martirii dobrogeni;
Bucură-te, că în toată ţara ţi s-au înălţat locaşuri sfinte;
Bucură-te, rugător fierbinte pentru cei ce cinstesc numele tău;
Bucură-te, grabnic folositor celor ce aleargă la tine cu credinţă;
Bucură-te, potirul binecuvântării şi mijlocitorul harului;
Bucură-te, făclie luminoasă şi rază cerească;
Bucură-te, cel ce torni în inimi har dumnezeiesc;
Bucură-te, nădejdea mântuirii noastre;
Bucură-te, sprijinitorul nostru în ziua Judecăţii;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Emilian, alesule ostaş al lui Hristos!
Condacul al 13-lea
O, mult pătimitorule ostaş al lui Hristos, Sfinte Mucenice Emilian, cel ce te-ai învrednicit de la Hristos de mari daruri cereşti, primeşte rugăciunea noastră, a păcătoşilor, şi fii mijlocitor pentru noi către Înduratul Dumnezeu să ne izbăvească de focul cel veşnic, iertându-ne păcatele, ca împreună cu tine să-I cântăm: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi se zic iarăşi
Icosul 1: “Credinţa cea de viaţă…” şi
Rugăciune către Sfântul Mucenic Emilian
Prealăudate mucenice al lui Hristos, Sfinte Emilian, care ai sfărâmat altarele idolilor şi te-ai adus jertfă bineplăcută lui Dumnezeu, auzi-ne pe noi, cei ce cădem înaintea icoanei tale şi cu umilinţă te rugăm: fii mijlocitor nouă către Stăpânul şi Mântuitorul lumii, ca unul care ai dobândit îndrăznire către Dumnezeu. Cel ce ai risipit idolii templului, alungă idolii necredinţei care s-au înălţat în sufletele noastre şi, prin rugăciunile tale către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, zdrobeşte păcatul sub picioarele noastre, ca să punem hotar vieţii noastre întinate. Stea luminoasă pe cerul Bisericii, alungă întunericul neîncrederii dintre noi şi umple mintea noastră de cunoştinţa cea adevărată din înţelepciunea cea dată ţie. Candelă care arzi veşnic de dragostea lui Hristos, aprinde-ne şi pe noi cu evlavie şi iubire. Dă-ne răbdarea ta, Sfinte, virtute cu care ai biruit privind la Cel a Cărui suferinţă a depăşit orice suferinţă şi a Cărui slavă strălucitoare a depăşit orice slavă. Dă-ne curajul şi voinţa ta; credinţa şi iubirea ta către Dumnezeu. Învaţă-ne umilinţa cu care ai părăsit toate bucuriile şi bogăţiile pământeşti, iară pacea cu care ai stat în faţa guvernatorului, fă să strălucească şi în noi podoaba frumuseţii inimii tale curate. Tu, care umpli de lumină pe cei credincioşi, pune în noi, cu rugăciunile tale, temelia statorniciei şi a sfinţeniei, Moştenitorule al nemuririi, roagă-te să fim şi noi împreună cu tine moştenitori. Tu, care te desfătezi cu cetele tuturor sfinţilor şi faci fii ai luminii pe cei ce se roagă ţie şi te prăznuiesc, roagă-te să ajungem la Soarele dreptăţii şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care străluceşte peste toţi cei pecetluiţi cu Sângele Său. Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.
Sursa: Acatistul Sfântului Mucenic Emilian de la Durostorum
SFINTE MOAŞTE
Părticele din Moaştele Sfântului se află la:
• Părticica din sfintele moaște a fost dăruită, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Bisericii „Nașterea Maicii Domnului“ din Drumul Taberei de către Biserica Ortodoxă a Bulgariei, prin grija Înaltpreasfințitului Ilarion, Mitropolit de Silistra (în anul 2008). Racla care le adăpostește a fost realizată la Monetăria Statului, în numai două luni și jumătate. Astfel, și credincioșii români pot săruta sfintele moaște ale tânărului mucenic Emilian care a pătimit la Durostor și înălța o rugăciune, zicând: „O, mult pătimitorule ostaș al lui Hristos, cel ce te-ai învrednicit de la Hristos de mari daruri cerești, primește rugăciunea noastră, a păcătoșilor, și fii mijlocitor pentru noi către Înduratul Dumnezeu să ne izbăvească de focul cel veșnic, iertându-ne păcatele, ca împreună cu tine să-I cântăm: Aliluia!“;
• Catedrala Arhiepiscopală “Înălțarea Domnului” din Slobozia (130 km spre est de la Bucureşti, 150 km spre vest de la Constanța);
• Mănăstirea Ciolpani din jud. Bacău, situată aproape de orășelul Buhuși, adăpostește o parte din Sfintele Moaște ale Sfântului Mucenic Emilian de la Durostorum, purtând și hramul acestuia (este mănăstire de maici).
SCRIERI
„Focul, cunoscând pe mucenicul lui Hristos, nu l-a mistuit“
Alexandru CHITUŢĂ / în Ziarul Lumina – Sâmbătă, 18 Iulie 2009
După acordarea decretului de libertate a creştinismului în Imperiul Roman de către Sfântul Constantin cel Mare, a urmat o perioadă scurtă de pace pentru Biserica lui Hristos. Apoi, în timpul împăratului Iulian Apostatul, numit aşa pentru că se lepădase de credinţa creştină, a apărut o ultimă încercare de reînviere a păgânismului. Aceasta a dus la nemulţumiri şi chiar la răzvrătiri făţişe din partea creştinilor, încât s-a ajuns, în unele locuri, la noi persecuţii. În cursul acestora şi-au jertfit viaţa pentru Hristos şi unii creştini din ţinuturile dunărene. Între ei se numără şi tânărul Emilian de la Durostor (azi Silistra, pe Dunăre), prăznuit în data de 18 iulie.
Despre viaţa Mucenicului Emilian nu s-au păstrat dovezi. Se cunoaşte însă faptul că acest tânăr creştin era soldat în armata romană în vremea împăratului Flaviu Claudiu Iulian (361-363) şi că era fiul prefectului din Durostor, Sabbatianus. Se cunoaşte, din fericire însă, martiriul Sfântului Emilian. Actul său martiric este păstrat în latineşte şi greceşte şi descrie pe larg pătimirea şi moartea acestuia.
Începând cu anul 361, când a venit pe tron împăratul Iulian, Biserica a cunoscut vremuri tulburi, iar creştinii au suferit persecuţii. Împăratul a pus în fruntea armatei şi la conducerea unităţilor administrative ofiţeri şi demnitari păgâni, care aveau misiunea de a reintroduce şi de a reface vechile temple, spre a le reda cultului, declarându-se Iulian însuşi mai marele preoţimii păgâne sau „pontifex maximus“. Prin toate aceste reîncercări de refacere a păgânismului, creştinismul a fost interzis în tot Imperiul Roman.
În acea vreme a venit la Durostor vicarul Traciei Capitolin, un om „plin de înşelăciune şi cu mintea întunecată, doritor fiind încă şi de vărsare de sânge şi având mare râvnă pentru idoli“, ca să cerceteze dacă se mai aflau creştini.
Ajungând la Durostor, conducătorii cetăţii au jurat că toţi locuitorii „se închină zeilor noştri şi neîncetat le aduc jertfe cu toată cinstirea“. Bucuros de un asemenea răspuns, Capitolin a chemat la un ospăţ pe toţi dregătorii din cetate.
Emilian cel tânăr cu nume de creştin
Pe când petreceau ei, tânărul Emilian, „privind împrejur şi văzând timpul potrivit ca să câştige cununa vieţii celei de sus, fiindcă se socotea creştin nu numai în faţa lui Dumnezeu şi a îngerilor, ci şi a oamenilor şi dorind lucrul acesta să fie arătat tuturor a intrat în templul păgân din cetate şi, cu un ciocan de fier, a distrus zeii, adică idolii, a răsturnat altarele şi jertfele puse pe ele, apoi a ieşit nevăzut de nimeni“.
Auzind despre cele întâmplate, Capitolin s-a umplut de mânie şi a poruncit să fie adus făptaşul imediat, oricare ar fi el. Ieşind ostaşii, aceştia au văzut pe un oarecare ţăran ce trecea pe acolo de la câmp, pe care l-au bătut şi l-au arestat ducându-l la Capitolin. Sfântul Emilian, văzând acestea, a cugetat în sinea sa şi a ieşit înaintea ostaşilor, spunându-le ca să-l ia pe el în locul acelui om nevinovat, fiindcă el era făptaşul căutat de ei.
Ajungând în faţa lui Capitolin, tânărul Emilian a fost supus unui interogatoriu. Fiind întrebat care îi este numele, el a răspuns: „Dacă mă întrebi de numele meu obişnuit, mă numesc Emilian; dacă, dimpotrivă, cauţi numele meu cel desăvârşit, atunci socoteşte-mă a mă numi creştin“. Întrebat de ce „a adus ocări nemuritorilor zei“, tânărul Emilian a răspuns cu mult curaj, zicând. „Dumnezeu şi sufletul meu mi-au poruncit să calc în picioare pe aceşti neînsufleţiţi, ca să arate tuturor că sunt pietre fără suflet, muţi şi surzi, în care nu se află nici un fel de grăire“.
A mărturisit că este rob al lui Hristos
După aceste cuvinte, Capitolin, plin de mânie, o hotărât ca Emilian să fie dezbrăcat şi întins cu faţa la pământ, poruncind apoi slujitorilor să îl bată cu cruzime cu vine de bou. În timpul acesta Capitolin l-a întrebat din nou cine l-a determinat să sfărâme idolii şi altarele păgâne. Emilian a răspuns cu putere şi cu aceeaşi hotărâre că numai Dumnezeu şi sufletul său l-au făcut să răstoarne şi să calce în picioare „pe zeii spurcaţi“ şi să arunce „jertfele cele neleguite“. Auzind aceste cuvinte, Capitolin a poruncit să fie întors cu faţa în sus şi lovit cu aceeaşi neîndurare şi pe piept. După groaznice bătăi, Emilian a mărturisit că este „rob al lui Hristos“, iar Capitolin a poruncit să fie ars de viu. Slujitorii acestuia l-au scos afară din cetate, în apropierea Dunării, unde pe un rug deja pregătit l-au aruncat în foc, dar nu înainte de, la stăruinţa lui Emilian, a-i lăsa câteva clipe de rugăciune.
Aruncat în foc, nu a murit
Fiind aruncat în foc, martiriul său menţionează o minune petrecută, căci „focul, cunoscând pe mucenicul lui Hristos, nu l-a mistuit, ci l-a păzit întreg şi neatins, iar pe slujitorii lui Capitolin, cei ce erau aproape, i-a cuprins flacăra şi i-a ars de tot“. Văzând că a rămas nevătămat, tânărul mucenic Emilian a mărit pe Dumnezeu şi, întorcându-se spre răsărit, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi, ridicându-şi privirea spre cer, a zis: „Doamne Iisuse Hristoase, primeşte sufletul meu! Şi zicând acestea, a adormit în pace“. Era în anul Domnului 362, în ziua de 18 iulie.
Tot actul său martiric menţionează faptul că femeia lui Capitolin, fiind în taină creştină, a fost rugată de ceilalţi creştini să ceară de la bărbatul ei trupul noului mucenic spre a fi îngropat după cuviinţă. Astfel, trupul mucenicului Emilian a fost uns cu miruri şi îngropat cu mare cinste, cu cântări duhovniceşti şi cu psalmi, în apropierea oraşului Durostor, într-un loc numit Gedina.
De atunci, mucenicul Emilian este prăznuit ca sfânt şi trecut în sinaxar şi calendar în ziua de 18 iulie, ziua pătimirii şi mutării sale la Domnul.
Sursa: Ziarul Lumina – „Focul, cunoscând pe mucenicul lui Hristos, nu l-a mistuit“.
sursa:http://acvila30.wordpress.com/2011/07/17/18-iulie-sfantul-emilian-de-la-durostor-viata-slujba-acatistul-moaste-scrieri/#more-28902
Categories: Noi pagini de Sinaxar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu