ICOANA POCAINTEI ADEVARATE

ICOANA POCAINTEI ADEVARATE

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Manastirea Simonopetra









Manastirea are hramul Nasterea Domnului si este situata pe latura de sud-vest a peninsulei Athos, avand cea mai ingenioasa arhitectura si o asezare unica in Sfantul Munte, pe varful unei pietre uriase, la o inaltime de 230 metri deasupra marii.



Manastirea a fost construita de Sfantul Simon la inceputul secolului al XIV-lea in urma unei minuni. Dupa traditie, o stea s-a lasat din cer in noaptea de Craciun aratandu-i cuviosului Simeon, locul unde trebuia sa fie zidita Manastirea. De aceea s-a numit noul Bethleem. Tot dupa traditie, un inger s-a coborat din cer cu o sfoara, si apucand sfantul de un capat si ingerul de celalalt capat au inconjurat stanca si au tras retezand varful stancii pentru a se putea construi manastirea. Acesta a zidit pe aceasta piatra un mic schit pustnicesc. De la el se numeste manastirea Simonopetra (sau Simonos Petra), adica "Piatra lui Simon".



In 1334 regele Sarbilor Ioan Ugles a reinoit-o si inbogatit-o cu daruri scumpe. Dupa un timp manastirea fiind jefuita de Arabi, a fost reinoita de un cuvios tot Simeon ajutat de imparatul Bizantin Andronie-cel-mare, al carui fiu Ioan, a vietuit in manastire necunoscut de nimeni, ca gradinar.


De-a lungul timpului a fost de mai multe ori distrusa de incendii. Dupa incendiul din 1580, cand mai multi calugari si-au gasit moartea aruncandu-se de pe stanca pentru a se salva, iar egumenul manastirii, Eugeniu, cu cativa calugari, care scapara, s-au retras in M-rea Xenofont, Mihai Viteazul reface integral manastirea si o inzestreaza cu metoace (1591-1599).







Incendiata din nou in 1626, Matei Basarab o reface intre 1633-1650. Dupa un alt mare incendiu, cel din 1891, reconstructia s-a realizat prin generozitatea tarilor rusi si prin ajutoarele banesti adunate intre 1899-1902 in Romania. Noua biserica pastreaza arhitectura athonita si contine parti din vechiul asezamant.



Manastirea Simonopetra e a treisprezecea in ierarhia Athosului si face parte din cele cinci manastiri cu tineret, care au adus un curent de innoire duhovniceasca in Sfantul Munte. In 1990, obstea manastirii numara 80 de calugari. In ultimii ani la aceasta manastire s-au convertit la ortodoxie si s-au calugarit aici un vestit staret benedictin cu cinci ucenici ai sai, precum si un tanar din Rodezia.


Cu toate ca o mare parte din documentele si cartile manastirii s-au pirdut in timpul incendiilor, in prezent biblioteca manastirii este foarte bogata fiind organizata int-un mod admirabil. Dintre sfintele moaste ce se gasesc la Manastirea Simonopetra amintim: mana stanga a Mariei Magdalena, capul Sf. Modest, capul Sf. Pavel marturisitorul, particele de la Sf. Varvara, Sf. Evdochia, Sf. Trifon, Sf. Eftimie, Iacob Persul si Sfantul Naum.

Sursa: CrestinOrtodox.ro


Manastirea Simonospetras

miercuri, 27 octombrie 2010

Putin credinciosule,pentru ce te-ai indoit?...






Exista unii oameni care, citind despre minunile pe care le savarsesc sfintii, raman cu un gust amar. Cred ca acele minuni au avut loc, dar li s-au intamplat unor fapturi din alt aluat: din aluatul credintei. "Da, sunt frumoase relatarile, ... ce pacat insa ca noi nu ne putem invrednici sa avem parte de ajut­o­rul lui Dumnezeu sau al sfintilor... Credinta noas­tra este prea slaba."

Nu incerc sa spun ca minunile pot fi traite de cei fara credinta. Ci vreau sa spun ca cei care au atata credinta incat sa nu se indoiasca de faptul ca mi­nu­nile despre care au citit intr-o carte au avut loc cu ade­varat pot fi ei insisi partasi ai unor semne ale mi­lei dumnezeiesti. Desi ei se indoiesc de aceasta...



Treapta pe care se afla nu este deloc lipsita de importanta in urcusul duhovnicesc. Putinatatea cre­dintei trebuie constientizata ca o neputinta, dar nu trebuie privita ca o boala fara leac. Unii raman o vre­me pe aceasta treapta, dupa care se scufunda. Al­tii se roaga cu disperare ca Dumnezeu sa le in­mul­teasca farama de credinta pe care o au. Si ras­punsul la aceasta cerere nu intarzie mult.



Scriu aceste randuri pentru cei care suspina dupa clipa in care vor avea mai multa credinta.

Am cunoscut ajutorul Sfantului Nectarie de mai multe ori. Cel mai tare l-am simtit cand sotia mea a nascut foarte repede primul copil, dupa ce multa vreme ii cerusem sfantului sa o ajute asa cum le ajuta pe femeile insarcinate care se roaga la sfintele sale moaste din insula Eghina. Am scris o marturie despre ajutorul sau, marturie inclusa in volumul Noi minuni ale Sfantului Nectarie.



Acum voi scrie despre modul in care vrajmasul per­verteste evlavia fata de un sfant.

Cand trebuia sa mi se nasca al doilea copil, Nec­taria, eram convins ca sfantul o va ajuta pe sotie sa nasca la fel de usor. Consideram ca, din moment ce prin botez fata intra in randul protejatilor sai, era un fel de datorie a sfantului sa ne ajute. Si totusi, nasterea Nectariei a fost dificila. Nu a fost chemat doctorul la timp, si sotia mea a trebuit sa nasca cu un rezident care se rastea la ea, sa astepte venirea medicului ei. Dar, cu toata opozitia lui, ea a nascut chiar inainte de sosirea acestuia. Pentru mine, intamplarea a fost socanta, caci auzeam totul si nu puteam sa o ajut. Am simtit in suflet o revolta de ne­descris fata de atitudinea rezidentului; dar pentru so­tia mea acele momente au fost si mai tensionate.



Ceea ce voi scrie mai jos se va abate de la re­la­tarile standard despre cinstirea sfintilor. De obicei, oa­menii dau marturie despre faptul ca, dupa ruga­ciuni fierbinti, au primit ajutorul cerut (bineinteles, daca cele cerute erau de folos pentru mantuire).

Eu dau marturie acum nu despre credinta mea, ci despre putinatatea credintei mele. In loc sa imi cer­cetez constiinta si sa Il rog pe Dumnezeu sa imi ierte pacatele, dupa evenimentul relatat mai sus m-am suparat pe Sfantul Nectarie ca nu a avut mai multa grija de sotia mea. Aveam momente in care iubirea pe care o nutream fata de sfant biruia su­pa­rarea, dar totusi in inima mea se simtea un anumit ghimpe. Dupa o vreme, supararea a trecut, dar ghim­pele a ramas; chiar daca se uscase. Si a ramas mai mult de un an de zile.



Sotia mea era insarcinata cu al treilea copil. Me­morii, amintiri, ... vechi de numai cateva zile.

I-a fost foarte greu cu aceasta sarcina. Pe cat de usor i-a fost cu primii doi copii, pe atat de greu i-a fost acum. In ultima luna de sarcina, in doua nopti a avut dureri atat de mari incat ar fi vrut sa cheme Sal­varea. Desi initial nu ne-am fi dorit sa faca ce­za­riana, si nici sa i se provoace nasterea, totusi sotia mea incepuse sa se gandeasca serios la aceste solutii.

Eu eram foarte mahnit, dar stiam ca daca sufe­rin­tele ei nu ar fi fost foarte mari, nu s-ar fi gandit la cezariana. De fapt, cele mai multe femei care apeleaza la aceasta solutie pentru a naste nu fac alt­ceva decat sa lepede crucea de frica durerii. Dum­ne­zeu a lasat ca femeia sa nasca in dureri, pentru ca durerea curateste sufletul. Daca femeia fuge de cruce, fuge si de cununa. Si fuge de Cel care da­ru­ies­te cununa, de Dumnezeu.



Pe data de 4 ianuarie 2004 am primit o relatare a unei maici care a citit cartea Noi minuni ale Sfan­tului Nectarie. A ramas impresionata de ajutorul dat de sfant femeilor insarcinate. Cand a ajuns la acatist, a inceput sa se roage cu caldura Sfantului Nectarie sa o ajute pe sora ei, care era preoteasa, sa nasca repede. Nu se gandea ca, exact in momentul in care incepuse sa citeasca acatistul, surorii ei i se declansase nasterea. Dar, dupa ce vreme de aproa­pe o ora a citit acatistul, a primit un telefon. Preo­tea­sa tocmai nascuse.

Nu am citit pe loc marturia maicii. Eram foarte obosit si foarte framantat din pricina suferintei sotiei mele. Dar seara, inainte de a ma culca, am gasit timp sa citesc randurile primite. In perioada in care sotia mea avusese dureri mari am mai citit mul­te minuni facute de sfinti, si unele facute chiar de Sfantul Nectarie. Dar in acea seara am simtit cu putere sa sfantul ne va ajuta. Dupa ce ne-am facut ru­gaciunile de seara, si ea s-a dus sa se culce (ea dor­­mea cu baiatul, eu cu fetita care, fiind mica, se scoala des noaptea, si sotia nu mai putea sa o ia in brate si sa o plimbe), am aprins lumanarea si am inceput acatistul. Ma rugam Sfantului Nectarie sa imi ajute sotia sa nasca normal, fara cezariana. Sti­am ca o poate ajuta. Si, tarziu in noapte, cand am terminat rugaciunea, am simtit ca ajutorul va veni.



Dimineata, sotia mea mi-a spus ca dormise fara probleme, ca durerile au lasat-o. Cand i-am spus ca fa­­cusem acatistul, si-a dat seama ca ajutorul ii ve­nise de la Sfantul Nectarie. S-a dus la moastele Sfan­­tului, la Radu Voda, si s-a rugat. S-a dus sa faca pace cu sfantul.

Avem noi dreptul sa ne suparam pe sfinti? Nu, nu avem. Dar si eu ma suparasem ca sfantul nu o ajutase la a doua nastere. Si in loc sa ma gandesc ca sfantul nu avea nici o vina, ma suparasem pe el. Ar fi trebuit sa ma supar pe mine ca nu m-am rugat mai mult pentru ca nasterea Nectariei sa decurga cu bine...

Am luat binecuvantare de la parintele meu si am facut zilnic acatistul Sfantului Nectarie: "E cel mai bun canon pe care il poti face ca sa o ajuti...". Cand nu aveam timp sa il fac ziua, il faceam dupa ruga­ciu­nile de seara. Iar cand eram frant de oboseala si nu aveam putere sa il fac seara in liniste, ma sculam noaptea sa fac acatistul. Cand eram obosit, evitam sa il fac la repezeala ca sa nu ii pierd dulceata. De obicei imi lua aproape o ora, pentru ca reluam fie­care condac sau fiecare icos pe care il ziceam fara luare aminte.



Pe data de 14 ianuarie am ajuns sa ma rog la moas­tele Sfantului Stelian, ocrotitorul copiilor, si ale Sfantului Mare Mucenic Mina, care ne-a ajutat de multe ori. Noaptea urmatoare, la ora 5, m-a scu­lat Claudia: "Cred ca o sa nasc. Sa mergem la ma­ter­nitate". Incepuse sa aiba contractii, dar nu puternice. Am zis o parte din acatist, dupa care am ple­cat la spital. Pe la ora 7 a venit si doctorul ei, pe care il rugasem sa ma lase sa asist la nastere. Vro­iam sa fiu alaturi de ea, sa o incurajez. El mi-a spus: "Daca o sa nasca pana la ora 8, o sa te chem. Dar dupa 8 se aglomereaza".



Pe holul spitalului, fiind singur, am continuat sa citesc Acatistul Sfantului Nectarie, acatist pe care il incepusem acasa. Cand trecea vreo asistenta, il spu­neam in gand, dar in rest il citeam in soapta. O liniste deosebita imi patrundea in suflet. Simteam ca totul va trece cu bine. M-am rugat aproape o ora. Acatistul a durat mult pentru ca reluam fiecare vers sau icos care trezea in inima mea un ecou deosebit. (Asa recomanda Sfantul Teofan Zavoratul sa se ci­teas­ca orice rugaciune, pentru ca mintea sa ia amin­te mai usor la cele citite, si sa nu se ajunga la rutina, la rostire mecanica, ci duhul rugaciunii sa molip­seas­ca sufletul.) Cand am ajuns cu cititul la ruga­ciu­nea de la sfarsit, mi-a venit in minte sa spun ru­ga­ciunea mai repede, "ca o sa nasca". Am spus rugaciunea, dupa care am zambit: "Cum sa nasca acum? Nu, mai am timp sa mai citesc inca o data acatistul..." M-am ridicat sa fac cativa pasi ca sa mi se dezmorteasca picioarele. Dupa nici doua mi­nute, am auzit tipetele bebelusului nostru.

Nu imi venea sa cred. Nu ma asteptam ca sotia mea sa nasca asa cum nascuse preoteasa despre care citisem cu cateva zile in urma.

A iesit asistenta:

- Sa va traiasca. A fost o nastere vijelioasa.



Doctorul si-a cerut scuze:

- Nu aveam timp sa va chem de pe hol. Nu ma as­teptam sa nasca atat de usor. Nu aveam langa mine decat o asistenta, si nu o puteam trimite sa va cheme, ca as fi ramas singur.

Intr-adevar, sotia mea mi-a spus ca a avut doar doua contractii dureroase. Adica durerile nasterii nu au tinut nici macar cinci minute.

Eram mut de bucurie si de uimire. Am iesit din cladirea spitalului si am intrat in capela materni­ta­tii. Eram atat de bucuros... I-am multumit lui Dum­nezeu, i-am multumit Maicii Domnului, cu inima plina de emotie. Abia asteptam sa ajung din nou la moastele Sfantului Nectarie, ca sa ii multu­mesc si lui pentru ajutor.



Fetita mea, Iustina, e frumoasa si sanatoasa. (Ii punem numele dupa Sfanta Mucenita Iustina, care l-a ajutat pe Sfantul Ciprian sa renunte la vrajitorie si sa primeasca dreapta credinta in Hristos, Fiul lui Dumnezeu.) Cand o tin in brate, imi aduc aminte de aju­torul pe care l-am primit de la Sfantul Nectarie.

Acum imi pare rau ca nu am avut mai multa in­credere in ajutorul sau. Imi pare rau ca m-am indoit ca ne va ajuta si de data aceasta. Cu ce m-am ales din indoiala mea? Cu framantari nenumarate, care mi-au macinat sufletul. Sunt convins ca daca nu ne-am fi dat seama ca gresim fata de Sfantul Nec­tarie, fiind suparati pe el in loc sa fim suparati pe lipsa credintei noastre, sotia mea ar fi nascut mult mai greu. Cine ar fi crezut ca, la doua ore dupa nas­tere, sotia mea, care s-a simtit rau vreme de noua luni, se va plimba cu duhovnicul nostru pe holul maternitatii? Nimeni.



I-am spus parintelui nostru: "Parinte, cand am scris despre Manastirea Radu Voda ca este Eghina ro­maneasca, am scris in urma unei concluzii lo­gi­ce: intrucat au loc multe vindecari la racla Sfan­tu­lui Nectarie, inseamna ca si aici se revarsa o parte din binecuvantarile de la Eghina. Dar acum simt asta. Nu mai este doar o constatare rationala, ci este un adevar pe care il simt cu toata inima."



(Trebuie sa amintesc aici ca unele persoane con­sidera ca am exagerat numind intr-un articol ma­nas­tirea Radu Voda Eghina romaneasca. Dar nu este asa? Oare difera chiar atat de mult ajutorul pe care l-a primit sotia mea, sau alte mame care au nas­cut usor dupa ce s-au rugat aici, de ajutorul pe care l-au primit mamele care au fost in pelerinaj in Eghina greceasca? Nu cred asa ceva.)

Ajutorul Sfantului Nectarie a covarsit asteptarile noastre. Si de aceea nu putem tine sub tacere spri­jinul sau.

Toti cei care citesc sau afla despre minunile unor sfinti precum Nectarie din Eghina, Ioan Ma­xi­mo­vici, Rafail, Nicolae si Irina din Mitilene sau Ioan Rusul, sa stie ca cele citite nu sunt povesti. Sa stie ca si ei se pot invrednici sa primeasca ajutor mi­nu­nat. Sa stie ca daca cer ceva ce le lipseste, si care i-ar ajuta sa mearga pe calea mantuirii, sfintii le vor veni in ajutor.



Si un ultim gand pentru cei care se afla in trecere prin Bucuresti: daca aveti doua ore libere, puteti transforma acest timp intr-un pelerinaj foarte fru­mos si foarte folositor. Chiar daca nu aveti timp sa ajungeti la Manastirea Cernica, puteti ajunge la mai multe biserici in care se afla sfinte moaste. La mai putin de 10 minute de Piata Unirii, chiar langa cen­trul capitalei, puteti ajunge in mai multe locuri bi­ne­cuvantate: in primul rand la moastele Sfantului Di­mitrie Basarabov, pe Dealul Patriarhiei, si la ve­chea si impresionanta manastire Radu Voda, unde se afla moaste din Sfantul Nectarie, marele facator de minuni. Apoi la Biserica Sfantul Mina, unde se afla particele din moastele acestui mare mucenic, grab­nic ajutator celor aflati in necaz. Langa Sfantul Mina se afla Biserica Sfantul Stelian, unde intr-o racla frumoasa se afla o particica din moastele acestui sfant, cunoscut drept ocrotitor al copiilor.

De acolo se poate ajunge destul de repede la Bi­se­rica Sfantul Gheorghe, unde se afla mana dreapta a Sfantului Nicolae, facatorul de minuni din Mira Lichiei. Si in mai putin de cinci minute se ajunge la Bi­serica Zlatari, unde se afla mana dreapta a Sfan­tu­lui Ciprian, cel care a primit moarte muceni­ceas­ca dupa ce, lepadandu-se de vrajitorie, a devenit un slujitor al Bisericii.

Da, puteti transforma o banala trecere prin Bu­cu­resti intr-un pelerinaj care va va ramane adanc in­tiparit in inimi. Intr-un pelerinaj care va poate schim­ba vietile. In bine...



Am scris articolul despre ajutorul primit de la Sfan­tul Nectarie ca o multumire pentru ajutorul pri­mit. Credeam ca volumul despre boala este gata. Revazand randurile de mai sus, pe care le-am scris pentru o culegere care va contine alte minuni savarsite de Sfantul Nectarie in Romania5, m-am hotarat sa le includ si aici. Daca in introducerea cartii relatam peripetiile prin care a trecut sotia mea la a doua nastere, am considerat potrivit sa le redau aici si pe cele de la a treia nastere. Pentru ca, prin antiteza, iese in evidenta foarte bine diferenta dintre omul care asteapta sa ii pice ajutor din cer, ca si cum Dumnezeu ar fi obligat sa il ajute, si omul care se roaga pentru a primi ajutor de sus. Im­portanta este comparatia in sine, iar faptul ca cele descrise fac parte din povestea familiei mele este nesemnificativ.



Despre multimea minunilor facute de Sfantul Nec­tarie ar mai fi multe de spus. Parintele Teoclit Dio­nisiatul, un cuvios athonit din vremurile noas­tre, se intreba:

"Ce s-a intamplat cu atatia sfinti tamaduitori ai Bi­sericii? De ce nu se mai aud si de ce sunt oare­cum umbriti de catre Sfantul Nectarie? Se pare ca cei mai mari sfinti tamaduitori, cum sunt Sfantul Nicolae si Sfintii doctori fara de Arginti, au intrat in penumbra. In realitate insa, ei au ramas aceiasi Sfinti fara de arginti care, "avand izvorul ta­ma­duirilor, ii tamaduiesc pe toti cei ce li se roaga...", iar Sfantul Nicolae "faptuieste mari si infricosate minuni pe tot pamantul si pe mare si in cele mai indepartate locuri, standu-le alaturi cu rugaciunile sale celor aflati in primejdie, calatorilor ce bat dru­murile fara incetare, lecuindu-i pe cei bolnavi si hranindu-i pe cei flamanzi...". Nu sfintii s-au schim­bat, ci numai crestinii care L-au uitat si pe Dum­nezeu, i-au uitat si pe Sfintii Lui. De vreme ce nu-i mai cheama cu lacrimi si credinta aprinsa, nici acestia nu le mai vorbesc. Ca sa ajute, sfintii cer de la oameni rugaciune multa si lacrimi, ca semn al caintei pentru pacatele lor care le aduc boli si necazuri.



De aceea pare ca singurul taumaturg a ramas in vremea noastra Sfantul Nectarie, fiindca cei ce su­fe­ra de boli de nevindecat, insotiti de catre rudele lor ce patimesc impreuna cu ei, auzind de minunile sfantului, iau vaporul si vin sa-i ceara ajutorul in Eghina si cu adevarat se tamaduiesc. Printre ei sunt si oameni care rupsesera de mult timp legatu­ri­le cu Biserica. Dar cel mai ciudat lucru este ace­la ca unii dintre ei nici nu cred in Iisus Hristos. Poa­te ca, in afara de faptul ca se tamaduiesc, nici nu-i intereseaza Iisus Hristos, Cel care ii vindeca prin harul pe care-l daruieste Sfantului Nectarie" [31; 37].

Cuvintele parintelui Teoclit sunt pline de ade­var: nu sfintii s-au schimbat, ci oamenii care nu ii mai cheama. De-a lungul timpului Sfantul Nicolae al Mirelor Lichiei sau Spiridon al Trimitundei au facut minuni mari. Dar dintre ele numai o mica parte au fost scrise in carti. Si ei inca savarsesc mi­nuni tulburatoare.



Dar este mai aproape de sufletul omului con­tem­poran un sfant precum Sfantul Nectarie - care a trait intr-o lume mult mai asemanatoare cu a noas­tra decat cea in care au trait Sfintii Parinti.

Ar fi totusi strigator la cer ca marii sfinti ai Bi­se­ricii sa fie uitati. Am cunoscut un crestin care con­sidera ca nu are rost sa mai fie tiparite decat vieti ale cuviosilor si sfintilor care au trait in se­co­lul trecut.

"Ortodoxia celor care vorbesc numai despre Cu­vioasa Paraschiva sau despre Sfantul Nicolae este moarta. Cine tine insa la sfinti precum Ioan Ma­ximovici sau Nectarie din Eghina sau Ioan Ia­cob de la Hozeva e cu totul altfel. Are alta ravna."

Aceasta pozitie mi se pare la fel de gresita cu cea a celor care nu vor sa stie decat de sfintii din Mi­neie si Sinaxare. Daca ii iubim cu adevarat pe sfintii din primele veacuri, in inima noastra nu poate sa nu existe iubire si pentru sfintii vremurilor noastre. Si daca ii iubim aici pe sfintii vremurilor noastre nu putem sa ii iubim si pe inaintasii lor, pe cei care le-au fost ocrotitori si calauze pe drumul duhovnicesc. Cine ii iubeste numai pe unii, nu si pe ceilalti, are o iubire indoielnica, o iubire egoista, o iubire patimasa. Si numai cine ii iubeste si pe unii si pe ceilalti Il iubeste cu adevarat pe Hristos.



Este firesc ca fiecare om sa aiba o evlavie de­o­se­bita fata de un sfant sau fata de o sfanta, pe care il sau o alege ca si calauza tainica in viata du­hov­ni­ceasca. Gresita este insa ignorarea celorlalti sfinti sub pretext ca in inima nu mai e loc pentru alt­cineva...Inima duhovniceasca nu e ca cea pati­masa, stramta si rigida. Ci, cu cat intra in ea mai multi sfinti, cu devine mai larga...

Femeia tamaduita de Sfantul Partenie din Lamp­sakos e un exemplu de inima larga: ea a avut evlavie nu numai fata de Sfantul Partenie, ci si fata de Sfantul Arsenie Capadocianul, fata de Cuviosul David din Evvia sau de alti sfinti. Ii pomenea cu evla­vie si pe Cuviosul Porfirie, noul facator de mi­nuni, dar si pe Cuviosul Iacov Tsallikis.



Eu am scris mai mult despre Sfantul Nectarie pen­tru faptul ca mi-a marcat viata. Dar sfantul Nectarie nu este singurul sfant la care am evlavie. Si, chiar daca imi doresc ca despre minunile sale sa afle cat mai multa lume, cati mai multi bolnavi sau oameni necajiti, nu inseamna ca incerc sa il pre­zint ca pe singurul sfant care vine in ajutorul bol­navilor.

Cred ca daca as fi trait in San Francisco, as fi scris cu aceeasi ravna despre ajutorul primit de la Sfan­tul Ioan Maximovici. Daca as fi trait in Kron­stadt, as fi scris despre minunile Sfantului Ioan, noul apostol al Rusiei. Cred ca daca as fi trait in Milesi, as fi scris despre Sfintii Mucenici Rafail, Nicolae si Irina.



Imi cer iertare cititorilor ca nu sunt in stare sa vor­besc cum se cuvine despre ajutorul pe care sfin­tii il dau oamenilor bolnavi si necajiti. Dar nadajduiesc ca cititorii nu se vor poticni de neputintele mele...


sursa:CrestinOrtodox.ro

Invierea lui Hristos si straja de la mormant

Matei XXVIII, 2-3: "Si iata s-a facut cutremur mare ca ingerul Domnului, coborand din cer si venind a pravalit piatra si sedea deasupra ei. Si infatisarea lui era ca fulgerul si imbracamintea lui alba ca zapada".



In timp ce femeile se indreptau spre mormant survenise un mare eveniment. Domnul inviase din morti, dupa care urmase un mare cutremur de pamant si aparitia unui inger imbracat in vesminte luminoase, care a pravalit piatra de pe usa mormantului. Nu spre a facilita invierea Mantuitorului (precum afirma Loisy) caci El a inviat trecand prin piatra, precum a intrat prin usile incuiate la ucenici si dupa cum s-a nascut din Sfanta Fecioara, pastrand pecetile fecioriei.



Dupa cum cutremurul nu s-a indeplinit spre a indeparta piatra de pe usa mormantului si a inviat Domnul Hristos, ci el a coincis cu evenimentul invierii, avand o deosebita semnificatie. Piatra indepartara de pe usa mormantului de catre inger s-a efectuat spre a da posibilitate femeilor si tuturor celor ce ar putea privi in mormant sa observe mormantul gol. Ingerul a aparut si pentru infricosarea ostenilor, care cu aceasta ocazie au disparut de la mormant. Indepartarea pietrei de catre inger infirma supozitia acelora care sustin ca piatra a fost indepartata prin cutremur.



Ingerul a carui infatisare era ca un fulger, adica cu vesmantul luminat si asemanator unui om transformat, cum apar ingerii in Scriptura (Fapte I, 10; Apocalipsa X, 1) nu era numai un pazitor al mormantului, avand atitudinea unui cuceritor, ci si un interpret al minunatului eveniment al invierii Domnului, avand autoritatea insasi a Domnului, din care cauza s-a asezat la usa mormantului pe piatra rostogolita, (cf. vers. 1, 5, 7).



Matei XXVIII, 4. "Si de frica lui s-au cutremurat cei ce pazeau si s-au facut ca niste morti".



Din cauza cutremurului si aparitiei extraordinare a ingerului, care a rasturnat piatra, groaza a cuprins pe toti pazitorii mormantului, pierzandu-si constiinta si cazand jos ca niste morti (cf. Apoc. I, 17). Adica au ramas intinsi pe pamant oarecare timp sau cel putin fara a incerca sa se ridice. Totusi ei n-au vazut pe Domnul inviat, caci ei au cazut la vederea ingerului, care a venit dupa inviere. Revenindu-si dupa oarecare timp ei s-au reintors in oras si au relatat faptele arhiereilor. Insa strajerii s-au retras inainte de sosirea femeilor.



In rastimpul sederii Mantuitorului in mormant cu trupul, care desi separat de sufletul Sau a ramas unit cu divinitatea Sa, fiind totdeauna corpul unui Dumnezeu, demn chiar in moarte de adorarea oamenilor si a ingerilor. Cu sufletul sau indumnezeit, insa, s-a coborat la iad, conform invataturii Sfintei Scripturi (I Petru III, 18-19; IV, 6; Romani X, 7) si a Sfintei Traditii spre a vesti tuturor celor drepti si necredinciosi biruinta asupra mortii si diavolului si a eliberat din robia iadului pe cei care au nadajduit in invierea Sa, inainte de a fi venit in lume, adica pe dreptii Vechiului Testament.



S-a pus intrebarea de catre exegeti la ce ora a inviat Domnul Hristos? Cum Scriptura nu precizeaza nimic, opiniile s-au impartit. Unii au spus ca acest eveniment s-a indeplint la inceputul noptii, altii la miezul noptii - caci cei vechi pana atunci posteau, iar altii mai plauzibil, inainte de pogorarea ingerilor si a cutremurului, in timp ce femeile erau pe drum, adica cu cateva ore inainte de rasaritul soarelui.
 
Sursa:CrestinOrtodox.ro

Sfintele Mironosite si femeile crestine de astazi



Dupa cum stiti, Duminica a treia dupa Inviere este Duminica femeilor Mironosite, a credincioaselor, a gospodinelor, celor care intretineti viata in familie si in lume. Trebuie sa fiti fericite ca aveti din partea lui Dumnezeu o atentie deosebita. Si iata, prin Maica Domnului si prin sfintele femei purtatoare de mir, si dumneavoastra aveti cinstea aceasta de a avea o Duminica in an, in care sunteti cinstite in chip deosebit. Dumnezeu sa va inmulteasca harul si darul Sfantului Duh si darul dragostei crestine sa fie cu adevarat cu dumneavoastra, ca sa fiti ce trebuie sa fiti, sa intretineti caldura crestina in familie si buna intelegere. Pentru ca in familie cunoasteti ce dezastru este astazi. Nu le mai amintim pentru ca stiti dumneavoastra mai bine decat mine.





De aceea, cei care veniti la biserica, care va rugati lui Dumnezeu si aici la biserica si acasa la dumneavoastra, daca va rugati cu luare aminte, cu dragoste, cu smerenie si cu staruinta, veti avea ajutor permanent din partea lui Dumnezeu si veti fi mangaiate in necazurile dumneavoastra.





S-a vorbit si vorbim si astazi despre Duminica aceasta a sfintelor femei purtatoare de mir. Nu uitati ca dumneavoastra, toate femeile crestine ortodoxe si fiicele dumneavoastra sunteti mironositele Bisericii Ortodoxe de astazi si din toate timpurile.





Copilele si tinerele fiice aduc Mir lui Hristos viata lor curata, fecioria, rugaciunea si ascultarea de parintii. Studentele si tot tineretul feminin care vin regulat la biserica, aduc si ele Mantuitorului Hristos, ca un Mir cu buna mireasma, ravna lor pentru toata fapta buna, milostenia catre cei din suferinta si ascultarea de parintele lor duhovnicesc.





Mamele crestine aduc Stapanului Hristos cel mai pretios Mir crestin, adica nasterea, cresterea si educarea copiilor lor in frica de Dumnezeu. Iar mamele in varsta, bunicile si vaduvele care sunt nelipsite din sfintele biserici, aduc lui Dumnezeu mirul lacrimilor, al rugaciunilor si pastreaza cu sfintenie evlavia ortodoxa pe care o mostenim din mosi stramosi.







Iata deci ca si dumneavoastra, fiicele Bisericii Ortodoxe de astazi, sunteti urmasele mironositelor din vremea lui Hristos si purtati in inima buna mireasma a credintei, a rugaciunii si a iubirii crestine. Numai de veti alerga cu evlavie la biserica impreuna cu copiii dumneavoastra, precum alergau odinioarii sfintele mironosite la Mormantul lui Hristos.





Despre sfintele femei va mai pot spune ca au fost momente in viata Mantuitorului Hristos, cand ele erau mai curajoase decat Apostolii. De pilda, in momentul prinderii Mantuitorului in Gradina Ghetsimani, Apostolii toti L-au parasit, afara de Sfantul Evanghelist Ioan, iar Petru Il si tradeaza si se jura de trei ori ca nu-L cunoaste pe Iisus Hristos. Insa femeile, il urmau de departe, atat la sinedriu cat si pe drumul Golgotei. Il insotesc cand Mantuitorul cade sub povara Crucii, iar mironosita Veronica Il sterge cu mahrama, care devine prima icoana cu chipul lui Hristos. Toate mironositele privesc cum Il bat in cuie si-L rastignesc intre cei doi talhari; aud ultimele cuvinte ale Mantuitorului si plang cu lacrimi amare cand Hristos isi da duhul, zicand : Savarsitu-s-a !





Dupa rastignire, cand Apostotii erau ascunsi de frica iudeilor, femeile, cu noaptea in cap, se apropie de Sfantul Mormant ca sa unga trupul Domnului, cum era obiceiul la evrei. Si tocmai atunci cand ajung la acolo si cautau trupul Domnului, gasesc mormantul Lui deschis si gol, iar un inger le spune ca Hristos a inviat, si le arata giulgiul infasurat alaturi.





Maria Magdalena, aceasta mironosita barbatoasa careia Iisus ii scoate sapte duhuri din fiinta ei si o face cea mai aprigi aparatoare a crestinismului si marturisitoare a lui Hristos, plangea la mormant cand celelalte femei plecasera. Ea cauta trupul Domnului, insa mormantul era gol. Apoi intalneste pe cineva la mormant si credea ca este gradinarul. De accea il intreaba : Doame, daca Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus si eu Il voi ridica (Ioan 20, 15).





Atunci acel gradinar, Care era Iisus Hristos, ii spune pe nume : Maria ! Tonul pe care l-a folosit Iisus Hristos, accentul cu care a spus, au facut ca Maria sa-L recunoasca. Desi era acelasi Iisus Hristos in carne si oase, cum Se arata El mai tarziu catre Apostoli, insa avea ceva schimbat. Fara indoiala era infatisarea Sa dumnezeiasca, chipul Sau transfigurat. De aceea nu era recunoscut decat de cei care aveau cu adevarat inima curata si ochi inimii luminati.





Atunci Maria L-a recunoscut si a cautat sa se apropie de El. Si Iisus i-a spus: Nu te atinge de Mine, caci inca nu M-am suit la Tatal Meu. Mergi la fratii Mei si le spune: Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru si la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru !





Nu dupa mult timp, Mantuitorul se arata ucenicilor Sai in Galileea, pe muntele Eleonului. Acolo avea sa-i gaseasca Iisus pe Apostoli adunati dupa inviere.





Iata deci, ca aceste sfinte femei au fost in preajma lui Iisus cel inviat, care Se arata din cand in cand, ca sa-i obisnuiasca pe toti cu trupul Sau inviat, pentru ca era o mare minune, caci pana atunci nimeni nu vazuse un trup inviat. Este vorba despre Hristos, Care a fost mort cu trupul si dovedit ca mort, pentru ca a fost rastignit pe Cruce. Apoi s-a facut aceasta verificare, impungand ostasii cu sulita in coasta Lui, din care a iesit sange si apa, cum spune Sfantul Evanghelist Ioan ( Ioan 19, 34 ). Semnele mortului te lasa convins ca era mort. De aceea au predat trupul lui Hristos, in mainile lui Iosif si Nicodim ca sa-L ingroape.





Ei Il pun in mormant pe Iisus Hristos, pecetluiesc mormantul cu o lespede foarte grea, ca sa nu poata nici un apostol sa-L caute si sa-I fure de acolo. Dar, cu toate aceste masuri, Iisus razbeste pietrele groase si grele si, prin inviere, iese afara cu dumnezeiasca Sa putere, incat ii incredinteaza, in timp de patruzeci de zile, pe Apostoli si pe femeile mironosite si pe alte sute de persoane, ca Iisus Hristos a inviat din morti. Astfel Hristos, prin inviere, este o garantie a invierii noastre. Pentru ca asa cum Iisus Hristos a inviat din morti, cum spune Sfantul Apostol Pavel, asa si noi vom invia din morti.





Desi mergem cu trupul in mormant si ne acopera cu tarana si ne mananca viermii, incat trupul se transforma in praf si pulbere, aceasta pulbere va invia si se va reface trupul nostru si vom fi ca si acum, aceleasi persoane; si ne vom uni cu sufletul viu si vom forma acelasi om, acelasi barbat, aceeasi femeie care am fost si pe pamant. Si, dupa faptele noastre bune sau rele, vom trece dincolo, la judecata lui Dumnezeu, si vom petrece vesnicia intreaga asa cum ne-am dus viata in aceasta lume.




sursa:crestin ortodox

Duminica Mironositelor - Sfantul Grigorie Palama



1. Invierea Domnului este innoirea firii omenesti si plamadirea din nou a lui Adam cel dintai, care fusese inghitit de moarte prin pacat si reintors prin moarte in pamantul din care a fost plamadit; este intoarcerea omului la viata cea fara de moarte. Nimeni dintre oameni nu l-a vazut pe Adam, la inceput, cum a fost plamadit si daruit cu viata, caci in acel ceas nu exista inca nici un om; insa, dupa ce a luat duh de viata prin insuflarea dumnezeiasca, cea dintai dintre toate fapturile omenesti l-a vazut o femeie, caci Eva a fost cea dintai fiinta omeneasca creata dupa Adam; tot astfel, pe cel de al doilea Adam, Care este Domnul, n-a fost om sa-L vada inviind din morti, caci nimeni dintre cei apropiati Lui nu se afla de fata, iar ostasii care pazeau mormantul, tulburati de frica, erau ca si morti. Or, dupa ce a inviat El, cea dintai care L-a vazut a fost o femeie, precum am auzit astazi din Evanghelia, cea dupa Marcu: "Si inviind dimineata, in ziua cea dintai a saptamanii, El S-a aratat intai Mariei Magdalena..." [Marcu 16, 9].







2. S-ar parea ca Evanghelistul spune deslusit ca ceasul in care a inviat Domnul era dimineata in zori, si ca mai intai s-a infatisat Mariei Magdalena, si ca aceasta aratare s-a savarsit in chiar ceasul invierii Sale. Insa Evanghelistul nu spune asa, dupa cum veti afla daca aratati un dram de rabdare: caci cu putin mai inainte si Marcu, la fel cu toti ceilalti evanghelisti, spune ca acea Marie a venit dimpreuna cu celelalte purtatoare de mir la mormant si ca, vazandu-l pe acesta gol, au plecat. De unde se vede ca, chiar cu mult inainte de ceasul zorilor, cand ea L-a vazut, Domnul inviase deja. Iar pentru a arata acel ceas, Marcu nu a spus simplu dimineata, ca mai jos, ci dis-de-dimineata; asadar, el vorbeste aici despre ceasul in care, la orizont, ziua se ingana cu noaptea, dupa cum arata si Ioan cand scrie ca Maria Magdalena a venit la mormant dis-de-dimineata, pe cand era inca intuneric, si a vazut piatra ridicata de pe mormant [Ioan 20, 1].







3. Asadar, dupa Ioan, nu numai ca ea a venit la mormant in acel ceas, dar a si plecat de-acolo fara sa-L fi vazut pe Domnul. Caci a fugit sa-i caute pe Petru si pe Ioan, dandu-le de veste nu ca Domnul inviase, ci ca fusese luat din mormant, ceea ce dovedeste ca ea nu stia inca de invierea Sa. Prin urmare, Domnul nu S-a aratat Mariei in primul ceas al zilei, ci ea L-a vazut dupa ivirea zilei depline. Totusi evanghelistii au vestit in chip ascuns un fapt pe care il voi descoperi evlaviei voastre; caci cea dintai dintre toti oamenii care a primit vestea cea buna a invierii Domnului - asa cum se cuvenea si era drept - a fost Nascatoarea de Dumnezeu; iar ea a primit vestea chiar de la Domnul. Ea a fost cea care, inaintea tuturor, a stiut ca El inviase, cea care s-a bucurat de cuvantul Sau dumnezeiesc si nu doar ca L-a vazut cu ochii si L-a auzit cu urechile, dar tot ea a fost cea dintai si singura care I-a atins cu mainile ei picioarele neprihanite, desi evanghelistii nu spun in chip limpede toate acestea, nevrand ca tocmai Mama sa fie adusa drept martora, spre a nu da prilej de banuiala celor necredinciosi. Insa intrucat noi, acum, prin harul Celui inviat, graim cuvantul nostru catre cei credinciosi, iar prilejul sarbatorii de astazi ne indeamna sa cercetam cu luare aminte toate cele privitoare la Mironosite, luand incredintare de la Cel ce a spus ca "nu este nimic ascuns, care sa nu se dea pe fata" [Luca 8, 17], vor fi dezvaluite de noi si acestea.







4. Asadar, Mironositele sunt femeile care au insotit-o pe Maica Domnului si au ramas alaturi de ea in vremea-patimirii celei mantuitore [a Domnului], apoi s-au silit sa unga cu mir trupul Mantuitorului. Caci, atunci cand Iosif si Nicodim au cerut si au primit de la Pilat trupul invatatorului, l-au pogorat de pe Cruce, l-au invelit in panza de in imbibata cu miresme, l-au asezat intr-un mormant sapat in stanca si au pus o piatra mare la gura acestuia, Maria Magdalena si cealalta Marie - spune Marcu - erau de fata, dinaintea mormantului. Iar spunand "si cealalta Marie", Marcu o arata in chip deslusit pe Maica Domnului. Si daca ea este numita mama a lui Iacov si a lui Iosif, e pentru ca acestia erau fiii lui Iosif, logodnicul Maicii Domnului. Acestea n-au fost singurele care erau de fata la punerea Domnului in mormant: mai erau si alte femei, dupa cum arata Luca: "Si urmandu-L femeile, care venisera cu El din Galileea, au privit mormantul si cum a fost pus trupul Lui... Iar ele erau: Maria Magdalena si Ioana si Maria lui Iacov si celelalte impreuna cu ele..." [Luca. 23, 55; 24, 10].







5. Acestea, sta scris, s-au intors ca sa cumpere miresme si mir [vezi Luca, 23, 56]: caci inca nu cunosteau, in chip limpede, ca El este cu adevarat mireasma vietii pentru cei ce vin la El cu credinta, precum mirosul mortii le este harazit celor ce raman pana la capat necredinciosi; iar mireasma vesmintelor Sale, adica a trupului Sau, este mai presus decat toate miresmele; si numele Sau este mir revarsat, prin care lumea intreaga s-a umplut de buna mireasma a Dumnezeirii. Totusi, daca Ele au pregatit miruri si miresme, au facut-o, pe de o parte, in cinstea Celui ce zacea in mormant si, pe de alta parte, spre acoperirea mirosului greu al trupului ce urma sa putrezeasca; fiindca socoteau ca astfel, multumita ungerii lor, cei care vor dori se vor putea apropia de trup.







6. Asadar, dupa ce au pregatit mirul si miresmele, s-au odihnit Sambata, dupa porunca. Caci, intr-adevar, inca nu intelesesera care era adevaratul Sabat, nici nu cunoscusera acea Sambata binecuvantata mai presus de toate, care a stramutat firea noastra din strafundurile adanci ale iadului catre inaltimile cele prealuminoase, ceresti si dumnezeiesti. Precum spune Luca: "Iar in prima zi de dupa sambata (Duminica), foarte de dimineata, au venit ele la mormant, aducand miresmele pe care le pregatisera" [24, 1]. Iar Matei scrie: "Dupa ce a trecut sambata, cand se lumina de ziua intai a saptamanii (Duminica)..." [28, 1], si zice ca erau doua femeile care venisera. Iar Ioan scrie: "... dis-de-dimineata, fiind inca intuneric..." [Ioan 20, 1] si spune ca Maria Magdalena era singura care a venit. In sfarsit, Marcu graieste: "Si dis-de-dimineata, in prima zi a saptamanii (Duminica)..." [Marcu 16, 2] si arata ca trei erau femeile ce venisera. Asadar, toti evanghelistii vorbesc despre ziua intai a saptamanii, despre Duminica. "Dupa sambata", "cand se lumina", "foarte de dimineata", "dis-de-dimineata, fiind inca intuneric", toate acestea inseamna: in ceasul din preajma zorilor, cand se ingemaneaza lumina cu intunericul; e ceasul in care rasaritul incepe sa straluceasca la orizont, vestind ziua. Privind de departe, se poate vedea ca o geana de lumina coloreaza cerul in preajma ceasului al noualea al noptii, astfel incat mai raman trei ore pana sa se faca lumina deplina.







7. Doar ca evanghelistii par sa nu fie intru totul de acord asupra acestui ceas si asupra numarului femeilor. Precum am spus, Mironositele erau multe, iar ele nu au venit la mormant o singura data, ci in doua sau trei randuri, mai multe impreuna, nu aceleasi de fiecare data, insa toate de dimineata. Asadar, n-au venit toate la acelasi ceas: doar Maria Magdalena, singura dintre celelalte, a revenit si a ramas mai mult. Deci fiecare dintre evanghelisti, spunand ca n-au venit impreuna decat o singura data, trece sub tacere celelalte veniri. Dar pentru mine, care am pus laolalta spusele tuturor evanghelistilor, dupa cum v-am aratat la inceput, Maica Domnului este aceea care a venit mai intai dintre toate la mormantul Fiului si Dumnezeului ei, luand-o inaintea Mariei Magdalena. Aceasta mi-o arata mai cu seama Evanghelistul Matei, care spune: "... au venit Maria Magdalena si cealalta Marie" - adica, fara indoiala, Maica Domnului - "ca sa vada mormantul. Si iata, s-a facut cutremur mare, ca ingerul Domnului, coborand din cer si venind, a pravalit piatra si sedea deasupra ei. Si infatisarea lui era ca fulgerul si imbracamintea lui alba ca zapada. Si de frica lui s-au cutremurat cei ce pazeau si s-au facut ca morti" [Matei 28, 1-4].







8. Asadar, toate celelalte femei au venit dupa cutremurul de pamant si dupa fuga pazitorilor; ele au gasit mormantul deschis si piatra rostogolita. Maica Fecioara era de fata cand a fost cutremurul, cand a fost rostogolita piatra, cand a fost deschis mormantul, fiind de fata si paznicii lui, chiar daca erau cazuti la pamant de frica. De aceea, dupa cutremur, de indata ce s-au ridicat, nu s-au gandit decat la fuga. Insa Maica Domnului se desfata cu aceasta priveliste, fara a le impartasi teama. Iar mie mi se pare ca pentru ea, in primul rand, s-a deschis acel mormant datator de viata. Fiindca pentru ea, inainte de toate, si apoi prin ea, toate cate sunt sus in cer si jos pe pamant s-au deschis noua; pentru ea a strafulgerat astfel ingerul incat, desi ceasul acela era inca invaluit in bezna, a putut vedea nu numai mormantul gol, dar si cele din mormant [giulgiurile si mahrama] asezate de o parte, ca tot atatea marturii ale trezirii din morti a Celui ce fusese inmormantat.







9. Desigur, ingerul vestitor era insusi Gavriil. Caci, de indata ce a vazut-o pe Maica lui Dumnezeu grabind catre mormant - el, care odinioara ii graise: "Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu" [Luca 1, 30] -, se grabeste [la randu-i] sa coboare si in acea zi, ca sa-i graiasca din nou aceleasi cuvinte celei de-a pururea Fecioare, vestindu-i invierea din morti a Celui Nascut din ea fara de samanta, sa ridice piatra si sa arate mormantul gol si giulgiul, intarind astfel, pentru ea, vestea cea buna. Caci sta scris: "Iar ingerul, raspunzand a zis femeilor: Nu va temeti, caci stiu ca pe Iisus cel rastignit II cautati. Nu este aici, caci S-a sculat, precum a zis; veniti de vedeti locul unde a zacut" [Matei 28, 5-6]. El spune: "Chiar daca ii vedeti pe paznici cutremurati de frica, nu va temeti; caci eu stiu ca voi. II cautati pe Iisus cel rastignit, dar El S-a trezit, nu mai este aici. Nu numai ca inchizatorile, zavoarele, pecetile iadului, ale mortii si ale mormantului nu-L pot tine, ci, mai mult, El este Domnul nostru, al ingerilor celor nemuritori si ceresti, singur Domn al lumii intregi; "Veniti de vedeti locul unde a zacut. Si degraba mergand, spuneti ucenicilor Lui ca S'a sculat din morti..." [Matei 28, 6-7]".







10. Si s-au dus ele degraba "cu frica si cu bucurie mare" [Matei 28, 8]. Iar mie imi pare ca Mariei Magdalena, ca si celorlalte femei care au mers atunci impreuna la mormant, le era intrucatva teama. Caci ele nu intelesesera inca puterea celor graite de catre inger si nici nu izbutisera sa primeasca in intregime lumina, ca sa o vada si sa o inteleaga pe deplin: insa Maica Domnului a simtit marea bucurie despre care vorbeste Matei; intelegand cuvintele ingerului si fiind cuprinsa toata de lumina - ea, care era pe deplin curata si plina de dumnezeiescul har; ea, care daduse crezare arhanghelului, intrucat acesta se aratase deja de multa vreme vrednic de incredere, prin faptele sale - cum oare, fiind de fata la toate aceste intamplari, ar fi putut Fecioara cea plina de dumnezeiasca intelepciune sa nu fi inteles ceea ce s-a infaptuit? Caci a vazut cutremurul de pamant, acel mare cutremur de pamant, pe ingerul cel din ceruri pogorator, acel inger stralucitor ca fulgerul, spaima de moarte a paznicilor, rostogolirea pietrei, mormantul cel gol, minunea cea mare a giulgiului care nu fusese dezlegat, ci era inca imbibat de mir si de aloe, aratandu-se insa golit de trupul pe care-L infa-surase; dar, mai cu seama, a auzit Maica Domnului vestea dumnezeiestii bucurii pe care ingerul i-a adus-o. Iar dupa auzirea vestirii celei bune, ele au plecat, iar Maria Magdalena, ca si cum nu ar fi ascultat cele graite de inger (care, de altfel, nici nu glasuise pentru ea), nu ia seama decat la mormantul cel gol, nu si la giulgiu: si alearga sa-i caute pe Simon Petru si pe celalalt ucenic, precum spune Ioan [20,2].







11. Dar Fecioara Maica a lui Dumnezeu, insotita de celelalte femei, s-a intors acolo de unde venise si, precum spune Matei, "iata Iisus le-a intampinat, zicand: Bucurati-va!" [28, 9]. Vedeti, asadar, ca mult inaintea Mariei Magdalena, Maica lui Dumnezeu L-a vazut pe Acela Care pentru a noastra mantuire noastra a patimit si S-a ingropat si a inviat cu trupul? Caci spune Evanghelistul: "Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui si I s-au inchinat" [Matei 28, 9]. Asa precum, aflandu-se in tovarasia Mariei Magdalena, Maica Domnului a fost singura care a auzit vestea cea buna a invierii si a inteles puterea acelor cuvinte, tot astfel, aflandu-se in tovarasia celorlalte femei, ea a iesit in intampinarea Fiului si Dumnezeului ei; ea cea dintai dintre toate L-a vazut si L-a recunoscut pe Cel inviat si, cazand la picioarele Lui, le-a imbratisat, devenind Apostol pe langa Apostolii Sai. Iar faptul ca Maria Magdalena nu era impreuna cu Maica Domnului cand aceasta s-a intors de la mormant si cand Domnul i S-a aratat si a grait cu ea, il aflam de la Ioan, care spune: "Deci ea a alergat si a venit la Simon Petru si la celalalt ucenic, pe careul iubea Iisus, si le-azis: "Au luat pe Domnul din mormant si noi nu stim unde L-au pus" [Ioan 20, 2]. Dar daca L-a vazut, daca L-a atins cu mainile ei, daca L-a intalnit si L-a ascultat, cum a putut spune cu-vinte ca acestea: "L-au luat" si "nu stim unde"? Insa, dupa ce Petru si Ioan au alergat la mormant, dupa ce si ei au vazut giulgiul si dupa ce s-au intors de-a-colo, "Maria statea afara langa mormant plangand" [Ioan 20, 11].







12. Vedeti, dara, ca nu numai ca ea [Maria Magdalena] nu-L vazuse inca, dar nici macar n-avusese parte de coplesitoarea bucurie de a-L auzi? Iar cand ingerii care erau de fata au intrebat-o: "Femeie, de ce plangi?" [Ioan 20, 15], ea nu le vorbeste, in raspunsul ei, decat despre Cel mort. Si cand, intorcandu-se ea, L-a vazut pe Iisus, tot n-a inteles, ci fiind intrebata de El: "De ce plangi?", a raspuns in cuvinte asemanatoare, pana cand Domnul, chemand-o cu numele ei, a aratat ca este viu. Atunci, cazand si ea inaintea Lui si cautand sa-I imbratiseze picioarele, L-a auzit spunandu-i: "Nu te atinge de Mine!" [Ioan 20, 17]; iar prin acest cuvant aflam ca, atunci cand, pentru intaia oara, s-a aratat Maicii Sale si femeilor care o insoteau, El i-a ingaduit doar ei sa se atinga de picioarele Lui, chiar daca Matei face ca aceasta atingere sa fie impartasita si de celelalte femei, nevoind Evanghelistul, din pricina pe care am pomenit-o la inceput, sa vorbeasca deslusit despre rolul pe care Maica Domnului l-a avut in acele imprejurari.







13. Caci, dupa ce Maria cea pururea Fecioara a venit cea dintai la mormant si ea cea dintai a primit vestea invierii Lui, multe au fost cele care au venit si au vazut piatra rostogolita, i-au auzit pe ingeri si, intorcandu-se dupa ce privisera si ascultasera, s-au despartit. Iar unele, precum spune Marcu, "au fugit de la mormant, ca erau cuprinse de frica si de uimire, si nimanui nimic n-au spus, caci se temeau" [Marcu 16, 8]. Celelalte, care o urmau pe Maica Domnului, au avut parte sa-L vada si sa-L asculte pe Domnul. Maria Magdalena, insa, s-a dus la Petru si la Ioan, cu care iarasi s-a intors singura la mormant; o data plecati acestia, ea a ramas si s-a invrednicit la randu-i de vederea invatatorului, fiind apoi trimisa catre Apostoli si, ducandu-se la ei, le-a vestit tuturor, precum arata Ioan, ca "a vazut pe Domnul si acestea i-a spus ei" [20, 18]. Asadar, dupa spusa lui Marcu, aceasta intalnire s-a petrecut dimineata devreme, deci cand se luminase de ziua pe deplin, zorile fiind trecute; dar tot Marcu sustine cu tarie ca invierea Domnului si intaia Sa aratare nu s-au petrecut atunci.







14. De asemenea, am cercetat cele privitoare la Mironosite si la felul in care cele patru Evanghelii se potrivesc intreolalta. Dar ucenicii, auzind in ziua aceea a invierii, de la mironosite, de la Petru, de la Luca si de la Cleopa, ca Domnul traieste si ca a fost vazut de catre ei, nu le-au dat crezare; din aceasta pricina au fost certati de catre El mai tarziu, cand S-a aratat lor si erau adunati toti la un loc. Dupa ce El S-a infatisat viu fata de multi si de multe ori, nu numai ca au crezut cu totii in invierea Sa, dar au si vestit-o pretutindeni, caci "in tot pamantul a iesit ves-tirea lor, si la marginile lumii cuvintele lor" [Psalmi 18, 4] si "Domnul lucra cu ei si intarea cuvantul, prin semnele care urmau" [Marcu 16, 20]. Se vede ca minunile erau neaparat de trebuinta, pana ce Cuvantul a fost vestit in intreaga lume. Caci, totusi, este nevoie si de semne, si de minuni pentru a intari adevarul vestirii, dar este nevoie [numai] de semne, nu si de minuni, pentru a-i ajuta pe cei ce au primit Cuvantul, daca l-au crezut ei cu tarie. Si cine oare sunt acestia? Cei care-si arata credinta prin fapte. Caci sta scris: "... arata-mi credinta ta dupa fapte si eu iti voi arata, din faptele mele, credinta mea " [Iacov 2, 18] si "Cine este, intre voi, intelept si priceput? Sa arate, din buna-i purtare, faptele lui..." [Iacov3, 13]. Caci cine va putea crede ca nutreste ganduri mari, inalte, dumnezeiesti si, precum se spune, ceresti (precum sunt gandurile evlaviei), daca savarseste fapte rele si este tintuit de pamant si de cele pamantesti?







15. Nu este, deci, de nici un folos, fratilor, daca spune careva ca are credinta in Dumnezeu, dar nu are si faptele potrivite credintei sale. Caci spre ce folos le-au fost fecioarelor nebune candelele lor fara de untdelemn, adica [fara de] faptele dragostei si ale milosteniei [vezi Matei 25, 1-13]? Ce folos a avut acel om bogat care se cocea in focul nestins din pricina ca fusese nemilos cu Lazar, atunci cand 1-a chemat pe parintele sau Avraam [vezi Luca 16, 19-31]? Iar celui ce nu a dobandit, prin faptele sale bune, un vesmant potrivit cu nunta cea dumnezeiasca si cu acea camara a neputrezirii, la ce i-a folosit ca va fi raspuns chemarii la nuntire [vezi Matei 22, 12]? Caci el a fost chemat si s-a dus avand credinta intreaga, si a fost chemat dimpreuna cu acei oaspeti sfinti, dar a fost alungat si facut de rusine, ca unul ce era invesmantat in josnicia obiceiurilor si faptelor sale, si fiind fara de mila legat de maini si de picioare, a fost aruncat in gheena focului, unde este plangerea si scrasnirea dintilor.







16. De care fie sa nu se faca partas nimeni dintre cei chemati de catre Hristos, ci cu totii sa arate prin credinta lor o viata potrivita acestei credinte, si sa intre in camara de nunta a bucuriei celei fara de sfarsit, petrecand in vecii vecilor dimpreuna cu sfintii, in lacasurile preafericitilor. Amin.



Sfantul Grigorie Palama

sursa:CrestinOrtodox.ro

Predica la Duminica Mironositelor




Predica la Duminica Mironositelor ( Despre rivna si barbatia de suflet )


Si a venit Maria Magdalena, vestind ucenicilor ca a vazut pe Domnul (Ioan 20, 18)


Hristos a inviat !


Iubiti credinciosi,



Dintre marile virtuti care au impodobit viata sfintelor femei mironosite cele mai alese au fost ravna lor sfanta pentru Hristos, evlavia si barbatia de suflet. Cata paza si intarire au pus iudeii si Pilat peste mormantul lui Hristos Mantuitorul nostru ca nu cumva sa vina ucenicii Lui noaptea si sa-L fure. Piatra mare au rasturnat peste Mormantul Domnului, cu peceti au sigilat piatra, ostasi tari si inarmati au pus de straja. Insa toate acestea nu le-au speriat si infricosat pe sfintele femei mironosite. Ravna lor cea mare, sfanta evlavie si barbatia lor de suflet, au trecut peste toate intariturile iudeilor, nebagand seama de toata paza Mormantului. Un cuget si un gand stapanea mintea si inima lor: sa slujeasca cu toata credinta si evlavia la inmormantarea Preascumpului Mantuitor.







A zis oarecind Solomon: Femeie barbat cine a vazut? Dar iata aici femei mai barbati decat barbatii. Barbatii, ucenici ai lui Hristos, s-au ascuns de frica iudeilor. Petru cel fierbinte si tare in credinta, de trei ori s-a lepadat de Domnul, pentru care mai pe urma s-a cait si a plans cu amar (Luca 22, 62). Iar femeile care din fire sunt fricoase si neputincioase si care de multe ori se infricoseaza, chiar acolo unde nu este frica, aici, in slujba inmormantarii Preasfantului nostru Mantuitor se arata mai tari si mai barbatoase decat barbatii. Nu se tem de groaza iudeilor, de indrazneala ostasilor nu se infricoseaza, nici straja de la Mormantul Domnului nu le tulbura inima.







Ucenicii, barbati, se tem si se risipesc in toate partile, cum le proorocise Mantuitorul mai inainte. Sfintele femei se aduna. Aceia se ascund, ele ies la iveala, merg la pravalie si cumpara mir si aromate, ca sa unga trupul cel de viata facator al lui Hristos. O, fericite femei, cum nu v-ati temut sa umblati noaptea singure si cum ati indraznit sa va apropiati de acel loc, pe care il pazeau ostasii imparatesti si cum nu v-ati inspaimantat, ci cautati sa pravaliti pietre, sa stricati pecetile, sa deschideti mormantul si sa ungeti cu arome Trupul Domnului? Aceste ispravi ale voastre, au pornit din ravna cea sfanta, din evlavia si barbatia cea mare a sufletelor voastre.







Femei neputincioase erati cu firea, dar nu cu mintea si inima voastra, caci intru nimic nu s-au aratat la voi cele ale neputintei femeiesti, ci toate ispravile voastre mai presus de barbatia barbatilor s-au suit. Cu adevarat la voi s-a implinit Scriptura, care zice ca: Puterea Mea se desavarseste in slabiciune (II Corinteni 12, 9) si iarasi Dumnezeu Si-a ales pe cele slabe ale lumii, ca sa le rusineze pe cele tari (I Corinteni 1, 27; Psalm 8, 2; Matei 21, 16). Cu adevarat in inima voastra erau cuvintele Preasfintului nostru Mantuitor care a zis: Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida (Matei 10, 28). Si iarasi zice Duhul Sfant: Imbarbatati-va si sa se intareasca inima voastra, toti cei ce nadajduiti in Domnul (Psalm 30, 26). Voi mai inainte de Apostoli, fapta Apostolilor ati aratat-o. Voi mai inainte de Sfintii Mucenici, credinta si barbatia de suflet a lor ati lucrat-o.







Ilie, marele prooroc, cu rivna dumnezeiasca pornindu-se, pe Ahab l-a mustrat, iar voi pe cei ce strajuiau Mormintul Domnului i-ati rusinat. Ghedeon, invingind cu trei sute de ostasi oarecand, oastea cea numeroasa a Madianitilor a sfarimat-o (Judecatori 7, 25). Voi, insa, impreuna cu dreptii barbati, Iosif si Nicodim, mai tari decat toate intariturile iudeilor si ale lui Pilat v-ati aratat si slujitoare neinfricate pana la jertfa ati fost, gata a sluji Celui ce a venit sa slujeasca si sa-Si dea sufletul Sau rascumparare pentru tot neamul omenesc. Voi, o sfintelor femei, impreuna cu Preacurata Fecioara Maria, Maica Vesnicului nostru Mantuitor, cu mare ravna si barbatie de suflet v-ati imbracat si cea mai timpurie slujba catre Mantuitorul ati aratat. De aceea mai inainte de Apostoli v-ati invrednicit a propovadui Invierea Domnului.







Iubiti credinciosi,







Cine sunt acele sfinte femei mironosite, adica purtatoare de mir, care au urmat lui Hristos impreuna cu Apostolii si care s-au invrednicit sa fie martore ale patimilor Domnului si sa-I unga sfintul trup cu miresme, cat a stat in mormant? Sfanta Evanghelie ne aminteste pe scurt numele si faptele lor.







Cea dintai si cea mai plina de ravna si barbatie duhovniceasca este Maria Magdalena, de loc din cetatea Magdala, Galileea.







Alte sfinte mironosite sunt: Maria, mama lui Iacob (Marcu 16, 1) si a lui Iosi (Marcu 15, 47), adica vara Maicii Domnului; Maria lui Cleopa (Ioan 19, 25) si Salomea, mama fiilor lui Zevedei (Matei 27, 56; 28, 1; Marcu 16, 1; Luca 24, 10). Apoi Ioana, femeia lui Huza, un ispravnic al lui Irod, Suzana si multe altele care ii slujeau din avutul lor (Luca 8, 3). Printre mironosite sunt numarate si cele doua surori ale lui Lazar din Betania, Marta si Maria, unde gazduia adeseori Mantuitorul cu Sfintii Apostoli, in drum spre Ierusalim sau Galileea.







Care erau virtutile principale ale acestor femei mironosite? Mai intai credeau cu tarie ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel vestit de proroci, Care a venit pe pamant sa mantuiasca neamul omenesc. Apoi, duceau o viata curata, sfanta, de rugaciune si post, de infranare si milostenie, traiau in iubire sfanta unele cu altele si cu avutul lor ospatau si odihneau cu dragoste in casele lor pe Iisus si pe sfintii Sai ucenici.







Dar credinta si ravna sfintelor femei mironosite nu se oprea numai aici. Ele nu numai ca Il primeau pe Domnul in casele lor unde Ii spalau picioarele, Ii slujeau la masa si Il odihneau, ci, mai mult, mergeau cu ravna dupa Hristos, erau martore ale minunilor Lui si marturiseau cu indrazneala ca El este Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul lumii.







Cea mai mare barbatie au dovedit-o insa femeile mironosite in vremea patimilor Domnului. Dupa ce ucenicii de frica L-au parasit si Petru s-a lepadat de Hristos, singurele care Il urmau de departe, erau sfintele femei mironosite, in frunte cu Maica Domnului, Maria Magdalena, alaturi de Apostolul dragostei Ioan. Caci dragostea dumnezeiasca nu se poate parasi niciodata.







Curajul si barbatia sufletului s-au vazut la femeile mironosite si pe drumul Crucii spre Golgota. Ele, singure cu Sfantul Ioan, Il petreceau pe Domnul la rastignire, fiind martore ale patimilor Lui. Ele singure se rugau pentru El cu lacrimi si suspine adanci, incat Mantuitorul, milostivindu-se spre ele, le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu ma plangeti pe Mine, ci plangeti-va pe voi si pe copiii vostrii... Caci daca fac acestea cu pomul verde, cu cel uscat ce va fi? (Luca 23, 28; 31).







Pe Golgota sfintele femei mironosite, impreuna cu apostolul nemuritoarei iubiri, erau, de asemenea, singurii martori ai rastignirii Domnului nostru Iisus Hristos. Ele L-au vazut insangerat si cazut sub cruce. Ele L-au vazut dezbracat de camasa si intins pe cruce. Ele au vazut loviturile cuielor in mainile si picioarele Domnului si au lesinat de durere sub cruce. Ele au auzit cuvintele de hula ale iudeilor, marturisirea de pocainta a talharilor si rugaciunea zdrobitoare a Mantuitorului: Eli, Eli, lama sabahtani? Adica: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit? (Matei 27, 46).







Femeile mironosite au vazut intunecarea soarelui, intristarea cerului, invierea mortilor din morminte si au auzit rugaciunea de iertare a Fiului lui Dumnezeu pentru iudeii ucigasi: Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac! (Luca 23, 34). Tot ele, aceste femei mai barbatoase decat apostolii, mai pline de ravna decat ucenicii, au vazut aruncandu-se sorti pentru camasa lui Hristos, facuta de mainile Maicii Domnului, si au auzit cuvantul Lui cel mai de pe urma: Parinte, in mainile Tale incredintez Duhul Meu! (Luca 23, 46).







Iata cat de mare era ravna, taria credintei, si barbatia sufletului sfintelor femei mironosite! Nu se temeau de ostasii romani atat de sangerosi. Nu se infricosau de furia iudeilor de Dumnezeu netematori, nici nu se inspaimantau cu totul de moartea Domnului pe cruce, ca cei ce nu au nadejde!







Insa barbatia sfintelor femei mironosite nu s-a terminat pe Golgota. Ele au fost de fata si vineri seara, la coborarea Domnului de pe cruce si, impreuna cu Iosif din Arimateea, au cumparat giulgiu si miresme, au uns trupul Lui cu miresme, L-au infasurat in giulgiu, L-au pus in mormant si au pravalit o piatra la usa mormantului. Iar Maria Magdalena si Maria, mama lui Iosi, adica Maica Domnului, priveau unde L-au pus. Si dupa ce a trecut ziua sambetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, adica sora Maicii Domnului, si Salomeea au cumparat miresme ca sa vina sa-L unga.







Si dis-de-dimineata, in prima zi a saptamanii - adica Duminica - pe cand rasarea soarele, au venit la mormant. Si ziceau intre ele: Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului? Dar ridicindu-si ochii au vazut ca piatra fusese rasturnata, caci era foarte mare. Si intrand in mormant au vazut un tanar sezind in partea dreapta, imbracat in vesmant alb, si s-au spaimintat. Iar el le-a zis: Nu va inspaimantati! Cautati pe Iisus Nazarineanul Cel rastignit? A inviat! Nu este aici. Iata locul unde L-a pus. Dar mergeti si spuneti ucenicilor Lui si lui Petru ca va merge in Galileea, mai inainte de voi; acolo Il veti vedea, dupa cum v-a spus.







Si iesind, au fugit de la mormant, ca erau cuprinse de frica si de uimire si nimanui nimic n-au spus, caci se temeau. Si inviind dimineata, in ziua cea dintai a saptamanii (Duminica), El S-a aratat intai Mariei Magdalena, din care scosese sapte demoni. Aceea, mergand, a vestit pe cei ce fusesera cu El, adica pe Apostoli, care se tanguiau si plangeau (Marcu 15, 46-47; 16, 1-10).







Vedeti ravna mironositelor? Barbatia si taria credintei lor in Fiul lui Dumnezeu? Vedeti barbatia acestor sfinte femei? Ucenicii stateau ascunsi si incuiati intr-o incapere de frica iudeilor, iar ele cumparau giulgiu si miresme sa unga trupul lui Iisus. Ucenicii plangeau si se tanguiau de moartea Domnului, iar ele alergau in zori de zi pe Golgota sa vada mormantul. Ei asteptau cu spaima vesti de la Golgota, iar ele intrand in mormant, au primit vestea, de la arhanghelul Gavriil, ca a inviat Domnul, spunandu-le: Nu mai plangeti! Apoi, la porunca lui, s-au intors fugind, si au spus apostolilor ca Hristos a inviat, nu mai este in mormant!







Iata cata barbatie si credinta, cata tarie si indrazneala la aceste femei. Barbatii stau ascunsi si ele alearga la mormant, intra inauntru, aduc miresme, se intaresc una pe alta, vorbesc cu ingerii, privesc cele dintai mormantul gol de Viata si vad giulgiurile asezate alaturi. Nu se tem de intunericul noptii, nici de ostasii care strajuiau mormantul, nici de moarte, nici de ingeri, de nimic. Dorul lor era unul singur: sa-L vada pe Iisus, sa unga si sa sarute sfantul Lui trup. Femeile mironosite sunt cele dintia, si cele mai vrednice martore ale rastignirii, mortii, ingroparii si invierii Domnului. Ele sunt primele care vestesc apostolilor si lumii intregi ca a inviat Hristos, ca moartea, diavolul si iadul au fost biruite si raiul s-a deschis.







Unde mai sunt acum femei crestine, iubitoare de Hristos, tari in credinta si in fapte bune, ca femeile mironosite din Sfanta Evanghelie? Si totusi numarul sfintelor femei in Biserica crestina s-a inmultit, intrecand uneori pe cel al barbatilor.







Sa ne gandim la numarul mare al sfintelor mucenite, precum: Tecla, cea intocmai cu Apostolii, Varvara, care a fost ucisa pentru Hristos de tatal ei; Ecaterina, Irina, Maria, Sofia cu cele trei fiice ale ei, Fevronia, Tatiana sau Filoteia de la Arges. Mare este si numarul cuvioaselor care s-au nevoit prin manastiri si pustietati, si au ajuns vase ale Sfantului Duh si facatoare de minuni. Dintre acestea amintim doar cateva, precum: Maria Egipteanca, Eufrosina, Xenia, Pelaghia, Melania, ca si Cuvioasele Parascheva de la Iasi, Teodora de la Sihla si multe altele.







Toate aceste cuvioase sunt mirese ale lui Hristos, ucenice ale sfintelor mironosite si rugatoare ale Bisericii pentru noi toti.







Iubiti credinciosi,







Astazi este ziua femeilor crestine. Ele sunt urmasele femeilor mironosite, fiicele Invierii, roabele Domnului, candelele credintei, sufletul familiei. Femeile crestine, credincioasele Bisericii Ortodoxe, mentin, mai mult decat barbatii, flacara credintei si traditiile strabune, focul sfant al rugaciunii si evlavia in casele noastre. Femeile credincioase sunt si mame bune, crestine devotate, sotii cinstite si ostenitoare, model in societate. Femeile credincioase sunt intai la biserica, intai la rugaciune, la post, la lucru, la milostenie, la citirea cartilor bune, la ingrijirea bolnavilor, la toate. Ele mentin caldura duhovniceasca a credintei, a dragostei, a rabdarii si a impacarii, in biserica, in familie, in societate.







De astfel de mame bune au nevoie astazi familiile noastre. De astfel de fiice evlavioase are nevoie Biserica lui Hristos. De astfel de femei cinstite si model in toate are atata nevoie astazi societatea in care traim. Sunt destule mame care nu vor sa nasca copii, nici sa le dea o educatie crestina buna. Sunt atatea mame care isi ucid majoritatea copiilor, iar putinii pe care ii nasc, nu-i cresc in frica lui Dumnezeu sau ii lasa de capul lor si ajung sa fie o povara pentru familie si o rusine pentru societate.







Mamelor, sunteti mironositele de azi ale Bisericii lui Hristos. Aduceti Domnului, nu miresme de mult pret, ci credinta voastra curata si copii buni, bine educati si credinciosi. Vorbiti-le mai mult de Dumnezeu, de sfinti, de Biserica si de inaintasi. Nu-i smintiti cu nimic si dati-le sa citeasca carti bune, cat mai mult. Dumneavoastra puteti contribui cat mai mult la innoirea duhovniceasca a lumii, a Bisericii, a societatii. Adaugati untdelemn sfant in sufletele copiilor dumneavoastra. Dintre ei, vor iesi maine suflete mari, oameni buni, preoti credinciosi, dascali luminati, crestini model. Viitorul familiei, al copiilor, al Bisericii depinde cel mai mult de dumneavoastra. Sa fiti la datorie ca si mamele noastre. Ganditi-va ce mame sfinte am avut!







Tinere fecioare, pastrati neintinata pentru Domnul cinstea si buna voastra credinta pina veti dobindi si voi calitatea de mame in societate si in Biserica. La fel si dumneavoastra vaduvelor si batranelor mame, supravegheati pe cele tinere, pe copii, pe cei din jur. Nu taceti. Mamele tinere au nevoie de exemplul si de jertfa voastra, tinerele fecioare au nevoie de sfatul vostru, iar copiii si nepotii, de rugaciunile, de lacrimile si mustrarea voastra.







Incepeti toate cu Dumnezeu, cu rugaciunea, cu spovedania regulata si cu mai multa smerenie si rabdare. Mai multe mame bune, mai multe vaduve si fecioare cinstite si credincioase, inseamna pentru ziua de miine, mai multi copii in case, mai multi credinciosi la biserici, mai multa pace in familie, mai putine betii, divorturi si avorturi in lume, mai putine boli si lacrimi pe pamant si mai multe suflete in Rai! Amin.


Hristos a inviat !



Calendar Ortodox

sursa:CrestinOrtodox.ro

Femeile mironosite - cele dintai martore ale Invierii lui Hristos



Ca si cuvantul "fariseu", care la origine, in spiritualitatea iudaica, insemna "ales”, "deosebit", in sensul cel bun al cuvantului dar care in spiritualitatea crestina a devenit simbol al prefacatoriei sinonim cu "formalist", "laudaros", "inselator", "fatarnic", "impostor", fiindca una zice si alta face, "mormant varuit", alb si curat la vedere, dar putred pe dinauntru, tot asa cu cuvantul "mironosita” trece printr-o usoara tendinta de a se peioriza si a insemna femeie care afecteaza evlavia fara s-o aiba cu adevarat. "O mironosita dintr-acelea"... auzim adesea cu intentia de a ni se sugera ca, in ce mai bun caz se preface a fi evlavioasa, daca nu cumva e de-a dreptul bigota. Sensul cuvantului e gata sa imbrace intelesuri aproape contrarii, caci bigotul sufera de ingustime de minte, dar nu de lipsa de sinceritate.



Daca in cazul fariseului nu mai avem ce face, pentru ca chiar fariseii si-au facut-o, cum se zice, cu mana lor, acreditandu-si in istorie o definitie care i-a dezavantajat, si pe care chiar Mantuitorul a folosit-o ca atare ori de cate ori s-a intalnit cu dansii - poate cu o singura exceptie: Nicodim (Ioan 3) -, in cazul mironositelor se face nedreptate atat prototipului istoric, precum si cuvantului. Cum insa cuvintele isi au destinele lor, tinand de legi care nu pot fi controlate si care delimiteaza pana la masuri infinitesimale anumite nuante, o asemenea delimitare subtila s-a operat in timp si cu cuvantul mironosita. Ceea ce nu inseamna ca in acest caz n-ar mai fi inca posibila o reabilitare, macar pentru a pastra cuvantului, in vorbirea biblica, sensul lui originar, ceea ce nu mai e posibil cu celalalt cuvant -fariseu. Cel putin in spiritualitatea crestina. Aici, stigmatizarea prototipului e aspra, categorica si neta:



"Pe scaunul lui Moise s-au asezat carturarii si fariseii. Deci - acest deci fara o premiza majora alta decat aratarea numelui lor, ceea ce insemna ca numele era deja compromis in fata opiniei publice si in limbajul curent - toate cate vor zice voua, sa paziti si sa faceti, iara dupa faptele lor sa nu va luati, caci ei zic dar nu fac. Leaga sarcini grele si cu anevoie de purtat si le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu vor sa le miste. Toate faptele lor le fac ca sa fie vazute de oameni".



"Vai voua, carturari si farisei fatarnici, ca dati zeciuiala din menta, din marar si din chimen si nesocotiti cele mai de seama ale legii: dreptatea, mila si credinta. Acestea trebuia sa le faceti si pe acelea sa nu le lasati".



"Povatuitori orbi, care strecurati tantarul si inghititi camila".



"Vai voua, carturari si farisei fatarnici, ca voi curatiti partea cea din afara a paharului si a blidului, iara pe dinauntru sunt pline de rapire si de nedreptate!..."



"Vai voua, carturari si farisei fatarnici, ca va asemanati mormintelor varuite, care pe din afara par frumoase, iar inauntru sunt pline de oase de morti si de toata necuratia. Asa si voi, pe din afara pareti oamenilor ca sunteti drepti, iar inauntru sunteti plini de fatarnicie si de nelegiuire!" (Matei 23, 3 si urm.).



Mironositele sunt insa femei evlavioase, onorabile, unele sunt mame, printre care si Maica Domnului. Au luat parte la rastignire, cu sufletele sfasiate de durere pentru nedreptatea ce se facea unui om sfant pe care il iubisera cu iubire curata, si apoi, potrivit traditiei, s-au dus cu mir la mormant - mormintele erau sapate orizontal in stanci, nu in adancime ca astazi, si erau astupate cu pietre ce puteau fi inlaturate - ca sa unga dupa ritual corpul infasurat in giulgiuri albe de panza.



"Iar dupa ce a trecut ziua sambetei, cand se lumina spre ziua cea dintai a saptamanii, a venit Maria Magdalena si cealalta Marie sa vada mormantul", scrie Sfantul Evanghelist Matei (28, 1). Sfantul Marcu da si mai multe amanunte: "Iara dupa ce a trecut sambata, Maria Magdalena, Maria lui Iacov si Salomea au cumparat miresme, ca sa mearga sa unga pe Iisus. Si in ziua intaia a saptamanii, foarte de dimineata, cand rasarea soarele, au venit la mormant" (Marcu 16, 1-2).



In afara acestor amanunte, privind miresmele si obiceiul ungerii trupului, Sfantul Luca mai precizeaza ca femeile acestea erau dintre "cele care venisera cu Iisus din Galileia" (Luca 23, 55) si ca, in afara celor numite, "impreuna cu dansele au venit si altele" (Luca 24, 1) si le numeste impreuna cu cele cunoscute deja: "Maria Magdalena, Ioana, Maria, mama Iui Iacov, si altele" (Luca 24, 10). Sfantul Ioan, preocupat mai ales de convorbirea lui Iisus cu Maria Magdalena, se opreste mai indelung asupra acestui episod (Ioan 20, 1 si urm.).



Acestea erau mironositele. Fie convertite in sensul cel mai profund al cuvantului, de la pacat la virtute, fie mame. Mama lui Iisus, a lui Iacov si ale celorlalti apostoli. Mamele bune si generoase, grijulii si compatimitoare ca in propria lor carne si in propriul lor suflet, mamele asa cum au fost dintotdeauna si cum sunt si astazi, si cum vor fi in vecii vecilor. Cu nedreptate deci s-a convertit cuvantul mironosita in ceva ce ar presupune bigotismul sau chiar, ca si la farisei, o bine ascunsa fatarnicie. Fireste, nu ne putem lupta cu cuvantul. Cum multe lucruri se falsifica in istorie, vor fi fiind si asemenea femei care, din zel nepriceput sau din viclenie insuficient ascunsa, au compromis sau compromit ceea ce desemneaza in Noul Testament cea mai onorabila dintre insusirile feminine, dragostea, duiosia, respectul traditiilor, comuniunea cu cei plecati.



Noi sa ramanem la acest inteles al mironositelor. Cuvantul inseamna "purtatoare de mir". Mirul este un fel de untdelemn alcatuit din foarte multe substante aromate, cu care se imbalsamau mortii. Mai tarziu, in istoria crestinismului, mirul a devenit substanta ungerii in Taina Mirungerii, care se administreaza indata dupa Botez, apoi la Sfantul Maslu si la alte ceremonii bisericesti, precum sfintirea bisericilor, ungerea imparatilor, odinioara, in Bizant si in alte parti, iar in romano-catolicism si la Taina Preotiei.



Biserica ne aminteste astazi despre femeile purtatoare de mir care, a treia zi dupa inmormantarea lui Iisus, s-au dus la mormant, potrivit obiceiului, sa-L imbalsameze, sa-L miruiasca, sa-I acopere giulgiurile cu acest mir bine mirositor, care sa biruiasca sau macar sa atenueze mirosurile corpului in putrezire, macar pentru perioada in care cei dragi veneau la mormant intr-o ultima incercare de pastrare a comuniunii de dragoste si a legaturilor sufletesti brusc dezlegate si taiate. Istoria pe care o relateaza evanghelistii incepe cu pogorarea de pe cruce. Ni se spune cum un ucenic de taina al lui Iisus, Iosif din Arimateia, membru al Sanhedrinului - caci e numit "sfetnic insemnat" (Marcu 15, 43) s-a dus la Pilat si a cerut corpul lui Iisus ca sa-l ingroape. Pilat s-a mirat - spune evanghelistul Marcu - (15, 44) ca Iisus a murit asa devreme, dar nu s-a incredintat pe spusele lui Iosif, ci a chemat un sutas, un comandant militar, pe care l-a intrebat daca e adevarat ca cel rastignit a murit. Sutasul i-a confirmat moartea. Atunci Pilat i-a dat lui Iosif corpul ca sa fie ingropat. Episodul pogorarii de pe Cruce, cel al inmormantarii, ca si cel al punerii pietrei deasupra mormantului sunt povestite cu amanunte, pana se ajunge la momentul diminetii zilei celei dintai a saptamanii, care era duminica, cand, in zori, spre rasaritul soarelui, mironositele au venit cu mir la mormant. Se gandeau cum vor face "sa pravaleasca", precum spun textele vechi, piatra care, ca o usa, inchidea mormantul si care era foarte grea. Trebuia data la o parte cu grija, ca sa poata apoi fi pusa la loc. Spre uimirea lor, cand au ajuns acolo, au vazut ca piatra era data la o parte. Inauntru au vazut un barbat tanar, imbracat in haina alba ca lumina (Marcu 16, 5).



Evanghelistul spune ca "s-au spaimantat". S-au spaimantat pentru ca nu era ceea ce asteptau ele sa vada. Cine nu s-ar fi spaimantat? Asteptau sa gaseasca acolo corpul lui Iisus cel ingropat si, cand colo, au vazut in loc "sezand in dreapta" un tanar. Mai mult decat aceasta, tanarul a stat de vorba cu ele. Sa remarcam amanuntele: sedea in dreapta. Aceste precizari sunt foarte importante pentru istoricitatea evenimentului. Mai intai le-a linistit, cum era si firesc: "Nu va spaimantati"! Pe Iisus Nazarineanul Cel rastignit II cautati? Cel care a fost aici ingropat? Nu mai este aici. S-a sculat. "Duceti-va si spuneti ucenicilor Lui si lui Petru ca va fi mai inainte de voi in Galileia. Acolo il veti vedea, cum v-a spus El" (Marcu 16). Femeile s-au spaimantat si mai tare. Evanghelistul spune: le-a apucat groaza, cutremurul si frica si au fugit. Le era atat de frica, incat nici n-au spus nimanui nimic. Probabil Maria Magdalena va fi ramas acolo, pentru ca ei i s-a aratat chiar Iisus si a stat de vorba cu ea.



In legatura cu acestea as vrea sa ma opresc asupra catorva lucruri. Evanghelistii noteaza aici faptele asa cum s-au petrecut ele, foarte firesc. Iata, nu se feresc deloc sa noteze ca femeilor mironosite le-a fost teama, ca s-au ingrozit, ca s-au spaimantat. Ei noteaza totul asa cum a fost. Daca ar fi vrut sa ne prezinte un tablou ideal, eroic, al invierii Mantuitorului, atunci fara indoiala ca n-ar fi notat frica mironositelor, indoiala si necredinta lor in inviere. Si nu numai a lor, ci si a apostolilor, cand li s-a povestit. "Acestia insa auzind (de la Maria Magdalena) ca El este viu si a fost vazut de dansa, nu au crezut" (Marcu 16, 11). In trei versete la rand, Sfantul Marcu insista ca toti cei carora li s-a povestit despre inviere "n-au crezut". Femeile s-au inspaimantat, iar ucenicii n-au crezut.



Tocmai aceste reactii firesti sunt cele mai puternice argumente pentru veridictatea invierii. Evanghelistii care au notat evenimentele nu le-au inventat, nu le-au potrivit ca sa le iasa lor bine, ca intr-un roman extraordinar cu eroi pozitivi, pentru a prezenta o istorie a invierii cat mai frumoasa, ci le-au relatat asa cum au fost ele, invaluite de indoieli si necredinta. Numai intalnirea tuturor cu Iisus le-a putut schimba necredinta in credinta.



As vrea sa mai precizez un lucru, spre a nu cadea in vreo rastalmacire. De ce oare ingerul a recomandat mironositelor in mod special sa-i spuna despre inviere "si Iui Petru"? Unii tind sa creada ca in felul acesta i-ar fi acordat un primat, ca l-ar fi deosebit de apostolii ceilalti. Ori e tocmai dimpotriva. Numai Petru se lepadase de trei ori de Iisus, in vremea Patimilor. Ca nu cumva sa se creada si el lepadat de Iisus, ca sa i se dea speranta reintegrarii in apostolat, ceea ce s-a si intamplat, de aceea ingerul l-a mentionat in chip special. Cred ca acest lucru e bine inteles de toti cei care privesc episodul cu buna credinta. Si unor copii de li s-ar povesti intamplarea cu lepadarile si apoi aceasta mentionare a lui Petru de catre inger, ar intelege usor motivul!



Mironositele au avut asadar nu numai privilegiul de a vedea mormantul gol, ci au avut si privilegiul de a sta de vorba cu o fiinta supranaturala, cu un inger, un inger care luase forme perceptibile, in asa fel incat sa cada sub capacitatea de vedere a ochilor omenesti. A luat forme perceptibile, forma unui tanar si a vorbit cu ele in limba lor, ca sa fie inteles. Ingerii vorbesc toate limbile lumii. Sunt limbile lor paterne. Scriptura ne vorbeste de altfel de mai multe ori despre existenta ingerilor. Un inger a venit si a vestit Fecioarei Maria ca va naste fiu (Luca 1, 26), un inger i-a vestit lui Iosif ca Maria va naste, fara ca Iosif "s-o fi cunoscut" (Matei 1, 20). Un inger i-a vestit lui Iosif si Mariei sa fuga in Egipt (Matei 2, 19-20), si de multe alte ori in Sfanta Scriptura este vorba despre aceste fiinte supranaturale.



De altfel, teologia crestina arata ca exista noua cete de ingeri, numite de Sfantul Dionisie Areopagitul: serafimii, heruvimii, scaunele, domniile, puterile, stapaniile, incepatoriile, arhanghelii si ingerii. Fiecare din noi isi are ingerul lui pazitor. Mironisitele au avut deci privilegiul extraordinar de a sta de vorba cu o fiinta supranaturala, cu un inger, si de a afla chiar din gura lui ca Iisus a inviat. Ambasadorul era pe masura Domnului sau!



Aceasta este intamplarea pe care ne-o reaminteste Evanghelia de astazi, spre a ne intari credinta in invierea Domnului si prin marturia mironositelor.



Se vorbeste mult astazi despre rolul femeii in societate si, in ceea ce ne priveste pe noi, in crestinism. In multe locuri in lume femeile mai sunt inca supuse multor discriminari, cu privire la plata muncii, inferioara barbatilor, cu privire la accesul la diferite profesiuni, in viata publica etc. O discutie aprinsa are loc in ultimii ani si in ceea ce priveste rolul si locul femeilor in crestinism. In aceasta privinta Ortodoxia isi are punctul ei de vedere, asupra caruia ne vom opri in cateva cuvinte, pentru ca e din ce in ce mai greu sa ne eschivam de la discutia care cuprinde tot mai largi cercuri feministe, iar femeile sunt buna jumatate care alcatuiesc Biserica lui Hristos, impreuna cu barbatii.



Sa fixam impreuna cateva jaloane, cateva dintre cele multe care se pot spune despre locul si rolul femeii in crestinism, potrivit invataturii Mantuitorului Hristos si a apostolilor Sai. Sa incercam sa comentam cateva invataturi dintre acestea, fara pretentia, desigur, de a epuiza aici, in scurtul timp pe care il avem, intreaga problema. Spre exemplu, la un moment dat, Sfantul Apostol Pavel in Epistola I catre Timotei (2, 15) spune ca "femeia se va mantui prin nastere de prunci, daca va vietui cu smerenie, in credinta, in iubire si in sfintenie". Vedem in aceste cuvinte ale Sfantului Pavel, temelia invataturii crestine despre indatorirea de a perpetua viata pe pamant. Si cine ar putea spune ca e putin, sau ca e ceva lipsit de importanta? Este un principiu crestin fundamental, acesta, prin care se indatoreaza femeia sa nasca prunci, potrivit de altfel vechii invataturi, vechii trimiteri a lui Dumnezeu pe pamant a primei familii, cand a spus: "Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l stapaniti" (Geneza 1, 28). E o porunca dumnezeiasca, nu e ceva lasat la voia, la indemana si la hotararea noastra. In Evanghelia dupa Sfantul Matei (19, 6) Mantuitorul spune: "Ceea ce a unit Dumnezeu, omul sa nu desparta".



Iata invatatura crestina despre familie. Multi se vor intreba acum: daca e porunca, de ce unii se excepteaza de la casatorie, fie barbati, fie femei? Nu e o calcare de lege? In Vechiul Testament, femeia care nu nastea era socotita si se socotea si ea blestemata. De aceea putea fi repudiata. Mantuitorul insa a pledat pentru soliditatea familiei, ingaduind despartirea numai din motive de infidelitate. Cand a fost intrebat cum se justifica unii care nu se casatoresc deloc, s-a ferit sa dea o explicatie deschisa. A sugerat-o insa. I-a exclus bineinteles pe fameni (nascuti sau deveniti prin violentare), dar a facut referire si la cei care raman necasatoriti "pentru imparatia lui Dumnezeu" (Matei 19, 12). Ii va fi avut in vedere pe cei care se dedica exclusiv slujirii lui Dumnezeu si oamenilor, prin opere de caritate, prin daruire totala, in care sa nu fie impiedicati de nimeni. Pe unii ca acestia i-a indreptatit, incheind scurt discutia printr-una din sentintele sale enigmatice: "Cine poate cuprinde, sa cuprinda" (Matei 19, 12). Sentinta se poate referi la ascultatorii care ii pusesera intrebarea, dar si la cei in cauza: cine poate ramane necasatorit, sa ramana!



E limpede insa ca regula generala ramane familia. Parca anume pentru a sublinia aceasta idee, indata dupa convorbirea despre casatorie-necasatorie, Iisus cheama la sine pruncii. E ca un fel de concluzie a convorbirii. Si cat de frumos vorbeste atunci cand spune: "Lasati copiii si nu-i opriti sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este imparatia cerurilor"" (Matei 19, 14). Mantuitorul fundamenteaza prin aceste cuvinte familia ca organism social binecuvantat de Dumnezeu.



Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Galateni (3, 28), spune: De acum inainte, potrivit cu invatatura Domnului nostru, "nu mai exista nici iudeu, nici elin, nici rob, nici slobod, nu mai exista nici parte barbateasca, nici parte femeiasca, caci in Hristos Iisus voi toti una sunteti". Prin aceasta invatatura, Sfantul Pavel vine sa schimbe in mod fundamental opinia despre relatiile dintre barbat si femeie din lumea de atunci. Trebuie sa stiti ca atunci - si inca si astazi -in multe parti din lume, in Orient indeosebi, raportul dintre barbat si femeie mai este inca un raport ca intre sclav si stapan, femeia fiind sclava bineinteles. De altfel, chiar astazi, si inchipuiti-va cum va fi fost in trecut, chiar astazi privilegiul de a se ruga in sinagoga apartine mai mult barbatilor. Si tot asa e si la musulmani. M-am intamplat odata la Cairo si am vazut o inmormantare. Trecea convoiul pe strada, dar in convoi nu era absolut nici o femeie. Am intrebat pe insotitorii egipteni: de ce nu e nici o femeie? Mortul acesta n-a avut pe nimeni, «N-a fost casatorit, nu a avut nici o ruda, nici mama, nici o sora? - A, nu, femeile n-au voie sa-l insoteasca pe mort pana la mormant. E numai privilegiul barbatilor. Femeile raman acasa. Si multe alte privilegii aveau in trecut si au si astazi numai barbatii in Orient. Femeile erau socotite fiinte de mana a doua, daca nu chiar sclave. Si astazi inca, niciodata o sotie nu merge pe strada inaintea barbatului. La multe popoare barbatii aveau drept de viata si de moarte asupra femeilor. Si le puteau alunga oricand de acasa. Ei bine, Mantuitorul, si Sfantul Pavel fixeaza aceasta invatatura a Mantuitorului, vine sa declare egalitatea barbatului cu femeia. De acum incolo nu mai exista parte femeiasca sau parte barbateasca, adica nu mai exista diferente intre sexe. Toti suntem una.



Sfantul Pavel merge si mai departe in Epistola catre Efeseni (5, 22 si urm.) atunci cand, definind Biserica drept Trup al lui Hristos si subliniind unitatea organica dintre Capul-Hristos si Biserica-Trup, arata ca prin casatorie se realizeaza tot o astfel de unitate organica, sotul si sotia devenind si ei un singur trup.



Barbatul trebuie sa-si iubeasca femeia cum isi iubeste propriul trup, precum Hristos iubeste Biserica. Trebuie sa fim de acord ca o asemenea analogie, daca n-ar veni din gura Sfantului Pavel, le-ar fi fost greu altora s-o indrazneasca. Dar ea vrea sa intareasca la modul cel mai inalt posibil sfintenia casatoriei si egalitatea celor doi parteneri de destin, care devin un destin, incetand de a fi doua destine.



Femeia e protejata si prin aceea ca nu e ingaduita parasirea ei in afara de motive de adulter. Adulterul inseamna denuntarea unitatii, asa incat nici macar atunci nu ea e cea parasita, ci ea iese din conditia de unitate in care a intrat prin casatorie.



Aceasta invatatura a Mantuitorului, dezvoltata de Sfantul Pavel, despre raporturile dintre barbat si femeie si despre locul femeii in societate, a fost o adevarata revolutie in viata sociala a vremii de atunci. Poate ca asa si trebuie sa ne explicam faptul ca pe Mantuitorul il urmau multe, foarte multe femei. Se spune adesea in multe texte biblice: Erau atatea mii de barbati, afara de femei si de copii. Numarul acestora va fi fost si mai mare, atat de mare incat nici nu putea fi evaluat.



Apostolii au fost insa toti barbati. Sa fi fost si acesta un tribut adus mentalitatii vremii? Se stie ca Mantuitorul, de fapt, a fost foarte atent, intotdeauna cu femeile. A avut atitudini de iertare, in cazuri de toti condamnabile. A iertat pe femeia pacatoasa atunci cand toti ceilalti erau gata s-o ucida cu pietre. Asa a facut din ea o sfanta, iar din Maria, sora Martei si a lui Lazar, a facut un model pentru contemplative. A stat de vorba cu femeia samarineanca, desi lucrul era interzis de legea iudaica si condamnabil. Atitudinile lui au fost intotdeauna dictate de dorinta de a pune semnul egalitatii intre barbati si intre femei, si n-a facut niciodata vreo deosebire intre drepturile si indatoririle unora si ale altora, fie in viata sociala, fie in viata de dincolo, in afara, desigur, de cele inscrise in structura specifica a sexelor, data de la creatie, precum nasterea de prunci pentru femei.



Toate aceste trei lucruri pe care am vrut sa le punctez, si anume: invatatura crestina despre procreatie, ca menire esentiala a convietuirii dintre barbat si femei; invatatura crestina despre familie, ca fundament al vietii sociale si instrument al procreatiei, si invatatura crestina despre egalitatea dintre barbat si femeie sunt in acelasi timp si norme sociale. Ele ne arata care este invatatura Mantuitorului despre viata sociala crestina, cum trebuie organizata, cum trebuie sa traiasca crestinii in societate. In toate aceste trei laturi se dovedeste ca crestinismul a adus invataturi pozitive, invataturi inaintate, fata de conceptiile si morala din vremea sa. Ele sunt valabile si astazi. Duc la consolidarea societatii, la stabilizarea si la sanctificarea rostului familiei, la perpetuarea si apararea vietii, care este una din datoriile esentiale ale oamenilor pe pamant.



In toate acestea, femeile pot si sunt chemate sa joace un rol dintre cele mai importante. Spunea cineva: Dati-mi o generatie de mame bune si voi transforma lumea. Cat e de adevarat acest lucru! O generatie de mame bune ar fi o generatie de mame care sa-i invete pe copiii lor sa fie buni, sa fie drepti, sa fie respectuosi, sa invete, sa fie prin toate ale lor creatori, sa-si iubeasca aproapele si pe Dumnezeu, sa cultive binele si frumosul, sa cultive adevarul. O generatie de astfel de mame, care ar scoate o generatie de astfel de copii, fara indoiala ar transforma lumea, ne-ar da o societate mai buna, o altfel de societate decat aceasta societate din lumea de azi, care pregateste pe ici, pe colo, in diferite colturi ale lumii, razboaie si distrugeri. Femeile, cu sensibilitatea lor deosebita, au fost intotdeauna mai aproape de Dumnezeu, mai aproape de Biserica, si acest lucru trebuie sa fie in continuare incurajat, pentru ca de aici isi iau ele sursa invataturilor pe care trebuie sa le transmita copiilor lor. Citeam undeva ca in Franta s-a facut la un moment dat un test.



S-a pus o intrebare la care a fost chemata multa lume sa raspunda, intrebarea a fost urmatoarea: De ce in inchisori sunt mai multi barbati decat femei? Au venit tot felul de raspunsuri. Unul singur a castigat, si anume acela care a raspuns asa: In inchisori sunt mai multi barbati decat femei, pentru ca in biserici sunt mai multe femei decat barbati! Spre bucuria noastra, la noi in biserica partile sunt egale. Inchisorile ar trebui sa fie goale!



Mironositele care s-au dus la mormant l-au gasit gol si au anuntat ele, cele dintai, ca Hristos a inviat! Fie ca marturia lor sa ne intareasca si noua credinta in inviere si in tot ceea ce ne-a lasat Mantuitorul inviat drept mostenire, faptele, minunile si cuvintele invataturii Sale mantuitoare.


IPS Antonie Plamadeala

 
Sursa:CrestinOrtodox.ro