Intampinarea diavolului

In toata traditia carturareasca patristica sunt deosebite clar doua pozitii in legatura cu diavolul: prima, ca diavolul nu este o simpla personificare a raului, nu este o stare abstracta, ci o persoana particulara, care lucreaza ca sa impiedice omul sa se mantuiasca. Acest lucru l-am vazut clar pana acum. A doua pozitie este ca puterea, forta si lucrarea diavolului au tarie limitata dupa intruparea lui Hristos. Cu alte cuvinte, in toata Traditia ne apare stapanirea lui Dumnezeu asupra puterii celui viclean.



Hristos a venit ca sa invinga diavolul si sa elibereze omul de asuprirea lui. In minunile vindecarii de-monizatilor se vede acest lucru clar. Mai mult, si demonii insisi o intelegeau, pentru ca intr-o oarecare imprejurare au spus: "Ce ai tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu ? Ai venit aici inainte de vreme ca sa ne chinuiesti pe noi ?" (Mt. 8, 29). Vindecarile demonizatilor sunt expresia desfiintarii eshatologice a puterii diavolului. Aceasta desfiintare a puterii satanice a fost prin Cruce, incat spune Apostolul Pavel: "(Hristos) dezbracand (de putere) incepatoriile si stapaniile, le-a facut de ocara in vazul tuturor, biruind asupra lor prin cruce" (Col. 2, 15). Sfanta iconografie descrie minunat jeluirea diavolului, deoarece a fost desfiintata asuprirea lui si stapanirea lui prin Patimile lui Hristos. "Astazi iadul gemand striga: nimicit-a fost a mea ingaduita putere... fost-a sorbita a mea forta stapanitoare de-aceia peste care-mparateam, fost-am lipsit si de cei pe care-i inghiteam tinandu-i strans, pe toti din gura i-am varsat..."



Hristos a dat putere ucenicilor Lui sa calce diavolul, l-a incredintat ca prin puterea Lui pot sa invinga pe satana, "Iata, v-am dat putere sa calcati peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului si nimic nu va va vatama" (Luca 10, 19). Apostolului Pavel i-a dat asigurarea: "la care te trimit... ca sa se intoarca de la intuneric la lumina si de la stapanirea lui satana la Dumnezeu" (Fapte 26, 17-l8).



Lucrarea Sfintilor Apostoli, si in general lucrarea Bisericii prin pastori, este sa conduca oamenii din puterea diavolului in puterea lui Dumnezeu. Evanghelistul Ioan, vorbind despre duhul antihristului care va veni in lume, spune: "Voi din Dumnezeu sunteti, copii, si i-ati biruit pe acei prooroci, fiindca mai mare este Cel care este in voi decat cel care este in lume" (I In. 4, 4).



Si Apostolul Pavel ureaza crestinilor Romei: "Dumnezeul pacii va zdrobi repede pe satana sub picioarele voastre" (Rom. 16,20).



Satana acum are putere si tarie foarte limitata. Copiii lui Dumnezeu prin puterea dumnezeiescului har, pot sa zdrobeasca diavolul, pot sa intampine cu multa usurinta toate inselaciunile lui. in vietile sfintilor avem multe asemenea exemple. Viata Sfantului Antonie cel Mare, cum ne-a descris-o Atanasie cel Mare, este exemplificativa. Antonie cel Mare prin puterea lui Hristos a zdrobit diavolul. Acelasi lucru l-au facut si multi alti sfinti. Voi mentiona un exemplu din viata lui avva Theodor. Mentioneaza Patericul ca atunci cand s-a prezentat un diavol si a vrut sa intre in chilia lui, avva "l-a legat in afara chiliei". Acelasi lucru l-a patit si al doilea diavol. in continuare a venit si al treilea demon si gasindu-i pe ceilalti legati i-a intrebat pentru ce stau afara. Si aceia au raspuns: "fiindca este asezat inauntru si nu ne lasa sa intram". Si cand a incercat si acest demon sa intre a fost legat de rugaciunile batranului. Atunci cei trei demoni "in-spaimantandu-se de rugaciunile batranului, il rugau spunand: "dezleaga-ne". Si avva Theodor i-a dezlegat spunand: "plecati". Astfel, "rusinandu-se, au plecat". Exemplul acesta este destul de semnificativ. Arata ca sfintii prin puterea lui Hristos au o mai mare tarie decat demonii si pot chiar sa ii lege. Demonii se sperie in fata omului care este imbracat cu dumnezeiescul har.



Dupa aceste lucruri introductive, vom vedea cum putem sa luptam si noi cu diavolul, cum putem sa trecem peste toate scornirile lui, cum putem sa ne ferim de tirania lui. Traditia Bisericii ne descrie multe modalitati. Vom enumera in continuare pe cele mai graitoare, pe cat este posibil mai concis.



1) Cum am spus anterior, Dumnezeu a invins diavolul. Prin urmare, si noi, avand harul lui Hristos, putem sa-l distrugem.



Diavolul poate sa lucreze in sufletul aceluia in care nu exista Hristos. Sfantul Diadoh spune ca duhurile viclene "se ascund prin usurinta carnii, lucrand asupra celor care inca sunt copii la suflet. Cu cat suntem mai necopti la minte, cu atat suntem mai nefortificati in razboiul impotriva demonilor. Dimpotriva, cand in noi exista aura Sfantului Duh, atunci se sting sagetile purtatoare de foc ale demonului si mai inainte sa se apropie de inima noastra. "Caci aura Sfantului Duh, care misca inima spre adierile pacii, stinge sagetile purtatoare de foc ale demonului cand inca sunt purtate in aer". Sfantul Diadoh in mod repetat spune ca, cata vreme in noi lucreaza harul lui Hristos, diavolul nu are nici o putere asupra noastra. Scrie: "cat timp este Duhul Sfant in noi, nu poate, intrand, satana sa ramana in adancul sufletului". Dar si Sfantul Nichita Stethatos invata ca demonii se tem mult de harul Sfantului Duh. "De harul dumnezeiescului Duh se tem foarte tare duhurile viclene si mai mult cand acesta este prezent din belsug, sau de noi cei curatati prin studiu si prin rugaciune curata". Mai mult, sustine ca acestia care primesc harul Sfantului Duh nu numai nu sunt descoperiti, dar si provoaca frica diavolului. "Acestia chiar sunt nu numai descoperiti pentru diavoli, dar chiar si inspaimantatori, ca impartasindu-se din dumnezeiescul foc si foc facandu-se imediat". Astfel, care crestin are roadele Sfantului Duh, care sunt virtutile, este facut puternic si tare si sagetile demonului se sting chiar si in simturile trupului. "Pentru ca in afara simtirii trupului atunci sagetile satanice sunt stinse".



2) De asemenea, este nevoie de credinta in Dumnezeu si credinta in ajutorul pe care ni-l va oferi acela prin sfintii ingeri, prin duhurile adevarului. Apostolul Petru, prezentand lucrarea diavolului si ura lui impotriva omului, spune: "caruia stati impotriva tari in credinta" (I Petr. 5, 9).



Este nevoie de credinta in Dumnezeu. Aceasta credinta este manifestata pe de o parte, prin simtamantul ca ne protejeaza Dumnezeu, pe de alta parte, prin rugaciunea pe care o vom face in orele de ispita. Totusi, Dumnezeu trimite ingerii Lui sa ne pazeasca. Avva Moise a fost atacat mult de demonul curviei. A fugit din chilia lui si nu a vrut sa se intoarca in aceasta. Atunci avva Isidor l-a urcat in casa si dupa ce i-a aratat la apus multimea demonilor, in continuare i-a aratat in rasarit multimile nenumarate ale sfintilor ingeri si i-a spus: "Iata, acestia sunt cei trimisi sfintilor de catre Domnul spre ajutor; cei dinspre apus sunt cei care ii ataca pe acestia; asadar mai multi sunt 6u noi". Astfel, mai multi sunt ingerii care ajuta in aceasta dificila lupta. Din moment ce in Traditia ortodoxa se invata ca fiecare om are ingerul lui pazitor, se trage concluzia ca acesta ne ajuta in fiecare dificultate in viata noastra. Sfantul Ioan Sinaitul spune ca, atunci cand se apropie un duh rau, atunci trupul se inspaimanta, in timp ce cand se apropie un inger "se bucura smerindu-se sufletul". Si astfel, indata ce am inteles prezenta ingerului, trebuie sa alergam la rugaciune, pentru ca atunci ingerul nostru pazitor a venit ca sa se roage impreuna cu noi".



3) In lupta aceasta ne ajuta si rugaciunile parintelui nostru duhovnicesc. Prin puterea rugaciunilor lui putem sa intampinam cu succes lucrarea satanica.



Sfantul Ioan Sinaitul spune ca atunci cand ne aflam in lume pentru o oarecare cerere, suntem acoperiti de mana lui Dumnezeu "poate din binecuvantarea Tatalui, ca nu cumva sa fie blas-femiat si Domnul prin noi". Binecuvantarile parintelui nostru duhovnicesc sunt necesare in aceasta dificila lupta duhovniceasca, intr-adevar, rugaciunile presupun ascultarea de batranul duhovnicesc. Dupa cum Moise a fost ingerul bun al poporului israelit pe care il proteja de orice rau, astfel si parintele duhovnicesc pentru fiecare crestin este ingerul cel bun care il protejeaza de orice rau. Si precum Moise a eliberat pe israeliti de Faraon, tot astfel si parintele duhovnicesc ne elibereaza de robia Faraonului inteligibil, care este diavolul. Sfantul Simeon Noul Teolog prezinta echivalentele intre adevaratul Moise si inteligibilul Moise.



"Si sol este tatal si Dumnezeu asculta Si spune slujitorului sa ma ia de mana Si promite totodata sa calatoreasca impreuna cu noi, Eliberat de Faraon si de Egiptul relelor, Si curaj a sadit in inima mea Si indrazneala mi-a daruit, ca sa nu ma tem de Faraon" Si cand au venit asupra lui toate puterile celui viclean, atunci:; "M-am vazut lumina devenind prin trimisii tatalui meu Si pe neasteptate s-au retras in acelasi timp rusinati fiind".



4) Daca demonii sunt trufasi, si mai ales au cazut prin trufie, crestinii pot sa-i invinga prin smerenie. Smerenia este acea virtute care ii mistuie. Dupa cum invata Isihie Presbiterul, este nevoie de smerenie, "fiindca impotriva trufasilor demoni opusi lupta"'. De aceea si Sfantul Nil recomanda: "De multa smerenie sa te ingrijesti si de barbatie si ca sa nu-ti atace influenta demonilor .sufletul". Cand omul are smerenie in suflet, atunci nu poate satana sa aiba influenta asupra lui. Nu are nici o putere asupra celor smeriti.



Avva Arsenie, cand era atacat de demoni, striga: "Dumnezeule, sa nu ma parasesti, nimic nu am facut in fata Ta bun; dar ;da-mi dupa mila Ta sa pun inceput".



5) Deoarece razboiul acesta este primejdios si nu cunoaste omul timpul in care il va ataca dusmanul mantuirii, de aceea se fcere veghe duhovniceasca, care in limba Sfintilor Parinti este numita trezvie (nepsis). De multe ori, in Sfanta Scriptura exista cuvant despre blandete, care este stradania omului sa nu primeasca nici un gand si sa fie caracterizat de promptitudine spirituala ca sa reactioneze impotriva diavolului. Domnul porunceste save-ghem: "Privegheati si rugati-va, ca sa nu intrati in ispita" (Mt. 26, 41). Apostolul Petru indeamna: "Fiti treji; privegheati; potrivnicul vostru diavol ca un leu racnind, umbla cautand pe cine ;sa inghita" (I Petru 5, 8). Si Apostolul Pavel indeamna pe ucenicul sau Timotei: "Tu fii treaz in toate" (II Tim. 4, 5). Crestinul trebuie sa se afle intotdeauna in veghere duhovniceasca ca sa cunoasca inselaciunile diavolului si sa le intampine. in fond, este nevoie de atentie, asa incat sa nu primim nici un gand. Experimentatul luptator respinge orice gand care vine in mintea lui si o pastreaza curata de orice gand. Isihie Presbiterul vorbeste despre cumpatarea pe care o numeste atentie. Spune ca in razboiul acesta impotriva diavolului, intre celelalte, este necesara atentia ;,ca intotdeauna sa faca inima lui sa nu aiba nici un gand, desi, poate, i se pare bun".



6) Trezvia trebuie sa fie imbinata si cu rugaciunea. Deja am accentuat ca Domnul a spus: "Privegheati si rugati-va" (Mt. 26, 41). Trezvia prigoneste gandurile si rugaciunea da hrana sufletului, atrage Harul lui Hristos in inima. De aceea si este necesara aceasta imbinare a atentiei si rugaciunii. Hristos, vorbind despre demonul care cuprinsese tanarul, spunea: "Iar acest neam (de de-jmoni) nu pleaca decat prin rugaciune si post" (Mt. 17, 21). Rugaciunea distruge demonii. Deoarece demonii lupta groaznic impotriva omului, Filotei Sinaitul recomanda: "Din cauza aceasta, trebuie ca noi sa-l respiram intotdeauna pe Dumnezeu; ca din aceasta, neraniti de sagetile aprinse ale diavolului, sa trecem in fiecare zi". Prin rugaciune, respiram pe Dumnezeu si, astfel, trecem neraniti de sagetile celui viclean. Sfantul Nil indeamna: "Stai marturisind buna marturisire si usor vei veghea asupra dusmanilor tai".



Insa cand vorbim despre rugaciune, nu intelegem simplu o rugaciune formala, pe care am face-o in cursul ispitei ci neintrerupta rugaciune a inimii si mentala, care este in mintea omului, In clipa venirii neasteptate a diavolului de la sine inima se misca in rugaciune si astfel este alungat diavolul Rugaciunea care este largita in vedere duhovniceasca alunga diavolul. Cand demonii vor sa distruga mintea noastra, atunci "cu amintirea Domnului nostru Iisus Hristos sa ne largim in vedere duhovniceasca" (Isihie Presbiterul). Rugaciunea neintrerupta in ceasul atacului satanic alunga demonii, pentru ca acestia nu vor ca omul sa primeasca cununa de la Dumnezeu in lupta impotriva lor. De aceea, prin rugaciunea neintrerupta, cum spune Sfantul Ioan Sinaitul, "ca de foc chinuiti... vor fugi" demonii. Lucrarea mentala si vederea naturala, care este numita vederea ratiunilor celor existente, alunga diavolul si il evita. Spune Sfantul Nichita Stethatos: Dar prin lucrarea mentala a rugaciunii, cu ochiul treaz al mintii stand intru atentia si prin gandirile contemplatiei naturale meditand la launtrul faptuirilor lui Dumnezeu, nu te vei spaimanta de sageata care zboara ziua; caci nu vor avea puterea de a se apropia de cortul tau si de lumina cea din tine ca o negura, fiind pusi pe fuga si de focul dumnezeiesc fiind arsi".



7) Desigur, este necesar sa cunoastem ca in atacurile diavolului impotriva noastra nu trebuie deloc sa ne tulburam. Nu trebuie tulburare si teama, pentru ca scopul primordial al demonilor este sa creeze spaima, de vreme ce in atmosfera spaimei pot sa realizeze totul. Antonie cel Mare, luptator in aceasta mare lupta spirituala recomanda: "De Dumnezeu nu mai trebuie sa te temi; sa-i dispretuiesti numai pe acestia si intru nimic sa nu te temi de acestia". Trebuie sa subliniem cuvantul lui Antonie cel Mare: "pe acestia sa-i dispretuiesti si intru nimic sa nu te temi de ei". Nu trebuie sa ne temem de viclenii demoni. Avem puterea lui Hristos si putem usor sa ii distrugem. Sfantul Nil Ascetul indeamna: "Sa nu te inspaimanti de acestia; cu desavarsire sa nu te inspaimanti de amenintarea acestora". Si Sfantul Ioan Sinaitul zice: "nu te teme de jocurile de ciocanituri".



8) Sentimentul fricii pe care il provoaca demonii este intampinat si prin barbatia spirituala. Sfantul Nichita Stethatos spune ca demonii inaintea incaierarii obisnuiesc sa creeze spaima in sufletul omului. "Dar sufletul umplut de incredere si barbatie de catre Sfantul Duh, nu tine seama de atacul acestora si de furia amara, si numai prin chipul facator de viata si prin invocarea lui Iisus si a lui Dumnezeu distruge inchipuirile lor si totodata ii face pe acestia fugari". Este necesara increderea si barbatia si atunci crestinul va vedea diavolul ca devine fugar. Scapa repede de acesta. Nu poate sa lucreze asupra lui.



9) Se cere insa si lupta impotriva diavolului. Lupta aceasta presupune inarmare spirituala si chiar opunere impotriva ratiunilor lui si a lucrarilor lui. Apostolul Pavel, vorbind despre lupta aceasta, recomanda: "imbracati toate armele lui Dumnezeu spre a putea sa stati impotriva uneltirilor diavolului; caci lupta noastra nu este impotriva sangelui si a trupului, ci impotriva incepatori-ilor si stapaniilor si impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii din vazduhuri". Si in continuare enumera unele asemenea arme spirituale (Efes. 6, 10-20). Rezistenta impotriva diavolului trebuie sa fie mare si continua: "Stati impotriva diavolului, si va fugi de la voi" (Iacov 4, 7).



Nu trebuie nici o cedare, nici sa predam parti ale existentei noastre diavolului. "Nici nu dati loc diavolului" (Ef. 4, 27). Trebuie sa luptam. Nu numai sa luptam cu demonii, "dar si sa polemizam cu demonii" (Sfantul Ioan Sinaitul). Cum spune Ioan Sinaitul acolo unde suntem atacati de diavol, "acolo intru totul sa ne opunem din greu dusmanului", pentru ca altfel va deveni prietenul nostru.



Intre modalitatile de lupta impotriva demonilor este si impotrivirea. Desigur, Sfintii Parinti invata ca atata timp cat suntem incepatori in viata noastra duhovniceasca, nu trebuie sa venim in dialog cu diavolul, deoarece atunci diavolul cu argumentele pe care le ofera, dupa ce se prezinta si ca inger al luminii, poate sa ne batjocoreasca. Dar unii sfinti, fiindca dispunea de mari daruri spirituale, au ajuns in dialog cu diavolul si l-au invins definitiv. Ne-au lasat asemenea exemple, pe care le voi expune in continuare. Sfantul Ioan Sinaitul spune ca in situatia in care avem gandul blasfemiei trebuie sa il respingem spunand: "mergi inapoia mea, Satana; Domnului, Dumnezeului meu ma voi inchina si numai pe El il voi slavi; iar truda ta si cuvantul se va intoarce impotriva capului tau, si spre crestetul tau blasfemia va fi coborata in veacul de-acum si in cel viitor".



Acelasi sfant mentioneaza si alte doua exemple ale unor asemenea obiectii impotriva diavolului. La un oarecare frate s-au prezentat demonii si l-au fericit pentru virtutile lui. Fratele acela imediat a raspuns: daca incetati sa ma laudati si va retrageti, atunci ma voi considera pe mine insumi mare, pentru ca am devenit pretext sa va retrageti. Daca nu veti inceta sa ma laudati, atunci "din laudele voastre cuget la necuratenia mea insumi", fiindca "murdar in comparatie cu Domnul este orice orgolios". Si astfel, ori cedati si devin imediat mare, ori continuati sa ma laudati si cu ajutorul vostru voi dobandi mai multa smerenie. "Si lovindu-i imediat simplitatea cuvantului, s-au facut nevazuti". De asemenea, un alt oarecare luptator se straduia sa obtina smerenia. Demonii ii semanau laude in inima.



Atunci luptatorul acela s-a sculat imediat si a scris pe zid numele celor mai mari virtuti, adica dragostea desavarsita, smerenia ingereasca, rugaciunea curata, neprihanirea nepieritoare si altele multe. Cand veneau ganduri laudative, ca chipurile a reusit o virtute, acela spunea: "sa mergem pentru verificare". Se apropia de zid, citea virtutile si spunea lui insusi: "Cand ai dobandit aceste virtuti, cunoaste ca te afli inca departe de Dumnezeu".



Isihie Presbiterul spune ca atunci cand a inteles cineva ca se apropie diavolul, "indata cu manie sa-i raspunda impotriva vicleanului", in general, trebuie imediat orice gand care provine de la diavol sa-l respingem. Si orice ofera cel viclean trebuie sa fie indepartat imediat de la noi. Diavolul cu staruinta duhovniceasca poate sa fie indepartat.



10) Lupta aceasta este foarte dura. Nu se compara cu alte lupte. Exista clipe in care omul este descurajat. Dar este nevoie de mare rabdare, imbinata cu barbatia, despre care am spus mai sus cele cuvenite. Rabdarea ofera sanatate duhovniceasca si sanatatea aceasta creeaza premisele necesare pentru venirea harului lui Dumnezeu. Avva Arsenie a dat povata unui oarecare frate sa ramana in chilia lui in aceste dificile ceasuri. Fratele i-a spus: "Ma chinuie gandurile mele care-mi zic: nu poti sa postesti, nici sa lucrezi. Daca insa vizitezi pe cei bolnavi acest lucru inseamna dragoste". Atunci batranul a distins in acest gand "mintile demonilor" si i-a raspuns: "Mergi, mananca, bea, dormi si sa nu muncesti. Numai de chilia ta sa nu te indepartezi". Si i-a dat acest raspuns pentru ca avva Arsenie cunostea "ca rabdarea chiliei aducea monahul la locul lui". Stradania sa traiasca in chip cineva isihast cu asezare si liniste ajuta eficient in aceasta lupta staruitoare.



11) Se cere impreuna cu toate cele de mai sus si asceza totala. Antonie cel Mare invata ca cu cat ne ataca demonii, cu atat si noi "sa intensificam asceza impotriva acestora". Si cand spunem asceza, intelegem lupta sa pastram poruncile lui Hristos. Este nevoie de asceza, adica "viata dreapta, pentru ca demonii "se tem de postul ascetilor, de veghe, de rugaciuni, de blandete, de liniste, de nelacomie, de lipsa slavei desarte, de smerenie, de iubirea saraciei, de milostenii, de lipsa furiei, si mai inainte de toate de evlavia in Hristos". Toate aceste virtuti, care sunt roade ale Sfantului Duh, sunt arme duhovnicesti care formeaza panoplia, prin care putem sa stingem "sagetile aprinse ale celui viclean".



12) O arma necesara in aceasta lupta este discernamantul. Sfantul Evanghelist Ioan Teologul recomanda: "Nu dati crezare oricarui duh, ci cercati duhurile daca sunt de la Dumnezeu" (I Ioan, 4,1). Discernamantul nu trebuie sa existe numai ca sa deosebim necreatul de creat, ci si in general sa deosebim bine cu care demon trebuie sa luptam mai mult. Pentru ca, precum am mentionat, suntem in acelasi timp atacati de multi demoni. Sfantul Ioan Sinaitul spune ca luptatorul trebuie sa cunoasca pe care ii va alunga de departe si pe care ii va lasa sa lupte cu el. Pentru ca uneori "lupta le-a procurat cununa" si alteori "renuntarea i-a facut necercati". Adica exista situatia sa evitam sa luptam cu diavolul si sa ramanem neincercati si necopti duhovniceste. In timp ce exista situatia sa il lasam sa vina si sa luptam cu el si sa luam cununa de la Dumnezeu. De asemenea, poate sa fie si contrariul.



Sa nu cautam lupta cu el cu obraznicie si superficialitate caci acest lucru poate sa aiba urmari groaznice in viata noastra. De aceea in lupta aceasta se cere virtutea discernamantului si inainte de orice luminarea lui Dumnezeu. Prin discernamant vom putea sa cunoastem bine modalitatea razboiului.



13) Am scris ca diavolul lucreaza prin patimi. Si fiecare patima are un demon corespunzator. Prin urmare, cine vrea sa lupte impotriva demonilor este nevoie sa lupte in principal impotriva patimilor, prin care lucreaza demonii. Sfantul Maxim invata ca demonii sunt neputinciosi "cand prin porunci sunt micsorate patimile care sunt in noi", si sunt distrusi "cand la sfarsit prin nepatimire dispar, nemaigasind cele prin care se aflau in suflet si-l atacau pe acesta". Lupta pentru dobandirea starii fericite a nepatimirii este intr-adevar lupta impotriva demonilor. Dupa Sfantul Ioan Sinaitul "cel care a invins patimile raneste demonii".



14) Situatiile aparitiilor demonilor in chip personal si aparitiile diferitelor vedenii nu trebuie deloc sa le acceptam. Sfintii Parinti sunt graitori in acest sens. Sfantul Nil Ascetul recomanda: "vezi sa nu te amageasca prin vreo vedenie viclenii demoni, ci fii prudent, intorcandu-te la rugaciune, cheama pe Dumnezeu". Am mentionat ca diavolul se schimba si in inger de lumina. Apostolul Pavel cunostea aceasta metoda de actiune a celui viclean, de aceea si scria: "caci acest satana se schimba in inger al luminii" (II Cor. 11, 14).



Sfantul Nicodim Aghioritul mentioneaza asemenea situatii de aparitie a demonilor, dar si de intampinare a lor. Voi prezenta unele exemple.



Sfantul Avram canta mezonoptica si au aparut demonii ca sa-l amageasca. Stralucea chilia Sfantului Avramie si infatisandu-se diavolul, ca si cum ar vorbi Dumnezeu, a spus: "Fericit esti Avramie, fiindca nimeni nu este asemenea tie; caci totdeauna ai implinit poruncile mele". Atunci Sfantul Avramie a strigat tare: "intunericul tau sa fie impreuna cu tine spre pierzanie, tu cel plin de minciuna si inselaciune; caci eu sunt om pacatos".



Lui Simeon Stilitul i-a aparut diavolul plin de lumina cu cai rosii si i-a spus: "Domnul m-a trimis pe mine ingerul Lui ca sa te rapesc, cum am rapit pe Ilie; urca deci in car ca sa plecam la cer, deoarece si toti ingerii si sfintii vor sa te vada". Atunci Sfantul Simeon a facut semnul crucii si i-a fost descoperit ca era diavolul.



Lui avva Arsenie i s-a aratat diavolul si i-a spus: "Eu sunt Hristos". Si atunci avva Arsenie a spus: "Nu vreau sa vad pe Hristos in aceasta lume, ci in cea viitoare".



Sfantul Ioan a vazut trasuri si cai cu totul luminosi si a auzit o voce care spunea: "Omule, bine intotdeauna ai savarsit, cunoaste-ma acum imparatul tau si inchina-te mie". Atunci Sfantul Ioan a raspuns: "Domnului Dumnezeului meu ma voi inchina si numai pe El il voi slavi".



Si Sfantului Pahomie i s-a aratat diavolul ca Hristos si i-a spus: "Pahomie, eu sunt Hristos, si am venit la tine, credinciosul meu prieten". Si Sfantul Pahomie a raspuns: "Hristos este pace, tu m-ai umplut tot de tulburare". Si astfel a facut semnul crucii si s-a facut nevazut.



Este mentionat cazul unui monah numit Uah, care a acceptat aparitia diavolului si a crezut ca este Hristos. Astfel s-a inchinat diavolului. Si cand a venit timpul sa se impartaseasca Parintii, toti s-au impartasit, in timp ce acesta spunea: "Nu vreau sa ma impartasesc, deoarece eu l-am vazut pe Hristos". Si atunci a innebunit, de aceea si fratii l-au legat "ca smintit si nebun".



Sfintii, deoarece au harul lui Hristos, pot sa deosebeasca duhurile. Si astfel deosebesc daca lumina aceasta este a satanei sau este a lui Dumnezeu. Am mentionat in alta parte diferenta. Si aici, totusi as vrea sa prezint diferenta dintre cele doua lumini, cum o mentioneaza Sfantul Pavel cel din Latros. Lumina diavolului "este arzatoare si fumegoasa si asemanatoare focului perceptibil; si indata ce sufletul cumpatat si purificat o va vedea pe aceasta, are repulsie fata de ea si este incercat de dezgust. in timp ce lumina lui Dumnezeu "este foarte gratioasa si neinceputa si sfinteste atingand, umple sufletul de lumina, si bucurie, si de veselie, si il face binevoitor si iubitor de oameni".



15) Inca in situatii de puternic razboi diavolesc este nevoie sa cercetam barbati cunoscuti, adica oameni sfinti care cunosc inselaciunile diavolului si pot sa ne indrume sigur in aceasta dificila cale. Aceasta recomanda Sfantul Marcu Ascetul. Daca noi u avem "lumina adevaratei cunoasteri, din cauza inca nedesavarsirii varstei rationale", atunci pe cal este posibil "in continuu trebuie sa ne straduim si sa facem eforturi sa intalnim barbati cunoscuti". Parintii duhovnicesti sunt mari cunoscatori in aceasta lupta duhovniceasca, de aceea sunt singurii potriviti sa ne sfatuiasca, sa ne stabileasca modalitatea luptei. Desigur, raportarea la acestia trebuie sa fie imbinata si cu spovedania, deoarece prin marturisire sunt alungate toate puterile potrivnice, puterile diavolului.



16) In situatii in care diavolul a dobandit mare stapanire asupra noastra si mai ales a cucerit citadela noastra, adica creierul, si de acolo conduce intregul om, atunci trebuie sa ne refugiem in Biserica, la preoti, si sa acceptam exorcismele. Exista adica, rugaciunile speciale prin care roaga preotul pe Dumnezeu sa alunge demonii din sufletul nostru. Unii oameni se refugiaza la magi si vrajitoare ca sa scape de lucrarile demonice. Aceasta insa nu este vindecare. Poate sa para ca a fost eliberat omul de stapanirea demonului dar si aceasta este ratacire a celui viclean ca sa ne tina chiar mai mult aproape de el. Deoarece, fie pretexteaza ca a plecat, fie, lucrul cel mai rau, un demon il prigoneste pe celalalt demon. Ascetii contemporani ne-au dezvaluit ca fiecare vrajitor este condus de o specie de demoni. Si un vrajitor poate sa scoata ceilalti demoni, dar face in acelasi timp pe omul acesta rob al demonului sau. Si astfel se continua la infinit domnia lui satana. Sfintii Parinti ne recomanda sa ne refugiem la preoti ca sa ne citeasca din cartea de rugaciuni exorcismele potrivite si atunci, precum si impreuna cu Pronia lui Dumnezeu, vom vedea multe rezultate.



17) In afara de toate acestea care au fost mentionate inainte trebuie sa notez ca viata mistica a Bisericii este arma puternica impotriva diavolului. Prin Sfantul Botez este alungat diavolul din inima omului, prin Sfanta Mirungere este pecetluit cu Pecetea Sfantului Duh si cu Dumnezeiasca Euharistie sunt curatate toate puterile satanei. Intreaga viata in Biserica, atat mistica, cat si ascetica, care este trairea jertfei mantuitoare a lui Hristos, ne asigura cele mai tari arme ca sa invingem diavolul si sa evitam toate inselaciunile lui.



Prin toate cate am expus in articolul acesta sunt demonstrate multe adevaruri care, cred, trebuie sa fie subliniate drept concluzii.



1. Ca exista diavol care lucreaza ca sa ne indeparteze de Dumnezeu. Satana lucreaza in principal in aceia care il primesc, care sunt neintariti duhovniceste, dar ataca pe toti crestinii, mai mult pe acestia care lupta sa ajunga la indumnezeire. Astfel, in vreme ce ataca toti oamenii exterior, nu poate sa lucreze la toti in interior.



2. Cu cat trece timpul, cu atat devine mai groaznic in atacul sau. Cand un frate a intrebat pe avva Sisoe: "deci asa urmarea satana pe cei incepatori ?", acela i-a raspuns: "inca mai mult, fi indca timpul acestuia s-a apropiat si este agitat". Adica cu cat ne apropiem de a Doua Venire, cu atat se agita mai mult.



3. Insa puterea lui Hristos este mai tare decat puterea diavolului. Crestinul care este intarit de harul lui Dumnezeu nu are sa fie inspaimantat absolut de nimic. Este tare. Apostolul Pavel marturiseste: "Toate le pot intru Hristos Cel care ma intareste" (Filip. 4,13).



4. Nu trebuie sa ne paralizeze teama diavolului, ci sa ne in tareasca frica lui Dumnezeu. Sa fim stapaniti de dumnezeieasca frica. Si inca sa simtim dragostea lui Dumnezeu, care invinge orice putere potrivnica.



5. Lucrarea pastorului nu este sa imprastie panica pentru inselaciunile diavolului, ci sa pregateasca credinciosii sa se imbrace in armele lui Dumnezeu, astfel incat sa invinga si sa distruga puterea si inselaciunile celui viclean. Din pacate, in epoca noastra se observa o tendinta de acest fel, adica se observa fenomenul ca se vorbeste mult despre antihrist si mai putin despre Hristos. Multa antihristologie si putina Hristologie. Multi striga despre antihrist si pana la un punct bine fac, dar paralel nu se ingrijesc sa pregateasca credinciosii pentru razboiul antihristului, nu se ingrijesc sa indrume crestinii prin metoda vietuirii ortodoxe, care este curatirea, iluminarea si indumnezeirea. In "Apocalipsa" Sfantului Ioan exista o mareata imagine. Evanghelistul Ioan a vazut ca mielul a deschis prima din cele sapte peceti. "Si am auzit pe una dintre cele patru fiinte zicand, cu glas ca de tunet: vino si vezi; si m-am uitat, si iata un cal alb si cel asezat pe el avand un arc; si i-a fost data lui cununa, si a plecat biruitor ca sa biruiasca" (Apoc. 6, 1-2). in toata "Apocalipsa" se vede slavita izbanda a lui Hristos.



De asemenea, in "Apocalipsa" se vede infrangerea satanei. "Si a fost aruncat balaurul cel mare - sarpele cel mare de demult, numit diavol si satana, cel care insala toata lumea, a fost aruncat pe pamant, si ingerii lui au fost aruncati impreuna cu el. Si am auzit glas mare in cer spunand: de-acum s-a facut mantuirea si puterea si imparatia Dumnezeului nostru si puterea Hristosul ui Sau, fiindca a fost aruncat parasul fratilor nostri, cel care ii para pe ei in fata Dumnezeului nostru zi si noapte. Si acestia l-au biruit prin Sangele Mielului si prin cuvantul marturiei lor" (Apoc. 12, 9-11). Mielul invinge fiara Apocalipsei. Si oamenii Mielului inving balaurul si praznuiesc in cer. Pentru oamenii lui Dumnezeu nu exista nimic inspaimantator. Sunt tari si puternici. Este valabil ceea ce este valabil despre Episcopul Pergamului. Dumnezeu a zis: "Stiu lucrarile tale si unde locuiesti; unde este tronul satanei; si tii numele Meu si n-ai tagaduit credinta Mea" (Apoc. 2, 13). Poate omul sa locuiasca unde este tronul lui satana si totusi sa pastreze numele lui Hristos si sa nu nege credinta Lui. Aceasta se face cu puterea lui Hristos.



Fie sa facem parte dintre acesti invingatori, intre acestia care sunt pregatiti sa poarte numele lui Hristos. Va fi valabil atunci pentru noi cuvantul lui Hristos: "Biruitorului ii voi da lui din mana cea ascunsa, si-i voi da lui o pietricica alba si pe pietricica scris un nume nou, pe care nimeni nu-l stie decat cel care o primeste" (Apoc. 2, 17).



Mitropolit Hierotheos Vlachos

SURSA:CRESTIN ORTODOX.RO