ICOANA POCAINTEI ADEVARATE
sâmbătă, 30 octombrie 2010
Manastirea Simonopetra
Manastirea are hramul Nasterea Domnului si este situata pe latura de sud-vest a peninsulei Athos, avand cea mai ingenioasa arhitectura si o asezare unica in Sfantul Munte, pe varful unei pietre uriase, la o inaltime de 230 metri deasupra marii.
Manastirea a fost construita de Sfantul Simon la inceputul secolului al XIV-lea in urma unei minuni. Dupa traditie, o stea s-a lasat din cer in noaptea de Craciun aratandu-i cuviosului Simeon, locul unde trebuia sa fie zidita Manastirea. De aceea s-a numit noul Bethleem. Tot dupa traditie, un inger s-a coborat din cer cu o sfoara, si apucand sfantul de un capat si ingerul de celalalt capat au inconjurat stanca si au tras retezand varful stancii pentru a se putea construi manastirea. Acesta a zidit pe aceasta piatra un mic schit pustnicesc. De la el se numeste manastirea Simonopetra (sau Simonos Petra), adica "Piatra lui Simon".
In 1334 regele Sarbilor Ioan Ugles a reinoit-o si inbogatit-o cu daruri scumpe. Dupa un timp manastirea fiind jefuita de Arabi, a fost reinoita de un cuvios tot Simeon ajutat de imparatul Bizantin Andronie-cel-mare, al carui fiu Ioan, a vietuit in manastire necunoscut de nimeni, ca gradinar.
De-a lungul timpului a fost de mai multe ori distrusa de incendii. Dupa incendiul din 1580, cand mai multi calugari si-au gasit moartea aruncandu-se de pe stanca pentru a se salva, iar egumenul manastirii, Eugeniu, cu cativa calugari, care scapara, s-au retras in M-rea Xenofont, Mihai Viteazul reface integral manastirea si o inzestreaza cu metoace (1591-1599).
Incendiata din nou in 1626, Matei Basarab o reface intre 1633-1650. Dupa un alt mare incendiu, cel din 1891, reconstructia s-a realizat prin generozitatea tarilor rusi si prin ajutoarele banesti adunate intre 1899-1902 in Romania. Noua biserica pastreaza arhitectura athonita si contine parti din vechiul asezamant.
Manastirea Simonopetra e a treisprezecea in ierarhia Athosului si face parte din cele cinci manastiri cu tineret, care au adus un curent de innoire duhovniceasca in Sfantul Munte. In 1990, obstea manastirii numara 80 de calugari. In ultimii ani la aceasta manastire s-au convertit la ortodoxie si s-au calugarit aici un vestit staret benedictin cu cinci ucenici ai sai, precum si un tanar din Rodezia.
Cu toate ca o mare parte din documentele si cartile manastirii s-au pirdut in timpul incendiilor, in prezent biblioteca manastirii este foarte bogata fiind organizata int-un mod admirabil. Dintre sfintele moaste ce se gasesc la Manastirea Simonopetra amintim: mana stanga a Mariei Magdalena, capul Sf. Modest, capul Sf. Pavel marturisitorul, particele de la Sf. Varvara, Sf. Evdochia, Sf. Trifon, Sf. Eftimie, Iacob Persul si Sfantul Naum.
Sursa: CrestinOrtodox.ro
Manastirea Simonospetras
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu