ICOANA POCAINTEI ADEVARATE

ICOANA POCAINTEI ADEVARATE

luni, 18 octombrie 2010

SFÂNTULUI NICOLAE


























PREDICĂ LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI NICOLAE: NE SCHIMBĂM VIAŢA SAU NUMELE?






În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh


Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate, Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.



Iubiţi credincioşi, prăznuim pe Sfântul Nicolae – iar rugăciunea cu care mi-am început cuvântul este troparul pe care l-aţi auzit cântându-se la Litie – un sfânt foarte aproape de inima tuturor, a celor mici şi a celor mari, pentru că este un sfânt cunoscut ca aducător de daruri, în special pentru copii, un sfânt care a excelat prin virtutea milosteniei, a împărţirii de daruri spirituale şi materiale. Este sfântul care odată cu pomenirea sa anuală nu vine cu mâna goală. Şi deşi Sfântul Nicolae a trăit acum mai bine de 1600 de ani, totuşi amintirea şi pomenirea lui este vie şi lumea nu l-a uitat. Sunt mulţi sfinţi pe care lumea i-a uitat. Cu toate acestea faţă de Sfântul Nicolae lumea – întreaga lume ortodoxă şi nu numai, este foarte ataşată.

Sfântul Nicolae este pomenit pe 6 decembrie, dar este pomenit şi în fiecare zi de joi. Cine a hotărât ca Sfântul Nicolae să fie cinstit pe 6 decembrie şi în fiecare zi de joi? Sfânta noastră Biserică, care pe toate le-a hotărât şi le-a rânduit cu înţelepciune şi dumnezeiască insuflare. Fiecare zi a săptămânii este închinată ocrotirii unui sfânt, ocrotirii şi cinstirii unui sfânt sau mai multor sfinţi. Aşa se face că ziua de luni este ziua Sfinţilor Arhangheli şi Îngeri, ziua tuturor cereştilor netrupeşti Puteri. Ziua de marţi este ziua închinată Sfântului Ioan Botezătorul. Ziua de miercuri este şi zi de post, pentru că într-o zi de miercuri Domnul Hristos a fost vândut de Iuda – ucenicul cel nesincer, nerecunoscător şi iubitor de arginţi – pe treizeci de arginţi. Dar miercuri este şi ziua în care o cinstim în mod deosebit pe Maica Domnului şi citim Acatistul Sfântului ei Acoperământ. Joi, cum am spus, este ziua în care îl cinstim în mod deosebit, în fiecare săptămână, pe Sfântul Nicolae. De aceea, Canoanele Octoihului din ziua de joi, cuprind alături de Canonul Sfinţilor Apostoli, un Canon de rugăciune către Sfântul Nicolae. Dar pe lângă Sfântul Nicolae, ziua este închinată şi tuturor Sfinţilor Apostoli: celor doisprezece, celor şaptezeci şi prin extensie şi tuturor Sfinţilor celor întocmai-cu-Apostolii, cum sunt Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, cum este Sfânta Nina – Luminătoarea Georgiei, cum sunt Sfinţii Vladimir şi Olga – Luminătorii ruşilor, toţi sfinţii cinstiţi cu acest apelativ „întocmai-cu-Apostolii”. Vineri este ziua în care s-a răstignit Domnul Hristos, zi pe care o cinstim cu post – în afara zilelor în care este harţi -, ziua Răstignirii Domnului, ziua în care cinstim Sfânta Cruce şi mântuitoarea Patimă. Sâmbătă este ziua închinată tuturor sfinţilor, proorocilor, mucenicilor, cuvioşilor, ierarhilor, dar şi pomenirii celor adormiţi, iar duminică este ziua Învierii Domnului. Prin urmare, fiecare zi din săptămână poate fi pentru noi un prilej de a intra în comuniune persoanele sfinte, cărora le este dedicată de către Biserică ziua respectivă.

Aşadar, Sfântul Nicolae este pomenit în fiecare an pe 6 decembrie şi în fiecare zi de joi peste săptămână. Sfântul Nicolae a fost un om foarte credincios şi foarte blând; aşa cum ar trebui să fie orice creştin botezat: foarte credincios şi foarte blând. Troparul său, dacă aţi fost atenţi – tropar pe care ar trebui să îl ştiţi cu toţii când sărutaţi această icoană a Sfântului Nicolae – aşa începe: „Îndreptător credinţei şi chip (sau icoană) a blândeţilor…” . Deci, acest plăcut al lui Dumnezeu a fost un bărbat al credinţei-drepte, al Ortodoxiei, un om caracterizat de o credinţă profundă, puternică şi neclintită în Dumnezeu, un om care nu a crezut doar cu mintea şi cu gura, ci a crezut cu inima şi din toată fiinţa lui; de unde şi faptele lui cele bune, pentru că o credinţă fără fapte este moartă. A fost „Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor…”. Sfântul Nicolae fost un model de blândeţe, pentru că orice creştin trebuie să fie blând. Nu-i şade bine unui creştin să fie mânios; un creştin trebuie să fie blând, pentru că şi Hristos în Predica de pe munte a fericit pe cei blânzi spunând: „Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul…”; adică aceştia – cei bânzi, se vor bucura nu numai de bunătăţile pământeşti, ci şi de bunătăţile cereşti – când? – în veacul viitor, în care Dumnezeu va face un pământ nou şi un cer nou în care vor locui dreptatea şi toate sfintele virtuţi, care ne fac pe noi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Sfântul Nicolae s-a născut în cetatea Patarelor Lychiei – undeva în sudul Turciei de astăzi, în Asia Mică, după anul 250 d.Hr. -, iar părinţii lui se numeau Teofan şi Nonna, amândoi foarte bogaţi şi de viţă nobilă. Atunci când după multă rugăciune, Dumnezeu li l-a dăruit pe unicul copil Nicolae, ei au considerat de datoria lor să întoarcă însutit lui Dumnezeu acest dar minunat. Şi aşa cum au făcut Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, de au închinat-o Templului – Bisericii Vechiului Testament, pe Fecioara Maria, Dumnezeiasca Pruncă de trei ani, aşa şi aceşti părinţi evlavioşi şi bogaţi – nu numai în cele materiale, ci şi în credinţă şi în sfintele fapte bune – Teofan şi Nonna l-au încredinţat pe Nicolae Bisericii, slujirii lui Dumnezeu. Nu l-au ţinut pe lângă ei în mod egoist, cum fac mulţi părinţi şi zic: „Doar pe acesta îl avem; să rămână lângă noi, ca să ne dea un pahar de apă când vom fi bătrâni”. Ei l-au închinat Bisericii, iar darul lor a ajuns Luminător al lumii, mare Dascăl şi Ierarh.

Pruncul Nicolae a primit educaţie duhovnicească de la unchiul său, care se numea tot Nicolae şi care era Episcop al Patarelor. Tot acesta l-a şi tuns în monahism, pentru că tânărul Nicolae a vrut să îmbrăţişeze viaţa îngerească şi a îmbrăcat schima monahală. Deci a vrut ceva mai mult decât a intra în viaţa veşnică. A vrut ca la iubirea lui Dumnezeu să răspundă cu o iubire pe cât posibil omeneşte mai deplină, mai desăvârşită, mai totală, mai integrală; să se dedice deplin slujirii lui Dumnezeu şi semenilor.

A primit tunderea în monahism în Mănăstirea Noul Sion, iar la moartea părinţilor, averea moştenită, care era colosală, o împarte săracilor, neoprind pentru el absolut nimic. Unchiul său îl hirotoneşte preot, iar ca preot misionar, el a ajuns vestit pentru milosteniile pe care le săvârşea faţă de cei săraci din cetate. Pentru că nimeni din cei care veneau la el, nu pleca neajutat. Niciun orfan, nicio văduvă, niciun nenorocit, niciun infirm, niciun înfometat, niciun însetat, niciun om dezbrăcat, niciunul fără acoperiş, nu pleca nemângâiat şi neajutat de Sfântul Nicolae. Dar Sfântul Nicolae s-a socotit la un moment dat şi a dorit ceva mai bun pentru sufletul lui. S-a gândit că „Maria – sora lui Lazăr – partea cea bună şi-a ales”, adică însingurarea cu Dumnezeu, a sta la picioarele lui Iisus şi a asculta cuvintele Lui. A vrut să se debaraseze de slujirea Martei, slujire care de altfel este şi ea binecuvântată de Domnul Hristos. Ce i-a zis Domnul Hristos Martei? „Marto, Marto, te sileşti şi te îngrijeşti de multe, dar un singur lucru îţi trebuieşte…” S-a gândit el la aceste cuvinte, şi a dorit să se însingureze, să se ducă în pustie, să se facă sihastru, să părăsească mănăstirea de obşte, unde era împreună cu mai mulţi monahi, şi să petreacă cealaltă vreme a vieţii lui în linişte, în tăcere, în fericita însingurare, vorbind singur cu Dumnezeul Treimic, în contemplare dumnezeiască. Dar după ce a petrecut o perioadă în singurătate, Sfântul Nicolae a auzit un glas de sus, un glas de la Dumnezeu, care i-a zis: „Nicolae, în mijlocul poporului să-ţi săvârşeşti nevoinţa ta, dacă vrei să fii încoronat de Mine”. Şi atunci, Sfântul Nicolae a ascultat de acest glas dumnezeiesc şi a venit înapoi în cetate. A avut şi o vedenie: Se vedea pe sine în prezenţa Domnului Hristos şi a Maicii Domnului. Şi se făcea că Domnul Hristos îi dăruieşte Evanghelia, iar Maica Domnului îi dăruieşte omoforul, veşmântul distinctiv pentru episcopi, care se pune ca un fular după gât şi atârnă în faţă. Şi această vedenie, este zugrăvită şi în icoană. Dacă sunteţi atenţi, în partea de sus, în dreapta şi în stânga, e Domnul Hristos cu Sfânta Evanghelie de-o parte şi e şi Maica Domnului cu un veşmânt de cealaltă parte; cu un omofor. Şi această vedenie era de fapt o prevestire, o profeţie despre faptul că Nicolae va fi chemat la slujirea arhiepiscopală, a fi păstor de suflete în treapta arhieriei. Şi această proorocie s-a îndeplinit; căci nu după multă vreme, după ce el a părăsit pustia, a murit Arhiepiscopul Ioan al Mirelor Lichiei şi a fost ales evlaviosul ieromonah Nicolae ca Arhiepiscop al Mirelor Lichiei. Ca ierarh, Sfântul Nicolae a fost un păstor bun, milostiv, înţelept şi neînfricat, un mărturisitor al credinţei în vremuri de persecuţie, pentru că erau vremuri în care împăraţii persecutau pe creştini, îi urmăreau, îi aruncau în temniţe, îi schingiuiau, îi obligau să se lepede de Hristos şi să se închine la statui, să se închine la idoli, la zeii cei mincinoşi. Şi creştinii sufereau mult. Sfântul Nicolae era un mare şi grabnic apărător al fiilor săi duhovniceşti. Dar iată că într-o zi şi Sfântul Nicolae a fost prins, arestat şi aruncat în închisoare. Dar sfântul nici acolo nu şi-a încetat activitatea sa de predicator. Şi acolo învăţa dreapta-credinţă. Şi acolo mângâia sufletele întristate şi necăjite. După ce la cârma împărăţiei romanilor a venit Împăratul Constantin ce Mare, Sfântul Nicolae a fost eliberat din temniţă. Purta pe trupul său urmele rănilor, bătăilor şi chinurilor. Şi în felul acesta şi-a reluat scaunul episcopal în cetatea Mira Lichiei.

În anul 325, când Împăratul Constantin cel Mare a convocat primul Sinod Ecumenic de la Niceea, ca să combată erezia lui Arie, Sfântul Nicolae a fost unul din apărătorii credinţei, unul din Părinţii sinodali, unul dintre cei 318 Părinţi care au alcătuit prima parte a Crezului. Dar mânat de o dumnezeiască râvnă şi însufleţit de un sfânt curaj, în plină şedinţă sinodală, s-a repezit la Arie şi i-a cârpit o pereche de palme, pentru că Arie hulea pe Domnul Hristos şi pe Născătoarea de Dumnezeu. Arie era un fals preot, care căzuse în erezie, învăţa în chip mincinos poporul şi punea pe seama Domnului Hristos, a Persoanei Lui dumnezeieşti-omeneşti neadevăruri; iar un neadevăr rostit la adresa Persoanei dumnezeieşti-omeneşti a Domnului Hristos, este o hulă, este o blasfemie, este un păcat împotriva Duhului Sfânt. Ceilalţi Părinţi Sfinţi din cadrul Sinodului s-au supărat, pentru că au socotit că nu se cuvine ca un episcop să se preteze la o asemenea ieşire; să se mânie în aşa fel, încât să lovească cu palma, chiar dacă Arie era un eretic, un sectar. Şi atunci Părinţii i-au luat însemnele episcopale: omoforul şi Sfânta Evanghelie, l-au judecat, depus din treapta de episcop şi închis. Dar în aceeaşi noapte, o mulţime de episcopi din Tribunalul Bisericesc, care l-a judecat pe Sfântul Nicolae pentru perechea de palme pe care i le-a cârpit lui Arie, au avut în acelaşi timp, o vedenie în vis: îl vedeau pe fostul episcop Nicolae, încadrat de Domnul Hristos şi de Maica Domnului. Şi Domnul Hristos îi dăruia Evanghelia înapoi, iar Maica Domnului îi dăruia acel veşmânt episcopal numit omofor, şi i-l aşeza cu mâinile ei prea sfinte şi preacurate pe umerii lui ce suferiseră atâtea bătăi pentru mărturia lui Iisus în închisoare pe vremea persecuţiilor. Înspăimântându-se deci Părinţii sinodali de această vedenie şi împărtăşindu-şi unul altuia visul – care era de la Dumnezeu, l-au reaşezat pe Sfântul Nicolae în treapta de episcop şi i-au redat însemnele episcopale – Evanghelia şi omoforul.

Sfântul Nicolae a fost deci un apărător al Ortodoxiei, un apărător al dreptei-credinţe, dar a fost şi un apărător al dreptei-vieţuiri, al moralei, un apărător al dreptăţii omeneşti, aşa încât pe mulţi oameni nedreptăţiţi, el i-a ajutat. I-a scăpat de la moarte în două rânduri, aşa cum se spune şi în Acatistul şi în Viaţa sa, pe trei bărbaţi care fuseseră bârfiţi pe nedrept la împărat, aruncaţi în temniţă şi condamnaţi la moarte. El a petrecut în mijlocul poporului său ca un înger a lui Dumnezeu. Simpla sa prezenţă iradia pace, linişte, bucurie, împlinire, chiar rezolvarea problemelor tuturor oamenilor care îl înconjurau cu credinţă şi evlavie. S-a dovedit făcător de minuni încă din timpul vieţii. Oameni de aproape şi de departe, care erau în necazuri, în primejdii, în diferite pericole, doar chemau, invocau şi rosteau numele lui – Sfinte Nicolae! Robule a lui Dumnezeu Nicolae, ajută-mă! – şi Sfântul Nicolae prin harul lui Dumnezeu îi ajuta; chiar dacă fizic era departe de ei, chiar dacă până atunci nu-i cunoscuse personal şi nici cei care erau în primejdii, nevoi şi necazuri nu-l văzuseră vreodată. De multe ori, Sfântul Nicolae s-a arătat în vis, dar şi în realitate, aievea, celor care îi cereau ajutorul şi-i izbăvea de necazuri, arătându-le pericolele ce-i păşteau.

În Rusia, există o altă troiţă, o altă treime, o treime mică, după Preasfânta Treime. Voi ştiţi cu toţii – şi dacă nu ştiţi, trebuie să ştiţi – în numele cui v-aţi botezat: în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Cine sunt aceste trei Persoane? Dumnezeul creştinilor. Sfânta Treime. „Să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim…” Pe cine? „Pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea de-o fiinţă şi nedespărţită”. Aceasta este Treimea Preasfântă şi de-viaţă-făcătoare. „Slavă Sfintei şi Celei deofiinţă şi de-viaţă-făcătoarei şi nedespărţitei Treimi!…”. Aşa sună binecuvântarea mare la Utrenie. Deci există şi o treime mică, o treime pe care o sciem cu „t” mic. Această „treime”, îndeosebi în ţările slave, este alcătuită din Hristos, Maica Domnului şi Sfântul Nicolae. Atât de mare este evlavia creştinilor faţă de Sfântul Nicolae la mai bine de 1600 de ani de la strămutarea sa. Şi astăzi este cunoscut ca grabnic ajutător şi făcător de minuni. De aceea, şi primele biserici cunoscute în Ţările Române, în Transilvania, în Moldova şi în Ţara Românească, au fost închinate Sfântului Ierarh Nicolae. Mihai Viteazul purta cu sine în război mâna dreaptă a Sfântului Nicolae. Un fragment din mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se află şi astăzi – şi puţini români şi bucureşteni ştiu – la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti. De aceea, când aveţi drum la Bucureşti, căutaţi această biserică şi luaţi binecuvântare de la mâna sa dreaptă, mâna sfinţitoare, mâna care l-a lovit pe hulitorul Arie şi mergeţi şi cinstiţi-l pe Sfântul Nicolae în biserica Sfântul Gheorghe-Nou din Bucureşti, acolo unde se află şi mormântul Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.

Sinaxarul sfântului ne spune că faţa Sfântul Nicolae strălucea precum faţa lui Moise, iar simpla sa prezenţă îi liniştea şi îi bucura pe oameni. Cu puţin înainte de a-şi încredinţa sufletul în mâinile lui Dumnezeu, arhiereul lui Hristos Nicolae a fost bolnav pentru o scurtă perioadă, după care, în ziua de 6 decembrie, în anul 343, şi-a încredinţat sufletul doritului său Mire, Hristos Domnul.

Troparul Sfântului Nicolae ne spune despre el că a fost îndreptător al credinţei – adică îndreptar, normă, lege a credinţei – şi chip sau icoană a blândeţii. Apoi continuă: „învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor”. Adică pe lângă faptul că Sfântul Nicolae a fost deosebit de credincios, deosebit de puternic în credinţă, încât a făcut multe minuni, el a fost şi un model de blândeţe, cum ar trebui să fim şi noi, dar şi învăţător al înfrânării; adică i-a învăţat pe oameni să nu fie lacomi, să nu fie poftitori de câştig urât, să se mulţumească cu puţin, să nu fie iubitori de argint, să nu fie desfrânaţi, să nu fie necumpătaţi, ci să fie înfrânaţi în toate, cu măsură în toate. „Învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale…”. Ce turmă avea Sfântul Nicolae? N-a fost cioban. Avea o turmă duhovnicească şi anume Arhiepiscopia Mirelor Lichiei. Toate sufetele din acea episcopie erau oiţele lui duhovniceşti. Pe aceşti credincioşi, pe aceste suflete, el i-a învăţat dreapta-credinţă, blândeţea şi mai ales înfrânarea. Şi cum i-a învăţat? Aceste cuvinte nu sunt puse în troparul său la modul gratuit, doar pentru a face poezie, nu sunt o poveste, ele sunt o realitate. Toate acestea sunt demonstrate de realitatea faptelor lui: „…te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor”; adică realitatea credinţei tale, realitatea blândeţii tale, realitatea înfrânării tale. Sfântul Nicolae a premers cu exemplul, cu pilda vieţuirii lui autentic creştine. El a fost un om smerit, în sensul că s-a supus voii lui Dumnezeu. Şi-a supus mintea sa Raţiunii supreme a lui Dumnezeu – aşa cum ar trebui să facem şi noi. Şi în întreaga lui viaţă a fost ascultător: şi de părinţi, şi de părintele său duhovnicesc – unchiul Nicolae, Episcopul Patarelor, şi de voia lui Dumnezeu vestită lui în vedenie, şi de poruncile lui Dumnezeu şi aşa numitele sfaturi evanghelice. Smerenia aşa se cultivă – şi am spus şi aseară: prin ascultare. Cei neascultători sunt mândri. Copiii care nu-şi ascultă părinţii au o mare mândrie. Nu există om neascultător care să nu fie mândru, pentru că neascultarea, răzvrătirea, nesupunerea se naşte din mândrie. Mândria e maica tuturor păcatelor. Sfântul Nicolae însă a fost un om smerit, deosebit de smerit, pentru că a fost deosebit de supus şi de ascultător.

El a fost smerit, dar şi sărac. Troparul său continuă: „Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate…” Iniţial sfântul a fost bogat. Părinţii l-au închinat lui Dumnezeu. El a ales viaţa călugărească, care presupune fecioria, ascultarea şi neagonisirea sau sărăcia de bunăvoie. A avut iarăşi prilejul să se îmbogăţească penrtu că, monah fiind, părinţii l-au lăsat moştenitor al unei colosale averi. Dar el a vândut totul, a dat săracilor până la ultimul bănuţ, neoprind absolut nimic, şi-a luat crucea şi i-a urmat lui Hristos conştient că a trimis averea sa şi şi-a agonisit comoară mare în ceruri. În una din duminicile trecute am avut Evanghelia tânărului bogat. „Toate aceste porunci le-am păzit din tinereţile mele; – a zis tânărul bogat Mântuitorului Hristos – Ce-mi mai lipseşte? Vrei să fii desăvârşit? – îl întreabă Domnul Hristos. Vinde-ţi averile tale, împarte-le la săraci şi vei avea comoară în ceruri, apoi vino de urmează-Mi Mie”. Vedeţi? De aceea troparul Sfântului Nicolae spune: „Ai câştigat… cu sărăcia cele bogate”, adică prin milostenie ai câştigat Cerul, pentru că ce este mai bogat decât Cerul lui Dumnezeu? Cel care îşi adună comoară în ceruri, acolo unde molia şi rugina şi hoţii nu se apropie, nu strică, nu pradă, acela este cu adevărat bogat. Sfântul Nicolae a fost smerit şi sărac şi pentru că s-a mulţumit cu puţin; pentru că bogat nu e cel care are multe; bogat cu adevărat e cel care e milostiv şi se mulţumeşte cu puţin, cu strictul necesar.

Numele de Nicolae în limba greacă înseamnă „biruitor de popoare” – Nikolaos. Noi când spunem Nicolae, ne oprim cu mintea la Nicolae şi nu înţelegem altceva decât persoana respectivă pe care o avem în atenţie. Dar grecii când spun Nicolae, înţeleg „biruitor de popoare”. Cei care ştiu limba ebraică când zic Ioan, înţeleg un dar minunat al lui Dumnezeu. Noi când spunem Ioan, nu înţelegem altceva decât Ioan, pentru că nu e un nume pur românesc. La fel şi cu onomastica din alte limbi. Dar şi în limba română există nume care au o însemnătate: Luminiţa ne duce cu gândul la lumină; Victor, un nume latin, dar românizat, ne duce cu gândul la victorie. În limba ebraică, Mihail înseamnă „Cine este ca Dumnezeu!”. Aşadar, majoritatea numelor au anumite semnificaţii. Dar numele Sfântului Nicolae înseamnă „biruitor de popoare”. Ce a biruit Sfântul Nicolae, pentru că el nu a fost general, nu a fost un strateg, un conducător de oşti, un guvernator? A biruit relele care s-au năpustit asupra lui, popoarele de gânduri rele, popoarele de simţăminte rele, nelalocul lor, care l-au asaltat ca pe orice om purtător de trup şi vieţuitor în lumea aceasta. E adevărat că Sfântul Nicolae a dat semne de sfinţenie încă de la sânul maicii lui, când în zilele de post el nu primea lapte. Dar, ca orice sfânt, el a avut luptele sale cu răul, cu întreitul rău care vine de la trup, de la lume şi de la diavol. Dar el a biruit şi şi-a purtat cu onestitate numele. A făcut cinste numelui său. Şi toţi trebuie să fim biruitori ai răului. Toţi trebuie să fim în înţelesul acesta mici Nicolae, luptători şi biruitori ai popoarelor de răutăţi: de gânduri rele, de fapte rele, de cugete rele, de vorbe rele… Aşadar, Nicolae înseamnă „biruitor de popoare”.

Nume care mai înseamnă „biruitor” sau „victorios” e numele de Victor, cum am spus, un nume latin şi românesc, apoi numele Nichita, care e un nume grecesc şi înseamnă acelaşi lucru… Mai există şi alte nume cu semnificaţii deosebit de importante cum e numele de Macarie, care înseamnă „fericit”, cum e numele de Hristofor, care înseamnă „purtător de Hristos”, cum e numele de Vasile, care înseamnă „împărat”. Într-o anumită măsură, toţi trebuie să fim ceea ce înseamnă numele nostru. Nu avem ca scop al vieţii fericirea – fericirea vremelnică şi fericirea veşnică? În acest înţeles, pe toţi ne cheamă Macarie, adică fericiţi. Şi Predica de pe Munte a Domnului Hristos e foarte grăitoare în acest înţeles. Toate cele nouă Fericiri încep cu cuvintele „fericiţi” – în greceşte „makarii”: fericiţi sunt cei săraci cu duhul, cei ce plâng pentru păcatele lor, cei milostivi, făcătorii de pace, cei blânzi, cei prigoniţi pentru dreptate, cei curaţi cu inima… Toţi aceştia sunt numiţi Macarie, fericiţi. Dar iubiţi credincioşi, dacă purtăm un nume nepotrivit cu viaţa noastră iarăşi nu e bine. E la mijloc o contradicţie, un neadevăr, o minciună. Noi trebuie să purtăm cu vrednicie numele noastre, adică nu trebuie să-i întristăm pe sfinţii ale căror nume le purtăm prin viaţa noastră păcătoasă, ci trebuie să ne străduim să ne merităm numele. Adică: Te cheamă Nicolae? Trebuie să fii un biruitor al popoarelor de răutăţi care se năpustesc asupra ta. Aşadar, ca să fii un biruitor, trebuie să fii mai întâi un luptător. Se spune că Alexandru Macedon, marele împărat î.d.Hr., avea în armata sa un ostaş care îi purta numele – Alexandru. Dar acesta n-avea un nume bun, avea o viaţă stricată. Nu era un om cumsecade, nu era un om la locul lui. Şi atunci, împăratul s-a întristat că are un ostaş în armata lui, care poartă numele său, dar prin viaţa lui imorală îi pătează numele. Şi împăratul Alexandru Macedon l-a chemat la el pe acest Alexandru, nedemn de numele împăratului, şi i-a spus: „Alexandru, ori îţi schimbi viaţa, ori îţi schimbi numele”.

Cred că acesta este mesajul de azi al Sfântului Nicolae către toţi cei care îi poartă numele, dar şi către toţi creştinii care în ultimă instanţă purtăm numele lui Hristos. „Ori vă schimbaţi viaţa, ori vă schimbaţi numele!”. Şi aşa cu orice creştin care poartă numele unui sfânt: Ori vă schimbaţi viaţa, ori vă schimbaţi numele! Noi trebuie să ne purtăm numele cu onestitate, cu cinste, cu onoare. Există creştini care n-au nume de sfinţi şi nu-i un bai că n-au nume de sfinţi. Nu trebuie să facă o mare tragedie din asta. La Hurezi – mănăstirea de pe Valea Oltului, ridicată de Voievodul Martir Constantin Brâncoveanu – există patru paraclise, ctitorite de cei patru copii ai voievodului-martir. Cei patru copii ai Sfântului Constantin Brâncoveanu au fost: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei. Constantin, Ştefan şi Matei aveau sfinţi ocrotitori: Constantin pe Împăratul Constantin, Ştefan pe Sfântul Arhidiacon Ştefan şi Matei pe Sfântul Evanghelist Matei. Radu nu avea nume de sfânt; dar Radu s-a făcut pe sine sfânt. Şi foarte frumos spune un Canon de rugăciune în cinstea lor, adresându-se Sfântului Mucenic Radu Brâncoveanu – parafrazez: „Neavând tu nume de sfânt şi niciun sfânt ocrotitor în cinstea căruia să construieşti o biserică, te-ai adus pe tine însuţi biserică vie lui Hristos prin sângele pe care ţi l-ai vărsat pentru credinţa în Hristos – Capul Bisericii”.

Vă daţi seama că şi sfinţii care au pătimit în primele veacuri n-au avut sfinţi ocrotitori cărora să le poarte numele, ci ei şi-au sfinţit cei dintâi numele şi vieţuirea, prin mucenicie sau printr-o viaţă plăcută lui Dumnezeu, în familie sau în pustie.

Iubitorilor ai Sfântului Nicolae,

A fi creştin nu înseamnă doar a purta numele lui Hristos, ci a şi vieţui ca Domnul Hristos. Noi toţi, care ne-am adunat aici să-l cinstim pe Sfântul Nicolae, trebuie să fim credincioşi ca Sfântul Nicolae, să fim blânzi ca Sfântul Nicolae, să fim înfrânaţi ca Sfântul Nicolae, să fim smeriţi ca Sfântul Nicolae, să fim săraci, dar bogaţi ca Sfântul Nicolae, adică în cumpătare şi cu înţelepciune în cele pe care ni le-a încredinţat Dumnezeu, aşa cum a fost Sfântul Nicolae.

Acum vine întrebarea cea mai grea: Ce vom face după ce vom ieşi din biserică? Ne schimbăm viaţa sau numele? Pentru că un nume sfânt cu o viaţă stricată nu fac casă bună. Ne schimbăm viaţa sau numele?

Sfânta Treime să ne lumineze pentru mijlocirile Sfântului Nicolae ca să facem alegerea cea bună! Vă întreb iarăşi: Vă schimbaţi viaţa sau vă schimbaţi numele? Răspundeţi-vă singuri şi treceţi la fapte.

(Vecernie – 5 decembrie 2010)



MULŢUMIM PĂRINTELUI CARE A ROSTIT ACEASTĂ PREDICĂ – ŞI CARE VREA SĂ RĂMÂNĂ ANONIM – PENTRU BUNĂVOINŢA DE A NE ACORDA DREPTUL PUBLICĂRII EI PE ACEST BLOG – PELERIN ORTODOX.
Sursa: http://acvila30.wordpress.com/2010/12/06/predica-la-sarbatoarea-sfantului-nicolae-ne-schimbam-viata-sau-numele/#more-11153

Publicat de dolce anima la 16:51



MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA


DESPRE SFÂNTUL IERARH  NICOLAE ARHIEPISCOPUL MIRELOR LICHIEI - MARELE  NOSTRU MILOSTIV SI FACATOR DE MINUNI -














“…Sfântul Nicolae a fost făcător de minuni, adică a avut de la Dumnezeu darul de a face minuni. Care sunt minunile Sfântului Nicolae, puteţi să le vedeţi în sinaxarul său, care este foarte emoţionant.



Eu, din mulţimea minunilor Sfântului, vreau să vă amintesc aici doar una, care mi-a pricinuit o deosebită impresie şi emoţie; voi explica în continuare motivul pentru care m-a emoţionat în mod deosebit.


Pe vremea Sfântului Nicolae trăiau trei generali, glorioşi bărbaţi şi ofiţeri, eroi care biruiseră în mod repetat hoardele barbare, care se năpusteau asupra Imperiului Bizantin. Salvaseră poporul şi de aceea erau populari. Şi erau iubiţi şi de sfânt: Sfântul Nicolae i-a mustrat într-o anume situaţie, pentru că făcuseră abuz de putere (nu ei înşişi, ci soldaţii), şi atunci ei nu s-au arătat nesupuşi lui, ci s-au smerit. Ştiţi că adeseori cei care deţin funcţii înalte, generalii, etc. nu acceptă nicio muscă în spatele lor; aceşti generali, însă, smeriţi, au acceptat mustrările Sfântului Nicolae, s-au conformat îndemnurilor lui şi şi-au pedepsit soldaţii şi pe ofiţerii lor, care făcuseră abuz de putere în vremuri nepotrivite.

Aşadar, erau foarte iubiţi. Dar lucrurile omeneşti sunt deşarte: ,,Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune” (Ecleziast 1, 2). Adeseori, omul cade din înălţime în adânc. Aceşti trei ofiţeri romani au fost calomniaţi pe nedrept de complot şi din cauza calomniilor pe care le urzise răul epitrop al împăratului, eparhul Avlavie, au căzut în dizgraţia bunului Împărat Constantin. Împăratul fusese indus în eroare: le-a luat funcţiile şi a poruncit să-i arunce legaţi în închisorile din Constantinopol. Acolo, cei trei nevinovaţi au aflat că se emisese hotărâre de decapitare în privinţa lor şi răsărea ziua execuţiei lor. Au fost executaţi? A fost dusă la îndeplinire pedeapsa cu moartea? Nu! Ce s-a întâmplat? O minune. Ce minune?

Noaptea, în închisoare, cei trei condamnaţi şi-au adus aminte de Dumnezeu, şi-au adus aminte de Sfântul Nicolae, de omul lui Dumnezeu. Şi în rugăciunea lor, cu lacrimi în ochi se rugau: ,,Sfinte Nicolae, nu avem alt ocrotitor, pe tine te avem; fă o minune, eliberează-ne şi pe noi, aşa cum odinioară în Lichia ai eliberat pe alţi trei oameni care trebuiau să fie omorâţi”. Şi Sfântul Nicolae a făcut minunea. În acelaşi ceas, în care ei şi-au făcut rugăciunea, la miezul nopţii, – să nu creadă necredincioşii, e dreptul lor, noi credem că mijlocirile şi rugăciunile sfinţilor fac minuni -, pe când Împăratul Constantin şi eparhul Avlavie dormeau, li se arată în vis Sfântul Nicolae. L-a mustrat pe eparh şi i-a spus: Ce-ai făcut? Ai ucis prin bârfirea acestor oameni înaintea împăratului! Înainte de a-ţi mânji mâinile cu sângele celor nevinovaţi, trebuie ca, până dimineaţă, înainte de a răsări soarele, să-i eliberezi! Iar împăratului arată-i că cei condamnaţi sunt nevinovaţi şi că din invidie au fost clevetiţi. Îngrozit, împăratul s-a trezit şi la porunca sa, înainte de a răsări soarele, cei trei generali au fost eliberaţi. Aceasta este minunea Sfântului Nicolae.





MINUNEA SFÂNTULUI NICOLAE ÎN KOZANI





Veţi spune: «Astea s-au întâmplat ,,în vremea aceea”! Ne-aţi zăpăcit cu astfel de lucruri; mereu auzim ,,în vremea aceea”, ,,în vremea aceea”, ,,în vremea aceea”». Dar n-aveţi dreptate. N-a fost doar vremea aceea pentru minuni. Puterea lui Hristos nu s-a epuizat. Şi ieri, şi azi, şi mâine, şi până la sfârşitul veacului, până când răsare soarele şi curg izvoarele şi strălucesc stelele pe cer, puterea lui Hristos şi a sfinţilor Lui va face minuni. Vreţi o dovadă?

În anii 1943-45, eram în Kozani, capitala Macedoniei de Vest. Erau zile groaznice pentru neamul nostru. Gherilele arestaseră peste 300 de kozaniţi, oameni nevinovaţi; i-au închis în temniţa din Kozani şi se aştepta executarea lor. O mare nelinişte în întregul oraş. Răsărea ziua de 6 decembrie, ziua în care oraşul Kozani sărbătoreşte pe Sfântul Nicolae ca ocrotitor al său în frumoasa şi istorica biserică a Sfântului Nicolae – Kozani. Aşadar, sărbătoare în Kozani, dar creştinii niciodată nu mai fuseseră atât de trişti şi de supăraţi ca în acea zi; lacrimi curgeau din ochii lor. Atunci, ca predicator al oraşului, m-am suit în amvon stăpânit de o sfântă emoţie şi am spus următoarele puţine cuvinte:

„Astăzi, Sfântul Nicolae – Kozani nu sărbătoreşte. Astăzi Sfântul Nicolae plânge şi e în doliu, pentru că oameni nevinovaţi sunt în temniţe. Aşa cum acei slăviţi generali erau în temniţe şi Sfântul Nicolae i-a salvat, aşa şi astăzi în temniţele din Kozani sunt aceşti oameni. În continuare, punându-mi în pericol viaţa, am făcut un apel dramatic către gherile, către căpitanul – Marcu (Vafeiadi), care stăpânea în acea regiune şi care era ca o fiară sălbatică, şi le-am spus: „În numele Nazarineanului, în numele dreptului, în numele omeniei, sunteţi obligaţi să-i eliberaţi pe aceşti oameni nevinovaţi în această zi sfântă a Sfântului Nicolae”.

Aşa am spus. Şi cu toate că mă adresam unor inimi tari, sfântul domoleşte şi cele mai învârtoşate caractere. Aşa cum soarele înmoaie ceara, aşa şi intervenţia sa a îmblânzit inimile acestor oameni. În aceeaşi seară, până să apună soarele, cei trei sute de kozaniţi erau liberi pe străzile din Kozani!

Iată, deci, că şi atunci, şi acum, şi întotdeauna, Sfântul Nicolae face minuni. Şi iată de ce minunea cu cei trei generali mă emoţionează foarte mult. A salvat în Lichia pe cei trei, când era trupeşte pe pământ, a salvat în Constantinopol pe cei trei, când era deja în cer, i-a salvat şi pe cei trei sute în Kozani în zilele noastre.


Să-l cinstim şi noi după vrednicie pe Sfântul Nicolae, iubiţii mei. Toţi avem vreun Nicolae în casa sau în familia noastră. Unii avem părinţi şi rude, care au purtat numele de Nicolae, iar acum se odihnesc în corturile drepţilor, unde şi noi ne vom muta (în ceea ce mă priveşte, tatăl meu se numea Nicolae, iar sărbătoarea de astăzi îmi aminteşte de copilăria pe care am trăit-o în satul meu). Alţii au persoane care sărbătoresc printre cei vii; trăiesc astăzi şi se luptă în societate cu valurile sălbatice ale materialismului şi ale ateismului. Să ne rugăm, pe de-o parte, pentru cei adormiţi ca Dumnezeu să le dăruiască odihnă, iar, pe de alta, pentru cei vii, ca să-i întărească să meargă din putere în putere şi din slavă în slavă, până când vor ajunge în acele sălaşe, unde îngerii şi arhanghelii şi Sfântul Nicolae se bucură şi împărăţesc lângă Sfânta Treime. Amin.


† Episcopul Augustin”


(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: A.Kaplanoglu)


Sursa: http://acvila30.wordpress.com/2010/12/07/mitropolitul-augustin-despre-sfantul-nicolae/#more-11228






6 decembrie: Sfântul Ierarh Nicolae Velimorovici (Proloagele de la Ohrida) - Despre Sfântul Ierarh Nicolae - Mare făcător de minuni -



Acest glorios sfânt, prăznuit şi astăzi de popoarele din întreaga lume, a fost unicul fiu al unor oameni de rang înalt şi foarte bogaţi din cetatea Patarelor Lichiei, pe numele lor Theofan şi Nonna.


Fiind acesta singurul copil dăruit lor de Domnul, părinţii au întors înzecit lui Dumnezeu bogatul lor dar, închinându-l pe fiul lor slujirii Lui celei sfinte. Sfântul Nicolae a învăţat viaţa cea duhovnicească de la unchiul lui, Nicolae, Episcopul Patarelor, şi a fost de acesta tuns întru îngerescul chip la Mînăstirea Noului Sion de unchi întemeiată.


După moartea părinţilor, Sfîntul Nicolae a împărţit toată colosala avere moştenită săracilor, nepăstrînd pentru sine absolut nimic. Preot fiind în Patara, el s-a făcut tuturor vestit şi fără să vrea prin a sa milostenie de pomină, pe care o făcea ascunzînd cu grijă fapta cea bună, după cuvîntul Domnului: Să nu ştie stînga ta ce face dreapta ta (Matei 6: 3).


Inchinîndu-se apoi pe sine cu totul singurătăţii şi tăcerii, gîndind să petreacă întru acestea pînă la moarte, a auzit la o vreme un glas din cer care i-a zis: Nicolae, în mijlocul poporului să-ţi săvîrşeşti nevoinţa ta, dacă voieşti să fii încununat de Mine.


Indată după această vestire, şi prin a Domnului minunată purtare de grijă, Sfîntul Nicolae a fost înălţat Arhiepiscop al Mirelor Lichiei. Milostiv, înţelept şi neînfricat, Sfîntul Nicolae a fost păstorul cel bun al turmei sale.


In vremea prigoanelor contra creştinilor declanşate de Diocleţian şi de Maximian, Sfîntul a fost aruncat în temniţă, dar chiar şi de acolo instruia şi învăţa zi şi noapte poporul întru Legea lui Dumnezeu.


Sfîntul Nicolae a fost unul dintre Sfinţii Părinţi de la Sinodul întîi a toată lumea de la Niceea, din anul 325, unde, din rîvnă arzătoare pentru adevărul dogmelor credinţei, a mers în mijloc şi l-a lovit întru Numele Domnului cu a lui sfinţită mînă peste necurata lui faţă pe ereticul Arie cel cu nume urît.


Pentru aceasta el a fost scos din Sinod şi din scaunul său episcopal pentru o vreme, pînă cînd Insuşi Domnul şi Preacurata Lui Maică de Dumnezeu Născătoarea S-au arătat mai multor ierarhi de frunte, descoperindu-le acelora că din poruncă de sus s-a făcut minunată lovirea aceea.


Apărător înflăcărat al adevărului lui Dumnezeu, Marele Sfînt Nicolae a fost pururea neînfricat întru apărarea dreptăţii printre oameni, în două rînduri el a mîntuit de la condamnare nedreaptă la moarte trei bărbaţi.
Milostiv, credincios şi iubitor de dreptate, el a umblat prin mijlocul poporului ca un înger al lui Dumnezeu. El a fost socotit sfint de popor chiar din timpul vieţii lui, şi chiar din timpul vieţii lui oamenii chemau cu credinţă numele lui întru necazuri şi se mîntuiau. El venea şi în vis şi aievea înaintea celor care chemau cu credinţă numele lui, şi îi ajuta uşor şi grabnic, fie că aceia se aflau aproape sau foarte departe.


Faţa lui strălucea ca faţa lui Moise, simpla lui prezenţă mîngîia şi curăţa poporul, umplîndu-le sufletele de pace, bucurie şi bună voire. La bătrîneţele lui Sfintul s-a îmbolnăvit pentru puţină vreme şi, după o viaţă preaplină de nevoinţe aspre şi pline de roadă, s-a strămutat la Domnul spre a se bucura pururea de odihna vederii Feţei Lui, şi spre a ajuta pe mai departe, de acolo, pe credincoşii de pe pămînt cu aceleaşi şi mai bogate neîncetate faceri de bine, spre a Domnului slavă.



Sfintul Mare Dascăl al lumii şi Ierarh Nicolae Episcopul Mirelor Lichiei s-a strămutat la veşnica viaţă în şase zile ale lunii decembrie, din anul 343 după Hristos.

Cugetare,de Sfântul Nicolae Velimirovici :


În icoanele care îl închipuie pe Sfântul Nicolae este reprezentat şi Mântuitorul Hristos cu Sfânta Evanghelie în mâini, stând de o parte a lui, iar de cealaltă parte Maica Domnului ţinând în mâini un omofor arhieresc.



Reprezentarea aceasta are o îndoită semnificaţie istorică: mai întâi este semnificată chemarea Sfântului Nicolae la treapta arhierească, iar în al doilea rând este semnificată exonerarea lui de pedeapsa caterisirii care ar fi trebuit să urmeze după confruntarea cu necuratul Arie.



Sfântul Melodie Patriarhul Constantinopolului zice: „A văzut într-o noapte Sfântul Nicolae pre Domnul în slavă, stând lângă el şi întinzându-i cartea Evangheliei, legată în aur şi în mărgăritare de preţ. Iar de cealaltă parte a văzut pre Maica lui Dumnezeu, care i-a aşezat pe ai săi umeri pallium-ul arhieresc".



La scurtă vreme după această vedenie, Sfântul Ioan Arhiepiscopul Mirelor a murit iar Sfântul Nicolae a fost ridicat Arhiepiscop al acelei cetăţi. Aceasta a fost o minune.



A doua minune s-a întâmplat la vremea Primului Sinod Ecumenic de la Niceea, când, văzând îndărătnicia diavolească şi reaua credinţă cu care Arie refuza şi răstălmăcea cuvintele Sfinţilor Părinţi care voiau să îl oprească prin dezbatere raţională pe acesta de la a mai huli Numele Domnului şi al Preacuratei Sale Maici, Sfîntul Nicolae a păşit şi l-a lovit cu putere pe eretic peste diavoleasca lui faţă.



Sfinţii Părinţi, după canoane, l-au scos pe Sfântul Nicolae din Sinod şi au ridicat de la el însemenele rangului lui arhieresc. În chiar aceeaşi noapte, mai mulţi Sfinţi Părinţi de frunte ai Sinodului au avut cu toţii, separat, una şi aceeaşi vedenie minunată şi lor înfricoşată: anume L-au văzut pre Domnul stând de o parte a Sfântului Nicolae, şi întinzându-i cu mâinile Sfânta Evanghelie, iar pe a Sa Preacurată Maică de Dumnezeu Născătoarea stând de cealaltă parte a lui şi aşezând pe ai Sfântului umeri pallium-ul arhieresc, investindu-l iar cu toate insemnele rangului de Arhiepiscop.



Văzând aceasta cu înspăimântare acei Sfinţi Sfinţiţi Părinţi, au grăbit şi au întors cu umilinţă Sfântului Nicolae ceea ce ridicaseră de la el. Ei l-au înconjurat cu respectul adânc al smereniei şi evlaviei care se cuvine unui ales al lui Dumnezeu, şi au arătat că lovirea lui Arie nu a fost gestul mâniei trupeşti şi neînfrânate, ci dimpotrivă, acela al râvnei de foc pentru adevărul lui Dumnezeu.


Proloagele de la Ohrida
















Biserica “Sfantul Nicolae” din Bari, daruita crestinilor ortodocsi rusi
Biserica Sfântului Ierarh Nicolae din Bari (Italia) va fi dăruită de către statul italian comunităţii creştinilor ruşi. Ceremonia din 1 martie a.c., prevăzută iniţial pentru data de 6 decembrie 2008, a fost amânată de evenimentele din Patriarhia Rusă: trecerea la cele veşnice a Patriarhului Alexei şi alegerea noului patriarh al Moscovei şi întregii Rusii. La acest transfer de proprietate vor participa preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano şi omologul său rus, Dimitri Medvedev, după cum precizează www.orthodoxie.com .



Catedrala Sfantul Nicolae din Bari



Bari, orasul situat pe tarmul Marii Adriatice, in sud-estul peninsulei, este un important loc de pelerinaj intrucat aici se afla biserica ce adaposteste moastele Sfantului Ierarh Nicolae, facatorul de minuni, sarbatorit la 6 decembrie. Situat pe coasta Adriaticii, orasul Bari este capitala regiunii italiene Puglia si a provinciei Bari.



In secolul al treilea Bari era un port infloritor al regiunii Peucezia, care ocupa partea centrala a Apuliei (Apulia este numele vechi al regiunii numite astazi in limba italiana Puglia). Dupa ce a rezistat invaziei grecesti, Bari a fost cucerit de romani si a dobandit statutul de “municipium”. In anul 840 Bari a fost ocupat de catre saracini, fiind recastigat in anul 870 de catre bizantini. Orasul devine principalul centru italian din punct de vedere politic, militar si comercial din intreg Imperiu Roman de Rasarit. Dominatia bizantina va lua sfarsit in anul 1071.



Catedrala Sfantul Nicolae a fost construita in sec. al XVII-lea pentru a adaposti moastele Sf. Nicolae, furate din Mira Lichiei (astazi localitatea Demre aflata in sudul Turciei de astazi) de un grup de marinari din Bari.



Constructia Catedralei (Basilica di San Nicola, in limba italiana) va incepe in anul 1089 si se va termina in anul 1197.



Catedrala Sfantul Nicolae este o biserica sudica a Italiei, ce pastreaza o importanta deosebita pentru Europa si lumea crestina. Aceasta este un important centru de pelerinaj atat pentru italieni cat si pentru crestinii ortodocsi din estul Europei.



Constructia acesteia s-a realizat in 110 ani, in timpul dominatiei italo-normande a Apuliei. Ridicarea acesteia este pusa in legatura cu furtul moastelor Sfantului Nicolae din Turcia, de catre niste negustori. Potrivit legendelor, sfantul, trecand prin oras in drumul sau spre Roma, l-a ales pe acesta (orasul Bari) drept loc de inmormantare al sau. Papa Urban II a venit in Bari pentru a sfinti asezamantul in anul 1089. Elias, abate al unei manastiri din apropiere – Sfantul Benedict – a fost numit prim arhiepiscop. Edificiul a fost deschis oficial in anul 1197, in prezenta vicarului imperial, episcopul Conrad de Hildesheim, si a numerosi alti episcopi, prelati si nobili.



Architectura bisericii este interesanta. Biserica are mai degraba forma patrata, semanand mai mult cu un castel decat cu o biserica. Acest lucru este intarit de prezenta a doua turnuri masive in lateralele fatadei. Cu siguranta a fost folosita pe post de castel in multe randuri de-a lungul istoriei.



Interiorul este format dintr-o nava si doua abside, despartite prin coloane de granit si pilastri. Prezbiteriul este separat de restul edificiului cu ajutorul a trei arce sprijinite pe coloane de influenta bizantina. Deasupra acestora se afla “matroneum”, un loc gen tribuna pentru femei, ce deschiderea spre nava bisericii. Basilica a fost prima biserica cu aceasta forma de arhitectura, alcatuind un model ce va fi ulterior imitat de multe alte cladiri ale regiunii.



Din punct de vedere al bogatiilor, Basilica gazduieste una dintre cele mai semnificative sculpturi romanice din sudul Italiei – este vorba despre o “catedra” adica un tron episcopal, terminat la sfarsitul secolului al XI-lea pentru Elias.



In biserica se mai afla si pretioasele mosaicuri ce paveaza podeaua din cripta si prezbiteriul. Cibonium-ul este cel mai vechi din regiune, fiind de asemenea, decorat cu mosaicuri; acesta are patru coloane impodobite cu imagini si sculpturi de animale, figuri mitologice.



Cripta Sfantului Nicolae, cu 26 de coloane sustinand capiteluri bizantine si romanice, pastreaza moastele Sfantului.



In biserica se afla si mormantul lui Bona Sforza (secolul al XVI-lea), din marmura. Muzeul bisericii detine numeroase si importante opere de arta, incluzand si o colectie de sfestnice din secolul al XII-lea, donate de catre regele Charles I de Anjo



Biserica a fost renovata la sfarsitul secolului al XIII-lea, in 1456 si in secolul al XVII-lea. In secolul al XX-lea renovarea a dus la indepartarea multor adaosuri baroce, lasandu-se doar tavanul de lemn, inramand imagini ale lui Carlo De Rosa.


SURSA:Cidade de Deus



Mos Nicolae


Sfantul Ierarh Nicolae este cel mai cunoscut sfant al Bisericii noastre. Indiferent pe cine intrebi, iti poate spune despre el ca este sfantul care aduce daruri. Noaptea dinaintea zilei de 6 decembrie este cunoscuta ca fiind noaptea darurilor. Este momentul in care vine "Mos Nicolae".



Cand eram copil, imi lustruiam ghetele si le puneam la fereastra ca sa fie umplute de daruri. Aveam prieteni care isi asezau incaltarile la usa, semn ca pe acolo avea sa vina Mos Nicolae. Nu m-am intrebat pe unde venea, pentru ca atat eu cat si prietenii mei ne trezeam cu daruri in ghete, semn ca Sfantul Nicolae putea veni si pe usa si prin geam. Si datorita sfinteniei sale, cunostea ce iti lipseste si iti aducea ceea ce iti doreai. Datorita acestei bunatati, multi copii il confundau pe Dumnezeu cu Sfantul Nicolae.



Sfantul Ierarh Nicolae nu este un personaj mitologic. A fost arhiepiscopul Mirei, o localitate din vechea Licia, in Asia Mica. Teodor Anagnostul, autorul "Istoriei Tripartite", afirma ca Sfantul Ierarh Nicolae a participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325. Pentru ca acest autor s-a folosit de documentele provenite direct de la primul Sinod Ecumenic sau de la persoanele care au participat la acest sinod, istoricitatea Sfantului Nicolae nu trebuie pusa sub semnul intrebarii.



Amintim ca la sinodul de la Niceea, din anul 325, a fost condamnata erezia lui Arie, care sustinea ca Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Potrivit Traditiei, atat de puternic a argumentat Sfantul Nicolae si atat de incapatanat a fost Arie, incat, ingrijorat de ruptura care se putea face in Biserica, Nicolae i-a dat ereticului o palma in cadrul sinodului. De la palma Sfantului Nicolae a ramas obiceiul ca, in ziua de 5 decembrie, celor neascultatori sa li se dea un bat in semn de avertisment.



Dar nu prin aceasta fapta a ajuns Sfantul Nicolae intruchiparea darniciei lui Dumnezeu. Potrivit traditiei, Sfantul Nicolae a aflat intr-o zi, ca un tata din cetatea Mira, de durere ca este lipsit de ajutor in a-si marita fiicele, dorea sa le ia zilele si apoi sa-si puna capat acestei vieti. Sfantul Nicolae i-a daruit omului aflat in nevoie trei pungi cu aur, iar fiicele acestuia s-au putut casatori. De atunci si pana in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfantului Nicolae, cei dragi si in special copiii primesc daruri de la Sfantul Nicolae.



Ziua trecerii Sfantului Nicolae la cele vesnice a fost data de 6 decembrie 334, potrivit lucrarii "Legenda Aurea" ("Legenda Sanctorum") a lui Jacoppo da Voragine (+ 1298). In prezent, moastele sale se afla la Bari, din anul 1087. Mentionam ca in biserica "Sfantul Gheorghe Nou" din Bucuresti, se afla mana dreapta a Sfantului Nicolae. Exista credinta ca aceasta mana i-a fost trimisa lui Mihai Viteazul chiar de Cardinalul de Bari, printr-un pelerin roman, in semn de pretuire pentru lupta domnitorului impotriva paganismului.



Va indemn sa luati chipul Sfantului Nicolae, ca nimeni sa nu mai planga pentru lipsa darurilor. Nu uitati ca in viata vesnica luam cu noi doar atat cat am daruit.



La multi ani tuturor celor ce poarta numele Sfantului Nicolae.

Vine Mos Nicolae






Spunem despre ceva ca exista, doar daca este vazut. Mosul Nicolae, spre deosebire de Mos Craciun, nu se arata niciodata. Poate de aceea credem mai mult in Mos Craciun. Insa, Mos Craciun imbracat in vesmant rosu, avand barba si calatorind cu ajutorul renilor, a fost inventat la inceputul secolului XX. Numele de Santa Claus (Mos Craciun) provine din termenul olandez Sinterkloos - Sfantul Nicolae.



Potrivit traditiei, Sfantul Nicolae este cel care a salvat trei fete de la prostitutie cu ajutorul unor pungi cu bani aruncate noaptea, pe fereastra casei in care ele locuiau. De atunci si pana in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfantului Nicolae (5 decembrie), cei dragi si in special copiii primesc daruri de la Sfantul Nicolae. Astfel, cu totii asteptam dimineata de 6 decembrie pentru a ne uita daca Mosu' a lasat ceva in ghetele pregatite de cu seara.



Daca la Craciun cadourile se pun sub brad, acum Mos Nicolae aduce cadouri in ciorapei, ciubotele.



Fiecare membru al familiei se pregatea in trecut de sarbatoarea Sfantului Nicolae. Copiii isi pregateau ghetutele, fetele pregateau o coliva pe care o pastrau pana la Anul Nou, atunci cand isi faceau de ursita, iar bunicii faceau previziuni meteorologice. In seara de Mos Nicolae exista obiceiul de a pune crengute in apa, ca acestea sa infloreasca pana la Craciun. Crenguta, de obicei de mar, este simbolul carjei arhieresti a Sfantului Nicolae. Mentionam ca nu intamplator, in colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar. Iar daca acele crengute infloreau pana la Nasterea Domnului, insemna ca sfantul a mijlocit pentru iertarea celui caruia i-a dat crenguta flori albe.



Daca nu primim daruri, afirmam ca Sfantul Nicolae nu exista sau ca nu a reusit sa treaca pe la noi. Trebuie sa invatam ca sunt si altfel de daruri care aduc o bucurie mai mare decat cadourile din incaltari. Daruieste si astazi Sfantul. Dar isi pune darurile numai acolo unde omul ii face loc: in incaltari sau in inima.



Mos Nicolae - adevaratul Mos Craciun



Spunem despre ceva ca exista, doar daca este vazut. Mosul Nicolae, spre deosebire de Mos Craciun, nu se arata niciodata. Poate de aceea credem mai mult in Mos Craciun. Insa, Mos Craciun imbracat in vesmant rosu, avand barba si calatorind cu ajutorul renilor, a fost inventat la inceputul secolului XX. Numele de Santa Claus (Mos Craciun) provine din termenul olandez Sinterkloos - Sfantul Nicolae.



Adevaratul Mos Craciun, cel din traditia Bisericii, este Sfantul Nicolae. El nu este un personaj mitologic. A fost arhiepiscopul Mirei, o localitate din vechea Licia, in Asia Mica si a pastorit intr-o vreme cand invataturile gresite despre persoana lui Hristos, erau primite de diverse persoane ca fiind adevarate. A participat in calitate de episcop la primul sinod ecumenic tinut la Niceea in anul 325, unde a fost condamnata erezia lui Arie, care sustinea ca Iisus Hristos nu este Fiului lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale.



Atat de puternic a argumentat Sfantul Nicolae si atat de incapatanat a fost Arie, incat, ingrijorat de ruptura care se putea face in Biserica, viitorul sfant i-a dat ereticului o palma in cadrul sinodului. De la palma Sfantului Nicolae a ramas obiceiul ca, in ziua de 5 decembrie, celor neascultatori sa li se dea un bat in semn de avertisment.



Dar nu prin aceasta fapta a ajuns Sfantul Nicolae intruchiparea darniciei lui Dumnezeu. Potrivit traditiei, Sfantul Nicolae a aflat intr-o zi, ca un tata din cetatea Mira, de durere ca este lipsit de ajutor in a-si marita fiicele, dorea sa le ia zilele si apoi sa-si puna capat acestei vieti. Miscat de durerea tatalui si ingrijorat de soarta fetelor, Sfantul Nicolae a poruncit slugilor sale sa ia cateva pungi cu galbeni si sa le strecoare in casa acelei familii. De atunci si pana in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfantului Nicolae, cei dragi si in special copiii primesc daruri de la Sfantul Nicolae.



Daca nu primim daruri, afirmam ca Sfantul Nicolae nu exista sau ca nu a reusit sa treaca pe la noi. Trebuie sa invatam ca sunt si altfel de daruri care aduc o bucurie mai mare decat cadourile din incaltari. Daruieste si astazi Sfantul. Dar isi pune darurile numai acolo unde omul ii face loc: in incaltari sau in inima.












Asculta Colindul Sfantului Nicolae

Adrian Cocosila


Mos Nicolae sau Sannicoara:



Distanta de numai sase zile care separa Santandreiul de Sannicoara a favorizat o vie circulati a motivelor si practicilor rituale, astfel ca cercetatorul intampina serioase dificultati cand incearca stabilirea semnificatiilor calendaristice. Santandreiul este plasat intr-un timp sumbru, invaluit de spiritele malefice care devin extrem de violente in "Noaptea Strigoilor". Puterea fortelor potrivnice incepe sa scada dupa miezul noptii, la cantatul cocosilor. Lumea ce parea ca merge spre prabusire este salvata insa in fiecare an de Sannicoara, personaj mitologic imaginat ca un mos cu barba alba, calare pe cal, a carui atributie principala era vegherea portii cerului dinspre apus, pe unde incearca soarele sa se strecoare in tinuturile de miazanoapte. Acelasi rol il avea, sustine legenda, Santoaderul care pazea poarta dinspre rasarit a cerului.







Mos Nicolae



Mos Nicolae este o personificare la varsta senectutii, a timpului imbatranit care a preluat din Calendarul crestin numele si data de celebrare ale Sf. Nicolae (6 decembrie), personaj real (episcop din Myra, mort probabil in anul 342), aparator al dreptei credinte in Iisus. In traditiile romanesti Mos Nicolae are atributii straine de statutul sau ierarhic: apare pe un cal alb, aluzie la prima zapada care cade la inceputul iernii, pazeste Soarele care incearca sa se strecoare pe langa el spre taramurile de miazanoapte pentru a lasa lumea fara lumina si caldura, este iscoada lui Dumnezeu pe langa Drac, ajuta vaduvele, orfanii si fetele sarace la maritat, este stapanul apelor si salveaza de la inec corabierii, apara soldatii pe timp de razboi, motiv pentru care este invocat in timpul luptelor. In noptile marilor sarbatori, cand se deschide cerul pentru o clipa, oamenii pot sa-l vada stand la Masa Imparateasca in dreapta lui Dumnezeu. Mos Nicolae imparte astazi, asemanator lui Mos Craciun, daruri celor mici. Mai veche este insa traditia pedepsirii copiilor neascultatori cu nuielusa lasata in incaltarile lor in noaptea de 5/6 decembrie. Ca sfant, Mos Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decat cu recompensele. Conform traditiei crestine, el pedepsea pe cei care se abateau de la dreapta credinta lovindu-i cu nuiaua peste maini. Ziua de 6 decembrie incheie ciclul de sarbatori si practici magice, dedicate in special lupilor si spiritelor mortilor-strigoi, inceput la mijlocul lunii Noiembrie (Filipii de Toamna, Filipul cel Schiop, Ovidenia, Lasatul Secului de Craciun, Noaptea Strigoilor si Santandrei) si incheiat la inceputul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Mos Andrei), specific unui stravechi inceput de an autohton, probabil Anul Nou dacic.







Sannicoara reproduce un vechi nume propriu, gr. Nikolaos, folosit in Grecia antica cu multe secole inaintea erei noastre. "Nikolaos se incadreaza intr-o bogata familie de compuse al caror prim element este nik- (verbul nikao - "a invinge", substantivul nike- "victorie"), semnificatia acestuia explicand in buna masura favoarea de care se bucura numele si, implicit, frecventa lui in onomastica greaca" (Ionescu c., 1975, p. 219). Traditiile populare romanesti par a nu fi straine de semnificatiile stravechi ale numelui grecesc. Sarbatoarea de pe sase decembrie prefigura victoria binelui asupra raului, a luminii asupra intunericului: "la Sf. Nicolae se intoarce noaptea la ziua cu cat se suceste puiu-n gaoace" (Radulescu-Codin, Mihalache, 1909, p. 91), spune o zicala musceleana. Aceleasi simboluri optimiste apare si din legenda ardeleana despre Sannicoara si Santoader, pazitori ai Soarelui, ca si din traditia bucovineana care sustine ca Sannicoara poate fi vazut in noaptea de Anul Nou "in lumina mare, atunci cand cerurile se deschid de trei ori" (Pamfile, 1914, p. 157). Legendele si traditiile dedicate lui Sannicoara, in esenta precrestine, vorbesc de puterea sa neobisnuita invocata de soldatii care porneau la lupta, de ajutorul dat, ca stapan al apelor, corabierilor; de sprijinul acordat fetelor sarace la maritat, de grija purtata sufletelor etc. Daca la informatiile etnografice si folclorice de mai sus adaugam contextul favorabil in care este prezentat Sannicoara in colinde, ca si pozitia sa privilegiata in Panteonul romanesc, putem afirma ca acesta a fost un personaj mitologic al carui cult se asemana cu cel al Santoaderului, Sangiorzului, Santiliei si Samedrului. Sunt indicii ca unele atributii ale lui Sannicoara au fost preluate, treptat, de sarbatorile vecine: Santandrei si de sarbatorile de iarna.

(Ion Ghinoiu)


Miroase deja a colaci si a vin, in ciuda faptului ca mai este inca mult pana la sfarsitul Postului Nasterii Domnului. E abia inceputul lui decembrie, dar e praznic mare, fiindca Biserica Ortodoxa din toata lumea aduce cinstire Sfantului Nicolae, iubit, dar si temut, facator de minuni, dar si palmuitor al pacatului si pacatosilor. Si cum multi ii poarta numele si-l au drept patron spiritual, pluteste in aerul rece al iernii aroma unor petreceri. O fi bine, insa? O fi, oare, marele sfant multumit ca, in numele lui, credinciosii ar putea sa incalce Postul? Nu ne-am alege, oare, cu o palma de la Sfantul Nicolae? Ar putea, insa, Nicolae sa ne palmuiasca, din moment ce multi cred ca el nu e decat un personaj mitologic?






Ei bine, dragilor, Sfantul Ierarh Nicolae nu este deloc un personaj mitologic. El a fost, dupa cum vedeti, unul din vladicii Bisericii noastre: a fost arhiepiscopul Mirei, o localitate din vechea Licia, in Asia Mica. A trait ca voi si ca mine, dar a stiut mult mai bine ca mine sa tina poruncile lui Dumnezeu si invataturile Sale, ajungand sa pastoreasca sufletele crestinilor secolului 4, intr-o vreme tulburata pentru Biserica. Iesita de sub prigoana, Biserica crestina s-a extins cu mare repeziciune, invataturile ei capatand uneori adaugiri si interpretari gresite, date tocmai de catre crestinii zelosi, cum ar fi Arie, si care erau pricina de apriga ruptura intre credinciosi si intre teologi. Vazand atata tulburare intre supusii sai, imparatul Constantin cel Mare a poruncit ca invatatii si marii traitori crestini sa se adune in asa-numitele sinoade, in care sa lamureasca adevarata invatatura dumnezeiasca, asa cum a fost ea lasata de Mantuitor, nu rastalmacita de oameni. La primul sinod, cel de la Niceea, din anul 325, invatatura gresita a episcopului Arie a fost combatuta cu mult zel de catre teologii ramasi in litera Bibliei si a Traditiei, intre care si arhiepiscopul Nicolae. Atat de puternic a argumentat Nicolae si atat de incapatanat a fost Arie incat, ingrijorat de ruptura care se putea face in Biserica, viitorul sfant i-a dat ereticului o palma zdravana, in plin sinod. Naucitul Arie n-a inteles, insa, nimic, iar Biserica a fost nevoita sa se lepede de el si de invatatura lui, condamnata prin hotarare sinodala. De la palma Sfantului Nicolae a ramas obiceiul ca, in 5 decembrie (ajunul praznicului), celor neascultatori sa li se dea o joarda in semn de avertisment. Dar, v-ati intrebat vreodata de ce in colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar, sau despre marut, margaritar? Ce mar ar putea face in decembrie flori dalbe? De ce tocmai mar, de ce tocmai flori? Pentru ca batranii nostri stiau de la batranii lor ca acea joarda a Sfantului Nicolae trebuie sa fie una de mar, iar daca aceasta, pusa in apa, va inflori pana de Nasterea Domnului, inseamna ca sfantul a mijlocit pentru iertarea celui caruia i-a daruit crenguta flori dalbe. Incercati, dar, si vedeti ce vrednicie ati avut in fata oamenilor si a lui Dumnezeu, masurata de marele ierarh Nicolae!





Dar vrednicul arhiepiscop al Mirelor Lichiei a avut masura lucrurilor atat de buna, incat a stiut ca dupa mustrare se cere mangaiere si ca incercarile vietii pot fi pentru unii prea apasatoare. A daruit mult saracilor, a linistit pe intristati, a vindecat cu putere de la Dumnezeu pe bolnavi, aratand lumii slava Tatalui ceresc. A ramas in seama ierarhului Nicolae o poveste adevarata, dureroasa si miscatoare, care nu se deosebeste cu nimic de cele din zilele noastre, desi s-a petrecut in secolul 4. Zic cei vechi ca, intr-o zi, a aflat Nicolae despre un tata din cetatea Mira care, de durere ca nu are zestre suficienta sa-si marite cu cinste fiicele, planuia sa le ia zilele si apoi sa se omoare, ca nu cumva fetele sale sa fie nevoite sa ajunga batjocura barbatilor avuti. Miscat de durerea tatalui si ingrijorat de soarta fetelor si a batranului, Nicolae a poruncit slugilor sale sa ia cateva pungi cu galbeni si sa le strecoare in casa familiei aceleia, in taina, asa incat sa nu se stie de unde vin banii, si sa se impiedice o grozavie. Iar daca mai tarziu s-a aflat, a fost pentru ca slugile au vestit lumii ce fel de om a fost acela care i-a dat o palma grea ratacitului Arie. Dar s-a aflat numai dupa ce Dumnezeu l-a chemat la El, in 6 decembrie 340 sau 343, pe arhiepiscopul a carui palma a daruit, dupa imprejurare, mustrare sau mangaiere.





Fie ca noi insine sa ne indreptam intr-atat incat Sfantul Mare Ierarh Nicolae sa gaseasca de bine sa ne mangaie mai mult si sa ne mustre mai putin. Voi cum simtiti ca ar face Sfantul acum, daca am fi fata in fata cu el?


Cristian TABARA


 









sursa:crestinortodox.ro

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu