Pomenirea Sfinţilor noştri părinţi şi mari dascăli ai lumii şi ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur
Cei între sfinţi Părinţii noştri Vasile cel Mare (1 ianuarie), Grigorie Teologul (25 ianuarie) şi Ioan Gură de Aur (13 noiembrie) sunt cunoscuţi ca Sfinţii Trei Ierarhi pentru poziţia de recunoaştere specială pe care o au în Biserica Ortodoxă. Prăznuirea lor împreună se face la data de 30 ianuarie.
În secolul al XI-lea s-au reactivat cu putere la Constantinopol dispute mai vechi legate de întrebarea "care dintre cei trei ierarhi ar fi cel mai mare?". Cum aceste discuţii aprinse nu mai încetau, Dumnezeu a îngăduit ca cei trei ierarhi să-i apară sfântului Ioan Mauropous, episcopul Evhaitelor (Ioan Evhaitul 14 iunie sau 5 octombrie), în anul 1084, şi i-au spus că ei trei sunt egali în faţa lui Dumnezeu: "Nu este nici o separare şi nici o dezbinare între noi". Astfel, sfântul Ioan Mauropous a ales data de 30 ianuarie ca zi de prăznuire comună. Aceasta a fost primită de toţi, iar disputele în această privinţă s-au stins în capitala imperiului. Cele două canoane de la utrenia praznicului Sfinţilor Trei Ierarhi sunt atribuite sfântului Ioan Evhaitul.
Imnografie:
Tropar (glasul al 4-lea):
Ca cei ce ați fost la obicei întocmai cu Apostolii și lumii învățători,
rugați-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii
și sufletelor noastre mare milă.
Condac (glasul al 2-lea):
Pe sfinții propovăduitori și dumnezeieștii vestitori,
pe căpetenia învățătorilor Tăi, Doamne,
i-ai primit întru desfătarea și odihna bunătăților Tale
Că ai primit ostenelile acelora și moartea mai vârtos decât arderile de tot,
Cel ce Însuți preamărești pe sfinții Tăi
Pricina acestui praznic a fost următoarea: în zilele împăratului Alexie Comnen care a luat sceptrul împărăţiei în anul 1081, după împăratul Botaniat, s-a iscat neînţelegere între oamenii cei mai de cinste şi mai îmbunătăţiţi. Unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicând că este înalt la cuvânt, ca unul care a cercetat prin cuvânt firea celor ce sunt, că la fapte se aseamănă aproape cu îngerii, că nu era lesne iertător, că era fire hotărâtă şi nu era stăpânit de nici un lucru pământesc. În schimb, pogorau pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, zicând că ar fi fost oarecum potrivnic lui Vasile, pentru că ierta prea lesne şi îndemna la pocăinţă. Iar alţii înălţau pe acest dumnezeiesc Ioan Gură de Aur, zicând că este mai omenească învăţătura lui şi că îndreaptă pe toţi, şi-i înduplecă spre pocăinţă prin dulceaţa graiului său. Ei ziceau că Ioan Gură de Aur stă mai presus decât marele Vasile şi Grigorie prin mulţimea cuvântărilor sale, cele dulci ca mierea, prin puterea şi adâncimea cugetării. Alţii înclinau spre dumnezeiescul Grigorie, că adică el ar fi întrecut pe toţi, şi pe cei vechi, vestiţi în învăţătura elinească, şi pe ai noştri, prin înălţimea, frumuseţea şi cuviinţa cuvântărilor şi scrierilor lui. De aceea ziceau că Grigorie biruie pe toţi şi stă mai presus decât Vasile şi Ioan. Deci, se ajunsese acolo că lumea se împărţise: unii se numeau ioanieni, alţii vasilieni şi alţii grigorieni, şi pricire în cuvinte era pe numele acestor sfinţi.
Mai târziu, după câţiva ani, sfinţii aceştia se arătară, unul câte unul, după aceea câte trei împreună, aievea, iar nu în vis, arhiereului care păstorea atunci cetatea Evhaitenilor, şi care se numea Ioan, fiind bărbat înţelept în toate, cunoscător al învăţăturii elineşti, cum se vede din scrierile lui şi care ajunsese pe culmea virtuţilor.
Atunci, sfinţii grăiră într-un glas către dânsul: noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, scoală-te de porunceşte celor ce se pricesc să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră a fost aceasta, şi cât am fost vii şi după ce am răposat, ca să împăcăm şi să aducem lumea la unire. Împreunează-ne într-o singură zi şi ne prăznuieşte cu bună-cuviinţă. Înştiinţează şi pe urmaşi, că noi una suntem la Dumnezeu şi încredinţează-i că şi noi vom ajuta la mântuirea acelora ce fac pomenirea; căci nouă ni se pare că avem oarecare îndrăznire la Dumnezeu. Acestea zicându-le, s-a părut că ei se suie iarăşi la ceruri, îmbrăcaţi în lumina nespusă şi chemându-se unul pe altul, pe nume.
Iar minunatul om care a fost Ioan Evhaitul, după ce se sculă, a făcut aşa cum îi porunciseră sfinţii, potolind mulţimea şi pe cei ce se certau, căci acesta era om vestit pentru viaţa lui îmbunătăţită. El a dat Bisericii sărbătoarea aceasta spre a fi prăznuită. Şi iată gândul acestui om: cunoscând că luna aceasta ianuarie, îi are pe câte trei sfinţi: la zi întâi pe Vasile cel Mare, la douăzeci şi cinci pe dumnezeiescul Grigorie şi la douăzeci şi şapte pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, i-a sărbătorit la un loc în ziua a treizecea, împodobindu-le slujba cu canoane, cu tropare şi cu cuvinte de laudă, aşa cum se cădea. Aceasta pare că s-a făcut şi cu voia sfinţilor, căci laudele închinate lor n-au nici o lipsă şi au întrecut pe toate câte s-au făcut şi câte se vor mai face.
Sfinţii aceştia erau la statul trupului şi la înfăţişarea lor în chipul următor: dumnezeiescul Ioan Gură de Aur era foarte mărunt şi foarte subţire, cu capul mare, ridicat deasupra umerilor, nasul lung, nările late, faţa foarte galbenă, amestecată cu alb, locaşurile ochilor adâncite, dar ochii mari, care îi făceau căutătura veselă şi faţa strălucită, deşi din firea lui părea mâhnit; fruntea mare, fără par, cu multe încreţituri, urechile mari, barba mică şi rară, împodobită cu păr puţin şi cărunt, fălcile trase înăuntru din pricina postului desăvârşit. Mai trebuie să spunem despre dânsul că a întrecut cu graiul pe toţi filosofii elinilor, mai ales cu privire la adâncimea gândurilor şi la dulceaţa şi înflorirea graiului. A tâlcuit Sfânta Scriptură şi a propovăduit Evanghelia cu folos ca nimeni altul, încât de n-ar fi fost acesta (măcar că este o cutezare să zicem aşa), ar fi trebuit ca iarăşi să vină Hristos pe pământ. Cât priveşte virtutea şi fapta şi privirea lăuntrică, i-a întrecut pe toţi, făcându-se izvor de milostenie, de dragoste şi de învăţătură. A trăit şaizeci şi trei de ani şi a păstorit Biserica lui Hristos şase ani.
Vasile cel Mare era înalt şi drept la stat, uscăţiv şi slab, negru la faţă, cu nasul plecat, sprâncenele arcuite, cu fruntea cam posomorâtă, asemenea omului gânditor şi îngrijorat, cu obrazul lunguieţ şi cam încreţit, cu tâmplele adâncite, cam păros la trup, cu barba destul de lungă, căruntă pe jumătate. Acesta a întrecut cu scrierile sale nu numai pe înţelepţii din zilele lui, ci şi pe cei vechi. Străbătând toată învăţătura, era stăpân pe toată ştiinţa; se folosea de toată filosofia înţeleaptă în lucrările sale şi sporea în cunoştinţa tainelor dumnezeieşti. S-a suit în scaunul arhieriei când era de patruzeci de ani şi a cârmuit Biserica cinci ani.
Sfântul Grigorie cuvântătorul de Dumnezeu era om de mijloc la statul trupului, cu faţa palidă dar veselă, cu nasul lat, cu sprâncenele drepte, căutătura blândă şi veselă; la un ochi era mai mâhnit din pricina unui semn de lovitură, la pleoapa de sus; barba nu o avea prea lungă, dar era destul de deasă şi tocmită, iar pe margine gălbuie. Era pleşuv şi alb la păr.
Se cuvine să spunem despre dânsul că dacă ar fi trebuit să se facă vreo icoană sau vreo statuie înfrumuseţată cu toate virtuţile, apoi aceasta ar fi trebuit să înfăţişeze pe sfântul Grigorie, căci el întrecuse cu strălucirile vieţuirii sale pe toţi cei iscusiţi în faptă. A ajuns la atâta înălţime de teologie, că biruia pe toţi prin înţelepciunea cuvântărilor şi a învăţăturilor sale. Drept aceea a câştigat şi numele de teologul, adică de Dumnezeu cuvântătorul. A vieţuit pe pământ optzeci de ani şi a păstorit Biserica din Constantinopol doisprezece ani.
Cu rugăciunile acestor trei ierarhi, Hristoase Dumnezeul nostru, şi cu ale tuturor sfinţilor surpă şi risipeşte ridicările eresurilor; şi pe noi în unire şi paşnică aşezare ne păzeşte şi ne învredniceşte de împărăţia Ta cea cerească, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.
sursa:Cadelnita/Blogspot
Spre sfarsitul secolului al XI-lea, la Constantinopol se iscase o mare disputa legata de cei trei ierarhi pe care ii serbam pe 30 ianuarie, oamenii intrebandu-se care este mai mare: Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul sau Sfantul Ioan Gura de Aur. Dupa cativa ani de la declansarea neintelegerilor, cei trei sfinti au inceput sa i se arate aievea, unul cate unul, episcopului Evhaitelor, Sfantului Ioan Mauropous. In cele din urma, in anul 1084, intr-o vedenie, fericitului i-au aparut cei trei sfinti impreuna.
Cuvintele pe care cei trei ierarhi i le-au adresat Sfantului Ioan ne arata modul in care sfintii conlucreaza - cu Dumnezeu si intre ei -, asa cum si noi trebuie sa ne unim, in cuvant si in lucrare:
"Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba nu este intre noi. Fiecare din noi, la timpul sau, indemnati de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi unul intai si altul al doilea. De chemi pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, sculandu-te, porunceste, celor ce se invrajbesc, sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra, cat am fost in viata si dupa moarte, a fost sa impacam pe oameni si sa aducem in lume pace si unire. Impreuneaza-ne, dar, facandu-ne praznic la cate trei intr-o singura zi, si instiinteaza cu aceasta pe crestini, ca noi in fata lui Dumnezeu, una suntem."
In urma acestei vedenii, Sfantul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru praznuirea comuna a celor Trei Ierarhi, stingandu-se astfel si disputele din capitala, lumea unindu-se in sarbatorirea impreuna a Sfantului Ierarh Vasile cel Mare, a Sfantului Grigorie Teologul si a Sfantului Ioan Gura de Aur.
Pentru a recunoaste valoarea teologica a Sfintilor Trei Ierarhi, prin hotararea luata la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfintii Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai institutiilor de invatamant teologic ortodox din intreaga lume.
Sursa: CrestinOrtodox.ro
MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA,
Omilie la pericopa evanghelică a celor Trei Ierarhi:
SĂ FIM LUMINĂ!
“Voi sunteţi lumina lumii” (Matei 5,14)
Astăzi, iubiţii mei, este pomenirea celor trei mari Dascăli ai Bisericii noastre Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Nu vom vorbi despre viaţa şi lucrarea lor. Vom arunca doar o privire asupra începutului pericopei ce a fost rânduită ca citire evanghelică a sărbătorii de astăzi. Este un fragment din Predica de pe Munte. Zice acolo Domnul către ucenicii Săi, nu doar spre cei doisprezece, ci şi către credincioşii din toate veacurile: ’’Voi sunteţi lumina lumii ’’ (Matei 5, 14).
Vorbim despre lumină, care este una din cele mai frumoase zidiri ale lui Dumnezeu.
***
Lumina, iubiţii mei, este de două feluri: materială şi spirituală.
Lumina materială. Cauză şi centru al ei este soarele, acest corp ceresc uimitor. Astronomii cercetează, dar nu pot să afle compoziţia lui cea mai profundă. Cu ce arde? Cu lemne, cu petrol, cu benzină, cu energie nucleară? Nu se ştie. Apare ca o minge, cum sunt cele cu care se joacă copiii, dar specialiştii spun că este de un milion trei sute de ori mai mare decât Pământul, iar temperatura lui ajunge la mii de grade. Lumina lui ajunge la noi, străbătând o distanţă uluitoare, care este stabilită cu exactitate. Dacă ar veni prea aproape, pământul s-ar transforma în cenuşă; dacă, iarăşi, s-ar îndepărta, atunci s-ar transforma în întregime într-un gheţar. Soarele se menţine într-o poziţie regulată ca distanţă. Şi cel mai important este ceea ce spune Domnul în Evanghelie: oferă lumina şi căldura lui în dar – poftim – şi tuturor, fără deosebire! (vezi Matei 5, 45).
Şi noi, nemulţumitori, nu-I spunem lui Dumnezeu un “mulţumesc’’. De aceea, în biserică, vedeţi că înainte de dumnezeiasca Liturghie este Doxologia. Ce zicem acolo? ’’Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat lumina!’’; Slavă Ţie, Doamne, Care ai făcut lumina. Dacă Dumnezeu ar vrea să stingă soarele, vai de noi! Şi poate să o facă. Cu câtă uşurinţă stingi becul la tine acasă, tot aşa El poate să stingă soarele. Şi l-a stins odată timp de trei ore întregi. Când? În Marea Vineri, când a fost răstignit Hristos. Atunci, “de la ceasul al şaselea întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea’’ (Matei 27, 45). Aşadar, soarele se oferă gratuity, pe când D.E.I. a noastră, celui care nu are bani îi taie curentul. Imaginează-ţi ce-ar trebui să dăm, dacă ar trebui să plătim şi pentru soare! Dar în afară de lumina materială, există şi lumina spirituală. Lumina spirituală este Domnul nostru Iisus Hristos .’’Eu sunt Lumina lumii’’, a zis El însuşi (Ioan 8, 12).
Lumina este Hristos, Soare duhovnicesc. La Naşterea Domnului am cântat, că magii ’’de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii’’ (Tropar). Cu o diferenţă: Acest soare – cum zice ştiinţa, într-o zi se va stinge, îşi va da cea din urmă strălucire, dar Hristos nu se va stinge niciodată, lumina Lui este nemuritoare.
O învăţătură incontestabilă, cum zice şi Evanghelia astăzi (vezi Matei 5, 18). Învăţăturile lui Platon, Aristotel şi ale altora sunt licurici în faţa luminii învăţăturii lui Hristos. ’’Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece ’’(Matei 24, 35).
- Tu, cu convingerile pe care le ai, faci ’’căsătorie’’ civilă, ca să poţi să iei femei câte vrei.
- Ei, acum, zice, toate se schimbă.
- Ce-ai spus? Zic: Există şi câteva lucruri care nu se schimbă. Soarele, de pildă, nu se schimbă; va lumina până la sfârşitul lumii. Aşa şi sfânta noastră credinţă: va continua să lumineze cu lumina lui Hristos ’’pe tot omul care vine în lume’’(Rugăciunea Ceasului Întâi).
Aşadar, Hristos este lumină prin învăţătura Sa, dar este lumină şi prin minunile Sale. Când vei număra stelele cerului, atunci vei putea să numeri şi minunile pe care le-a făcut, le face şi le va face până la sfârşit Domnul. Acestea demonstrează că este El este viu şi că împărăţeşte în veci.
Însă înainte de toate Hristosul nostru este lumină prin sfânta Lui vieţuire. Soarele are pete – aşa cum spun astronomii; dar Hristos este nepătat. Este singurul om care a trăit pe planeta noastră şi a spus: ’’Cine dintre voi mă vădeşte de păcat? ’’(Ioan 8, 46). Nimeni. Şi până şi Iuda care L-a vândut, a conştientizat păcatul său şi a mărturisit: ’’Am păcătuit vânzând sânge nevinovat’’( Matei 27, 4).
În sfârşit, şi după Înălţarea Sa, Hristos continuă să fie soare prin Biserica Sa, care luminează popoarele. „Cer mult luminos” se numeşte Biserica (Condac, 13 septembrie) şi de aceea, în unele biserici pe boltă se zugrăvesc stele. Biserica este un cer duhovnicesc, având ca lumini pe Sfinţii ei. Preasfânta (Fecioară Maria) este luna cea frumoasă, stele sunt Cuvioşii şi Martirii, dar în mod deosebit Părinţii – ca cei Trei Ierarhi sărbătoriţi azi – numindu-se “stele multluminoase ale tăriei celei înţelegătoare” ( Slava… Sfinţilor Părinţi).
***
Noi, iubiţii mei, oare ce suntem? Cuvântul lui Hristos este valabil şi pentru noi: ’’Voi sunteţi lumina lumii’’, ne spune. Adică trebuie şi noi să devenim lumină. Noi nu suntem nici stele, nici luni – desigur – nici sori, cu siguranţă. Deci, fratele meu: Nu poţi să fii o mare lumină? Fă atunci altceva. Un proverb chinezesc zice: ’’În loc să judeci întunericul, aprinde o lumânărică’’. Până şi o lumânărică este folositoare. Se istorisesc întâmplări, în care într-un întuneric groaznic, o lumânărică a mântuit oameni de la naufragii şi alte situaţii tragice. Fii şi tu o lumânărică!
Lumină în familie prin creştere. Eşti tată? Să nu se audă din gura ta cuvânt ruşinos, vorbă ruşinoasă, nicio înjurătură. Eşti mamă? Sfântul Ioan Gură de Aur zice: Nu te voi numi mamă, pentru că ai născut, pentru că şi animalele şi fiarele nasc. Acesta este un fenomen natural pe care l-a legiuit Dumnezeu. Aşadar, nu naşterea, ci educaţia te va arăta mamă. În felul acesta voi, părinţii, veţi deveni lumină care va lumina în casă.
Apoi, Lumină în şcoală prin educaţie. Eşti învăţător, eşti profesor? Pe lângă minte şi cunoştinţe cultivaţi-le elevilor voştri inima şi cugetarea. Desigur, astăzi aveţi de înfruntat un alt climat. Foarte puţini dintre confraţii voştri vin la biserică. Unde sunt memorabilele vremuri de demult, în care astfel de sfinte zile se sărbătoreau cu mare cuviinţă?! Acum, când sărbătoarea cade sâmbăta sau duminica, cer să se sărbătorească vineri, să nu piardă „arghia”, adică ziua liberă, nelucrarea. Oameni – în mare măsură ignoranţi, că dacă ar trăi Elefterie Venizelos, ar fi numit o comisie pentru a-i examina – au pretenţia să schimbe şi ziua de sărbătoare a Bisericii. Voi însă încercaţi, iar Dumnezeu vă va ajuta.
Aşadar, Lumină învăţătorul sau profesorul, dar lumină şi elevul sau studentul prin exemplul său. Un copil sau un tânăr care crede în Hristos, fie elev de gimnaziu-liceu, fie student la Universitate, este lumină în această lume. În Franţa a circulat o carte (a fost tradusă şi în greceşte) cu titlul ’’Lumina muntelui’’, în care se istoriseşte viaţa unui elev care a crezut în Hristos; însă învăţătorul, profesorii şi colegii lui nu credeau şi-şi băteau joc de el – ca şi aici orice copil îndrăzneşte să rostească numele lui Hristos la şcoală îl strigă „popa’’; dar acesta, prin minunata sa purtare, a reuşit să atragă întreg anturajul său. Acolo poţi să vezi ce poate face un copil.
Dar lumină şi în armată prin antrenament şi educaţie
Eşti soldat sau ofiţer? Plastiras, în Asia Mică, nu îngăduia nimănui prin Constituţia lui să blasfemieze. La fel, amiralul Pavlos Kunturiotis pe cuirasatul ’’Averof’’. La fel şi Kolokotronis voinicilor săi. Ei sunt modelele pentru fiecare soldat elin.
***
+ Episcopul Augustin
(Omilia Mitropolitului de Florina, P. Augustinos Kantiotis în Sfânta Biserică a Sfântului Panteleimon, Florina, 30.01.1994, zi de duminică)
(SURSA: “Ne vorbeşte părintele Augustin…”, vol. I)
Categories: Cuvinte de folos
Astăzi îi vom privi pe aceşti sfinţi ca luptători. Pentru că viaţa aceasta este o luptă şi un război. Cei Trei Ierarhi au fost modele de luptători.
Şi epoca lor a fost marcată de defecte, răutăţi, patimi, crime, scandaluri, rătăciri, erezii…, dar ei n-au fost atraşi. S-au împotrivit. S-au războit. În felul acesta au devenit modele ale luptătorilor taberei creştine.
Marele Vasilie s-a născut în Cezareea Capadociei. A fost foarte bine pregătit intelectual. Douăzeci de ani a studiat la Atena. Acolo l-a întâlnit pe prietenul său nepreţuit Grigorie, iar prietenia aceasta i-a ocrotit de stricăciunea cetăţii. În Atena erau adunaţi toţi copiii bogaţi; părinţii le trimiteau bani, iar ei îi cheltuiau. Acolo existau şi femei stricate. Dar cei doi prieteni au rămas ca nişte crini în mijlocul spinilor.
Din Atena, Vasilie s-a întors în Cezareea. Atunci domina arianismul. Împăratul l-a trimis pe Modest să-i constrângă pe episcopi să semneze. Toţi au semnat declaraţia că sunt arieni. A ajuns şi în Cezareea. – Ce vrei?, îl întreabă Marele Vasilie. – O semnătură. – Nu se poate. Împăratul meu îmi interzice să semnez aşa ceva. – Nu te temi de împărat? – Ce-o să-mi facă? – Îţi va confisca averea sau te va trimite în exil sau la moarte! Marele Vasilie a răspuns: – Şi altceva mai rău mai ai? Confiscarea averii? Nu am decât o rasă şi câteva cărţi. Exil? „Al Domnului e pământul şi plinirea lui” (Psalmul 23, 1); oriunde aş merge, exilat sunt. Moarte? Pentru mine moartea este o binefacere. Nu cedez… A auzit Modest şi s-a mirat.
Împotrivire în Atena ca student, împotrivire şi în Cezareea ca episcop în faţa lui Modest şi a împăratului.
Grigorie Teologul. Şi duhul împotrivirii acestuia îl vedem în Atena. Nu l-a influenţat mediul rău. Coleg l-a avut pe Iulian Paravatul, împăratul idolatru de mai târziu. Nu a fost amăgit de el. S-a războit împotriva ideilor lui Iulian.
Apoi, s-a dus în satul său, în Arianz, unde a devenit cleric şi apoi episcop. L-au chemat la Constantinopol când domina arianismul. Arienii ocupaseră toate bisericile în afară de una foarte mică – Sfânta Anastasia. Acolo, Sfântul Grigorie a rostit faimoasele lui Cuvinte teologice despre Sfânta Treime şi de acolo a primit numele de Teologul. La început nu-i dădeau importanţă, dar apoi a început să zguduie întreaga cetate prin predicile lui. Arienii turbau împotriva lui. Şi în ziua de Paşti au intrat cu ciomege şi pietre şi au început să lovească cu pietre pe cei din biserică. A fost rănit şi Grigorie. Aproape pe jumătate mort a scăpat din acea dramă pentru credinţa ortodoxă.
S-a luptat împotriva lui Iulian, s-a luptat împotriva arienilor, s-a luptat împotriva ereziilor timpului său.
Dar să venim la Ioan Gură de Aur.
Ioan Gură de Aur. Întreaga lui viaţă este o luptă. În scrierile şi în omiliile lui foloseşte cuvintele luptă, război, arme, nevoinţă, întrecere. Zice undeva: Vin din luptă! Şi când îl aude cineva crede că este în război. Da, în război duhovnicesc împotriva ereticilor, s–a luptat Gură de Aur. S-a luptat împotriva celebrărilor şi distracţiilor idolatre, a teatrelor, a hipodromurilor, a dansurilor desfrânate, a bogaţilor nemilostivi şi a luxului. S-a luptat împotriva lui Eutropiu. Cine era Eutropiu? Era favoritul împărătesei Eudoxia. Doar ce ajunsese prim-ministru, că şi începu jafurile. Nu ocolea nici căsuţa văduvei şi a orfanului. Striga la el Gură de Aur. Drumul pe care ai apucat este dezastruos!… El nu lua în seamă nimic. O sfântă legiuire de la Marele Constantin definea azilul bisericilor: adică celui care era urmărit, dar apuca să intre într-o biserică, nu se putea să-i mai faci vreun rău. Eutropiu avea duşmani şi îi urmărea, dar aceştia fugeau în biserică. S-a dus atunci la Ioan Gură de Aur şi îi zice: – Vei desfiinţa azilul bisericilor (pentru a avea dreptul să intre înăuntru şi ca un uliu să răpească găinile. – Asta nu se poate, răspunde Ioan. - Te voi exila. – Fă ce vrei; azilul nu se desfiinţează… Într-o zi deci, pe când Gură de Aur propovăduia, a auzit un mare zgomot de mulţime. La un moment dat cineva, transpirat şi ticăloşit, intră alergând în biserică şi îmbrăţişează coloanele. Cine era? Eutropie! Cel care voia să desfiinţeze azilul acum era urmărit, îl degradaseră din funcţie şi pentru a primi salvare a alergat la biserică. De afară strigau: Să ni-l predai, ne-a distrus!… Atunci s-a urcat Gură de Aur în amvon şi a rostit faimosul cuvânt către Eutropiu, cel în care zice: „Deşertăciunea deşertăciunilor… (Ecclesiastul 1, 2). Veniţi să vedeţi ce era în urmă cu o oră şi ce este acum…”. Nu li l-a predat.
S-a luptat cu Eutropiu, dar s-a luptat şi cu împărăteasa Eudoxia. Lumeşte se pare că a învins împărăteasa, dar înaintea lui Dumnezeu a învins Gură de Aur. Ce s-a întâmplat? Respectabilii domni o linguşeau pe împărăteasă pentru frumuseţea ei. I-au confecţionat o statuie, au aşezat-o în afara bisericii şi au hotărât o zi pentru ceremonie. Gură de Aur s-a răsculat. Când s-a aflat lucrul acesta la palat, s-a făcut mare tulburare şi a început marea luptă la care unelte au fost şi unii episcopi nevrednici. L-au exilat departe în Armenia. În sfârşit, chinuit, epuizat, îndurerat, prigonit, şi-a făcut semnul crucii şi a spus: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. Astfel şi-a încredinţat sfântul său suflet, în ziua Înălţării Cinstitei Cruci. A căzut sus la datorie.
***
Nu ne-a adus Dumnezeu aici, pe pământ, ca să trăim câţiva ani şi să facem chefurile diavolului, ale trupului şi ale dorinţelor noastre. Ne-a adus pentru ca să facem voia Părintelui ceresc. În rugăciunea noastră zicem: „Facă-se voia Ta…” (Matei 6, 10); nu voia lui A, B, C, ci voia lui Dumnezeu. Normal, atunci când apare situaţia în care voia oamenilor este potrivnică voii lui Dumnezeu, noi să alegem fără discuţie voia lui Dumnezeu. Vreţi exemple?
Este taină nunta. Femeia trebuie să se supună bărbatului, dar până la un punct. Dacă bărbatul cere lucruri contrare voii evidente a lui Dumnezeu, atunci femeia ce va alege? Va prefera iubirea bărbatului? Atunci a încetat să fie creştină. Va prefera iubirea lui Dumnezeu? Atunci mii de cununi îi împletesc îngerii. Să spună bărbatului: te-am luat ca să te am tovarăş aici în această viaţă şi în cealaltă; nu te-am luat să mă duci în iad… Iarăşi, dacă bărbatul are femeie cu pretenţii cu totul anticreştine, nu trebuie să cedeze poftelor ei. Trebuie să se împotrivească.
Eşti copil? Ascultare faţă de părinţi. Dacă însă părinţii tăi îţi impun lucruri contrare legii lui Dumnezeu, atunci să nu-i asculţi. Eşti soldat? Ascultare faţă de general. A hulit însă înaintea ta cele dumnezeieşti? Să te împotriveşti. Eşti funcţionar? Ascultare faţă de şeful tău. Însă te vei împotrivi întâistătătorului tău, dacă va cere lucruri contrare legii lui Dumnezeu.
Închei cu un exemplu. Peştii morţi sunt luaţi de curent, dar cei vii merg contra curentului. Iubiţii mei, noi ce suntem? Creştini morţi sau vii? Dacă suntem morţi, ne va târî în abis curentul păcatului. Dacă însă suntem vii, atunci vom merge contra tuturor curentelor. Împotrivire la curentele epocii, iar cei Trei Ierarhi, modelele de luptători, să ne binecuvânteze în această luptă. Amin.
+ Episcopul Augustin
(Omilia Mitropolitului de Florina în Sala „Trei Ierarhi”, Atena, 31.01.1960)
http://www.augoustinos-kantiotis.gr/
sursa:http://acvila30.wordpress.com/2011/01/30/cei-trei-ierarhi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu