Reverberaţie sufletească...

Reverberaţie sufletească...
Viaţa...e atât de frumoasă...Făcând primii paşi în lume, ni se pare imensă, interminabilă, multe lucruri ne sunt de neînţeles, le atribuim chiar şi valori de nonsens , le dispreţuim fără să ne dăm seama doar pentru un simplu motiv că nu facem parte din acea sferă a cunoştinţei şi a înţelegerii tuturor minunilor care se petrec în jurul nostru...Căci DA! În jurul nostru se petrec MINUNI, iar nu banale fapte care, înşiruite, duc la o desfăşurare a vieţii...Minunile sunt lângă noi! Zilnic suntem părtaşi la ele , poate fără să ne dăm seama: un prieten care-ţi aduce zâmbet în zi de întristare e o binecuvântare pentru trup şi suflet, o vorbă caldă care-ţi înmoaie simţirile, aidoma...la fel e şi un copil cu surâsu-i cristalin ce răsună în străfundul sufletelor noastre, ca într-un pustiu PALAT DE CLEŞTAR...Totul e o minune! Soarele tânăr ce desface dimineaţa cerul pe la cusături , de-şi revarsă a sa lumină peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, bobul de grâu care moare pentru a da viaţă înmiit, ploaia care cade ca o binecuvântare peste capetele noastre...plânsul, ale cărui lacrimi sunt ca o ploaie binefăcătoare pe praful orbitor al pământului, care înăbuşă inimile noastre înăsprite...Suntem, de fiecare dată ,suntem PREA MICI pentru a înţelege aceste MĂREŢII...Şi aşa, muguri de parfum ne-am desfăcut mângâiaţi de iubirea caldă a soarelui livid...am dobândit putere, şi am răspândit mireasmă peste suflete, ca un Duh Mângâietor...ca o tămâie binemirositoare ce-şi revarsă valurile de fum străveziu, pătrunzând în sufletele noastre păcătoase prin nările larg deschise...

Şi aşa, crescuţi sub veşnicul Acoperământ, ni se pare totul frumos...dar greu totodată, căci şi Hristos S-a dat pe Sine pe Cruce pentru a ne ridica pe noi din căderea ce mare, căci numai prin smerenia Sa am dobândit şi noi smerenie, numai prin desăvârşita Sa ascultare faţă de Tatăl am „învăţat” a păzi Poruncile, numai prin cădere am învăţat să preţuim ridicarea, prin boală am reuşit să preţuit sănătatea, prin singurătate am învăţat a simţi lipsa iubirii, prin deznădejde am reuşit să dobândim milă Dumnezeiască...

Har, pace şi binecuvântare să cerem mereu!

Şi toată teologia şi teologhisirea acestea ni se par nouă, poate prea greu de aplicat la viaţa cotidiană...şi totuşi , din contră, ele rezultă tocmai din ea...La fel cum omul are două dimensiuni, trup şi suflet, care se află într-o corelaţie strânsă pe drumul spre mântuire, fiind ÎMPREUNĂ-LUCRĂTOARE, tot aşa teologia îşi ia ÎNŢELEPCIUNEA din viaţa de zi cu zi, şi are aplicaţii în veacul acesta...pregătindu-ne pentru cel viitor...

Nici nu ştiu care e cea mai potrivită comparaţie...Să asemănăm VIAŢA cu un JOC? Să asemănăm VIAŢA cu o CARTE? Să asemănăm VIAŢA cu un CIRCUIT INFINIT sau TERMINABIL?

O MINUNE...Asta e VIAŢA...Şi cel mai minunat lucru care o desăvârşeşte e acela că ne duce mereu la un final fericit...ne duce la un REZULTAT al activităţilor noastre...un REZULTAT al iubirii, al bucuriei ce alungă tristeţea, al zâmbetului ce şterge lacrima, al biruinţei ce sfarmă căderea... Am stat să meditez ...Şi aşa, am ajuns la concluzia că e mai potrivit să redau cuvintele unui bun prieten, căci nu vreau să le modelez prea mult, ca nu cumva, din prea multă grijă să stric forma vasului de aur şi...să iasă o vază pentru flori în loc să fie un Potir din care să se vindece suflete secătuite de Viaţă...

Încercările sunt toate nişte exerciţii cu aplicaţii multiple...Ca, de pildă, nişte „exerciţii de mate” ...Dar, din prea multă grabă sau din lene, nechef, din dorinţa de a ne uşura crucea, alegem de multe ori să căutăm răspunsurile la finalul culegerii...Tot aşa era şi un bătrân căruia i s-a părut prea grea crucea ce o purta, motiv pentru care , pe drum, a tot tăiat din ea...şi, ajungând la o apă mare, crucea nu a avut dimensiunea potrivită pentru ca omul să poată trece râul...căci atât a tăiat încât s-a scurtat considerabil...şi aşa a rămas pe acel mal, pentru că nu a avut scăpare...Aşadar, încercările sunt cele care ne determină să „inventăm” noi răspunsuri, noi soluţii, noi rezolvări, pe când alegerea lepădării de ele nu ne va fi de folos ...Şi aşa, de multe ori deschidem pe furiş la sfârşit, vedem rezultatul final, şi le zicem celor de lângă noi că AM URCAT MUNTELE, dar ne înşelăm amarnic, căci l-am urcat cu LIFTUL...Datori suntem să urcăm Muntele ÎMPREUNĂ cu HRISTOS, în coate şi genunchi...Dumnezeu, din mila Sa cea nesfârşită şi din bunătate, ne-a dat REZULTATUL FINAL...iar noi, netrebnici ne-am arătat şi nevrednici de IUBIREA Lui...

Dar noi ar trebui să ajungem la acel răspuns atât de mult râvnit de firea noastră, noi, prin Iubire, să ajungem la Adevăr, mergând pe Cale...şi să dobândim Viaţa...

Şi aşa cum o poezie de dragoste e PERFECTĂ doar când e scrisă de amândoi îndrăgostiţii, tot aşa şi viaţa noastră va fi mai fericită dacă ne vom lupta să ajungem la un rezultat al încercărilor pe care le primim în fiecare clipă...să ne ajutăm unii pe alţii, „să ne îngăduim unii pe alţii prin iubire”, precum zice Sf.Ap.Pavel...Doar dacă punem început bun unui lucru, săvârşindu-l prin iubire, vom avea bucuria de a ajunge tocmai...la Iubire...iar dacă nu, tot vicleşugul nostru va fi zadarnic, căci oare cu ce ne va ajuta pe noi, pui de năpârci, să ştim răspunsul a unor întrebări care nu s-au rostit încă? Sau ce folos vom avea dacă nu vom ştii să mergem pe Cale, pas cu pas, până la sfârşit, noi hotărându-ne propriul drum , greşit, de a folosi mijloace mârşave pentru dobândirea „liniştii” că ştim răspunsul...Uneori aflarea răspunsului ne poate îngrijora căci nu e pe placul nostru...Aşa că, mai degrabă ar trebui să pornim iubind, să pornim cu iubire pentru a ajunge la ea ...ca aşa, ajungând la sfârşit, la rezultatul final, să avem surprinderea şi bucuria de a descoperi răspunsul corect...Şi doar când verificăm atunci, la sfârşitul cărţii vieţii, avem ONOAREA de a vedea care e Adevărul...ba poate dăm şi de rezultate noi, mai bune, în funcţie de PERSOANĂ...

Căci rezultatele pe care le descoperim pe măsură ce urcăm şi coborâm...sunt rodul muncii noastre, al dragostei împărtăşite, căci numai „dăruind, vei dobândi!”



sursa:Cadelnita/Blogspot