DESPRE RELATII SI PUTEREA RUGACIUNII MAMEI

Despre relatiile dintre soti:


- „Spuneti-ne, cand este recomandat pentru soti sa se abtina de la relatiile trupesti?” (Cristina A.)




- In posturi, in zilele de miercuri, vineri si duminica. Sotii ortodocsi se abtin de la relatii atunci cand copiii le sunt bolnavi sau cand intampina anumite greutati in familie. La fel, inainte de Sfanta Impartasanie. Numai ca fiecare cuplu de casatoriti trebuie sa procedeze rational, cantarind foarte bine circumstantele, fara ca cineva sa ia hotarari de unul singur.



- „In Evanghelie nu se spune ca in timpul posturilor omul trebuie sa se abtina de la relatiile intime. De ce trebuie sa ne abtinem totusi?” (Irina B.)



- Postul inseamna abtinere; abtinere de la placerile senzuale. De aceea, ar fi primitiv sa privim postul ca pe un regim alimentar si, in rest, sa ne permitem orice altceva. Postul es­te abtinerea de la distractii, posibilitatea unei concentrari aparte, stare de rugaciune deosebita. Postul este si refuzul unor activitati distractive. Presupun ca astfel poate fi privita si abstinenta de la relatiile conjugale. Este important sa tinem minte ca exista o masura a postului, si aceasta masura este definita de fiecare om in parte. De exemplu, omul poate hotari sa nu bea si sa nu fumeze de dragul lui Hristos si, in acelasi timp, sa nu promita ca va renunta la crenvursti cu omleta. Sigur ca Domnul va primi si un astfel de post. In cadrul postului exista si inlesniri; de exemplu, pentru cei bolnavi. Daca omul nu poate rezista fara lactate, atunci macar sa nu manance carne. Sau miercurea si vinerea, in timpul postului, sa nu manance nici chiar lactate.



- „Cum se poate abtine de la relatiile intime o femeie al carei sot este necredincios?” (Aliona C.)



- Aceasta situatie este, din pacate, des intalnita. In acest caz este nevoie de un compromis sanatos, dar acesta sa nu fie un compromis cu constiinta. Cel mai important, intr-o familie, este sa existe pace si intelegere. A initia relatii incordate datorita temei postului nu este spre binele nimanui. Exista posibilitatea ajungerii la o intelegere cu sotul privind abtinerea de la relatiile intime, macar in timpul pregatirii pentru Sfanta Euharistie. Daca omul iubeste, fie el si neobisnuit cu Biserica, poate face sacrificii, in acest sens, pentru sotia sa. Daca nu exista posi­bilitatea bunei intelegeri, atunci so­tia trebuie sa lase de la sine si sa se roage lui Dumnezeu pentru inteleptirea sotului. Un parinte le spunea fiilor sai duhovnicesti ca raul nu trebuie sa aiba punctul de pornire de la noi. Aceasta regula trebuie sa se aplice in orice situatie din viata.



- „Oamenii credinciosi spun ca pana la casatorie tinerii nu trebuie sa aiba relatii intime. Dar daca dupa casa­torie realizeaza ca unul dintre ei nu poate avea relatii intime depline, ce-i de facut?” (Svetlana V.)



- Daca vorbim aici despre impotenta barbateasca, atunci problemele de acest gen, care sa nu poata fi tratate, se intalnesc doar in 2-3% din cazuri. In 97-98% din cazuri aceste probleme sunt cauzate de disfunctii nevrotice, care sunt reversibile, in principiu. Pentru inlaturarea acestora este posibil sa fie nevoie de consultarea neuropatologului sau a urologului. Adesea, aceste probleme apar la inceputul casniciei, din cauza emotiilor sau atunci cand oamenii dau o importanta mult prea mare acestor relatii. De obicei, toate acestea se trateaza. Problemele de acest gen nu apar doar la barbati, ci si la femei. Daca omul are insa probleme ireversibile, atunci nu inteleg de ce barbatul nu a anuntat-o despre acestea disfunctie pe aleasa inimii sale. Intr-adevar, in unele cazuri, se poate pune si problema desfacerii casniciei. In orice caz, totul se rezolva de la caz la caz. Am urmarit nu demult o emisiune foarte interesanta, in cadrul careia se povestea despre oameni cu probleme mari in viata. S-a discutat cazul unui tanar care a avut un accident rutier in ziua nuntii si a ajuns invalid. Sotia l-a parasit la o luna dupa nunta, iar el a inceput sa bea si a incercat sa-si puna capat zilelor. Cu timpul insa a ajuns la credinta in Dumnezeu, a terminat facultatea si a devenit profesor. A intalnit mai tarziu o fata care a trecut peste starea lui fizica si a acceptat sa-i fie sotie. Iata, astfel, un exemplu de relatie care nu se bazeaza pe apropierea fizica, ci pe cea sufleteasca in primul rand.



PUTEREA RUGACIUNII MAMEI

A venit, nu demult, la mine o femeie de patruzeci si ceva de ani, care are un mare necaz: fiul ei se drogheaza. Situatia este, in cazul ei, una tipica: fiul nu considera necesar sa mearga la medic, nu este apropiat de Dumnezeu si de Biserica, comunica foarte putin cu mama si dispar diverse obiecte din casa. Femeia era toata plansa, obositia, chinuita. La prima vedere, situatia pare fara iesire.



Cum sa incep discutia in acest caz? Un mare rugator rus, Sfantul Serafim de Sarov, spunea: „Dobandeste duhul pacii si mii de oameni se vor mantui in jurul tau”. Noi nu tintim spre mii, bineinteles. In aceasta situatie concre­ta cel mai important era ca fiul si cei ai casei sa dobandeasca pacea launtrica si mantuirea. Am spus ca este foarte important ca ea sa se roage pentru fiul ei, sa-si reanalizeze viata, sa se pregateasca de o spovedanie generala. Trebuie realizata o insanatosire spirituala a mediului copilului bolnav. Cum se face aceasta? Se sfinteste casa, se face cununia cu sotul, daca aceasta nu s-a facut pana acum si daca sotul este pregatit pentru Taina. Fiul trebuie pomenit la slujbe. Toate aceste medicamente spirituale dau un rezultat simtitor.



I-am povestit femeii cazul unui medic, cunostinta de-a mea, care bea foarte mult si avea un mod de viata dezlanat. Ce-i drept, cu toate acestea, el iubea bolnavii si se purta frumos cu ei. Probabil ca din acest motiv s-a si milostivit Dumnezeu de el. Mama acestuia este o femeie profund credincioasa si numai ea stie cate lacrimi a varsat, in rugaciuni la Dum­nezeu, pentru fiul ei. Nu exista insa nici o speranta de indreptare, familia medicului fiind pe punctul de destramare. Asadar acesta era intr-o stare grava si, de aceea, s-a asezat pe canapeaua de la trieri, atunci cand a vazut icoana Maicii Domnului din calendar. Nu-mi pot explica in ce fel a putut el sa se roage, avand in vedere starea sa, el, de fapt, nici nu stia rugaciuni, dar a simtit clar cum „mizeria” i-a zburat din cap. Mi-a povestit ca dupa aceea nu s-a mai putut aseza pe acea canapea. Acest om s-a schimbat intr-o clipa. A inceput sa creada si si-a dus si copiii la biserica. Sigur ca a si incetat sa mai bea.



In Scriptura este scris: Daca vei spu­ne acestui munte sa se mute, se va muta… atunci cand citim aceasta avem indoieli, intrebandu-ne cum ar fi cu putinta una ca aceasta. Tocmai de aceea muntele nu se poate misca, fiindca nu credem aceasta. Si Apostolul Petru, avand credinta, a mers pe apa. Indrazneste!, i-a spus Domnul. Petru a intrat, dar, atunci cand s-a indoit, a inceput sa se afunde. La fel e si acest caz al colegului meu, care ne invata ca nu trebuie sa disperam, ci sa credem. I-am spus femeii care venise la mine ca nu exista vreun moment cand ea nu ar fi in Dumnezeu sau fara El. I-am aratat distanta dintre noi si am spus: aici este Hristos, fiindca ma rugasem de dimineata, iar Hristos a spus: Unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, sunt si Eu cu ei. Si El vede si aude toate necazurile noastre. Daca nu schimba imediat lucrurile din rau in bine, inseamna ca nu atunci este, pentru aceasta, Voia Sa cea sfanta. Dar e posibil ca a doua zi, daca noi vom fi mai neprihaniti, pocaiti, daca ne vom mai ruga, lucrurile sa se schimbe. Vreau sa vorbesc aici despre puterea rugaciunii de mama. Dupa cum se spune in popor: „Rugaciunea mamei te scoate si de la fundul marii”.



Despre importanta rugaciunii materne si despre binecuvantarea acesteia am citit in amintirile Preasfintitului Serghie (Sokolov), episcop de Novosi­birsk si Berd, raposat acum. El descria rugaciunile pe care le facea alaturi de mama sa. Atunci cand se incheiau rugaciunile, mama sa lua binecuvantare de la fiul ei, arhiereul. El o binecuvanta, dupa care isi pleca capul, pentru ca mama sa-l insemneze cu semnul crucii pe fiul ei, episcopul. Iata cat de impor­tanta este binecuvantarea materna!



Luandu-mi ramas bun, i-am amintit femeii cuvintele Sfantului Apostol Pavel, din Epistola catre Corinteni: Credincios este Dumnezeu; El nu va ingadui ca sa fiti ispititi mai mult decat puteti.



Si aceasta se stie foarte bine din experienta. Vin cateodata oameni la mine la consultatie si situatia lor este atat de grava, incat pare fara iesire. Dar, du­pa o jumatate de an, intalnesti un astfel de om, care iti povesteste cum s-a rezolvat situatia lui. Si toate acestea li se intampla intr-o maniera la care nici eu si nici el nu ne-am gandit. Mila lui Dumnezeu este fara masura, iar daca El este implorat cu credinta, rugaciunea materna va fi auzita neaparat.

(din: “Femeia si problemele ei. Perspectiva psihiatrului ortodox”, Editura Sophia, 2010)


“MEDICAMENTE” DUHOVNICESTI DE LA SFANTUL SERAFIM DE VIRITA:

“Nici o picatura din lacrimile mamei nu piere in zadar! Rugaciunea mamei are mare putere“.



“Fiul lacrimilor fierbinti este cu neputinta sa se piarda”

Cuviosul Paisie despre rolul mamei in educatia copiilor

Cuv. Paisie Aghioritul: RESPONSABILITATEA PARINTILOR PENTRU EDUCATIA COPIILOR

Cuviosul Paisie Aghioritul: INVATATURI PENTRU O FAMILIE ARMONIOASA (I)

Cuviosul Paisie Aghioritul: INVATATURI PENTRU O FAMILIE ARMONIOASA (II): “Prin rabdare se mentine familia”

Cuviosul Paisie Aghioritul despre viata de familie si nasterea de prunci

De ziua “dumnezeiestii perechi” a Sfintilor Parinti Ioachim si Ana – Regretatul Pr. Constantin Mihoc despre relatia dintre sot si sotie

Pr. Constantin Mihoc despre relatiile dintre sotii crestini si modul de vietuire a mirenilor (II)

Cuv. Paisie Aghioritul despre lucrarea duhovnicului: “Manuirea sufletului cere delicatete…”. CAND E NEVOIE DE INGADUINTA SI CAND DE ASPRIME?

Cuviosul Paisie Aghioritul despre VIATA DUHOVNICEASCA IN FAMILIE

...


6 Raspunsuri to “Psihiatrul ortodox Dmitri Avdeev despre RELATIILE DINTRE SOTI si PUTEREA RUGACIUNII MAMEI PENTRU FIII PIERDUTI”

pe 02 Nov 2010 la 12:50 # ioana





Concluzia:cati fii pierduti, tot atatea mame care nu se roaga cu durere.



pe 02 Nov 2010 la 13:51 # felicia





Fratilor admin, va multumesc pentru acest articol si as vrea sa fiu in consens cu dvs. prin urmatoarea evidentiere, dar si cu o marturisire personala despre cat poate rugaciunea mamei inaintea Maicii Domnului si fiului ei, Domnul nostru Iisus Hristos.



Evidentierea care mi-a placut este urmatoarea:



“…atunci so­tia trebuie sa lase de la sine si sa se roage lui Dumnezeu pentru inteleptirea sotului. Un parinte le spunea fiilor sai duhovnicesti ca raul nu trebuie sa aiba punctul de pornire de la noi. Aceasta regula trebuie sa se aplice in orice situatie din viata” – intelept sfat, rugaciunea, jertfa pentru indreptarea aproapelui, atunci cand vorbele nu mai ajuta.



Iar despre RUGACIUNEA MAMEI pentru copiii sai, va marturisesc din proprie experienta, rugaciunea si jertfa mamei mele m-au intors la credinta ortodoxa. Prin jerfa si rugaciunea ei, Maica Domnului s-a milostivit si mi-a indreptat pasii, intr-o dupa-amiaza, din postul Nasterii Domnului, catre Manastirea Radu Voda din Bucuresti si am ajuns exact inainte de inceperea Paraclisului Maicii Domnului si tot atunci am auzit primele cuvinte de invatatura, la cateheza de dupa terminarea paraclisului, care s-au constituit pentru mine ca un izvor din care mi-am potolit setea dupa atatia ani de incercare si ratacire. Domnul sa binecuvinteze obstea Manastirii Radu Voda, impreuna cu staretul locasului de cult, care se osteneste pentru buna asezare si a noastra, a credinciosilor si comunitatii.

De atunci nu am mai parasit Biserica si iata ca peste putin timp se implinesc 6 ani de cand mi-am asumat credinta ortodoxa ca pe un mod de viata si de traire fundamentala, aplicata in toate situatiile de fiecare zi, serviciu, colegi, prieteni, familie.



Maica Domnului sa-i ajute pe toti cei aflati in ratacire, fara calauza si incercati sufleteste si sa fim siguri ca rugaciunile mamelor ajung mai repede inaintea Maicii Domnului si a Fiului ei, Domnul nostru Iisus Hristos. Si asa ajunsi la liman, ca apoi sa ne intarim prin plangerea pacatelor, pocainta, spovedanie curata, canonul si comuniunea cu Domnul Iisus Hristos prin Taina Euharistiei si asa intariti sa ducem lupta cea buna, pana la sfarsitul vietii noastre spre mantuirea Sufletului. Amin !



Inca o data va multumesc pentru acest articol, am rememorat cu emotie ajungerea mea la liman, al aproapelui cel pierdut, care s-a aflat !!!!



Pierdut a fost si s-a aflat, mort a fost si a inviat !



Doamne ajuta !



pe 02 Nov 2010 la 17:48 # antuza





De la Intruparea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, s-au scris multe despre casatoria crestina si despre conduita barbatului si a femeii in cadrul acestei Sfinte Taine a Bisericii. Sfintii Parinti s-au ocupat si de acest subiect, dintre care Sf. Ioan Gura de Aur ocupand primul loc in ceea ce priveste echilibrul cu care a tratat aceasta problema. Si cand spun echilibru ma refer la faptul ca alti Sfinti Parinti au tratat mai ales aspectul comportamentului, atributiilor si rolului femeii in cadrul Sf. Taine a Casatoriei. In decursul veacurilor au curs rauri si fluvii de cerneala pe aceasta tema, cei mai multi autori, ca si cel de fata, barbati fiind, simtind nevoia sa abordeze tot unilateral acest subiect. S-au scris mai putine lucruri despre rolul, comportamentul, datoriile si responsabilitatile barbatului in cadrul casatoriei crestine, exceptandu-l bineinteles pe Sf. Ioan Gura de Aur. Daca mai sunt si alti Sfinti Parinti care au abordat din ambele directii problema, asi fi bucuroasa sa-i aflu.



In ceea ce priveste inteleptul sfat amintit mai sus: “…atunci so¬tia trebuie sa lase de la sine si sa se roage lui Dumnezeu pentru inteleptirea sotului. Un parinte le spunea fiilor sai duhovnicesti ca raul nu trebuie sa aiba punctul de pornire de la noi. Aceasta regula trebuie sa se aplice in orice situatie din viata”, si aici ca si in marea majoritate a textelor, problema este abordata unidirectional. Femeia este sfatuita sa aiba rabdare, sa se roage, sa se jertfeasca, sa lase de la sine, sa fie modesta, etc., etc., etc., toate pentru inteleptirea sotului, pentru ajutorul copiilor si pentru mentinerea unita a familiei. Toate cartile fluviu care s-au scris despre cum sa se comporte femeia in diferite situatii, mi se par minunate atunci cand au fost scrise cu bune intentii si spre ajutorul femeii, iar nu spre invinovatirea ei. Ma intreb insa de ce s-a scris atat de putin despre cum ar trebui sa se comporte barbatul in familie ca sot si ca tata, el reprezentand intelepciunea, si fiind factorul responsabil, adica decizional, lucru care cred ar trebui sa-i ingrijoreze mai mult pe barbati … Este asumata oare ideea ca barbatii cunosc aceste lucruri de la sine, sau ca nu da bine sa-i sfatuiesti pe barbati, sau ca ar putea privi toate aceste reguli ca pe niste restrictii care i-ar indeparta de Dumnezeu si de Biserica? Este asadar riscant ca un barbat sa sfatuiasca un alt barbat? Asa cum intr-o casatorie barbatul este comparat cu Iisus Hristos care este capul Bisericii, asa si Biserica este comparata cu femeia, adica asa cum Iisus Histos este capul Bisericii asa si barbatul este capul femeii. Dar ma intreb de ce s-a accentuat atat de putin spre deloc, pe faptul ca barbatii trebuie sa se asemene lui Hristos. Si ce a facut Hristos? Si-a dat viata pentru Biserica, S-a jertfit pentru noi toti. Spiritul de jertfa insa nu este asumat si de barbat asa cum ar fi firesc, dupa cum rezulta din exemplul viu al Fiului Omului, ci i se aminteste numai femeii ca trebuie sa se jertfeasca pentru familie. Doar ea! Ea trebuie sa-l inteleaga pe barbat, ea trebuie sa fie dotata cu diferite si variate calitati naturale sau dobandite, calitati care nu i se atribuie (macar partial) in mod explicit si barbatului. Este suficient ca barbatul doar sa existe? Care este rolul barbatului in familie? Ce rol are el ca sot si ca tata? Ii mai intereseaza pe barbatii din ziua de astazi aceste lucruri? Din experienta mea si a celor din jurul meu, interesul lor pentru o familie crestina si pentru copii, tinde asimptotic catre zero. Cat de importanta este rugaciunea tatilor pentru fiii lor, sau pentru sotiile lor? Cat de mult este constientizat spiritul de jertfa, care pune inaintea intereselor proprii meschine si egoiste, interesele familiei ca un tot, adica si ale sotiei si ale copiilor? Pentru ca daca ar fi ca barbatii sa ia in mod firesc exemplul lui Hristos, ei ar trebui sa fie cel putin la fel de jertfelnici ca si sotiile lor, daca nu CU MULT PESTE. Si dupa toate aceste sute si mii de sfaturi pe care femeile le-au primit de-a lungul veacurilor, dupa ce s-au pregatit minutios pentru intemeierea unei familii ca si centru al vietii lor, SURPRIZA (!), se lovesc de REALITATE. Adica pana la urma cunostintele lor vor folosi in cele mai multe cazuri la cum sa „negocieze” (imi pare rau alt cuvant mai potrivit n-am gasit), compromisul in familiile lor. Adica pana unde sa coboare stacheta compromisului, in asa fel incat pacatele facute sa nu fie mai mari decat divortul, adica ruperea Tainei Sfintei Cununii. Adica cum poate folosi o femeie cu succes toate aceste cunostinte acumulate, cand, pana la urma, ea trebuie sa asculte de barbat, indiferent daca ceea ce i se cere e bine sau nu. Si iarasi tot femeile sunt invitate sa se roage pentru apropierea barbatilor lor de Biserica. Oare si barbatii fac pentru femeile si copiii lor acelasi lucru, adica sa se roage? Sunt familii in care amandoi sotii pleaca la drum la fel de indepartati de biserica, si, cu timpul, statistic vorbind, femeile sunt cele care se apropie de credinta mai repede si in numar mai mare. Se adnaceste astfel un decalaj care deja constat ca este asumat de toata lumea (?!) intre credinta barbatului si cea a femeii. Iarasi tot femeia este invitata sa se roage ca barbatul sa se apropie de Dumnezeu. Sunt situatii, si nu sunt putine, in care femeia alearga de la duhovnic care o povatuieste de bine, la barbat, care ii cere sa pacatuiasca. Pana la urma este sfatuita sa cedeze, dar repet, pana unde poate merge cu aceste compromisuri? Raspunsul ar putea fi: depinde de situatia concreta a fiecaruia. Ce mare responsabilitate au duhovnicii! Daca de la femeie, aceasta fiinta slaba, fragila, sensibila si impresionabila, se asteapta rezolvarea problemelor intr-o familie, atunci de la barbat acea fiinta, rationala, lucida, calma, puternica si echilibrata, ce se asteapta? Cred ca si in familie ca si oricare domeniu al vietii noastre asteptam rezolvarea problemelor de la fiintele cele mai vulnerabile, exploatandu-le cu mult mestesug vulnerabilitatea, pentru ca sa scapam de responsabilitati, si pentru ca SE POATE.



In ceea ce ma priveste, acesta este ultimul articol din aceasta categorie la care mai comentez ceva. Mi-am dat seama ca nu foloseste. Lumea tot la ale ei interese si probleme se gandeste, inchizand ochii si astupandu-si urechile. I-asi ruga pe toti daca au timp si interes in acest domeniu, sa citeasca cele scrise despre familie de Sf. Ioan Gura de Aur, si bineinteles cele scrise in Noul Testament. Daca am pune in practica tot ceea ce scrie acolo, am trai inca de pe pamant ca si in Rai.



pe 02 Nov 2010 la 19:18 # floarea



multumesc pentru comentariu, antuza!



si eu ma confrunt cu aceleasi probleme/indoieli. Din experienta spun ca duhovnicii ii menajeaza pe barbati. Daca ar fi mai fermi, fara a face concesii, multe probleme s-ar evita. Eu cunosc multe femei ranite, apoi lasate sa se descurce singure ( ca are Dumnezeu grija si de ele), tocmai de acesti barbati ” crestini” care nu-si cunosc decat drepturile, nu si datoriile.



pe 02 Nov 2010 la 21:17 # ioana





antuza,

Sf Apostol Pavel: barbatul sa iubeasca pe femeia sa, precum Hristos Biserica.

Ce altceva ar mai putea adauga Sf.Parinti? Nu le-a pus destul in carca apostolul?

Eu ma infricosez de aceste cuvinte.



pe 02 Nov 2010 la 21:54 # danuta





parca as fi scris eu aceste randuri, nu ai d c sa stepti nici un raspuns…multumesc!



Luate(SURSA)din RAZBOI INTRU CUVANT