ICOANA POCAINTEI ADEVARATE

ICOANA POCAINTEI ADEVARATE

vineri, 19 noiembrie 2010

JURNALUL FERIICIRII



Hai, hai, Dostoievski nu a predicat ameţeala, ci pe Domnul Hristos. Hai, înţelege şi dă-ţi seama de ce nu-ţi vine a crede: nu eşti prea fricos şi nu eşti sofisticat. A pătruns şi-n tine ceva din bruta vulpenie a mahalagiului, din încăpăţânarea ţăranului. Hai, ştii ce ai de făcut, hai nu te mai amăgi, ai şi ales; poţi rezista şi eşti treaz pe deplin, hai înţelege – oricât te-ar uimi, te-ar speria – dă-ţi seama că ai câştigat, ţine-l pe NU în braţe, e al tău, suprarealismul e doar o teorie, viaţa nu-i tot una cu visul, aici nu-i ceainărie de opium şi nici salon al suavelor miresme, aici e un ticălos de birou de anchetă, statistica dovedeşte că realitatea nu-i vis: Valery avea dreptate.




Ai vrea tu să te refugiezi în frică, în brumă, în coşmar… ai vrea… Ar fi uşor, – ce dulce ar fi să te poţi adăposti între vis şi viaţă, în confuzie sau incert, printre delicioase cadavre sau pe masa de operaţii, între umbrelă şi maşina de cusut, în cada lui Marat transformată în balon zburător, la Samarkand într-un palat din o mie de nopţi şi o noapte, în delir: delirul, izvorul tuturor compromisurilor. Dar nu te mai poţi recuza. Cine ţi-ar oferi adăpost? S-a zis cu tine, ovreiaşule, intelectualule, orăşanule: ai încălţat opincile realităţii, au să-ţi bătătorească tălpile. De-acum s-a isprăvit cu delicateţurile şi iluziile mângâietoare, cu pleoapele lăsate peste lascive, odihnitoare alcătuiri de alte lumi, mai blânde, mai ductile. Nu te mai poţi refugia în imaginar: eşti bun de front, bun de rezistenţă, bun de minciuni sfânte şi grijuliu ticluite, bun de îndărătnicie. Eşti bun de foc. Nu ţi-a mers la reformare, Nuhăm. Înainte, marş!
(…)
- Nu, domnule!
Plăcerea de a şti să spui nu, nu, domnule, anchetatorului care-ţi cere nume, ofiţerului politic care-ţi propune situaţia de turnător, diavolului care te ispiteşte, scîrbelor care fac tot ce sunt şi ele în stare pentru a te scoate din răbdări. (Pilat trebuie să fi citit în ochii omului adus în faţa sa, ochii omului de care ar fi vrut să se descotorosească îmbiindu-l să-şi ceară scuze, să comită o cît de mică josnicie care să-i dea procuratorului putinţa de a-l elibera, Pilat trebuie să fi citit şi simţit acest nu, domnule, emiţător de distanţare)”.



Steinhardt - Sapte pacate capitale:



“Cele şapte păcate capitale: 1) Prostia, 2) Recursul la scuze: Nu ştiu, n-am ştiut, 3) Fanatismul, 4) Invidia, 5) Trufia neroadă, 6) Turnătoria, 7) Răutatea gratuită. Mai adaug o a opta : dragostea cu sila”.

Parintele Nicolae Steinhardt


 
SURSA:Razboi intru cuvant

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu