de Camelia Patrascanu
In problemele sufletului “terapia iertarii” a facut cu adevarat cariera. Cum aparea un conflict relational erai invitat sa ierti persoana care considerai ca te-a nedreptatit, inselat sau agresat. In ideea ca iertarea iti ofera forta si chiar ascendentul de care ai nevoie pentru a te ridica din rolul de victima. Si de aici o intreaga ideologie a iertarii care a facut destul de multi prozeliti si demagogi. Conceptul este atat de nobil si intangibil incat fascineaza. Asa cum fascineaza sacrificiul christic.
Ce nu este in ordine cu terapia iertarii?
In principiu totul este in ordine. Daca nu se abzueaza de ea.
Din pacate insa lucrul acesta se intampla. Mai mult, victima (in ochii ei e victima!) se simte din nou abuzata, pusa sa ierte o persoana ale carei actiuni nu le intelege, nu le gaseste justificare, o ranesc si o decompenseaza energetic.
Cum stau lucrurile de fapt?
Din nefericire putem fi victimele abuzurilor inca din frageda copilarie, aflati la cheremul celor ce ne ingrijesc. Daca avem noroc, copilaria e un rai. Daca nu… facem terapie la varsta adulta.
A-ti ierta calaul este un act de o uriasa noblete si de o fantastica putere. Pe amandoua trebuie deja sa le ai, in momentul iertarii. Daca nobletea e nativa sau educata, puterea interioara trebuie cucerita si intretinuta.
.jpg)
Desi iertarea vindeca toate ranile (voluntare sau nu) produse de abuzuri, ea nu este usor accesibila. Iar solicitarea ei prea devreme se transforma intr-un al doilea abuz, in care victima se considera prea slaba sau din nou necorespunzatoare si incapabila sa faca lucrurile bine, sa se ridice la inaltimea cerintelor iertand. Nu a stiut sa suporte raul iar acum din nou este de toata mila pentru ca nu reuseste sa aiba puterea de a ierta.
Iertarea este un dar, o posibilitate si nu o obligatie. Un dar pe care fiecare si-l face siesi. Nu celui iertat. Iertarea poate veni fara intelegerea cauzei comportamentului (si este cu atat mai valoroasa pentru ca vine direct din inima si este alimentata de o profunda intelegere si iubire de oameni). Dar este mai usoara daca intelegi cauzele si justifici cumva gestul care te-a ranit. Pentru ca astfel renunti sa te mai intrebi de ce ti se intampla tocmai tie, ce ai facut sa meriti asta (nu o meriti, doar o atragi) si cum de esti victima complotului universului care iti trimite hartuitori.
Dar…
Tiparul de victima
Iertarea nu este obligatorie si nimeni nu trebuie sa se simta vinovat daca nu isi poate ierta parintii, pritenii, iubitii sau iubitele pentru un rau pricinuit. Chiar daca raul este doar in mintea victimei. Este suficient ca exista acolo. In fond, realitatea este creata de gandurile, convingerile si credintele noastre. Daca cineva se simte nedreptatit, el chiar devine asa. Si incepe sa intre in acest rol, pe care poate ajunge sa il joace si cu altii, atragand oameni care continua sa il faca sa se simta asa.
Probabil vi s-a intamplat sa sesizati ca sunt persoane care scot din voi ce este mai rau? Ei bine, acelea pot fi in programul lor de victima, starnind in oamenii din jurul lor reactii ce ii pot rani – si prin asta se mentin subconstient in rolul ales (chiar daca nu agreeaza acel rol, e suficient ca se indentifica cu el – pe mine nimeni nu ma apreciaza!; toti m-au parasit!; nimeni nu ma intelege cu adevarat!; eu m-am sacrificat dar nimeni nu a apreciat!). Daca va aflati intr-o astfel de situatie e bine sa realizati ca nu va comportati firesc ci intr-un mod provocat inconstient de celalt. Si sa incercati sa va sustrageti invitatiei de a deveni calau, de a face persoana sa se simta mica si slaba doar pentru ca ea s-a obisnuit sa se creada victima celorlalti (fara indoiala, candva a fost justificata de un abuz real, numai ca intre timp victimizarea a devenit obisnuinta).
Iertarea nu trebuie sa vina din propunere, din vointa si minte, ci din inima. Asa este autentica. Uneori credem ca am iertat si ca astfel suntem vindecati. Dar este suficient un ton rastit sau un gest repezit si vechile emotii reapar. Si ne dam seama ca de fapt inima inca sufera.
Iertarea este calea cea mai scurta spre vindecare, este adevarat. Dar si cea mai abrupta. Si este inuman sa ceri unui suflet ranit sa urce aceasta cale. Desi cu fiecare pas pe care il face puterea creste, durerea scade. De iertare este capabil cel ce deja incepe sa se detaseze de propria sa suferinta, de rolul de victima, de trecut. Altfel, presiunea iertarii face ca tot cel ranit sa se simta vinovat pentru lipsa sa de clementa. Acesta fiind un al doilea abuz la care este supus.
Pretinderea de a ierta eset un nou abuz. In timp ce agresorul beneficiaza de toate drepturile - acceptare spirituala, iubire neconditionata, iertare, a doua sansa etc. – victima este supusa unor noi violente psihice prin asteptarea ca ea sa isi depaseasca statutul detrimentat.
Ca proces psihologic si sufletesc, iertarea “arde” karma. Mama bruscata de copii dar care iarta si nu se simte victima, ridica in permanenta norul vinovatiei de pe capetele copiilor ei si din destinul lor. Si ii scuteste astfel de greutatea vinei lor. Ei ramand sa raspunda pentru sentimentele lor fata de mama si pentru efectele propriului lor comportament, adica pentru efectele inrairii si egoismului. Dar daca mama nu poate ierta ea devine victima si deschide astfel un cerc karmic ce isi va cere mantuirea, absolvirea, iertarea, Iar daca prin iertare nu o va face mama, daca prin cainta nu o vor face copii, atunci vor trebui s-o faca nepotii.
Mama hartuita, neinteleasa, neiubita, neocrotita poate deveni sursa unei suferinte ce cere vindecare. Chiar daca suferinta ei e inchipuita, durerea exagerata, in lumea ei ea genereaza o unda negativa, asa cum face piatra aruncata in lac.
Mama care nu isi iarta copii isi condamna nepotii. Copii care nu isi iarta parintii se pot trezi in situatii asemanatoare cu ale lor pentru a intelege cauzele situatiilor si astfel putand sa-i absolve de vina.
Persoana ce refuza sa se simta abuzata se scuteste pe sine de energia vlaguitoare a victimei si renunta sa contribuie la damnarea agresorului. Orice suferinta adusa in constienta stigmatizeaza agresorul. Din acel moment agresorul emite vibratia suferintei pe care o produce dar o si simte (este dovedit ca agresorii sunt in primul rand ei victime). Daca ne simtim victimele cuiva transformam acea persoana intr-o sursa de suferinta pentru ea si pentru altii - din acel moment ea devine agresorul. De aceea Krishnamurti pleda pentru a nu stigmatiza pe cel ce a furat, altfel el va deveni hotul creand astfel un personaj si un program karmic ce va genera situatii in care vor exista talhari si pagubiti. El cerea sa se vada omul, sa se inteleaga si judece gestul si sa se perceapa persoana in ansamblul ei, astfel incat sa nu-i fie condamnat un defect fara sa-i poata fi apreciata si o calitate!!!
Condamnand, plangandu-ne si considerandu-ne victime cream o karma de suferinta intre noi si acea persoana dar si in viata noastra. Si conform Legii Vibratiei (am pregatit un articol despre ea) tot ce apuca sa fie creat prinde viata si pulseaza, se intretine in viata. Programul de suferinta si victima se va derula daca nu este oprit – vindecat, iertat, mantuit, absolvit.
Puterea Divinului Launtric
Iertarea adevarata (urmata repede de uitarea durerii) este un lux. Pe care si-l permit spiritele luminate. De aceea, inainte de a ne dori iertarea, ar fi mai indicat sa ne ocupam de inaltarea noastra spirituala. Iertarea fiind unul din efectele luminarii noastre.
Fortand-o inainte de elevarea constiintei nu facem decat sa abuzam din nou de victima, facand-o sa se simta necorespunzatoare, nedemna de atentie daca nu reuseste sa-si ierte calaii. Practic, ii refuzam sau ii conditionam alinarea obligand-o intai sa renege suferinta. Este incorect si neterapeutic! Nu facem decat sa devenim si noi abuzatori, sa continuam actul siluirii sufletului. Uneori ne fortam pe noi insine sa ii iertam pe cei ce ne-au ranit, considerandu-ne nedemni de iubire daca nu reusim aceasta performanta. Iar asta nu este decat o noua violare a sufletului.
Iertarea nu trebuie impusa, pretinsa sau fortata. Ea nu este un premiu sau un card de acceptare sociala. Iertarea este un dar pe care ti-l faci. Si pentru asta trebuie sa te simti intai bogat, abundent, fertil, impacat, fericit. Abia din aceasta stare de implinire poti sa/-ti oferi iertarea. Altfel, nu faci decat sa abuzezi de tine sau sa te lasi abuzat de cei care iti pretind sa ii ierti pe cei ce te-au ranit.
Inainte de a cere cuiva sa ierte, inainte de a ne cere sa iertam, sa ne gandim daca noi sau ceilalti am atins starea de abundenta si fericire interioara. Pentru ca abia din acest punct ne putem permite luxul de a ierta. Iar implinirea vine din conectarea la sursa puterii interioare, cea care ne ofera intelegere, toleranta, rabdare, bunatate, indulgenta, cea care scade furia, frica, rusinea, neincrederea.
Pentru a ierta este necesar sa ne conectam la sursa puterii. Si poate a venit timpul sa vorbim despre radacina puterii: Sinele, Divinul Launtric.
de Camelia Patrascanu
www.horoscoptv.ro
E bine de stiut ca atunci cand faci o recomandare cuiva poti primi tot felul de reactii. De aceea incearca sa fii pregatita pentru orice. Reactia persoanei iti spune multe nu doar despre opinia ei vizavi de subiect ci si despre caracterul ei. Unii resping brutal o idee cu care nu sunt de acord, altii comenteaza, altii o imbratiseaza… Tu stabilesti cu ce gen de persoana iti este mai usor sa comunici si cum si cui vei continua sa ii faci recomandari.
In al doilea rand… da, marturisirea este terapeutica, poate vindeca sufletul si prin el si corpul.
Unii se marturisesc lor insisi – marturie stau toate jurnalele in care inimile oamenilor si-au asternut trairile.
Altii se marturisesc apropiatilor, persoanelor iubite – dovada atatea conversatii intime in care oamenii incredinteaza celor mai ascultatoare urechi si celor mai iubitoare suflete secretele lor. Cata vindecare in aceste marturisiri oneste, cata lumina poate aduce “iarta-ma!” sau “te iert!” !!
Altii se marturisesc epigonilor, publicului – marturie intreaga memorialistica si biografiile celebre.
Altii isi impartasesc gandurile si tainele unui duhovnic, unui intelept, unui indrumator spiritual sau direct lui Dumnezeu, intr-un murmur doar de EL auzit.
Iar altii tac malc, nu-si spun nici lor insisi ce simt. Nici macar nu mai iau aminte la ce simt, la ce ii face sa actioneze sau sa isi doreasca ceva. Astfel, nestiind nimic despre ei nu au ce marturisi. Iar ideea de marturisire, in general, li se pare desueta. Iar rolul terapeutic si limpezitor al marturisirii este pentru ei de-a dreptul ilar.
Este adevarat ca marturisirea despovareaza cand este cu har ascultata sau cu inima deschisa, fara judecata, cu iubire, intelegere, intelepciune. Ascultatorul are greul rol de a fi o oglinda perfecta astfel incat sa te confrunti cu realismul profund al ziselor si simtitelor tale. Este suficient pentru a te cutremura de cine esti si pentru a te ridica din ce esti. Actiune ratata de multe ori din pricina ascultatorului ce se simte imboldit sa judece, sa mustre, sa pedepseasca. Si astfel, sansa de a privi in suflet dispare. In schimb iti vezi pacatul si vezi pedeapsa dar nu sufletul. Iti corectezi pornirile dar nu vezi sufletul si avertizarile sale de fiecare data cand il ratacesti. Indreptarea nu se face prin canon ci prin privirea sufletului care iti indica mereu drumul drept. Dar cu ochii pe evitarea pacatului nu mai privim sufletul.
Ella, sunt multe feluri de sponvedanii si marturisiri vindecatoare. Unii au nevoie de prezenta unui preot sau calugar. Altii, nu. Iar altii nici nu se gandesc ca spovedania ar putea folosi la ceva.
Si inca ceva. Ma gandesc ca spovedania, in fata oricui o faci, e altceva decat enumerarea contabiliceasca a facutelor tale. Altceva decat impovararea urechilor si sufletului celuilalt cu reziduurile fiintei tale. Pentru a folosi, spovedania nu e o dare de seama. Ci o contemplare asistata a fiintei tale.
Răspundeţi #2505 Ella
26/05/2010 la 1:43 pmVa multumesc din suflet pentru raspuns si timpul acordat.
Este mai mult decat asteptam.Nu mi-ati raspuns doar la cele cateva intrebari pe care vi le-am adresat,ci si multor
altora care ma framantau sau carora nu le gaseam raspuns.
Este foarte adevarat ce ati spus,trebuie sa fiu pregatita pentru orice reactie in general.Fireste, fiecare reactioneaza asa cum simte sau considera,nu poti sa impui nimanui sa aiba reactia pe care tu o doresti(cred ca ar fi o drama totusi).Sunt(sper) o persoana asertiva, si mi-ar placea ca si cei cu cu care intru in contact sa fie pe cat posibil la fel.Apoi se poate ca eu sa fi fost “vinovata” ca nu am inteles foarte bine toate astea….probabil fiind in zodia Rac si avand o sensibilitate crescuta,si perceptia lucrurilor sa fie pe masura.
Nu numai ca m-ati invatat cum sa ma comport in raport cu reactiile celorlalti,mai mult m-ati trimis in interiorul fiintei mele, acolo unde cu siguranta si eu am multe de corectat…
Va multumesc inca odata!
Cu deferenta,
Ella
Răspundeţi #2506 victorita
30/05/2010 la 11:41 amMarturisesc ca m-am spovedit o data cu adevarat, total, am plans si m-am simtit ca un nou-nasut, pentru ca, pe langa faptul ca mi-am marturisit pacatele, fapt care m-a usurat, preotul s-a rugat pentru mine, pentru iertarea lor si acest lucru mi-a dat certitudinea unei a doua sanse, cu punct de plecare zero. Un alt inceput, o alta viata, fara lucruri regretabile, in teorie. De cate ori nu ati spus ori nu ati auzit spunandu-se: as vrea sa fiu copil, sau cu 10 ani mai tanara, dar sa am mintea de acum, sau constienta faptelor trecute?
Si eu recomand spovedania sincera, senzatia de dupa nu am mai trait-o niciodata.
O zi excelenta!
Răspundeţi #2588 Ella
31/05/2010 la 2:40 pmVictorita,
Si eu am trait aceiasi senzatie, cel putin dupa prima mea spovedanie,apoi primind si Sfanta Impartasanie.
Iti multumesc pentru interventie si pentru gandurile frumoase.Ma bucur ca impartasim aceiasi opinie in legatura cu acest subiect!
Toate cele bune!
#2625 light
26/05/2010 la 12:42 amMultumesc pt raspuns,o sa incerc sa fac asta. Povestea insa e mai complicata… eu m-am indepartat de persoana aceasta inainte sa imi faca rau,pt k am cunoscut-o mai bine si am vazut cum e de fapt,cum gandea si cum se purta cu celelalte persoane,tot ce facea. Dupa ce m-am rezumat doar la a o saluta pe strada a inceput sa inventeze tot felul de lucruri pe care le neaga in fatza mea,atunci mi-a facut rau… Stiu ca putem alege cine sa faca parte din viata noastra si cine nu,sau ce sa lasam sa ne afectze si ce nu,dar e usor de zis si greu de facut,insa merita straduinta… Dar ce facem cu persoana care se “agata” de noi?
Am citit ca oferiti si consultatii de autocunoastere si dezvoltare personala. As putea sa sun la nr de la “Contact” pt mai multe detalii?
Răspundeţi #2495 Camelia Patrascanu
26/05/2010 la 9:09 amDa, poti sa suni la numarul de contact.
Este adevarat, unele persoane se pot agata de noi. Uneori sunt chiar din familie, altele le intalnim in cercurile frecventate, pe unele le “culegem” de pe drum.
Cand se intampla asa inseamna ca un talc mai adanc ne face sa cream acele legaturi. Dar in nici un caz sa nu crezi ca esti condamnata fara drept de apel sa suporti o persoana care iti displace sau iti face rau. Chiar daca o fatalitate pare sa ti-o scoata in drum, mereu exista o cale de a schimba lucrurile.
Răspundeţi #2503 light
25/05/2010 la 3:13 pmNu te poti simti impacat cu tine insuti daca nu poti sau inca nu stii sa ierti? Mie mi-a facut mult rau “cea mai buna prietena” … si ma tot intreb… De ce sa ierti un om rau care nici macar nu regreta ce a facut? Pt k ar fi un dar pe care mi l-as face mie? Pt k nu m-as mai simti victima? Dar am fost victima.. Rana se vindeca dupa ce nu te mai simti asa?
P.S: Va admir mult,am citit toate articolele dvs.
Răspundeţi #2482 Camelia Patrascanu
25/05/2010 la 8:55 pmNu forta iertarea. Cum poti ierta cand inca esti prea atenta la sangerarea ta? Abia cand rana se inchide sau cand devii mai detasata de propria sangerare vei putea ierta. Asta daca nu vei zgandari mereu buba prin plangeri de mila si insistenta de a ierta agresorul. Lasa aceasta parte deocamdata.
Acum poti face altceva.
Gandeste-te la tine ca la o fiinta mai vasta decat partea ce a fost vatamata. Trebuie sa te vezi intreaga. Poate nici inainte nu erai obisnuita sa te raportezi asa la tine. Dar acum poti s-o faci. Daca iti vei trata intreaga fiinta prin prisma partii vatamate, concentrandu-te mai mult pe felul in care ai fost tratata si nu pe ceea ce esti, atunci vei bloca expresia fiintei tale sanatoase si vei lua decizii din partea ta vatamata. Si e nedrept fata de tine. Nu deveni propriul tau agresor.
Esti mai mult decat cea care a fost tratata incorect de o fosta prietena apropiata. Apoi, dezamagirea si furia contin o uriasa energie de care te poti folosi pentru a renaste, pentru a te rinventa. Nu o risipi in plangeri sau in incercarea de a afla “dece-ul” altcuiva. A te reinventa nu inseamna sa iti promiti ca nu mai ai incredere in cineva. Ci sa fii mai atenta cu increderea pe care o acorzi. Sa fii mai atenta la caracterul oamenilor, limitele lor, slabiciunile si aspiratiile lor, nevoile si fricile lor. Nu trebuie sa ii iscodesti ci doar sa devii mai vigilenta.
Cand iti vei redobandi astfel puterea, iti va fi usor sa ierti.
Răspundeţi #2489 Ella
10/05/2010 la 11:20 amD-na Camelia,
Uneori cred ca m-am nascut pentru a ierta.O fac cu atata usurinta, incat nu de putine ori am fost victima propriei mele suspiciuni.Cum de iert o persoana care mi-a facut rau..?De ce il/O iert dupa cate mi-a facut?? s.a.m.d.
Este modul meu de a intelege lucrurile,sau le gasesc tuturor circumstante?
Ma bucura faptul ca pot sa fac acesl lucru,dar as fi vrut sa stiu exact de unde vine(din interiorul meu),daca este rodul educatie primite sau ce?
Sau poate ca e suficient ce fac si cum gandesc, si nu de unde vin tote astea?
Imi pun toate aceste intrebari din teama ca ceva sa nu se schimbe in mine intr-o zi,sau e pura curiozitate?Sunt prea subiectiva acum.
Si as mai avea o intrebare/nelamurire:De ce atunci cand gandesc sau rostesc frumos despre un fapt,lucru,persoana,parca ceva se schimba in rau?
Schimb polaritatea?Si cum sa fac ca acest lucru sa nu se mai intample?
Va multumesc din suflet pentru tot!
Răspundeţi #2113 Radu Iuliana
15/12/2009 la 8:26 pmCitesc cu mare placere articolele tale, draga Camelia, inca din prima zi in care am aflat de tine de la prietena mea din TVR, Luiza.
Imi regasesc propriile idei in tot ce spui.
De cand ma stiu am incercat sa invat de la tot si toate, de la copii si de la flori, de la pasari si animale, de la tot ce ne inconjoara. Am incercat sa-mi duc viata fara sa ranesc pe nimeni. Cateodata am reusit, cateodata nu. Si am invatat sa cer iertare. Pentru ca eu, la randul meu, am fost binecuvantata cu puterea de a uita raul, de a ierta. Si stiu din proprie experienta ca iertarea poate schimba destine. Pe al meu l-a schimbat.
Multumesc ca existi si-ti doresc sa ai putere pana la capat.
Răspundeţi #745 Monica
18/11/2009 la 4:21 pmDraga Camelia, se poate ca postarea mea la acest articol sa aiba prea putin legatura,insa cred ca o anumita conexiune exista si de aceea imi astern gandurile aici.
As vrea tare mult sa regasesc printre articolele tale unul despre aspectele negative ale zodiilor,chiar daca unele se pot manifesta numai in anumite situatii. Cu totii cred ca am trecut prin experienta dezamagirii fata de o persoana apropiata (si apoi cu iertarea,in unele cazuri) si ma gandeam ca ar fi mult mai usor daca am stii la ce este predispusa fiecare zodie. Pleci la drum alaturi de persoane cu care esti in relatie de amicitie sau iubire si iti pui toata increderea, ceea ce vezi acum este ok si esti multumit. Dar timpul si evenimentele in care sunt implicati ii schimba sau scot la iveala diverse lucruri. Sunt oameni care se comporta diferit dupa ce intra in posesia banilor sau li se dau responsabilitati pe care nu le-au mai avut etc.In situatiile acestea ne dovedesc ca pot fi in stare de lucruri (deseori rele si dezamagitoare) de care nu i-am fi crezut capabili. Ar fi mult mai usor daca am stii la ce ne putem astepta, chiar daca niciodata nu se va intampla (sunt anumite defecte care ies la iveala numai in momente si evenimente propice).
As fi incantata sa citesc un astfel de articol, dar daca nu este posibil din cauza ca nu prezinta interes sau nu exista timp liber, nu este nici o suparare.
Toate cele bune,
Monica.
Răspundeţi #564 Un crestin
17/11/2009 la 5:31 pmDoamna Camelia, scrie-ti, va rog, un articol despre iertare in lumina invataturii crestine. Mi s-ar parea interesant si mai potrivit, tinand seama de faptul ca poporul roman este, in marea lui majoritate, crestin ortodox si, adaugand-i si pe ceilalti crestini, ar fi de interes, zic eu, chiar si pentru cei care nu sunt crestini. Dumnezeu este iubire. Si, cine iubeste, poate sa ierte. In “Tatal nostru” spunem, “si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”. Nu cred ca e om care nu greseste, asa cum cred ca nu e om care nu doreste sa i se ierte greselile; dar poti cere sa ti se ierte greselile daca tu nu-i ierti celuilalt ce ti-a gresit?
Dumnezeu sa va aibe in paza. Si ma iertati.
Răspundeţi #536 monica
15/11/2009 la 6:24 pmAm citit prima data articole astrologice scrise de dvs. dna Camelia in anul 2007 in cartea Horoscop 2007. Eram intr-o perioada “neagra” a vietii mele; dupa o casnicie de numai 4 ani din care a rezultat si un baietel minunat,sotul meu ne paraseste in 3 saptamani, pt. a-si urma iubirea vietii lui,o dra.cu 15 ani mai mica.Am suferit enorm, am plins si ca orice femeie care se simte tradata de persoana cea mai de suflet,i-am dorit si lui sa aiba parte de tot raul si suferinta pe care le-a creat, numai la gandul ca asa imi v-a intelege durerea si suferinta.Ceea ce vreau eu sa va spun, este ca toti suntem constienti undeva intr-un coltisor al sufletului,ca trebuie sa iertam si sa trecem peste tot,cautand sau nu justficari comportamentului celui care ne-a gresit,insa suntem surprinsi cat de greu este,chiar daca timpul mai cicatrizeaza ranile. Ranile sufletesti nu trec niciodata.Am fi prea ipocriti sa credem asa ceva.Sa putem ierta din inima,eu cred ca este numai ajutorul divin sau revelatiile divine care ajuta sufletele sa treaca peste aceste incercari karmice.Cred ca daca intr-adevar am fi mai constienti de ce puteri dumnezeiesti zac in noi(doar suntem dupa chipul si asemanarea celui divin)le-am si cultiva si invata sa le folosim cu adevarat corect,pt.ca tot ceea ce ne-a invatat crestinismul si care de altfel sta la baza lui este, IERTAREA.Insa nu toti avem acest privilegiu de a putea sau de a vrea sa iertam, ca implicit sa ne putem ajuta de a nu mai cadea sau alimenta rolul victima.Chiar si eu dupa 3 ani,inca mai lupt cu ratiunea si subconstientul (care se stie sunt dualiste)care fiecare imi spun altceva.Este f. adevarat ceea ce spuneti dna Camelia:nu putem sa impunem sufletului sa iertam asa cum nu putem sa-i impunem pe cine sa iubeasca. Iertarea trebuie sa vina de la sine sau sa ierti neconditionat numai pt.ca asa iti este felul(sunt putini pamanteni de acest fel )A ierta te ajuti intr-adevar pe tine!Sa vrei si sa si poti sunt miracole.Astept aceste miracole poate toata viata, cat mi-a ramas. Eu stiu ca ele exista, numai ca nu a venit timpul lor.Pentru mine si implicit pt.baietelul meu. Va urez numai bine dna Camelia si va multumesc.
Răspundeţi #517 Camelia Patrascanu
16/11/2009 la 10:55 amAi dreptate, iertarea profunda se produce cu ajutor divin. Un ajutor care cred ca este disponibil tot timpul si mai les atunci cand tinem traista in sus!
Răspundeţi #523 victorita
30/05/2010 la 11:54 amDraga mea,
Nu sunt eu in masura sa dau lectia iertarii, departe de mine, dar ma recunosc in cele scrise de tine. Da, in prima mea tinerete iertam foarte greu, insa acum nu doresc celor care ma supara sa pateasca la fel, sunt mai mult decat convinsa ca bunul Dumnezeu stie sa judece lucrurile mai bine si ma las in grija Lui. Incearca si tu asta, echilibreaza-te si constata ce ai tu: o minune de copil care te implineste si ce are el: o dragoste – surogat si spune, cine este perdantul dintre voi?
Invata sa ierti, iarta din inima, gandeste-te intotdeauna ca exista oameni care au suferit mult mai mult, carora le-au murit copiii… Doamne, ce pedeapsa! Compara-te cu ei si vei constata ca tu ai primit mult mai mult de la Dumnezeu si multumeste pentru ce ai! Ar trebui sa Ii multumim si ca putem sa mergem… nici nu ne dam seama cate avem… Mi-am ranit odata degetul mare de la mana stanga… Banal… Stii cate lucruri nu mai puteam face?
Nu te supara, daca par pedanta te rog sa ma ierti! Doar ca am trait si eu aproape ce ai trait tu…
Răspundeţi #2589 ina
15/11/2009 la 2:02 pmMa simt usurata ca am citit acest articol,am incercat la nesfarsit sa iert greselile unora lingandu-mi ranile cu gandul ca daca nu iert nu voi treece mai departe.Dar ei au continuat sa ma raneasca acuzandu-ma vesnic doar pe mine…Asa e sunt mereu cea rea ,eu sufar asteptand mantuirea dar ramanand aproape de ei ma ranesc continu.
Aveti perfecta dreptate trebuia sa rup matul demult…asa treceam de furiile anterioare si puteam ierta cu totul inaltandu-ma sufleteste.Dar eu am ramas langa el facand terapii cerandu-i eu lui iertare sfarsind mereu VINOVATA.Ranita sunt si acum cand citesc dar cat e de adevarat.Am crezut ca iertarea si bunatatea schimba oamenii si ii face mai buni…
Sau, poate… nu erau oameni celor ce le-am cerut tot eu iertare
cu respect va salut si va astept cu noile articole.INA
Răspundeţi #513 gavriela slatina
15/11/2009 la 1:19 amIertarea face parte din viata.De la iubire la ura nu-i decat un pas.Cu toate astea trebuie sa fim concilianti ,chiar si in iubire,indiferent pe cine iubim,daca am ajun la ura trebuie,sa cautam in bunatatea adancului,sufletului si sa iertam,veti vedea ca e ca un balsam ptr suflet.FELICITARI CAMELIA PATRASCANU
Răspundeţi #506 suky
15/11/2009 la 12:27 amIertarea este un pansament imuiat in iubire cu efect numai pentru cei ce isi recunosc greseala cu rezultat sigur de fericire. Abuzul de-a ierta,(greseli repetate )duce la nefericire .
Răspundeţi #505 victorita
30/05/2010 la 11:57 amDa, cred ca iertarea vine din iubirea de Dumnezeu, de oameni… Din multa iubire…
Răspundeţi #2590 Mihaela
14/11/2009 la 12:45 pmIn sfarsit un articol cu ajutorul caruia respir usurata ca nu e obligatoriu sa iert o persoana care mi-a facut rau si pe care , oricat de mult incerc sa-i caut circumstante atenuante, si oricat incerc sa inteleg ca a fost o “plata” karmica, contextul imprejurarii nu ajuta…aveam doar 7 ani si am primit o bataie grea tare….imaginea si amintirea e inca vie, desi au trecut 33 ani de-atunci….animalul care mi-a facut asta este asa zis-ul meu tata….nu intelegeam de ce iau bataia aceea , ce facusem (?!), dar am simtit cum cateva organe s-au deplasat din cauza loviturilor. Ei bine, nu il urasc, pt ca mi se pare un efort prea mare pt a doza un sentiment de=o asemenea intensitate…. mi-e absolut indiferent, dar nu pot sa trec peste acel episod si sa-l iert, cu atat mai mult cu cat nu l-am mai vazut de la 12 ani pt ca mama a fost atat de inteleapta incat sa divorteze.
Contradictia vine din faptul ca acum cateva zile, cand am incercat sa inteleg de ce cumnata mea se comporta atat de urat cu mama mea, respectiv soacra ei, umilind-o cu fiecare ocazie in care i se adreseaza, m-a cuprins un sentiment de caldura si afectiune in ceea ce o priveste, fara sa-mi dau seama. Mi-a dat seama ca e absolut nevinovata pt gesturile pe care le face si pt felul ei de-a fi. Sentimentul pe care pot sa-l descriu venea chiar din zona plexului solar si ma incalzise din cap pana in picioare , am vazut-o extrem de singura si neputincioasa, cu o mare dorinta de a controla tot ce considera ca e mai slab decat ea, in ideea de a se simti confortabil…mi-a venit in minte tot trecutul ei, am pus cap la cap ceea ce stiam si mi-am dat seama ca merita toata afectiunea, atat este de singura si ratacita…cu afectiune si iertare se va indrepta si daca nu va fi asa sunt sigura ca mama mea nu va mai fi tinta gesturilor si vorbelor ei pt ca daca intelegi comportamentul cuiva care te agreseaza , daca accepti si ierti, persoana respectiva dispare din campul tau pt ca tu nu te mai armonizezi cu ea….
….in cazul relatarii de mai sus, cred ca Dumnezeu l-a dus pe asa zis-ul tata, undeva departe ca sa nu-si mai foloseasca “liberul arbitru” pe copiii lui.
Va doresc sa intelegeti si sa iertati cat mai usor !
Multa dragoste Cameliei si mult succes in tot ce intreprinde!
Răspundeţi #499 marilena
15/11/2009 la 2:22 pmFelicitari ca ai reusit sa iti ierti tatal, si eu sunt intr-o situatie similara, acum il intalnesc pe strada si nu mai simt decat compasiune pt el…..
Răspundeţi #515 carla
25/11/2009 la 8:52 amSper sa nu te superi pe mine,dar ma gandesc ca acest sfat te-ar putea ajuta :
sentimentul de compasiune este departe de cel de iertare.
Si fiind vorba de tatal tau, ar trebui sa faci un efort, indiferent cat ti-ar fi de greu si sa-l ierti.
Vei avea o inima mai usoara si te vei simti cu adevarat eliberata.
As dori sa mai vorbim, daca doresti si tu, bineanteles.
Numai bine.
Răspundeţi #603 Camelia Halip
14/11/2009 la 10:54 amCea mai grea iertare e urmare a unei investitii afective uriase in cineva, care apoi, te-a lovit sub centura. Timpul le vindeca pe toate, (ca si eforturile proprii de a ierta, victorioase). Ce faci mai departe cu acea relatie? Reinvestesti in acea persoana acelasi volum imens de afectiune, stiind bine ca te-ai mai putea frige si a doua oara, sau te pui la adapost, pastrand o distanta, care elimina orice surpriza?!?
Răspundeţi #498 Camelia Patrascanu
14/11/2009 la 6:44 pmA continua sa oferi si sa suferi/speri nu faci decat sa tentezi persoana sa abuzeze si mai mult de tine. Si plecarea poate face parte din “a fi impreuna”.
Răspundeţi #500 doina mesteru
14/11/2009 la 9:52 amInteresant de observat ca toata lista de reactii este scrisa de femei .Cesa insemne asta:numai femeile sunt atrase si preocupate de asemenea subiecte,numai ele isi doresc intelegerea si evolutia sau numai ele sunt in pozitia de victime si a celui ce trebuie sa ierte “agresorul” pt a se elibera si a se inalta? Nu cred sincer ca este adevarata niciuna din afirmatii .Mai curind cred ca rolurile sociale ,cadrul social al barbatilor chiar si conceptia femeilor de linga ei ii transforma in persoane mai putin sensibile si neatente la suflet.Am cunoscut multi barbati sensibili si evoluati care nu-si pot gasi pe femeia potrivita pt ca ori are asteptari materiale prea mari si prea putin de oferit ,ori e sensibila dar cu atitudini religioase neintelese de el ,tot felul de situatii din care reiese incompatibilitatea .Chiar daca nu s-a spus explicit tot timpul in spatele comentariilor au stat povesti de viata la baza fiind neintelegerea ,incompatibitatea si o alegere gresita .Nu voi nominaliza ,aceasta fiind rolul moderatorului ,dar din unele interventii reiese nevoia de de cunoastere mai din timp a unor aspecte practice ale vietii si insusirea de atitudini corecte din tinerete.O mare vina este aici :lipsa unei educatii de gender , a tinerilor si tinerelor pt o viata activa si echilibrata ,fericita si implinita ,unei mame ce se considera victima ii va fi greu sa o faca benefic .In masura in care devenim constienti de nevoia de modelare si remodelare a caracterului nostru si al personalitati copiilor nostri ,nevoia de a ierta va fi din ce in ce mai mica ,inlocuita fiind de respectul si mindria de a fi contribuit la modelarea unei fiinte bune, echilibrate si de sprijin pt noi si ceilalti .Acesta este cel mai important rol al femeii si acum si din totdeauna ;acceptati-l si fiti dornice de a invata cum sa-l indepliniti mai bine .In timpul acestui proces (daca-l acceptati) veti deveni mai intelegatoare mai inteligente emotional putind trece cu mai multa lejeritate peste imperfectiunile celorlalti si forta cunoasterii va va ridica la acel nivel de intangibil si netulburat spirit condus de bunatate si iubire neconditionata fata de cei pe care ia-ti ales(sau v-au ales )sa fie linga voi in aceasta viata .Nimic nu e intimplator in lume trebuie sa ne intrebam :noi de ce ne-am nascut care e misiunea noastra de viata ,ce am facut bine pina acum ce nu si cum pot sa schimb .Cu alte cuvinte imi trebuie un alt fel,unghi de a privi viata, o alta paradigma .Cum pot realiza acest lucru ?S-a recomandat mai sus o carte dar tot despre iertare ,pot sa va recomand multe pt ca mie mi-au schimbat felul de a gindi ,dar voi incepe cu cea mai buna pt intelegerea relatiei de gender G. Gray Femeile sunt de pe VENUS barbatii de pe MARTE .Pot sa va mai spun ca exista multe cursuri si terapii la care sa apelati aveti “unde fugii de acasa ” cea mai la indemina este prin muzica .Vindeca multe . Multumesc si eu pt initiativa acestui loc magic de dezbateri si discutii si urez echipei de realizatori sa -si atinga scopul prin cit mai multe rezultate .Va imbratisez cu drag pe toate dar si pe cei din spatele vostru si va asigur ca puteti trece la un alt nivel de intelegere la care iertarea e ceva firesc ,face parte din noul sistem de valori .Asa am facut si eu .PROFESOARA ,FORMATOAREA DOINA MESTERU
Răspundeţi #497 Mihaela din Iasi
14/11/2009 la 1:25 amEu consider ca a avea puterea de a ierta pe cineva se poate invata in timp, in cateva etape. Nu poti trece asa usor de la o extrema la alta, de la ura la iubire sau iertare. Cred ca se incepe in primul rand prin analiza persoanei respective in ai vedea cateva din calitatile pe care le are. Nu cred ca exista cineva pe lumea asta, indiferent cat de rau poate fi, sa nu aiba niste calitati, niste valori. Te legi de aceste valori si incerci sa le dezvolti. Vazand aceste lucruri pozitive la acel om incerci sa uiti de necazurile pe care ti le-a pricinuit. Si usor, usor, poate ii intelegi faptele, atitudinile, vorbele iar in felul acesta te desprinzi oarecum de acest lant al poverilor. Doar asa reusesti sa devii o fiinta superioara, spirituala prin intelepciunea si prin iertarea ta.
Răspundeţi #495 vasilica
13/11/2009 la 9:25 pmDoamna Camelia, dumneavoastra sunteti iubire divina, si cand simti acest lucru in interiorul tau , tot ce spui si tot ce faci este iubire care alina, mangaie, vindeca… nu poti simti iubirea in toata puterea ei daca nu ai iertat tot ce doare , si daca nu te ierti si pe tine pe deplin.
Cred ca iertarea ne elibereaza si face loc iubirii.
Surprinzator , dar puterea agresorului sta in forta urii, a fricii sau a supararii victimei ca si cum ar fi o energie care il alimenteaza. Daca noi ne schimbam atitudinea ,daca avem puterea sa iertam si suntem doar iubire, cei din jur cu care interactionam vor primi o energie care-i alina in durerea lor si nu vor simti nevoia sa agreseze, defapt agresiunea(de orice tip) este un furt.
Dumnezeu este iubire si nici o forta din lume nu-i sta in cale.
Multa putere de munca in continuare ca multi sunt cei care se gasesc pe ei ascultandu-va.
Cu deosebita admiratie, Vasilica
\
Răspundeţi #493 Flory
13/11/2009 la 6:04 pmCititi si ”IERTAREA – Cea mai mare putere vindecatoare” Gerald G.Jampolsky
Răspundeţi #489 Camelia Patrascanu
13/11/2009 la 6:21 pmMultumim, o cautam si o citim!
Răspundeţi #491 Dorina
13/11/2009 la 4:19 pmAm convingerea ca m-am nascut din iubire si pentru iubire.Iertarea si iubirea exista in fiinta mea.A ierta inseamna a intelege atitudinile, evenimentele, a le cantarii la reala lor valoare. Sentimentul urii si al razbunarii, au stat departe de mintea si gandul meu.Momentele mele de fericire imi umplu sufletul, de atatea ori de cate ori soarele rasare, straluceste in amiaza sau atunci cand saluta luna indreptandu-se spre alte zari.
Răspundeţi #488 Camelia Patrascanu
13/11/2009 la 6:20 pmWow, ce frumos si ce rar! Ce bine ca ne aduci aminte cum ar putea sa fie, cum va sa fie!
Răspundeţi #490 Maria
13/11/2009 la 1:34 pmAm incercat timp de 17 ani sa-mi iert sotul, pentru tot ce-a fost rau si urat in viata mea, pentru toate umilintele pe care le-am indurat. Am incercat sa fac acest lucru de dragul copilului pe care-l avem impreuna, de fapt este si singurul lucru care ne-a legat vreodata – spun ca am incercat sa-l iert, am si crezut la un moment dat ca am reusit, dar se pare ca viata este plina de surprize .Acum il urasc mai mult decat orice pe lumea asta si el face tot ce-i sta in putiinta ca sa-mi alimenteze aceasta ura.Stiu ca este un lucru foarte rau sa urasti, nu este crestineste sa urasti, dar este foarte greu sa depasesti anumite momente din viata si nu stiu cat voi mai putea lupta cu aceasta senzatie. Va doresc tot binele din lume si mult succes.
Maria
Răspundeţi #485 Camelia Patrascanu
13/11/2009 la 1:46 pmMaria, ca sa poti ierta trebuie sa renunti sa te mai simti victima lui si pe el cu puteri depline asupra ta. Stii Maria ce era curios in lagare si in gulaguri? Ca cei incarcerati aveau puterea sa isi ierte agresorii si asta ii ridica deasupra conditiei de victima. Numai asa poti ierta si iti poti salva sufletul. Dar daca te simti victima si continua sa iti fie teama de urmatoarea agresiune nu ai cum sa depasesti conditia chinuitoare in care te afli. Pentru ca nu ai puterea de a fi vertical in relatie. Esti mereu aplecat, cocosat de umilinte, neiubire, regrete, furii.
Ce crezi ca simte copilul nevinovat cand vede mana parintelui ridicata amenintator deasupra capului sau?
N-are unde sa fuga, nu este adult, simte ca parintele ii face o nedreptate si este pironit acolo, sub palma care cade grea, sau sub batul/nuiaua/cureaua/lantul care rupe carnea. Si totusi, iertarea este unica sansa a copilului sa aiba o viata implinita ca adult. Singura. Si adesea iertarea vine.Asa cum singura sansa a femeii agresate este sa nu se simta victima si abuzata neconditionat. A ierta nu inseamna a nu vedea raul ci a nu-i mai da semnificatii distructive si putere asupra restului vietii tale. Nu ne intoxicam cu iluzii. Vatamarea e reala, durerea exista, prejudiciul sufletesc este creat. Dar eu, cel lovit, aleg cum vreau sa ma simt avand aceste experiente in viata mea. Si eu stiu ca intelegand, constantand senin evidenta, am sansa de a nu ma stigmatiza aratandu-ma cu degetul : sunt o victima! Altfel toata viata mea incepe sa graviteze in jurul acestui rol! Nu! Ma raportez la mine ca la un om liber care alege ce vrea sa insemne experientele traumatice pentru el; care nu da cosmarului dreturi depline asupra vietii sale. Iertarea nu insemana acceptarea agresiunii. Cand gandesc si simt astfel, intr-un fel sau altul vine eliberarea de cel ce ma prejudiciaza. Daca vrei sa se intample ceva inviata ta, traieste ca si cand acea posibilitate exista deja pentru tine.andeste-te deja la viata ta libera. Nu visa la ea. Simte-o, da-i viata, crede in ea! Si fa in asa fel sa nu intretii abuzul in viata ta. Vezi ce te opreste sa schimbi realitatea.
Reciteste articolul despre schimbarea realitatii .http://www.horoscoptv.ro/blog/2009/10/cum-sa-ne-cream-realitatea-pe-care-o-dorim/
Răspundeţi #486 lucia
15/11/2009 la 10:44 ambuna maria.si eu am incercat sa-i iert sotului 30 de ani.dupa 30 de ani am decis sa ma despart de el.am iertat ca sa le fie copiilor bine.acum sunt un pic mai linistita.nu am urat in 50 de ani pe nimeni,dar acum am ajuns sa urasc.ce se va intampla de acum incolo numai dumnezeu stie.
Răspundeţi #509 victorita
30/05/2010 la 12:05 pmE greu, dar incearca sa te echilibrezi, detaseaza-te si incepe o alta viata, numai pentru tine. Viata e atat de scurta… nu ai vrea sa traiesti ce ti-a ramas in echilibru si iubire? Nu ma refer neaparat la iubirea pentru un alt barbat…iubire pentru copii, flori, carti, muzica… Si in primul rand pentru Dumnezeu… De acolo va veni linistea, dupa impacarea cu tine insati.
Răspundeţi #2591 Ileana
13/11/2009 la 1:27 pmDraga Camelia,ai dreptate in tot ce spui si cred ca fiecare avem dreptate in felul nostru(fiecare ne avem experientele noastre,trairile si adevarul este….subiectiv,nu-i asa?)si eu am fost agresata si fizic si psihic(parinti,sot,copii),i-am iertat,oare? dar imi dau seama ca am pierdut sentimentul cel mai de pret:IUBIREA! nu mai pot simti duiosie,caldura sufleteasca;stiu ca IUBIREA este un sentiment spontan,nu trebuie “gandit”,ma rog sa-l recuperez!
Dumnezeu sa-ti dea putere ,iubire si ganduri bune pentru noi toti,cei care intr-un fel sau altul suferim si avem nevoie de incurajari si sfaturi bune!
Răspundeţi #484 Camelia Patrascanu
13/11/2009 la 1:47 pmIleana, raspunsul dat Mariei, mai sus, a fost scris si cu gandul la tine.
Răspundeţi #487 Danna
13/11/2009 la 12:36 pmE adevarat ca iertarea vine din iubire, exclusiv, oare, dar ce ne facem cand cei care stii bine ca te iubesc in felul lor, dar refuza sa ierte, nu realizeaza ca de fapt lor li se adauga o povara pe suflet,pentru ca eu pot trece mai departe iertand………..
Răspundeţi #482 Camelia Patrascanu
13/11/2009 la 12:47 pmAtunci, pe acei oameni trebuie sa ii iubesti atat de mult, incat desi stii ca neiertand se mentin in suferinta, sa ai puterea sa le accepti alegerea si experentele ce decurg din ea, sa vezi insa pentru ei in fiecare secunda ca fiind posibila revelatia. Dar sa te abtii sa le-o provoci dandu-le lectii. Si mai poti, pentru ei, sa accepti ca intelegerea diferita a iertarii poate sa separe doua fiinte ce continua sa se iubeasca desi drumurile lor se despart. Iar daca aleg sa ramana impreuna in ciuda diferentelor, atunci acele diferente nu trebuie sa ii raneasca.
Uneori, astfel de diferente pun pentru o scurta vreme oamenii in rol de maestru si adept. Cel ce a inteles mai devreme poate sa fie o inspiratei pentru cel ce invata prin inductie, prin campul celui mai devreme luminat. Dar este o munca extrem de fina a celui ce a realizat darul iertarii, pentru a crea acel mediu favorabil intelegerii, invatarii, fara sa starneasca in celalat spiritul de competitie, opozitia gratuita, rezistenta, frica de schimbare. Este foarte delicata munca acestor oameni ce sunt pentru scurt timp maestrii apropiatilor. Asa cum altii fac o munca extrem de discreta cu noi, atunci cand ei realizeaza inaintea noastra subtilitatea unor aspecte ale vietii si ne ajuta sa ajungem si noi la acea intelegere… Atat de delicat e totul incat credem ca realizam singuri intelesurile subtile ale vietii…
Răspundeţi #483 somehow
10/12/2009 la 6:32 amDraga Camelia, sunt exact in situatia descrisa aici de tine (in raspunsul dat Dannei in 13.11.2009. Am ajuns la divort, in urma unei casatorii de 25 de ani, in timpul careia am fost acuzata tot timpul ca “fac pe superioara”, el fiind in permanenta constient de puterea mea de iertare in contradictie cu incapacitatea lui de a se autodepasi. Incercand sa se dezvinovateasca fata de el, imi atribuia tot felul de motive de vina, care -acum am inteles- m-au determinat sa devin persoana pe care el o vedea. Dar intr-un fel pe care nu mi-l explic clar, aveam pe rand amandoua personalitatile, pe cea vinovata si pe cea reala si desi ma aruncam cu mare chef in pielea vinovatei (ca o razbunare parca, foarte motivata de convingerile lui nedrepte), sfarseam aproape intotdeauna prin a regreta lipsa mea de rabdare. o luam de la capat, ma alimentam si imi reevocam toate calitatile lui – avea foarte multe – ma indragosteam de el cel putin odata pe an, imi doream asa de mult sa putem fi unul, ca doua piese de puzzle cu margini complicate dar alaturate potrivit (el e rac si eu scorpion). Mi-a fost mereu ciuda ca desi are o intelegere intuitiva a sentimentelor si determinarilor celorlalti, nu poate actiona pe masura sensibilitatii si tabdretei pe care le poseda, nu se exteriorizeaza. Pentru fiecare ‘gafa’ pe care o facea, trebuia sa gaseasca un vinovat (care intotdeauna era unul din cei apropiati lui: eu, copilul, parintii)care daca era prea docil, tolerant sau iertator, era tirul unor rautati. Nu mai exemplific alte situatii, sigur sti tiparul. Acum, dupa divortul pe care el si l-a dorit (doua luni au trecut), stand in aceeasi casa, nu numai ca nu am niciun resentiment, dar as vrea foarte mult sa-l ajut pentru ca sufera,nu-si da seama ca s-a razbunat pe el, insa asa cum spuneai, comportamentul meu prea intelegator fata de situatia data il enerveaza, agaseaza, ii zgandare parca orgoliul. Nu se poate purta firesc, simte nevoia sa fie uracios, ma evita, nu vorbeste, deabia ne salutam. Cum as putea sa-l ajut?
Sunt mai mult decat fericita si ma simt oarecum salvata ca am descoperit acest site, ca scrii atat de potrivit simtamintelor mele, ca existav atatea persoane, fete, femei care au atins aceasta intelegere (ma simt ca personajul-mamut din filmul “Age of ice” cand si-a descoperit turma… .
Multumesc pentru ‘gaizduire’ si sunt convinsa ca am sa gasesc probabil un raspuns in scrierile tale trecute sau viitoare.
Multa seninatate.
Răspundeţi #706 Camelia Patrascanu
13/11/2009 la 12:34 pmVa multumesc tuturor pentru mesaajele ce contin experientele voastre de viata si intelepciunea cu care completati atat de bine articolele!
Va multumesc pentru disponibilitatea de a impartasi trairi legate de temele tratate aici, ajutandu-ne in acest fel sa intelegem mai bine problemele vietii si mai ales sa ne inspiram reciproc din solutile gasite si pacea pe care voi o cultivati in viata voastra! Pentru deschiderea si munca voastra de suflet, permiteti-ne sa va aplaudam!
Echipa HoroscopTv
Răspundeţi #481 victorita
30/05/2010 la 12:11 pmOh, ce ciudat! O vreme mi-am reprosat ca prea particularizez si ca ocup spatiu aiurea (aici, pe blog), cand de fapt ti-ai fi dorit sa discutam la modul mai general despre articole. Iti multumesc, stiu ca ti s-a mai scris, ma ajuti foarte mult, dar si nasti in mine contradictii. Multa sanatate!
13/11/2009 la 12:21 pmFelicitari ,doamna Camelia Patrascanu!sunteti un om minunat si de o intelepciune de exceptie.din punctul meu de vedere ,iertarea este esentiala pentru a putea mege mai departe.vita mea demonstrat ca iertandu-i pe cei care fac rau, nu fac altceva decat sa fac lumina in sufletul meu. ne nastem sin guri si murim singuri important este sa invatam sa relationam cu tota lumea.sa avem puterea de a accepta lucrurile pe care nu le putem schimba, curajul de aschimba ceeace ne sta in putere si intelepciunea de a intelege care este diferenta-pentru ca a iubi viata este forma suprema a curajului de a fi!
Răspundeţi #480 Dana H.
13/11/2009 la 12:17 pmDoamna Camelia, va multumesc pt. acest mesaj si va imbratisez.
De cativa ani buni ma “invart” in jurul acestui subiect, dar niciodata nu mi-am pus problema ca iertarea, pentru a fi benefica pt. toti cei implicati, are un moment optim (ca de altfel orice proces din univers, cred). Acum, ca mi-ati deschis ochii, mise pare logic si de bun simt sa fie asa. Multumesc din suflet !
Ce am putut observa din propria mea experienta de viata, ca ranile de pe suflet, se vindeca mult mai greu (daca se vindeca), si lasa cicatrice mai mult sau mai putin adanci, in functie de cat de puternica a fost “lovitura”; iar lovitura capata forta daca te prinde intr-un moment cand esti vulnerabil(slab) sau cand esti cu chakra inimii deschisa si activata cat “roata carului” , mai ales daca loviturile vin de la persoane apropiate, cum mi s-a intamplat mie:mama,sot,frate,copil.
am avut noroc de ajutor Divin, astfel incat in timp, am inteles (cat de cat)de ce se intampla astfel si am putut accepta. Dar asta nu inseamna ca am fost crutata de emotii si ganduri revansarde si de manie, chiar daca nu pentru mult timp. Acum sunt intr-o etapa in care incerc sa-mi curat trupul de efectele acestor energii, pe care se pare ca prin actiunea constienta de a ierta, nu am reusit sa le transform, in timp util,inainte de a se materializa pe fizic.Ceea ce m-a ajutat in procesul iertarii, este gasirea in orice actiune, gest, cuvant ,etc. indreptat impotriva mea, a aspectului benefic, a laturii pozitive, a partii de castig pt. mine;atat cat imi sta in putinta. Inca o data multumesc pentru “semnalul de alarma” pentru iertarea prematura. Va imbratisez, cu dragoste. Dana H.
Răspundeţi #479 Cristina Popescu
13/11/2009 la 12:15 pmmultumesc!
Acest articol este foarte frumos.Acum am inteles multe lucruri! Acum mi-am explicat multe .
te rog sa continui!
Cu drag,
Cristina Popescu
Răspundeţi #478 Ymul
13/11/2009 la 11:24 amDa, Camelia, ai foarte multa dreptate in ceea ce spui, si te admir foarte mult, pentru ca tot ceea ce faci tu vine din iubire, o iubire impartasita, o iubire revelatoare, o iubire creatoare. Iubirea adevarata este cea care transcede spatiul si timpul, care inalta sufletul, spiritul si trupul, si nu obliga. De aceea ma bucur ca inca mai exista oameni care iubesc si se iubesc cu adevarat. In ceea ce priveste iertarea, am o singura intrebare: cum ierti pe cineva care iti face rau, te raneste, pentru ca acea persoana este ea insasi abuzata, agresata, in mod constant si continuu, atat de grav si devastator pentru propriai fiinta, incat, acest rau o depaseste si se indreapta asupra celorlalti, incat intra intr-o logica a raului facut intentionat, incepand sa creada ca daca ea nu poate sa iasa din acest vartej in care a intrat, inseamna ca e bine, ca aceasta este adevarata realitate, si ca de fapt ceea ce face este bine. Iti face rau constant si continuu, si tot asa costant si continuu ajungi sa urasti si sa ierti, crezand ca vei metamorfoza prin bunatate si iubire acel rau.Din pacate realitatea noastra, a fiecaruia dintre noi, este cea pe care noi o credem, este cea care se materializeaza. De aceea cum poti ierta si salva un astfel de suflet si implicit pe tine?
Răspundeţi #476 Camelia Patrascanu
13/11/2009 la 12:12 pmAceasta este cea mai mare problema si o urgenta sufleteasca: contextul vatamator care iti altereaza puterea de a ierta. Solutia este simpla: daca vrei cu adevarat sa ierti, atunci trebuie sa parasesti contextul toxic. Daca poti si vrei, atunci si fizic. Dar trebuie sa-l parasesti in primul rand psihologic – sa refuzi sa te mai simti victima celuilalt chiar daca agresiunea (fizica, morala, sufleteasca) continua. Poti fi cel lovit dar nu esti cel ce se simte neputincios in fata loviturii. Si nu uita, victimele intretin abuzatorii, prin faptul ca raman acolo, la indemana lor. Riposta nu este intotdeauna o solutie. Confruntarea poate fi eliberatoare dar trebuie facuta cu deplina constiinta a propriei puteri, libertati si iertari pentru a avea forta psihologica de a-l opri pe celalat de la un ultim si dramatic gest violent.
Ramanand in relatia viciata e normal sa ajungi sa crezi ca normalitatea este violenta si abuzul. Altfel n-ai putea continua sa fii in relatie. Relatia este invers decat crezi. Raul devine acceptabil nu pentru ca nu poti iesi din el ci pentru ca abdici in a evada din el. Iar uneori, abdicarea este singura solutie pe moment. Ca atunci cand mama se face mica pentru a nu starni mania sotului, punandu-si astfel la adapost copii. Dar ea stie mereu ca aceasta este doar o strategie de moment. Ca normalitatea pentru ea si copii ei este in afara violentei. Dar cate mame nu uita si continua sa traiasca intr-un mediu otravit, gasind mici scuze sau mici calitati vietii lor? Este adevarat, in conditii smeritoare spiritul adesea se inalta prin intelegere, iertare, sacrificiu. Dar durerea este singura cale a desavarsirii sufletului? Nu facem aici un abuz de fatalitate crezand ca asa ne-a fost dat si ca altfel nu se poate? Dar noi ne cream realitatea….
13/11/2009 la 11:06 ampacat ca ajungem sa citim aceste lucruri (minunat gindite si explicate, felicitari si multumiri din suflet, Camelia) abia dupa ce am trecut prin toate etapele urii, neputintei, ranchiunii si altor asemenea sentimente alienante in primul rind pentru noi, cei ce le simtim ; articolele de acest gen ar trebui studiate obligatoriu ..la 10 ani ! exagerez, dar la tinerete, devreme, atunci cind se pot evita atitea comportamente sau mentalitati gresite ; am 45 de ani si nu contenesc minunindu-ma cite invat inca, cite inteleg, citi ani am petrecut cu capul intr-un tunel – al “adevarului meu” – al unei idei pe care mi-am facut-o singura (din autoaparare ?) despre mine insami – ori ea se dovedeste a fi gresita : o fiica / femeie perfecta, care intoarce vesnic si obrazul celalalt ; realizez – gratie si Cameliei – ca m-am complacut consitent-inconstient in pozitia de victima posibila, pregatind terenul parerilor de rau al agresorilor mei – pentru cind relatia se va termina ! anticipam sfirsitul, deci il provocam, si faceam de fapt o punere in scena a Sfintei Tereza ce ma consideram ; am inteles intre timp, dupa rupturi definitive, ca Nu asa se procedeaza, ci trebuie traita fiecare relatie in prezent, dindu-i sanse, ajustind-o, nu tacind si “inghitind”, pentru ca apoi, la capatul puterilor, sa aruncam totul in aer, definitiv. Dupa asemenea experiente, a ierta e greu. pentru ca de fapt EU insami am creat conditiile si i-am incurajat pe agresorii mei, am trezit in ei ostilitate. Sint multe de spus, si multe din aceste lucruri le-am inteles gratie dv, Camelia. Va multumesc, ca toti ceilalti aici…
Răspundeţi #475 victorita
30/05/2010 la 12:14 pm…”a ierta e greu. pentru ca de fapt EU insami am creat conditiile si i-am incurajat pe agresorii mei, am trezit in ei ostilitate”. Atunci iarta! Si pe tine si pe ei. Detaseaza-te si porneste o alta viata! Cu iubire…
Răspundeţi #2593 Anca Stoica
13/11/2009 la 10:55 amExceptional articol si mai ales de folos!
Eu am reusit sa iert, desi mai am inca momente de revenire la trecut(destul de rar si putine), dar doar pentru a-mi clarifica anumite lucruri, iar iertarea … functioneaza la superlativ …
Multumiri!
Răspundeţi #474 Maria Dumitrescu
13/11/2009 la 10:41 amComplimente!
Ar trebui sa se scrie mai mult despre spiritual in Romania. Exista putine articole pe aceasta linie. Ma bucur enorm sa citesc articole de genul acesta in limba romana.
Iubeste/te pe tine si toti te vor iubi!
Răspundeţi #473 Un crestin
17/11/2009 la 5:09 pmCu tot respectul, “articole pe aceasta linie” gasiti, mai multe decat puteti citi, in literatura crestin-ortodoxa (sunt mii de titluri aparute, scrise de mari duhovnici pe care ii are poporul asta, de asemenea publicatiile Patriarhiei Romane si, nu in ultimul rand, gasiti despre spiritual foarte multe ascultand Radio Trinitas si privind Trinitas TV). Doamna Camelia, in articolul despre iertare, spune multe adevaruri, pacat ca sunt presarate cu idei hinduse. Apreciez ca, in mai toate raspunsurile, sunt referiri la Dumnezeu, referiri care nu se regasesc in articolul respectiv. Mantuitorul a spus ca trebuie sa iertam de saptezeci de ori cate sapte. Iertarea este neconditionata.
Doamne ajuta! Si ma iertati.
Răspundeţi #535 Camelia Patrascanu
17/11/2009 la 8:16 pmIar titlul articolului se refera la iertare si nu la iertarea crestina. Pentru ca el se vrea accesibil tuturor cititorilor, fiind vorba de intelegerea iertarii aflata dincolo de modelul religios, acolo unde intalnim cel mai autentic model – Dumnezeu. Aflat mai presus de orice intermediere teologica.
Răspundeţi #538 anca
13/11/2009 la 10:39 amArticolele Doamnei Camelia Patrascanu sint nu numai inspirationale dar si scrise de o astfel de maniera incit fiecare se poate regasi in ele. Asta mi se pare mie deosebit, faptul ca rezoneaza cu atitea suflete si atitea trairi, si nu stiu cum dar parca pe fiecare ii atinge in felul in care aveau nevoie sa fie atinsi .Dar mai deosebit decit asta mi se par si cazurile diferite , unele poate dramatice, in care oameni , poate fara posibilitatile de studiu, de elevare spirituala pe care Doamna Camelia Patrascanu in mod evident le-a avut, au reactionat de o noblete sufleteasca cum numai IUBIREA poate sa indrume.
Toata stima , pentru articole dar si pentru foarte multe dintre raspunsuri
Răspundeţi #472 janet
13/11/2009 la 9:03 amArticolul tau tocmai mi-a adus aminte despre cartile pe care le-am citit.Terapia iertarii nu este una foarte grea atunci cand izvoraste din iubire.Pentru aceasta avem nevoie sa ne iertam pe noi.Nu ne putem ierta pe noi insine daca nu nr iubim pe noi insine.Abea atunci putem darui iubire neconditionata si implicit iertare.Vreau sa iti spun ca ai foarte mare dreptate in ceea ce priveste problemele Karmei.Uneori cand ii privesc problemele mamei parca le privesc pe ale mele.Terapia iertarii face minuni,iar tot ceea ce ni se pare de nerezolvat incepe sa se inabuse.Privind in interiorul meu am observat ca prin iertarea celor care mi-au facut rau am devenit o alta persoana.Si fiinta mea este plina de compasiune si multumire.Pot sa spun ca sunt oricand dornica de a dariu iubire si sunt plina de exuberanta.De aceea cred ca nu trebuie sa judecam pe altii si ca sa citez dintr-o carte “trebuie sa ingaduim iubirii sa infloreasca”.Esti minunata.Sa ramai asa.succes.
Răspundeţi #470 elena
13/11/2009 la 8:45 amFelicitari pentru subiecte si pentru felul in care scrieti, poate nu ma pricep……am o intrebare de ce nu am posibilitatea sa trimit ascrierile dvs. direct de pe bolg, ar fi mult mai usor, am multi prieteni care sunt interesati.
Mult succes si sanatate maxima!
Răspundeţi #469 Ruxandra
13/11/2009 la 8:37 amSunteti un om extraordinar doamna Camelia Patrascanu! Felul in care vedeti viata, cu toate aspectele ei, dovedeste intelepciune. Si ma bucur ca ati facut acest site. Si mie mi se pare cateodata ca am reusit sa imi iert parintii pentru relele facute, dar e destul un cuvant “cheie” si totul revine. Ceea ce e mai dureros decat neputinta de a ierta, este erodarea sentimentelor..Cu fiecare nedreptate, parintii imi deveneau mai straini. Poate veti scrie vreodata si ceva pe tema asta.
Toate cele bune,
Ruxandra
Răspundeţi #468 toxikk
13/11/2009 la 8:00 amam citit acest articol doar o singura data- voi mai citi de mai multe ori- ma simt intr-un cerc in care in fiecare zi mi se cere iertare pe care nu o pot da si sint obligata sa traiesc in casa cu un mincinos hot,curvar si un netrebnic.nu ma pot desprinde.oare ce sa fac cum sa scapdin aceste lanturi grele
Răspundeţi #467 Camelia Patrascanu
13/11/2009 la 10:17 amNu te simti vinovata daca nu poti ierta, inca, deplin. Apoi, iertarea e mai usoara daca iesi din contextul traumatizant, vatamator. Cat inca esti acolo esti prea prinsa in jocul surpavietuirii si al rezistentei si de aceea perceptia si sentimentele sunt alterate. Nu mai stii ce vrei si ce iubesti de fapt. MAI mult, un context alterant te vlaguieste, iti ia puterea. Iar pentru iertare e nevoie de PUTERE sufleteasca. Acum e momentul sa iti pui problema sa te repui in contact cu TINE pentru a incepe sa-ti dai seama cine esti si ce vrei. Si inca ceva. O despartire nu se produce neaparat cand nu mai iubim. Ci cand nu mai putem convietui. Adesea oamenii care se despart continua sa tina unul la altul dar se despart totusi pentru ca inteleg ca menajul lor a devenit toxic. Separarea reuseste sa clarifice sentimentele de iubire de incapacitatea administrativa de a fi impreuna sub toate aspectele vietii.
Răspundeţi #471 Iulia
13/11/2009 la 7:49 amCred ca mare aport la escaladarea iertarii a avut-o si religia, folosita ca propaganda. Adica preotii care promoveaza doar litera, nu si spiritul actului de iertare.
PS: in link este ,,dictatura iertarii”; probabil a fost prima varianta de titlu. Sunt foarte de acord!
Răspundeţi #466 Adriana Spirote[Sanziana]
13/11/2009 la 6:55 amVa multumesc pentru acest articol, chiar sunt in situatia de a ierta ,sau de a fi iertata,in relatia cu copii mei.
Stiu ca problema poate inlantui aspecte carmice, ma rog la Dumnezeu sa depasesc momentul, chiar am senzatia ca uneori l-am trecut, dar nu-i asa ,trebuie sa mai lupt, am sa pot oare?
Sa va binecuvanteze Cel De Sus !
Răspundeţi #465 Anna
13/11/2009 la 5:21 amF.frumos acest articol si f adevarat.Eu am experimentat acst sentiment ,sentimentul ,,iertarii ” cu tatal meu ,care a suferit in timpul razboiului ,fiind o fiinta f sensibila si s-a intors de pe front cu o nevroza .Facea uneori scene violente din nimic si desi noi copii eram f cuminti primeam bataie de la el .Fara sa ma invete nimeni ,probail numai prin ajutor divin ,la toate aceste agresiuni aveam puterea rugaciunii si nicidata eu pe tatal meu nu l-am urat .L-am ingrijit pana la 92 de ani tot eu .Cred ca ne nastem cu darul iubirii ,iubirea neconditionata e cel mai frumos dar pe care putem sa-l primim !Cum putem sa ne descuracam cu iubirea pt un barbat ,care deja nu mai poate iubi si devine o fiinta inerta ,moarta chiar daca el este iubit .Cum se poate rezolva aceasta problema .De ce barabtii pun asa mare pret pe latura fizica a iubirii lor pt o femeie ?
Felicitari pt subiectele alese si pt capacitatea extraordinara de a le trata ,Intr-adevar sunteti o persoana ,care si-a gasit vocatia !Va doresc mult succes ,
cu deosebit resprect ,Anna
Răspundeţi #464 vasilica
26/02/2010 la 7:04 pmam citit cu atentie majoritatea comentariilor si ma regasesc in multe din aceste situatii,problema mea cea mare e ca ca desi ne-am separat de 3ani nu gasesc in mine puterea de a iesi din rolu de victima si nici nu pot sa-l iert
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu