NEMURITOARE EVANGHELIE!

“Nimeni nu se poate scuza că Evanghelia este grea, de neînţeles, că este pentru aristocraţia spiritului şi a societăţii. Dovadă? Şi pescarii şi făcătorii de corturi şi vameşii au primit-o. Dar, desigur, asta nu înseamnă că nu-i împlineşte şi pe cei învăţaţi. Dovadă? Şi parlamentarii şi învăţătorii de lege şi fariseii au primit-o. Concluzia: Evanghelia este hărăzită tuturor, fie analfabeţi, fie ştiutori de carte, fie învăţaţi, fie neînvăţaţi, fie aristocraţi, fie popor neînsemnat. Şi este accesibilă tuturor. Când însă? Când va exista şi în inima omului simplitate şi smerenie.”
(Mitrop.Augustin Kandiotis)

Sa iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este întâia şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea acesteia, este: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată legea şi proorocii.

Diavolul cunoaste cat de mult il iubeste Dumnezeu pe om. Este o realitate asupra careia nu are nici cea mai mica putere. Incearca insa sa influenteze inima omului. O impietreste intr-atat incat sa nu mai poata primi iubirea dumnezeiasca si nici sa nu o poata manifesta fata de semeni si intreaga creatie.

Diavolul se foloseste de ispita iar lupta lui se duce la nivelul gandului si al ideilor. Mai mult, diavolul ne prezinta lucrurile intotdeauna in favoarea noastra. Dar sa nu pierdem din vedere ca intr-un final diavolul ramane cu ispita, iar noi ne alegem cu pacatul. El nu ne poate forta sa pacatuim. Pentru caderea in pacat noi suntem responsabili.

Parintii Bisericii ne indeamna sa ne deprindem cu trezvia, cu vegherea mintii si a inimii. Potrivit parintilor filocalici, trezvia presupune acea veghere continua asupra gandurilor si sentimentelor. Este acea stare despre care aflam dintr-o cantare minunata din Slujba Deniei: “Iata Mirele vine la miezul noptii si fericita este sluga pe care o va afla priveghind”. Se cere de la noi sa priveghem neincetat la poarta mintii si la cea a inimii.

Marii duhovnici ne spun ca pe masura ce omul isi sfinteste viata, cu atat ideile si gandurile sale devin mai putine, caci scopul sau este sa dobandeasca “gandul lui Hristos” (I Cor. 2, 16);

Rugaciunea insotita de trezvie si marturisirea gandurilor (spovedania), trebuie sa fie armele noastre impotriva diavolului. Putem iesi intotdeauna invingatori in lupta duhovniceasca daca intampinam ispitele nu de unii singuri, ci chemandu-L pe Dumnezeu in ajutor: “Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Duhul Sfant!“.

Daca in prezent asistam la o lume dezbinata, mai ales din punct de vedere religios, se datoreaza faptului ca pe balanta inimii omului, cuvantul diavolului cantareste mai mult decat cel al lui Dumnezeu. Diavolul ii lupta pe crestini mai intai prin erezie, falsificand adevarul revelat despre Dumnezeu. Abia apoi ii lupta prin patimi de tot felul. Erezia are cea mai mare putere de dezbinare in randul “poporului lui Dumnezeu” si diavolul cunoaste mai bine decat toti aceasta realitate.

Un Parinte a fost invinuit de toate pacatele si le-a acceptat, dar atunci cand a fost intrebat daca este eretic, a raspuns: “Nu sunt”, caci de sunt pacatos, ma voi pocai, dar de sunt eretic, cine ma va ierta fiind departat de Dumnezeu?”. Asemenea acestui parinte, fiecare dintre noi trebuie sa luam seama ca nu cumva sa ne aflam in inselare, avandu-l pe diavol drept “calauza” catre Hristos”. - Radu Alexandru (crestinortodox.ro)

“Cele şapte păcate capitale: 1) Prostia, 2) Recursul la scuze: Nu ştiu, n-am ştiut, 3) Fanatismul, 4) Invidia, 5) Trufia neroadă, 6) Turnătoria, 7) Răutatea gratuită. Mai adaug o a opta : dragostea cu sila”.

(Monahul Nicolae Steinhardt, 365 de întrebări incomode – adresate de Zaharia Sângeorz)

OARE NOI AVEM CREDINTA?

“Du-te, sa-ti fie dupa cum ai crezut!”

DOAMNE IISUSE HRISTOASE,FIUL LUI DUMNEZEU, MILUIESTE-NE PE NOI PACATOSII!