ALES DE DUMNEZEU PRIN POPORUL SAU,
(carbunarul, cel nebun pentru Hristos)
Episcopul Comanelor.
Acesta era un carbunar din cetatea Comanelor, aflata nu departe de Neocezareea.
Murind episcopul Comanelor, Sfantul Grigorie Facatorul de Minuni(17 noiembrie) a fost chemat sa stea in fruntea soborului, spre a alege un nou episcop.La acest Sobor se adunasera clerici si popor si mireni, dar nu se puteau intelge, caci in alegerea lor,ei pretuiau chipul si nu ceea ce era in suflet.Sfantul Grigorie i-a invatat sa nu pretuiasca cele dinafara dar ei se incapatanau.Atunci niste oameni nesabuiti au strigat,, Sa ni-l alegem dar,ca, episcop, pe Alexandru Carbunarul!,,Si toti au inceput a rade, dar atunci Sf.Grigorie a intrebat,,Cine este acest Alexandru?,, dandu-si seama ca de la Dumnezeu era aceasta sa poruncit ca aces,,ta sa fie adus inaintea lor.Venind el, toti au bufnit in ras deoarece acesta era negru la trup din cauza carbunelui,dar cercetandu-l Sf.Grigorie si-a dat seama ca acesta este induhovnicit.
Sf.Alexandru a recunoscut ca a fost elin si filozof si a marturisit ca s-a lepadat de toate aceasta la cunoasterea Sfintei Scripturi.
Dupa porunca Sf.Grigorie , acesta a fost readus in fata adunarii unde a fost ales intr-un glas, episcop al Comanelor.
Prin sfintenie,intelepciune si bunatate a dobandit dragostea turmei sale.
Sfantul Alexandru s-a savrsit muceniceste, marturisindu-L pe Hristos, in vremea lui Diocletian.
(mai multe date in -Proloagele de la Ohrida- 12 August)
(sursa: IMPARATUL SLAVEI,SCRIS DE ANDREI)
Sfantul Alexandru, Episcopul Comanelor
Roaga-te Pentru Noi Pacatosii!
CANTARE DE LAUDA SFANTULUI ALEXANDRU:
Oamenii cauta la fata si la haine,
Dar Dumnezeu cauta la suflet si la inima.
Slavitul Alexandru a fost carbunar,
Avand trupul innegrit de o funingine
Ce poate fi leste spalata cu apa.
Dar inima pacatosului este intinata de o negreala
Pe care doar focul credintei o poate curati,
Focul credintei si lacrimile pocaintei!
Mai lesne se curateste pielea unui carbunar
Decat inima cea innegrita de pacate.
Alexandru s-a acoperint cu smerenia,
Precum focul sta ascuns intr-o pestera.
El a fost batjocorit de lumea cea lesne-crzatoare,
Caci lumea nu a vazut cele vazute de Sfantul Grigorie:
Cu vederea cea duhocniceasca, a patruns inima carbunelui
Si a aflat intr-ansa un sfant!
O minunata faclie in pestera cea intunecoasa,
In spatele nebuniei a aflat o mare intelepciune,
Sub murdarie si negreala a aflat o inima curata,
Un suflet de imparat in zdrente peticite.
Domnul nu ingaduie ca lumina sa ramana scunsa,
Ci la vremea cuvenita ea vine la aratare,
Spre folosul si mantuirea oamenilor.
Toate judecatile lui Dumnezeu sunt minunate foarte!
Pentru rugaciunile Sfantului Tau Doamne mantuieste sufletele noastre.
Amin!
Hristos a inviat!
Cu ajutorul Lui Dumnezeu publicat de Macarie monahul la 22:46:00
Sfantul Matia a fost ales in randul celor doisprezece Apostoli, in locul lui Iuda Iscarioteanul, prin tragere la sorti. Sfantul Evanghelist Luca ne relateaza acest episod in Faptele Apostolilor: "si au pus inainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis si Iustus, si pe Matia. Si, rugandu-se, au zis: "Tu, Doamne, Care cunosti inimile tuturor, arata pe care dintre acestia doi l-ai ales sa ia locul acestei slujiri si al apostoliei din care a cazut Iuda, ca sa mearga in locul lui. Si au tras la sorti; si sortul a cazut pe Matia; si el s-a randuit impreuna cu cei unsprezece apostoli“ (Fapte 1:23-26).
Sfantul Matia s-a nascut in Betleem, din tribul lui Iuda. A studiat Cartile Legii cu Sfantul si Dreptul Simeon. La inceput a facut parte din cei saptezeci de Apostoli.
Sfantul Apostol Matia a vestit Evanghelia lui Hristos in Iudeea, Macedonia si Etiopia.
Potrivit unor documente Apostolul Matia ar fi primit martiriul in Etiopia, in vreme ce alte scrieri vorbesc de plecarea sa din Etiopia spre Macedonia si Iudeea, locuri unde va vesti invatatura lui Hristos. Acestea din urma documente vorbesc de aducerea sa la Templu, din porunca arhiereului Anania, spre a raspunde acuzatiilor aduse de iudei ca propovaduieste un proroc fals, pe Iisus Nazarineanul. Pentru ca nu refuza sa-si lepede credinta in Hristos, Sfantul Apostol Matia este batut cu pietre pana la moarte.
Ca acestia sa nu fie acuzati de romani pentru ucidere nedreapta, i-au taiat capul Sfantului Matia, cu o secure. Amintim ca romanii apelau la aceasta practica, atunci cand cineva se ridica impotriva Cezarului. Astfel, moartea Apostolului Matia are drept motiv nerespectarea legii romane si nu credinta in Hristos.
Potrivit traditiei, moastele Sfantului Apostol Matia au fost aduse la Roma de imparateasa Elena, in anul 324. O parte din ele a fost trimisa in Trier, cel mai vechi oras din Germania. Aici, ele au fost descoperite in urma unor lucrari de restaurare a unei biserici. Dupa aceasta descoperire, ele au fost mutate in biserica abatiei benedictine, care isi va lua numele Sfantul Apostol Matia. Aceasta abatie este in prezent un mare centru de pelerinaj pentru Biserica Romano-Catolica.
Tinand seama ca exista doua versiuni cu privire la locul mortii sale, sunt si documente care vorbesc despre prezenta moastelor sale in Georgia de astazi. Poate fi veridica si aceasta varianta, daca tinem seama de faptul ca Etiopia este identificata de unii cercetatori cu estul Georgiei.
Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
- Sfintilor zece mucenici, care au marturisit pentru sfanta icoana a Mantuitorului: Iulian, Marchian, Ioan, Iacov, Alexie, Dimitrie, Fotie, Petru, Leontie si Maria Patrichia;
- Patimirii Sfantului Antonin;
- Cuviosului Psoe;
- Aflarii icoanei nefacute de mana din Camoliane.
Predică la Duminica a XI-a după Rusalii
Predică la Duminica a XI-a după Rusalii
( Despre datoria de a ierta celor ce ne greşesc )
Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat.
Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine? (Matei 18, 32-33)
Iubiţi credincioşi,
Sfînta şi dumnezeiasca Evanghelie de azi ne arată datoria de a ierta pe cei ce ne greşesc. Domnul nostru Iisus Hristos, ne învaţă că toată Legea şi proorocii, se reazemă pe două porunci, adică să iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru (Matei 22, 37-40). Mila este una din faptele bune care izvorăşte din dragoste, după mărturia Sfîntului Apostol Pavel, care zice: Dragostea se milostiveşte (I Corinteni 13, 4). Cine nu are milă de fratele său este semn că acela nu are dragoste şi petrece în întunericul urii de fraţi (I Ioan 2, 9-11; 4, 20).
Dragostea lui Dumnezeu către noi se aseamănă cu dragostea părinţilor pentru fiii lor (Deuteronom 1, 37-45; Isaia 49, 15; 66, 13). Precum un tată şi o mamă bună îşi iubesc pe fiii lor şi, ori de cîte ori ar greşi ei, dacă se întorc şi cer iertare, îi iartă şi îi mîngîie, aşa este şi dragostea lui Dumnezeu spre noi, care sîntem fiii Săi (Ioan 1, 12) şi aşa ni se cuvine să fim cu dragostea şi cu mila faţă de cei ce ne greşesc nouă. Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, fiind pironit pe cruce, S-a rugat pentru cei ce L-au răstignit spunînd: Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac (Luca 23, 34).
Toate faptele bune de le va avea cineva, dacă nu are dragoste, nu are nimic (I Corinteni 13, 1-2). Fiul lui Dumnezeu venind în lume, din nemărginita Sa bunătate, cu dragoste şi milă pentru noi (Efeseni 3, 18-19), a desfiinţat deosebirea între vrăjmaşi şi prieteni şi ne-a dat poruncă să iubim pe vrăjmaşii noştri, să binecuvîntăm pe cei ce ne blestemă, să ne rugăm pentru binele celor ce ne vatămă şi ne prigonesc şi să facem bine celor ce ne urăsc (Matei 5, 44). După mărturia acestei învăţături nu avem voie să urîm pe nimeni, ci pe toţi cei ce ne greşesc să-i iubim şi să le iertăm greşelile, chiar dacă ne-ar face cel mai mare rău.
Să ne aducem aminte că Dumnezeu din a Sa nemărginită bunătate plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, şi răsare soarele Său peste cei buni şi peste cei răi (Matei 5, 45). De aceea sîntem şi noi datori a face bine tuturor şi a ierta greşelile celor ce ne greşesc (Matei 6, 12; I Tesaloniceni 5, 15), purtînd neputinţele altora (Galateni 6, 2; Efeseni 4, 2). Aşa ne îndeamnă şi Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: Fiţi buni între voi şi milostivi iertînd unul altuia, precum şi Domnul v-a iertat vouă, în Hristos (Efeseni 4, 32). În alt loc zice: Îngăduiţi-vă unul pe altul, iertînd unul altuia; iar dacă cineva are vreo plîngere împotriva cuiva, după cum Hristos v-a iertat vouă, aşişderea iertaţi şi voi (Coloseni 3, 13).
Aşadar, fraţii mei, aducîndu-ne aminte de iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, care pururea greşim înaintea Lui, să ne silim şi noi după a noastră putere să iertăm întotdeauna pe cei ce ne greşesc nouă (Ioan 13, 34). Dragostea de Dumnezeu nu se poate arăta între noi fără de iubirea dintre noi şi fără iertarea celor ce ne greşesc nouă (I Ioan 3, 17; 4, 20-21).
Iubiţi credincioşi,
Să ascultăm acum pe Sfîntul Efrem Sirul, care, vorbind despre iertarea celor ce ne greşesc, de care atîrnă şi iertarea păcatelor noastre, zice aşa: "Bine a zis Domnul: că sarcina Mea este uşoară! Că ce greutate şi ce osteneală este a lăsa noi fratelui nostru greşelile cele uşoare şi de nimic vrednice, spre a ni se ierta şi nouă cele ale noastre..." Şi mai departe zice: "Nu am zis să-Mi aduceţi bani, sau ţapi, sau post, sau priveghere, ca să ziceţi: Nu am sau nu pot! Ci ceea ce este lesnicios şi uşor şi scurt ne-a poruncit, zicînd: Tu iartă fratelui tău greşelile lui şi Eu îţi iert pe ale tale! Tu însă nici greşelile nu ierţi, poate puţini bani doi sau trei dinari iar Eu nenumăraţi talanţi îţi dăruiesc ţie. Tu nu mai ierţi nimic dăruindu-i; iar Eu îţi dau ţie vindecare şi împărăţie îţi dăruiesc. Şi darul tău atunci îl primesc cînd te împaci cu cel ce îţi vrăjmăşeşte ţie, cînd nu ai vrajbă asupra cuiva întru mînia ta. Cînd ai pace şi dragoste către toţi, atunci rugăciunea ta este bine primită şi prinosul tău bine plăcut şi casa ta este blagoslovită şi tu eşti fericit. Dacă tu cu fratele tău nu te împaci, cum ceri iertare de la Mine?
Cuvintele Mele le calci şi ceri iertare de la Mine? Eu, Stăpînul tău îţi poruncesc şi tu nu iei aminte? Apoi cum îndrăzneşti să aduci către Mine rugăciune şi jertfă? Căci precum tu îţi întorci faţa de către fratele tău, aşa şi Eu despre rugăciunea ta şi de la darul tău voi întoarce ochii Mei" (Cuvînt pentru dragoste, tom III, pag. 31-33, M-rea Neamţ, 1823).
Dumnezeiescul părinte Isaac Sirianul, conglăsuind cu Sfîntul Efrem, arată că nu primeşte Dumnezeu rugăciunea noastră, dacă noi avem ură şi nu vom ierta pe cei ce ne greşesc nouă, că iată ce zice: "Sămînţă pe piatră este rugăciunea celui ce are pomenire de rău asupra fratelui său" (Cuvînt 58, pag. 297, M-rea Neamţ, 1818). Aşadar, fraţi creştini, să luăm aminte cu toată frica de Dumnezeu la cuvintele acestor sfinţi părinţi, care se reazemă pe cuvintele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Care a zis în Sfînta Sa Evanghelie: De veţi ierta oamenilor greşelile lor, va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc, iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru Cel ceresc nu va ierta vouă greşelile voastre (Matei 6, 14-15).
Fraţii mei, dacă credem că acestea sînt cuvintele şi poruncile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, şi că niciodată gura Lui nu poate să spună neadevăr, El fiind fiinţa adevărului, apoi să ne dăm seama că niciodată nu vom primi iertarea de la Dumnezeu, atîta vreme cît vom fi învrăjbiţi cu oamenii şi "nu vom ierta din toată inima păcatele şi greşelile fraţilor noştri" (Marcu 11, 25). Nimeni să nu creadă că, cu darurile sale sau cu slujbele ce le dă la sfînta biserică, se va putea împăca cu Dumnezeu şi va lua iertare de păcatele sale, mai înainte de a se împăca şi a se ierta cu cei ce au fost învrăjbiţi.
Acest adevăr ni-l arată Însuşi Hristos Domnul cînd zice în Sfînta Evanghelie: De-ţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă darul tău înaintea altarului şi du-te de te împacă cu fratele tău, apoi vină şi adu darul tău (Matei 5, 23-24).
Nu numai darul nostru nu-l primeşte Dumnezeu mai înainte de a ne împăca cu aproapele nostru, ci nici rugăciunea noastră n-o primeşte că zice: Cînd staţi de vă rugaţi, iertaţi tot ce aveţi asupra cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşelile voastre (Marcu 11, 25). Acelaşi lucru ne învaţă Mîntuitorul şi în rugăciunea domnească Tatăl nostru, pe care o rostim zilnic, dimineaţa şi seara: Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri (Matei 6, 12). Dacă nu iertăm noi mai întîi pe fraţii noştri, nici Tatăl nostru ceresc nu ne va ierta păcatele noastre. Iertarea este o condiţie obligatorie pentru mîntuirea omului, a lumii întregi. Iertarea stă la temelia păcii din inimă şi a cunoştinţei fiecăruia dintre noi. Iertarea salvează familia de divorţ şi distrugere, salvează rudele de ceartă şi judecăţi, salvează lumea de războaie, de ură şi de moarte.
Însă nimic nu-i mai greu pentru noi oamenii decît să iertăm pe cei ce ne-au jignit, ne-au defăimat sau ne-au păgubit. Pentru un cuvînt de ocară, pentru un lucru de nimic, pentru o mică pagubă, unii creştini trăiesc în ceartă, şi chiar înjură, ani de zile. Ba ajung la judecată şi la fapte de răzbunare, încît nici preotul din parohie, nici rudele, nici bătrînii satului, nici boala şi frica morţii nu le înmoaie inima să se ierte, să se împace unii cu alţii. De aceea nu puţini mor certaţi între ei, spre veşnica lor osîndă. Că după moarte nimeni nu mai poate face nimic pentru mîntuirea lui.
Această stare grea de ură şi răzbunare dintre oameni, care duce pe acei care nu iartă la moarte, o arată Hristos foarte clar în pilda din Evanghelia care s-a citit astăzi. Împăratul care ia socoteală slugilor sale este Împăratul Hristos care ne va judeca pe toţi la sfîrşitul veacurilor. Datornicul care datorează Împăratului ceresc zece mii de talanţi este fiecare dintre noi, care datorăm lui Hristos pocăinţă, lacrimi, milostenie şi iertare pentru mulţimea păcatelor pe care le-am făcut.
Dar în timp ce Dumnezeu, ca un tată bun, ne iartă toată datoria, adică toate păcatele, noi oamenii nu iertăm pe cei ce ne-au greşit puţin, ci le cerem datoria cu dobîndă. Iar dacă nu ne întorc datoria ne răzbunăm pe ei, îi dăm în judecată, le dorim răul, nu-i iertăm pînă la moarte. De aceea şi Dumnezeu se supără pe cei care nu iartă pe aproapele, ci trăiesc în ură şi răzbunare, şi le va zice la judecată: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o adică toate păcatele pentru că M-ai rugat. Nu se cădea oare ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi Eu am avut milă de tine? Şi mîniindu-se stăpînul lui, l-a dat pe mîna chinuitorilor, pînă ce-i va plăti toată datoria (Matei 18, 32-34).
Auziţi ce zice Hristos, Stăpînul vieţii şi al morţii? Pe cei ce nu iartă pe aproapele lor, nici Dumnezeu nu-i va ierta la judecata cea mare de apoi, ci îi va arunca în chinurile iadului pentru vecii vecilor. Că dacă în viaţă nu ne pocăim, nici nu iertăm, nici nu facem milostenie şi murim aşa, nu vom avea iertare niciodată şi nimeni nu ne va mai scoate din veşnica osîndă.
Iubiţi credincioşi,
Cea mai mare virtute creştină este iubirea. Ea este viaţa noastră şi avem nevoie de ea ca de aer. De aceea, spune Sfîntul Evanghelist Ioan: Dumnezeu este iubire. Iar iertarea, împăcarea, milostenia, cercetarea bolnavilor, primirea străinilor şi altele asemenea sînt fiicele cele mai mari ale iubirii creştine.
Iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele, sînt poruncile cele mai mari din Sfînta Evanghelie care stau la temelia mîntuirii noastre. De felul cum vom şti să iertăm, să ajutăm pe aproapele, să răbdăm pe toţi, să facem pace, să nu ne răzbunăm, de aceasta depinde pacea noastră, bucuria vieţii noastre, mîntuirea fiecăruia dintre noi.
Dar ce să facă acei creştini, care îşi cer iertare de la cei cu care sînt certaţi, dar aceia nu vor să-i ierte? Să facă ce ne învaţă Sfinţii Părinţi. Întîi să se roage lui Dumnezeu pentru îmblînzirea vrăjmaşilor lor. Să ceară sfatul duhovnicilor lor şi să le respecte cuvîntul. Apoi să-şi ceară personal iertare de la cei cu care sînt certaţi, prin cuvintele: "Iartă-mă, frate, pentru toate cîte ţi-am greşit şi Dumnezeu să te ierte!" Iertarea să se facă cel mai bine în biserică, sau în casa unuia dintre ei, sau în casa preotului. Dacă cearta este veche şi mare, împăcarea să se facă în prezenţa preotului, şi să se încheie cu o rugăciune de mulţumire şi chiar cu o masă creştinească, sau acordarea reciprocă de daruri. Dacă aproapele nu vrea să ne ierte, să urmăm sfatul duhovnicului, să cerem iertare de trei ori şi aşa, dacă nu ne mustră conştiinţa, ne putem împărtăşi cu Sfintele Taine. Iar dacă încă sîntem tulburaţi şi ne chinuie gîndurile de răzbunare, să amînăm Sfînta Împărtăşanie, ca să nu ne fie spre osîndă. Smerenia şi rugăciunea curată ne ajută cel mai mult la împăcare. Cine urmează calea aceasta, acela nu este departe de mîntuire!
Citim în Pateric că un călugăr tînăr s-a dus la un sihastru bătrîn şi i-a spus că are vrajbă asupra cuiva şi nu-l poate ierta nicidecum. Zadarnic l-a îndemnat bătrînul la iertare, că ucenicul nu voia să-l ierte. Atunci duhovnicul a zis ucenicului: "Să spunem împreună Tatăl nostru, fiule!" Pe cînd ucenicul zicea: "Şi ne iartă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri", bătrînul îi spuse: "Nu aşa, fiule! Ci să zicem; Şi nu ne ierta nouă greşelile noastre, precum nici noi nu iertăm greşiţilor noştri!" Auzind aceasta ucenicul, a căzut în genunchi şi a zis: "Iartă-mă, părinte, că am greşit! Din clipa aceasta am iertat pe fratele meu!"
Aşa să facem şi noi, fraţi creştini. Să cerem iertare întîi şi să iertăm cu dragoste pe toţi, ca să fim şi noi iertaţi de Dumnezeu pe pămînt şi în cer. Căci fără iertare nu avem mîntuire, nici nu putem zice Tatăl nostru.
Să rugăm pe Dumnezeul dragostei şi pe Fiul lui Dumnezeu, Care S-a răstignit pe cruce din dragoste pentru noi, să ne împace pe toţi în numele Său, ştiind că dragostea nu moare niciodată! Amin.
Hristos a inviat!
Cu ajutorul Lui Dumnezeu publicat de Macarie monahul la 13:10:00 0 comentarii
joi, 5 august 2010:
SFANTUL IOAN IACOB DE LA NEAMT
Fragmente :
Canonisirea împiedicată de cei adormiţi
La un Preasfinţit Episcop
au venit din eparhie
plângeri contra unui preot
cu năravul la beţie.
Şi precum aceste plângeri
stăruiau necontenit,
s-a găsit de cuviinţă
să-l oprească de slujit.
S-a alcătuit scrisoare
spre a lui canonisire,
ca prin asta parohia
şi cei mari să aibă ştire.
Dar când dă să iscălească
Preasfinţitul la sfârşit,
s-a făcut un vuiet mare,
mii de glasuri s-au pornit:
Sf. Ioan Hozevitul„Nu! Nu! Nu! Să nu faci asta!”
auzit-a din văzduh,
şi scăpând din mână pana
tulburatu-s-a la duh.
Cugetând puţin bătrânul
s-a gândit că-i o părere,
căci îi ţiuie urechea
uneori de priveghere.
Deci, apucă iar condeiul
ca să facă iscălire,
dar în clipa-aceea iarăşi
se aude glăsuire!
„Nu! Nu! Nu! Arată-i milă!”
se aude lămurit,
şi de frică Arhiereul
a lăsat de iscălit.
Dar venindu-şi iar în fire,
vrea să termine de scris,
socotind acele glasuri
nălucire ca de vis.
Dar a treia oară, mâna
a-nceput a-i tremura,
căci potopul cel de glasuri
mai năvalnic răsuna.
Aruncând din mână pana
a lăsat neiscălit
şi chemând pe cel cu vina,
cu blândeţe i-a grăit:
„Preacucernice Părinte!
Iată, am aceste ştiri,
Adevăr ne scrie lumea,
Ori sunt goale uneltiri?”
„Toate sunt adevărate,
Preasfinţitul meu stăpân,
mă înşel cu băutura
şi de rău cu drept mă ţin!
De la alte patimi rele
Dumnezeu m-a izbăvit,
dar năravul băuturii
deseori m-a biruit.”
„Dar, (îi zice lui Vlădica)
slujba cum ţi-o împlineşti?
căci de-acuma ai pedeapsă
şapte ani să nu slujeşti!”
„Preasfinţite, eu din ziua
întru care m-ai sfinţit,
n-a rămas în parohie
nici un om nepomenit.
Mai cu seamă eu, smeritul
foarte mult mă sârguiesc
ca pe cei trecuţi din viaţă
pururea să-i pomenesc.”
Auzind Vlădica asta
a-nţeles cine striga,
şi rupând scrisoarea, zice:
„Mergi la parohia ta!
Eu asemenea persoane
nu le pot canonisi,
căci atunci pe mii de duhuri
aş putea nedreptăţi!
Cei din viaţă cer pedeapsă
după faptul arătat,
iară cei din altă lume
solitor te-au câştigat!
Am aicea zeci de plângeri
scrise doar ca să te cert,
dar din ceruri, mii de glasuri
strigă astăzi să te iert!
Moaştele Sf Cuvios Ioan
Mergi la slujba ta în pace,
dar să nu mai faci sminteli.
Şi să nu mă uiţi pe mine
la a slujbei rânduieli!”
(Extrasă din volumul: Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul, Hrană duhovnicească, ed. Lumină din Lumină, Bucureşti 2000, p. 140-142)
Hristos a inviat!
Cu ajutorul Lui Dumnezeu publicat de Macarie monahul la 00:03:00
duminică, 1 august 2010;
Predica la Sfantul Mucenic si Arhidiacon Stefan
Frati crestini,
V-a adus aici la slujba, langa Sfantul altar, dragostea si respectul pentru Sfantul Stefan. [Cred] in chip deosebit aceasta. Merita aceasta dragoste cel care pentru Hristos si-a dar viata, Sfantul mucenic arhidiacon Stefan. El este cel dintai martir crestin. A mai fost ucis Sfantul apostol Iacov, fratele Sfantului apostol Ioan, ucis de Irod cu sabia in piata publica din Ierusalim, dar a fost al doilea mucenic, al doilea ucis pentru Hristos. Sfantul Stefan insa este cel dintai.
Cineva facea aceasta observatie: ca la inceputul lumii, Cain este primul ucigas, el a ucis pe fratele sau din ura, din invidie. La inceputul lumii crestine, Sfantul Stefan moare el insusi ucis de invidie, ucis de dusmanii lui Hristos. Sfantul Stefan, precum stiti, era primul din cei sapte diaconi. Cretinismul dupa Pogorarea Duhului Sfant se largeste mult, apostolii predicau cu foarte multa ravna, foarte mult curaj si cu mult succes, aceasta indarjea pe dusmanii lui Hristos, pe evreii care au fost primii dusmani ai crestinismului, din primele trei veacuri. Si in lumea aceasta crestina dintru inceput, au intrat multi elini, adica multi greci si romani. Se numesc in general elini, vorbeau indeosebi limba imperiului, care era limba greaca - si limba romana, insa in aceasta parte a Orientului mai mult limba greaca se vorbea, de aceea se si numeau elini.
Si intre crestinii care venisera la aceasta comuniune din Ierusalim erau si greci, barbati si femei. Si apostolii nu pridideau sa serveasca la mese, sa predice cuvantul, pentru ca atunci toti luau masa impreuna si acea masa, acea agapa, agapele crestinilor dintru inceput, se savarseau de obste, tot poporul lua masa impreuna. Si atunci se facea si frangerea painii, Sfanta Liturghie. La un moment dat Sfantul Petru a propus ca sa se aleaga niste barbati din popor cu faima deosebita, de foarte buna evlavie, care sa serveasca la mese si ei, apostolii, sa ramana pentru cuvantul lui Dumnezeu, sa predice cuvantul lui Dumnezeu. Si predicau de dimineata pana seara, aveau de spus multe.
Si au ales pe cei sapte diaconi pe care ii aminteste cartea Faptele Apostolilor. Cel dintai dintre ei era Sfantul Stefan care s-a distins de la inceput si ca un foarte bun predicator; un om evlavios, plin de Duhul Sfant si cu o dragoste netarmurita pentru Sfanta credinta noua, cea in Hristos Iisus. Acest sfant era si invatat, era grec, facuse scoala biblica la Ierusalim la picioarele lui Gamaliil, era coleg cu Sfantul Pavel, Saul din Tars si [cu] alti tineri care erau impreuna in Ierusalim, ucenici ai lui Gamaliil. Insa din acesti elevi ai lui Gamaliil, marelui dascal si inteleptului Gamaliil, numai Sfantul Stefan s-a distins ca un mare aparator al crestinismului. Saul din Tars ii era dusman, pazea hainele ucigasilor lui in momentul martiriului, cand a fost ucis cu pietre si altii, din umbra, din multimea de dusmani, atatau si ei poporul impotriva lui Stefan care devenise crestin.
Si asa fiind, intr-o buna zi, in conflictele descrise in Faptele Apostolilor in capitolul VII, Sfantul Stefan este in situatia de a apara ideea crestina. Si intr-un anumit loc, a predicat pe Hristos si ei s-au razvratit impotriva lui, sinedristii, adica capii poporului evreiesc si l-au tarat la tribunalul lor si acolo l-au acuzat ca este dusmanul lui Moise, profetul la care tineau foarte mult. Si atunci Sfantul Stefan s-a aparat printr-un cuvant, un cuvant lung in care face istoria poporului evreiesc de la inceput, de la Avraam si pana in momentul in care se afla, insa numai [ce] a deschis gura despre Hristos si atunci a inceput tragedia pentru el.
Am aici in fata o carte a unui parinte din veacul IV, Asterie al Amasiei, care are un cuvant foarte frumos despre Sfantul Stefan [si] martiriul lui. Si, pentru ca e mai concis si mai bine alcatuit, am sa-l citesc inaintea fratiilor voastre, insa nu tot, o parte numai din el, ca sa nu va obositi prea mult. El incepe aratand ce merite avea primul martir; daca ar fi fost al doilea sau al treilea era mai usor, avea niste modele inainte, insa el era primul marturisitor. Si spune Asterie aici - “Faimos este cel care lupta pentru credinta, chiar daca este al doilea sau al treilea dintre luptatori. Dar nu e vrednic de atata admiratie ca cel dintai. Cel de-al doilea este indemnat spre imitare, in temeiul ravnei celui dintai si asa este atras catre slava si catre ravna. Cel care insa nu s-a folosit de nici un invatator, ci singur este descoperitorul binelui, acela pe buna dreptate primeste intaietatea. Mare este, asadar, zelul Sfantului Stefan. Pentru aceasta, mare este si cinstea, pomenirea nemuritoare pe care n-a acoperit-o nici uitarea, n-a innegrit-o nici vremea, ci generatii dupa generatii primesc istorisirile faptelor lui mari. Preoti, popoare, copii, barbati, femei, sarbatorim intr-un chip ce nu se poate uita sarbatoarea de astazi”, a Sfantului Stefan. “Dar trebuie sa privim si istoria vietii sale, ca sa admiram si mai mult pe mucenic, cunoscandu-i cu de-amanuntul faptele.
Stefan a fost primul dintre diaconi[i lui Hristos], sfintiti prin har, vas plin de Duhul Sfant. Intarea in fiecare zi pe crestini si intorcea pe cei rataciti pe calea cea dreapta. Indurera pe dusmani, pentru ca era mai puternic in ce priveste invatatura, mai mult decat ceilalti apostoli. Dar inaintea tuturor dusmanilor, pe cel dintai dusman, pe diavolul. Acesta era cu ochii inflacarati, cu privirea salbatica spre cei care erau mai mult alipiti de credinta. A ridicat deci impotriva Sfantului Stefan o ceata de oameni, neamul Alexandrinilor, gata totdeauna pentru razvratire.
Ati auzit negresit ca cetatenii acelui oras egiptean se inflacareaza si se aprind iute, ori in ce parte i-ar impinge. Cand Stefan a vazut multimea celor care se scurgeau impotriva lui, nu stia ce sa faca deocamdata. A descoperit insa un mijloc dibaci: sa le vorbeasca masurat si bland. Nimic, nici un leac nu este asa de puternic si potrivit pentru potolirea maniei si a revoltei ca o vorba dulce si masurata. Si a grait Stefan: “Spuneti-mi care este pricina urii voastre, ca intindeti mainile asupra mea cu gandul sa ma sfasiati?” Si au raspuns ci: “Pentru ca strici legile stramosesti si introduci invataturi straine”. Atunci Sfantul retor, fara arta oratoriei si pe nepregatite, caci nu vorbea cele pe care le invatase prin arta oratorica, ci pe cele pe care le inspira Duhul Sfant, a stat in mijloc si a spus: “Barbati frati si parinti, ascultati!” Intelepte sunt cuvintele cu care a inceput, cel mai bun inceput pentru o cuvantare rostita catre un public inversunat.
Si intr-adevar, cuvintele lui dulci si placute, oarecum pline de miere, asemanatoare cu untdelemnul curat, au potolit furia fiarelor. Si le aduce aminte apoi de Avraam, pentru ca incepand din timpurile vechi si prelungind mult cuvantarea sa, sa-i faca sa-si potoleasca mania. Dupa ce a vorbit mult despre Avraam, arata ca si Moise a profetit despre Hristos, pentru ca prin vrednicia de credinta a legiuitorului sa introduca oarecum pe furis si cu talent invatatura despre credinta. A spus in mod stiintific tot ceea ce contribuia la folosul ascultatorilor.
Dar cand a vazut ca rautatea lor este de neclintit, iar parerea lor de neinduplecat, atunci deci, plin de indrazneala, renuntand la viata de aici, a lasat la o parte toata arta oratorica de a indupleca pe ascultatori prin cuvinte de linguseala, a vorbit deschis celor care erau tari in cerbice, netaiati imprejur la inima, celor ce se lupta cu legea, celor care duc razboi impotriva Duhului Sfant si altele inca. Acum cainii multi l-au inconjurat ca pe Stapanul Hristos si tauri grasi, potrivit cuvintelor psalmistului, l-au cuprins. Statea singur, inconjurat din toate partile de un popor de ucigasi. In acel ceas nu era alaturi de el nici un prieten, nici un cunoscut, nici o ruda. In adevar, prezenta unor cunostinte de aproape da o oarecare mangaiere celor care sunt in primejdie. Dar inaltul Arbitru al marii lupte, Dumnezeu, a cunoscut ca Stefan are nevoie de un ajutator - caci, desi era curajos si viteaz, totusi era om si simtea cele omenesti - si i Se arata indata. Si pe cand se uita Stefan spre cer, S-a aratat Dumnezeu avand pe Fiul in dreapta, in forma omeneasca.
Ce mare iubire de oameni, ce mare bunatate! S-a aratat atletului pentru care lupta, Dumnezeul dumnezeilor. Iar Dumnezeul tuturor i-a spus cam aceste cuvinte: “Nu fi intristat, Stefane, ca n-ai pe nici un om care sa te ajute, ca nu-i langa tine la vreme de necazuri nici un prieten”.” Ca de obicei el avea colegi, erau prin multime pe acolo, insa nimeni nu lua parte. Asa suntem parasiti cand suntem in mare necaz. “”Dar Eu impreuna cu iubitul Meu Fiu” spunea Dumnezeu, “vad cele ce se fac. Gata este odihna, deschise sunt usile Raiului, cu putina rabdare paraseste viata aceasta trecatoare si grabeste-te spre viata cea vesnica si fara de sfarsit. Inca pe cand esti in trup vezi pe Dumnezeu, lucru ce depaseste toata firea omeneasca. Ai fost initiat de apostolii mai batrani ca Tatal are Fiu adevarat si iubit. Iata Eu Ma arat tie atat cat poti purta tu. Sta alaturi de Mine, in dreapta, si Fiul, ca sa cunosti din locul in care sta, ce cinste are la Mine. Atunci cand Dumnezeu umbla pe pamant in trup omenesc, scandaliza pe multi, dar tu acum vezi-L langa Mine intru inaltime, cu chip de om ceresc si supraceresc pentru a te incredinta de intruparea care s-a savarsit. Nu te tulbura, nu te pierde cu firea, daca esti pietruit pentru El. Nu te teme de lupta, caci vezi pe Arbitrul luptelor. Paraseste trupul, dispretuindu-l ca pe o legatura pamanteasca, ca pe o casa putreda, ca pe un vas de lut usor de spart. Alearga liber ca sa mostenesti viata de aici. Cununa virtutii tale ti-e gata, muta-te de acum de pe pamant la cer. Lasa trupul ucigasilor tai (…), paraseste tu un popor cuprins de furie si vino in ceata ingerilor.”" Cam aceasta ii spunea Dumnezeu in aceasta vedenie foarte mangaietoare pentru Stefan.
“Dumnezeu s-a aratat Sfantului Stefan cu intentia ca sa nu sufere ceva cumplit si sa-i dea mai mult zel in fata marii primejdii care sta inaintea lui. Din aceasta pricina, nu i-a trimis in ajutor un inger ca apostolilor in temnita, nici o putere slujitoare sau un semn; S-a aratat El insusi, Domnul. Stefan a fost parga mucenicilor, iar cea dintai fapta de mucenicie trebuia sa fie desavarsita, pentru ca mucenicii, cei care vor fi ziditi in urma, sa ia reazim tare de ravna si sa nu fie imitatori ai fricii”. Toti mucenicii aproape au avut un sprijin, niste ocrotitori. Unora, in temnita aruncati fiind, plini de rane, in timpul noptii li se arata cineva, un batran sau un apostol, un inger, si le vindeca ranele si a doua zi erau intregi si uimeau pe cei care i-au chinuit in ziua precedenta. Asa incat aceste aratari, aceste incurajari supraomenesti dadeau foarte mult curaj martirilor de la inceput. Iar Sfantului Stefan nu s-a aratat un inger sau un sfant apostol, ci insusi Dumnezeu Tatal si Fiul in slava cereasca.
“Asa se intampla si in razboaiele obisnuite. Soldatul din primele randuri este cel care da tonul luptei: daca se poarta cu barbatie si cu vitejie incurajeaza pe toti ceilalti” care vin in urma lui.
“(…) Cel invrednicit de marea vedenie ca nici un altul n-a trecut sub tacere ceea ce a vazut. Dimpotriva, indata a strigat: “Iata vad cerul deschis si Fiul Omului stand la dreapta lui Dumnezeu”. Credea Sfantul Stefan ca indata ce va spune vedenia, are sa-i convinga pe necredinciosi. Ei insa au facut cuvintele prilej de mai multa manie si furie si astupandu-si urechile la auzul cuvintelor lui, socotindu-le drept hula, s-au pornit de indata sa ucida. Tragandu-l afara din cetate pe omul purtator de Hristos, care purta rabdarea ca si Hristos crucea, vindeca raul savarsit tot prin rau, se apara de ucidere prin ucidere si adauga crucii pietrele. Au asezat pe un loc ses pe de trei ori fericitul Stefan, trupul acela inalt, trofeul mare al mucenicilor, si poporul sangiurilor si al maniei au inconjurat pe Stefan si imitand acea numita aghinie intrebuintata in lupte, au aruncat cu pietre in diaconul Pietrei celei care sta in capul unghiului”, in Sfantul Stefan.
“Mana evreiasca a savarsit omorul. Tinta celor care aruncau era mucenicul care statea in mijloc, ca si semnul de ochit pentru arcasi. Trupul sau ranit din toate partile si scaldat in sange n-a mai putut sta drept, se clatina si ameninta cu caderea, ca un plop inalt taiat la radacina de multi taietori de lemne. Dar n-a cazut neelegant ca cei mai multi dintre oameni, n-a cazut lungit cu fata la pamant, nici n-a fost doborat pe o coasta, nici n-a cazut trupul lui pe spate, ci a cazut punandu-si genunchii in chipul plin de cuviinta al unui om care se roaga”.
A murit rugandu-se. “A grabit prin rugaciune despartirea trupului de suflet, strigand catre Domnul vazut de el: “Doamne Iisuse Hristoase, primeste duhul meu”. Se silea sa se mute de aici ca dintr-o tara straina in patria sa, ca dintr-un pamant pustiu si secetos intr-un oras stralucitor. Pe langa rugaciunea sa a adaugat si o rugaciune pentru cei care il loveau cu pietre. Cei ce raneau faceau fapte bune - pentru el, pentru Stefan - “cei ce aruncau cu pietre mantuiau, cei ce ucideau dadeau viata, cei ce-l desparteau de tarana il trimiteau in imparatia Cerurilor.
Sa vedem ce scop au si cuvintele rugaciunii lui: “Doamne, nu socoti lor pacatul acesta”. Stefan nu s-a rugat, dupa cum gresit socotesc unii, ca sa ramana pacatul dusmanilor lui nepedepsit si fara raspundere. (…) Dar ce sens au cuvintele “Doamne, nu socoti lor pacatul acesta”? Iata ce vrea sa spuna Sfantul Stefan: “Da-le, Doamne, teama umilintei; du spre cainta pe cei indrazneti! Nu ingadui sa moara in taierea imprejur a necredintei! Atrage-i, Doamne, prin pocainta la cunoasterea Ta! Aprinde-le in inimi flacara dumnezeirii! Daca se vor imbunatati in chipul acesta, este clar ca atunci nu le vei socoti lor pacatul. Daca se vor spala cu sangele Tau si al meu in baia harului, vor fi sloboziti de crimele lor”.
Acestea s-au intamplat si drama s-a savarsit. Osti de ingeri se bucurau de lupta sa si cu multa suita l-au asezat pe Sfantul Stefan in ceata ingerilor. Diavolul insa s-a intors fara nici o isprava, grozav nedumerit. Dar ca sa vorbesc intr-un chip mai material despre duhul vazduhului care are fata, ca sa ma exprim prin cuvintele profetice, ca arsura oalei, diavolul a savarsit tocmai contrariul decat ceea ce nadajduia: prin cele prin care socotea ca are sa imputineze pe crestini, prin acelea a inmultit catalogul mucenicilor”.
Frati crestini, asa ne e prezentat acest martiriu al Sfantului Stefan, primul martir crestin. A fost cu adevarat parga a mucenicilor si un exemplu, cu tot ansamblul de chinuri si cu tot sprijinul dumnezeirii intregi care l-a intarit. Duhul Sfant era in el, iar sus pe bolta cereasca, deasupra teatrului in care patimea, erau Tatal, Dumnezeu Tatal si Fiul, (…) pentru care murea Sfantul Stefan. Locul unde a fost mucenicit Sfantul Stefan este cunoscut la Ierusalim, cine a fost acolo stie, este o biserica ridicata in cinstea lui, cand se iese din cetatea Ierusalimului catre Ghetsimani. Se trece prin poarta Sfantului Stefan si e o biserica frumoasa, nu prea veche, insa [facuta] pe zidul uneia [mai] vechi. Acolo a fost alta biserica la inceputuri. Si de acolo se coboara la Ghetsimani. Ceea ce adauga la frumusetea bisericii si la aceasta intamplare cu martiriul Sfantului Stefan, sunt indeosebi clopotele. Frati crestini, cine a fost si a ascultat acest dangat de clopot, e rascolit cu adevarat dumnezeieste. Cine a armonizat aceste clopote, cine a pus in ele metalul ca sa dea un sunet asa de duios si asa de armonios, desteapta in inimi momentul dramatic, dar si de slava in care Sfantul Stefan si-a dat duhul in mainile Sfintei Treimi.
A fost cules de crestini, trupul lui ucis cu pietre, a fost ingropat cu cinste acolo, insa a disparut pentru multa vreme. Abia in anul 415 s-a descoperit Sfantul lui trup si a fost pus din nou intr-o racla de argint aurit si pastrat cu cinste la Constantinopol. Dupa aceea moastele lui au circulat si Dumnezeu stie unde sunt acum; parti din ele sunt in mai multe locuri din lumea crestina. Si un moment important: cand s-au gasit moastele Sfantului Stefan, in loc sa se bucure toata lumea crestina din insula in care s-au gasit, in Mediterana - erau si evrei acolo - toti evreii au fost ciomagiti de crestini, ca un fel de razbunare pentru aceasta crima, ca l-au ucis pe Sfantul Stefan. Sfantul Stefan insa, fie la racla moastelor, unde se vor afla, fie la partile moastelor lui, presarate de-a lungul si de-a latul globului pamantesc, oriunde ar fi, el cu duhul e pretutindeni si aici de fata si oriunde il chemam, pentru ca Dumnezeu da aceasta putere sfintilor Lui, ca sa fie la indemana tuturor celor care ii cheama. De aceea sa-l chemam cu dragoste pe Sfantul Stefan sa ne ajute, sa ne ocroteasca cu harul aflat la Dumnezeu. Amin.
Inmormantarea dupa uciderea cu pietre a fost facuta chiar de Gamaliil, profesorul sau si de fiul acestuia. Dupa aceea a fost Sfantul Stefan in foarte mare cinste, de atunci si pana azi si pana la sfarsitul lumii.
Sfantul Stefan, primul martir crestin, si dupa el toti sfintii mucenici, au luat aminte la cuvintele evanghelice in care Domnul Hristos indeamna pe toti crestinii zicand asa: “Daca cineva Ma va marturisi pe Mine inaintea oamenilor, il voi marturisi si Eu pe acela, inaintea Tatalui Meu care este in Ceruri”. Sa nu uitam niciodata aceste cuvinte ale Mantuitorului: “Daca Ma va marturisi cineva pe Mine, si Eu il voi recunoaste pe el in imparatia lui Dumnezeu. Iar daca s-ar lepada de Mine, si eu Ma voi lepada de el.” Sa marturisim si noi pe bunul Dumnezeu si prin cuvant, dar mai ales prin faptele noastre de fiecare zi, faptele noastre bune. Amin.
Hristos a inviat!
Cu ajutorul Lui Dumnezeu publicat de Macarie
luni, 26 iulie 2010;
RUGĂCIUNEA PREASFINŢITULUI EREMEI, (SCHIMNICUL),
CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON
O, Mare Mucenice şi Tămăduitorule Pantelimon! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi şi nu lăsa să rămână în noi bolile trupeşti şi sufleteşti de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile şi păcatele noastre.
Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească şi sufletească – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Bolnavi suntem noi de dorinţe şi împătimire de lucrurile trecătoare pământeşti – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Bolnavi suntem, o Sfinte Pantelimon ...
Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputinţele şi pentru datoriile noastre – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Bolnavi suntem noi de ţinerea în mintea noastră a răului, de mânie, de ură, de tulburare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
O, Tămăduitorule a Sfântului Athos şi a întregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia şi netrebnicia noastră – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Bolnavi suntem noi de multele şi feluritele căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de saţ, în nereţinere, în desfătare – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbire deşartă şi de cea săvârşită cu judecată – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochi noştri de privirile păcătoase ...
Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor deşarte, a cuvintelor rele, defăimătoare.
Ne dor mâinile noastre neîntinse spre săvârşirea rugăciunii şi spre fapta cea de milostenie – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului, dar care uşor se îndreaptă spre căi rătăcite şi spre locuinţele acestei lumi – tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.
Dar cel mai mult ne dor limba şi buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, desarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune, de laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte şi fără de pricepere– tămăduieşte-ne, o, Milostive!
Tot trupul nostru este bolnav:
Bolnavă este mintea noastră şi lipsită de înţelegere, înţelepciune şi de cugetare.
Bolnavă este voinţa noastră, care se întoarce de la lucrurile sfinte şi se îndreaptă spre lucruri păcătoase, dăunătoare nouă şi neplăcute lui Dumnezeu.
Bolnavă este închipuirea noastră, care nu doreşte şi nu este în măsură să conştientizeze atât moartea şi suferinţa veşnică a păcătoşilor, cât şi Fericirile Împărăţiei Cereşti, mânia Domnului, patimile lui Hristos pe cruce, răstignirea Lui. O, Sfinte Pantelimon, tămăduieşte-ne.
Ne doare totul în noi.
În neputinţă este sufletul nostru cu toate puterile şi priceperile lui.
În neputinţă este trupul nostru cu toate mădularele lui.
Tămăduieşte-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginţi, Doctorul cel mult iubitor şi sluga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor şi neputinţelor, ci tămădiueşte-ne cu puterea Harului tău şi vom lăuda Preasfânta Treime: pre Tatăl, pre Fiul şi pre Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor şi vom mulţumi harului tău purtător de vindecări în veci. Amin.
Rugăciune pentru vindecare:
Dumnezeule Atotputernice, Cela ce cu mila Ta pe toate le zideşti spre mântuirea neamului omenesc, cercetează-l pe robul Tău (...), pe cel ce cheamă numele lui Hristos, vindecă-l de toată boala trupească şi slobozeşte-l de păcat şi de ispitirile păcătoase, de orice necazuri, şi orice asuprire vrăjmăşească îndepărteaz-o de la robul Tău. Ridică-l pe el din patul păcatului şi îl aşează în Sfânta Ta Biserică – sănătos cu trupul şi cu sufletul ca să slăvească împreună cu toţi oamenii, prin fapte bune, numele lui Hristos, că Ţie îţi înălţăm slavă împreună cu cel fără de început al Tău Fiu şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Hristos a inviat!
Cu ajutorul Lui Dumnezeu publicat de Macarie
Sfantul Mare Mucenic si doctor fara de arginti Pantelimon cel dimpreuna cu Ermolae si Ilie
SF.PANTELIMON - ACATISTUL -
RUGACIUNILE INCEPATOARE
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie!
Imparate Ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, care pretutindeni esti si toate le implinesti,
Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste de toata intinarea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi (de 3 ori).
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Prea Sfanta Treime, miluieste-ne pe noi; Doamne curateste pacatele noastre; Stapane iarta faradelegile noastre; Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in cerurui, sfinteasca-se numele Tau,vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant.
Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi. Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri.
Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbazveste de cel rau.
Ca a Ta este imparatia si puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
CONDACELE ŞI ICOASELE
CONDACUL 1:
Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de ia Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cîntâm: Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
ICOSUL 1:
Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat, mucenice, căci maica ta cu mare grijă ţi-a sădit în inimă credinţa în dulcele Iisus, pe care mai târziu bătrînul Ermolae, stropind-o cu apa cea vie, pe care şi el o avea de la împăratul nemuritor, ai părăsit păgînătatea şi ţi-ai deschis larg sufletul să primeşti pe Hristos; pentru care îţi cîntăm:
Bucură-te, sfinte cu adîncă judecată;
Bucură-te, că dreaptă ţi-a fost credinţa urmată;
Bucură-te, al pieritorilor zei dispreţuitor;
Bucură-te, al blîndului Iisus următor;
Bucură-te, că după Domnul ai însetat;
Bucură-te, că dreaptă răsplătire ai căpătat;
Bucură-te, că n-ai ţinut Ia bogăţii pămînteşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai adunat comori cereşti;
Bucură-te, cel ce stai între cetele sfinţilor;
Bucură-te, ajutătorul năpăstuiţilor;
Bucură-te, podoaba creştinilor cea nepreţuită;
Bucură-te, mîngîierea noastră mult dorită;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 2-LEA:
De mic rămas fără mamă, sfinte, ai fost dat de tatăl tău la învăţătură păgînească şi la meşteşugul vindecărilor cu puterea zeilor; dar ca o trestie neînfrântă ai rămas în nujlocui vînturilor vrăjmaşe şi nu ai găsit alinare pînă ce n-ai aflat calea Dumnezeului celui adevărat, Căruia îi cîntăm: Aliluia!
ICOSUL AL 2-LEA:
Adînc fiind rănit de dragostea în Hristos, cînd veneai de la Ermolae şi ai întâlnit pe copilul muşcat de viperă, atunci întâia oară te-ai rugat în genunchi lui Dumnezeu, de la care a şi venit mîntuirea, căci copilul a înviat, vipera a murit, iar tu ai primit botezul şi te-ai împărtăşit cu trupul şi cu sîngele Domnului; pentru care te lăudăm aşa:
Bucură-te, tinereţe închinată lui Hristos;
Bucură-te, nădejdea bolnavilor cea cu folos;
Bucură-te, cel ce ştii să înalţi la ceruri rugăciuni;
Bucură-te, cel ce peste noi reverşi minuni;
Bucură-te, că Domnul putere ţi-a dat;
Bucură-te, cel ce copilul ai înviat;
Bucură-te, bucuria multor îndureraţi;
Bucură-te, uimirea multor învăţaţi;
Bucurâ-te, ostaş neînvins al lui Hristos;
Bucură-te, că ai aprins credinţa creştină în inimile multora;
Bucură-te, întoarcerea multor rătăciţi;
Bucură-te, mîngîierea celor amărîţi;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 3-LEA:
Deşi cu trup omenesc pe pâmînt, sufletul ţi l-ai înălţat spre cer. Pentru aceasta, cu dreptate te privesc credincioşii ca pe o stea cerească, de unde vine raza mântuirii în toate necazurile; drept care împreună cu tine cîntăm lui Dumnezeu: Aliluia!
ICOSUL AL 3-LEA:
Rîvnă multă ai pus, sfinte, ca să întorci de la închinarea de idoli către Domnul chiar pe tatăl tău, dar el tot păgîn a rămas, pînă ce a văzut tămăduirea pe care ai dat-o, în numele lui Hristos, unui orb şi atunci împreună cu acela, a primit botezul. Pentru aceasta primeşte de la noi laudă ca aceasta:
Bucură-te, cercetător al durerilor;
Bucură-te, vindecător ai orbilor;
Bucură-te, cel ce dai lumină ochilor trupeşti şi celor sufleteşti;
Bucură-te, sfărîmător al curselor diavoleşti;
Bucură-te, al sufletului tău vmător;
Bucură-te, al doctorilor doctor;
Bucură-te, că lucrezi cu puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că în tine nădăjduim şi noi;
Bucură-te, stăvilar al potrivnicilor;
Bucură-te, lauda îngerilor;
Bucură-te, a paginilor mirare;
Bucură-te, bucuria mamei tale;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 4-LEA:
Ca norul ce umbrea pe evrei în pustie, astfel te-ai arătat Nicomidiei şi apoi întregii lumi, căci oricine aleargă la tine cu credinţă găseşte alinare, fiind împuternicitul şi alesul Domnului, Căruia pentru darul ce ţi-a dat îi cîntăm: Aliluia!
ICOSUL AL 4-LEA:
Ca fulgerul s-a răspîndit vestea bunătăţii şi a minunilor tale, sfinte, făcînd să se îngrijoreze învăţătorii pagini, care îndată au cerut împăratului pierderea ta, ca a unuia ce eşti părta şul lui Hristos, iar tu neabătut ai rămas în credinţă; pentru care îţi cîntăm:
Bucură-te, cel ce ţi-ai împărţit moştenirea săracilor;
Bucură-te, cel ce prin case şi închisori milostenie şi tămăduiri aduci celor necăjiţi;
Bucură-te, îngrozirea păgîneştilor conducători;
Bucură-te, că deşertăciunea păgînească vrei să omori;
Bucură-te, cel ce împăratului ai fost împotrivitor;
Bucură-te, că Hristos în luptă ţi-a fost întăritor;
Bucură-te, că mulţime de chinuri ţi-au pregătit;
Bucură-te, cel ce cu răbdare chinurile ai suferit;
Bucură-te, că mulţi, privindu-te, cu tine au crezut;
Bucură-te, cel ce Domnului noi mucenici ai făcut;
Bucură-te, cel ce simţi bucurie în chinuri;
Bucură-te, ce! de la care moştenim frumoase pomeniri;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 5-LEA:
Cele ce pentru pagini erau de preţ pentru tine erau fără de preţ; şi cele fără de preţ la ei erau de mare preţ la tine; căci ai dispreţuit dregătoriile şi bogăţiile vremelnice cu care erai ispitit, pentru a cîştiga bunătăţile nepieritoare de la Dumnezeu, Căruia îi cîntăm: Aliluia!
ICOSUL AL 5-LEA:
Neînduplecat văzîndu-te, împăratul a poruncit să fii spînzurat gol pe lemn, cu fiare să fii sfîşiat şi cu făcui ars, dar nepieritorul împărat neatins te-a păstrat, spre uimirea tuturor; de care lucru şi noi minunîndu-ne, cîntăm:
Bucură-te, că ai dovedit împăratului puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că un vechi slăbănog s-a tămăduit prin darul tău;
Bucură-te, că păgînătatea de ruşine a rămas;
Bucură-te, că vrăjmaşii ţi-au cerut noi torturi într-un glas;
Bucură-te, sfinte, care ţi-ai pus trupul spre chinuri;
Bucură-te, cel pătruns de credinţă adîncă;
Bucură-te, că, gîndindu-te la Domnul, te-ai mîngîiat;
Bucură-te, că, Hristos în chipul lui Ermoîae ţi s-a arătat;
Bucură-te, că fiarele cu care erai sfîşiat ca ceara s-au muiat;
Bucură-te, că de pe lemnul chinurilor sănătos ai fost slobozit;
Bucură-te, că făcliile cu care erai ars s-au stins;
Bucură-te, că înfocată credinţă în inimile multora ai aprins;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoanei
CONDACUL AL 6-LEA:
Pe gînduri ai pus pe cei ce te chinuiau, sfinte, şi încruntaţi la faţă şi la suflet, se întrebau de unde ai atîta putere şi de ce zeii nu te pierd? Atunci au iscodit noi chinuri, pe care tu primindu-le încrezător în puterea lui Dumnezeu, cîntar. Aliluia!
ICOSUL AL 6-LEA:
Plumb mult într-un cazan punînd şi sub limbile focului topindu-l, ai fost aruncat în această văpaie cu nădejdea deşartă că acum se va sfîrşi cu tine, dar tu, viteazule mucenic, iarăşi nevătămat ai rămas, precum mai înainte Dumnezeu păzise pe măritul apostol loan. Pentru aceasta îţi cîntăm:
Bucură-te, floarea nădejdilor către Dumnezeu;
Bucură-te, în boli şi în necazuri izbăvitorul meu;
Bucură-te, pentru noi, păcătoşii, al lui Dumnezeu îmblînzitor;
Bucură-te, al rugăciunilor noastre către Domnul purtător;
Bucură-te, tare sprijinitor al copiilor noştri;
Bucură-te, îndestularea cea bună a caselor noastre;
Bucură-te, rouă ce inimile răcoreşti;
Bucură-te, cel ce de asupriri ne izbăveşti;
Bucură-te, vindecarea celor ce de la oameni nu-şi găsesc alinare;
Bucură-te, că din valurile deznădejdilor prin tine aflăm izbăvire;
Bucurâ-te, cel ce văpaia plumbului ai răcorit;
Bucură-te, cel ce cunună neveştejită ţi-ai pregătit;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDATUL AL 7-LEA:
Zile de-a rîndul ai fost chinuit, sfinte, dar acestea mai multă răsplătire ţi-au adus şi mulţumirea mai mult ţi-a crescut, cînd cu chinurile tale, dor mare ai aprins în inimile multora, să părăsească zeii şi să treacă la Hristos, cîntîndu-I; Aliluia!
ICOSUL AL 7-LEA:
Piatră ţi-au legat de gît, Pantelimoane, şi în mare ai fost aruncat, dar Stăpînul marilor şi pe tine şi piatra a făcut-o uşoară şi plutitoare, căci ai mers pe luciul apei, ieşind la mal.
Deci, bucurîndu-ne şi minunîndu-ne, îţi cîntăm:
Bucurâ-te, cel ce nu te înfricoşezi de chinuri, viteazule;
Bucură-te, cel înarmat cu bărbăţie şi credinţă, alesule;
Bucură-te, al puterii firii înfrîngâtor;
Bucură-te, al adîncului mării stăpînitor;
Bucură-te, plutitor deasupra apelor;
Bucură-te, vieţuitor deasupra ispitelor;
Bucură-te, tinere plin de mireasmă duhovnicească;
Bucură-te, dobînditor de slavă cerească;
Bucură-te, liman al celor îngreuiaţi;
Bucură-te, mulţumirea celor îndureraţi;
Bucură-te, răspînditorule al credinţei;
Bucură-te, iubitorule al umilinţei;
Bucură-te, Mare Mucenic şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 8-LEA:
Nici tinereţea, nici nevinovăţia şi nici puterea minunilor tale, n-au schimbat inimile chinuitorilor, ci mai rău sporind în mînie, îţi iscodeau alte pătimiri creând că pot pune lumina sub obroc; iar tu făclie mai luminoasă te arătai, spre bucuria lui Dumnezeu cîntînd: Aliluia!
ICOSUL AL 8-LEA:
Neîncetat ai fost ispitit cu bunătăţi şi cinstiri lumeşti, dar ca pe nişte curse în calea către cer judecîndu-le, ai fost aruncat în mijlocul leilor şi neliniştiţi te-au privit, dorind să-ţi vadă trupul sfîşiat; dar Stăpînul tuturor gurile fiarelor a închis; pentru care îţi cmtăm:
Bucură-te, cel ce eşti cu nevinovăţie încununat;
Bucură-te, că pentru nevinovăţie la chinuri ai fost dat;
Bucură-te, că lupta cea bună ai luptat;
Bucură-te, că Dumnezeu minunat te-a arătat;
Bucură-te, lumină ce sub obroc nu s-a putut pune;
Bucură-te, vieţuitor plin de fapte bune;
Bucură-te, cel ce bunătăţile lumeşti curse le socoteşti;
Bucură-te, că te-ai făcut asemenea oştilor cereşti;
Bucură-te, noule Daniele, aruncat în mijlocul leilor;
Bucură-te, că fiarele s-au făcut asemenea mieilor;
Bucură-te, că vrăjmaşii doreau să te piarză;
Bucură-te, că Hristos nevătămat te-a păzit;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 9-LEA:
Văzând tăria ta, sfinte, mulţi din pagini au crezut în Hristos, V pentru care lucru împăratul de mînie a fost cuprins, iar tu, Pantelimoane, te veseleai pentru vinari de noi suflete, cu care şi noi cmtăm lui Dumnezeu: Aliluia!
ICOSUL AL 9-LEA:
Şi pe roată cu cuie ai fost chinuit, dar roata s-a sfărîmat, lovind pe mulţi necredincioşi şi fermecător socotindu-te, ai mărit pe preotul Ermolae, dascălul tău. Atunci cu trei ostaşi te-au însoţit, sfinte, spre a-l aduce împăratului care si lui îi dorea sfîrşitul. Deci pentru noua jertfă ce prin tine se pregăteşte grăim:
Bucură-te, propovăduitorul dumnezeieştii credinţe;
Bucură-te, cel ce înfrunţi mîniile aprinse;
Bucură-te, că pe roată ai fost strunjit;
Bucură-te, că de creştinătate eşti preamărit;
Bucură-te, cel ce ai fost socotit fermecător;
Bucură-te, căci cu Hristos te-ai arătat biruitor;
Bucură-te, al lui Ermolae de mucenicie vestitor;
Bucură-te, căci cu dascălul tău eşti patimilor;
Bucură-te, că ucenici ai lui Ermolae, Erimp şi Ermocrat s-au arătat;
Bucură-te, că la moartea lor, pămîntul s-a cutremurat;
Bucură-te, cel ce Treimii pe pămînt ai slujit;
Bucură-te, că prin vindecări doctor al Domnului te-ai dovedit;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 10-LEA:
Zadarnice au fost chinurile paginilor, sfinte, căci drumul ţi-a fost drept către Hristos; pentru aceasta te-ai învrednicit de darul tămăduirilor ce-l verşi tuturor celor ce cu credinţă vin la tine cu rugăciuni şi cu care cînţi lui Dumnezeu: Aliluia!
ICOSUL AL 10-LEA:
Cine nu te va lăuda, văzîndu-te cu ochii minţii, că ai fost împins şi izbit ca un răufăcător, spre marginea Nicomidiei, unde ţi se hotărîse tăierea capului si tu mai liniştit şi mai vesel te-ai arătat. Pentru aceasta din nou primeşte această laudă:
Bucură-te, cel ce loviri ca Domnul ai primit;
Bucură-te, că pentru Iisus toate ai suferit;
Bucură-te, că în chinuri Domnului slavă dădeai;
Bucură-te, că împărăţia cerească cu dor o căutai;
Bucură-te, că numele din Pandoleon ţt-a fost schimbat;
Bucură-te, că glas din cer Pantelimon te-a chemat;
Bucură-te, că după nume eşti mult-miluitor;
Bucură-te, că după fapte eşti mult-îndurâtor;
Bucură-te, că faţa ca de înger ţi s-a făcut;
Bucură-te, că chinuitorii în lături s-au abătut;
Bucură-te, că spre lovire călăii ai îndemnat;
Bucură-te, că abia îndrăznind capul ţi-au tăiat;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane;
CONDACUL AL 11-LEA:
Cu durere dreptcredincioşii au privit sfîrşitul tău, Pantelimoane; căci tu le-ai fost flacără nestinsă a dreptei credinţe, miluitor al celor lipsiţi şi vindecător al celor bolnavi, dar ne mîngîiem că te-ai suit la Dumnezeu, de unde nu încetezi a privi spre mulţimea ce te cheamă în rugăciuni şi, izbăvind-o de dureri, cînţi lui Dumnezeu: Aliluia!
ICOSUL AL 11-LEA:
Senin la suflet şi blînd la chip ţi-ai primit sfîrşitul, trecînd O astfel în împărăţia cerească, unde eşti întîmpinat de Sfînta Treime şi aşezat de-a dreapta Sa, mărit de sfinţi şi de puterile cereşti; pentru care laudă ca aceasta îţi aducem:
Bucură-te, mireasmă ce pînă la cer te-ai ridicat;
Bucură-te, că duhul tău Treimii l-ai încredinţat;
Bucură-te, mult-plînsule de credincioşii pămîntului;
Bucură-te, mult-lăudatule de puterile cereşti;
Bucură-te, a lui Ermolae, Erimp şi Ermpcrat bucurie;
Bucură-te, cu înaintaşii mucenici împreună-vieţuire;
Bucură-te, că de pămînt nicidecum nu te-ai depărtat;
Bucură-te, că în rugăciuni pe orice credincios ai ascultat;
Bucură-te, albină ce te-ai îmbogăţit în fapte bune;
Bucură-te, că ai fost încoronat cu nepieritoare cunune;
Bucură-te, piatră la temelia creştinătăţii;
Bucură-te, înfrîngător al păgînătăţii;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 12-LEA:
Lupta cea bună ai luptat, credinţa ai păstrat, mulţumindu-ţi sufletul, că ai urmat lui Hristos, iar pentru noi ai rămas vrednică pildă, ca, privind la tine, să-ţi urmăm credinţa şi în ispite să ne înarmăm cu armele tale şi biruitori să mulţumim iui Dumnezeu, cîntînd: Aliluia!
ICOSUL AL 12-LEA:
Şi după moarte ai săvîrşit minuni, Pantelimoane, căci în loc de sînge lapte a curs din grumazul tău şi măslinul de care ai fost legat spre tăiere, în vederea tuturor s-a umplut de roade; de aceea iarăşi auzi de la noi:
Bucură-te, bucuria Tatălui;
Bucură-te, lauda Fiului;
Bucură-te, desfătarea Duhului sfînt;
Bucură-te, miluirea celor de pe pămînt;
Bucură-te, izvor nesecat de tămăduiri;
Bucură-te, izbăvitor de chinuri;
Bucură-te, doctor sufletesc şi trupesc;
Bucură-te, alesule al Tatălui ceresc;
Bucură-te, cel ce linişteşti sufletele;
Bucură-te, cel ce îmblînzeşti cugetele;
Bucură-te, cel ce scapi de urgia duşmanilor;
Bucură-te, cel ce înlături norul suspinelor;
Bucură-te, cel ce primeşti gîndurile şi puterile;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL AL 13-LEA:
Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule, Pantelimoane, ţie îţi vărsăm durerile noastre de multe feluri şi tu fără întîrziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi, apărător, celor în primejdii, izbăvitor, celor învăluiţi în păcate, scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate, îmblînzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci sîntem slabi şi istoviţi, sfinte, si astfel cu puterea ta, descătuşaţi de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cîntînd lui Dumnezeu: Aliluia!
Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule, Pantelimoane, ţie îţi vărsăm durerile noastre de multe feluri şi tu fără întîrziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi, apărător, celor în primejdii, izbăvitor, celor învăluiţi în păcate, scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate, îmblînzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci sîntem slabi şi istoviţi, sfinte, si astfel cu puterea ta, descătuşaţi de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cîntînd lui Dumnezeu: Aliluia!
Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule, Pantelimoane, ţie îţi vărsăm durerile noastre de multe feluri şi tu fără întîrziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi, apărător, celor în primejdii, izbăvitor, celor învăluiţi în păcate, scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate, îmblînzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci sîntem slabi şi istoviţi, sfinte, si astfel cu puterea ta, descătuşaţi de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cîntînd lui Dumnezeu: Aliluia!
Apoi iarăşi se zice
ICOSUL 1:
Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat, mucenice, căci maica ta cu mare grijă ţi-a sădit în inimă credinţa în dulcele Iisus, pe care mai târziu bătrînul Ermolae, stropind-o cu apa cea vie, pe care şi el o avea de la împăratul nemuritor, ai părăsit păgînătatea şi ţi-ai deschis larg sufletul să primeşti pe Hristos; pentru care îţi cîntăm:
Bucură-te, sfinte cu adîncă judecată;
Bucură-te, că dreaptă ţi-a fost credinţa urmată;
Bucură-te, al pieritorilor zei dispreţuitor;
Bucură-te, al blîndului Iisus următor;
Bucură-te, că după Domnul ai însetat;
Bucură-te, că dreaptă răsplătire ai căpătat;
Bucură-te, că n-ai ţinut Ia bogăţii pămînteşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai adunat comori cereşti;
Bucură-te, cel ce stai între cetele sfinţilor;
Bucură-te, ajutătorul năpăstuiţilor;
Bucură-te, podoaba creştinilor cea nepreţuită;
Bucură-te, mîngîierea noastră mult dorită;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
CONDACUL 1:
Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de ia Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cîntâm: Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
1. Viata Sf. Panteleimon:
Sfântul si maritul Mucenic al lui Hristos, Pantelimon, s-a nascut la Nicomidia din parintii Eustorgios, senator pagân, si Evula, o crestina; acestia i-au dat numele de Pantoleon. Incredintat spre educatie lui Eufrosin, medic de renume, el ajunse dupa putina vreme la o cunoastere desavârsita a artei medicale intr-atât incât imparatul Maximian, care ii remarcase calitatile, intentiona sa il ia la palat ca medic particular. Cum tânarul trecea in fiecare zi in fata casei unde era ascuns Sfântul Ermolae, Sfântul Parinte ghici dupa tinuta lui calitatea inalta a sufletului sau si il invita intr-o zi sa intre si incepu sa il invete ca stiinta medicala nu poate aduce decât slaba usurare naturii noastre suferinde si sortita mortii si ca numai Hristos, singurul Doctor adevarat, a venit sa ne aduca Mântuirea, fara leacuri si fara plata. Cu inima batând de bucurie la auzul acestor cuvinte, tânarul Pantoleon incepu sa il viziteze regulat pe Sfântul Ermolae si fu initiat de el in Tainele credintei. Intr-o zi, pe când se intorcea de la Eufrosin, gasi pe drum un copil, mort dupa ce fusese muscat de o napârca. Judecând ca momentul venise sa probeze adevarul promisiunilor lui Ermolae, el chema in ajutor Numele lui Hristos si pe data copilul se ridica iar napârca muri. Atunci el alerga la Ermolae si, plin de bucurie, ceru sa primeasca fara intârziere Sfântul Botez. Ramase apoi in preajma batrânului Sfânt pentru a se bucura de invataturile lui si nu mai reveni acasa decât in a opta zi. La intrebarile tatalui sau nelinistit el raspunse ca ramasese la palat, tinut de vindecarea unui om de pe lânga imparat. Pastrând inca secreta convertirea lui, el arata in acealasi timp o adânca preocupare pentru a-l convinge pe Eustorgios tatal sau de zadarnicia inchinarii la idoli.
Dupa o vreme fu adus la senator un orb care il implora pe Pantoleon sa il vindece, caci isi pierduse zadarnic toata averea pe la doctori. Increzator in Hristos, care salasluia de-acum in el cu putere, tânarul confirma in fata tatalui sau uimit ca avea sa il vindece prin harul Stapânului sau. Facu semnul Crucii pe ochii orbului, rugându-se lui Hristos si pe loc barbatul isi recapata vederea, nu numai a ochilor trupului ci si ai sufletului, caci el intelese ca Hristos il vindecase. Fu botezat de Sfântul Ermolae impreuna cu Eustorgios, care nu dupa multa vreme adormi in pace.
Pantoleon imparti atunci mostenirea sa saracilor, elibera sclavii si se dedica si mai vârtos ingrijirii bolnavilor carora nu le cerea in schimb decât sa creada in Hristos, cel venit pe pamânt pentru a ne vindeca de toate bolile noastre (de aceea este slavit printre Sfintii Doctori fara de arginti). Ceilalti doctori din Nicomidia incepura sa fie invidiosi pe el si cum el ingrijise pe un Crestin care tocmai fusese chinuit din ordinul imparatului, ei profitara de ocazie pentru a-l denunta la Maximian. Dupa ce le-a ascultat cu tristete plângerea impotriva protejatului sau, imparatul il convoca pe cel care fusese mai inainte orb si ii puse intrebari despre ce mijloace folosise Pantoleon ca sa ii redea vederea. Precum orbul din nastere din Evanghelie, omul raspunse cu simplitate ca Pantoleon il vindecase chemând Numele lui Hristos si ca aceasta minune ii adusese adevarata lumina, aceea a credintei. Furios, imparatul ceru sa i se taie capul pe data si trimise oameni sa il gaseasca pe Pantoleon. Când Sfântul se afla inaintea lui, ii reprosa ca ar fi tradat increderea pe care i-o acordase si il acuza ca il insulta pe Asclepios si pe ceilalti zei prin credinta sa in Hristos, un om mort crucificat. Sfântul ii raspunse ca atât credinta cât si mila fata de adevaratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogatiilor si onorurilor acestei lumi de desertaciune si pentru a-si intari argumentele ii ceru lui Maximian sa il puna la incercare. Fu deci adus un paralitic, asupra caruia preotii pagâni spusera incantatiile lor, salutate batjocoritor de catre Sfânt. Cum eforturile lor ramasera fara efect, Pantoleon isi inalta rugaciunea catre Dumnezeu si luând pe paralitic de mâna, il ridica in Numele lui Hristos. Numerosi pagâni, vazându-l pe om mergând plin de bucurie, crezura atunci in adevaratul Dumnezeu, in timp ce preotii pagâni insistau pe lânga imparat sa fie ucis acest rival periculos.
Cum Maximian ii amintea chinurile la care cu câtva timp in urma fusese supus Sfântul Antim , Pantoleon raspunse ca daca un batrân facuse dovada unui asemenea curaj, cu atât mai mult tinerii trebuiau sa se arate curajosi in incercari. Nici magulirile nici amenintarile neputând sa il faca pe Pantoleon sa isi schimbe atitudinea, tiranul il incredinta torturii. Legat de un stâlp, trupul ii fu sfâsiat cu gheare de fier apoi ranile ii fura arse cu faclii aprinse. Dar Hristos, aparut Sfântului Mucenic sub chipul parintelui sau spiritual, Sfântul Ermolae, ii spuse : "Nu te teme, copilul meu, caci sint cu tine si iti voi fi de ajutor in tot ceea ce vei suferi pentru mine". De indata tortele se stinsera iar ranile Sfântului fura vindecate. Apoi, fie scufundat in plumb topit, fie aruncat in mare legat de un pietroi, in toate incercarile Domnul il insotea si il pazea nevatamat. Dupa aceea fu aruncat fiarelor salbatice, dar si acolo Hristos il apara iar animalele venira gudurându-se la picioarele lui asemeni unor animale domestice. Cit priveste imparatul, ramânând el mai salbatec decât niste animale fara ratiune, dadu ordin ca Sfântul sa fie legat de o roata cu lame ascutite ce urma sa fie lasata sa se rostogoleasca de pe o inaltime in fata intregului oras adunat. Din nou Domnul interveni in chip minunat. Il elibera pe slujitorul sau de legaturile lui iar roata strivi in rostogolirea ei un mare numar de necredinciosi.
Cum Maximian il intreba de unde avea o asemenea putere si cum ajunsese el la Credinta Crestina, Pantoleon ii arata unde se ascundea Ermolae, caci Dumnezeu ii facuse cunoscut ca venise vremea, pentru el si stapânul sau, sa-L marturiseasca si sa isi gaseasca in Muceninicie desavârsirea. Dupa moartea preamarita a Sfântului Ermolae si a celor impreuna cu el, tiranul il aduse din nou pe Pantoleon si pretinzând ca mucenicii se supusesera, incerca sa il convinga sa se inchine idolilor, dar preafericitul ceru sa ii vada. Suveranul raspunse ca ii trimisese in misiune intr-un alt oras iar Pantoleon ii replica : "Ai spus adevarul fara sa vrei, mincinosule, caci ei sint acum in Ierusalimul ceresc!". Constatând ca nu va putea sa il clinteasca din credinta sa, Maximian dadu atunci ordin ca Pantoleon sa fie decapitat iar trupul sa ii fie aruncat in foc.
Sfântul ajunse cu bucurie la locul executiei, in afara orasului, dar in momentul in care calaul isi agita spada, aceasta se topi precum ceara se topeste in foc. In fata acestei minuni, soldatii care erau de fata il marturisira pe Hristos. Pantoleon ii indemna insa sa isi indeplineasca datoria si mai spuse o ultima rugaciune. Un glas de sus ii raspunse : "Slujitor credincios, dorinta ta va fi acum indeplinita, portile cerului iti sint deschise, cununa ta e pregatita. Tu vei fi de-acum inainte adapost deznadajduitilor, ajutor celor incercati, doctor bolnavilor si teroare demonilor, de aceea numele tau nu va mai fi Pantoleon ci Pantelimon" (care inseamna "prea milostiv"). El isi intinse grumazul iar când capul ii cazu, curse lapte din gâtul lui, trupul sau deveni alb ca zapada iar maslinul uscat de care fusese legat inverzi din nou pe data si rodi cu fructe din belsug. Soldatii, carora li se daduse ordin sa arda trupul Sfântului, il incredintara credinciosilor care il ingropara cu piosenie pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul si se dusera sa propovaduiasca Vestea cea Buna si in alte locuri.
De atunci, Moastele Sfântului Pantelimon nu au incetat sa savârseasca vindecare si sa aduca harul lui Hristos,
Doctor al sufletelor si trupurilor, al tuturor celor care se apropie de ELcu evlavie.
2.- Capul Sfantului Pantelimon se afla la Rusicon
Manastirea Rusicon ocupa din punct de vedere ierarhic, ocupa locul 19 in randul celor 20 de manastiri din Muntele Athos si are in grija patru schituri. In aceasta manastire se afla Capul Sfantului Pantelimon, particele din moastele Sfantului Iosif, pazitorul Sfintei Fecioare, si o bucata din piatra care a fost pe mormantul Domnului etc.
3.- Din anul 1931, moastele Sfantului Pantelimon se afla in Catedrala din Constanta
Moastele Sfantului Mare Mucenic Pantelimon se afla la Catedrala Arhiepiscopala "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" din anul 1931. Ele au fost aduse din Orientul Apropiat de catre preotul Dimitrie Popescu si donate bisericii episcopale (in acea vreme). Au fost asezate intr-o racla de argint, sub un baldachin, langa Sfantul Altar.
In anul 1950, sediului episcopal este mutat la Galati, si astfel, Preasfintitul Chesarie Paunescu, Episcopul Dunarii de Jos, duce moastele Sfantului Pantelimon la Galati.
Dupa revolutie este reinfiintata Arhiepiscopia Tomisului si, pe data de 3 septembrie 1993, Inaltpreasfintitul Lucian Florea, Arhiepiscopul Tomisului, a readus moastele Sfantului Mare Mucenic Pantelimon la Constanta.
4.- Moastele Sfantului Pantelimon, sunt purtate in procesiune pe strazile Constantei in sarbatori sfinte
In data de 26 iulie a fiecarui an, Arhiepiscopul Tomisului conduce procesiunea cu moastele Sfantului Pantelimon pe strazile orasului. Anul acesta, traseul pe care il va urma alaiul clerical este urmatorul: Catedrala "Sfintii Apostoli Petru si Pavel", str. Revolutiei, biserica "Schimbarea la Fata" (popas de rugaciune), str. Mircea cel Batran, bd. Mamaia, Spitalul Militar (popas de rugaciune), str. Nicolae Iorga, Capela Militara, Bd. Tomis, Primarie, Piata Ovidiu, Catedrala Arhiepiscopala.
Destinatia finala va fi Spitalul Militar, deoarece Sfantul Pantelimon este ocrotitorul medicilor si totodata tamaduitor al bolnavilor.
5.- Cum putem sa ne asemanam Sfantului Pantelimon?
La aceasta intrebare, Parintele Teofil Paraian raspunde: "Nu suntem doctori, nu suntem tamaduitori, dar mangaietori putem fi, alinatori de suferinta cu putere omeneasca, asta o putem face si noi. Si daca facem cele la masurile noastre, face si Dumnezeu prin noi ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastra. Si atunci, iata ca suntem si noi pe calea Sfantului Mare Mucenic Pantelimon..."
Cu gandul la Sfantul Pantelimon sa zicem: "Purtatorule de chinuri, Sfinte si tamaduitorule Pantelimoane, roaga pe milostivul Dumnezeu ca sa dea iertare de greseli sufletelor noastre" si cand spunem cuvintele acestea sa ne gandim ca Sfantul Pantelimon ar putea sa ne spuna si el: "urmati-mi iubirea, urmati-mi milostivirea, urmati-mi dorinta de a ajuta si atunci veti fi sub binecuvantarea lui Dumnezeu, atunci veti fi sub ocrotirea Maicii Preacurate, atunci veti fi in randul sfintilor, in randul acelor oameni care I-au slujit lui Dumnezeu si cu care dorim sa fim cu totii in imparatia lui Dumnezeu".
Manastirea Sf.Pantelimon din Sf.Mt.Athos:
Sfantul Munte Athos este un munte cu inaltimea maxima de 2.033 metri si o peninsula cu lungimea de 60 de kilometri si o latime ce variaza intre 8 si 12 kilometri, aria totala fiind de 360 de kilomtri patrati.
Acesta se afla in nordul Greciei, in regiunea Macedonia, unde isi au locul douazeci de manastiri, douasprezece schituri si o multime de chilii calugaresti ortodoxe, in care traiesc mai mult de 1.500 de monahi ortodocsi. Regiunea este autonoma din punct de vedere administrativ, alcatuind un stat monastic cu capitala la Careia.
Manastirea Sfantul Pantelimon, numita si Rusikon, este construita in partea de sud-vest a peninsulei. Biserica mare a Manastirii Rusikon a fost construita in actuala locatie in anul 1765, in timp ce cladirea originala dateaza din secolul al XI-lea.
Manstirea Sfantul Pantelimon - Rusicon - a fost intemeiata prin secolul al XI-lea, sub imparatia lui Alexios I Comnenul, de catre cativa calugari veniti din Rusia. In perioada ei de maxima inflorire, in manastire au vietuit in jur de doua trei mii de calugari. Ramasa aproape pustie, manastirea a fost reinnoita de imparatul Andronic al II-lea Paleologul -1282-1328- si locuita de calugari greci si rusi.
Din secolul al XIV-lea se numeste Manastirea Sfantul Pantelimon a Rusilor. Arsa si pustiita de mai multe ori, a fost refacuta atat de tarii rusi cat si de domnii tarilor romane. Dintre domnitorii romani care au facut mari danii acestei manastiri amintim pe Vlad Tepes, Vlad Calugarul, Sfantul Stefan cel Mare, Radu cel Mare, Neagoe Basarab, care fiecare la randul lui au dat anual sume intre 4.000 si 6.000 aspri de argint.
Incepand cu secolul al XVIII-lea, domnii fanarioti ai Moldovei devin ctitorii principali ai Manastirii Pantelemon. Astfel Ioan Mavrocordat, Constantin Racovita, Grigore Ghica, dau ajutoare anuale intre 10.000 si 56.000 aspri echivalent.
Cel mai mare ctitor ramane insa domnul Moldovei Scarlat Callimachi -1812-1819- care zideste din temelii biserica centrala - intre anii 1812-1821 - trapeza mare in care pot lua masa odata aproape o mie de monahi, clopotnita si o parte din corpul chiliilor.
Pisania de la intrare arata pe Scarlat Calimah ca ctitor fondator. Capul de Bour al Moldovei a fost sculptat in piatra cu data de 1819 si pe turnul inalt de langa trapeza. Intre anii 1887-1888, manastirea a fost refacuta de tarul Rusiei Alexandru al III-lea.
Din anul 1875 manastirea este condusa de egumeni rusi si devine cea mai mare lavra din Muntele Athos, numarand la inceputul secolului al XX-lea, peste doua mii de monahi rusi si putini greci.
Clopotnita manastirii este renumita pentru cele mai mari clopote din toata Grecia, donate de tarii rusi. Clopotul mare are circa 13.000 de kilograme. Cand bat toate rasuna tot Athosul.
Manastirea Pantelemon sau Rusicon, cu hramul Sfantul Mare Mucenic Pantelimon, este un adevarat colos cu doua biserici in interior si vreo 35 de paraclise, cu patru corpuri mari de chilii cu cate patru si cinci niveluri.
Cum am amintit, in interior, manastirea pastreaza un numar impresionant de paraclise. Dintre paraclisele Manastirii Sfantul Pantelimon mentionam pe cele mai cunoscute, o parte dintre ele fiind inchinate Adormirii Maicii Domnului, Sfantului Mitrofan, Inaltarii Domnului, Sfantului Serghie, Sfantului Dimitrie, Sfintilor Arhangheli, Sfantului Gherasim, Sfintilor Imparati Constantin si Elena, Sfintilor Imparati Vladimir si Olga si Sfantului Alexandru Nevski.
In manastire se afla icoana Sfantului Pantelimon facatoare de minuni, avand si moaste. In manastire se gasesc urmatoarele Sfinte Moaste si odoare de mare pret: Capul Sfantului Pantelimon, particele din moastele Sfantului Iosif pazitorul Sfintei Fecioare, o particica din moastele Sfantului Apostol Toma si o bucata din piatra care a fost pe mormantul Domnului si multe altele.
Manastirea are in grija ei patru schituri: schitul Xylourgou sau Bogoroditsa, metocul Chromitsa, schitul Nea Thebais sau Gournoskete si schitul Paleomonas
Averile din care se intretine se gasesc la Istambul si in Rusia. Manastirea are si o biblioteca foarte bogata, 24 de evanghelii pe pergament din secolele XI-XV, 69 de manuscrise pe pergament cuprinzand materii bisericesti din secolele XI-XIV si 126 de manuscrise de muzica bisericeasca din secolul al XIII-lea.
Manastirea prezinta o arhitectura asemanatoare cu a unui orasel: cladiri de diferite inaltimi cu multe domuri. Inainte de un incendiu devastator din anul 1968, o aripa a manastirii, care era folosita pe post de arhondaric, avea o capacitate de pana la 1.000 de locuri.
Biserica mare este inchinata Sfantului Pantelimon. Constructia acesteia a inceput in anul 1812 si s-a terminat in anul 1821. Arhitectura bisericii mari a manastirii este tipic athonita.
Pictura manastirii este de o frumusete rara. Interiorul bisericii este acoperit in fresca apartinand secolului al XIX-lea si purtand pecetea stilului rusesc.
Din punct de vedere ierarhic, Manastirea Sfantul Pantelimon ocupa locul 19 intre cele 20 de manastiri athonite. Asemenea si celorlalte manastiri athonite, Sfantul Pantelimon are o viata cenobitica - de obste.
Numarul vietuitorilor manastirii a tot oscilat de-alungul timpului. Astfel, calugarii rusi erau in numar de 1.000 in anul 1895 si 1.446 in anul 1903. In anul 1990, acestia s-au restrans la numarul de 35 de calugari locuiesc in manastire. Actualmente manastirea se afla aproape goala, mai vietuind aici doar cativa zeci de calugari rusi si cativa romani.
Icoane si sfinte moaste ale Sfantului Pantelimon:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu