LUARE AMINTE

Purtam in noi insine mostenirea pacatelor stramosilor nostri; si, in virtutea unitatii ontologice a neamului omenesc, tamaduirea noastra inseamna si tamaduirea lor. Suntem atat de legati intre noi, incat omul nu se mantuieste doar pe sine insusi.
Am gasit ca monahii de la Sfantul Munte intelegeau bine acest lucru. Un monah e un om care si-a dedicat viata lui Dumnezeu, care crede ca, daca vrem ca Dumnezeu sa fie in intregime cu noi si in noi, atunci trebuie ca si noi sa ne daruim Lui cu totul, iar nu numai in parte. Monahul renunta la casatorie si la nasterea de copii, pentru a pazi si tine poruncile lui Hristos, cat mai deplin cu putinta. Daca un monah nu-si realizeaza adevaratul tau scop – acela de a trai viata pe pamant, avand mintea unita cu Hristos – monahismul sau nu este unul sadit asa cum se cuvine. Cu alte cuvinte, el nici nu ajuta la continuarea neamului omenesc prin nasterea de prunci, nici nu promoveaza in intregime nemurirea prin inviere. El renunta la planul istoric, prin refuzul de a-si asuma o actiune istorica pozitiva – ca sa nu spunem si politica – insa nu-si transfera existenta in planul spiritual metaistoric. Necastigand nicio biruinta in planul universal al razboiului duhovnicesc, el nu-i ajuta nici pe semenii sai sa realizeze planul dumnezeiesc. Cu toate acestea, chiar daca monahul nu poate realiza desavarsirea crestina, nazuinta sa ajuta chiar si asa intreaga lume.



Sfanta Treime, Parinte, Fiule si Duhule,

Singurul Adevaratul Dumnezeul nostru,

Pururea viu si atotputernic,

Care singur dai tarie celor necajiti

Si sprijin celor slabi;

Tu, fara de Care cei puternici slabesc

Si cei tari devin neputinciosi,

Cei satui flamanzesc

Si cei tineri se inconvoaie,

Asculta-ne in necazul nostru

Si ridica-ne la o slujire vrednica de Tine.

Rugamu-ne Tie, auzi-ne si ne miluieste!
AMIN!


Atunci cand prin harul Duhului Sfant i se da unui om sa “ajunga… la starea de barbat desavarsit, la masura varstei plinatatii lui Hristos” (Efeseni 4,13), un astfel de eveniment se rasfrange in modul cel mai hotarat nu numai asupra destinului intregii umanitati – inraurirea sa trece dincolo de hotarele istoriei si se rasfrange asupra intregii vieti cosmice, fiindca insasi lumea a fost creata pentru om.



Cand ne abatem de la calea aratata de Hristos – adica de la indumnezeirea omului prin puterea Duhului Sfant – intregul rost al venirii omului in lume dispare”.



(Arhimandritul Sofronie, “Rugaciunea, experienta vietii vesnice”, Editura Deisis, Sibiu, 1998)




DOCUMENTARE: SPRE LUARE AMINTE
Cuviosul Sofronie: “In locul regulei scrise trebuie ca inima noastra sa se largeasca…”

CAT DE VINOVATI SUNTEM? – Intre legea dreptatii si legea iubirii

Cuviosul Sofronie: MANTUIREA NOASTRA STA IN UNIREA NOASTRA

CUNOASTEREA LUI DUMNEZEU SI DEVENIREA PERSOANEI

“Faţă către faţă” cu Dumnezeu si cu fratele nostru. Cum iesim din DUHUL IMPERSONAL, cum devenim PERSOANE, cum ni se deschid ochii?

Crestinul neaparat trebuie sa fie un nevoitor. “De pe Cruce nu te pogori, altii te iau”.

CUVIOSUL SOFRONIE DE LA ESSEX: “Naiv este cel ce crede ca va putea urma lui Hristos, fara lacrimi”

INCERCARI DUHOVNICESTI. Nici un sfant nu ne poate cruta de necesitatea de a lupta cu pacatul care lucreaza in noi

CUVIOSUL SOFRONIE NE INVATA: Ce sa urmarim esential in viata duhovniceasca sau in cea calugareasca si cum sa traim pentru a ocoli ratacirile?

“Unde este dragoste, acolo este plansul”

“Doam­ne, Tu apara-ne, Tu vezi neputintele noastre de a re­zista valurilor suferintei cosmice!”

Disperarea sfanta cu care trecem abisul greutatilor – parintele Sofronie

Arhimandritul Sofronie: Ce este pacatul?

NE MAI STIM CHEMAREA ADEVARATA? O MAI LUAM IN SERIOS?

CUV. SOFRONIE SAHAROV: “Dragostea eu nu am dobandit-o, si cum as putea fi eu linistit?”

Despre libertatea pierzarii si despre durerea rugaciunii pentru lume

Doua inimi zdrobite. Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!