ICOANA POCAINTEI ADEVARATE

ICOANA POCAINTEI ADEVARATE

sâmbătă, 10 iulie 2010

STALP AL ORTODOXIEI,SF.MARCU AL EFESULUI

Sfântul Marcu Evghenicul, mitropolitul Efesului, a fost un neînfricat mărturisitor al credinţei la Sinodul de la Ferrara-Florenţa, pentru că nu a cedat presiunilor papale şi şantajelor, rămânând până la sfârşit un mărturisitor al credinţei. Nu numai că în timpul acelui Sinod a dovedit rătăcirile latinilor, dar în acelaşi timp a dovedit şi falsurile (mistificările) pe care le-au făcut latinii (catolicii) în textele Părinţilor Bisericii.




Desigur că la început Sfântul Marcu Evghenicul s-a comportat cu nobleţe, dar mai târziu, când şi-a dat seama de mijloacele necurate la care se pretau pentru a-şi atinge scopul, de presiunile, falsurile, şantajele, constrângerile şi vicleniile latinilor, a devenit un mărturisitor al credinţei. Poziţia sa a fost de la un capăt la altul romană [romeică] , deoarece adevăraţii romei sunt împăraţi ai spiritului, sunt aristocraţi ai duhului, pot să dialogheze cu luciditate şi cumpătare, linişte şi nobleţe. Când însă este vorba de îndepărtarea de la adevărul revelat şi când văd mijloace necurate ale celorlalţi pentru atingerea scopului, atunci devin mărturisitori ai credinţei. Pentru că Hristos nu-şi doreşte doar căutători, ci şi mărturisitori.



Sfântul Marcu Evghenicul avea o bună cunoaştere a realităţii. Adică, el ştia că noi i-am tăiat pe latini din Trupul Bisericii, deoarece latinii au căzut în erezia Filioque. O expune un text al său care este destul de sugestiv. Scrie Sfântul Marcu:



„Aşadar, ei ne-au dat pricină de schismă, proclamând pe faţă adaosul la Crez, pe care îl grăiau mai înainte pe ascuns. Şi noi ne-am despărţit primii de ei, ba mai degrabă i-am despărţit şi i-am tăiat de la trupul comun al Bisericii. Spune-mi, de ce i-am despărţit? Oare fiindcă ţin dreapta credinţă sau pentru că au dat la iveală în chip drept adaosul la Crez? Cine ar spune aceasta, fără numai dacă este foarte zdruncinat la creier? Nu, ci pentru că gândesc lucruri absurde şi rău-credincioase şi fiindcă au făcut adaosul fără temei. Aşadar, i-am lepădat ca pe nişte eretici, şi de aceea ne-am despărţit de ei… atunci sunt eretici şi ca pe nişte eretici i-am tăiat”.



Din acest text putem să extragem câteva adevăruri:



Întâi, că latinii au scornit erezia Filioque, pe care mai înainte o credeau în ascuns, o spuneau printre dinţi.



Al doilea, noi ortodocşii ne-am despărţit de bună voie de latini, care e acelaşi lucru cu faptul că i-am tăiat de la Trupul comun al Bisericii, ca pe unii ce cugetă dogme rău-cinstitoare şi pentru că au adăugat cuvântul „Filioque” în Simbolul de Credinţă în chip nelegiuit.



Al treilea, latinii prin adaosul Filioque sunt eretici şi ca pe nişte eretici i-am tăiat din Biserică. Toţi cei care susţin că latinii cred corect şi exprimă corect dogma despre Filioque, aceştia sunt „puternic zdruncinaţi la creier”. Adică au suferit o comoţie cerebrală.



Prin urmare, conform învăţăturii Părinţilor Bisericii, precum o exprimă Sfântul Marcu Evghenicul, latinii (catolicii) sunt eretici, despărţiţi de Biserică şi, fireşte, sunt în afara Bisericii şi nu au taine.



Iunie 2001



(tradus din greacă de ierom. Fotie după „ΘΕΟΔΡΟΜΙΑ”, ediţie trilunară de învăţătură ortodoxă, anul III, nr. 3, iulie – septembrie 200
Legaturi
Mesajul unui Sfant: Marcu Evghenicul, de Sterghios Sakkos

Expunere a Preasfinţitului Mitropolit Marcu al Efesului (audio)

Cuvintele Sf. Marcu al Efesului – Mărturisire a dreptei credinţe (audio)



Lectura Omiliei Sf. Marcu al Efesului – Marturisire a dreptei credinte

“Daca acceptam ca Duhul Sfant purcede si de la Fiul, abolim monarhia in Dumnezeire si acceptam doua cauze ale Dumnezeirii”.


Epistola Sfântului Marcu al Efesului către ortodocşii de pretutindeni (audio)



Omilia Sf. Marcu Evghenicul la adormirea Cuviosului Părintelui nostru Makarie Koronnas (audio)



Capete parenetice mult-folositoare ale Sfântului Marcu Evghenicul (audio)

Omilie a Mitropolitului de Florina, Augustin Kantiotis despre Sfantul Marcu al Efesului (19 ianuarie): “BISERICA NOASTRA ESTE IN PERICOL”

NEVOIA DE MARCU EUGENICUL, NEVOIA DE MARTURISIRE

Sf. Marcu Eugenicul – paznicul neadormit al turmei pandite de lupi

TEXTE INEDITE DESPRE SFANTUL MARCU AL EFESULUI – 565 de ani la mutarea la cer

Invatatura Sf. Marcu al Efesului despre starea sufletelor dupa moarte

ACATISTUL SFANTULUI MARCU AL EFESULUI

***



Parintele Rafail Noica: “FILIOQUE” ESTE CULMEA RATACIRILOR INTR-UN SINGUR CUVANT

Parintele Sofronie de la Essex: IN CATOLICISM PRINCIPIUL IMPERSONAL STRIVESTE PERSOANA

Sfantul Ilarion Troitki – Crestinismul sau Biserica? (II) DEGHIZAREA EREZIILOR SUB MASCA EVANGHELIEI

Sfantul Fotie Marturisitorul – pacea lui Hristos in valtoarea tulburarilor bisericesti si lumesti ...






http://apologeticum.wordpress.com/2010/01/18/18-25-ianuarie-saptamana-in-cinstea-religiei-lui-antihrist-anul-2010-ar-fi-trebuit-sa-fie-anul-crezului-anti-filioque...



Eu stiu ca exista inainte vreme un canon pentru lasitate, acum dat uitarii. Are romanul si acest pacat: frica de a face ce se cuvine…, de a-si asuma riscurile intru totul.




Ce ziceti de noua tenta ecumenista? Flutur isi doreste intalniri la nivel inalt..cardinali la Putna eventual o slujba acolo in “Ierusalimul neamului romanesc”?! Doamne fereste sa nu fie! “El a mai precizat că, pentru ediţia de debut a proiectului „Pelerin în Bucovina”, îşi doreşte ca pe data de 15 august, la hramul Basilicii Minor din Cacica şi al Mănăstirii Putna să fie prezenţi Cardinalul Austriei şi Patriarhul Daniel.

„Vrem ca acest proiect să aibă un caracter permanent şi nu doar în perioada de vară. Pentru asta trebuie să creăm un dispecerat pentru pelerini….” http://www.monitorulsv.ro/Local/2010-01-20/Tren-monahal-pe-ruta-Viena-Cacica





“…Bucura-te PIATRA DE POTICNIRE APOSTATILOR DE ASTAZI;

Bucura-te,cel ce PE TEMEIUL CREDINTEI ORTODOXE NE INALTI;

Bucura-te,cel ce ne feresti de intunericul ereziilor;

Bucura-te,cel care STAVILESTI LUCRAREA SCHISMATICILOR;

Bucura-te,cel ce in vremurile de pe urma nu ii vei parasi pe cei credinciosi;

Bucura-te,praznic pentru iubitorii adevarului dumnezeiesc;

Bucura-te,SFINTE MARCU,MARE MARTURISITOR SI APARATOR AL ORTODOXIEI!”











Salut http://www.SpuneNuDrogurilor.com este o echipa recent formata, nonprofit, care si-a propus sa lupte pentru constientizarea opiniei publice, a tinerilor debusolati de societatea în care traim despre tot ceea ce înseamna consum de droguri într-un fel sau altul.

Daca prin actiunea ta, salvezi o singura viata de la decadere, considera ca ti-ai atins scopul, alaturi de noi toti ceilalti.



Daca doresti sa sustii aceasta campanie, afisaza pe blogul tau un banner, codul se preia de la: http://www.spunenudrogurilor.com vei fi sustinut si tu de aceasta campanie lasa un comentariu daca ne sustii sa te sustinem si noi Scuze de deranj



pe 21 Jan 2010 la 03:09 # Nicolae Mirean





Nu ne lăsa Doamne Iisuse

S’alunecăm în rătăcire,

Urmând pe-acei ce-n duh eretic

Ne cer prin umanism unire.



Pe cei ce socotesc iubire

Doar împlinirea omenească,

Prin trai îmbelşugat şi drepturi

Care-au închis calea cerească.



Să nu-i urmăm pe umaniştii,

Ce-n glas şi strai duhovnicesc,

Se sârguiesc ca să zidească,

Prin Tine raiul pământesc.



Pe cei care numesc biserici

Pe cei ce nu mai sunt lumini,

Care-n reforme-au stricat legea

Dar se socot a fi creştini.



Să nu-i urmăm pe-aceia care

Se folosesc de ce ne-ai spus,

Spre-a ne uni în chip ertic

Cu înşelarea din apus.



Pe cei ce azi nu mai au frică

De erezia-n Duhul sfânt,

Şi ne-agiornează mediatic

Duhovnicia pe pământ.



Dă-ne puterea nevoinţei

Să dorim slăvile cereşti,

Nu doar trăirea umanistă

Şi bunăstările lumeşti.



Că n-ai venit să aduci lumii

Doar împlinirea omenească

Printr-o morală şi-o trăire

Ce nu au cum să ne sfinţească.



Nu ai venit să faci umanul

Un cult spre’un bine pe pământ,

Ci să ne dai şi invierea,

Şi tainele prin Duhul Sfânt.



Să ne dai şansa mântuirii

Şi’mpărăţiile cereşti

Nu-n umanismul fără viaţă

Ci-n legile Dumnezeieşti.



Nu’n împlinirea unor pofte

-Numite drepturi omeneşti-

Ce strică legile divine

Şi căile duhovniceşti.



A unor drepturi invocate

De necurata lor iubire

Care răpesc şi libertatea

Şi dreptul sfânt la mântuire.



Că mulţi sunt cei care – prin vorbe-

S-arată vrednici şi smeriţi

Dar nu trăesc nicicum ascetc

Şi-n duhul sfinţilor părinţi.



Care ne cântă nu din flaut

Un dulce viers duhovnicesc,

Ci cum spunea un sfânt ,, DIN DRÂMBĂ’’

Cântări ce-n suflet pustiesc.



pe 21 Jan 2010 la 08:29 # elena d





Sfîntul Mucenic Codrat din Nicomidia (+250), fiind îndemnat de împărat şi de dregători să fie “conciliant” cu rău-credincioşii păgîni şi să participe la jertfele lor, grăieşte: “Eu mă supun legilor Împăratului ceresc, şi nu poruncilor nebuneşti ale oamenilor care nu-l cunosc pe Dumnezeu. De aceea, şi Sfînta Scriptură ne îndeamnă să ne rugăm pentru ei [nu cu ei!], ca aceştia să se întoarcă şi să afle adevărul.” (Biserica şi Statul) Această mărturie arată: întîi, pînă unde merge supunerea faţă de mai marii Bisericii şi ai stăpînirilor lumeşti; apoi, faptul că nu toţi oamenii Îl cunosc pe adevăratul Dumnezeu propovăduit în Ortodoxie, printre aceştia numărîndu-se mulţi dintre creştinii ortodocşi ai vremurilor noastre.



Pe ierarhii şi preoţii ce vă amăgesc spre a vă cîştiga la “rugăciunile în comun” se cuvine a-i întreba: Oare catolicii de azi au lepădat eresurile părinţilor lor, rătăciri pentru care au ucis pe sfinţii şi mărturisitorii români ca Visarion, Sofronie şi Oprea? De ce în urma acestor “rugăciuni”, “fraţii” catolici şi protestanţi nu leapădă învăţăturile eretice întorcîndu-se la botezul apostolic? De ce noi ortodocşii suntem cei care trebuie de fiecare dată să călcăm peste învăţăturile Sfinţilor Părinţi pentru a nu sminti pe “fraţi”? Ce interese se află în spatele acestor mascarade “bisericeşti”? Se doreşte oare ca poporul să lepede adevărata credinţă pentru a se uni cu Noua Împărăţie a lui Antihrist? Sursa Credo.ro



pe 21 Jan 2010 la 13:54 # Vulturul





Vorbe, vorbe de Duh ale Sfintilor Parintii care marturisesc Cuvantul Intrupat.

Dar pentru mine sunt pietre de poticneala, pentru ca eu nu vreau sa urmez Cuvantul cu firea mea pacatoasa, dar \TE ROG DOAMNE AJUTA NECREDINTEI MELE!

Astfel sa nu ne punem speranta in vorbele si in simtamintele omului, vai ce e omul?

Fara Dumnezeu nu putem face nimic pentru mantuirea noastra, da este necesara vointa de a-L urma pe Hristos, dar cine o face? Eu nu in nici un caz, altfel n-as mai pacatui, si va spun: Dintr-un motiv sau altul acesti nefericitii,,ecumenistii” sun in ratacire pentru ca n-au urmat Lumina.

Dar noi care credem ca urmam Lumina, asa sa fie oare? Sa ne cutremuram de cutezanta de a ne crede ca suntem pe drumul cel bun, da Ortodoxia e CALEA VIATA SI ADEVARUL, Dar sa nu ne inselam, ce e omul? Azi ni se pare ca marturisim dreapta credinta ortodoxa, dar vai ce e omul? Maine, dar a si venit ziua , cand o sa ni se ceara sa renuntam la trup pentru suflet, o sa o facem?

Astfel fratii mei sa ne cutremuram de cutezanta ca marturisim, da nu trebuie sa stam cu mainile in san, trebuie sa ajutam si pe ceilalti frati sa se fereasca de aceasta capcana mortala a ecumenismului DAR NU NUMAI CU CUVINTELE ci si cu faptele noastre.

Ma iertati pe mine pentru ce v-am scris. SA STAM BINE SA LUAM AMINTE!



pe 21 Jan 2010 la 14:53 # admin





@ Vulturul:



Bine zici. Si noi incercam candva sa scriem ceva similar la: http://www.razbointrucuvant.ro/2009/07/05/du-te-sa-ti-fie-dupa-cum-ai-crezut/



Cred ca ar fi util de citit si de impartit si altora, cine poate si doreste…



pe 21 Jan 2010 la 16:12 # admin





Gh:



Totusi in articol nu e vorba de nico slujba ecumenica (sau catolica), cardinalul Vienei inteleg ca ar fi invitat ca simplu pelerin (turist, mai exact). Oricum, asa cum ii stim pe parintii de la Putna, nicio sansa sa se intample acolo ceva neortodox decat daca sunt alungati de acolo… Nu stim ce ascunde proiectul dlui Flutur, ramane de vazut…



Nume (necesar)



Adresa de mail (nu va fi facuta publica) (necesara)



Site







Trimite



* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stiri/recomandariPeste toate vestile rele, bomboana pe coliva: Patriarhul il cheama pe Papa in Romania/ PRESEDINTELE ISI CONTINUA SFIDARILE DE NATURA TOTALITARA/ Prostirea in masa continua halucinant: gripa porcina si aviara – programate sa revina in forta/ CONGRESUL AMERICAN SPRIJINA ATACAREA IRANULUI (STIRI 7-8 IULIE 2010)

UN EXPERIMENT NUMIT ROMANIA/ De ce e incorect Isarescu?/ CUM SE RATEAZA DUREREA SI DISPERAREA OAMENILOR/ O noua era pentru Polonia si un razboi (inca) rece intre marile puteri/ GUVERNUL UNGUR SUSTINE AUTONOMIA SECUILOR/ Ofensiva reinnoita pe fronturile homosexualitatii, eutanasiei si avorturilor (STIRI 3-7 iulie 2010)

Inundatiile – intre

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu