ORTODOXIE VIS-A-VIS DE ALTE RELIGII

DOAMNE AJUTA,MILUIESTE SI NE MATUIESTE PE TOTI!
KALI FOTISI!
..."Ca să răspund celui care a trecut prin yoga, prin “Biserica” Unită şi, revenind, cum a zis frumos, “acasă”, la Ortodoxie. Cuvântul ăsta l-am auzit de la atâţia apuseni (…) – vedeţi şi în viaţa Sfântului Seraphim Rose - atâţia, venind la Ortodoxie, au simţit că au revenit acasă. Pentru mine, care am trecut prin protestantism, era oarecum firesc, că doar mă născusem în Ortodoxie, eram botezat ortodox. Dar aceştia, care de o mie de ani nu cunoscuseră Ortodoxia, cum de au revenit acasă? Asta nu făcea decât să mă întărească în ceea ce trăisem eu revenind la Ortodoxie: Ortodoxia nu este o altă Biserică sau una mai desăvărşită… sau cea mai desăvârşită; este firea omului! Adevărat înţeleasă, Ortodoxia este revenirea acasă.

(…) Tainele – ne zic Sfinţii Părinţi – sunt numai în Biserică. Şi aş vrea să se înţeleagă lucrul ăsta mai deplin. Când văd în tot felul de contexte secvenţa [sintagma] asta: „Biserică creştin-ortodoxă“ este, nu ştiu cum să zic, triplu pleonasm sau dublu pleonasm. Adică cele trei sunt sinonime: dacă e Biserică, nu poate fi decât creştină; dacă e creştinism, numai ortodox. Tot restul este o deformare.




Însă tare aş vrea să se citească mai mult cărţulia aia a lui Homiakov, care s’a tipărit aicea, la Alba Iulia, pe care am recomandat-o şi altcândva, greu de înţeles pentru gândirea noastră obiectivă şi nepersonală, însă aş vrea să se citească mai mult, şi să dea Dumnezeu să se înţeleagă mai adânc. Homiakov zice lucru foarte important acolo: noi putem judeca înăuntrul Bisericii noastre, cu criteriile pe care ni le-a dat Domnul şi pe care ni le dă Biserica, dar nu putem judeca în afara Bisericii.

Ştim, dacă avem credinţa în Biserică şi în Sfinţii Părinţi – Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, şi în Sfinţii Părinţi ai ei, şi Sinoade – că în afara Bisericii nu sunt Taine, dar asta nu înseamnă că ştiu că nimeni din afară nu se poate mântui, fiindcă eu nu ştiu ce poate şi ce nu poate Dumnezeu în afara Bisericii. Că altfel ce s-a întâmplat cu cei dinainte de Hristos? Melchisedec, marele preot care slujea lui Dumnezeu, după al cărui cin este Însuşi Hristos – nu că Melchisedec este după cinul preoţiei lui Hristos, ci preoţia lui Hristos, Mesia, Dumnezeu întrupat, este după cinul lui Melchisedec! - cine l-a botezat pe Melchisedec, cine l-a hirotonit? Nu ştiu ce poate face Dumnezeu şi ce nu poate – Dumnezeu văd că îşi îngăduie să nu poată ceea ce nu vreau eu, şi cu mine nu poate. De ce? Fiindcă nu vreau eu. [...]

Noi nu ştim ce poate Dumnezeu în afară; şi când Părinţii zic că în afara Bisericii nu este Taină şi că Mântuire nu este cu putinţă, totuşi trebuie să gândim şi să înţelegem nu într-un sens… obiectiv, ca un obiect, care se aplică, precum o lege, absolut pretutindenea, ci trebuie să înţelegem totuşi că Dumnezeu este Persoană, că Dumnezeu este Dumnezeul tuturor oamenilor, oricine ar fi, şi că, pe de o parte, El nu lasă să se nască oameni pe pământ fiindcă… n-are surcele ca să aprindă focul în iad – şi atunci i-ar trebui suflete de om - dar ce face Dumnezeu dincolo de Biserică nu e de competenţa noastră să judecăm. Sau cum spunea cineva în Apus, „noi ştim unde este Biserica, dar nu ştim unde nu este” - şi cuvântul ăsta trebuie înţeles drept. Ce vrea să zică este: „eu ştiu unde să găsesc Tainele fără greş, dar ce poate sau nu poate Dumnezeu în alte condiţii - nu mă pronunţ; dar nu acolo caut eu“. (…)

Filioque este foarte subtil, fiindcă reprezintă o culme [a ratacirii, conform finalului, n.n.] greu de înţeles majorităţii. Dacă nu l-am fi avut pe părintele Sofronie nu ştiu ce aş fi înţeles din asta. Filioque reprezintă un punct infinitezimal de unde începe o răscruce, o despărţire de drumuri, radical diferite. În ce sens?

O istorie întreagă omul a încercat să caute pe Dumnezeu, şi sunt mai multe lucruri pe care greu le-a înţeles, dar mai cu precădere Persoana. Persoana s’a confundat cu individul. [...] Zicea Părintele Sofronie că tot ce este păgânism se diferenţiază de Biserică prin…[raportarea la...] Persoană. Persoana este linia de despărţire. Acelaşi lucru desparte Biserica de erezii: Persoana. [...]

Filosofia omului nu trebuie să pună deasupra Persoanei, Generalul sau Randuiala sau ceva obiectiv sau ceva abstract. Nu Omenirea trăieşte, ci omul; nu Dumnezeirea trăieşte, ci Tatăl, şi Fiul, şi Duhul Sfânt, ca Persoane. Cu Filioque, esenţa certei între Biserică şi Roma este… Filioque, pentru cei care nu ştiu despre ce e vorba: în crezul catolic s-a adăugat, la partea Duhului Sfânt, „şi întru Duhul Sfânt Carele din Tatăl şi din Fiul purcede” – ceea ce, pe de-o parte, nu avem în Scriptură, Hristos zice că purcede din Tatăl, pe de altă parte, iarăşi, experienţa Părinţilor care au ajuns la trăirea dogmatică, la viziunea Luminii şi aşa mai departe, şi pentru care formulele astea nu erau formule abstracte, ci o viaţă pe care o trăiau şi vibra în ei, şi căreia, în Sinoadele lor, au încercat să îi dea o expresie în graiul ăsta sărac omenesc, grai lumesc în care au încercat să exprime cele vecinice şi, până la urmă, inexprimabile.

[...] Cu Filioque, cu purcederea Duhului din Tatal si din Fiul, trebuie să înţelegem ce-i purcedere. Fiindcă tot catolicismul este cel care confundă între trimitere şi purcedere, cum am văzut în diferite articole teologice de-ale lor, cum că dacă Fiul trimite pe Duhul Sfânt, deci Duhul purcede de la Fiul. Atuncea “purcede” si de la Maica Domnului, si de la sfinti? (…) Dar nu-i asta. A purcede, in Treime, este echivalent, pentru Fiul, cu a naste. Pentru Fiul avem ceva ce Descoperirea dumnezeiască o numeşte “naştere” [din Tatăl, n.n.] şi de-aia Îl numim Fiu. Există o analogie oarecare între Naşterea Fiului cea mai înainte de veci şi naşterea noastră în trup. Şi noi ne numim “fii” sau”fiice”, fiindcă [ne] naştem. Pentru Duhul Sfânt n-avem analogie în experienţa noastră şi n-avem nici expresie pentru felul Lui de a fiinţa în vecinicie, nici pentru El. (…) Tatăl Îi este Duhului nu Tată, [ci] îi este… Purcezător; ce-o fi insemnand asta? Dar aşa cum Fiul [Se] naşte din Tatăl, aşa Duhul purcede din Tatăl; şi cum Fiul nu poate naşte – o naştere nu se poate din două mame sau doi taţi… (…) În ale Duhului, unde nu este nevoie de această lege a geneticii, Se naşte numai dintr-o Persoană… Şi aşa cum Naşterea este dintru O Persoană, tot aşa purcederea este dintru O Persoană. (…)

Dacă Duhul Sfânt purcede din Tatăl şi din Fiul [cum zic catolicii, n.n.]… şi dogmaticienii Bisericii au reproşat Romei: păi, cum, din două Principii? (…) Şi catolicismul răspunde: Nu din două Principii, ci ca dintr-Un singur Principiu – din Tatăl şi din Fiul. Care-i principiul comun Tatălui şi Fiului? Esenţa. Dumnezeirea. Deci Duhul Sfânt purcede din “Dumnezeire” şi nu din Dumnezeu-Persoana Tatălui? Iarăşi picăm în impersonalism. (…)


Dacă din Dumnezeirea - aş zice, impersonală – [ar] purcede Duhul, după cum ziceam, ne întoarcem iarăşi pe linia gândirii impersonale, şi este primul pas de la culmea dogmelor înapoi în gândirea păgână, gândirea asta întunecată, în care nu este urmă de mântuire şi care [se] termină cu iadul. Înţeleg acuma Filioque concretizând în sine, potenţial, toate ereziile care au fost, ba şi toate rătăcirile păgânismului, de la căderea lui Adam, pe linia lui Cain şi până astăzi. Aşa că Filioque nu este un lucru mic şi nu este o joacă, este culmea tuturor rătăcirilor – într-un singur cuvânt“.

(Extras din conferinţa: “Cuvântul prorocesc şi experienţa harului“, Alba-Iulia, 15 noiembrie 2007, folosind partial transcrierea de aici).



Legaturi:

Nelinisti ortodoxe motivate de Textul de la Ravenna
Parintele Mihail Stanciu despre viata Sfintei Treimi, despre erezia Filioque si constructia babilonica a ecumenismului
NEVOIA DE MARCU EUGENICUL, NEVOIA DE MARTURISIRE
Sfantul Fotie Marturisitorul – pacea lui Hristos in valtoarea tulburarilor bisericesti si lumesti
EXPERIENTA TREIMII: “Suntem totdeauna Trei…”
Sf. Petru Movila despre Filioque...