DESPRE SFANTA LITURGHIE II

Sfanta Liturghie



In Biserica Ortodoxa, savarsirea Sfintei Taine a Euharistiei - numita Mesa in Biserica latina - este desemnata sub numele de "dumnezeiasca Liturghie". Savarsirea acestei Taine are in primul rand un caracter duminical, caci, pe de-o parte, in Biserica Ortodoxa duminica si-a pastrat caracterul de celebrare saptamanala a Invierii, iar, pe de alta parte, dumnezeiasca Liturghie nu este centrata numai pe moartea jertfelnica a lui Hristos pe cruce, ci si asupra reactualizarii sacramentale a intregii Taine a mantuirii si, in chip deosebit, asupra Invierii.



Datorita acestui fapt, dumnezeiasca Liturghie are un caracter ssentialmente festiv. Cum in decursul vremurilor, sarbatorile sfintilor s-au inmultit si au fost asimilate intr-o oarecare masura duminicii (deoarece sfintii se impartasesc in cer de slava lui Hristos Cel inviat), dumnezeiasca Liturghie poate fi savarsita acum aproape in toate zilele anului. Ea nu se savarseste totusi in zilele care au o puternica semnificatie penitentiala, cum sunt zilele de peste saptamana din Postul Mare (de luni pana vineri), zilele din Saptamana Patimilor (exceptand Joia Mare) si anumite zile din ajunul marilor sarbatori.



Sfanta Liturghie - comemorare istorica



In perioada primelor trei secole ale istoriei crestine nu existau texte fixe ale Sfintei Liturghii. Episcopul slujitor improviza, urmand o schema traditionala, identica in esenta sa in intreaga Biserica. Totusi, in mod treptat, in principalele centre ale crestinismului a aparut obiceiul de a se consemna in scris unele dintre aceste anaforale (sau canoane euharistice) improvizate, iar aceste texte au dat nastere marilor traditii liturgice ale Bisericii, indeosebi a celor din Roma, din Alexandria, din Ierusalim, apoi a celei din Constantinopol, oras care - in calitate de noua capitala a imperiului roman - a primit rangul al doilea, dupa Roma.



In Biserica Ortodoxa sunt folosite astazi trei liturghii: cea a Sfantului Ioan Gura de Aur, cea a Sfantului Vasile cel Mare si cea a Sfantului Iacob, fratele Domnului. Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur este, fara indoiala, o veche liturghie originara din Antiohia, retusata de catre acest sfant, care a introdus-o la Constantinopol, pe cand era episcop al orasului. Liturghia Sfantului Vasile a fost compusa de catre acesta pe baza vechii liturghii din Capadocia, care provenea ea insasi din Antiohia. Liturghia Sfantului Iacob este legata de traditia crestina din Ierusalim.



Pana in secolul XI, Liturghia Sfantului Vasile era folosita de obicei in sfera de influenta a Constantinopolului. Cea a Sfantului Ioan Gura de Aur, mai scurta, era doar un text de sprijin. Dar aceasta s-a impus in cele din urma ca text comun al Sfintei Liturghii. Cea a Sfantului Vasile nu mai este folosita decat de zece ori pe an, in cele cinci duminici din Postul Mare, in Joia si Sambata Patimilor, in ajunul Craciunului si al Bobotezei si la 1 ianuarie, la sarbatoarea Sfantului Vasile cel Mare. Liturghia Sfantului Iacob mai este inca savarsita in Bisericile grecesti la 23 octombrie, la sarbatoarea Sfantului Iacob, intaiul episcop al Ierusalimului.



Miercurile si vinerile din Postul Mare, cand Sfanta Liturghie nu poate avea loc, se savarseste Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, care este o simpla slujba de impartasire, inclusa in slujba vecerniei, cand se impart credinciosilor prezenti Sfintele Daruri sfintite dinainte (este sensul cuvintelor "mai inainte sfintite") in timpul unei Sfinte Liturghii.



Sfanta Liturghie - Jertfa Noului Legamant



Caracterul sacrificial al Sfintei Liturghii este clar afirmat de intreaga Traditie ortodoxa. In rugaciunile rostite de catre preot, gasim expresii precum: "ca un Stapan a toate, ne-ai dat slujba sfanta a acestei jertfe liturgice si fara de sange", sau "Tie-Ti aducem aceasta jertfa cuvantatoare si fara de sange". Insusi numele de "Altar" dat Sfintei Mese evoca dimensiunea de jertfa a Liturghiei.



Aceasta nu inseamna totusi ca fiecare Liturghie constituie o noua Jerfa a lui Hristos; jertfa este unica, intrucat ea a avut loc o data pentru totdeauna, intr-un loc si intr-un moment determinate precis in decursul istoriei omenirii.



Dumnezeiasca Liturghie "aduce aminte" de aceasta Jertfa unica, prevestita si prefigurata de jertfele figurative ale Vechiului Testament, prin a carei infaptuire au devenit trecatoare. Expresia "aducere aminte" si termenul "memorial", care provin din Vechiul Testament (corespondentul ebraic este zikkarori), nu trebuie intelese in sensul unei simple comemorari a unui eveniment trecut.



"

Aducere aminte" intr-o slujire liturgica inseamna a face prezente, pentru folosul comunitatii adunate, marile binefaceri savarsite odinioara de catre Dumnezeu pentru poporul Sau. Adunarea euharistica devine asfel contemporana, intr-un anume sens, cu evenimentele din istoria mantuirii, pentru ca ea sa le retraiasca sau, mai degraba, pentru ca Dumnezeu sa le retraiasca in ea. in acest sens, Sfanta Liturghie este o jertfa.



In acelasi timp, sarbatorind memorialul lucrarii mantuirii, adunarea patrunde deja in taina invierii impreuna cu Hristos, a carui venire definitiva va coincide cu Parusia, cu a doua venire a lui Hristos la sfarsitul veacurilor.



Jertfa lui Hristos, asa cum o intelege traditia ortodoxa, nu se reduce la patima si moartea Sa pe cruce. Ea include in mod nedespartit viata Sa pamanteasca, Patimile, Moartea, Invierea, inaltarea, sederea Sa de-a dreapta Tatalui si Cincizecimea, care este revarsarea asupra umanitatii a Sfantului Duh de care natura umana indumnezeita a lui Hristos este plina. Jertfa lui Hristos vesteste restaurarea definitiva a universului la sfarsitul veacurilor si o contine ca principiu.



Termenul de

"sacrificiu" inseamna "a face sacru", adica a sfinti, a impregna o realitate creata de energiile necreate ale Dumnezeirii, facand-o sa "treaca" (cuvantul Pesah in ebraica inseamna "trecere") de la conditia pamanteasca la o totala apartenenta la Dumnezeu. Este ceea ce s-a realizat in Hristos ca unica jertfa adevarata, pentru care jertfele Vechiului Legamant nu erau decat chip si prefigurare.



In timpul vietii Sale pamantesti, in natura Sa umana patimitoare si muritoare, Hristos S-a dezbracat de slava Sa dumnezeiasca; El Care era fara de pacat a luat asupra Sa pacatul omenesc. Prin moartea Sa, prin invierea, inaltarea si sederea de-a dreapta Tatalui, El

"a murit pacatului" si insasi natura Sa umana s-a umplut de stralucirea naturii dumnezeiesti (adica de "slava") si a devenit capabila sa comunice oamenilor o impartasire a acestei slave, asa cum un carbune aprins poate raspandi focul care-l transforma (cf. Romani 6, 9-10; Ioan 17, 5).



In jertfa, Hristos nu este, in umanitatea Sa, numai Cel jertfit, ci este in acelasi timp si Preotul, adica Cel care jertfeste. Trecerea de la conditia pamanteasca la cea de inviat, realizata deplin in Hristos prin Moartea si invierea. Sa, este in aceeasi masura o jertfa oferita si un prinos, o daruire totala de Sine Tatalui, printr-un act al vointei Sale omenesti. Acesta este sensul cuvintelor pe care Psalmul 39, 9 le punea pe buzele lui Mesia:

"Jertfa si prinos n-ai voit, dar trup mi-ai intocmit, [...] atunci am zis: "Iata-ma, vin". Acesta este si sensul rugaciunii lui Hristos in gradina Ghetsimani (Matei 26, 39) si a marii Sale "rugaciuni arhieresti" din Ioan 17.



In rugaciunea din timpul cantarii heruvimice, care precede Intrarea cea mare cu darurile euharistice, preotul evoca dubla conditie a lui Hristos, preot si victima a jertfei Sale; dupa ce a spus:

"Binevoieste sa-Ti fie aduse darurile acestea prin mine, pacatosul si nevrednicul robul Tau", el adauga de indata: "Ca Tu esti Cel ce aduci si Cel ce Te aduci". Hristos este unicul Preot si unica Jertfa a Noului Legamant; slujitorul nu este decat icoana vie, semnul lucrator al prezentei sacramentale a lui Hristos - Preotul.



In timpul Sfintei Liturghii, painea si vinul se prefac in Trupul si Sangele lui Hristos Cel inviat, facand prezenta in mod real pe Sfanta Masa realitatea ultima si vesnica a Jertfei lui Hristos. De aceea traditia ortodoxa vede in Sfanta Liturghie nu numai memorialul evenimentelor mantuitoare ce s-au petrecut odinioara, dar si prezenta

"tainica" sub semnele sacramentale ale Liturghiei ceresti, evocate in cartea Apocalipsei Sfantului Ioan (cap. 4), unde putem vedea cum ingerii si sfintii, uniti cu Mielul, savarsesc cultul vesnic al Noului Legamant.



Jertfa implica comuniunea. in jertfele Vechiului Testament, consumarea ofrandei aduse ca jertfa sau stropirea cu sangele ei constituiau modalitatea prin care poporul se impartasea de caracterul sacru dobandit de aceasta jertfa prin jertfirea-ofranda sa. in Sfanta Liturghie, participand sacramental la Trupul si Sangele lui Hristos, membrii adunarii devin

"cotrupesti si cosangvini cu Hristos cel inviat si intre ei totodata", dupa expresia Parintilor Bisericii.



Randuiala Sfintei Liturghii



1) Pregatirea darurilor (sau Proscomidia)



2) Liturghia Cuvantului



a) Binecuvantarea

- Ectenia mare

- Antifoane si ectenii mici

- Fericirile

- Intrarea Mica (procesiunea Evangheliei)

- Tropare (scurte compozitii care se refera la sarbatoarea zilei si la sfintii patroni ai bisericii)

- Trisaghionul (cantarea

"Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.")



b) Lecturi biblice

- Raspuns psalmic inainte de Apostol (Prochimen)

- Apostol

-

"Aliluia..."

- Evanghelie

- Omilie



c) Rugaciuni pentru credinciosi



3) Liturghia euharistica



a) Preludii

- Doua rugaciuni pentru credinciosi

- Intrarea Mare (procesiunea Sfintelor Daruri): Cantarea imnului heruvimic

- Rugaciunea punerii-inainte (a Darurilor)

- Sarutarea pacii

- Simbolul Niceo-Constantinopolitan



b) Anaforaua (Rugaciunea Sfintei Jertfe)

- Dialog introductiv

- Rugaciunea de lauda si de multumire pentru binefacerile dumnezeiesti

- Imnul trisaghion

"Sfant, Sfant, Sfant..."

- Istorisirea Cinei celei de Taina si instituirea Euharistiei

- Anamneza (rememorarea operei mantuirii)

- Epicleza (invocarea Sfantului Duh pentru prefacerea Darurilor euharistice)

- Dipticele (pomenirea viilor si a mortilor)

- Concluzie si Amin final



c) impartasirea

- Pregatirea pentru impartasire: invocare, rugaciuni de pregatire

- inaltarea Sfantului Agnet, Frangerea Sfantului Agnet, Amestecarea - preotul pune o parte din Trupul lui Hristos in pretiosul Sange (plinirea potirului)

- Caldura (preotul toarna apa calda in Sfantul Potir)

- impartasirea slujitorilor si a credinciosilor

- Rugaciuni de multumire dupa impartasire

- Rugaciuni finale: binecuvantarea preotului (Apolisul)



Sfanta Liturghie - semnificatia ritualurilor



Modul in care se savarseste Sfanta Liturghie a cunoscut o evolutie regulata si omogena din secolul al IV-lea pana in secolul al XlV-lea, cu numeroase variante locale. In secolul al XlV-lea ea s-a fixat in ceea ce priveste esentialul, in forma sa actuala, sub influenta unei mari reinnoiri spirituale ("renasterea isihasta") care, pornita din Muntele Athos, a cuprins intreaga lume greaca si slava in ajunul cuceririi turcesti.



Caderea Constantinopolului si disparitia Imperiului crestin de Rasarit au determinat reducerea importantei culturii bizantine, iar inventarea tiparului a contribuit la unificarea si fixarea definitiva a practicii liturgice.



Sfanta Liturghie, in starea sa actuala, cuprinde trei parti care formeaza un intreg si constituie impreuna un memorial al intregii istorii a mantuirii si in acelasi timp o evocare pe pamant a Liturghiei Ceresti.



a. Proscomidia



Prima parte (Proscomidia) se savarseste, fara a fi vazuta de catre credinciosi, pe o masa asezata in mod obisnuit intr-o absida situata in stanga absidei principale, unde se afla Altarul. Acest loc in care este asezata painea ce va fi folosita la Sfanta Euharistie aminteste de pestera din Betleem, "Casa Painii". Aici se vede adesea o icoana a Nasterii lui Hristos. Totusi, ritualul pregatirii darurilor este o reprezentare simbolica a Patimii si Mortii Mantuitorului.



Preotul ia o prescura (paine mica rotunda, dospita, purtand amprenta unei peceti speciale) si scoate o parte in forma de cub numita Agnet, care va fi sfintita in timpul Liturghiei. Savarsind aceste acte, preotul rosteste cateva versete din cantarea a patra a "Robului lui Dumnezeu" (Isaia 53, 7-8), care descria dinainte patima lui Hristos; apoi el junghie Agnetul in forma de cruce si il pune pe sfantul disc zicand: "Junghie-se Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce ridica pacatul lumii, pentru viata si pentru mantuirea lumii." Apoi impungand Sfantul Agnet cu copia in partea dreapta, sub numele Iisus, el zice: Si unul dintre ostasi cu sulita coasta Lui a impuns; si indata a iesit sange si apa. in acest moment toarna vin si apa in sfantul potir.



Apoi preotul scoate particele din alte prescuri intru pomenirea Maicii Domnului, a ingerilor, a profetilor, a diferitelor categorii de sfinti, precum si a viilor si mortilor pe care i s-a cerut sa-i pomeneasca. El asaza rand pe rand aceste particele in dreapta si in stanga Sfantului Agnet, simbolizand astfel unirea Bisericii ceresti si pamantesti cu Stapinul ei in memorialul Jertfei Sale.



Spre sfarsitul Liturghiei, aceste particele vor fi varsate in sfantul potir si imbibate cu scump Sangele Domnului. Proscomidia constituie deci un memorial al Patimii si al Mortii lui Hristos pe cruce. Sfantul Agnet asezat pe sfantul disc il reprezinta pe Hristos mort. Proscomidia poate fi considerata astfel ca prima faza, pregatitoare, a Liturghiei euharistice care va continua cu Intrarea mare.



b. Liturghia Cuvantului



Liturghia Cuvantului incepe cand preotul a terminat Proscomidia si a cadit biserica, in semn de purificare a adunarii, pentru a simboliza rugaciunea tuturor, care se va inalta catre Dumnezeu. Ni se prezinta acum insasi taina mantuirii noastre, nu doar prin intermediul gesturilor simbolice, ci asa cum a fost anuntata oamenilor de catre Apostoli si Evanghelisti.



Liturghia Cuvantului incepe printr-o binecuvantare sacerdotala, care este in acelasi timp o aclamatie: Binecuvantata este imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si purrea si in vecii vecilor. Amin. Apoi urmeaza ectenia mare pentru pacea lumii si pentru toate nevoile Bisericii, urmata de trei serii de cantari intrerupte de ectenii mici. La origine, acest ansamblu era cantat in timpul procesiunii clerului si poporului, care intra in biserica, unde avea sa fie savarsita Liturghia. Acest preludiu are deci rolul de a permite adunarii sa paraseasca lumea si preocuparile ei, in duh, pentru a patrunde in templu unde va fi savarsita taina euharistica.



Cand slujeste si un diacon, el rosteste toate invocarile ecteniilor Sfintei Liturghii. Adunarea raspunde: "Kirie eleison" si preotul incheie printr-o rugaciune in taina si o doxologie trinitara rostita cu glas mare ("ecfonis").



Structura propriu-zisa a Liturghiei Cuvantului, formata din lecturi preluate din Noul Testament si din Evanghelie, incadrate de cantari de psalmi, se inspira din cea a Sinagogii din vremea Apostolilor; dar ceea ce anunta ea este indeplinirea fagaduintelor si implinirea in Hristos si prin El. Intrarea Mica sau procesiunea Evangheliei care precede lecturile simbolizeaza venirea in lume a lui Hristos, Care ne face cunoscut mesajul Evangheliei Sale si ne cheama sa primim lumina dumnezeiasca a cunoasterii Sale.



Ecteniile care urmeaza dupa citirea Evangheliei si predica existau inca de la inceput, sub forme diverse, in majoritatea liturghiilor crestine. Ele corespund unui element al rugaciunii sinagogale si incheie Liturghia Cuvantului.



Trimiterea catehumenilor (si odinioara a penitentilor) este adesea omisa astazi, cel putin in ritul grecesc, deoarece vechea institutie a catehumenatului a disparut. Insa acest ritual ne aminteste ca la origine numai cei botezati, care urmau sa se impartaseasca, ramaneau in biserica pentru Liturghia Euharistica propriu-zisa.



Pentru credinciosi, impartasirea este intr-adevar modul normal de a lua parte deplin la jertfa euharistica; dar cei care nu puteau sa o primeasca, nu participau decat la Liturghia Cuvantului.



c. Liturghia Euharistica



Cu Intrarea cea Mare, riturile simbolice reprezentand Taina Mantuirii se reiau chiar de acolo de unde se oprisera la sfarsitul Proscomidiei. Preotul si eventual impreuna-slujitorii sai, precum si diaconii, se indreapta spre poscomidiar, ridica cinstitele Daruri, care-L reprezinta pe Hristos mort, si le poarta in procesiune in mijlocul bisericii, depunandu-le pe Sfanta Masa. Acest ritual reprezinta inmormantarea lui Hristos, de la coborarea de pe Cruce pana la asezarea Sa in mormant. Altarul este mormantul lui Hristos, care va deveni locul invierii.



In timpul transferului cinstitelor Daruri de la proscomidiar la Altar, corul canta "Imnul heruvimic" care aminteste ca Liturghia noastra pamanteasca este taina, prezenta mistica a Liturghiei ceresti si ca toti cei care iau parte la ea trebuie sa fie constienti de conditia lor de membri ai imparatiei cerurilor: Noi, care pe heruvimi cu taina inchipuim si facatoarei de viata. Treimi intreit-sfanta cantare aducem. Toata grija cea lumeasca sa o lepadam, ca pe imparatul tuturor sa primim pe Cel inconjurat in chip nevazut de cetele ingeresti. Aliluia, aliluia, aliluia.



Asezand Darurile pe Sfanta Masa, preotul rosteste acest tropar, care explica semnificatia riturilor savarsite in acest moment: Iosif cel cu bun chip de pe lemn luand preacurat Trupul Tau cu giulgiu curat infasurandu-L si cu miresme (evocate de tamaie) inmiresmandu-l, in mormant nou ingropandu-L, L-a pus.



Dupa ectenia si rugaciunea prinoaselor rasuna chemarea diaconului care ii invita pe credinciosi la iubire reciproca si pe slujitori sa-si dea sarutarea pacii: Sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim: Pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Treimea cea de o fiinta si nedespartita. Acest moment ne aminteste, in pragul savarsirii jertfei euharistice, cuvantul Domnului: "Daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa darul tau acolo, inaintea altarului si mergi intai si impaca-te cu fratele tau si apoi, venind, adu darul tau" (Matei 5, 23-24).



Ni se aduce astfel aminte, chiar inaintea rostirii Crezului, ca starea obligatorie pentru a cunoaste adevarul revelat este iubirea reciproca. Asa cum scria marele teolog rus din secolul al XlX-lea A. S. Homiakov, adevarul nu se descopera nici crestinului solitar, autonom, nici societatii, nici geniului, ci iubirii reciproce, adica Bisericii Sfinte si sobornicesti.



Dupa Simbolul credintei incepe anaforaua (canonul euharistie), cu un dialog pe care-l regasim partial identic in cea mai mare parte dintre vechile liturghii: "Sus sa avem inimile [...], sa multumim Domnului".



Desi adresata in intregime Tatalui, aceasta mare rugaciune euharistica, ale carei modele indepartate se gasesc in liturghia pascala si in agapele religioase din vechiul iudaism, are o structura trinitara. Slujitorul da mai intai slava lui Dumnezeu pentru creatie si pentru intreaga opera de mantuire a oamenilor. Trisaghionul Sfant, Sfant, Sfant, a carui cantare intrerupe rugaciunea liturghisitorului, aminteste ca prin taina mantuirii, ingerii si oamenii, odinioara despartiti de pacat sunt reuniti intr-o singura inima pentru a canta aceeasi Liturghie in cer si pe pamant.



Dupa ce a dat slava Tatalui, liturghisitorul aminteste tot ceea ce a fost implinit pentru oameni de catre Fiul lui Dumnezeu intrupat. El aminteste Cina cea de Taina si ridica glasul pentru a canta cuvintele instituirii Euharistiei: "Luati, mancati, acesta este Trupul Meu [...]. Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu."



Totusi, in traditia ortodoxa aceste cuvinte nu sunt considerate formule de sfintire prin care s-ar realiza prefacerea painii si a vinului in Trupul si Sangele lui Hristos; anaforaua intreaga este "sfintitoare" si prefacerea sacramentala a cinstitelor Daruri este savarsita de Duhul Sfant, Care este invocat pentru aceasta, dupa ce preotul formuleaza intreg continutul memorialului euharistie astfel: "Aducandu-ne aminte, asadar, de aceasta porunca mantuitoare (de a reactualiza Cina cea de Taina) si de toate cele ce s-au facut pentru noi: de cruce, de groapa, de invierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de sederea de-a dreapta si de cea de a doua si slavita iarasi venire, ale Tale dintru ale Tale, Tie-Ti aducem de toate si pentru toate."



In acest moment liturghisitorul invoca trimiterea sau pogorarea Duhului Sfant pentru prefacerea Darurilor: si Te chemam, Te rugam si cu umilinta la Tine cadem: trimite Duhul Tau cel Sfant peste noi si peste aceste Daruri, ce sunt puse inainte. Si fa, adica, painea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tau. Iar ceea ce este in potirul acesta, Cinstit Sangele Hristosului Tau. Prefacandu-le cu Duhul Tau cel Sfant.



In timp ce preotul rosteste aceste cuvinte, credinciosii prezenti stau cu capetele plecate. Privirea inimii noastre, luminata de credinta in cuvantul lui Hristos, vede astfel Focul ceresc al Duhului coborand pe Altar, asa cum odinioara un foc tainic cobora din cer si mistuia ofrandele vechilor jertfe (cf. Judecatori 6, 21; 2 Cronici 7, 1).



Pe masa sfantului Altar nu se mai afla doar painea si vinul, simboluri ale Trupului lui Hristos in stare de moarte, ci adevaratul Trup si adevaratul Sange ale lui Hristos inviat, adica persoana Sa dumnezeiasca prezenta printre noi in natura Sa dumnezeiasca. Cu adevarat, Hristos a inviat.



Rugaciunile de mijlocire, prin care se incheie anaforaua, sunt urmate de concluzia acesteia, intarita prin Amin-ul final al adunarii, ce exprima credinta puternica a tuturor in ceea ce tocmai s-a implinit.



Prezenta euharistica a lui Hristos Cel inviat nu isi are scopul in ea insasi, ci este in mod esential destinata impartasirii. Adunarea se pregateste pentru aceasta in rugaciune, mai ales prin rostirea Rugaciunii Domnesti (Tatal Nostru) in care cererea Painii celei de toate zilele (sau spre fiinta) a fost pusa adesea de catre Parintii Bisericii in legatura cu Euharistia.



Inaltand Sfintele Daruri, liturghisitorul zice cu glas tare:

"Sfintele sfintilor." Ceea ce nu inseamna ca Euharistia este rezervata unor crestini desavarsiti in virtute, ci ca o pot primi cu vrednicie numai cei botezati, care se straduiesc sa traiasca dupa Cuvantul Evangheliei si se apropie de Taina in duhul dragostei si al respectului profund.



Apoi preotul reia gestul lui Hristos, frangand painea ca semn al darului pe care L-a facut daruindu-Se pe Sine oamenilor. O particica din Sfantul Agnet este pusa in sfantul potir, apoi se toarna apa calda (caldura - zeon); este Trupul lui Hristos Cel inviat unit cu Sangele Sau si patruns de caldura Duhului Sfant, care se va imparti spre impartasire.



Dupa ce s-a impartasit (impreuna cu ceilalti clerici prezenti in altar), preotul imparte credinciosilor Sfanta Euharistie, sub forma unei particele imbibate cu scump Sangele Domnului. El face aceasta cu o lingurita, gestul sau amintind gestul serafimului care, in timpul vedeniei lui Isaia (6, 6-7), a luat un carbune aprins de pe jertfelnic pentru a atinge cu el buzele profetului si a-1 purifica. De altfel, preotul incheie ritul impartasirii spunand: Iata s-a atins de buzele tale si va sterge toate pacatele tale, si faradelegile tale le va curati (Isaia 6, 6-7).



Odata incheiata impartasirea credinciosilor, corul canta:

"Am vazut Lumina cea adevarata, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credinta cea adevarata, nedespartitei Treimi inchinandu-ne, ca Aceasta ne-a mantuit pe noi." Admirabil rezumat al tuturor binefacerilor pe care ni le aduce slujirea liturgica prin care se revarsa peste noi Lumina invierii.



Preotul cadeste pentru ultima oara ceea ce ramane din Sfintele Daruri si le duce din nou la proscomidiar, unde vor fi consumate de catre el sau de catre diacon la sfarsitul Liturghiei. Apoi rosteste rugaciunile finale ale Liturghiei, binecuvinteaza poporul si slobozeste adunarea euharistica.



Inainte de iesirea credinciosilor din biserica, el imparte antidoron-ul (anafura), adica ceea ce a ramas din prescurile din care s-au scos in timpul Proscomidiei Sfantul Agnet si particelele pentru pomenire. Aceasta paine binecuvantata, impartita tuturor, aminteste de agapele din Biserica primara.



In multe parohii si manastiri, toti cei care au participat la Sfanta Liturghie se intalnesc apoi pentru a servi, cu cumpatare, pranzul in comun, semn al bucuriei pascale, manifestandu-se astfel continuitatea ce trebuie sa se stabileasca intre slujirea euharistica si viata cotidiana a credinciosilor, a carei lege suprema este milostenia.



Arhimandritul Placide Deseille