Hristos - Euharistia - Biserica

Sfantul Apostol Pavel ne invata ca Hristos este Capul Bisericii, iar Biserica este Trupul lui Hristos. In Hristos, salasluieste plinatatea dumnezeirii care plineste Biserica, iar Biserica devine plinirea lui Hristos. Hristos plineste Biserica prin harul energiilor necreate impartasite de Duhul Sfant din ziua Cincizecimii, iar Biserica adauga lui Hristos madularele care alcatuiesc Trupul Sau. De aceea, Apostolul nea­murilor spune ca Biserica este plinirea Celui ce plineste toate in toti.







Biserica, ca Trup, plineste Capul, fiindca Capul nu poate exista fara trup si madulare dar aceasta numai in masura in care Hristos, prin umanitatea Sa indumnezeita la maximum, revarsa peste Trup energiile Duhului Sfant. Calitatea de Cap a lui Hristos, pe care n-o poate uzurpa nimeni, consta in faptul ca umanitatea Sa este mediul incadescent prin care se revarsa asupra Bisericii si a creatiei harul Cincizecimii. Acesta este motivul pentru care Sfantul Apostol Pavel vorbeste de plinatatea dumnezeirii care salasluieste in Hristos, ca Dumnezeu, si ca aceasta plinatate plineste totul in toti (Col. 2, 9; Ef. 1, 23), adica plineste Trupul Lui, Biserica.







Interpretata in perspectiva acestei relatii dintre Cap si Trup, dintre Hristos si Biserica, in lumina harului necreat care vine din Hristos in Biserica, pentru ca Biserica sa se inalte cu Hristos la Tatal, Sfanta Euharistie este mijloc de comuniune si relatie dintre Hristos si Biserica. Euharistia este mijlocul prin care Hristos patrunde in fiinta psiho-somatica a credinciosilor, ca sa se inalte cu ei la Tatal. In Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur sau cea a Sfantului Vasile cel Mare, Euha­ristia este mai intai jertfa Bisericii care se transforma pe masa Altarului in Trupul si Sangele lui Hristos prin Duhul Sfant, iar Hristos, care o asuma pe Altarul ceresc, coboara in Biserica, ramanand in cer, ca sa impartaseasca credinciosii cu Trupul si Sangele Sau spre iertarea pacatelor si viata de veci. In aceasta viziune liturgica, aspectul substantial ai Sfintei Euharistii ca Trup si Sange ale lui Hristos este unit indisolubil cu aspectul personal, fiindca numai astfel se poate vorbi de Sfanta Euharistie ca mijloc de intalnire a lui Hristos cu credinciosii si a credinciosilor cu Hristos, de coborarea Lui in Biserica si de inaltarea Bisericii in Hristos.







Spunem toate acestea fiindca a existat si exista si astazi o anumita tendinta in teologia ortodoxa de a transforma Sfanta Euharistie in centru de gravitate al Bisericii in locul lui Hristos, ca si teologia catolica de altfel, facand abstractie de rolul ei ca mijloc de dialog intre Hristos si Biserica pentru desavarsirea credinciosilor. Aceasta tendinta a devenit evidenta la unul din marii teologi bizantini din secolul al XIV-lea, la Nicolae Cabasila si in cunoscuta sa opera, "Viata in Hristos" la care cere crestinului sa treaca prin toate cate a trecut Hristos spre desavarsirea Lui si in care Sfanta Euharistie este conceputa, in perspectiva istorica, ca mijloc de transfigurare a lumii prin coborarea lui Hristos in lume si de inaltarea lumii in slava imparatiei lui Dumnezeu la a doua venire a lui Hristos, prin Euharisatie si Biserica. Tainele Bisericii si in special Euharistia constiuie mijlocul prin care se transfigureaza creatia.







Dar sa ilustram aceasta viziune a Euharistiei prin cateva texte ale lui Gabasila. Mai intai, sa vedem ce ne spune despre coborarea lui Hristos in Euharistie si Biserica prin Duhul Sfant. Dupa ce arata ca Tainele in general sunt "poarta" si "calea" prin care viata lui Dumnezeu coboara in creatie, adauga ca "aceasta este calea pe care a trasat-o Dumnezeu si a deschis aceasta poarta venind la noi. Si mergand la Tatal,"n-a rabdat sa o inchida, ci de la Acela revine la oameni, sau mai degraba este pururea prezent, este si va fi cu noi intotdeauna." Datorita coborarii lui Hristos in lume prin Sfanta Euharistie, lumea se impartaseste de viata nemuritoare ca antidot impotriva stricaciunii si mortii. Caci "prin aceste Taine ca prin niste ferestre intra in lumea aceasta intunecata Soarele dreptatii si omoara viata corespunzatoare lumii acesteia si invie pe cea supralumeasca. Ca Unul ce este Lumina lumii, El biruie lumea, aducand in trup muritor si curgator viata statornica si nemuritoare.'' Cabasila pune un accent atat de puternic si unilateral pe coborarea lui Hristos in lume incat lasa impresia ca impartasirea de viata vesnica nu se mai realizeaza atat la nivelul superior al comuniunii trinitare, ci aici, jos, la acela al comuniunii euharistice, in Biserica, fiindca ceea ce il intereseaza in perspectiva istorica nu este atat inaltarea credinciosilor spre comuniunea cu Sfanta Treime, ci coborarea lui Hristos in istorie si lume.







Acest lucru devine si mai evident atunci cand Cabasila incepe sa vorbeasca despre puterea de transfigurare a Sfintei Euharistii prin ea insasi. Din acest punct de vedere, Cabasila incearca cu indrazneala o descriere si o explicatie fiziologica a transfigurarii proprii Sfintei Euharistii si pe care o numeste "transformare".







Pornind de la textul biblic, "cel ce mananca va trai prin Mine" (In. 6, 57), Cabasila admite faptul ca omul ca existenta superioara, poate sa asimileze painea, vinul si orice mananca. Dar aceste alimente nu au o viata prin ele insele si nu pot fi izvor de viata eterna. Dau impresia ca ofera viata, fiindca conserva trupul provizoriu, dar realitatea sustine doar simpla supravietuire, prin care omul nu se poate elibera de stricaciune si moarte, in opozitie cu aceasta, Sfanta Euharistie e realmente vie si poate oferi viata in adevar, in Hristos ca Unul ce este absolut transcendent; nu El este Cel care se preface atunci cand se ofera ca hrana, ci il preface pe om in ceea ce este El insusi. "Hrana se transforma in cel ce o mananca, spune Cabasila, pestele, painea si orice alt aliment se transforma in sange omenesc. In Euharistie se intampla insa contrariu, fiindca insasi painea vietii misca pe cel ce se hraneste si-l schimba, transformandu-l in ea insasi." Lucrarea lui Hristos prin Sfanta Euharistie este dubla: pe de o parte, El se prelungeste in lume, dar pe de alta parte, El asuma lumea. Hristos se extinde asumand lumea, in Trupul Sau, ca sa o transfigureze. Biserica nu este o realitate statica. Ea reprezinta o dinamica transfiguratorie, ca nunta neincetata in spatiu si timp a Creatorului si a creaturii, in acest amestec fara contopire a naturii create cu cea necreata, creatia se topeste in Trupul Domnului prin Sfanta Euharistie, fiindca Euharistia face din Hristos binele nostru inainte chiar a darurilor noastre naturale, fiindca Hristos s-a contopit cu Trupul, adica pentru faptul ca Euharistia este Hristos. Astfel, fata de Hristos care spune Tatalui ceresc, "precum Tu, Parinte, in Mine si Eu in Tine, ca si ei sa fie una in Noi" (In. 17, 21), aici vedem ca toate cate le face Hristos se fac si prin Sfanta Euharistie, fara sa mai fie vorba de inaltarea credinciosilor la comuniunea cu Tatal si Fiul in Duhul Sfant. Se vede clar tendinta de a trasforma Euharistia in centru de gravitate al Bisericii, in virtutea coborarii lui Hristos in Biserica, dar uitandu-se ca Hristos in calitate de Cap al Trupului, ramane mereu si deasupra Bisericii.







Daca este vorba de o inaltare a lumii catre Dumnezeu a intregului cosmos, aceasta nu se va realiza decat la Parusia Domnului, prin Sfanta Euharistie. Painea aceasta, Trupul acesta, pe care laudandu-l de la aceasta masa de aici, il vor duce acolo sus si se va arata tuturor ochilor pe nori si va arata stralucirea Sa de la rasarit la apus intr-o clipita, asemenea unui fulger, iar tarana aceasta (trupurile moarte ale sfintilor) isi va arata frumusetea, cand fiecare madular al acestei straluciri, potrivindu-se cu soarele, va emite o raza comuna cu ei. Astfel stralucind, Mantuitorul Hristos coboara din cer pe pamant, iar pamantul ridica alti sori pentru Soarele dreptatii. Si toate se umplu de lumina. In conceptia lui Cabasila, Hristos coboara in lume si se inalta cu lumea doar in perspectiva istorica a Parusiei, prin Sfanta Euharistie. Acesta este motivul pentru care Euharistia devine centru de gravitate al Bisericii si al istoriei.







Lucrarea sa, "Viata in Hristos", il obliga pe Cabasila sa vorbeasca, pe plan subiectiv, si de o relatie a credinciosului cu Hristos, caci dupa cum spune el, "nici vointa nu poate sa traiasca si sa fie activa decat ramanand in Hristos". Dar aceasta ramanere in Hristos este rezultatul coborarii lui Hristos la noi. Nu se inalta credinciosul catre Hristos, ci Hristos vine in intampinarea credinciosului. Nu este vorba de o schimbare de loc, ci de existenta. Sau, cum spune el insusi, "vietuim in Dumnezeu, strarnutandu-ne viata de la lumea noastra vazuta la cea nevazuta, nu schimband locul, ci viata si vietuirea. Fiindca nu noi ne-am miscat sau urcat la Dumnezeu, ci El a venit si a coborat ia noi.. El s-a aplecat spre pamant si a gasit chipul nostru, l-a ridicat si l-a oprit de la ratacire, ne-a facut ceresti, nu stramutandu-ne de aici, ci ramanand cu noi pe pamant, a pus in noi viata din cer, nu ducandu-ne la cer, ci aplecand si coborand la noi cerurile."







Dupa cum se observa, Cabasila pune un accent deosebit pe Hristos care coboara, nu pe Hristos care inalta. Daca este vorba de inaltare, atunci totul se va realiza la Parusie. Cum se poate explica acest fenomen? Credem ca exista doua raspunsuri la aceasta intrebare. Mai intai, asa dupa cum arata chiar titlul lucrarii iui Cabasila, "Viata in Hristos", ceea ce l-a interesat in primul rand a fost viata lui Hristos si mai putin persoana lui Hristos. El nu face abstractie de persoana lui Hristos, ar fi chiar imposibil, dar in virtutea disocierii dintre persoana si viata, tinde spre o conceptie substantialista a vietii lui Hristos, care il determina sa deplaseze centrul de gravitate al Bisericii de la Hristos ca persoana si Cap al Bisericii la Hristos ca Euharistie si Trup al Sau. In al doilea rand, el a procedat astfel fiindca a fost extrem de interesat de o viziune istorica a crestinismului, care sa permita Bisericii sa devina factor activ in istoria lumii si a cosmosului. Prin aceasta, Cabasila cheama cercetarea ecclesiologica si teologica a zilelor noastre sa depaseasca orizontul ingust si scolastic, juridic si filologic sau confesional, si sa permita teologiei sa iasa la orizontul deschis al iconomiei divine care urmareste transformarea lumii intr-un cer nou si un pamant nou in Hristos, dupa vointa Tatalui si prin lucrarea Duhului in Biserica.







Un alt teolog ortodox, de aceasta data contemporan, care dezvolta o ideologie a istoriei, ca si Cabasila, ce duce la identificarea lui Hristos cu Euharistia, este Jean Zizioulas. El vorbeste de doua hristologii posibile. De o parte, spune el, "putem intelege pe Hristos ca individ, conceput in mod obiectiv si istoric, infatisandu-se ca Adevar. In acest mod de a intelege pe Hristos, distanta dintre El si noi este umpluta cu ajutorul anumitor mijloace ce servesc de vehicul de comunicare intre Adevar si noi, cum ar fi cuvintele Sale incorporate in Scripturi, si poate Traditia, transmisa, interpretata si expusa de un anumit magister al Bisericii, toate acestea realizandu-se cu asistenta si sub conducerea Duhului Sfant."







De alta parte, este posibil sa concepem o specie de hristologie in care Hristos, desi persoana particulara, nu poate fi conceput ca infatisandu-se El insusi. Cand emite afirmatia ca este Adevarul, intelegem, in acest al doilea tip de hristologie, existenta Sa personala intreaga, adica relatia Sa cu Trupul Sau, Biserica, noi insine. Cu alte cuvinte, cand spunem Hristos, in acest caz, intelegem o persoana si nu un individ; semnificam o realitate rationala care exista "pentru mine" sau "pentru noi". Aici Duhul Sfant nu mai este Cel care ne asista, umpland distanta dintre Hristos si noi insine, ci este persoana Treimii care realizeaza actul in istorie ceea ce noi numim Hristos, aceasta entitate absolut personala si relationala a Mantuitorului nostru. In acest caz, hristologia este constituita pnevmatologic. Intre Hristos, Adevar si noi insine nu exista nici o distanta de acoperit prin mijloacele grafiei. Duhul Sfant, actualizand evenimentul Hristos in istorie, realizeaza in acelasi timp existenta Sa Personala ca trup sau comunitate. Hristos nu exista mai intai ca Adevar si apoi drept comuniune. El este amandoua simultan. Orice distanta dintre hristologie si eclesiologie dispare in Duhul".







Desigur, aceasta identificare dintre Hristos si Biserica, ca Trup al Sau, se realizeaza in Duhul Sfant, prin Sfanta Euharistie. Dar sa-l ascultam pe Zizioulas: "Euharistia, spune el, releva pe Hristos adevar ca vizita si ca tabernacol (In 1, 14) al lui Dumnezeu in istorie si in creatie, pentru ca Dumnezeu sa poata fi "contemplat" in slava Adevarului Sau si participat in comuniunea Sa de viata. Din aceasta cauza, Biserica nu are alta realitate si nici alta experienta a Adevarului in calitatea Lui de comuniune atat de perfecta decat Euharistia. In adunarea euharistica, Cuvantul lui Dumnezeu atinge omul si creatia nu ca o interpelare venita din afara, asa cum se intampla in Vechiul Testament, ci ca "trup", adica, interior propriei-noastre existente, ca parte din creatie. Datorita acestui fapt, Cuvantul lui Dumnezeu nu locuieste in spiritul uman ca o cunostinta rationala sau in sufletul uman ca experienta mistica interioara, ci ca o comuniune in interiorul unei comunitati. Este important de notat ca in acest fel de a-L intelege pe Hristos ca Adevar, Hristos se descopera El insusi ca Adevar nu intr-o comunitate, ci ca o comunitate. Comu­nitatea ea insasi devine adevar".







Dar, prin Euharistie, Hristos se identifica nu numai cu Biserica, ci si cu cosmosul. "Euharistia arata ca adevarul nu este ceva care priveste doar fiinta umana, ci are dimensiuni cosmice profunde. Hristos in Euharistie este descoperit ca viata si recapitularea intregii creatii. Responsabilitatea omului este sa faca natura capabila de comunicare un sens pentru intreaga creatie, pentru cosmosul intreg, Hristos devine un Hristos cosmic si lumea ca totalitatea locuita de Adevarul care nu este decat comuniunea cu Creatorul sau. Astfel, Adevarul devine viata fiintei".







Aceste texte au pus in evidenta rolul fundamental pe care Euharistia il joaca in opera teologica a lui Zizioulas. El insusi declara ca "Euharistia are privilegiul unic de a reuni intr-un tot, intr-o experienta unica, opera lui Hristos si cea a Duhului Sfant si de a exprima consideratiile eshalologice prin realitatile istorice combinand in viata eclesiala elementul institutional cu cel harismatic. Caci numai Euharistia face posibila manifestarea simultana a anumitor fapte, care, in afara lor, sau se polarizeaza si creaza dihotomii periculoase, sau se confunda si creaza orice dialectica intre Dumnezeu si lume, intre "eshata" si "istorie". In conceptia teologica a lui Zizioulas, Dumnezeu, Biserica si cosmosul isi gasesc centrul lor de gravitate in Euharistie. Daca la Cabasila, Euharistia era mijlocul prin care Hristos coboara in lume, pentru a se inalta cu lumea respectiva eshatologica, la Zizioulas vedem ca Euharisitia este centrul de gravitate al lui Hristos, si odata cu aceasta al intregului cosmos. Pare ca lumea nu se mai recapituleaza in Hristos, ci se recapituleaza in Euharistie, care se identifica cu Hrisios, Centrul de gravitate al Bisericii se muta din cer spre pamant. Consecintele nu sunt greu de imaginat.







Zizioulas spune ca intre conceptia lui euharistica si cea catolica exista o mare deosebire. Una presupune o dimensiune liniara sau istorica, alta o dimensiune atat istorica, cat si vertical-pnevmatologica. Prima este catolica, a doua este ortodoxa. Dar sa vedem ce spune el insusi: "Istoria conceputa in lumina experientei euharistice este total diferita de cea pe care o intelegem curent, fiindca este conditionata de caracterul anamnetic si epicletic al Euharistiei, care transfigureaza timpul in comuniune si viata. Istoria inceteaza astfel de a mai fi o succesiune de evenimente care vine din trecut catre prezent in directia liniara si dobandeste dimensiunea viitorului in evenimentele harismatice ale Cincizecimii. In istoria astfel conceputa, Adevarul nu vine la noi unic pe calea delegatiei (Hristos-Apostoli-Episcopi in directia liniara). Ea vine ca eveniment al Cincizecimii care asuma istoria intr-un prezent harismatic".







Dar, cu toata aceasta diferenta, vedem ca intre conceptia lui Zizioulas si cea catolica exista o mare asemanare. Ca si Zizioulas, teologia catolica il vede pe Hristos numai prin prisma Euharistiei. Desi Hristos este prezent in toate sacramentele, totusi, "El este prezent in cel mai inalt grad in Euharistie". Modul prezentei lui Hristos sub spetele euharistice este unic. "Ea ridica Euharistia deasupra celorlalte sacramente si face din ea perfectia vietii spirituale si scopul catre care tind toate sacramentele. In prea sfantul sacrament al Euharistiei sunt continute adevarat, real si substantial, Trupul si Sangele impreuna cu sufletul si divinitatea Domnului Hristos si, in consecinta, Hristos intreg". Asa dupa cum Zizioulas sustine ca Hristos este doar comuniune, expresia "Christus, totus" vrea sa spuna acelasi lucru.







Acest lucru devine si mai evident atunci cand se spune Euharistia face Biserica. Hristos uneste credinciosii intr-un singur trup, Biserica. Comuniunea reinnoita, fortificata, aprofundeaza aceasta incorporare la Biserica deja realizata prin Botez. Dar, tot ca si la Zizioulas, Euharistia face prezenta eshatologia. Daca Euharistia este memorialul Pastelui Domnului si daca prin comuniunea noastra la Altar suntem covarsiti de orice binecuvantare cereasca si gratie, atunci Euharistia este de asemeni anticiparea gloriei ceresti. Prin Euharistie, noi "asteptam fericita speranta si parusia Domnului nostru Iisus Hristos". De aceea, nu este de mirare daca Euharistia este adorata in locul persoanei lui Hristos, asa cum se afirma atunci cand se sustine ca "Biserica catolica a adus si continua sa aduca cult de abordare datorate sacramentului Euharistiei nu numai in timpul mesei, dar si in afara ei". Daca intrebam insa cum s-a ajuns la adorarea Euharistiei in locul persoanei lui Hristos, atunci aflam raspuns din cuvintele Papei Ioan-Paul al II-lea, atunci cand declara ca "Biserica nu urmareste decat un scop, sa continue, sub conducerea Duhu­lui Sfant, opera lui Hristos insusi, venit in lume pentru a da marturie adevarului "pentru a mantui si nu pentru a condamna, pentru a sluji, nu ca sa fie slujit". Cu alte cuvinte, motivul pentru care Euharistia este pusa pe picior de egalitate cu persoana lui Hristos, consta in faptul ca se separa de rascumpararea infaptuita de Hristos, de persoana lui Hristos, astfel ca Hristos ramane izolat in cer, iar Biserica continua pe pamant prelungirea operei infaptuite de Hristos, prin Euharistie, pe care teologia catolica o prezinta ca "Mister Pascal" al mortii si invierii lui Hristos. Dar aici nu mai este vorba de prezenta personala a lui Hristos, ci de o prezenta, substantiala a vietii lui Hristos, de factura impersonala. Asa se explica adorarea Euharistiei in locul persoanei lui Hristos in Biserica catolica, persoana lui Hristos a fost inlocuita de Papa si episcop, care actioneaza in Biserica "in persoana Christi".







La prima vedere, pare sa fie o mare asemanare intre accentul pe care Cabasila il pune pe viata lui Hristos, mai mult decat pe persoana Lui, prin Euharistie, si conceptia catolica a "Misterului Pascal", care presupune existenta substantiala a vietii aduse de Hristos. Dar intre aceste doua conceptii este o mare diferenta, fiindca in timp ce la catolici viata lui Hristos este impartasita sub forma unei gratii create care nu mai vine din Dumnezeu, fiindca este gratie detasata de Dumnezeu, ci din ierarhia care se identifica cu Hristos, la Cabasila, viata lui Hristos este expresia harului care se impartaseste prin Euharistie, dar care vine direct din trupul personal indumnezeit al lui Hristos, prin Duhul Sfant, in timp ce la catolici Euharistia este separata de persoana lui Hristos, la Cabasila se poate vorbi de o coborare a lui Hristos prin Euharistie in lume.







Tot astfel are sa fie o mare asemanare intre, conceptia despre Euharistie a lui Zizioulas si conceptia catolica, fiindca in ambele cazuri Euharistia zideste Biserica ca o comunitate. Dar exista si o mare diferenta intre aceste doua conceptii, fiindca in timp ce la catolici Euharistia pare sa lucreze independent de Hristos, fiindca este dependenta de ierarhie, la Zizioulas actioneaza, direct din Hristos, care prin Duhul Sfant, nu mai este atat o existenta personala, ci una comunitara. Sau, asa cum spune Zizioulas, Hristos nu este in comunitate, ci este comunitate, uitand ca Hristos nu este niciodata singur, ci este totdeauna cu Tatal si cu Duhul Sfant in comuniunea de viata mai presus de fire a Sfintei Treimi Zizioulas il vede pe Hristos doar in relatie cu comuniunea eclesiala, fara sa ia in consideratie si comu­niunea Lui cu Sfanta Treime. Acesta este motivul pentru care deplaseaza centrul de gravitate al Bisericii de la Hristos la Euharistie, in nodul gordian in care se intalneste Dumnezeu si creatia, istoria si eshatologia, din dorinta de a valorifica istoria si de a face Biserica sa fie cat mai activa in istorie, in sensul teologiei si culturii apusene.







Dar, cu toata diferenta dintre ele, toate aceste conceptii au ceva comun intre ele, si anume tendinta de a-L vedea pe Hristos unilateral in Euharistie, motiv pentru care Euharistia dobandeste un loc atat de mare si important in viata Bisericii, incat pare sa umbreasca rolul lui Hristos de Cap al Bisericii, care este Trupul Sau. De altfel, Zizioulas nu vorbeste prea mult de Hristos - Cap al Bisericii, cat de Hristos ca Adevar. Deficienta acestor conceptii consta in faptul ca vad doar pe Hristos in Euharistie, fara sa vada si Euharistia in Hristos, cu doua consecinte importante. Pe de o parte, se tinde la confuzia sau separarea operei de rascumparare infaptuita de Hristos de persoana Sa, iar pe de alta parte se face abstractie de Sfanta Euharistie ca mijloc de dialog intre Hristos si credinciosi. Or, acest lucru are o importanta capitala, fiindca numai in masura in care Euharistia vine sa aprofundeze pana in adancul fiintei umane relatiile de iubire dintre Hristos in Treime si Biserica, desavarsirea crestina nu mai este inteleasa aproape ca un act magic, ci ca rezultat al stradaniilor omului de a se ridica, prin har, credinta si fapte bune, la asemanarea cu Dumnezeu in Hristos.







Apreciem in mod deosebit preocuparea, atat a lui Cabasila, cat si a lui Zizioulas, de a valorifica istoria in sens crestin, dar Parintii ne invata ca avansarea Bisericii catre Parusia Domnului, catre eshatologie, nu se realizeaza in mod determinist, prin Euharistie, ci prin relatia verticala si personala a credinciosilor cu Sfanta Treime prin Evanghelia si Tainele Bisericii administrate de preot. Hristos este prezent in Biserica, prin Duhul Sfant, dar ramane si deasupra Bisericii in calitate de Cap al ei, tocmai pentru a inalta credinciosii spre comuniunea de viata eterna cu Tatal.






Pr.Prof. Dr. DUMITRU POPESCU