SCHITUL DARVARI DIN BUCURESTI

Sf. Ignatie Teoforul


Viaţa şi mucenicia

Sfântul mucenic Ignatie a fost urmaş direct al apostolilor, a fost al doilea episcop / patriarh al Antiohiei, după Evod (+68, unul din cei 70 de apostoli). A fost ucenic al sfântului apostol Petru şi, împreună cu sfântul Policarp, episcop de Smirna, al sfântului apostol şi evanghelist Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu.



Când împăratul Traian a trecut prin Antiohia împotriva parţilor, Sfântul Ignatie a fost adus înaintea lui. Împăratul l-a cercetat îndelung şi a văzut că nu poate fi întors de la credinţa în Iisus Hristos. De aceea a fost chinuit şi în felurite chipuri; dar arătându-se mai tare decât chinurile, a fost trimis legat la Roma, păzit de zece ostaşi, ca să fie dat mâncare fiarelor sălbatice. În drum spre Roma, a întărit Bisericile din cetăţile prin care trecea şi se ruga să fie mâncat de fiare, "ca să ajung, spunea el, pâine curată lui Dumnezeu". În Roma a fost aruncat în stadion şi a fost sfâşiat de leii sloboziţi asupra lui, de i-au rămas numai oasele cele mari. Pe acestea le-au adunat creştinii şi le-au dus în Antiohia, dându-le fraţilor, ca un dar dorit. Aceştia le-au aşezat cu toată cinstea aceste sfinte moaşte în pământ. Biserica prăznuieşte cu bucurie sărbătoarea Aducerii moaştelor sfântului Ignatie Teoforul la 29 ianuarie.





Posteritatea

Cele şapte scrisori care au rămas de la sfântul Ignatie l-au făcut să fie considerat ca cel mai important dintre Părinţii apostolici.



Pe Sfântul Ignatie l-a cinstit cu un cuvânt de laudă şi cel între sfinţi părintele nostru Ioan Gură de Aur.





Scrierile

De la sfântul Ignatie au rămas 7 scrisori, de o deosebită importanţă. Acestea au fost traduse şi publicate în limba română de către preotul profesor universitar Dumitru Fecioru, în volumul: Scrierile Părinţilor apostolici, traducere, note şi indice de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1979, colecţia "Părinţi şi scriitori bisericeşti (PSB) 1" (reeditat de EIBMBOR de mai multe ori):



Sf. Ignatie Teoforul - Epistola către Efeseni

Sf. Ignatie Teoforul - Epistola către Magnezieni

Sf. Ignatie Teoforul - Epistola către Tralieni

Sf. Ignatie Teoforul - Epistola către Romani

Sf. Ignatie Teoforul - Epistola către Filadelfieni

Sf. Ignatie Teoforul - Epistola către Smirneni

Sf. Ignatie Teoforul - Epistola către Sfântul Policarp al Smirnei

Scrisorile către comunităţile din Efes, Magnesia, Tralles şi Roma le-a scris din Smirna, când era dus sub gardă spre Roma. Apoi, din Troa, a scris Bisericilor din Filadelfia şi Smirna, şi lui Policarp al Smirnei.



Ignatie introduce în circulaţie noţiuni de bază ale vocabularului teologic: "Dumnezeu întrupat" (Către Efeseni 7, 2), "Dumnezeu-Hristos" (Către Smirneni 10, 1), "creştinătate", "Biserica universală" ("Unde este Hristos, acolo este Biserica universală/sobornicească" - Către Smirneni 8, 2), "leacul nemuririi" (i.e. Euharistia - Către Efeseni 20, 2).



Aceste scrisori s-au dovedit a fi influente în dezvoltarea teologiei creștine, întrucât numărul de scrieri din această perioadă a istoriei Bisericii este foarte mic. În mod evident, acestea au fost scrise în mare grabă și fără o planificare prealabilă, cu propoziții nedelimitate și o succedare neordonată a gândurilor. Ignatie este primul scriitor creștin cunoscut care insistă mult asupra principiului existenței unui singur episcop în fiecare oraș, asistat de presbiteri (preoți) și diaconi. Scrierile mai timpurii vorbesc fie de episcopi, fie de presbiteri și lasă impresia că ar fie existat mai mult de un episcop în fiecare comunitate. Ignatie insistă și pe valoarea Euharistiei, numită "leac spre nemurire". Pentru cititorul modern poate părea bizară dorința sa de a avea o mucenicie sângeroasă, lucru exprimat de el uneori foarte plastic în scrierile sale. Dar studierea atentă a dimensiunii soteriologice a scrierilor sale arată că el privește mântuirea ca izbăvire de puterea și frica morții. Astfel că pentru el a încerca să fugă de mucenicie ar echivala cu reîntoarcerea sub frica și puterea morții.



Astăzi se crede că doar versiunile mai scurte ale celor șapte scrisori sunt într-adevăr scrieri ale Sf. Ignatie. Se crede că versiunile mai lungi cuprind adăugiri datând din secolul al V-lea, scrise pentru a-l înscrie - postum - pe Sf. Ignatie ca martor în unele dispute teologice din acea perioadă. Se consideră că alte scrisori care i-au fost atribuite, ca și istorisirea martiriului său de către un martor ocular sunt simple falsuri datând din aceeași perioadă.