SFANTUL SFINTI MUCENIC COSMA MEGADENDRON(Copacul cel Mare)din Etolia - CEL INTOCMAI CU APOSTOLII

Apostol şi sfânt naţional al Greciei, Sfântul Cosma Etolianul a trăit între anii 1714 – 1779 şi este considerat pe bună dreptate părintele naţiunii greceşti moderne şi unul din cei mai mari misionari ortodocşi din toate timpurile, figură exemplară a Ortodoxiei din epoca postbizantină.


Născut într-un sat din Epir dintr-o familiei simplă, Constas – numele de botez al sfântului – va intra în anul 1743 în Sfântul Munte unde va urma Academia Atonită de lângă Mănăstirea Vatoped şi în scurt timp va deveni ieromonah la Mănăstirea Filotheu, primind numele Cosma.

La 46 de ani părăseşte Athosul pentru a străbate vreme de 20 de ani ca predicator popular aproape întreaga Grecie continentală şi insulară, sfârşindu-şi viaţa pe 24 august 1779 martirizat de otomani.

Prin acţiunea sa de predicator itinerant a determinat înfiinţarea a peste 200 de şcoli primare şi a 10 licee pentru salvarea limbii greceşti şi a identităţii spirituale şi culturale a elenismului balcanic. Credinţa şi Neamul, prin Biserică şi Şcoală, erau coordonatele apostolatului său. Mesajul Sfântului Cosma era cel al Evangheliei, exprimat într-un limbaj simplu dar convingător: creştinismul este iubire de Dumnezeu şi de aproapele manifestate concret în frecventarea cultului Biserici şi a Sfintelor Taine, smerenie şi rugăciune neîncetată, precum şi o viaţă morală la nivel individual, familial şi social. Moralitatea se obţine însă numai printr-o luptă neînduplecată atât împotriva patimilor şi viciilor, cât şi a nedreptăţilor şi inegalităţilor sociale, şi mai ales împotriva ignoranţei şi lipsei unei adevărate educaţii şi culturi, în care Sf. Cosma vedea originea întregii decăderi religioase, morale şi sociale a poporului grec. Semnul Crucii, regula de aur – ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face – şi rugăciunea lui Iisus (de rostit zilnic cu mătănii între 5150 -10300 de ori!), la care adăuga necesitate purtării bărbii de către bărbaţi şi a baticului de către femei, erau principalele mijloace predicate de Sf. Cosma pentru refacerea vieţii duhovniceşti.

Sfântul Cosma Etolianul a fost canonizat de Biserica Ortodoxă a Grecie în anul 1961.

În limba română a apărut „Viaţa şi învăţăturile Cuviosului şi Sfinţitului Mucenic Cosma Etolianul, Luminătorul Greciei şi Apostolul săracilor”, la Editura Deisis, în anul 200
sursa: Radio Reintregirea.ro

UN MISIONAR AL BALCANILOR - PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA POMENIREA SFÂNTULUI COSMA

ETOLIANUL

 

 

UN MISIONAR AL BALCANILOR

Iubiţii mei, când lumea aude cuvântul mucenici, gândul i se duce la primele veacuri ale creştinismului. Desigur, e adevărat că în primele veacuri prigoana a fost groznică. Idolatrii necredincioşi şi atei, tirani şi împăraţi, prigoneau mult pe creştini cu scopul de a nimici cu desăvârşire creştinismul, ca să nu se mai audă nicăieri numele lui Hristos.
Atunci, mii de bărbaţi şi de femei, şi chiar mici copii, au preferat să moară muceniceşte decât să se lepede de credinţa în Hristos:

Sunt mucenicii primelor veacuri ale creştinismului

Acestui Sfânt Cosma îi vom închina această predică a noastră

Etichete: Parintele Augustin Kandiotis, Predici, Sfinti, Vietile sfintilor

(Publicat de dolce anima această postare )




Viata Sfintitului Mucenic si Intocmai cu Apostolii Cosma Etolianul

de Sfantul Nicodim Aghioritul

(Viata Sfintitului Mucenic si

Intocmai cu Apostolii Cosma Etolianul

– scrisa de Sfantul Nicodim Aghioritul - )

Cosma, acest om cu adevărat al lui Dumnezeu, învă­ţător şi propovăduitor al dumnezeieştii Evanghelii a lui Hristos, era din Etolia, dintr-un mic sat cu numele Megalo Dendro, [născut în 1714 ca] fiu al unor părinţi evlavioşi. Crescut şi educat de aceştia în educaţia şi povăţuirea Dom­nului, potrivit Apostolului [Ef 6, 4], când a fost de 20 de ani, sau poate ceva peste, a început să înveţe gramatica sub povăţuirea ierodiaconului Anania numit şi Dervisanon.

Fiindcă în acei ani [în 1743] începuse la Sfântul Munte [Athos] cu mare faimă Şcoala de la mănăstirea Vatopedi, s-a mutat acolo împreună cu alţi tovarăşi de învăţătură, nu puţini. Aici a terminai studiile de gramatică şi literatură sub povâţuirea dascălului Panaiotis Palama. După cate a primii şi învăţătura logicii de la dascălul Nicola Tzantzulios din Metsovo care a fost director al şcolii după prea-înţeleptul Evghenios [Vulgaris]. Deşi era încă mirean, şi se numea Constas, măcar că era în haine mireneşti, se arăta îmbrăcat cu cuviinţa hainei monahale, se lupta în toate şi se exersa în vederea unei nevoinţe [asceze] desă­vârşite.

După ce însă acea faimoasă şcoală s-a pustiit (în 1759) din nefericire prin plecarea dascălilor şi a ajuns să fie ca la început, arunci bunul Constas plecând şi el de acolo a venit la sfânta mănăstire Filoteu. Iar acolo a fost mai întâi tuns ca monah şi s-a dedat cu multă râvnă ostenelilor vieţii singuratice. După care, mănăstirea având nevoie de preot, la îndemnul şi rugămintea stăruitoare a părinţilor a fost hirotonit ieromonah.

Dar încă de la început, de pe când era mirean, fericitul avea o mare dorinţă în inima sa; aceea de a-i folosi din cele pe care le învăţase şi pe fraţii săi creştini. Şi spunea de multe ori că fraţii noştri creştini au mare nevoie de cuvân­tul lui Dumnezeu şi că, de aceea, cei care au făcut studii au datoria de a nu alerga spre casele boiereşti şi curţile celor mari, ca să dobândească bogăţie şi demnităţi şi aşa să-şi facă deşarte studiile lor, ci mai degrabă să înveţe poporul simplu care vieţuieşte în multă lipsă de educaţie şi bar­barie, pentru ca să dobândească plată cerească şi slavă neveştejită. Dar cu toată dorinţa atât de mare pe care o avea si marele zel aprins în sfânta lui inimă spre folosul celor mulţi, gândindu-se însă iarăşi şi la cât de mare şi anevoioasă e întreprinderea propovăduirii apostolice, ca unul ce avea smerita cugetare şi modestie nu îndrăznea să întreprindă aceasta de la sine însuşi, fără să primească sfatul lui Dumnezeu. De aceea, vrând să pună la încercare dacă acest lucru e voia lui Dumnezeu, a deschis dumneze­iasca Scriptură şi – o, minune! – în faţa lui s-a aflat numaidecât cuvântul Apostolului care zice: „Nimeni să nu caute cele ale sale, ci fiecare cele ale altuia” [1 Co. 10, 34]; adică: nimeni să nu-şi caute numai interesul propriu, ci şi interesul fratelui său.

Încredinţându-se deci din aceasta şi descoperindu-se intenţia sa şi celorlalţi părinţi duhovniceşti şi luând bine­cuvântare de la ei, s-a dus [în 1760] la Constantinopol ca să-l întâlnească şi pe fratele său, dascălul Hristant, care i-a arătat în parte şi arta retoricii, pentru ca să vorbească cu metodă. Descoperind deci şi preaevlavioşilor arhierei şi dascăli de acolo gândul său, şi găsindu-i pe toţi îmboldindu-l într-un glas spre acest lucru dumnezeiesc, primeşte permisiune în scris de la Patriarhul (Ecumenic) de atunci, Serafim [II, 1757-1761) din Delvinos.

Şi aşa fericitul a început să propovăduiască Evanghelia Împărăţiei cerurilor [Mt 4, 23], mai întâi în bisericile şi satele Constantinopolului. De acolo s-a dus la Naupaktos, la Vrachori, la Mesolonghion şi în alte locuri, după care iarăşi s-a suit la Constantinopol. Şi sfătuindu-se cu Pa­triarhul [Ecumenic] de atunci, Sofronie [II. 1774-1780], şi luând de la el o nouă permisiune şi binecuvântare, a înce­put să propovăduiască iarăşi cuvântul Evangheliei cu şi mai multă căldură şi râvnă. Şi străbătând aproape toate ostroavele Dodekanezului şi învăţându-i pe creştini să se pocăiască şi să facă fapte vrednice de pocăinţă, de acolo s-a întors în 1775 la Sfântul Munte şi, umblând pe la mă­năstirile şi schiturile de acolo şi învăţându-i pe părinţii din ele, a rămas aici puţină vreme citind dumnezeieştile cărţi ale Părinţilor. Dar neputând să rabde mai mult din pricina iubirii care era aprinsă în inima lui pentru folosul creşti­nilor (precum spunea el însuşi de multe ori la mulţi părinţi), a părăsit Sfântul Munte şi, începând de la satele din afara Muntelui, a plecat propovăduind în Tesalonic, în Ve­ria şi aproape în toată Macedonia. A înaintat şi spre părţile Himarei, Akarnaniei şi Etoliei, până la Arta şi Preveza. De aici a luat corabia spre [ostroavele] Aghia Mavra şi Kephalinia. Şi oriunde mergea de trei ori fericitul, se făcea mare adunare a creştinilor, şi ei ascultau cu străpungerea inimii şi evlavie harul şi dulceaţa cuvintelor lui, şi ca urmare se făcea şi o mare îndreptare şi un mare folos sufletesc. Iar învăţătura lui era, precum am auzit-o noi înşine, foarte simplă, ca aceea a pescarilor (Apostolilor). Era senină şi liniştită, şi se arăta în general a fi plină de harul veselului şi liniştitului Duh Sfânt.

Mai cu seamă în ostrovul Kephaliniei, sfinţitul dascăl a adus mare roadă de folos sufletesc cu sămânţa învăţăturii sale dumnezeieşti. Dar şi Dumnezeu lucra de sus împre­ună eu el şi întărea cuvintele lui prin semnele şi minunile care urmau [Mc 16. 20], aşa cum prin asemenea minuni a întărit şi propovăduirea Sfinţilor Săi Apostoli.

Fiindcă în ostrovul acesta era un croitor sărac care avea de mulţi ani mâna sa uscată şi nelucrătoare. Acesta deci, alergând la sfânt, a cerut să-l tămăduiască. Iar el l-a îndemnat să vină cu evlavie la învăţătura lui şi Dumnezeu se va milostivi de el. Săracul l-a ascultat şi când în ziua următoare a ascultat învăţătura lui, o, minune! s-a aflat vindecat. Alt olog, iarăşi, auzind această minune, a pus să fie adus cu patul la ceasul învăţăturii lui şi, după puţine zile a rămas şi el cu totul sănătos, slăvind pe Dumnezeu şi mulţumind sfântu­lui. În cetăţuia Assos era un om de neam bun care suferea de o cumplită boală de urechi şi de mulţi ani auzul îl pă­răsise aproape cu totul. Acesta venind cu evlavie şi credin­ţă acolo unde învăţa sfântul, îndată a început să audă lim­pede şi de atunci a rămas tămăduit. E un sat în Kephalinia cu numele Kuruni. Din acest sat ieşind sfântul în timp de vară, a însetat pe drum şi a cerut să i se dea apă din izvorul secat de lângă drum. Oamenii au spus că nu era momen­tul, dar ca să facă ascultare s-au dus şi au scos din adâncul izvorului apă plină de nămol şi pământ şi i-au adus. Şi ridicând-o el la gura lui, a băut puţin, şi de atunci izvorul acela secat a început să ţâşnească apă curata şi e mereu plin şi iarna şi vara, şi tămăduieşte multe boli.

Din pricina mulţimii poporului, acolo unde biserica nu-i încăpea, îşi făcea de nevoie învăţătura afară pe câmp. Şi acolo unde voia să se oprească să înveţe, mai întâi spunea oamenilor să facă o cruce mare de lemn şi să o ridice acolo. După care, montând în faţa lemnului crucii scăunaşul pe care, cum se spunea, îl pregătise ca pe un tron Kurt Paşa, suindu-se pe el învăţa, iar după învăţătură demonta scăunaşul şi-l lua cu sine unde mergea, iar crucea rămânea acolo spre aducere-aminte de propovăduirea lui. Iar în locurile unde stăteau crucile Dumnezeu lucra multe minuni. Fiindcă în mijlocul pieţei din Argostoli, care era un sat din ace­laşi ostrov al Kephaliniei, acolo unde sfântul a lăsat o ase­menea cruce a ţâşnit o apă minunată, care se vede până astăzi fără să se împuţineze cândva.

 

Din Kephalinia a trecut în ostrovul Zakyntos însoţit de zece caice pline de kephaliniţi evlavioşi. Dar acolo binecu­vântatul n-a fost bine primit; de aceea, învăţând acolo nu­mai puţin, s-a întors iarăşi in Kephulinia. Şi de aici s-a dus în ostrovul Korfu, unde a fost primit măreţ de toţi, şi mai cu seamă de guvernatorul lui. Dar fiindcă s-a adunat o mare mulţime de pe sate să asculte învăţătura sfântului, întâi-stătătorii cetăţii, temându-se de invidia unora, l-au rugat să plece cât mai degrabă. Şi aşa, ca să nu se facă pricină de scandaluri şi tulburări pentru popor, plecând de acolo a trecut de cealaltă parte a uscatului, adică în părţile Albaniei, la locul numit Aghii Saranda [Sfinţii Patruzeci de Mucenici], şi acolo îi învăţa pe creştini umblând şi străbă­tând acele provincii barbare, în care credinţa şi viaţa creş­tină erau în primejdie să se piardă în chip desăvârşit din pricina marii lipse de învăţătură pe care o aveau creştinii de acolo şi din pricina multelor rele, crime şi hoţii şi a al­tor zeci de mii de fărădelegi în care erau legaţi, fiind cu puţin chiar mai răi în răutate decât necredincioşii. Semă­nând în inimile nedesţelenite şi sălbatice ale acestor creştini sămânţa cuvântului lui Dumnezeu, sfinţitul Cosma a adus cu împreună-lucrarea harului dumnezeiesc multe şi mari roade. Fiindcă pe cei sălbatici i-a îmblânzit, pe tâlhari i-a domolit, pe cei neîndurători şi nemilostivi i-a arătat milostivi, pe cei neevlavioşi i-a făcut evlavioşi, pe cei neîn­văţaţi şi fără educaţie i-a învăţat cele dumnezeieşti şi i-a făcut să alerge la sfintele slujbe şi, simplu spus, pe toţi pă­cătoşii i-a adus la mare pocăinţă şi îndreptare, astfel încât toţi spuneau că în vremurile lor s-a arătat un nou Apostol.

 

Prin învăţătura sa a înfiinţat pretutindeni şcoli, atât se­cundare, cât şi primare, atât în târguri, cât şi în sate, ca pruncii să meargă la ele şi să înveţe pe gratis sfintele învă­ţături şi din acestea să-şi întărească credinţa şi evlavia şi să fie călăuziţi spre viaţa şi vieţuirea virtuoasă. I-a convins pe cei bogaţi să cumpere peste 4000 de cristelniţe mari din aramă, fiecare costând ca la 12 groşi, şi le-a dăruit bi­sericilor, ca să se afle acolo spre pomenirea lor, pentru ca pruncii creştinilor să fie botezaţi cum se cuvine. De aseme­nea pe cei ce aveau cu ce, i-a convins să cumpere cărţile Sfinţilor Părinţi şi de învăţătură creştinească, mătănii, cru­ciuliţe, basmale şi pieptene, dintre care cărţile le împărţea celor ce ştiau să citească sau celor ce făgăduiau să înveţe, basmalele (peste 40.000) le împărţea femeilor ca să-şi acopere capetele [cf. 1 Co 11, 5], pieptenele le împărţea celor ce făgăduiau să-şi lase să le crească bărbile şi să vie­ţuiască virtuos şi creştineşte, iar mătăniile şi cruciuliţele (peste 500.000) le-a împărţit poporului de rând, ca să-i ierte pe cei ce le cumpăraseră pentru ei. Avea 40 sau 50 de preoţi care îl urmau, şi când voia să meargă dintr-un loc în altul, vestea mai întâi pe creştini să se mărturisească, să postească, să facă priveghere şi să aprindă multe lumini; fiindcă avea pregătiţi suporţi de lemn speciali, fiecare pu­tând ţine ca la 100 de lumânări, pe care după aceea îi de­monta şi îi lua cu el. După care împărţind lumânări la toţi pe gratis, îi trimitea pe preoţi şi ei citeau Sfântul Maslu şi se ungeau toţi creştinii, iar la sfârşit de tot făcea învăţă­tura. Fiindcă îl urma popor mult, ca la 2000-3000 de oa­meni, poruncea de cu seară să se pregătească mulţi saci de pâine şi ciubere cu grâu fiert; acestea erau scoase afară în drumul pe unde avea să treacă poporul, şi aşa toţi gustau din ele şi-i iertau pe cei vii şi pe cei morţi.

Şi acolo, în Albania, ca şi în alte locuri, Dumnezeu a lu­crat prin el minuni ca acestea. Îmboldit fie de evrei, fie de un demon, un ofiţer turc avea atâta ură împotriva sfântu­lui, încât odată încălecându-şi calul a alergat cu el să-l ajungă şi să-i facă rău. Dar alergând, calul l-a aruncat jos şi el şi-a zdrobit piciorul drept, iar când s-a întors la casa lui şi-a găsit copilul mort. De aceea căindu-se, i-a trimis sfântului o scrisoare şi a cerut de la el iertare.

La Filiatis au venit să-l vadă pe sfânt şi să audă învăţătura şi primii agă ai locului; şi fiindcă era vară, au dormit afară în câmp. Iar spre ceasul al cincilea din noapte au văzut o lumină ce­rească ca un nor care acoperea locul unde şedea sfântul, lucru pe care l-au spus creştinilor. De aceea în zori au cerut din inimă, iar nu din buzele lor, ca sfântul să le dea binecuvântarea lui.

Un alt ofiţer turc din Kavaia avea o boală cumplită la băşica udului care nu putea să scurgă udul. Auzind despre sfânt, acesta şi-a trimis sluga rugându-l să se ducă acolo, ca să-l binecuvânteze şi prin el poate să-l tămăduiască Dumnezeu. Dar sfântul n-a vrut să se ducă numindu-se pe sine păcătos. Şi iarăşi turcul l-a trimis pe sluga sa cu un vas cu apă rugându-l pe sfânt să-l bine­cuvânteze. Atunci văzând marea evlavie a turcului, sfântul i-a transmis să facă două porunci: să nu mai bea rachiu şi să împartă a zecea parte din bogăţia lui săracilor, iar când acesta a făgăduit să le facă, a binecuvântat apa; şi luând-o bolnavul, în patru zile s-a tămăduit desăvârşit, şi de aceea a făcut mari milostenii.

Lângă Fanari, în locul numit Lakurisi, un dregător turc din partea locului, văzând crucea pe care a lăsat-o sfântul acolo unde a învăţat, precum avea obiceiul, aşa cum am spus mai înainte, văzând-o deci, a scos-o din locul ei şi a dus-o la casa lui ca să facă din ea doi stâlpi pentru patul pe care-l avea în gospodărie. Dar îndată – o, minune! – s-a făcut ca un cutremur înfricoşător şi, nemaiputând sta pe picioare, a căzut la pământ tăvălindu-se mult, spumegând şi scrâşnind din dinţi ca un demonizat. Ridicat de doi turci care treceau pe acolo si venindu-ţi în sine, a recunoscut că a pătimit aceasta de la mânia lui Dumnezeu pentru îndrăzneala care l-a cuprins de a scos afară cinstita cruce. De aceea a luat-o singur şi a fixat-o iarăşi în locul unde era mai înainte, şi în fiecare zi mergea şi o săruta cu mare evlavie. Iar când sfântul a tre­cut altă dată pe acolo, turcul acesta a alergat să se închine şi a povestit cu îndrăzneală tuturor minunea şi a cerut cu smerenie iertare.

 

Fiindcă sfântul mustra femeile care purtau podoabe, le-a convins prin învăţătura lui să le lepede pe toate până acolo încât unele umblau îmbrăcate în negru. O femeie bogată din Koritza avea un copil, al cărui cap îl împodobea cu multe salbe şi alte podoabe de prisos. Pe această femeie sfântul o sfătuise de multe ori să le împartă copiilor săraci dacă vrea să-i trăiască copilul. Dar nu l-a ascultat. În cele din urmă, i-a spus că dacă nu scoate podoabele de pe copil, va fi in curând lipsită de el. Şi întrucât nici atunci nu s-a lăsat înduplecată, in ziua următoare şi-a găsit copilul mort în pat, şi atunci a cunoscut că Dumnezeu a pedepsit-o pen­tru neascultarea ei.

Fiindcă, iarăşi, oriunde mergea, sfântul îi învăţa pe creştini ca duminica să nu facă târg, nici alte lucrări, ci să meargă la biserici şi să asculte sfintele slujbe şi cuvintele dumnezeieşti. Pe câţi nu-l ascultau, Dumnezeu îi pedepsea în felurite chipuri. Astfel, într-un loc numit Chalkiades, departe ca la un ceas de Arta, unui neguţător care nu l-a ascultat şi a îndrăznit să-şi facă negoţul duminica, îndată i s-a uscat mâna; şi alergând la sfânt, şi cerând iertare pen­tru păcatul său, după puţine zile s-a vindecat. La fel şi în Parga, proprietarului unui atelier i-a înţepenit mâna fiind­că îndrăznise să vândă ceva duminica. Dar mărturisindu-şi păcatul în faţa sfântului şi fiind povăţuit de el, a primit ier­tare şi vindecarea dorită a mâinii lui. În Xiromeros era o femeie care frământase pâine duminica iar când a scos pâi­nea din cuptor a găsit-o roşie ca şi cum ar fi frământat-o cu sânge. De aceea, căzând la picioarele sfântului, a primit cuvenita îndreptare. Iar în alte părţi, fiindcă nu se păzea cuvenita cinstire a duminicii, unuia t-a crăpat boul, altuia asinul, altul s-a demonizat, iar altul şi-a găsit copilul mort.

Într-un sat din Kastoria cu numele Selitza, o femeie care avea mare evlavie la sfânt a luat apa cu care sfântul şi-a spălat odată faţa şi o păstra într-un vas de sticlă, şi – o, minune! – în ea a crescut o iarbă numai cu două frunze care s-a făcut mare, cât era şi vasul, şi a umplut toată apa fără să aibă rădăcină şi apa nu şi-a pierdut deloc culoarea, ci a rămas proaspătă un an întreg, astfel încât cei ce o ve­deau se minunau; şi apa aceasta a făcut multe vindecări multora, precum spunea această evlavioasă femeie. Aces­tea şi multe altele le-a lucrat prin el Dumnezeu, pe care însă le lăsăm deoparte din pricina scurtimii cuvântului.

Dar fiindcă sfântul spunea de multe ori deschis în învă­ţătura sa că a fost chemat la propovăduirea Bisericii de în­suşi Iisus Hristos şi că din iubire pentru El avea să-şi verse şi sângele, prorocia lui s-a împlinit în cele din urmă. Şi s-a împlinit în acest chip.

Acest învăţător apostolic nu şi-a deschis niciodată gura să spună vreun cuvânt împotriva evreilor, nici în Tesalonic nici în Kastoria, nici în Iannina, nici în vreun alt loc unde erau evrei, ci-i învăţa numai pe creştini cum să vieţuiască ca nişte creştini şi să păzească adevărul şi credincioşia faţă de autorităţile care le-au fost date de Dumnezeu, aşa cum înşişi albanezii care mergeau acolo unde învăţa el pe câmpii au auzit din gura lui şi-l proclamau ca pe un om al lui Dumnezeu. Până într-acolo încât şi Kurt Paşa, auzind de buna lui faimă a poruncit iar el a venit înaintea lui. Şi i-a plăcut atât de mult convorbi­rea cu el, încât i-a pregătit şi tronul acela de care am vorbit mai înainte şi l-a îmbrăcat în catifea, ca el să se urce pe el şi să înveţe poporul de sus. Dar preaticălosul şi întinatul neam al urâtorilor de Hristos evrei, aşa cum în veacurile trecute a arătat întotdeauna o răutate extremă faţă de creş­tini, tot aşa şi acum, nesuportând să se propovăduiască credinţa şi Evanghelia lui Iisus Hristos, evreii care locuiau în Iannina s-au dus şi au spus Paşei locului că sfinţitul Cosma a fost trimis de moscoviţi ca să amăgească raiaua sultanului să meargă spre Moscova. Dar Pronia dumnezeiască l-a păzit atunci de această uneltire aducătoare de moarte. Dar ei aduceau multă pagubă de bani poporului creştinilor. De atunci, aşadar, sfinţitul Coama a început să înfiereze răutatea şi ura neîmpăcată pe care o aveau evreii împotriva creştinilor. Şi fiindcă se arătase în chip vădit că era o plăsmuire şi o defăimare limpede acea învinuire pe care o făcuseră la Paşa, el s-a dus iarăşi la Iannina şi mai întâi, i-a convins pe creştini să mute târgul de obşte din ziua de duminică în ziua de sâmbătă, lucru care le-a adus acestora [evreilor] cea mai mare pagubă. În al doilea rând, i-a proclamat pe faţă vrăjmaşi şi că sunt gata în fiecare ceas să facă orice rău creştinilor. În al treilea rând, vrând să scoată de pe capetele creştinilor lungile moţuri şi alte lucruri asemănătoare pe care le cumpărau de la evrei, i-a învăţat că sunt necurate, că ucigaşii de Dumnezeu le înti­nează din pricina creştinilor, şi să nu le mai cumpere de­loc. Nemaisuportând să-l vadă şi să-l audă pe sfânt mustrându-i, evreii s-au dus la Kurt Paşa şi i-au dat pungi multe ca să-l scoată din viaţă. Acesta, sfătuindu-se cu ho­gea lui, a hotărât să-l omoare prin intermediul aceluia, lu­cru care s-a şi făcut în acest chip.

Sfântul avea obiceiul ca, oriunde mergea să înveţe, să ceară mai întâi permisiunea de la arhiereul locului sau de la epitropii lui; şi de asemenea să trimită oameni creştini să ia aceeaşi permisiune şi de la autorităţile din afară [pă­gâne, otomane], şi aşa propovăduia neîmpiedicat. Ducându-se deci într-un sat din Albania cu numele Kolikontasi, a primit permisiunea de la arhiereul locului. Cercetând însă şi autorităţile din afară [otomane] şi aflând că Kurt Paşa guverna acele locuri, şi că el şedea într-un oraş numit Be­rati, ca la 12 ceasuri departe de Kolikontasi, aflând însă că hogea Paşei şedea acolo în apropiere, a trimis un om şi a luat permisiunea şi învăţa. Dar nu era mulţumit, ci căuta să plece şi el singur la hoge pentru mai multă siguranţă. Creştinii îl împiedicau spunând că niciodată n-a făcut un asemenea lucru, să plece el personal la autorităţi să ceară permisiunea. Dar n-au putut deloc să-l împiedice. Zicându-le deci să nu mai discute, a luat cu el patru călugări şi un părinte ca tălmaci şi a plecat la hoge. Hogea se prefăcea însă spunând că are scrisori de la Kurt Paşa care-i porun­cea să-l trimită la el ca să vorbească cu el. De aceea a po­runcit oamenilor lui să-l păzească pe sfânt până ce-l va trimite la Paşa, şi să nu-l lase să iasă din curtea sa.

 

Atunci binecuvântatul învăţător a înţeles că au să-l omoare. De aceea a slăvit şi a mulţumit Stăpânului Hristos Care l-a învrednicit să-şi sfârşească alergarea propovăduirii apos­tolice cu un martiriu. După care întorcându-se la călugării care-l însoţeau, le-a spus versetul din psalmi: „Prin foc şi prin apă am trecut, dar Tu m-ai scot la odihnă” [Ps 65, 12] şi toată noaptea aceea a slăvit cu psalmi pe Domnul, fără să arate nici un semn de întristare din pricina lipsirii de viată, ci mai degrabă arătându-se foarte vesel la faţă, ca şi cum ar fi mers la bucurii şi petreceri.

Când s-a făcut dimi­neaţă, l-au luat şapte călăi turci şi l-au urcat pe un animal prefăcându-se că trebuie să-l ducă la Kurt Paşa. Dar când s-au îndepărtat ca la două ceasuri de drum, l-au adus aco­lo unde curge un râu mare, l-au dat jos de pe cal şi i-au arătat porunca pe care o aveau de la Kurt Paşa ca să-l omoare. Sfântul a primit cu bucurie această sentinţă împo­triva lui şi, plecându-şi genunchii, s-a rugat lui Dumnezeu mulţumindu-I şi slăvindu-L pentru că-şi jertfeşte viaţa din iubire pentru El, aşa cum dorea mereu sufletul său. După care ridicându-se a binecuvântat făcând semnul crucii în cele patru zări ale lumii şi i-a binecuvântat pe toţi creştinii care păzesc îndemnurile lui. Călăii l-au aşezat lângă un pom şl voiau să-i lege mâinile.

Dar sfântul nu i-a lăsat zicându-le că nu li se va împotrivi, ci-şi va ţine mâinile încruci­şate, ca şi cum i-ar fi legate. După care şi-a plecat sfântul său cap spre pom şi barbarii i-au legat de gâtul său o funie. Şi îndată ce au strâns-o, duhul său dumnezeiesc a urcat la ceruri. Şi aşa de trei ori fericitul Cosma, acel om de cel mai mare folos obştesc şi podoabă bine împodobită a lu­mii”, s-a învrednicit [pe 24 august 1779] să ia de la Domnul îndoite cununi atât ca unul deopotrivă cu Apostolii [isapostalos], cât şi ca un sfinţit mucenic [hieromartys] fiind în vârstă de 65 de ani.

Dezbrăcând cinstitul său trup, călăii l-au târât şi l-au aruncat în râu cu piatră mare în jurul gâtului. Iar creştinii, aflând aceasta, au alergat numaidecât ca să-l scoată şi, cer­cetând cu năvoadele şi în alte feluri n-au putut să-l găseas­că.

După trei zile, un preot evlavios, cu numele părintele Marcu, paroh al bisericii Intrării în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din satul Kolikontasi, aflată lân­gă râu, intrând într-o barcă şi făcându-şi cruce, s-a dus să-l caute şi – o, minune!- vede trupul sfânt plutind pe apă şi stând drept ca şi cum era viu. A alergat de îndată la el, l-a îmbrăţişat şi l-a scos din apă. Şi cum l-a ridicat, mult sânge a curs în râu din gura izvorâtoare de miere a sfân­tului. L-a îmbrăcat în rasa lui şi l-a adus la biserica de mai sus a Născătoarei de Dumnezeu şi l-a îngropat în cinste în pronaosul aceleiaşi biserici a Intrării în biserică din satul Kolikontasi fiind arhiereu al Velegradului (Berati) Ioasaf care a fost şi de faţă la îngroparea sfântului.

 

Iar după moartea sfântului au urmat acestea. Kurt Paşa s-a căit că s-a făcut de râs şi pentru câştig deşert a omorât un om atât de nevinovat şi paşnic. De aceea a trimis un me­saj hogii sale să-i lase pe călugării sfântului pe care îi avea sub strajă să se ducă la mănăstirea de mai sus a Născătoa­rei de Dumnezeu şi să şadă acolo. Mergând aceştia, au gă­sit îngropat sfântul trup, şi ca să afle mai multe despre mu­cenicia lui, l-au dezgropat împreună cu alţi preoţi şi creş­tini. Si deşi fusese trei zile în râu, ca şi Iona în pântecele chitului, totuşi nu avea nici o deosebire sau duhoare, ci re­vărsa întreg bună-mireasmă şi arăta de parcă dormea. Şi după ce l-au sărutat cu evlavie, iarăşi l-au îngropat în ace­laşi loc, unde s-a ridicat şi dumnezeiasca lui biserică închi­nată numelui său. Iar aceasta s-a înălţat în felul următor:

Trecând sfântul pe când era încă în viaţă prin Albania în părţile Tepelenei, s-a întâlnit cu Vizirul Ali Pasa Tepeleneiotul, care pe atunci era numai bei şi, mai mult, era pri­gonit de Kurt Paşa. Deci întâlnindu-se cu el, sfântul i-a spus că stăpânirea [unceacul] lui va creşte mult şi el însuşi va ajunge mare conducător şi numele său va fi cunoscut în lumea întreagă, va stăpâni cetăţi multe şi întreaga Albanie, iar după o vreme va stăpâni şi fortăreaţa lui Kurt Paşa. După treizeci de ani profeţiile sfântului s-au împlinit şi prea puternicul vizir Ali Paşa crescând mult în putere a călcat în însăşi fortăreaţa lui Kurt Paşa, potrivit profeţiei sfântului. Când a intrat in Berati, Vizirul Ali Paşa şi-a adus aminte de cuvântul acela al sfântului şi chemând pe arhie­reul Velegradului, nepotul celui ce fusese arhiereu al Velegradului pe vremea sfântului, i-a poruncit să facă ridicarea moaştelor sfântului şi să zidească o mănăstire închinată numelui sfântului, pentru că din pricina profeţiei şi a altor lucruri îl cunoscuse ca pe un adevărat om al lui Dumne­zeu. După trecerea unui timp a avut loc şi ridicarea moaş­telor sfântului, al cărui cinstit cap a fost de îndată argintat prin porunca preaînaltului conducător vizirul Ali Paşa. Numaidecât acesta a poruncit să se facă o contribuţie pu­blică şi s-a pus temelia faimoasei biserici închinate nume­lui sfântului. Şi aşa s-a înălţat din temelii dumnezeiasca biserică prin contribuţia, îndemnul şi înalta poruncă a preaputernicului şi preaînaltului vizir Ali Paşa Telepeneiotul, pe când era arhiereu in Velegrad Ioasaf, nepotul fos­tului arhiereu Ioasaf al Velegradului.

În ceasul în care l-au îngropat s-a întâmplat să se gă­sească acolo o femeie demonizată care din locuri depărtate îl urmărea pe sfânt pe când era în viaţă dorind tămăduirea ei. Şi cum a văzut că s-a deschis mormântul sfântului, de­monul a tulburat-o puternic, dar după puţin timp s-a vin­decat desăvârşit, slăvind pe Dumnezeu şi pe sfânt. Unul din călăii care l-au omorât pe sfânt i-a luat camilafca şi întorcându-se la hoge, şi-a pus-o pe cap şi-şi bătea joc de sfânt. Şi intrând demonul în el, şi-a scos hainele şi alerga strigând că el l-a omorât pe sfânt. Când a aflat aceasta, Pa­şa a poruncit şi l-au aruncat în fiare şi acolo şi-a dat duhul în chip rău, el cel rău.

Când a făcut ultima învăţătură în satul Kolikontasi mai sus-zis, sfântul a lăsat acolo după obicei o cruce, stând în picioare pe pământ, iar după sfârşitul său creştinii au vă­zut o lumină cerească care strălucea peste cruce în fiecare noapte. De aceea in ziua Înălţării Cinstitei Cruci preoţii s-au dus cu popor şi au luat crucea aceea cu evlavie în pro­cesiune si au pus-o lângă mormântul sfântului spre veşnică aducere-aminte a minunii. Iar când ucenicii lui au pri­mit libertate desăvârşită de la Paşa, au făcut ridicarea tru­pului sfântului şi unii dintre ei au luat părticele din el şi le-au risipit în felurite locuri. Şi mulţi bolnavi şi-au primit prin acelea sănătatea lor. Mai cu seamă în ostrovul Naxos, unde mergând doi ucenici ai sfântului ca să vestească cele despre mucenicia lui, s-a întâmplat să ia cu ei câteva fire din barba sfântului. Pe acestea luându-le cu evlavie o fe­meie din Neochorio, care se găsea în cea mai adâncă şi de moarte aducătoare neputinţă, îndată a cunoscut în ea – o, minune! – o putere mai presus de fire prin care după puţin timp a primit înapoi sănătatea desăvârşită. Dar şi multor altor femei sterpe care au luat după 40 de zile pă­mânt de pe mormântul sfântului cu evlavie şi credinţă li s-a împlinit cererea de a naşte copii cu harul lui Hristos şi prin mijlocirile sfântului sfinţitului mucenic Cosma. Cu ale cărui mijlociri facă-se să ne învrednicim şi noi de împără­ţia cerurilor. Amin”.

(“Viata si invataturile Cuviosului si Sfintitului Mucenic Cosma Etolianul, Luminatorul Greciei si Apostolul saracilor“, Editura Deisis, Sibiu, 2001).

Sf. Mc. Cosma, Protosul Athosului,

Luptatorul pana la moarte impotriva “lupilor latinocugetatori”

„Pe latinocugetători, pe lupii cei cu chip de oi, care căutau să sfâşie turma ce ţinea dreapta slăvire, i-ai gonit, de trei ori fericite Cosma, prin prea înţeleptele tale cuvinte şi prin mucenicia ta. Căci aurul cel ascuns în inima ta l-ai lămurit în cuptorul spânzurătorii şi ca pe o sfântă comoară l-ai predat părinţilor din Athos ce cugetau ortodox. Pentru aceasta, privind acum din cer spre adunările monahilor, te rogi Domnului cu stăruinţă ca toţi să ţinem Predaniile şi să nu pierdem stindardul dreptei noastre credinţe“. (Din slujba Sf. Mc. Cosma, Protosul Athosului, pomenit la 18 nov. şi 5 dec.)

Din Cuvântul rostit de către Prea Cuviosul Arhimandrit Gheorghios Kapsanis, egumenul Mănăstirii Grigoriu, în prea sfânta Biserică a Protatului din Sfântul Munte, în Duminica Ortodoxiei (1981), la porunca Sfintei Kinotite, cu prilejul aflării sfintelor moaşte a nou-arătatului Sfinţit Mucenic Cosma, Protosul Sfântului Munte, care a fost spânzurat de latinocugetători pentru că s-a opus falsei uniri cu Roma catolică, unire semnată la Lyon în 1274*:

„Cel ce seamănă zâzaniile în ogorul Bisericii a ridicat noi războaie împotriva adevărului. De data aceasta prin catolicii papistaşi.

Iarăşi persoana Domnului Iisus Hristos şi îndumnezeirea oamenilor sunt atacate. Este atacată chiar şi învăţătura ortodoxă despre Sfânta Treime. Nu este vorba despre o diferenţă de datini sau despre o interpretare occidentală juridică a Evangheliei. Este vorba despre răstălmăcirea Evangheliei, de Filioque şi eclesiologia papocentrică (învăţătura despre biserică având ca centru persoana papei), care falsifică taina Sfintei Treimi şi eclesiologia treimică cu consecinţa ca Hristos să fie îndepărtat din centrul Bisericii, Sfântul Duh subestimat, harul să se propovăduiască a fi creat, mântuirea să fie limitată la o justificare juridică, iar strădania morală a omului să fie scoasă în afara perspectivei îndumnezeirii.

Acestea au fost înţelese de către de Dumnezeu purtătorii noştri Părinţi: Sfântul Fotie, Sfântul aghiorit Grigorie Palama, Dumnezeiescul Marcu Evghenicul al Efesului şi ceilalţi, care s-au împotrivit cu vitejie pretenţiilor şi rătăcirilor papale.

Iarăşi se ridică un mare război împotriva ortodocşilor şi a Ortodoxiei. Mulţi cedează, devin latino-cugetători. Cei care stăruie să rămână ortodocşi trebuie să se lupte cu latinii şi cu latino-cugetătorii. Latinocugetătorilor au aparţinut împăraţi, patriarhi, arhierei, conducători politici cu autoritate şi putere lumească. Credincioşii ortodocşi se împotrivesc pretutindeni şi aici în Sfântul Munte. Vine, desigur, timpul în care latinocugetătorii îi silesc pe părinţii aghioriţi să se închine papei. Majoritatea preferă însă moartea, care este viaţă şi nu viaţa, care este moarte. Se săvârşesc muceniceşte mulţi aghioriţi în Sfintele Mănăstiri Iviron, Vatopedi, Zografu, dar şi aici în Kareea, după Sfântul Nicodim „aflăm şi cuvioşi mucenici, pe protosul Sfântului Munte şi pe cei ce locuiau în jur la chilii; pentru că au mustrat pe latinocugetători, adică pe împăratul Mihail şi pe patriarhul Vekkos, protosul a fost spânzurat, iar celorlalţi li s-a tăiat capul“.

Aici se săvârşeşte muceniceşte Mărturisitorul Protos al Sfântului Munte, Sfinţitul Mucenic Cosma, ale cărui cinstite, înmiresmate, de har izvorâtoare şi muceniceşti moaşte s-au descoperit prin grija Respectabilei Sfinte Kinotite, în nartika prea sfintei ei biserici.

A primit moarte mucenicească fericitul din dragoste faţă de Hristos. Martiriul este tot ce are omul mai înalt a-I oferi lui Dumnezeu.

Fericite şi cinstite Protos al Sfântului Munte, Sfinţite Mucenice al lui Hristos Cosma, întâiul (protos) ai fost şi în sfânta ascultare de Protos al Sfintei Kinotite, întâiul (protos) şi în mucenicia şi mărturisirea lui Hristos.

Întâiul în scaunul Protatului, întâiul şi în spânzurătoare, în moarte şi în mormânt.

Trupul tău cel mult nevoitor şi mucenicesc ca pe o comoară de mult preţ l-a ascuns şi l-a păzit acest sfânt pământ.

Acum, cu dumnezeiasca suflare, ca o stea de dimineaţă răsari iarăşi în acest munte cu nume sfânt şi în Biserica lui Dumnezeu de pretutindeni ca să luminezi şi să povăţuieşti sufletele noastre la neclintita mărturisire a Dumnezeului – Om Hristos.

Pecetluiască-se astăzi gurile celor care au vrut să pună la îndoială mărturisirea aghioriţilor şi mucenicescul lor sfârşit primit din partea latinocugetătorilor.

Mulţumită jertfei tale, Biserica Ortododoxă şi Sfântul Munte pot să zică omului contemporan: „Vino şi vezi!” pe adevăratul Hristos, Capul şi Trupul Lui. Glasul tău ca un glas de ape multe se aude astăzi.

Din mormântul tău, un izvor tainic izvorăşte, ale cărui valuri veselesc Cetatea lui Dumnezeu, Sfânta Biserică Ortodoxă Universală, a toată lumea.



Binecuvântată fie nevoinţa ta!



Binecuvântată fie mărturisirea ta!



Binecuvântată fie moartea ta mucenicească!

Binecuvântată fie însămânţarea ta în pământul aghiorit timp de 700 de ani!



Binecuvântată fie şi arătarea ta în vremurile noastre grele pentru lume şi Biserică!



Sfântul Munte în persoana ta şi în persoanele celorlalţi sfinţi aghioriţi cuvioşi şi mărturisitori care au mustrat pe latinocugetători nu s-a compromis, nici se compromite.



Spânzurarea ta ne obligă şi pe noi să reînnoim astăzi mărturisirea ta şi a celorlalţi cuvioşi mucenici, fiind succesori ai voştri şi continuatori ai Predaniei voastre.



Mărturisim, aşadar, precum au scris aghioriţii către împăratul latinocugetător Mihail al VIII-lea Paleologul, la sfârşitul veacului al XIII-lea: „Toată turma lui Hristos şi Dumnezeului nostru este un singur trup condus de un singur Cap care este Hristos Iisus“.

Mărturisim şi că latinii (romano-catolicii), nelăsând „neschimbate” şi „neprihănite” cele mai de seamă ale Credinţei, „se taie de la trupul lui Hristos cel pretutindeni la fel de frumos şi cu bun chip“.

Aşadar Unica, Sfânta, Universala şi Apostolica Biserică a Simbolului de Credinţă este, după noi, Ortodoxia, pentru că doar ea păstrează neschimbată credinţa Apostolilor…

Latinocugetătorii căutau şi în timpul Sfântului Cosma o unire după principiul iconomiei (pogorământ, concesie) cu latinii (catolicii) căzuţi de la credinţa ortodoxă. Dar Sfântul Cosma şi cuvioşii mucenici împreună cu el nevoitori nu au acceptat această poziţie, deoarece ştiau că astfel ar trăda credinţa. Credeau neclintit că doar Ortodoxia constituie adevărata Biserică a lui Hristos, adevăratul trup al lui Hristos şi că nu se poate face o unire între adevăr şi minciună. Desigur că astăzi Roma şi-a schimbat tactica. Nu mai foloseşte sabia, ci diplomaţia…

Ne doare din pricina dezbinării. Ne rugăm pentru unirea tuturor în Hristos. Dorim unirea. Unire nu „ambalată” după cum se exprimă Sfântul Ghenadie Scholarios, ci autentică şi adevărată în Unica Credinţă a Bisericii.

Descoperirea sfintelor moaşte ale Sfântului Cosma are loc într-o epocă în care nu lipsesc nici constrângerile latinilor (romano-catolicilor) pentru unire, fără un acord dogmatic deplin, nici graba unora dintre noi pentru unirea pregătită de latini…

Ortodoxia nu este un sistem de valori pe care îl determină omul. Este moartea tuturor valorilor, ca să poată omul să trăiască, nu „valorile”, ci plinătatea vieţii care izvorăşte din comuniunea personală în libertate a omului cu Dumnezeu…

Ortodoxia nu înseamnă negare. Nu respinge. Angajează şi transfigurează lumea…

Nu ne sperie atacul prin surprindere împotriva Bisericii. Cârmaciul Corabiei Bisericii este întotdeauna Domnul Iisus Hristos. Să se înăsprească iarna! Corabia nu se va scufunda! Se mântuieşte pe sine şi mântuieşte pe mulţi!

Această credinţă am primit-o de la dreptslăvitorii noştri părinţi şi strămoşi, de la învăţătorii şi părinţii noştri duhovniceşti, de la Sfântul Cosma, pe care astăzi îl cinstim în mod deosebit.

Această credinţă o mărturisim cu umilinţă şi astăzi împreună cu Sfinţii noştri Părinţi:

…Aceasta este Credinţa Apostolilor, aceasta este Credinţa Părinţilor, aceasta este Credinţa ortodocşilor, această Credinţă a întărit lumea!”

* http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie22.htm:

“In 1274, la Lyon, imparatul Mihail al VIII-lea Paleologul ordona semnarea unui act de uniune intre Biserica Ortodoxa si Biserica Catolica romana, nu din dragoste pentru adevar, ci numai pentru a-si asigura protectia politica a Papalitatii in actiunea lui de reconstituire a imperiului bizantin la sfirsitul ocupatiei latine. Poporul iubitor de Dumnezeu, gata sa ramina credincios pina la singe Sfintei Credinte Ortodoxe, nu a acceptat aceasta falsa unire si se dadu de partea Patriarhului Arsenie, care fu inlaturat pentru ca il infruntase pe imparat. Acesta, cu ajutorul lui Ioan al XI-lea Becul, barbat invatat si viclean pe care il ridicase la demnitatea Patriarhala, incerca sa impuna cu forta aceasta uniune. Din acel moment inchisorile se umplura de Preoti, de Calugari, de laici, de oameni simpli precum si de nobili, care preferau cu totii mai degraba tortura si surghiunul decit tradarea. Latinofronii (astfel erau numiti partizanii Uniunii) isi indreptara actiunea in special impotriva Calugarilor, care din toate timpurile fusesera aparatorii mult veghetori ai Sfintei Credinte Ortodoxe.

Ei venira cu osti puternice pe Sfintul Munte Athos, pentru a-i constringe pe Calugari sa accepte Uniunea. In acea vreme, era un batrin ascet pe linga Manastirea Zografu care isi facuse pravila din citirea de mai multe ori pe zi a Acatistului Maicii Domnului. In acea zi, in timp ce oamenii imparatului se apropiau de Zografu, el auzi glasul Maicii Domnului raspunzind binecuvintarilor pe care i le adresa ca de obicei. Ea ii vesti ca dusmanii lui Hristos se apropiau si ii ceru sa mearga sa anunte aceasta la manastire, pentru ca cei care erau inca slabi sa poata sa fuga iar cei care ajunsesera la maturitate duhovniceasca sa poata sa se pregateasca de Mucenicie. La auzul acestei vesti, majoritatea Calugarilor au fugit in munte, dar douazeci si sase dintre ei s-au refugiat in turnul manastirii, primind de la Dumnezeu incredintarea ca venise vremea pentru ei sa primeasca coroana Muceniciei. Lingusirile si falsele argumente ale Latinilor si ale aliatilor lor greci pentru a-i convinge sa treaca de partea uniunii celei fatarnice ramasera fara succes, Sfintii raminind tari in marturisirea lui Hristos ca singur cap al Bisericii. Si murira aducindu-I slava in turnul caruia soldatii ii dadusera foc”. (in acest context s-a produs, din mana “fratilor” catolici, si mucenicia Sfantului Mucenic Cosma, protosul Sfantului Munte in acea vreme, sfantul praznuit astazi).

 

sursa: razboi intru cuvant

Caliopie decembrie 4, 2010 la 5:34 pm

Citat Este sever Sfântul Cosma cu ereticii, cu necredincioşii…

Astăzi domină rânduiala dialogurilor iubirii şi a sărutărilor de mâini şi pe deasupra a rugăciunilor în comun.

Şi poporul simplu se se ridică pe drept cuvânt împotriva noastră a teologilor şi a ierarhilor…

Pe papa să-l blestemaţi pentru că el este pricina!

Papa este eretic,iar papismul este erezie.

Sfântul Cosma păstra şi susţinea această conştiinţă de sine ortodoxă a noastră…

(Teme Teologice si morale de baza in Invataturile Sfantului Cosma Etolianul)

Învăţăturile Sfântului Cosma Etolianul

Protoprezbiterul Thodoros Zisis,

Profesor Universitar la Facultatea de Teologie din Tesalonic:

TEME TEOLOGICE ŞI MORALE DE BAZĂ

ÎN ÎNVĂŢĂTURILE SFÂNTULUI COSMA ETOLIANUL[1]

Este o binecuvântare, Înalt Preasfinţite, cinstiţi părinţi, iubiţi fraţi, să-l avem aici dascăl pe Sfântul Cosma Etolianul. La această oră înaintată, Sfântul Cosma ar spune: „Acum ce facem, creştinii mei? Ajung acestea pe care vi le-am spus?". Ajung acestea pe care le-am ascultat atâtea ore până acum şi începe răbdarea noastră să se apropie de sfârşit? „Am acum, aşadar, zice, două gânduri: unul îmi spune - ajung acestea pe care le-ai spus creştinilor şi ridică-te la prima rază a soarelui şi du-te în altă parte să asculte şi alţi creştini, care nu au auzit niciodată cuvântul lui Dumnezeu. Un alt gînd îmi zice: nu, nu te duce; stai şi mâine dimineaţă, ca la prima rază a soarelui, să le spui şi celelalte. Îi saluţi pe creştini, te rogi pentru creştini, se roagă şi ei pentru tine şi după aceea te duci. Acum ce spuneţi creştinii mei: să plec sau să stau? - Să stai, sfinte al lui Dumnezeu".

Sfântul Cosma Etolianul a fost o surprinzătoare figură de dascăl. În aceste zile în care am recitit operele sale, l-am râvnit şi l-am invidiat în sensul bun al râvnirii şi al invidiei. L-am râvnit în primul rând, iubiţii mei, pentru că într-o carte cu puţine pagini, în doar cinci Învăţături, cuprindea cele mai necesare puncte ale învăţăturii creştine. „Am multe, zice, să vă spun, dar nu-mi ajunge timpul. Vă voi spune cele mai trebuincioase". Şi noi, dascălii, episcopii, preoţii, teologii, clericii, toţi străbatem mările şi naufragiem pe o mare a ritorisirilor şi a cuvintelor fără legătură, care de multe ori nu ating sufletele credincioşilor noştri. Am ascultat mai înainte pe un alt predicator ce spunea că atât de mare era îmbulzeala oamenilor care mergeau să-l asculte, încât se temeau că dacă avea să îngăduie să-i sărute toţi mâna, va muri. Este vrednic cu adevărat de o astfel de râvnire şi invidie Sfântul Cosma al Etoliei.

Şi este, de asemenea, vrednic de râvnire şi de invidie din partea noastră, a tuturor, a dascălilor, deoarece a reuşit ca înţelesuri şi dogme înalte să le facă populare şi să le ofere poporului în mod simplu, în cuvinte lesne de înţeles, cuprinzătoare. Aceasta este o reuşită foarte mare, o mare smerenie şi jertfă. „Patruzeci de ani, zice, am studiat toate credinţele, toate cărţile". Acest cleric educat şi învăţat, care ar fi putut fi profesor la Athoniadă sau la alte mari şcoli ale vremii, a coborât spre popor ca să-l ajute. Marele Părinte şi Dascăl al Bisericii, Sfântul Grigorie Teologul - cu care cine poate să se compare în ceea ce priveşte vechea sa învăţătură şi arta sa retorică! Ritor, cuvântător de Dumnezeu, al doilea teolog al Bisericii, poezii epice, universitate mare, cuvinte înţelepte - repetându-l pe Apostolul Pavel, zice : „Aş prefera să spun cinci cuvinte şi să-mi înarmez armaşul decât a împleti mii de gânduri..."[2]. Vreau să spun câteva cuvinte simple, folositoare lumii, în biserică, decât să înmulţesc filosofii, vorbării şi gânduri. Zice Sfântul Cosma Etolianul: „Nu ne trebuie vorbării şi gânduri. Ne trebuie predica Proorocilor, a Apostolilor şi a Părinţilor". Şi pe acestea trebuie să le promoveze teologia noastră. Iertaţi-mă - nu o fac spre laudă - să vă spun ceva din experienţa mea personală. Când m-a învrednicit Dumnezeu să devin cleric -fiind profesor la universitate, realizat după criteriile lumeşti - s-au găsit confraţi - realizaţi - să spună : „S-a catadicsit Zisis şi s-a făcut preot!". Şi când uneori ieşeam la televizor în Tesalonic, puneau femei simple, bătrâni, bătrâne, etc. să pună întrebări unui profesor universitar, criticile confraţilor universitari erau: „Cu babele stai acum şi te ocupi?". Însă această lume a slujit-o Sfântul Cosma Etolianul. Desigur, nu îndrăznim să ne comparăm cu el, noi, cei de astăzi, dar să încercăm să coborâm din înălţimea pregătirii noastre ştiinţifice şi a mândriei noastre şi să spunem poporului, în două cuvinte simple, anumite lucruri.

Deci şi din această pricină este invidiat şi vrednic de imitare Sfântul Cosma Etolianul, care a străbătut, iubiţii mei, întreaga Grecie. Timp de 20 de ani - am auzit de la cei ce au vorbit înainte - a făcut lucrare misionară! Întocmai cu apostolii, alt Pavel! Nu există un alt exemplu de sfânt al Bisericii noastre care să fi muncit atât de mult pe tărâm misionar - după Apostolul Pavel - cât s-a străduit şi a trudit Sfântul Cosma!

Şi care era armătura lui teologică, care era, am spune, „repertoriul" predicilor sale, ce căra cu el? Biblioteci, cărţi, înţelepciuni, opere de înţelepciune? Întotdeauna avea în program trei predici. Tema mea este: „Învăţături morale de bază în învăţăturile Sfântului Cosma Etolianul". Toate predicile, pe care cu multă osteneală şi cu multă înţelepciune le alcătuia, erau scheme doar a trei predici. Trei învăţături la care adăuga şi altele două, la care însă apela doar atunci când era cazul. Schema de bază a celor trei predici o aplica aproape în fiecare loc unde mergea. Cu toate acestea însă, în funcţie de auditoriu, de condiţiile speciale care dominau, adăuga sau lăsa la o parte anumite lucruri şi din acest motiv există variante ale Învăţăturilor. Criticii caută să găsească explicaţii. Avem atâtea manuscrise şi fiecare manuscris prezintă un mod diferit al Învăţăturii Sfântului Cosma. Ce se întâmplă aici? Desigur, unii au spus că Sfântul nu avea o structură, nu avea un plan al predicilor sale şi că le spunea pe toate amestecate, la întâmplare! Însă, Ioannis Menounos, care este de faţă la Congresul nostru şi editor al Învăţăturilor, a demonstrat că sfântul avea un plan şi urmărea o structură în predicile sale. Care era această structură generală, de bază, a predicilor sale?

Sfântul Cosma, călătorind, a ajuns într-un loc unde trebuia să vorbească, de obicei după-amiază, când - sătenii, în principal - munciţi şi obosiţi, se întorceau de la muncile lor agricole. Deci se aduna lumea, iar sfântul după ce ridica scaunul şi crucea - sau înăuntrul bisericii - rostea primul său cuvânt de învăţătură. Ce cuprindea prima învăţătură? Începea de la Sfânta Treime. „Mai întâi de la Dumnezeu să începem", spunea. Prezenta cu cuvinte simple dogma Sfintei Treimi. Prezenta crearea îngerilor, căderea lui Lucifer, trecea mai departe la crearea omului, la păcatul celor întâi zidiţi şi la izgonirea lor din Rai. Şi după ce termina, făcând loc în acest cadru multor teme morale - vă voi da un exemplu, două a acestor învăţături - după ce termina, spunea: „Acum sunteţi obosiţi. Dacă vreţi, plec mâine dimineaţă, ajung acestea pe care vi le-am spus. Dacă nu vreţi, voi rămâne şi mâine dimineaţă". Aşadar, rămânea şi - după ce săvârşea Sfânta Liturghie sau Sfântul Maslu sau altceva, începea a doua Învăţătură a sa, care cuprindea şi Noul Testament. Începea de la Naşterea Maicii Domnului, soţii Ioachim şi Ana, Intrarea în biserică a Maicii Domnului, Bunavestire, Naşterea lui Hristos, toate evenimentele care au legătură cu lucrarea, cu învăţătura şi minunile Domnului. Această a doua predică ajungea până la Răstignire, până în Sfânta şi Marea Joi. Şi aici, desigur, dezvoltând aceste dogme, această învăţătură - s-a spus mai înainte că dogma şi morala sunt acelaşi lucru - Sfântul Cosma şi toţi Părinţii Bisericii noastre nu le despărţeau niciodată - găseau prilejul să dezvolte în contextul potrivit teme morale.

După această a doua predică spunea: „Acum mai rămân şi deseară să vă spun celelalte". Celelalte ale celei de a treia Învăţături erau din tradiţia Cinei cele de Taină, din seara Marii Joi până la Înviere, Înălţare, Trimiterea celor doisprezece Apostoli şi, în cele din urmă, cele despre sfârşitul lumii şi despre cea de-A-Doua-Venire a Domnului. Fireşte, din nou, cu referinţele intermediare la temele morale de bază pentru „a lega" morala şi dogma.

Cînd uneori se întâmpla să-şi prelungească şederea într-un loc mai mult de două zile, avea şi planul a două alte Învăţături. A patra Învăţătură analiza într-un mod surprinzător Parabola Semănătorului. Am citit de multe ori în comentariile ermineutice, chiar şi pentru predicile din biserică, analize referitoare la aceasta; nicăieri nu am găsit această dezvoltare, această claritate, această profunzime, dar în acelaşi timp şi simplitate care caracterizează analiza Sfântului Cosma. Baza Învăţăturii era Parabola Semănătorului, dar ea era îmbogăţită cu multe povestiri din Vieţile Sfinţilor, cu pilde de pocăinţă şi altele. În final, Învăţătura a cincea se referea la multe şi variate teme: la puterea Sfintei Cruci, la metaniile care se poartă la mână şi altele.

Aşadar, cu cinci Învăţături - doar trei de bază - Sfântul Cosma Etolianul a făcut ceea ce a făcut Hristos şi Apostolii. Dacă ia cineva din Evanghelie învăţătura Domnului nostru va vedea că aproape atâta este. „Sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus, care de s-ar fi scris cu deamănuntul..." . Hristos a zis multe. Şi Sfântul Cosma putea să spună multe. Patruzeci de ani de studii, dar „vă voi spune cele mai de trebuinţă". Şi doar în trei Învăţături, cu altele două complementare, prin cinci Învăţături, Sfântul Cosma a făcut această minune a Didahiilor (Învăţăturilor), de care ne minunăm astăzi.

Vă voi prezenta aici rezumativ şi în treacăt, nu schiţate, temele morale pe care le atinge în Învăţăturile sale. Voi citi fără a dezvolta.

Iubire, smerenie, pocăinţă, îngăduinţă, iertare, post, mărturisire, rugăciune neînteruptă - a spus deja părintele Arsenios că exista un model dezvoltat al rugăciunii „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!" - milostenie, nuntă, familie - în special la tema aceasta a legăturilor dintre bărbaţi şi femei - egalitate, educaţia copiilor, respectul faţă de părinţi, faţă de conducători, ruşinea - în mod repetat se referă la ruşinea care s-a pierdut în zilele noastre - mulţumire şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu, ferirea de păcat, Iadul, Raiul. Mi-a făcut impresie şi aş vrea să-l întreb pe dl. Menounos, care a tezaurizat la sfârşitul cărţii sale Învăţătura sfântului pe puncte: Din ce motiv, în timp ce nu există pagină a Învăţăturilor în care să nu întâlnească cineva cuvintele Iad şi Rai, acestea nu sunt tezaurizate? Eu nu înţeleg de ce.

Grija pentru copiii săraci, grija pentru cei adormiţi, parastasele sau pomenirile, moartea persoanelor dragi, a copiilor -cum ne comportăm - împodobirea femeilor, portul bărbaţilor. Dacă am avea timp să vă spun despre aceste teme! Este surprinzătoare şi impresionantă Învăţătura sa! - O desfătare. Cum prăznuim împreună sărbătorile, ziua numelui copilului - nu ziua de naştere -şi care este prăznuirea dumnezeiescă şi care este prăznuirea diavolească. „Să faci prăznuire, zice sfântul, atunci când sărbătoreşte copilul tău, dar să faci prăznuire dumnezeiască şi nu diavolească".

Nelucrarea în zi de dumincă - s-au zis deja multe - lucrare, grija faţă de suflet, osândirea, judecarea preoţilor - adică să nu-i judecăm pe preoţi . rasism. Era un ţigan în auditoriu şi îi spune: „Vino aici, tu. Eşti ţigan ?

-Da, sfinte al lui Dumnezeu, sunt ţigan.

-Cum se comportă aici cu tine ceilalţi?

-Întreabă-i, sfinte.

-Îl aveţi ca pe un copil al lui Dumnezeu pe ţigan?

-Nu, sfinte, iartă-ne!

-De acum înainte să-l aveţi! Este copilul lui Dumnezeu acesta, ca şi voi! Dar şi tu, ţigane, să arunci zurnaua şi toba".

Acum peste tot sunt zurnade şi tobe. Dacă ar fi trăit astăzi Sfântul Cosma - iertaţi-mă, Înalt Preasfinţite! - pentru că văd că zurnaua şi toba, dansurile şi cântările tradiţionale tind să devină regulă pastorală în parohii şi în episcopii - dacă trăia sfântul, ne-ar fi judecat pe toţi. „Psalţi să luaţi la nunţi", spune. La fel spune şi Sfântul Nicodim Aghioritul.

Afierosire faţă de cele cereşti, fuga de cele pământeşti, întărirea conştiinţei de sine ortodoxă, afurisirea, mersul la biserică, comportamentul în biserică, deasa participare la Dumnezeiasca Împărtăşanie. „Să vă împărtăşiţi adesea". Am ascultat mai înainte referinţa la legătura Sfântului Cosma cu colivazii. Este evidentă influenţa colivazilor asupra Sfântului şi legătura lui cu ei. Colivad este şi Sfântul Cosma Etolianul; nu trebuie să mai găsim argumente şi să căutăm ici şi colo pentru mărturii.

Copilul nebotezat. Am ascultat-o şi pe aceasta Şi mi-a amintit aceasta şi de o întâmplare actuală. Un preot într-o eparhie, urmând canoanele Bisericii, nu a înmormântat un copil nebotezat. Şi în loc să cadă răspunderea pe părinţii care l-au lăsat nebotezat, şi-a găsit beleaua preotul - şi la cel mai înalt nivel bisericesc - de ce, zice, nu i-a făcut slujba? Dar nu există slujbe în Moliftelnice pentru copiii nebotezaţi. Nicăieri nu există o astfel de slujbă. Sfântul se referă de vreo 3-4 ori la această temă. „Luaţi aminte să nu vă rămână copilul nebotezat. Să faceţi voi, preoţilor, cristelniţe mari, ca să afundaţi copilul întreg înăuntru, pentru că dacă nu-l afundaţi întreg va avea şi el şi pe unul şi pe celălalt".

Magii, vrăjile, cinstirea sfinţilor, în special a Născătoarei de Dumnezeu, metania de mână, ospitalitatea, văduvia, monahismul, binecuvântarea, călugărul. „Este o mare binecuvântare, zice, să vă faceţi un copil călugăr".

Cumpătare, ferirea de jurământ, blasfemia, Maslu, paraclisul şi altele. Mă voi opri însă aici cu citirea temelor de bază, pentru că văd că nu-mi ajunge timpul. Voi citi doar spre sfârşit ... ceea ce spune sfântul despre puterea crucii. Şi o spune desigur avându-i ca ţintă a sa pe evrei şi pe musulmani. Este sever Sfântul Cosma cu ereticii, cu necredincioşii şi cu ateii, foarte sever.

Astăzi domină rânduiala dialogurilor iubirii şi a sărutărilor de mâini şi pe deasupra a rugăciunilor în comun. Şi poporul simplu se se ridică pe drept cuvânt împotriva noastră a teologilor şi a ierarhilor. „Cine se întreţine cu evreul este ca şi cum s-ar întreţine cu diavolul, zice sfântul. Şi îndrăzniţi, creştinilor, să aveţi afaceri cu evreii? Pe papa să-l blestemaţi pentru că el este pricina!" Papa este eretic, iar papismul este erezie. Sfântul Cosma păstra şi susţinea această conştiinţă de sine ortodoxă a noastră şi faţă de turci şi faţă de evrei, deoarece exista pericolul - precum spune şi o altă mare personalitate, Ghennadios Sholarios - exista pericolul ca islamizarea să devină un mare curent. Asta a preîntâmpinat Sfântul Cosma: să nu devenim toţi musulmani. Acest curent era în pericol să târască Neamul, să-l desfiinţeze. Şi a ieşit în lume sfântul ca să oprească acest puhoi el singur.

Ascultaţi acum ce spune despre puterea Cinstitei Cruci: „Atotbunul Dumnezeu ne-a dăruit Crucea. Prin Cruce să binecuvântăm Preacuratele Taine, prin Cruce să deschidem raiul, prin Cruce să-i ardem şi pe demoni, dar mai întâi şi noi să avem mâna noastră curată de păcate şi neîntinată şi atunci, când vom face crucea, diavolul se arde şi fuge. Dar dacă suntem întinaţi cu păcate, Crucea pe care o facem nu se prinde. De aceea, fraţii mei, sau de mâncaţi, sau de beţi vin sau apă, sau de umblaţi sau de munciţi, să nu vă lipsească acest cuvânt din gura voastră şi crucea din mâna voastră! Cuvântul este rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă" şi crucea din mână. Cuvântul din gură şi crucea din mână. Şi dacă puteţi într-o zi şi într-o noapte să faceţi 50 sau 100 de comboschine (şiraguri de metanii), bun şi sfânt este lucrul acesta. Şi să vă rugaţi întotdeauna dimineaţa şi seara şi mai ales la miezul nopţii, când este linişte. Ascultaţi, creştinii mei, cum trebuie să se facă crucea şi ce înseamnă. - Nici în facultăţile de teologie nu se învaţă asta! Întrebaţi un teolog ce înseamnă crucea; nu ştie ce să vă spună! Ce învaţă în şcoli? Ascultaţi o analiză - Spune Sfânta Evanghelie că Sfânta Treime - Dumnezeu este slăvit în cer mai mult de către îngeri. Ce trebuie să faci tu? Strângi cele trei degete de la mâna ta dreaptă şi neputând să urci în cer să te închini duci mâna la capul tău, deoarece capul tău este rotund şi reprezintă cerul şi spui cu gura: Precum voi, îngerii, slăviţi pe Sfânta Treime în cer, astfel şi eu ca un rob nevrednic slăvesc şi mă închin Sfintei Treimi. Trei degete pe cer, Sfânta Treime. Şi precum acestea trei, sunt şi despărţite, sunt şi împreună, astfel este şi Sfânta Treime, Dumnezeu: trei Persoane şi un singur Dumnezeu. Îţi cobori mâna de la cap şi o pui pe pântecele tău şi spui: Mă închin Ţie şi Te ador, că ai primit şi Te-ai întrupat în pântecele Născătoarei de Dumnezeu pentru păcatele mele! Apoi iarăşi pe umărul tău drept şi spui: Te rog, Dumnezeul meu, să mă ierţi şi să mă pui de-a dreapta Ta cu cei drepţi. Punându-o iarăşi pe umărul stâng zici: Te rog , Doamne al meu, să nu mă aşezi la stânga Ta cu cei păcătoşi. Apoi, aplecând-o jos la pământ, zici: Te slăvesc, Dumnezeul meu, mă închin Ţie şi Te ador, că precum Te-ai aşezat în mormânt aşa mă voi aşeza şi eu. Şi când te ridici drept arăţi Învierea şi spui: Te slăvesc, Doamne al meu, mă închin Ţie şi Te ador că ai înviat din morţi ca să ne dăruieşti viaţa veşnică. Asta înseamnă Preasfânta Cruce".

Şi o scurtă istorisire cu care termin: „Poate vreţi să vă spun şi o pildă ca să înţelegeţi puterea Crucii, v-o spun. În Egipt, în Misiri, era un împărat necredincios. Avea drept vizir un evreu şi din evreu cum era s-a făcut turc - îi termină pe amândoi aici într-o singură istorisire! - A lăsat un diavol şi s-a dus la altul. A plecat de la evreu şi s-a dus cu alt diavol. Ştia carte ebraică şi turcă.

În Alexandria era un Patriarh cu numele Ioachim, om cu totul sfânt, înţelept şi îmbunătăţit. Auzind împăratul de patriarh, că era om sfânt, îl iubea foarte mult. Zice evreul împăratului: Cam prea multă dragoste ai faţă de patriarh!" Îi spune împăratul: Ioachim patriarhul este un om bun şi drept. Îi spune evreul, ca vizir ce era: Strigă, împărate, să vină patriarhul! Îi spune evreul, pentru că ştia Evanghelia: Eu, patriarhe, vreau să ne confruntăm în câteva teme şi asupra credinţei, asupra dogmelor. Patriarhul îi răspunde: La hotărârea ta, Împărate, sunt gata pentru credinţa mea să-mi vărs şi sângele. Şi făcând început patriarhul disputei cu evreul, într-un mod îndemânatic întotdeauna închidea gura evreului.

Îi spune evreul Patriarhului: „De ce să ne mai contrazicem? Eu aud că Hristosul vostru zice în Evanghelie: Oricine are credinţă cât o sămânţă de muştar, mută din loc un munte şi-l duce în altă parte. Zice patriarhul: Într-adevăr aşa zice Evanghelia. Îi spune evreul: Deci, dacă eşti vrednic, porunceşte şi tu să se ridice din locul său muntele acesta şi atunci voi crede. Patriarhul a cerut termen trei zile şi trei nopţi. Atunci vine patriarhul şi îi spune împăratului: Sunt gata pentru porunca pe care mi-ai poruncit-o.

Era un munte din Egipt la o depărtare de trei ore. Spune evreul: Împărate, porunceşte patriarhului ca să mute muntele acela ca să credem şi noi. Atunci patriarhul începe şi tămâiază de departe acel munte şi făcând semnul crucii de trei ori a zis şi numele Domnului nostru Iisus Hristos: Îţi poruncesc ţie, munte, să te ridici şi să vii aici! Şi, o, minune! Imediat s-a ridicat acel munte şi s-a făcut trei părţi, în chipul Sfintei Treimi şi se mişca şi venea. Împăratul strigă şi zice: Pentru numele lui Dumnezeu, ajută-ne că ne-am pierdut. Venea muntele deasupra lor. Şi făcând patriarhul iarăşi rugăciune a stat muntele la şase mile depărtare de Egipt şi l-au numit Dur-dag care vrea să spună: Stai munte din nou!

Evreul nu credea şi zice Împăratului: Iarăşi zice Evanghelia că cine are credinţă, chiar dacă ar fi nevoie să bea otravă de moarte, nu va muri. Aşadar porunceşte patriarhului să bea otrava pe care eu o voi face şi dacă nu va muri vom crede şi noi. Şi s-a întâmplat şi această minune. Evreul a pregătit cu mâinile sale o otravă, pe care doar dacă o atingeai cu buzele mureai. Patriarhul a băut tot paharul şi n-a păţit nimic. Şi acum îi spune împăratului: Spune-i să clătească acum paharul şi să bea apa. Şi îndată ce-a băut-o evreul, a murit în faţa tuturor!

 

Înalt Preasfinţite, doamnelor şi domnilor,

Ceea ce n-am făcut astăzi, nu am putut să fac din cauza timpului; adică să analizez suficient temele teologice şi morale de bază din Învăţăturile Sfântului Cosma. O voi face scriind o carte, pe care o vom datora acestor minunate iniţiative ale micii populaţii din Rahi, dar mari din punct de vedere duhovnicesc.

Am încercat să prezint doar în linii generale şi cu exemple grăitoare simplitatea măreaţă a unui Apostol recent, care în invazia islamului şi în viclenia evreilor sau iudaismului a propovăduit Ortodoxia şi Neamul.




[1] Referat susţinut la un congres special dedicate Sfântului Cosma Etolianul, care a fost organizat de Asociaţia "Τα Πατρια" din satul Rahis (Pieria).

[2] I Cor. 14, 19: „În Biserică voiesc să vorbesc cinci cuvinte cu înţeles decât mii de cuvinte într-o limbă străină".

TRADUCERE DIN LIMBA GREACĂ DE IEROM. FOTIE DUPĂ:

„ΒΑΣΙΚΑ ΘΕΟΛΟΓΙΚΑ ΚΑΙ ΗΘΙΚΑ ΘΕΜΑΤΑΣΤΙΣ

ΔΙΔΑΧΕΣ ΤΟΥ ΑΓΙΟΥ ΚΟΣΜΑ ΤΟΥ ΑΙΤΩΛΟΥ"

(http://www.impantokratoros.gr/99BCD4CC.el.aspx )

Sursa: http://www.impantokratoros.gr/208CBED8.ro.aspx